ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3448/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2009, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D. - S.C. E. S.R.L., solicitând: să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între C., în calitate de traducător, și D. S.C. E. S.R.L., prin care S.C. E. S.R.L. a dobândit toate drepturile asupra titlului "(...)", vol. I și II, publicat în anul 2008; să se constate că reclamanta B., având pseudonimul literar B., are calitatea de autor și, în această calitate, toate drepturile aferente reglementate de Legea nr. 8/1996, precum și cele reglementate de Legea nr. 204/1996 atât asupra selecției textului, cât și asupra traducerii acestei selecții, cuprinse în titlul "(...)", vol. I și II, publicat în trei ediții succesive, după cum urmează: în anul 1975 de F.; în anul 2000 de G.; în anul 2005, de A.; să se constate că pârâtul C. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei B., precum și drepturile reclamantei A., dobândite urmare a încheierii Contractului nr. x T/24 februarie 2005; obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piață și de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "(...)", vol. I și II, traducerea de C.; obligarea pârâților la plata de daune morale 1 RON și la repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin încălcarea dreptului patrimonial de autor și a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "(...)", în traducerea B. sub titlul "(...)", vol. I și II, traducerea de C., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

Pârâta S.C. E. S.R.L. a formulat cerere reconvențională formulată, la judecarea căreia a renunțat la termenul din 24.06.2010, renunțare despre care s-a luat act în încheierea de ședință de la acea dată.

La termenul din 12.03.2015, reclamanta a depus o precizare a acțiunii, arătând cuantumul daunelor morale solicitate ca fiind de 50.000 euro, echivalentul în RON - 222.175 RON, totodată, că prejudiciul material cuprinde două aspecte: pe de o parte, prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii și difuzării ediției - pirat (...) (2008) în așa zisa traducere a lui C. și pe de altă parte, prejudiciul cauzat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii și promovării ediției speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Magului de la Iasnaia Poliana - Lev Tolstoi. A depus nota de calcul actualizată privind prejudiciul material pentru foloase nerealizate în valoare de 534.788 RON, precum și nota de calcul actualizată privind editarea jurnalului tolstoian.

La termenul din 10.12.2015, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de către pârâta D. întemeiată pe dispozițiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, pentru considerentele reținute în încheierea de la acea dată.

La termenul din 10.03.2016, Tribunalul a respins excepția netimbrării și excepția tardivității ca neîntemeiate, iar la termenul din 25.03.2016, a luat act de renunțarea reclamantei B. la dreptul pretins, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect pretenții, excepție motivată pe dispozițiile privind procedura insolvenței, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active pe capătul 5 al cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul 3.

Prin Sentința nr. 855/01.07.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta B., urmare a renunțării de către aceasta la dreptul pretins, a admis în parte acțiunea reclamantei A., așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții C., D. - S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar Servicii Reorganizare și Lichidare IPURL și H.; a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 169.576 RON cu titlul de prejudiciul material în favoarea reclamantei A., a respins capătul de cerere privind daunele morale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, admițând în prealabil excepția cu acest obiect; a respins cererea de publicare a hotărârii judecătorești, ca neîntemeiată și a obligat pârâții la plata sumei de 13.566 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

În motivarea sentinței, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., față de renunțarea reclamantei B. la însuși dreptul pretins.

În ceea ce o privește pe reclamanta A., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind incidente și dispozițiile art. 1003 C. civ., pentru obligarea ambilor pârâți la plata prejudiciului, precum și cele ale art. 30 alin. (8) din Constituția României.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut că lucrarea (...) a fost tradusă din limba rusă în limba română de B., apărând în mai multe ediții: prima ediție - la F. în 1975 și 1976; ediția a doua apărută în două volume la G. în anul 2000 și ediția a treia apărută în două volume la A. în 2005.

Din anul 2005, drepturile de utilizare a traducerii lucrării "(...)" efectuată de B. erau deținute de A. pentru o durată de 9 ani, în baza Contractului nr. xT/24 februarie 2005.

În cursul anului 2008, au existat negocieri între reclamantă și pârâta S.C. E. S.R.L. privind achiziționarea drepturilor patrimoniale de autor ale lucrării (...) tradusă în limba română de B., care nu au dat rezultat.

Ulterior, a fost încheiat între pârâți Contractul nr. x/01.10.2008, respectiv, între S.C. E. S.R.L. și H., cu pseudonimul literar C., în care acesta din urmă avea calitatea de traducător a lucrării scriitorului Lev Tolstoi, reprezentând în fapt traducerea anterioară făcută de B., în care operase modificări. Urmare a acestui contract a fost publicată lucrarea intitulată "(...)" sub pseudonimul literar C., ca fiind o traducere a pârâtului, lansat în anul 2008 în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Prin Sentința penală nr. 373/29.04.2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe H. (inculpate în dosarul penal) în baza art. 141 teza 1 din Legea nr. 8/1996 pentru săvârșirea infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, prin raportare la cele anterior arătate, dispunându-se și confiscarea a 1034 exemplare ale lucrării (...) în traducerea lui C.

Tribunalul a reținut, de asemenea, că între reclamanta A. și B. s-a încheiat anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, având ca obiect "(...)" editarea a 5.000 exemplare în mai 2009, iar pentru centenarul propriu-zis - alte 5.000 de exemplare în februarie 2010.

Prin Adresa nr. x/15.04.2009, reclamanta A. a adus la cunoștință traducătorului B. "imposibilitatea de a onora anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, dat fiind faptul că ediția din 2005 a (...), apărut la A. a fost preluată abuziv de către S.C. E./C."

Referitor la fapta ilicită, s-a reținut că aceasta constă în însușirea calității de autor de către pârâtul H. și publicarea de către pârâta S.C. E. S.R.L. a lucrării (...) prin raportare la imposibilitatea valorificării de către reclamantă a drepturilor dobândite prin încheierea contractului de editare încheiat cu traducătoarea B., modificându-și astfel programul editorial.

În ceea ce privește prejudiciul material suferit de reclamantă urmare a acțiunilor vătămătoare ale pârâților și legătura de cauzalitate, Tribunalul a reținut că acestea constau în imposibilitatea reclamantei de a mai realiza programul editorial materializat în vânzarea de către reclamantă a lucrării la centenarul Tolstoi a celor 10.000 de exemplare.

Pagubele suportate de reclamantă se impun a fi analizate în acest context, față de împrejurarea că, în condițiile editării și comercializării lucrării de către pârâți, în cazul în care reclamanta ar relua editarea și comercializarea lucrării în baza drepturilor pe care le dețin, acestea ar fi prejudiciate prin scăderea cererii asupra propriilor exemplare.

Potrivit precizărilor depuse de reclamantă, prejudiciul material adus este în valoare totală de 534.788 RON, reprezentând comercializarea celor 10.000 de exemplare ce nu au mai putut fi editate potrivit anexei la contract.

Tribunalul a reținut această sumă ca fiind de 169.576 RON, în urma scăderii sumei de 365.212 RON reprezentând drept de autor, tehnoredactare, costuri regie, tipărire, organizare, drept de autor, sume care nu se constituie în prejudiciu, reprezentând cheltuieli pe care reclamanta le-ar fi făcut cu editarea lucrării.

În ceea ce privește prejudiciul moral invocat de reclamantă ca fiind afectarea credibilități imaginii acesteia, a prestigiului și reputației editoriale, Tribunalul nu a putut primi cererea ca fiind întemeiată.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada publicității programului editorial cuprins în Anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, publicitate în urma căreia ar suferi un prejudiciu de imagine prin aceea că se află în imposibilitatea de a mai publica lucrarea. De asemenea, nu a făcut dovada scăderii vânzărilor sau "diminuării considerabile" a numărului de cititori.

În consecință, Tribunalul a dispus obligarea în solidar a pârâților la plata sumei reprezentând contravaloare prejudiciu material așa cum a fost reținut de instanță.

În ceea ce privește prejudiciul moral solicitat în considerarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996, Tribunalul a apreciat întemeiată excepția invocată de pârâta S.C. E. S.R.L.

Reclamanta nu invocă încălcarea unor drepturi de autor, așa cum sunt ele recunoscute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe în art. 10 și care, în esență, vizează dreptul de divulgare a operei, dreptul la paternitate, dreptul la nume, dreptul la respectul integrității operei sau inviolabilitatea operei și dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturi.

Or, în considerarea celor anterior arătate și prin raportare și la art. 11 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nu poate solicita protecția unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor, Tribunalul reținând lipsa calității procesuale active.

Prin Decizia nr. 310/14.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au dispus următoarele:

A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 855/01.07.2016.

A fost admis apelul declarat de S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 10.12.2015 și a fost schimbat în parte dispozitivul încheierii din 10.12.2015, în sensul suspendării judecății în contradictoriu cu pârâta S.C. E. și al anulării dispozițiilor sentinței în contradictoriu cu această pârâtă.

A fost admis apelul declarat de pârâtul H. împotriva aceleiași sentințe, ce a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 33.884,43 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 13.566 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, forma în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență împotriva pârâtei (9.11.2012), potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Instanța nu are drept de apreciere cu privire la măsura suspendării, aceasta fiind o suspendare ce intervine ope legis, fiind suficient a se constata îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru incidența măsurii (obiectul litigiului și calitatea de pârât a debitorului contra s-a declanșat procedura insolvenței).

Întrucât în speță aceste condiții sunt îndeplinite, respingerea cererii de suspendare a judecății este în dezacord cu dispozițiile legale citate. Dispoziția de suspendare a judecății în contradictoriu cu acest pârât are ca efect lipsa de obiect a celorlalte critici ce vizează soluția pe fond, ce nu au mai fost analizate de instanța de apel.

Întrucât vizează existența și cuantumul prejudiciului, criticile formulate de reclamantă și pârâtul H. vor fi analizate împreună.

Câștigul nerealizat se raportează la o virtualitate, la o probabilitate, însă probabilitatea presupune, totodată, o rigurozitate a susținerilor și a dovezilor, nefiind suficient ca să existe simpla posibilitate a obținerii acelui beneficiu, ci trebuie să se demonstreze că cel mai probabil acel beneficiu ar fi fost obținut. Nu aceasta este situația în speță, posibilitatea de editare a operei "(...)", în traducerea realizată de B., ce decurge din contractul încheiat la 14.02.2008, nefiind suficientă a demonstra ca aceasta acțiune s-ar fi realizat și ar fi fost urmată de câștigul sumei reprezentând prețul a 10.000 exemplare. Nu s-au efectuat probe care să demonstreze că tirajul și prețul unei cărți sunt cele pretinse de reclamantă, obiectul contractului încheiat cu B. vizând exclusiv dreptul de editare a traducerii al cărei autor este aceasta. Deși pretinde că a efectuat cheltuieli în cuantum de 365.212,00 RON în vederea comercializării ediției programate pentru 2009 și 2010, reclamanta nu a dovedit că a inițiat demersuri în vederea publicării celor 10.000 de exemplare, demersuri ce au necesitat costuri pe care nu le poate recupera ca urmare a faptei ilicite a pârâtului.

Prejudiciul produs reclamantei se constituie din sumele obținute de S.C. E. prin vânzarea tirajului ce utilizează opera derivată fără acordul autorului, dreptul de a reproduce și distribui opera fiind cedat reclamantei, prejudiciu determinat prin expertiza efectuată în primă instanță din care rezultă că încasările totale obținute din vânzarea titlului (...) sunt în sumă de 36.934,96 RON cu TVA, sumă corespunzătoare unui număr de 548 de volume vândute. Acestea sunt beneficiile obținute pe nedrept de autorii faptei ilicite, în sensul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, sumă la care este îndreptățită reclamanta. Curtea a apreciat că prejudiciul se constituie din sumele obținute din vânzare fără taxa pe valoare adăugată, care este virată la bugetul de stat, neavând calitatea de beneficiu al vânzătorului.

Cu privire la prejudiciul moral constând în încălcarea prestigiului și credibilității A., s-a reținut că reclamanta nu a produs dovezi în justificarea temeiniciei cererii sale cu acest obiect. De altfel, în cererea precizatoare, reclamanta își argumentează afectarea prestigiului prin scăderea numărului de clienți și, în consecință, a volumului de vânzări, aspecte ce nu au fost probate pentru a se stabili mai apoi legătura dintre fapta ilicită și consecințele pretinse de reclamantă.

Admiterea în parte a acțiunii determină recuperarea cheltuielilor de judecată de către partea câștigătoare, proporțional cu pretențiile admise, fiind justificată soluția primei instanțe pe acest capăt de cerere, menținută în calea de atac.

Nu poate fi reținută susținerea apelantului H. potrivit căreia obligarea sa la plata de despăgubiri către reclamantă ar echivala cu o dublă reparație a prejudiciului, din moment ce prin hotărâre penală a fost obligat la plata de daune către B. Prin fapta de însușire a calității de autor al operei derivate, calitate ce aparține numitei B., pârâtul a încălcat nu numai drepturile morale ale acesteia (precum dreptul de a decide în ce mod va fi adusă la cunoștință opera, dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei), dar și drepturile patrimoniale ce au fost cedate de autor editorului (dreptul de reproducere și distribuire a operei). Întrucât prin fapta ilicită a avut loc lezarea atât a drepturilor autorului, cât și a drepturilor editorului, se impune repararea integrală a prejudiciului produs în patrimoniul fiecărei victime.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. și pârâtul H., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta - reclamantă a arătat, în esență, că instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, a stabilit întinderea prejudiciului în vădită neconcordanță cu amploarea faptelor ilicite.

Astfel, instanța de apel ar fi trebuit să țină cont și de prejudiciul, cauzat de S.C. E. S.R.L., constând în blocarea editării, distribuirii și promovării ediției speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Lev Tolstoi. În stabilirea prejudiciului material pentru cele 10.000 exemplare ce nu au mai putut fi comercializate ca urmare a conduitei vătămătoare a pârâților, instanța de apel a exclus nejustificat considerentele primei instanțe, întemeiate pe înscrisuri aflate la dosarul cauzei, privind costurile ediției în cuantum de 365.212,00 RON - costuri care s-au realizat de către recurentă în vederea comercializării și care nu au mai putut fi recuperate. În atare situație, instanța de apel trebuia să ia în calcul toate costurile pe care recurenta le-a efectuat, acestea fiind în cuantum total de 534.788,00 RON.

De asemenea, deși a constatat faptul că tribunalul nu s-a pronunțat în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamantă, instanța de apel nu a analizat perspectiva producerii încălcării dreptului moral în ceea ce privește prestigiul și credibilitatea reclamantei. În acest context, nu s-a analizat faptul că lucrarea editată de intimații - pârâți nu numai că a fost plagiată, dar prin promovarea sa sub titlu "(...)" pe o perioadă lungă de timp, prin toate mijloacele de comunicare în masă, a creat în opinia publică, pe lângă dubiul editorial asupra reclamantei, și impresia că aceasta ar fi autorul unui plagiat.

Argumentul determinant în susținerea daunelor morale este faptul că intimații-pârâți au promovat în mass media timp îndelungat ideea că Lev Tolstoi și-ar fi scris memoriile prin lucrarea pirat tipărită, în condițiile în care autorul rus în timpul vieții nu și-a scris niciodată memoriile.

Prin această manoperă dolozivă, intimații-pârâți au dat aparența unei noutăți și autenticități asupra actului de piratare și în mod direct proporțional au poziționat-o pe reclamantă pe plan editorial ca o editură neprofesionistă.

Instanța de apel nu a ținut cont de precizările și argumentele recurentei reclamante în ceea ce privește prejudiciul moral adus ca urmare a conduitei culpabile a pârâților.

Reclamanta nu a pretins drepturi morale ale autorului traducerii, drepturi personal nepatrimoniale expres prevăzute de art. 10 și următoarele din Legea nr. 8/1996, ci a solicitat prejudiciul moral creat din defăimarea prestigiului și reputației editoriale.

De altfel, și instanța de fond a omis să constate că prin faptul ilicit al intimaților pârâți la momentul publicării și difuzării lucrării pirat s-a creat pe piața de carte confuzia și/sau aparența faptului că lucrarea pirat ar fi omagială, autentică, iar cea consacrată, pe care reclamanta intenționa să o distribuie în mod legal ca fiind cea piratată realizată de o editură neprofesionistă. Astfel prestigiul editorial al reclamantei a fost prejudiciat direct proporțional cu campania publicitară promovată de pârâți.

Acest caz de amploare națională, "(...)" - denumit de agențiile de presă, presa scrisă și vorbită din țară "Plagiatul secolului" -, a avut un larg ecou în presa națională și a creat, prin fapta ilicită a S.C. E. S.R.L., un grav prejudiciu moral, constând în afectarea credibilității imaginii A.

În consecință, prestigiul și reputația editorială, așadar, fiind grav afectate, s-a diminuat considerabil numărul autorilor și al colaboratorilor A., au scăzut drastic vânzările și la alte titluri și publicații, care au văzut lumina tiparului sub sigla Editurii. E vorba de pierderi de ordin financiar și moral, greu sau chiar imposibil de recuperat într-un viitor apropiat. Toate aceste pierderi au fost probate prin volumul de activitate probat în cauză de reclamantă pentru perioada de referință a pretențiilor din prezentul litigiu.

Reclamanta a criticat, totodată, considerentele instanței de apel în ceea ce privește suspendarea judecății față de pârâta S.C. E. S.R.L., pe temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind legea insolvenței. Expunerea instanței de fond este temeinică în raport de pârâta aflată în insolvență, fapt pentru care menținerea ei în cauză, în condițiile aplicării răspunderii delictuale alături de intimatul pârât H., este solidară.

Nu este justificată aprecierea instanței de apel în sensul că instanța nu are un drept de apreciere asupra efectelor și întinderii punerii în practică a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 textului legal, argumentul ope legis fiind limitativ.

Referitor la obligarea S.C. E. S.R.L. la repararea prejudiciului cauzat atât din punct de vedere material, cât și ca daune morale, recurenta a menționat că, după apariția scandalului mediatic, această societate a încercat în nenumărate rânduri să o intimideze pentru a-și retrage acțiunea. Prin Notificarea din data de 23 decembrie 2008, depusă la dosarul cauzei, a fost somată să achite în total 200.000 euro în termen de trei zile, iar în caz de neplată, suma se va dubla. S-a depus la dosar, de asemenea, articolul Așa nu se face, E., publicat pe www.x.ro, accesat între timp de circa 1532 de vizitatori și preluat de alte publicații. Recurenta a făcut referire și la înscrisuri din care reiese prestigiul de care se bucură în mediul cultural și academic.

În pofida faptului că, prin Sentința penală nr. 373/29.04.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a constatat, în mod definitiv și irevocabil, natura penală a faptei săvârșite de H., sens în care s-a dispus condamnarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, precum și obligarea acestuia la plata de despăgubiri în favoarea părții prejudiciate, B., și confiscarea unui număr de 1034 exemplare ale lucrării, în mod greșit instanța de apel a reținut în sarcina acestuia pentru aceeași faptă și o răspundere civilă delictuală, raportat la art. 998 - 999 C. civ. (1864), obligând pe acesta la repararea aceluiași prejudiciu, mai exact, să achite din nou contravaloarea prejudiciului cauzat.

S-a dovedit faptul că nu mai subzistă niciun motiv pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina lui H., atât timp cât însăși reclamanta B. a renunțat la dreptul pretins pe calea prezentei acțiuni deduse judecații, determinat de faptul că prejudiciul a fost reparat integral prin dispozițiile sentinței penale mai sus indicate.

A. nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal, fiind evident faptul că se încearcă atragerea unei duble răspunderi pentru aceeași faptă și îmbogățirea fără justă cauză.

În ceea ce privește prejudiciul material reținut în speță în sarcina recurentului-pârât, instanța de apel, deși a respins pretențiile referitoare la câștigul nerealizat, a reținut, totuși, în mod greșit, un prejudiciu în sarcina acestuia, prejudiciu constituit din sumele obținute de S.C. E. S.R.L. - D. din vânzarea tirajului ce utilizează opera derivată fără acordul autorului.

Reclamanta A. nu a justificat un interes și nici calitate procesuală activă în sensul celor solicitate, deoarece dispozițiile art. 139 alin. (14) lit. a) din Legea nr. 8/1996 conferă posibilitatea reparării unui prejudiciu, prin remiterea încasărilor realizate din actul ilicit, doar titularului de drepturi. Din aceasta perspectivă, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a legii/dispozițiilor menționate, reținând a avea calitate procesuală activă și reclamanta persoană juridică, deși, în realitate, aceasta este doar o persoană autorizată de titular să utilizeze drepturi protejate, în înțelesul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Pe de altă parte, reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, prejudiciul material la care face referire reclamanta fiind incert, nenăscut și eventual.

Chiar dacă s-ar fi probat/reținut un prejudiciu în raport cu H., instanța de apel a făcut aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 139 alin. (14) și alin. (17) din Legea nr. 8/1996, prin reținerea încasărilor brute de 36.934,96 RON (33.884,43 RON fără TVA), iar nu a sumei de 18.732,84 RON, reprezentând încasările nete.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de apel și sub aspectul cheltuielilor de judecată în sumă de 13.566 RON, reținută în sarcina sa, deoarece s-a reținut în mod greșit producerea de către acesta a vreunui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, iar pe de altă parte, suma este total nejustificată.

În virtutea dreptului de apreciere, instanța de judecată are obligația să protejeze partea căzută în pretenții de orice abuz din partea celeilalte părți, prin raportarea sumelor solicitate cu titlu de onorariu de avocat la pretențiile și complexitatea cauzei.

În acest sens, a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze împotriva României (Costin împotriva României - Cererea nr. x/2000, Iacob împotriva României - cererea nr. x/2005 etc.), respectiv că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va realiza numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare și care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Avându-se în vedere această finalitate a recursului, se constată că respectiva critică trebuie analizată prin prisma cazului de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea exigențelor referitoare la conținutul hotărârii judecătorești, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dispoziția de admitere a apelului pârâtei S.C. E. S.R.L. nu este motivată în mod corespunzător, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor suspendării judecății și continuarea judecății exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H.

Astfel, se reține că instanța de apel a admis apelul pârâtei S.C. E. S.R.L. declarat atât împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2015, cât și a sentinței, în sensul suspendării judecății în contradictoriu cu pârâta persoană juridică, pe temeiul art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006, și al anulării dispozițiilor sentinței în contradictoriu cu această pârâtă.

În același timp, instanța de apel a dispus obligarea exclusiv a pârâtului persoană fizică la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamantei, ca urmare a admiterii apelului acestui pârât în privința cuantumului despăgubirilor.

În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, forma în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență împotriva pârâtei (9.11.2012), "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

În considerentele deciziei recurate, s-a reținut că suspendarea judecății pe acest temei intervine ope legis, astfel încât instanța nu are drept de apreciere cu privire la măsura suspendării, fiind suficient a se constata îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru incidența măsurii, respectiv obiectul litigiului și calitatea de pârât a debitorului în contra căruia s-a declanșat procedura insolvenței.

Considerentul redat anterior subliniază în mod corect efectul constatării de către instanță a întrunirii condițiilor prevăzute de lege, anume suspendarea de drept a judecății, însă, inserarea sa în motivare ar fi trebuit însoțită de analiza efectivă a condițiilor legale și de demonstrarea îndeplinirii lor în cauză.

Dacă instanța de judecată nu are un drept de apreciere în privința oportunității suspendării, atunci când condițiile legale sunt îndeplinite, este corectă susținerea recurentei în sensul că o asemenea prerogativă trebuie recunoscută instanței în identificarea domeniului de aplicare a normei, prin stabilirea înțelesului textului de lege, precum și în constatarea eventualei incidențe a acestuia, prin raportare la circumstanțele particulare ale speței.

Instanța de apel a reținut doar că cerințele enunțate sunt îndeplinite în speță, fără a expune argumentele pentru care a ajuns la această concluzie și fără a face vreo referire la obiectul litigiului și la raporturile juridice deduse judecății.

Pe de altă parte, concomitent cu adoptarea măsurii procesuale în discuție, instanța de apel a soluționat în fond apelurile celorlalte părți, ceea ce înseamnă că a fost evocat fondul raporturilor juridice deduse judecății, chiar dacă doar în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică.

În contextul în care prima instanță dispusese obligarea în solidar a ambilor pârâți la plata contravalorii prejudiciului material, menținerea prin decizia de apel a obligației în sarcina unuia dintre pârâți permite constatarea că a avut loc o verificare a aprecierii primei instanțe în privința existenței unei creanțe solidare, în înțelesul art. 1039 C. civ., chiar dacă s-a dispus suspendarea judecății, aspect corect semnalat prin motivele de recurs.

Această constatare pune în evidență o dată în plus absența motivării constatării suspendării de drept a judecății față de pârâtul insolvent, întrucât împrejurarea că instanța a procedat, totuși, la verificarea creanței, evocând fondul în apel, ar putea avea semnificații diferite.

S-ar fi putut, astfel, considera că aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 este compatibilă cu o verificare a creanței de către instanță, prin prisma condiției referitoare la obiectul litigiului, ce trebuie să vizeze o acțiune pentru realizarea creanței. În acest caz, însă, s-ar fi pus problema dacă este îndeplinită această condiție legală și, deci, dacă intervine suspendarea de drept a judecății, cât timp cerințele legale sunt prevăzute în mod cumulativ.

Dacă, dimpotrivă, s-ar considera că art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu permite verificarea creanței în cadrul acțiunii pendinte, de vreme ce această operațiune este în sarcina administratorului judiciar în procedura insolvenței, ar fi de discutat dacă această apreciere este contrazisă de examinarea fondului dreptului în apel, în contradictoriu cu celălalt pârât.

Cercetarea raportului juridic obligațional dedus judecății impunea stabilirea naturii obligației, anume dacă este vorba, într-adevăr, despre o obligație solidară, pe temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864) sau de una exclusivă a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligației solidare într-o obligație divizibilă, față de anularea în parte a sentinței și înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligațional stabilit cu reclamanta.

Or, în toate aceste cazuri, ar fi trebuit arătat dacă, în evaluarea condițiilor suspendării judecății, instanța a intenționat să se raporteze exclusiv la elementele cererii de chemare în judecată, fără a-și valorifica propriile verificări din apel, cu toate că a evocat fondul, concomitent cu suspendarea judecății în primă instanță, față de pârâții obligați solidar la repararea aceluiași prejudiciu, conform dispozițiilor adoptate în primă instanță. Este de observat că, în ipoteza unei creanțe exclusive a pârâtului persoană fizică, s-ar pune chiar problema dacă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul insolvent vizează realizarea unei creanțe asupra acestuia.

Decizia de apel nu cuprinde considerente în legătură cu vreunul dintre aspectele arătate anterior, nerezultând, cel puțin, dacă a fost confirmată aprecierea primei instanțe în privința incidenței prevederilor art. 1003 C. civ., astfel încât nu se poate măcar deduce, din motivarea soluției adoptate pe fondul dreptului, dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În aceste condiții, este întemeiată critica recurentei privind nemotivarea admiterii apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. și, implicit, a continuării judecății exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H., în condițiile în care prima instanță a reținut răspunderea solidară a pârâților pentru repararea prejudiciului material cauzat reclamantei A.

În absența considerentelor esențiale pentru care a fost adoptată decizia atacată, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate, motiv pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cât privește celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă, se observă că se referă la prejudiciul material și moral produs prin fapta ilicită a pârâtei S.C. E. S.R.L.

Ținându-se cont de cele arătate anterior, nu se impune analizarea acestor critici de către instanța de control judiciar, dat fiind că s-a constatat deja că decizia recurată nu a fost motivată în mod corespunzător în ceea ce privește continuarea judecății exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H., context în care s-a constatat și absența considerentelor referitoare la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului persoană fizică și la obligarea acestuia la repararea întregului prejudiciu considerat a fi fost dovedit în cauză.

Întrucât aceste chestiuni au condus la casarea deciziei, urmează ca, în funcție de modul de dezlegare a acestora și, eventual, de cadrul procesual în care se analizează condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de rejudecare să decidă în legătură cu susținerile vizând prejudiciul.

În plus, recurentul a criticat aplicarea greșită a prevederilor art. 139 din Legea nr. 8/1996 în ceea ce privește contravaloarea încasărilor din vânzarea lucrării - plagiat de către S.C. E. S.R.L., în sensul că sumele de bani calculate cu acest titlu de către expert ar reprezenta încasările brute, în timp ce, potrivit legii, titularul dreptului ar fi îndreptățit doar la încasările nete.

Se observă că această susținere coincide cu o apărare de fond a pârâtei S.C. E. S.R.L., reluată și prin motivele de apel ale acesteia.

Instanța nu a analizat susținerile din apelul pârâtei persoană juridică vizând fondul cauzei, însă a valorificat probatoriul administrat în fața primei instanțe, pentru a reține, în sarcina exclusivă a pârâtului persoană fizică, remiterea beneficiilor considerate a fi obținute pe nedrept de autorii faptei ilicite, fără a face vreo referire la cuantumul brut sau net al încasărilor.

În aceste condiții, atare aspect nu poate fi cercetat pentru prima dată în recurs - prima instanță nu a acordat despăgubiri cu acest titlu -, motiv pentru care va fi evaluat, eventual, cu ocazia rejudecării, în funcție de modul de soluționare a chestiunilor indicate în cadrul recursului reclamantei.

Se constată, totodată, că, pe lângă aspectele referitoare la existența și întinderea prejudiciului, recurentul a reiterat susținerea privind dubla reparare a prejudiciului, ca urmare a procesului penal și a renunțării reclamantei B. la dreptul pretins.

Această susținere poate fi cercetată de către instanța de control judiciar, întrucât redă conținutul unei apărări din propriul apel, ce a fost analizată ca atare prin decizia recurată.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta A. este titulara drepturilor de reproducere și de distribuire a operei, prerogative distincte de drepturile morale ale reclamantei B., astfel încât pârâtul H. are obligația de a repara prejudiciul produs în patrimoniul fiecărei victime.

Calitatea reclamantei persoană juridică de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere și de distribuire a operei nu poate fi reevaluată în prezentul recurs, întrucât constituie o chestiune de fapt, ce a fost stabilită pe baza probatoriului administrat, respectiv Contractul de cesiune nr. x din 24.02.2005, încheiat între reclamanți.

Din acest punct de vedere, nu se poate reține o aplicare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nefiind un simplu utilizator, ci titularul unor drepturi recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996, calitate în care poate solicita instanței de judecată nu numai recunoașterea drepturilor și constatarea încălcării acestora, dar și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform reglementării exprese din art. 139 alin. (1) al legii.

În ceea ce privește, însă, repararea prejudiciului patrimonial, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a analizat în mod efectiv susținerile pârâtului, ci a pornit de la prezumția că plata despăgubirilor către reclamanta B. s-a făcut în considerarea încălcării unui prejudiciu moral produs acesteia, fără a stabili în concret dacă acest fapt este veridic, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

Astfel, prin Sentința penală nr. 373/29.04.2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, menținută prin Decizia nr. 279/12.11.2013 a Curții de Apel București, secția I penală, H. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a calității de autor al operei derivate, aparținând B., iar cu privire la latura civilă, s-a luat act că partea civilă B. a revenit asupra constituirii de parte civilă împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. și s-a dispus confiscarea a 1034 exemplare din lucrarea - plagiat.

În motivarea sentinței, s-a arătat că revenirea asupra constituirii de parte civilă s-a datorat încheierii unei tranzacții între partea civilă și partea responsabilă civilmente pentru plata despăgubirilor și renunțarea părții civile la dreptul pretins, iar confiscarea exemplarelor de cărți aflate în depozit a fost dispusă în considerarea calității de bunuri produse prin săvârșirea infracțiunii.

Tranzacției extrajudiciare respective, încheiate între B. și S.C. E. S.R.L. și autentificate sub nr. x/5.04.2011, i s-a dat eficiență și în prezenta cauză, în sensul că tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei B. la renunțarea la dreptul pretins.

Or, în cuprinsul tranzacției s-a menționat explicit că în suma de 42.000 RON achitată cu titlu de despăgubiri intră și încasările realizate de S.C. E. S.R.L. din faptul ilicit, precum și faptul că prin tranzacție se sting pretențiile de orice natură, de la (...) sau de la orice persoane fizice care ar putea fi considerate prepuși ori terți, decurgând din faptul ilicit.

În raport de aceste elemente, analiza apărării constante a pârâtului întemeiate pe plata despăgubirilor implica cercetarea următoarelor împrejurări: înglobarea contravalorii încasărilor din vânzări în cuantumul despăgubirilor efectiv plătite, precum și stingerea tuturor pretențiilor, de orice natură, a echivalat sau nu cu repararea unui prejudiciu material considerat a fi fost produs reclamantei B.; modalitatea de reparare a prejudiciului relevă sau nu același prejudiciu material ca cel pretins de reclamanta A.; plata profită sau nu pârâtului H.

Altfel spus, ar trebui cercetate efectele tranzacției, atât între părți, cât și față de terți, inclusiv stabilirea unei eventuale calități de creditor aparent a reclamantei B., în sensul art. 1097 C. civ. (din 1864) sau al art. 1478 din noul C. civ.

Într-o asemenea analiză, ar putea avea importanță circumstanțele încheierii tranzacției, anume încheierea în cursul procesului penal, până la pronunțarea vreunei hotărâri în prezenta cauză civilă - ce a fost suspendată până la finalizarea procesului penal -, faptul că, în speță, reclamanții au formulat pretențiile prin aceeași cerere de chemare în judecată, solicitând împreună plata acelorași sume de bani, dar și argumentul pârâtului conform căruia reclamanta persoană juridică nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Întrucât aceste aspecte nu au fost evaluate în cauză, din moment ce instanța de apel a aplicat prezumția simplă a reparării unui prejudiciu moral, desprinsă din conținutul dreptului subiectiv deținut de reclamantei B., fără o analiză efectivă a desocotirii dintre acea reclamantă și pârâta S.C. E. S.R.L., urmează a se constata că situația de fapt presupusă de motivele de apel ale pârâtului H. nu a fost pe deplin stabilită, pe baza probatoriului administrat.

Din acest motiv, controlul de legalitate a deciziei recurate nu poate fi exercitat pe aspectele în discuție, soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare impunându-se pe temeiul prevederilor art. 314 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va cerceta chestiunile referitoare la plata despăgubirilor, din perspectiva susținerilor vizând dubla reparare a prejudiciului, în sensul celor expuse prin prezenta decizie.

Față de toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, pentru rejudecarea tuturor apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul H. împotriva Deciziei nr. 310A din 14 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN