Decizia nr. 264/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 2324/2008 a Tribunalului Brașov

Prin sentința civilă nr. 2324/C din 19 noiembrie 2008 Tribunalul Brașov a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității cererii invocate de pârâtă în apărare și pe fond a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 192.200 lei cu titlu de despăgubiri. Prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune că termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 pentru introducerea acțiunii curge de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1340 din 8 februarie 2008, sentința prin care a fost lămurit dispozitivul hotărârii nr. 8961/2006 pronunțată de Judecătoria Brașov prin care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995 la prețul de 20.800 lei, iar în raport de data introducerii acțiunii, termenul a fost respectat. Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. Tribunalul reține că aceste dispoziții generale aplicabile litigiilor comerciale nu își găsesc incidența în cauză față de conținutul reglementării speciale pe care reclamanta se întemeiază respectiv Legea nr. 137/2002 și O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999. Și excepția inadmisibilității acțiunii față de temeiul de drept invocat art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 a fost considerată neîntemeiată cu motivarea că reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, rațiunea reparării prejudiciului în această ipoteză, chiar dacă nu se suprapune pe textul din art. 324, subzistă, deoarece imobilul a fost preluat de stat. În ce privește întinderea prejudiciului, Tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză dispus în cauză care a stabilit o valoare de circulație a bunului de 213.000 lei din care s-a dedus prețul obținut de reclamanta la înstrăinarea imobilului (20.800 lei) conform celor statuate pe acest aspect prin sentința civilă nr. 8961/2006 și 1340/2008 pronunțate de Judecătoria Brașov.

Împotriva acestei sentințe date de tribunal ca primă instanță, A.V.A.S. a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând modul în care au fost soluționate excepțiile invocate în apărare, respectiv prescripția dreptului materiale la acțiune și neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, cât și fondul cauzei în legătură cu care a reiterat inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 și modul de calcul al despăgubirilor. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 30/AP din 26 martie 2009 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. și a schimbat în tot sentința fondului în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă urmare neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., calificând acțiunea introductivă formulată de reclamanta ca o acțiune comercială, de drept comun bazată pe obligația de garanție pentru evicțiune, și care se supune prevederilor cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. referitoare la soluționarea litigiilor în materie civilă. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 nu își găsesc aplicarea, acțiunea promovată de reclamanta fiind o acțiune post privatizare supusă regimului de drept comun în materie de prescripție, respectiv termenului de trei ani care nu s-a împlinit față de data introducerii cererii.

Decizia Curții de Apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fondul său de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 402 din 4 februarie 2010 care a admis recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA. În considerentele acestei decizii Curtea a statuat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost corect soluționată de instanța de apel, față de natura acțiunii post privatizare supusă regimului de drept comun. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii urmare neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., Curtea constată că soluția instanței de apel este greșită, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile legale privind concilierea directă, deoarece reglementarea specială instituită prin Legea nr. 137/2002 și O.U.G. nr. 88/1997 pe care reclamanta își întemeiază în drept cererea se completează cu dispozițiile înscrise în Codul de procedură civilă numai în măsura în care acestea nu contravin prevederilor din actele normative speciale.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 42/AP din 3 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței fondului pe care, astfel, a menținut-o. În motivarea acestei soluții Curtea de Apel constată că despăgubirile acordate reclamantei de prima instanță în cuantum de 192.000 lei au fost stabilite în conformitate cu valoarea rezultată din raportul de expertiză tehnică efectuat, după scăderea prețului ce trebuia achitat de cumpărătorul apartamentului, cu respectarea dispozițiilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 de modificare și completare a O.U.G. nr. 88/1997. Susținerea apelantei în sensul că despăgubirea trebuia să aibă ca punct de plecare valoarea din contabilitate a bunului în litigiu a fost apreciată de instanță ca nefondată, o astfel de ipoteză, nefiind de natură să asigure repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii pârâta A.V.A.S. a declarat la data de 28 iulie 2010, recurs, solicitând casarea sentinței și deciziei nr. 41 și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul București, secția comercială, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.; în măsura în care se va trece peste excepția de necompetență teritorială a instanțelor care s-au pronunțat în cauză, pârâta-recurentă a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului și pe fond respingerea acțiunii reclamantei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 6.1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenta a susținut că în cauză competența teritorială a instanțelor este determinată de prevederile art. 5 teza I C. proc. civ. potrivit cărora,,cererea se face, la instanța domiciliului pârâtului, sediul instituției fiind la data introducerii acțiunii în București, sector 1. 6.2. Incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentată de recurenta cu referire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 dispoziții care în opinia recurentei nu își găsesc aplicarea în cauză, deoarece imobilul pentru care se solicita despăgubiri nu a fost restituit în natură foștilor proprietari. Totodată, recurenta susține că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a acestei excepții și nu a analizat niciuna din condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 324 ce au făcut obiectul criticilor din apel. 6.3. Subsumat aceluiași motiv de încălcare și aplicare greșită a legii recurenta critică hotărârea instanței de apel cu privire la cuantumul despăgubirilor care trebuie limitat, în opinia sa, la valoarea contabilă a bunurilor imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată, în caz contrar se ajunge la obligarea instituției publice la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului deținut de stat la societatea reclamantă. 6.4. În cauză reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Referindu-se la criticile formulate prin cererea de recurs, intimata a arătat că excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov a fost corect respinsă, de cele două instanțe. Aplicarea dispozițiilor art. 324 a fost verificată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recurs, iar în rejudecare, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate intimatei, arată că în prezent este o societate cu capital integral privat, iar obligarea sa la vânzarea imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995 fostului chiriaș, la un preț cu mult sub valoarea de piață, a prejudiciat interesele economice ale societății și implicit ale acționarilor. Intimata invocă în acest sens și dispozițiile art. 134 1 C. civ. care reglementează răspunderea pentru evicțiune.

Asupra recursului. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează: 7.1. Cu titlul preliminar Curtea apreciază că se impun câteva observații cu privire la efectele casării dispuse prin decizia nr. 402 din 4 februarie 2010, respectiv limitele investirii instanței de apel în rejudecare, cauza aflându-se în al doilea ciclu procesual. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov atât pe excepțiile invocate de pârâta A.V.A.S. cât și pe fondul cererii a fost apelată de instituția publică pe toate aspectele care au constituit apărările sale și anume excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, și modul de stabilire a despăgubirilor. Instanța de apel prin decizia nr. 30 din 26 martie 2009 examinează numai excepțiile invocate, a necompetenței teritoriale și prescripției, pe care le respinge și neîndeplinirii concilierii prealabile pe care o admite cu consecința respingerii acțiunii pentru neîndeplinirea acestei condiții de admisibilitate. Decizia nr. 30 a instanței de apel a fost recurată numai de reclamantă, sub aspectul inaplicării în cauză a prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 402 din 4 februarie 2010 a admis recursul reclamantei și a casat decizia nr. 30 a Curții de Apel Brașov cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului pe fond, statuând că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în cauză. Prin urmare, după casare, instanța de apel era ținută să examineze motivele de apel ale pârâtei A.V.A.S. numai cu privire la fondul cauzei, chestiunile litigioase privind necompetența teritorială a Tribunalului Brașov și prescripția, care nu au fost deduse în judecata recursului sau au fost respinse conservă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor. În alte cuvinte pârâta A.V.A.S. care nu a atacat cu recurs soluționarea de către instanța de apel a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov ca primă instanță nu mai poate să repună în discuție acest aspect definitiv tranșat, așa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se vădește neîntemeiat. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Înalta Curte constată o încălcare vădită a dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora, după casare instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Prin motivele de apel (pct. 3) pârâta A.V.A.S., a invocat ca o apărare pe fond, inaplicarea dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 care vizează o altă ipoteză decât cea avansată de reclamanta în motivarea acțiunii, respectiv existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de restituire în natură către foștii proprietari a imobilului în litigiu, apreciind că reclamanta nu poate beneficia de dispozițiile speciale prevăzute de art. 324. Or, instanța de apel nu examinează această apărare de fond a pârâtei apelante ocupându-se exclusiv de modul în care au fost calculate despăgubirile acordate, fără să stabilească în prealabil în ce măsură reclamanta este îndreptățită să solicite aceste despăgubiri în temeiul art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată. Deși în preambulul considerentelor sale instanța de apel face trimitere la ”îndrumările deciziei de casare”, această referință este pur formală, în condițiile în care deși a fost investită, ca efect al casării, cu rejudecarea apelului pe fond, nu examinează motivul de apel principal pe care este întemeiată întreaga apărare pe fond a pârâtei. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte găsind întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și constatând că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.