ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2331/2020

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului civil de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților Gazeta "B.", C., în solidar, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale.

La termenul din 29 iunie 2017, instanța a luat act de modificarea cererii reclamantului, sub aspectul cadrului procesual, și a dispus introducerea în cauză și a pârâtului D..

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Gazeta "B. să publice integral dreptul la replică depus la dosarul cauzei; să formuleze scuze publice și să redea, în mod public și integral, în cinci reviste consecutive, dispozitivul hotărârii, în termen de maxim 5 zile de la pronunțare.

II. Primul ciclu procesual:

II.1. Hotărârea pronunțată de tribunal:

Prin sentința civilă nr. 104/25 ianuarie 2018, Tribunalul Olt, secția civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Gazeta "B." și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Gazeta "B.", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2018, reclamantul A. a solicitat instanței să dispună completarea sentinței nr. 104/25.01.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, în sensul pronunțării asupra capetelor de cerere 3 și 4, din cererea de completare depusă la dosar la data de 21.06.2017, privind obligarea pârâților să publice integral dreptul la replică depus la dosar.

Prin sentința civilă nr. 269/19.04.2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins cererea de completare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Gazeta "B.", C. și D., ca neîntemeiată.

II.2. Hotărârea pronunțată în apel:

Prin decizia nr. 3077/2018 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul x/2017, instanța a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 104 din 25.01.2018 și nr. 269 din 19.04.2018, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți Gazeta "B.", C. și D..

A anulat sentința civilă nr. 104 din 25.01.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

III. Al doilea ciclu procesual:

III.1. Hotărârea pronunțată de tribunal:

Prin sentința civilă nr. 313/26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Gazeta "B.", prin reprezentat, redactor E., S.C. F. S.R.L., pentru Gazeta "B.", E. și D., astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul A. la plata către pârâta E. a sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

III.2. Hotărârea pronunțată în apel:

Prin decizia civilă nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 313/26.06.2019, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți Gazeta "B." și S.C. F. S.R.L., pentru Gazeta "B.", prin administrator E., având ca obiect pretenții și a fost obligat apelantul A. la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată, către intimata E..

IV. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În drept, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia instanței de apel este nemotivată în raport de motivele de apel formulate. Astfel, în opinia acestuia, instanța de apel doar a preluat o parte din considerentele primei instanțe, fără a expune argumentele proprii pentru care motivele de apel au fost înlăturate și s-a limitat a justifica decizia primei instanței, prin preluarea argumentației acesteia, fără a se a duce argumente noi și fără a se combate toate motivele de apel referitoare la faptul că o parte din afirmațiile din articol nu sunt judecăți de valoare, ci date factuale, care necesitau documentare prealabilă.

În ceea ce privește incidența motivului de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 72, art. 73 și art. 75 C. civ., respectiv a dispozițiilor art. 1349 si 1357 C. civ., precum și a art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, cu trimitere la cauza Lingens c. Austriei, instanța de apel, în mod greșit, a reținut că "articolul invocat în litigiul pendinte trata un subiect de interes public, respectiv situația dificilă în care funcționa Primăria comunei Priseaca, județul Olt, din lipsă de personal, precum și din cauze financiare, printre care și obligațiile de plată stabilite în sarcina instituției cu titlu de despăgubiri către reclamantul A., fost consilier local, în urma unor litigii între acesta și autoritățile locale".

Or, în opinia recurentului-reclamant, nu există nicio bază factuală care să justifice afirmațiile precum premeditarea proceselor, împărțirea banilor cu fostul primar, păgubirea bugetului local. Dimpotrivă, câștigarea proceselor a legitimat orice comportament și pretins drept, orice afirmație contrară reprezentând o atingere adusa justiției.

Din această perspectivă, aceasta a susținut că articolul pune sub semnul întrebării independența și imparțialitatea justiției, încălcându-se limitele libertății de exprimare, în condițiile în care se susține "păgubirea bugetului local", urmare a executării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. De asemenea, articolul de presă nu este documentat și nu are nicio bază probatorie, nefiind depusă nicio diligență în vederea verificării autenticității afirmațiilor. Redactorul nu l-a contactat niciodată pe reclamant, pentru a-i oferi dreptul la replică. Așadar, articolul nu se limitează să afirme că "reclamantul a fost om politic, a ocupat o funcție de demnitate publică și a obținut, pe baza unor hotărâri judecătorești, sume de bani de la o instituție publică", ci prezintă fapte determinante, false și defăimătoare, care nu se circumscriu "limbajului folosit" în prezentarea subiectului.

Prin însăși titlul articolului, jurnalistul a încercat să transmită o problemă legată de Primăria Comunei Priseaca, însă informația potrivit căreia primăria funcționa doar cu trei angajați s-a făcut doar în titlului articolului, pentru că, în cuprinsul articolului, au fost relevate alte informații, de natură să asocieze, în mod fals, problemele instituției cu persoana reclamantului, cu totul denigratoare și calomnioase, fără a avea legătură reală cu titlul articolului. Astfel, sub pretextul titlului care transmitea o informație obiectivă, s-au inserat în cuprinsul acestuia informații false și calomnioase exclusiv cu privire la reclamant.

Referitor la susținerile jurnalistului, conform cărora fiica reclamantului ar fi judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, că reclamantul a împărțit banii câștigați cu fostul primar, contrar reținerilor instanței de apel, recurentul a susținut că sunt informații false, fără suport real, nedovedite, care nu sunt apte să susțină opinia autorului legate de problemele Primăriei Priseaca.

Reținerile instanței de apel conform cărora "trimiterile din articol referitoare la o presupusă relație de filiație între reclamant și un judecător al ÎCCJ, nu pot fi considerate ca reprezentând o încălcare nepermisă a vieții private(...) nu pot avea caracter prejudiciabil sau defăimător" sunt, în opinia recurentului-reclamant, nelegale și contrare art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care aceasta nu a fost o simplă informație, ci aceasta a fost prezentată astfel încât să sugereze nu doar ideea unor fapte de natură penală, ci și că justiția ar fi imparțială.

V. Apărările formulate în cauză:

Intimatele-pârâte Gazeta "B.", E. și F. S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității cererii de recurs, excepția netimbrării căii de atac și excepția nulității pentru imposibilitatea încadrării aspectelor învederate prin memoriul de recurs în motivele de casare, expres și limitativ, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

VI. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 23 septembrie 2020, completul de filtru a respins excepțiile netimbrării și tardivității, invocate de intimații-pârâți S.C. F. S.R.L., E. și Gazeta "B.", a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 11 noiembrie 2020, cu citarea părților.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în condițiile art. 492 C. proc. civ.

VII. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor interne și convenționale relevante, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Sub un prim aspect, trebuie reținut că recursul va fi analizat din perspectiva pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. care reglementează soluția casării hotărârii judecătorești pentru motivul de nelegalitate constând în absența motivelor ce pot întemeia o hotărâre sau existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Invocând motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul A. susține nemotivarea hotărârii atacate, atât din perspectiva faptului că instanța de apel a preluat, necritic, argumentele instanței de fond, cât și din perspectiva faptului că aceasta nu a făcut distincția dintre judecăți de valoare - afirmații factuale, nu a analizat faptele imputate reclamantului în mod individual și caracterul acestora de informații false și denigratoare.

Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și de normele convenționale ale art. 6 par. 1 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, deși sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, ea fiind subordonată, de multe ori, "meritelor cazului dedus judecății", totuși, instanțele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății.

În domeniul cauzelor în care se pun în balans dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare, invocate de părțile litigante, această obligație de motivare a hotărârilor judecătorești dobândește accente specifice, întrucât nerespectarea obligațiilor pozitive ale statului pentru protejarea dreptului la viață privată, în contextul afectării acesteia prin faptele unui particular, și, corelativ, intruziunea în dreptul la liberă exprimare a unei persoane, în general, și a jurnaliștilor, în special, nu poate fi făcută în absența evocării, expunerii de către autoritățile competente a motivelor pertinente și suficiente pe care acestea se bazează pentru a pronunța o anumită soluție.

În contextul procesual dedus judecății, Înalta Curte apreciază că, fiind învestite cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, instanțele fondului aveau obligația de a realiza o analiză a două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanță a dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la demnitate ale reclamantului, pretins a fi încălcate, și a dreptului la libertatea de exprimare a pârâților, cu privire la care aceștia au susținut că a fost exercitat în limitele sale interne, în acord cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a aduce atingere drepturilor reclamantului.

Având în vedere că cele două drepturi menționate sunt recunoscute și protejate în mod egal atât de legislația națională, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența dezvoltată în acest domeniu care, împreună, formează un bloc de convenționalitate, obligatoriu pentru instanțele naționale, Înalta Curte apreciază că se impunea analiza conflictului între cele două drepturi, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, este incident art. 75 alin. (2) din C. civ.

În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viață privată, respectiv dreptul la onoare, demnitate și reputație, Curtea Europeană, într-o jurisprudență constantă, a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate; forma/stilul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecățile de valoare și imputările factuale; doza de exagerare a limbajului folosit; proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată, precum și motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente și suficiente pe care autoritățile le invocă pentru a justifica ingerința în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României).

În același sens, criteriile relevante pentru punerea în balanță a celor două drepturi au fost sintetizate în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7.02.2012, în cauza Von Hannover împotriva Germaniei și în cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, hotărârea din 7.02.2012.

Un criteriu esențial, în viziunea Curții Europene, îl reprezintă contribuția pe care a avut-o la o dezbatere de interes general publicarea articolelor de presă de către jurnaliști.

În cauză, intimații pârâți s-au apărat, invocând faptul că articolele publicate prezentau un subiect de interes general, în condițiile în care aceștia relatau despre problemele pe care le are o instituție publică locală, respectiv Primăria comunei Priseaca.

Or, deși această teză poate fi acceptată, fiind evident că problemele financiare ale unei primării sunt cel puțin de interes local, este important de determinat, prin probe specifice și concludente, dacă referirile la persoana reclamantului au fost făcute cu intenția de a informa publicul despre acest subiect de interes local sau demersul jurnalistic este subordonat altor interese, pe fondul existenței conflictului dintre părțile litigante - A. și D., aspect, de asemenea, reținut de către instanțele fondului.

Un al doilea criteriu de analizat este legat de calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare și, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viață privată, precum și de notorietatea persoanei vizate și obiectul articolelor de presă.

Din această perspectivă, se impune efectuarea distincției între persoanele care acționează în context privat și cele care acționează în context public, în calitate de personalități politice, care dețin funcții publice sau sunt persoane publice. În funcție de această distincție, se apreciază limitele în care persoana în cauză poate pretinde o protecție deosebită a dreptului său.

În concret, în cazul persoanelor publice, protecția pe care o pot pretinde este mai largă, iar în cazul persoanelor care nu pot fi considerate publice, acestea pot pretinde o respectare mai riguroasă a dreptului la viață privată. Chiar dacă acestea din urmă nu sunt persoane publice, însă ele se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care imaginile sau știrile difuzate se raportează exclusiv la detalii din viața privată, libertatea de exprimare a ziariștilor sau a terților, în general, se impune a fi interpretată mai strict.

Corelativ, trebuie reținută, în cauză, calitatea de jurnalist a autorului articolele pretins defăimătoare și particularitățile analizei dreptului la liberă exprimare, în cazul jurnaliștilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general, deci subordonarea elaborării articolelor, chiar și în cazul subiectelor de interes general, eticii jurnalistice.

Un al treilea criteriu este reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză. În jurisprudența instanței europene, s-a arătat în acest sens că este relevant comportamentul persoanei în cauză înainte de difuzarea știrilor sau faptul că informațiile difuzate au făcut sau nu obiectul unei difuzări anterioare, fiind doar preluări ale difuzărilor anterioare.

Un alt criteriu de analizat este cel referitor la conținutul, forma și repercusiunile publicării articolelor, respectiv dacă informațiile au fost publicate într-un cotidian local sau național, dacă articolele au fost însoțite de caricaturi sau imagini defăimătoare și care au fost consecințele difuzării acestor articole asupra vieții private a reclamantului, ca valoare ce se pretinde a fi apărată prin demersul declanșat în fața instanțelor judiciare.

Circumstanțele în care a fost adus la cunoștința publicului subiectul în discuție și dacă a existat un acord prealabil al reclamantului în acest sens sau dacă acestuia i-a fost acordat vreun drept la replică reprezintă un alt element de analiză. În cadrul aceleiași analize, sunt de observat natura sau gravitatea intruziunii în viața privată a reclamantului, precum și repercusiunile asupra persoanei vizate.

În acest context procesual, raportat la critica formulată de reclamant în mod expres, atât prin apel, cât și prin recursul exercitat în cauză, și care este una fondată, în analiza limitelor privind libertatea de exprimare, trebuie pornit de la demersul de calificare a discursului ca referindu-se la imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, la exprimarea unor judecăți de valoare, precum și de la atitudinea subiectivă a autorului articolului denunțat ca fiind calomnios.

Această distincție este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o bază factuală suficientă, pe când dovedirea adevărului unei judecăți de valoare nu poate fi solicitată, însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credințe.

În consecință, este necesară analiza atitudinii subiective a autoarei articolului de presă, în raport nu doar cu adevărul afirmațiilor sale, dar și cu scopul demersului său, reaua - credință fiind înlăturată dacă se dovedește că acesta nu a acționat cu intenția de a afecta, în mod gratuit, reputația reclamantului, ci a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes general, făcând o documentare în acest sens, adecvată scopului propus.

În cauza dedusă judecății, instanța de recurs apreciază că aceste componente esențiale nu au fost analizate în concret de către instanța de apel, care s-a limitat la o aplicare formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare și la o analiză de ordin general, instanța de apel preluând, într-o măsură considerabilă, considerentele primei instanțe.

Mai mult, instanța de apel, deși ar fi avut posibilitatea unei devoluțiuni totale a cauzei deduse judecății, în fapt și în drept, sigur, cu respectarea limitelor fixate prin motivele de apel formulate, în acord cu dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., de altfel menționate, în mod formal, în considerentele hotărârii sale, nu a încercat să clarifice dacă faptele imputate reclamantului au o bază factuală suficientă; nu a răspuns argumentelor esențiale ale acestuia, limitându-se la a confirma, într-o manieră contradictorie, faptul că afirmațiile autoarei articolului, în mod global, deși "au fost formulate într-un stil provocator și cuprindeau o serie de exagerări", nu au fost făcute cu rea-credință, de vreme ce "s-au bazat pe date și declarații oficiale", fără a indica însă care sunt probele ce ar întemeia această statuare.

Tot astfel, deși a apreciat că afirmațiile redactorului G. sunt parțial de natură factuală, parțial judecăți de valoare, instanța de apel nu a continuat raționamentul juridic necesar, pentru a verifica dacă alegațiile acesteia, prin care se impută fapte de natură obiectivă ce puteau aduce atingere nu doar vieții private a reclamantului, dar și autorității și prestigiului justiției, aveau o bază factuală suficientă și dacă pretinsele judecăți de valoare puteau trece proba bunei-credințe sau erau unele arbitrare.

Or, prin prisma limitelor învestirii, baza factuală nu se poate raporta în cauză doar la existența proceselor purtate de reclamant cu instituția primăriei, necontestate în cauză, ci la imputarea faptului că acestea s-ar fi desfășurat cu nerespectarea condițiilor legale, într-o conivență frauduloasă a reclamantului cu fostul primar, H., pentru obținerea unor sume de la bugetul de stat, ce ar fi fost ulterior împărțite între aceștia, și rezultatul lor ar fi fost determinat de presupuse fapte de corupție și de legăturile pe care reclamantul și fostul primar le-ar fi avut cu fiica reclamantului, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste alegații reprezentând, în realitate, cauza cererii de chemare în judecată, prin care se reclamă repararea unui prejudiciu de ordin moral.

În consecință, în rejudecare, instanța de apel va trebui să stabilească, în mod concret, prin raportare la conținutul articolului pretins a fi defăimător, care sunt afirmațiile prin care se impută fapte obiective și care sunt judecățile de valoare, și să le cenzureze, în raport de principiile enunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, în această materie.

În plus, instanța de apel va trebui să clarifice dacă faptul că o anumită informație, despre care reclamantul pretinde că este falsă, iar această instanță reține că este "prezentată cu titlu de zvon", contribuie la o dezbatere de interes general și în ce condiții difuzarea în continuare a acesteia respectă etica jurnalistică, deci să stabilească, în cadrul aprecierii asupra bunei-credințe a jurnalistei, dacă această informație a fost verificată sau putea fi verificată, cu minime diligențe, aspecte de fapt a căror verificare este incompatibilă cu structura recursului.

În acest context, după analiza criteriilor enunțate, prin raportare la circumstanțele particulare, concrete ale cauzei, instanța de apel va trebui să statueze dacă faptele pârâților se încadrează sau nu în limitele art. 75 alin. (2) din C. civ., respectiv în cele reglementate de par. 2 al art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dacă sunt întrunite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, astfel cum acestea se desprind din cuprinsul dispozițiilor art. 1357 și 1373 C. civ.

În acest sens, numai după deplina stabilire a situației de fapt, în cazul particular dedus judecății, după evaluarea concretă a conținutului articolului publicat și denunțat a fi calomnios și a probelor care îl susțin, și după analiza particulară a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (6) din Constituție, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanțială care să corespundă garanțiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esențiale ale părților litigante, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor de existență a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1357 și 1373 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a autoarei articolului, respectiv a comitentului acesteia, precum și a pârâtului D., iar instanța de recurs va putea să cenzureze ea însăși, subordonat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., modul de aplicare a dispozițiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunțate, evident, în ipoteza în care se va declanșa un asemenea control.

Pentru argumentele expuse, constatând că este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată este afectată de viciul nemotivării, și că nu se poate aprecia, la acest moment procesual, asupra caracterului fondat al motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2679/2019 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2020.