ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2009 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2009, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții D. și Editura E. - S.C. E. S.R.L., solicitând:

La termenul din 12.03.2015, reclamanta a depus o precizare a acțiunii, arătând cuantumul daunelor morale solicitate ca fiind de 50.000 euro, echivalentul în RON - 222.175 RON, totodată, că prejudiciul material cuprinde două aspecte: pe de o parte, prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii și difuzării ediției - pirat Memorii de Lev Tolstoi (2008) în așa zisa traducere a lui D. și pe de altă parte, prejudiciul cauzat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii și promovării ediției speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Magului de la Iasnaia Poliana - Lev Tolstoi. A depus nota de calcul actualizată privind prejudiciul material pentru foloase nerealizate în valoare de 534.788 RON, precum și nota de calcul actualizată privind editarea jurnalului tolstoian.

Prin încheierea din data de 10.12.2015, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de către pârâta Editura E. întemeiată pe dispozițiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, pentru considerentele reținute în încheierea de la acea dată.

Prin încheierea din data de 10.03.2016, Tribunalul a respins excepția netimbrării și excepția tardivității ca neîntemeiate, iar prin încheierea din data de 25.03.2016, a luat act de renunțarea reclamantei B. la dreptul pretins, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect pretenții, excepție motivată pe dispozițiile privind procedura insolvenței, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active pe capătul 5 al cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul 3.

Prin sentința nr. 855/01.07.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea reclamantei B., ca urmare a renunțării la dreptul pretins, a admis în parte acțiunea reclamantei A., așa cum a fost precizată, a obligat pe toți pârâții în solidar la plata sumei de 169.576 RON cu titlul de prejudiciu material în favoarea reclamantei, a respins capătul de cerere privind daunele morale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, admițând în prealabil excepția cu acest obiect, a respins, ca neîntemeiată, cererea de publicare a hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de judecată în sumă de 13.566 RON.

Prin decizia nr. 959/20.08.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 și a sentinței civile nr. 855/1.07.2016, a schimbat încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că a suspendat judecata acțiunii formulate de reclamanta Fundația A. - Editura A. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L. și a anulat dispozițiile din sentință în contradictoriu cu această pârâtă; totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I., decedat pe parcursul procesului, și continuat de succesibilii J., K., și L., a schimbat în parte sentința civilă apelată și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A., ca nefondat; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 310/14.03.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Fundația A. împotriva sentinței nr. 855/01.07.2016, a admis apelul declarat de S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 10.12.2015 și a schimbat în parte dispozitivul încheierii din 10.12.2015, în sensul suspendării judecății în contradictoriu cu pârâta S.C. E. și al anulării dispozițiilor sentinței în contradictoriu cu această pârâtă. Totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I. împotriva aceleiași sentințe, ce a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 33.884,43 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 13.566 RON și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 3448/5.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul I., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Recursul declarat de reclamanta A. este fondat, din perspectiva criticii referitoare la admiterea apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., ce are ca finalitate continuarea judecății și față de pârâta S.C. E. S.R.L., chiar dacă s-a deschis procedura insolvenței împotriva acesteia, în condițiile răspunderii sale solidare alături de pârâtul I..

Dispoziția de admitere a apelului pârâtei S.C. E. S.R.L. nu este motivată în mod corespunzător, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor suspendării judecății și continuarea judecății exclusiv în contradictoriu cu pârâtul I..

Cercetarea raportului juridic obligațional dedus judecății impunea stabilirea naturii obligației, anume dacă este vorba, într-adevăr, despre o obligație solidară, pe temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864) sau de una exclusivă a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligației solidare într-o obligație divizibilă, față de anularea în parte a sentinței și înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligațional stabilit cu reclamanta.

Decizia de apel nu cuprinde considerente în legătură cu vreunul dintre aspectele arătate anterior, nerezultând, cel puțin, dacă a fost confirmată aprecierea primei instanțe în privința incidenței prevederilor art. 1003 C. civ., astfel încât nu se poate măcar deduce, din motivarea soluției adoptate pe fondul dreptului, dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul I., se impune admiterea acestuia, ca o consecință a admiterii recursului reclamantei, deoarece aspectele arătate anterior, referitoare la conținutul raportului juridic obligațional dedus judecății și, în primul rând, la persoana debitorului, trebuie clarificate cu prioritate față de chestiunile legate de prejudiciu, care, de altfel, au făcut obiectul celor trei apeluri.

În plus, recurentul a criticat aplicarea greșită a prevederilor art. 139 din Legea nr. 8/1996 în ceea ce privește contravaloarea încasărilor din vânzarea lucrării - plagiat de către S.C. E. S.R.L., în sensul că sumele de bani calculate cu acest titlu de către expert ar reprezenta încasările brute, în timp ce, potrivit legii, titularul dreptului ar fi îndreptățit doar la încasările nete.

S-a observat că această susținere coincide cu o apărare de fond a pârâtei S.C. E. S.R.L., reluată și prin motivele de apel ale acesteia.

S-a constatat, totodată, că, pe lângă aspectele referitoare la existența și întinderea prejudiciului, recurentul a reiterat susținerea privind dubla reparare a prejudiciului, ca urmare a procesului penal și a renunțării reclamantei C. la dreptul pretins.

Această susținere poate fi cercetată de către instanța de control judiciar, întrucât redă conținutul unei apărări din propriul apel, ce a fost analizată ca atare prin decizia recurată.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta A. este titulara drepturilor de reproducere și de distribuire a operei, prerogative distincte de drepturile morale ale reclamantei C., astfel încât pârâtul I. are obligația de a repara prejudiciul produs în patrimoniul fiecărei victime.

Calitatea reclamantei persoană juridică de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere și de distribuire a operei nu poate fi reevaluată în recurs, întrucât constituie o chestiune de fapt, ce a fost stabilită pe baza probatoriului administrat, respectiv contractul de cesiune nr. x din 24.02.2005, încheiat între reclamanți.

Din acest punct de vedere, nu s-a putut reține o aplicare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nefiind un simplu utilizator, ci titularul unor drepturi recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996, calitate în care poate solicita instanței de judecată nu numai recunoașterea drepturilor și constatarea încălcării acestora, dar și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform reglementării exprese din art. 139 alin. (1) al legii.

În ceea ce privește, însă, repararea prejudiciului patrimonial, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a analizat în mod efectiv susținerile pârâtului, ci a pornit de la prezumția că plata despăgubirilor către reclamanta C. s-a făcut în considerarea încălcării unui prejudiciu moral produs acesteia, fără a stabili în concret dacă acest fapt este veridic, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

Astfel, prin sentința penală nr. 373/29.04.2011 a Tribunalului București, secția a II-a Penală, menținută prin decizia nr. 279/12.11.2013 a Curții de Apel București, secția I Penală, I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de însușire a calității de autor al operei derivate, aparținând H., iar cu privire la latura civilă, s-a luat act că partea civilă C. a revenit asupra constituirii de parte civilă împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. și s-a dispus confiscarea a 1034 exemplare din lucrarea - plagiat.

În motivarea sentinței, s-a arătat că revenirea asupra constituirii de parte civilă s-a datorat încheierii unei tranzacții între partea civilă și partea responsabilă civilmente pentru plata despăgubirilor și renunțarea părții civile la dreptul pretins, iar confiscarea exemplarelor de cărți aflate în depozit a fost dispusă în considerarea calității de bunuri produse prin săvârșirea infracțiunii.

Tranzacției extrajudiciare respective, încheiate între C. și S.C. E. S.R.L. și autentificate sub nr. x/05.04.2011, i s-a dat eficiență și în prezenta cauză, în sensul că tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei C. la renunțarea la dreptul pretins.

Or, în cuprinsul tranzacției s-a menționat explicit că în suma de 42.000 RON achitată cu titlu de despăgubiri intră și încasările realizate de S.C. E. S.R.L. din faptul ilicit, precum și faptul că prin tranzacție se sting pretențiile de orice natură, de la Adevărul sau de la orice persoane fizice care ar putea fi considerate prepuși ori terți, decurgând din faptul ilicit.

În raport de aceste elemente, analiza apărării constante a pârâtului întemeiate pe plata despăgubirilor implica cercetarea următoarelor împrejurări: înglobarea contravalorii încasărilor din vânzări în cuantumul despăgubirilor efectiv plătite, precum și stingerea tuturor pretențiilor, de orice natură, a echivalat sau nu cu repararea unui prejudiciu material considerat a fi fost produs reclamantei C.; modalitatea de reparare a prejudiciului relevă sau nu același prejudiciu material ca cel pretins de reclamanta A.; plata profită sau nu pârâtului I..

Prin decizia nr. 959/20.08.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 și a sentinței civile nr. 855/1.07.2016; a schimbat încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că a dispus suspendarea judecata acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L.; a anulat dispozițiile din sentință în contradictoriu cu această pârâtă; totodată, a admis apelul declarat de pârâtul I., decedat pe parcursul procesului, și continuat de succesibilii J., K. și L., a schimbat în parte sentința civilă apelată și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a respins ca nefondat apelul reclamantei A..

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C E. S.R.L. împotriva sentinței și a încheierilor de ședință, s-a constatat că, în urma renunțării la drept de către reclamanta inițială B., instanța a rămas învestită cu soluționarea următoarelor capete de cerere, formulate de reclamanta A.:

Prin sentința ce face obiectul controlului judiciar, prima instanță de fond nu s-a pronunțat cu privire la primul capăt de cerere, aspect care scapă de sub controlul instanțelor de control judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 281

2a

C. proc. civ.

Dintre capetele de cerere rămase în analiza instanțelor de control judiciar (respectiv, capetele 2-4 ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A.), următoarele petite sunt formulate în contradictoriu cu pârâta Editura E. S.C. E. S.R.L.:

- obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piață și de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I și II, traducerea de D.;

- obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro și la repararea prejudiciului cauzat reclamantei persoană juridică prin încălcarea dreptului patrimonial de autor și a drepturilor conexe, urmare a publicării titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I și II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

Prin încheierea din data de 10.12.2015 tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta E. S.R.L., reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, nefiind o acțiune care să poată veni în competența judecătorului sindic, respectiv a lichidatorului judiciar, având în vedere că se solicită inclusiv daune morale.

Apelul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva încheierii din data de 10.12.2015 este întemeiat, pentru următoarele motive:

În primul rând, se constată că tribunalul a indicat în mod greșit temeiul juridic aplicabil cererii de suspendare, deoarece, din punct de vedere al aplicării legii în timp, este incidentă legea în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvență împotriva pârâtei.

În speță, procedura generală a insolvenței a fost deschisă împotriva apelantei-pârâte prin încheierea din data de 9.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2012.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 343 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

Prin decizia de casare s-a reținut că decizia de apel pronunțată în primul ciclu procesual nu cuprinde considerente în legătură cu îndeplinirea condițiilor legale de aplicare a acestei dispoziții legale, nefiind identificat domeniul de aplicare al normei și nefiind motivată incidența acestuia, iar cercetarea raportului juridic obligațional dedus judecății impunea stabilirea naturii obligației, respectiv dacă este vorba despre o obligație solidară sau de una exclusivă.

În analiza naturii raportului juridic obligațional dedus judecății de către reclamanta Fundația A., instanța de apel a pornit de la motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată.

Așa cum s-a reținut și prin decizia de casare, apelanta-reclamantă Fundația A. are calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere și de distribuire a operei cu titlul "Lev Tolstoi, Jurnal", vol. I și II, în conformitate cu contractul de cesiune nr. x/24.02.2005 și cu dispozițiile art. 13 lit. a) și b) rap. la art. 39 și art. 40 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în redactarea în vigoare de la data introducerii acțiunii.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat repararea prejudiciului produs de cei doi pârâți chemați în judecată, astfel: - prin fapta pârâtului persoană fizică de a prezenta traducerea ca fiind creația sa se încalcă dreptul de autor al reclamantei C., iar - prin fapta pârâtului persoană juridică de a edita lucrarea originală a reclamantei C. sub semnătura pârâtului persoană fizică se încalcă drepturile legale dobândite de reclamanta Fundația A. prin încheierea contractului nr. x/24.02.2005.

De asemenea, prin cererea precizatoare a acțiunii, apelanta-reclamantă Fundația A. a detaliat astfel despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată: fapta ilicită a pârâtei S.C. E. S.R.L. i-a produs un prejudiciu moral constând în afectarea credibilității imaginii A., iar prejudiciul material cuprinde două aspecte, respectiv: (1) prejudiciile create de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii și difuzării ediției pirat Memorii de Lev Tolstor (2008) în așa-zisa traducere a pârâtului persoană fizică; și (2) prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii și promovării ediției speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Lev Tolstoi.

Astfel, din motivarea cererii de chemare în judecată și a cererii precizatoare, Curtea reține că reclamanta Fundația A. a dedus judecății fapte ilicite distincte ale celor doi pârâți chemați în judecată, așa cum de altfel s-a și reținut prin sentința de fond:

- pe de o parte, fapta ilicită imputată pârâtului I. constă în însușirea fără drept a calității de autor a unei opere (traducerea realizată de C.), fapt care ar fi produs un prejudiciu derivat din încălcarea dreptului de autor al reclamantei inițiale C.;

- pe de altă parte, fapta ilicită imputată pârâtei S.C. E. S.R.L. constă în publicarea lucrării Memorii, Lev Tolstoi, fapt care ar fi produs un prejudiciu moral, dezvoltat prin cererea de chemare în judecată, precum și un prejudiciu material, derivând din imposibilitatea valorificării de către reclamantă a drepturilor dobândite prin contractul nr. x/2005, respectiv a drepturilor de reproducere și de distribuire a operei.

Prin urmare, sunt distincte atât faptele ilicite pretinse fiecăruia dintre pârâți prin acțiunea dedusă judecății, cât și prejudiciile solicitate de la aceștia.

Cu alte cuvinte, în speța de față nu este vorba despre o obligație solidară între pârâtul persoană fizică și pârâta Editura E., deoarece nu este dedus judecății un singur delict civil care ar fi fost imputabil ambilor pârâți.

Dimpotrivă, sunt deduse judecății fapte ilicite distincte ale celor doi pârâți, în privința cărora se pretinde producerea de prejudicii, în mod distinct, în patrimoniul unor persoane distincte (reclamanta inițială C. și apelanta-reclamantă Fundația A.).

În continuare, instanța de apel a constatat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deoarece acțiunea având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei-pârâte E. S.R.L. - pentru pretinsa faptă delictuală constând în publicarea de către aceasta a lucrării Memorii, Lev Tolstoi, faptă prin care aceasta ar fi încălcat drepturile patrimoniale de reproducere și distribuire aparținând reclamantei Fundația A. - este o acțiune judiciară ce are ca scop realizarea unei creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale.

Aserțiunea tribunalului - conform căreia nu ne aflăm în situația unei acțiuni care să poată veni în competența judecătorului sindic, respectiv a lichidatorului judiciar, având în vedere că se solicită inclusiv daune morale - este nelegală, deoarece textul legal se referă la realizarea unei creanțe asupra debitorului sau bunurilor acestuia - deci realizarea dreptului creditorului de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic obligațional de a-i da o sumă de bani, indiferent dacă aceasta este solicitată cu titlu de daune morale sau materiale.

Pe acest temei, a fost admis apelul pârâtei E. S.R.L., a fost schimbată încheierea din data de 10.12.2015, în sensul că s-a dispus suspendarea judecății acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L. și a anulat dispozițiile din sentință în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu privire la apelul declarat de pârâtul I., s-a reținut că, în ceea ce o privește pe reclamanta A., următoarele capete de cerere sunt formulate în contradictoriu cu pârâtul I.:

- să se constate că pârâtul D. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei A., dobândite urmare a încheierii contractului nr. x/24 februarie 2005;

- obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro și la repararea prejudiciului cauzat reclamantei A. prin încălcarea dreptului patrimonial de autor și a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "Lev Tolstoi, Jurnal", în traducerea H. sub titlul "Memorii, Lev Tolstoi", vol. I și II, traducerea de D., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

În analiza apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., instanța de apel a constatat că în speța de față reclamanta A. nu pretinde executarea unei obligații solidare a celor doi pârâți, ci pretinde angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a fiecăruia dintre pârâți.

Astfel, însăși reclamanta a arătat, prin cererea de chemare în judecată și prin cererea precizatoare a acțiunii, că solicită repararea prejudiciului produs de cei doi pârâți chemați în judecată, astfel: - prin fapta pârâtului persoană fizică de a prezenta traducerea ca fiind creația sa se încalcă dreptul de autor al reclamantei C., iar - prin fapta pârâtului persoană juridică de a edita lucrarea originală a reclamantei C. sub semnătura pârâtului persoană fizică se încalcă drepturile legale dobândite de reclamanta Fundația A. prin încheierea contractului nr. x/24.02.2005.

De asemenea, mai este de reținut faptul că prin sentința apelată, acțiunea formulată de reclamanta A. a fost admisă în parte, în sensul că:

- petitul având ca obiect daune morale a fost respins ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, tribunalul reținând că reclamanta nu poate solicita protecția unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor;

- capătul de cerere având ca obiect daune materiale a fost admis în parte, tribunalul acordând reclamantei suma de 169.576 RON, cu motivarea că acest prejudiciu material derivă din imposibilitatea reclamantei de a mai realiza programul editorial, materializat în vânzarea de către reclamantă la centenarul Tolstoi a celor 10.000 exemplare, suma de 169.576 RON rezultând din scăderea din prețul de vânzare al celor 10.000 de exemplare a cheltuielilor pe care însăși reclamanta le-ar fi făcut cu editarea lucrării.

Cu alte cuvinte, tribunalul a acordat o sumă cu titlu de prejudiciu material, în considerarea încălcării drepturilor dobândite de reclamanta A. prin contractul de cesiune nr. x/24.02.2005 încheiat cu C., respectiv a drepturilor de reproducere și de distribuire a operei cu titlul "Lev Tolstoi, Jurnal", vol. I și II, în conformitate cu dispozițiile art. 13 lit. a) și b) rap. la art. 39 și art. 40 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în redactarea în vigoare de la data introducerii acțiunii.

Faptele de reproducere și de distribuire, în înțelesul dat de art. 14 și 14

1

din Legea nr. 8/1996 și având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei de față, nu au fost realizate de către pârâtul persoană fizică, ci de către pârâta E. S.R.L..

Apelantul-pârât nu răspunde decât pentru fapta proprie, care - potrivit sentinței apelate - constă în însușirea calității de autor a traducerii realizate de reclamanta inițială C..

De aceea, instanța de apel a constatat întemeiată apărarea, constantă de-a lungul procesului și reiterată prin motivele de apel, a pârâtului I. (decedat pe parcursul procesului), conform căreia prejudiciul produs prin fapta sa proprie a fost reparat integral -conform deciziei penale nr. 279A/12.11.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2010 având ca obiect judecarea laturii penale și a laturii civile decurgând din săvârșirea de către apelantul-pârât a infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor a unei opere, prevăzute de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 - și că nu este legală angajarea unei duble răspunderi pentru aceeași faptă.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a laturii civile din cadrul dosarului penal pentru săvârșirea infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor a unei opere, instanța penală a luat act de tranzacția extrajudiciară autentificată sub nr. x/5.04.2011 prin care partea vătămată C. a declarat ca fiind stinse orice pretenții de orice natură decurgând din fapta ilicită ce a făcut obiectul acestui dosar penal, pe care le-ar putea solicita de la partea responsabilă civilmente E. S.R.L. sau de la terți.

Prin urmare, apelantului-pârât i-a fost deja angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta sa proprie - respectiv însușirea calității de autor a traducerii realizate de reclamanta inițială C. - și că în prezenta cauză nu se poate angaja, din nou, răspunderea civilă delictuală pentru aceeași faptă; dar și faptul că prejudiciul material solicitat de reclamanta A. în cauza de față, derivând din încălcarea dreptului de reproducere și de distribuire, nu este imputabil apelantului-pârât I..

În consecință, instanța de apel a admis apelul pârâtului și, schimbând în parte sentința, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.

Cu privire la apelul declarat de reclamantă, s-a constatat că nu se critică soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active în privința petitului privind daunele morale, prin care tribunalul a reținut că aceasta nu poate solicita protecția unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor.

Dimpotrivă, apelanta - reclamantă a arătat că nu a pretins drepturile morale aparținând autorului traducerii, prejudiciul moral solicitat rezultând din defăimarea prestigiului și reputației editoriale ca efect al publicării și difuzării lucrării pirat.

Cu alte cuvinte, se solicită în prezenta cauză repararea unui prejudiciu moral imputabil pârâtei persoană juridică, iar nu pârâtului persoană fizică - acesta nefiind autorul vreunei fapte de reproducere sau de distribuire a operei asupra căreia apelanta-reclamanta a dobândit drepturi conform contractului de cesiune nr. x/24.02.2005 încheiat cu C..

Or, instanța nu are competența a se pronunța asupra existenței sau întinderii prejudiciului moral pretins de la pârâta E. S.R.L., în condițiile în care a constatat că sunt întrunite condițiile legale pentru suspendarea acțiunii față de această pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În al doilea rând, reclamanta a criticat întinderea daunelor materiale acordate de prima instanță, arătând că au fost excluse în mod nejustificat costurile ediției pentru cele 10.000 de exemplare care nu au mai putut fi comercializate ca urmare a faptei pârâtei S.C. E. S.R.L..

La fel, instanța de apel a constatat că nu are competența a se pronunța asupra existenței sau întinderii prejudiciului material pretins de reclamantă de la pârâta E. S.R.L., în condițiile în care acțiunea față de această pârâtă a fost suspendată, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste motive, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

Instanța de apel în rejudecare nu a ținut cont de aprecierile deciziei de casare nr. 1445/05.10.2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel din primul ciclu procesual al cauzei a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

În acest sens, s-a reținut că reclamanta persoană juridică nu este un simplu utilizator, ci este titularul unor drepturi recunoscute și protejate prin Legea nr. 8/1996, anume al drepturilor patrimoniale de reproducere și distribuire a operei, calitate în care poate solicita instanței de judecată nu numai recunoașterea drepturilor și constatarea încălcării acestora dar și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

Instanța de apel în rejudecare nu a mai ținut cont de probatoriul administrat în cauză chestiunea de fapt a relației contractuale dintre pârâtul I. și pârâta S.C. E. S.R.L. în ceea ce privește natura raporturilor obligaționale reciproce și independente dintre acestea referitoare la publicarea operei în cauză în formă plagiată concluzionat că fapta ilicită imputabilă pârâtului I. constă în însușirea fără drept a calității de autor a operei realizată de traducătoarea C., fără a mai analiza natura obligațională a raporturilor contractuale dintre pârâți și anume cele încheiate pentru realizarea faptei ilicite (contractul nr. x din 01.10.2008 intervenit ulterior contractului dintre reclamanți din prezenta cauză).

Recurenta a susținut că instanța de apel în rejudecare nu a respectat decizia de casare nici în ceea ce privește cercetarea raportului juridic obligațional dedus judecății care impunea stabilirea naturii obligației privind răspunderea solidară prevăzută de temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864).

Astfel, nu a fost luat în considerare raportul obligațional al pârâților consemnat în contractul semnat de aceștia în anul 2008, nu s-a răspuns îndrumărilor date de Înalta Curte referitoare la analizarea unei eventuale culpe exclusive a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligației solidare într-o obligație divizibilă, față de anularea în parte a sentinței și înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligațional stabilit cu reclamanta, aspect ce nu a fost dezvoltat în motivarea deciziei recurate.

Pe de altă parte, tot în raport de decizia de casare, în ceea ce privește dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, din perspectiva raportului juridic obligațional ce trebuia analizat de instanța de apel pe baza incidenței prevederilor art. 1003 C. civ., în absența considerentelor esențiale pe care instanța de apel trebuia să le examineze și clarifice, nu este posibilă exercitarea unui control de legalitate a deciziei, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pe temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Neluarea în considerare a raporturilor juridice obligaționale dintre pârâți în ceea ce privește natura și scopul contractului semnat de către aceștia pentru apariția lucrării ce face obiectul prezentei judecăți, conduce la nemotivarea deciziei în ceea ce privește analiza reală a faptei ilicite a pârâților, a incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, precum și a incidenței dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Neprocedând astfel, instanța de apel în rejudecare nu a analizat consecințele contractului semnat de către pârâți în anul 2008 în vederea publicării operei plagiate raportat la efectele contractului semnat de reclamanți în anul 2005 care conferă recurentei reclamante dreptul exclusiv de editare și valorificare prin distribuire a traducerii.

Mai mult, instanța nu a analizat faptul că pârâții au apelat la un delict civil intitulând opera autorului Lev Tolstoi "Memorii", iar pârâtul I. s-a folosit de un pseudonim literar pentru a crea, la momentul distribuirii operei plagiate la Târgul de Carte Gaudeamus din anul 2008, elementul de noutate care a pus la îndoială traducerea consacrată a operei asupra căreia reclamanta deținea dreptul exclusiv de editare și distribuire.

Recurenta a reproșat instanței de apel înlăturarea solidarității în realizarea faptului ilicit a ambilor pârâți, în condițiile în care ambii, în cunoștință de cauză, pentru a eluda vădit plata drepturilor de autor asupra traducerii lucrării, au apelat la un delict civil pentru a-și însuși fără drept beneficiile patrimoniale și morale ale reclamantei. Contractul dintre pârâți s-a încheiat special pentru prejudicierea reclamantei, ulterior contractului acesteia cu traducătoarea consacrată, aspect relevat și de sentința penală din 29.04.2011 a Tribunalului București, secția a II a Penală.

Pentru a putea constata existența a două fapte ilicite diferite ale pârâților și fără o cauzalitate intrinsecă și interdependentă a acestora, trebuia să ne fi aflat în situația în care traducerea plagiată a pârâtului I. să fie realizată în mod individual fără nici o raportare sau condiționare contractuală cu pârâtul S.C. E., fapt infirmat de existența contractului special semnat între pârâți pentru comiterea faptei ilicite în anul 2008, după eșuarea negocierilor cu reclamanta.

Recurenta a susținut, totodată, că instanța de apel a înlăturat în mod neîntemeiat considerentele instanței de fond justificate prin probele depuse la dosar în ceea ce privește prejudiciul material stabilit în vederea comercializării ediției programate de reclamantă pentru anii 2009 și 2010, inclusiv în ceea ce privește întinderea prejudiciului.

De asemenea, nu a analizat perspectiva producerii încălcării dreptului moral în ceea ce privește prestigiul și credibilitatea reclamantei.

Pe aceste aspecte, recurenta a reiterat susținerile formulate în cursul procesului, referitoare la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana ambilor pârâți și la întinderea reală a prejudiciului, ce se impune a fi reparat integral.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește încadrarea criticilor în cazurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea lor rezultă că sunt incidente doar motivele descrise de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., invocarea în mod explicit a pct. 7 al normei nefiind suficientă pentru cercetarea pe acest temei a legalității deciziei recurate.

Recurenta nu a susținut inserarea unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate, iar nemotivarea hotărârii, deși este menționată în art. 304 pct. 7, atrage incidența cazului de recurs de la pct. 5 al art. 304, deoarece motivele și de drept care au format convingerea instanței constituie un element esențial al oricărei hotărâri judecătorești, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., lipsa motivării conducând la nulitatea deciziei.

Pe de altă parte, în absența considerentelor decisive care sprijină soluția pronunțată, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs, astfel încât nu poate fi incident decât un motiv de casare, și nu unul de modificare a deciziei, precum cel din art. 304 pct. 7.

În acest cadru, Înalta Curte reține că prin hotărârea primei instanțe, ambii pârâți au fost obligați în solidar la repararea prejudiciului material produs reclamantei prin încălcarea drepturilor sale patrimoniale asupra operei publicate fără consimțământul titularului.

În rejudecarea după casare a apelurilor declarate de pârâtul I. și de pârâta E. S.R.L., instanța de apel a evocat fondul cauzei exclusiv în contradictoriu cu succesibilii pârâtului persoană fizică (decedat în cursul procesului), dispunând concomitent suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu persoana juridică, aflată în procedura insolvenței.

Prin recursul declarat în cauză, reclamanta A. a solicitat casarea în totalitate a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea admiterii apelului său și a respingerii celorlalte apeluri. Așadar, recurenta tinde, în rejudecare, la respingerea cererii de suspendare a judecății, la continuarea judecății în contradictoriu cu ambii pârâți și repararea integrală a prejudiciului, potrivit propriilor susțineri.

Cu această finalitate, recurenta a criticat nerespectarea deciziei de casare și nemotivarea deciziei recurate în raport de dezlegările și îndrumările Înaltei Curți, invocând, totodată, aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de rejudecare a apelurilor.

Criticile cu acest obiect sunt nefondate, neputând fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și nici nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3448/5.10.2018 pronunțată în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, Înalta Curte a admis, într-adevăr, recursurile declarate de reclamantă și de pârâtul I., casând decizia de apel și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

După cum rezultă din cuprinsul deciziei de casare, considerentul decisiv pentru care a fost admis recursul reclamantei - care a antrenat și admiterea recursului pârâtului - a fost nemotivarea soluției de suspendare a judecării acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta persoană juridică, față de cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006 și de conținutul raportului juridic obligațional stabilit de prima instanță, anume existența unei obligații solidare a pârâților.

Soluția adoptată de instanța de apel presupunea soluționarea pe fond a acțiunii în raport cu unul dintre codebitorii solidari, așadar inclusiv existența raportului de solidaritate între debitori.

Or, din conținutul deciziei nu reieșeau - a apreciat instanța de recurs - motivele pentru care instanța de apel a considerat că este posibilă dezînvestirea sa de soluționarea pe fond a acțiunii față de unul dintre codebitorii solidari concomitent cu continuarea judecății în privința celuilalt, ce presupunea o analiză identică celei făcute de judecătorul sindic. În acest cadru, aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 și constatarea suspendării de drept impuneau cercetarea conținutului raportului juridic obligațional și expunerea considerentelor corespunzătoare.

Așadar, instanța de recurs nu a tranșat chestiunea solidarității debitorilor, în sensul dacă există sau nu o creanță solidară, acest aspect urmând să fie clarificat în rejudecarea apelurilor.

Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia recurată, a respectat întrutotul decizia de casare, cercetând conținutul raportului juridic dintre cei doi pârâți, născut din faptul publicării de către pârâta E. S.R.L. a operei, în traducerea însușită pe nedrept de către pârâtul I., fiind expuse motivele pentru care sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în privința acțiunii formulate în contradictoriu cu persoana juridică, respectiv pentru adoptarea soluției pronunțate.

Argumentarea instanței de apel s-a fundamentat pe obiectul și pe motivele cererii de chemare în judecată.

Astfel, s-a constatat că reclamanta A. a dedus judecății fapte ilicite distincte ale celor doi pârâți chemați în judecată, astfel cum a reținut și prima instanță, respectiv fapta pârâtului I. de însușire fără drept a calității de autor al unei opere (traducerea aparținând reclamantei persoanei fizice), faptă care ar fi produs un prejudiciu decurgând din încălcarea dreptului de autor al reclamantei persoană fizică, precum și fapta pârâtei E. S.R.L. de publicare a lucrării a cărei traducere a fost însușită pe nedrept, faptă care ar fi produs un prejudiciu moral și material.

Or, deducerea judecății în prezenta cauză a unor fapte ilicite distincte ale celor doi pârâți, în privința cărora se pretinde producerea de prejudicii distincte în patrimoniul unor persoane diferite (cei doi reclamanți), exclude existența unei obligații solidare între cei doi pârâți, care ar fi presupus un singur delict civil imputabil ambilor pârâți.

În aceste condiții, instanța de apel a conchis în sensul că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea de drept a judecății exclusiv a acțiunii formulate împotriva pârâtei persoană juridică, fiind vorba despre fapte pretins ilicite distincte, iar pretențiile reclamantei corespund unei acțiuni ce are ca scop realizarea unei creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale.

Înalta Curte constată că instanța de apel a clarificat raportul juridic obligațional dedus judecății și a arătat motivele pentru care a considerat că nu poate fi vorba despre o obligație solidară, fiind posibilă disjungerea acțiunilor distincte formulate împotriva celor doi pârâți, suspendarea judecății doar a acțiunii ce îl vizează pe debitorul insolvent și continuarea judecății pe fond exclusiv în privința debitorului persoană fizică, ce ar fi urmat să vizeze cercetarea faptei distincte a acestuia, a prejudiciului pretins creat prin această faptă și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.

Drept urmare, nu este întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., neputând fi primite nici susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din această din urmă perspectivă, prin motivele de recurs se urmărește constatarea existenței unei singure fapte ilicite imputabile ambilor pârâți, prin raportare la contractul încheiat de aceștia în anul 2008, respectiv a unui singur prejudiciu, care ar trebui reparat în solidar de către ambii.

Aceste susțineri nu conțin o critică efectivă a considerentelor deciziei de apel, în sensul că obiectul și motivele cererii de chemare în judecată ar releva, contrar aprecierii instanței de apel, un singur delict civil.

În același timp, însă, se observă că recurenta tinde să contureze, prin susținerile formulate, un alt conținut al faptei ilicite imputate pârâtului persoană fizică decât cel regăsit în cererea de chemare în judecată și redat în decizia recurată, urmărind atragerea răspunderii acestui pârât chiar pentru publicarea operei, ce relevă, potrivit pretențiilor reclamantei, fapta ilicită a persoanei juridice, din moment ce se pretinde repararea solidară a prejudiciului produs în urma publicării.

Or, pe lângă faptul că este inadmisibilă formularea în recurs a unei cereri noi, în considerarea art. 316 cu referire la art. 294 C. proc. civ., se constată că susținerile recurentei nici nu relevă vreun indiciu al eventualei contribuții efective a pârâtului persoană fizică la publicarea operei, de care s-a ocupat în exclusivitate pârâta E. S.R.L..

În consecință, ținând cont și de absența vreunei critici în recurs la adresa considerentelor decisive pentru care instanța de apel a admis apelul pârâtului I., anume repararea integrală în procesul penal a prejudiciului imputat acestuia și nelegalitatea angajării unei duble răspunderi pentru aceeași faptă, Înalta Curte va înlătura susținerile recurentei întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 959A din 20 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.