ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la 8 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților Gazeta "B.", C., în solidar, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale.

La termenul din 29 iunie 2017, instanța a luat act de modificarea cererii reclamantului, sub aspectul cadrului procesual, și a dispus introducerea în cauză și a pârâtului D..

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Gazeta "B. să publice integral dreptul la replică depus la dosarul cauzei; să formuleze scuze publice și să redea, în mod public și integral, în cinci reviste consecutive, dispozitivul hotărârii, în termen de maxim 5 zile de la pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 104 pronunțată la 25 ianuarie 2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Gazeta "B." și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Gazeta "B.", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2018, reclamantul A. a solicitat instanței să dispună completarea sentinței nr. 104/25.01.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, în sensul pronunțării asupra capetelor de cerere 3 și 4, din cererea de completare depusă la dosar la data de 21.06.2017, privind obligarea pârâților să publice integral dreptul la replică depus la dosar.

Prin sentința civilă nr. 269/19.04.2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins cererea de completare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Gazeta "B.", C. și D., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 3077/2018 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul x/2017, instanța a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 104 din 25.01.2018 și nr. 269 din 19.04.2018, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți Gazeta "B.", C. și D..

A anulat sentința civilă nr. 104 din 25.01.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 313/26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E., societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B.", E. și D., astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul A. la plata către pârâta E. a sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2679/15.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 313/26.06.2019, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017.

A obligat apelantul A. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecata către intimata E..

Prin decizia civilă nr. 2331/11.11.2020 a înaltei Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

A fost casata decizia recurată fiind trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 26 din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 313/26.06.2019, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii, dispunând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale către reclamant, respingând celelalte capete de cerere.

A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.067 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 26 din 10 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 mai 2021 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4.

Prin cererea de recurs, reclamantul a invocat incidența motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurentul arătând că instanța de apel nu a respectat deciziile obligatorii ale deciziei de casare. Astfel, recurentul arată că instanța de apel nu a stabilit întreg cadrul factual, și nu a realizat distincția între fapte și judecăți de valoare, prin aceea că nu a analizat toate afirmațiile calomnioase imputate de reclamant, deși s-ar fi impus analiza acestora, în mod individual, din perspectiva criteriilor indicate în decizia de casare.

De asemenea, nu a fost analizată cauza cererii de chemare în judecată, care, a fost reținută prin decizia de casare ca reprezentând acele afirmații din cuprinsul articolului care nu vizează situația personalului din primărie.

Or, potrivit deciziei de casare, numai după deplina stabilire a situației de fapt ar fi putut avea loc întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv din perspectiva existenței și întinderii prejudiciului, precum și a remediilor ce s-ar fi impus prin raportare la natura și întinderea sa.

Așadar, din perspectiva aceasta, hotărârea instanței de apel nu este motivată, iar lipsa de analiză a condus la o soluție eronată în ce privește întinderea prejudiciului și remediile adecvate pentru repararea acestuia.

Din perspectiva recurentului, potrivit deciziei de casare, s-ar fi impus o analiză a celor două drepturi aflate în conflict, dreptul la viață privată și libertatea de exprimare, pentru fiecare faptă defăimată de reclamant ca fiind falsă, precum și prin prisma criteriilor stabilite de instanța de casare. Or, instanța de apel nu a analizat aspectele cheie constând în notorietatea reclamantului – subiect al articolului, împrejurarea acționării în interes public sau privat, calitatea de jurnalist a autorului și calitatea de profesionist al publicației.

Deși în mod corect instanța de apel a reținut în ce privește persoana reclamantului notorietatea sa locală dobândită prin prisma funcțiilor sale publice deținute anterior, nu a avut în vedere că la data pretinsei săvârșiri a faptelor, acesta nu îndeplinea nicio funcție publică.

În fine, arată recurentul că instanța nu a analizat specializarea celor doi pârâți – aceea de jurnalist a autorului pârâtului și aceea de editor, care ar fi trebuit să treacă prin filtrul propriu aspectele despre care s-a relatat în respectivul articol.

De asemenea, instanța de apel nu a analizat comportamentul anterior al persoanei în cauză, respectiv stabilirea dacă articolul reprezintă o preluare a unei știri apărute anterior sau conține elemente noi, adăugate de pârâți.

Reținerea de către instanța de apel a împrejurării că informațiile nu sunt de actualitate, se încadrează într-un alt criteriu, vizând interesul publicului în primirea informației respective.

Or, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze împrejurarea că alte trei publicații au relatat faptele, fără însă a le pune într-o lumină denigratoare la adresa reclamantului și fără a insinua existența unor fapte de corupție sau de natură penală, precizând că acesta a câștigat tot ceea ce i se cuvenea.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu a respectat proporționalitatea sancțiunii și a remediilor solicitate, natura și întinderea acestora impunându-se a fi stabilită pentru corijarea conduitei viitoare a pârâților, prin raportare la calitatea în care au acționat, respectiv de jurnalist și de editor.

De asemenea, în lipsa stabilirii și calificării tuturor elementelor de fapt, nu se poate vorbi despre o soluție legală și de sancțiuni proporționale. Instanța ar fi trebuit să aibă în vedere că nu a existat acordul prealabil al reclamantului și nu i s-a acordat un drept la replică, aspect ce a fost analizat de instanță numai din perspectiva depășirii libertății de exprimare, nu și din perspectiva prejudiciului moral încercat.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanței de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde considerente contradictorii, prin aceea că a fost respins capătul de cerere accesoriu, apreciind că reparația pecuniară este suficientă, fără a motiva soluția.

De asemenea, arată că deși instanța de apel a reținut caracterul defăimător al articolului prin aceea că sunt redate afirmații false de natură să aducă atingere gravă demnității, onoarei și reputației, în mod contradictoriu apreciază că prejudiciul pretins ar constitui o îmbogățire fără justă cauză.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a art. 253 alin. (3) și (4) și art. 1385 din C. civ.

Astfel, prin admiterea în parte, într-un cuantum derizoriu, a despăgubirilor pretinse cu titlu de daune morale, prin prisma tuturor elementelor de fapt și de drept omise din analiză de către instanța de apel, s-a realizat încălcarea principiului dreptului la o reparație integrală a celui păgubit, conform art. 1385 din C. civ.

În ce privește respingerea capătului de cerere vizând celelalte remedii solicitate, contrar celor reținute de instanța de apel, scopul despăgubirilor și scopul remediilor complementare reglementate de art. 253 C. civ., sunt diferite, prin aceea că primele repară suferința morală deja încercată, în vreme ce a doua categorie vizează restabilirea dreptului pentru viitor.

În al doilea rând, cumularea despăgubirilor cu alte remedii nu este incompatibilă, deci nu au un caracter alternativ. Nu există un temei pentru a califica despăgubirile cel mai drastic remediu, astfel încât acest argument să constituie o motivare adecvată a respingerii celui de-al doilea capăt de cerere.

În fine, interesul public constând în necesitatea apărării imaginii justiției și judecătorilor acuzați implicit de fapte de corupție prin articolul incriminat este un al interes, alături de cel justificat de reclamant, care ar fi impus instanței de apel o analiză a tuturor afirmațiilor defăimătoare.

Prin întâmpinarea formulată la 21 iulie 2021, intimații-pârâți E., Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E. și societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B." au invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în plata taxei judiciare de timbru.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 14 aprilie 2022, completul de filtru a respins excepția netimbrării recursului și excepția nulității cererii de recurs invocate prin întâmpinare de către intimații-pârâți E., Gazeta "B.", prin reprezentant redactor E. și societatea F. S.R.L., pentru Gazeta "B." și a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26 din 10 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, fixând termen de judecată la 20 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte reține că reclamantul a înțeles să își realizeze pretențiile decurgând din lezarea drepturilor personale pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 1357 și art. 253 alin. (4) din C. civ.

Parcursul procesual al dosarului relevă că prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale. Prin adresa înregistrată la 22 martie 2017, în procedura regularizării, reclamantul a precizat că suma pretinsă reprezintă o evaluare a prejudiciului adus onoarei, demnității și reputației sale. Prin cererea adițională înregistrată la 21 iunie 2017 reclamantul a procedat la extinderea cadrului procesual pasiv, cât și a cadrului procesual obiectiv, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei inițial indicate, pentru vătămarea drepturilor la onoare, demnitate, reputație - inițial menționate, precum și a dreptului la viață privată și imagine. De asemenea, a solicitat în plus (i) obligarea publicării, în același ziar, a dreptului la replică al reclamantului, (ii) adresarea unor scuze publice, precum și (iii) obligația publicării dispozitivului, în integralitatea acestuia. La primul termen de judecată, astfel cum reiese din încheierea de ședință din 29 iunie 2017, reclamantul a precizat că suma de bani pretinsă cu titlu de daune morale vizează exclusiv încălcarea drepturilor la onoare, demnitate și reputație, excluzând din analiza instanței încălcarea dreptului la viață privată și imagine.

Cauza a parcurs două cicluri procesuale, cel de-al doilea finalizându-se prin Decizia nr. 2331 din data de 11 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost casată decizia dată în apel și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În decizia de casare, obligatorie pentru instanța de rejudecare, conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., se arată că analiza conflictului între dreptul la viață privată, instituit de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale – ce înglobează valorile pretins lezate de către reclamant, și libertatea de exprimare, reglementată pe cale convențională de art. 10, urmau a fi analizate prin prisma criteriilor relevate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv (i) contribuția articolului incriminat la dezbaterea de interes general, (ii) calitatea părților care își opun cele două drepturi concurente, respectiv a autorului articolului și a persoanei vizate, cu distincția care se impune pentru stabilirea standardului de protecție a vieții private din perspectiva calității persoanei vizate de persoană publică, ori din contră, de persoană privată. De asemenea, urma ca instanța de apel să analizeze din perspectiva jurisprudenței instanței europene și (iii) conținutul, forma și repercusiunile publicării articolelor, (iv) circumstanțele în care a fost adus la cunoștința publicului subiectul în discuție, existența unui acord prealabil al persoanei vizate ori acordarea dreptului la replică, (v) comportamentul anterior al persoanei în cauză, precum și (vi) atitudinea subiectivă a autorului articolului incriminat, respectiv scopul demersului său și existența unei baze factuale suficiente.

Așadar, potrivit îndrumărilor instanței de control judiciar, instanța de apel, în rejudecare, urma a stabili, în mod concret, prin raportare la conținutul articolului pretins a fi defăimător, care sunt afirmațiile prin care se impută fapte obiective și care sunt judecățile de valoare, și să le cenzureze, în raport de principiile enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, în această materie.

Primul motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., recurentul arătând că instanța de apel nu au efectuat o corectă judecată în sensul îndrumărilor date de instanța de control judiciar, așa încât soluția se impune a fi cenzurată din perspectiva concluziei subsecvente raționamentului jurisdicțional, vizând evaluarea prejudiciului încercat și stabilirea unei modalități adecvate de reparare a acestuia.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu era ținută să analizeze absolut toate afirmațiile cuprinse în articolul incriminat, ci, în acord cu principiul disponibilității consacrat de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., limitele judecății instanței de apel s-au raportat, în mod corect, la obiectul învestirii instanței prin cererea de chemare în judecată.

Or, din analiza cererii introductive, reiese că fapta ilicită imputată pârâților constă în prezentarea opiniei publice a unor aspecte false ca fiind adevărate, respectiv (i) împrejurarea că reclamantul ar fi ocupat funcția de viceprimar în timpul mandatului fostului primar, (ii) împrejurarea că reclamantul ar avea o fiică judecător la instanța supremă, (iii) împrejurarea că reclamantul a împărțit banii câștigați în urma litigiilor inițiate, cu fostul primar, precum și (iv) împrejurarea că reclamantul a formulat sesizări, reclamații și plângeri, generând procese interminabile, în care au fost prezentați martori mincinoși.

Parcurgând hotărârea recurată, reiese cu evidență că instanța de apel a analizat existența faptei ilicite prin raportare la toate aspectele indicate de către reclamant ca având caracter defăimător, prin aceea că au fost prezentate ca fiind adevărate, deși nu au o bază factuală reală. Relevante în acest sens sunt cele reținute de instanța de apel la pagina 19, paragraful 3, respectiv la pagina 20, paragrafele 2 și 4:

"În contextul unor animozități personale generate de împrejurarea că reclamantul a ocupat funcția de viceprimar în anul 2008 (când funcția de primar al comunei Priseaca era ocupată chiar de pârâtul D., iar nu de G., astfel cum rezultă din adresa atașată la dosar x/2017 al Tribunalului Olt) fiind schimbat din funcție printr-o hotărâre a Consiliului Local Priseaca constatată nelegală prin sentința civilă nr. 217/2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul x/2008 prin care a fost repus în funcție și i-a fost acordată indemnizația aferentă acesteia în perioada 01.09.2008 și până la data reintegrării, iar ulterior între părți s-a derulat un număr semnificativ de litigii, pârâtul D. i-a imputat reclamantului, cu rea credință, faptele obiective ce reprezintă o distorsionare a realității, fiind lipsite de orice bază factuală, având drept scop afectarea imaginii publice și reputației acestuia, atribute recunoscute și apărate de art. 72 și 73 C. civ. […]

În contextul articolului ce avea ca scop informarea publicului cu privire la situația resurselor umane din Primăria Priseaca informația prezentată cu titlu de zvon potrivit căreia a existat o conivență frauduloasă între reclamant- a cărui fiică ar fi judecător la instanța supremă -și fostul primar în litigiul în urma căruia reclamantul a obținut 3 miliarde de RON pe care cei doi i-au împărțit, nu constituie o îndeplinire a îndatoririi antemenționate, nefiind o informație verificată, exactă, demnă de crezare, nu este de natură a aduce un element de noutate în raport de informațiile cuprinse în articolele altor gazetari, de natură a contribui la dezbaterea publică a subiectului demersului jurnalistic. […]

Insinuarea ideii că un judecător al instanței supreme ar interveni într-un litigiu în curs de soluționare în favoarea uneia dintre părțile litigante, depășește cadrul unei relatări obiective și echilibrate cu privire la fapte și activități de interes public, urmărind a transmite neîncredere în modalitatea de desfășurare a actului de justiție."

De asemenea, Înalta Curte reține că instanța de apel a realizat în mod adecvat analiza celor două drepturi concurente, dreptul la viață privată și dreptul la libera exprimare, prin prisma criteriilor statuate prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum acestea au fost evocate prin decizia de casare.

Astfel, instanța de apel a reținut din perspectiva criteriului contribuției articolului incriminat la o dezbatere de interes general, pe de-o parte existența unei disocieri între titlul articolului, care inducea ideea abordării unui subiect de interes local, vizând situația financiară precară și numărul mic de angajați în cadrul primăriei, cu însuși conținutul articolului, care prezintă aspecte cu un caracter denigrator la adresa reclamantului. Totodată, instanța de apel a reținut că subiectul expus în titlul articolului nu mai avea aptitudinea de a contribui în mod semnificativ la dezbaterea subiectului, de vreme ce articole anterioare, publicate în presa centrală și locală, dezbăteau același subiect.

De asemenea, contrar criticilor recurentului, instanța de apel a analizat calitatea părților, respectiv aceea de jurnalist a autorului articolului, examinând caracterul ilicit al faptelor imputate inclusiv din perspectiva Codului deontologic al jurnalistului, precum și pe aceea de editor al persoanei juridice, sens în care a reținut aplicarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

În ce privește calitatea persoanei vizate, instanța de apel a reținut calitatea de persoană publică, care se bucură de notorietate în plan local, a reclamantului. Contrar criticilor formulate de către recurent, instanța nu putea realiza dihotomia propusă de acesta, în sensul de a reține că deși se bucură de notorietate în plan local, în contextul celor relatate în cuprinsul articolului, acesta avea calitatea de persoană privată, pentru a se bura astfel de cel mai ridicat standard de protecție, de vreme ce articolul incriminat făcea trimitere la aspecte aflate în strânsă legătură cu exercitarea activității sale de demnitate publică pe care a deținut-o în trecut, nefiind așadar relevant că la momentul analizei acesta nu mai ocupa o funcție publică.

Instanța de apel a analizat totodată și conținutul, forma și repercusiunile publicării articolului, precum și circumstanțele în care a fost adus la cunoștința publicului subiectul în discuție, reținând totodată, din perspectiva atitudinii subiective a autorului articolului, că nu au fost depuse minime diligențe în a verifica realitatea faptelor relatate, deși era o activitate accesibilă, care nu impunea un efort de cercetare susținut.

În ce privește neanalizarea de către instanța de apel a criteriului vizând comportamentul anterior, se impune precizarea că o atare analiză vizează comportamentul anterior al persoanei vizate, pentru a determina astfel, dacă fără a-și exprima acordul în mod expres pentru publicarea articolului incriminat, a divulgat el însuși date care au fost ulterior preluate în respectivul material sau a consimțit în o altă formă la propagarea acestora în spațiul public. Așadar, criteriul nu vizează conduita anterioară a autorului articolului incriminat, astfel cum în mod greșit susține reclamantul prin memoriul de recurs. În cauza de față, o analiză a conduitei anterioare a persoanei vizate, în speță a reclamantului, nu mai era necesară de vreme ce instanța de apel a reținut caracterul ilicit al publicării de către pârâți a unor știri false, acest criteriu având o importanță deosebită în special în analiza altor categorii de fapte ilicite, cum ar fi, divulgarea unor informații reale ținând de viața privată, însă fără acordul persoanei vizate sau publicarea unei fotografii redând persoana vizată. Așadar, critica vizând neanalizarea acestui criteriu este neîntemeiată, o atare omisiune nefiind incompatibilă cu jurisprudența curții europene, ci dimpotrivă, reprezentând aplicarea contextualizată a criteriilor statuate pe cale jurisprudențială, la datele concrete ale cauzei deduse judecății.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu era ținută să realizeze câte o analiză distinctă a celor două drepturi aflate în conflict, prin prisma fiecărei afirmații în parte din cuprinsul articolului incriminat, ci analiza elementelor stabilite prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului urma a se realiza prin raportare la întregul articol incriminat, cu privire specială asupra acelor elemente indicate de către reclamant ca fiind defăimătoare, ceea ce în cauză, în mod corect instanța de apel a realizat.

În consecință, se constată caracterul neîntemeiat al criticilor grefate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce urmează a fi înlăturate ca atare.

În ce privește critica potrivit căreia instanța de apel nu a respectat proporționalitatea sancțiunii și a remediilor solicitate, aceasta nu poate constitui o critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., de vreme ce reprezintă doar o chestiune de apreciere, ce nu poate fi cenzurată în recurs. Criticile de nelegalitate ce pot fi formulate din perspectiva unei pretinse încălcări a dispozițiilor materiale ale Convenției pot viza, de exemplu, neidentificarea jurisprudenței relevante a instanței europene, aplicarea unor concepte străine de înțelesul autonom al acestora statornicit în jurisprudența Curții, neefectuarea testului de proporționalitate în cazul ingerinței analizate, or, ceea ce înțelege să critice recurentul este rezultatul la care instanța de apel a ajuns, din perspectiva întinderii și naturii remediilor dispuse, în urma realizării testului de proporționalitate, așa încât Înalta Curte apreciază că acest aspect reprezintă exclusiv o chestiune de netemeinicie.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat pe de-o parte nemotivarea hotărârii, prin aceea că hotărârea instanței de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază respingerea capătului de cerere accesoriu, iar pe de altă parte a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte reține că obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Procedând la analiza hotărârii recurate, reiese că instanța de apel s-a aplecat asupra modalității de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamant, realizând o analiză adecvată a remediilor prevăzute de legislația națională constând în (i) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, (ii) în obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare și respectiv (iii) obținerea unei reparații patrimoniale pentru prejudiciul, chiar moral, cauzat, apreciind, în baza unei analize ample a criteriilor statuate pe cale jurisprudențială, prin raportare la specificul concret al cauzei deduse judecății, măsura adecvată pentru reparare, ca fiind aceea de acordare a unor despăgubiri pecuniare, consecutiv reținerii caracterului ilicit al articolului incriminat.

Așadar, deși se invocă o nemotivare a hotărârii, recurentul se raportează în fapt la dezlegarea pe care instanța de apel a dat-o modalității de reparare a prejudiciului, aspect care însă nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, de vreme ce această dezlegare este rezultatul aprecierii instanței de apel asupra situației de fapt.

În consecință, critica este nefondată și va fi înlăturată ca atare.

Nici criticile vizând considerentele contradictorii nu se confirmă în cauză, recurentul susținând că instanța de apel ar fi reținut pe de-o parte caracterul defăimător al articolului prin aceea că sunt redate afirmații false de natură să aducă atingere gravă demnității, onoarei și reputației, iar pe de altă parte ar fi apreciat că prejudiciul pretins ar constitui o îmbogățire fără justă cauză.

Înalta Curte observă că cele două teze alăturate de către recurent pentru a evoca o pretinsă contradicție, reprezintă dezlegări date de instanța de apel unor aspecte diferite ce au făcut obiectul analizei instanței de apel, necesare soluționării cauzei.

Astfel, reținând caracterul ilicit al faptei pârâților de a proceda la publicarea unor informații false sau cel puțin nedemne de încredere și neverificate, instanța de apel a reținut și împrejurarea că o atare conduită este de natură să lezeze drepturile personale ale reclamantului, respectiv dreptul la demnitate, onoare și reputație.

Pe de altă parte, în analiza cuantumului acordat cu titlu de daune morale, instanța de apel a reținut că suma solicitată de reclamant, reprezentând 100 de salarii medii nete, reprezintă o compensație materială disproporționată, prin raportare la realitățile economice de la momentul analizei, precum și la cele statuate pe cale jurisprudențială de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniind că în lipsa unor criterii legale de determinare, despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogățire fără justă cauză.

Așadar, Înalta Curte reține că în cauză nu se verifică o contrarietate a considerentelor curții de apel, hotărârea recurată fiind motivată conform standardelor de calitate instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că urmează a respinge acest motiv de recurs ca neîntemeiat.

Din perspectiva motivului de recurs vizând greșita aplicare a dispozițiilor de drept material, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică greșită aplicare a art. 253 alin. (3) și (4) și art. 1385 din C. civ., Înalta Curte reține de asemenea caracterul neîntemeiat și va fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Susținând încălcarea art. 1385 din C. civ., criticile dezvoltate de recurent vizează încălcarea principiului dreptului la o reparație integrală, criticând în fapt cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale.

Înalta Curte reține că cerința prejudiciului moral produs reclamantului a fost corect evaluată de instanța de apel, pornind de la accepțiunea legală a acestei noțiuni și ținând cont de specificul probator al daunelor morale, existența prejudiciului fiind circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a daunelor reale și efective produse victimei.

În ce privește cuantumul pretins derizoriu al sumei acordate cu titlu de daune morale, întrucât critica recurentului vizează aprecierea instanței de apel asupra cuantumului reparației acordate, Înalta Curte reține că acest aspect nu poate fi cenzurat de instanța de recurs.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut o incompatibilitate între diversele modalități de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamant prin încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale, ci, în raport de situația de fapt, a optat pentru aplicarea celor mai adecvate remedii prevăzute de legislația națională pentru repararea prejudiciului.

Astfel, reținându-se caracterul ilicit al demersului pârâților a dispus acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, măsurile dispuse de instanța de apel încadrându-se în marja de apreciere prevăzută de art. 253 alin. (3) C. civ.

Drept urmare, remediile dispuse prin hotărârea recurată reprezintă aprecierea instanței de apel asupra circumstanțelor cauzei, ce nu pot face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs, recurentul înțelegând să critice nu atât modul instanței de apel de interpretare a legislației naționale, cât opțiunea pentru unul din remediile disponibile și înlăturarea altora, criticile neîncadrându-se în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, în speță, nefiind întrunit niciunul dintre motivele de casare analizate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 10 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2022.