ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3916/2018

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și pârâtul C., a solicitat să se constatate încălcarea de către pârâți a drepturilor exclusive de autor asupra a două fotografii document realizate în 22 decembrie 1989, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 400.000 Euro, în echivalent în RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, din care 100.000 Euro reprezintă prejudiciu moral, obligarea pârâților să nu mai folosească pe viitor reproduceri electronice sau de alt fel ale fotografiilor și să înlăture copiile acestora aflate pe paginile de internet ale televiziunii D., precum și pe conturile rețelelor sociale deținute, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate Decretul nr. 321/1998, Legea nr. 8/1996, Noul C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.A., a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtului C..

În drept, art. 205 și urm. C. proc. civ., art. 15 și 141 Legea nr. 8/1996, art. 72 și urm. C. proc. civ., art. 7 și 8 din Decretul nr. 321/1956.

Prin Sentința civilă nr. 423 din 8 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului C., a fost respinsă, pentru acest motiv, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestui pârât, a fost admisă în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. B. S.A. (J40/8139/2006), s-a constatat încălcarea drepturilor de autor, a fost obligată pârâta la plata sumei de 5000 RON, despăgubiri pentru prejudiciul material, a fost interzisă folosirea reproducerilor și a fost obligată pârâta la înlăturarea acestora de pe paginile de internet ale televiziunii D.. A fost respinsă acțiunea în rest, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată, au fost respinse cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin Decizia nr. 798/A din data de 5 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civil a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A.. A fost obligat apelantul la plata sumei de 3328,49 RON către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

I. Decizia atacată este nelegală deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 10 lit. a) și d) și art. 13 lit. a), b), f), g), h) și art. 15 din aceeași lege.

Chestiunea de drept supusa analizei constă în a ști dacă prezentarea operelor fotografice fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 de către intimatul-parat C. a avut caracter licit, și anume dacă intimatul-pârât C. avea dreptul să prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urma în vederea publicării în revista "F.".

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 14

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 atunci când a reținut că < dreptul de distribuire cu privire la copiile celor doua fotografii fusese epuizat prin transferul către paratul C. a dreptului de proprietate asupra copiilor scanate ale celor doua fotografii, transfer care a avut loc înainte de primului număr al F.. De asemenea, cu privire la copiile în format tipărit dreptul de distribuire fusese epuizat odată cu vânzare primului număr din 2006 al revistei "F.">.

Textul legal este greșit aplicat deoarece dreptul de distribuire reglementat de dispozițiile art. 14

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se epuizează cu privire la modalitatea de utilizare convenită. Pentru alte modalități dreptul de distribuire nu se considera epuizat. În consecința, dreptul de distribuire poate fi considerat epuizat doar în ceea ce privește publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006 și nu poate fi considerat epuizat în ceea ce privește distribuirea operelor fotografice în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011.

Art. 14

1

alin. (2) din Legea 8/1996 și art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996 nu pot fi interpretate în sensul extinderii dreptului persoanei de a distribui în orice modalitate dorește (fără acordul autorului) opera originală de care a luat cunoștința prin publicare. Textele legale menționate, art. 10 lit. a) și d), art. 13 lit. a), b), f) g, h, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 8/1996, nu reglementează în mod expres un drept al persoanei care a luat cunoștința de opera originala pentru o publicare sa folosească acea opera ori de cate ori dorește și sa o prezinte unde dorește.

Publicarea operei în alta modalitate decât cea convenită reprezintă o atingere adusa operei și o încălcare a dreptului de distribuire care aparține autorului operei. În consecința, publicarea operei în primul număr al revistei "F." din anul 2006 nu conferă intimatului-parat C., dreptul de a prezenta opera în cadrul unei emisiuni TV.

Deci, este evidentă greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 lit. a) și d) și art. 13 lit. a), b), f) g, h din Legea nr. 8/1996 de către instanța de apel prin aprecierea greșita a noțiunilor de atingere adusa operei și distribuire a operei.

II. Aspecte specifice ale aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de apel.

În speța nu se contesta calitatea sa de autor al operelor fotografice ci dreptul de distribuire al intimatului-parat C.. Acesta a pus la dispoziția pârâtei B. S.A. copiile scanate ale operelor fotografice în vederea folosirii lor în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011. Aceste opere fotografice au fost prezentate în cadrul emisiunii, așa cum se arata și în situația de fapt reținuta de către instanța de apel.

II. 1. Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 lit. a) și d)

Instanța de apel a aplicat greșit aceste dispoziții legale deoarece în aplicarea corecta a acestor dispoziții legale nu interesează modul în care intimatul-parat C. a intrat în posesia operelor fotografice și nici comportamentul reclamantului după publicarea acestora în revistă. Ceea ce interesează este dacă intimatul-pârât C. avea dreptul sa prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urmă în vederea publicării în primul număr al revistei "F.".

Astfel, stabilirea împrejurării că după publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." nu a avut niciun fel de obiecție este lipsită de relevanță întrucât nu a avut cunoștința despre acest aspect, revista distribuindu-se peste hotare.

În opinia sa, după trecerea unei perioade atât de mari de timp putea fi pusă în discuție și aplicarea art. 10 lit. e) din Legea nr. 8/1996, referitoare la dreptul de a retracta opera deoarece nu a existat un contract iar pârâtul-intimat C. nu putea fi în niciun fel prejudiciat.

Cert este ca nu a acordat niciodată paratului-intimat C. dreptul de a distribui operele fotografice în nici o modalitate.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, se arată că s-a adus o atingere operei prin modul în care a fost prezentata iar situația premisa referitoare la prejudicierea onoarei și reputației sale este îndeplinită. În timpul prezentării imaginilor fotografice pe video wall (ecranul din platoul emisiunii) au aplicat imaginea altei persoane (G.) într-un medalion peste una din imaginile sale. Aceasta era afișată în split screen (cadrul ecranului împărțit în două) în acest fel efectuându-se un crop (tăierea imaginii originale) realizându-se astfel o atingere adusa operei originale. în continuare, pe ambele imagini au fost plasate niște cerculețe și numele lui H. prin care se dorea marcarea unei zone aflate în discuție. Prezentarea folosind tehnica zoom (mărirea excesiva a cadrului) a dus la scăderea calității imaginilor privite și la tăierea cadrului (crop).De asemenea au clonat partea superioară a cadrului să se potrivească formatului ecranului video wall. În clipul de promovare a emisiunii (de 26 sec.) prezentat pe facebook cu mai mult timp înainte de începerea emisiunii au introdus o imagine din care au tăiat prin crop și au rezultat alte două imagini total 3) cu calitate îndoielnică aducând din nou atingere operei fotografice.

II.2. În ceea ce privește aplicare dispozițiilor art. 13 lit. a), b), f) g, h și art. 14

1

alin. (1) și (2), situația premisă reținută de instanța de apel în aplicarea textelor legale este aceea ca pârâtul-intimat C. nu a realizat vreun act de reproducere a fotografiilor deoarece le avea scanate încă din anul 2005. Astfel, acest pârât-intimat ar fi pus la dispoziția pârâtei B. S.A. copiile scanate.

Pornind de la aceasta situație premisă în aplicare corectă a dispozițiilor art. 13 lit. a), b), f) g, h și art. 14

1

alin. (1) și (2) instanța de apel ar fi trebuit sa analizeze dacă paratul-intimat C. avea dreptul de a distribui copiile scanate pârâtei-intimate B. S.A.

Pentru a ajunge la o concluzie contrara legii, și anume ca paratul-intimat C. a dobândit nu doar dreptul de proprietate asupra copiilor scanate dar și dreptul de a le reproduce, instanța de apel face analiza relațiilor dintre reclamant și acest pârât (pag. 27 alin. (5). Contrar celor reținute de către instanța de apel între reclamant și pârâtul-intimat nu au existat niciun fel de relații după publicarea operelor fotografice în revistă, chiar mai mult, pârâtul-intimat afirma că i-a pierdut numărul de telefon și că nu a avut niciun dialog cu el. În acest context, rezultă cu puterea evidenței că nu i-a acordat pârâtului niciun drept în ceea ce privește reproducerea sau distribuirea operei.

Hotărârea atacata dă dreptul intimatului-pârât C. de a distribui fără acordul său opera fotografica în orice modalități dorește, ceea ce, în mod evident, nu poate corespunde scopului urmărit de legiuitor.

IL3. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 15, în mod greșit instanța de apel a considerat că responsabilitatea difuzării operelor fotografice în emisiune aparține doar pârâtei B. S.A.

B. S.A. este responsabila în ceea ce privește stocarea emisiunii pe site-ul postului D. și a operelor fotografice pe pagina de facebook. Pentru difuzarea operelor fotografice în cadrul emisiunii ambele pârâte au aceeași responsabilitate deoarece este absurd că persoana care a pus la dispoziție opera pentru a fi difuzată să nu răspundă.

Este imposibil de admis o ipoteza în care cineva vine într-o emisiune TV cu o operă originală și pretinde că este autorul operei iar după ce se descoperă că nu este autorul operei, pentru fapta sa ilicită să răspundă societatea de televiziune.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor legale din Legea nr. 8/1996, consideră ca instanța de apel nu a stabilit în mod complet și cu respectarea dispozițiilor legale incidente situația de fapt a cauzei, astfel încât nu poate fi exercitat controlul de legalitate presupus de aceasta etapa procesuala.

Pentru aplicarea corectă a textelor legale, instanțele inferioare ar fi trebuit să cerceteze: de ce pârâtul-intimat C. susține în apel că a pus la dispoziție doar revista deși, la fond, în întâmpinare, a susținut că cei de la D. au descoperit singuri revista înainte de emisiune în 2011, acesta nu a prezentat revista sau fotografii în calitate de invitat doar a comentat, dacă în timpul emisiunii prezentatorul emisiunii a făcut referire la persoana reclamantului ca autor al operelor fotografice, dacă scanarea a fost efectuată doar pentru publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006, dacă a existat "acordul" de scanare pentru publicarea în revista sau și pentru distribuirea operei, dacă a existat vreun acord sau vreo înțelegere în sensul distribuirii operei printr-o altă modalitate, dacă pârâtul avea vreun drept asupra operelor scanate și dacă pârâtul avea dreptul să prezinte operele scanate în cadrul emisiunii "E." din 29 noiembrie 2011 și să explice dacă decizia a fost luată după vizionarea CD-ului conținând emisiunea.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel a aplicat greșit art. 14

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996 întrucât dreptul de distribuire reglementat de dispozițiile art. 14

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 s-ar epuiza cu privire la modalitatea de utilizare convenită, iar în cazul de față s-ar putea considera epuizat doar în ceea ce privește publicarea operelor fotografice în primul număr al revistei "F." din anul 2006 și nu ar putea fi considerat epuizat în ceea ce privește distribuirea operelor fotografice în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011.

După cum se poate observa din considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut, cu privire la pretenția reclamantului de încălcare de către paratul C. a dreptului de distribuire a copiilor fotografiilor în cauză, următoarele:

< Potrivit art. 14

1

din Legea nr. 8/2996, " (1) Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora.

(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piața internă, de către titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia."

Corect a reținut Tribunalul că primul transfer de drepturi asupra copiilor celor două fotografii a avut loc în condițiile situației de excepție prevăzută de art. 42 din Legea nr. 8/1996, astfel că nu era necesară forma scrisă a contractului. Existența contractului este dovedită de posesia de către pârâtul C. a copiilor scanate ale celor două fotografii, de publicarea lor în numărul 1/2006 al revistei "F." fără nicio reacție de opoziție din partea reclamantului. Din modul în care s-au derulat raporturile între reclamant și pârât, rezultă că acesta din urmă a dobândit nu doar dreptul asupra copiilor scanate ale fotografiilor, dar și dreptul de reproducere a acestor copii în formatul necesar tipăririi, precum și în format tipărit și, de asemenea, dreptul de distribuire asupra copiilor tipărite în cadrul revistei "F.", precum și orice drepturi în legătură cu orice modalitate de utilizare a revistei respective.

Prin urmare, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a reținut că dreptul de distribuire cu privire la copiile celor două fotografii fusese epuizat prin transferul de către reclamant către pârâtul C. a dreptului de proprietate asupra copiilor scanate ale celor două fotografii, transfer care a avut loc înainte de apariția primului număr din 2006 al revistei "F.". De asemenea, cu privire la copiile în format tipărit dreptul de distribuire fusese epuizat odată cu vânzarea primului număr din 2006 al revistei "F.". De altfel, pentru acestea din urmă, dreptul de distribuire fusese transferat către pârâtul C. din moment ce scanarea fotografiilor cu acordul reclamantului fusese realizată în vederea apariției acestora în revista "F.".

Nici în privința pârâtei nu se poate reține încălcarea acestui drept, întrucât utilizarea copiilor fotografiilor de către aceasta nu s-a realizat sub forma distribuirii, în sensul dat acestei noțiuni de art. 14

1

din Legea nr. 8/1996.>

De asemenea cu privire la situația de fapt ce rezultă din probele administrate, curtea de apel a reținut următoarele:

- "Reclamantul a realizat în 22 decembrie 1989 câteva fotografii care surprind scene de la un moment premergător aducerii lui H. la I.. Calitatea reclamantului de autor al celor două fotografii nu a fost contestată de către pârâți.

- Două dintre aceste poze au fost scanate de pârâtul C. și stocate pe suport digital în vederea publicării lor. Această operațiune a fost realizată cu acordul și din inițiativa reclamantului, în vederea publicării lor într-o revistă. Fotografiile au fost publicate în numărul 1 din anul 2006 al revistei "F.".

- Ulterior, în anul 2011, pârâtul a pus la dispoziția pârâtei copiile scanate ale celor două fotografii, în vederea folosirii lor de către pârâtă într-o emisiune TV care avea ca temă elucidarea unor aspecte mai mult sau mai puțin controversate legate de H., printre care și momentele care au precedat aducerea sa la sediul I. în 22 decembrie 1989, inclusiv proveniența rănii pe care acesta o avea la momentul aducerii sale la sediul I.. Nu există vreo dovadă că pârâtul ar fi primit de la pârâtă vreo sumă de bani în schimbul puneri la dispoziție a acestor copii scanate de pe cele două fotografii.

- Cele două poze au fost difuzate de pârâtă în emisiunea "E." din 21 septembrie 2011, în cadrul căreia s-a menționat în mod repetat că autorul fotografiilor difuzate este reclamantul."

În susținerea acestui motiv de recurs recurentul a arătat că < chestiunea de drept supusă analizei constă în a ști dacă prezentarea operelor fotografice fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 de către intimatul-parat C. a avut caracter licit, adică dacă intimatul-pârât C. avea dreptul să prezinte fără acordul său în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011 operele fotografice pe care le scanase cu 5 ani în urmă în vederea publicării în revista "F.">.

Or, instanța de apel a reținut chiar cu privire la pârâta B. S.A. că în privința acesteia nu se poate reține încălcarea dreptului de distribuire, întrucât utilizarea copiilor fotografiilor de către aceasta nu s-a realizat sub forma distribuirii, în sensul dat acestei noțiuni de art. 14

1

din Legea nr. 8/1996.

Această concluzie a instanței de apel nu a fost recurată de către reclamant și ca atare a intrat sub efectul autorității de lucru judecat.

Instanța de apel a mai reținut că "responsabilitatea pentru cele difuzate în cursul emisiunii revine pârâtei".

Pârâtului C. i se impută în susținerea încălcării dreptului de distribuire tocmai prezentarea operelor fotografice fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011, deci utilizarea lor în cadrul acestei emisiuni.

Această utilizare a fost calificată de către instanța de apel, în funcție de modalitățile de utilizare, dat fiind formatul emisiunii, "și de comunicare publică și de radiodifuzare, astfel cum aceste noțiuni sunt definite în art. 15 și 15

1

din Legea nr. 8/1996 (...). Astfel, în locul realizării emisiunii, precum și prin postarea fotografiilor pe pagina de facebook și apoi prin stocarea emisiunii pe site-ul postului D., s-a realizat comunicarea publică a copiilor fotografiilor, fără a exista acordul reclamantului pentru acest tip de utilizare. De asemenea, prin difuzarea emisiunii în cadrul căreia au fost prezentate copiile celor două fotografii, s-a realizat utilizarea lor sub forma radiodifuzării."

Or, atâta timp cât instanța de apel a reținut, legat de aceeași faptă imputată altui pârât, că utilizarea copiilor fotografiilor fără acordul recurentului în cadrul emisiunii "E." din data de 21 septembrie 2011, nu reprezintă o încălcare a dreptului patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice distribuirea operei, ci a altor drepturi patrimoniale ale autorului, constatare necontestată în recurs, nu se impune a se analiza dacă instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14

2

din Legea nr. 8/1996 referitoare la epuizarea dreptului de distribuire.

De altfel, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut că a fost epuizat dreptul patrimonial al autorului de a autoriza sau interzice distribuirea operei sub orice modalitate de utilizare ci doar cu privire la copiile în formatul tipărit în primul număr din 2006 al revistei "F." și cu privire la copiile scanate ale fotografiilor. Mai mult, cu privire la această ultimă operațiune instanța de apel a reținut că scanarea fotografiilor (reproducerea acestora) cu acordul reclamantului a fost realizată în vederea apariției acestora în revista "F.".

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține încălcarea art. 10 lit. a) și d) de către instanța de apel.

Astfel, în ceea ce privește problema dacă fotografiile în cauză au fost publicate în revista "F." în 2006 cu încălcarea sau nu a dreptului de distribuire, aceasta nu face obiectul cererii de chemare în judecată. Ca atare, acest argument nu poate fi susținut nici în recurs.

În aceeași situație se află și problema dreptului la retractarea operei prevăzut de art. 10 lit. e) din Legea nr. 8/1996, legat de care de altfel nici nu s-a susținut că ar fi fost exercitat.

Referitor la criticile privind aplicarea prevederilor art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996, în cadrul acestora recurentul susține o altă situație de fapt (modul cum a fost prezentată imaginea pe ecranul din platoul emisiunii, modul cum a fost tăiată fotografia etc.) decât cea menționată în cererea de chemare în judecată în argumentarea acestei pretenții (calitatea de autor a fost asociată cu un scandal public). Ca atare, aceste critici nu pot fi analizate în recurs întrucât reprezintă o altă cauză (situație de fapt calificată juridic) a cererii de chemare în judecată. Mai mult, prin aceste critici recurentul nu s-a raportat la considerentele instanței de apel reținute pentru constatarea ca nefondată a acestei pretenții.

Pe de altă parte, din ansamblul recursului rezultă că acesta vizează respingerea cererii față de pârâtul C.. Or, prima instanță a respins cererea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive, astfel că nu se pune problema analizării fondului pretențiilor formulate împotriva acestuia în prealabil stabilirii calității sale procesuale.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține greșita aplicare dispozițiilor art. 15 (comunicarea publică), în sensul constatării calității procesuale pasive doar a paratei B. S.A., și astfel nu și a pârâtului C., sunt de reținut următoarele.

În susținerea acestui motiv de recurs recurentul a arătat pe de o parte că "pentru difuzarea operelor fotografice în cadrul emisiunii ambele parate au aceeași responsabilitate deoarece este absurd ca persoana care a pus la dispoziție opera pentru a fi difuzata sa nu răspundă".

Or, instanța de apel a reținut sub acest aspect următoarele: "Față de conținutul drepturilor de comunicare publică, radiodifuzare și retransmitere prin cablu, Curtea constată, în consens cu cele reținute de Tribunal, că pârâtul C. nu a realizat, în legătură cu emisiunea incriminată de reclamant, nicio acțiune care să poată fi calificată ca fiind un act de utilizare sub forma comunicării publice, radiodifuzării sau retransmiterii prin cablu. Responsabilitatea pentru cele difuzate în cursul emisiunii revine pârâtei, tot acesteia revenindu-i responsabilitatea pentru conținutul postărilor pe pagina de facebook a postului D. și pentru stocarea emisiunii pe site-ul de internet al postului menționat."

Trecând peste faptul că simpla calificare de către recurent ca fiind absurdă a uneia dintre concluziile instanței de apel nu poate fi calificată ca reprezentând o motivare care să întrunească cerințele legale, aceste considerente ale deciziei, legate de conținutul dreptului de comunicare publică, nu au fost combătute în cadrul recursului, și ca atare au intrat sub efectul autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, recurentul a mai susținut în cadrul aceluiași motiv de recurs că "instanța de apel nu a stabilit în mod complet și cu respectarea dispozițiilor legale incidente situația de fapt a cauzei, astfel încât nu poate fi exercitat controlul de legalitate presupus de aceasta etapa procesuala".

În continuare, recurentul a prezentat nelămuririle sale referitoare la situații care ar fi reieșit din atitudinea pârâtului manifestată în cadrul actelor procesuale în cauză și din probele administrate, fără a face referire la cele reținute de către instanța de apel din interpretarea în mod coroborat a probelor administrate în cauză și existența unor eventuale contradicții sau omisiuni în analiza acesteia.

Astfel, nu se poate reține ca fiind motivată nici susținerea recurentului privind nelămurirea deplină a situației de fapt în cauză de către instanțele de fond.

În consecință, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.613 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat și cheltuieli aferente fotocopierii unor acte ale cauzei, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs) către intimatul-pârât C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 798/A din data de 5 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 6.613 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM