ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la data de 1 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate încălcarea drepturilor sale la demnitate, onoare, reputație și imagine, consacrate și garantate de dispozițiile art. 58, 72 și 73 C. civ., de art. 30 din Constituția României, precum și de art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul creat prin încălcarea drepturilor menționate, la formularea unor scuze publice, precum și la publicarea dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, în termen de maxim 5 zile, sub obligația de a plăti 300 RON pe zi daune cominatorii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58, 72, 73, 1357 și 1373 C. civ., pe cele ale art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și pe cele ale art. 30 din Constituția României.

Prin sentința nr. 307 din 7 aprilie 2023, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Prin decizia nr. 380 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 307 din 7 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, menționând că, deși a solicitat efectuarea unei analize a afirmațiilor intimatului, corelativă dreptului la liberă exprimare, instanța de apel, fără a încuviința emiterea unei adrese către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru a stabili dacă a colaborat cu securitatea, s-a limitat la o examinare generală, sumară, a acestui aspect.

Pentru a justifica afirmațiile denigratoare ale intimatului, instanța a reținut că situația dedusă judecății se circumscrie ipotezei analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că publicul are dreptul la informare - drept esențial într-o societate democratică - care, în circumstanțe excepționale, se poate referi și la aspecte ale vieții private a persoanelor publice, în special în cazul personalităților politice.

Din punctul său de vedere, instanța de apel a omis să sublinieze și să rețină că recurentul, vizat de afirmațiile ofensatoare ale intimatului, nu este persoană publică, ci tatăl unui politician. Astfel, dacă intimatul a intenționat, prin faptele sale, să evidențieze un anumit comportament al politicianului A., atunci afirmațiile acestuia ar fi trebuit să se rezume, exclusiv, la acțiunile acestuia.

Recurentul a apreciat, contrar celor reținute de instanța de apel, că afirmațiile intimatului nu au avut nicio legătură cu fiul său, ci cu el însuși, deși nu face parte din viața politică, bucurându-se, sub acest aspect, de o protecție mai mare a drepturilor recunoscute persoanei fizice.

În ceea ce privește campania mediatică a intimatului, a învederat că aceasta a avut ca unic scop denigrarea sa.

Deși a precizat în cererea de chemare în judecată că a părăsit România în anul 1986, fiind condamnat politic pentru refuzul de a se înapoia în țară, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, unde a pus bazele unei afaceri prospere, instanța de apel a ignorat aceste aspecte, limitându-și analiza la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul a combătut aspectele reținute de curtea de apel, în sensul că intimatul nu a acționat cu rea-credință, reținând caracterul public al informațiilor expuse. Totodată, a criticat faptul că instanța de apel a considerat irelevant faptul că un fost judecător (C.) a fost obligat să îi plătească daune morale pentru afirmațiile făcute în cadrul unor emisiuni televizate, apreciind, în mod nejustificat, că hotărârea sancționatorie nu este definitivă.

A arătat că, într-o analiză superficială, instanța de apel a reținut, cu privire la sursele indicate de intimat, că reprezintă baza factuală a afirmațiilor sale defăimătoare, respectiv că o calificare a faptei ca fiind furt aparține părții pârâte, dar că la stabilirea acestei împrejurări s-a bazat pe informațiile indicate în cuprinsul articolelor de presă citate ca surse.

De asemenea, a susținut că instanța a confundat aspectele relevate în cererea de chemare în judecată, iar faptul că informațiile furnizate erau publice nu înseamnă că erau reale.

A afirmat că niciun document depus de intimat în susținerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la prima instanță nu a atestat că recurentul a fost cercetat sau condamnat penal pentru infracțiunea de furt.

În ceea ce privește rolul presei, a menționat că acesta constă în informarea corectă a publicului asupra unor chestiuni de interes general. Deși curtea a încercat să expună, în favoarea intimatului, cauze exoneratoare de răspundere, respectiv că maniera de prezentare a afirmațiilor incriminate nu excedează limitelor acceptabile ale dreptului la liberă exprimare, situația de fapt dedusă judecății a evidențiat reaua-credință a acestuia, acțiunea sa fiind în sensul de a-i afecta imaginea recurentului.

Din punctul său de vedere, premisele de la care instanța de apel a pornit sunt greșite, susținerile intimatului nefiind reale.

Cu toate că instanța de apel a reținut în finalul considerentelor hotărârii recurate că nu s-a putut proba cu înscrisuri faptul că acuzațiile/afirmațiile intimatului au o bază factuală, în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a concluzionat că analiza de ansamblu a atitudinii intimatului nu denotă faptul că acesta a acționat cu rea-credință, fiind convins că accesiunea politică a fiului recurentului s-a realizat pe criterii subiective și că există o problemă despre care publicul larg avea interesul de a fi informat, libertatea de exprimare permițându-i să recurgă la o anumită doză de exagerare.

Dacă instanța de apel, în analiza bunei-credințe reținute în privința intimatului, ar fi făcut minime verificări în temeiul principiului rolului activ, ar fi observat că în presă au fost prezentate, în anul 2021, anumite informații care contrazic alegațiile acestuia.

Reclamând modalitatea de examinare a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, recurentul a susținut că afirmațiile intimatului au un puternic caracter ilicit, legea civilă sancționând acțiunile prin care se aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ cele patru condiții reglementate de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului.

Evocând dispozițiile art. 72 și 75 C. civ., a arătat că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei sau demnității persoanei, fără consimțământul acesteia sau fără respectarea limitelor prevăzute de cel din urmă articol.

A făcut trimitere la decizia nr. 1576 din 7 decembrie 2011 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societății un comportament de respect și protecție a celorlalți indivizi, precum și interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului.

A susținut că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferințelor psihice care sunt inestimabile, ci la examinarea multilaterală a tuturor consecințelor negative în toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.

Cu privire la faptele ilicite, a solicitat să se observe că intimatul, în mod intenționat și cu rea-credință, a prezentat publicului informații neadevărate, nesusținute de niciun mijloc de probațiune, care nu se bucură de protecția oferită de lege libertății de exprimare, în lipsa unei baze factuale.

Faptul că aceste informații erau disponibile în mass media a fost apreciat că nu este de natură să înlăture răspunderea civilă delictuală a intimatului, care trebuia să efectueze minime diligențe în vederea verificării corectitudinii informațiilor expuse în presă. Însă, intimatul a ales să prezinte selectiv aspectele denigratoare care atrag audiența și să adauge la cele existente informații cu privire la condamnarea recurentului pentru infracțiunea de furt.

În privința prejudiciului, ca și condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, a solicitat să se aibă în vedere că afirmațiile intimatului reprezintă neadevăruri, de natură a-i atinge imaginea neîntinată pe care o are în rândul partenerilor și colaboratorilor săi în afacerea de succes pe care o are în Statele Unite ale Americii.

Faptul că o persoană proferează afirmații denigratoare pe un post de televiziune cu mare audiență, fără a prezenta minime baze factuale, precum și folosirea apelativului "securist" în lipsa efectuării unei minime verificări, i-a cauzat recurentului un prejudiciu cert, susceptibil de reparație.

A solicitat să se aibă în vedere, că, potrivit înscrisurilor depuse în susținerea cererii de chemare în judecată, mama sa a fost condamnată politic, astfel încât suferința resimțită este cu atât mai mare cu cât se insistă în prezentarea sa ca fiind "securist".

A susținut că raportul de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de intimat și prejudiciul reclamat reiese în mod direct, instanța urmând a stabili că toate aceste consecințe dăunătoare se produc asupra sa prin săvârșirea faptelor ilicite. Cu privire la vinovăție, pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, a arătat că este suficient ca autorul să fi acționat sub cea mai ușoară formă a culpei.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar inițiat, recurentul A. a solicitat obligarea pârâtului B., pe temeiul răspunderii civile delictuale, la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin proferarea unor afirmații în cadrul emisiunii intitulate "100% Tu decizi" din data de 11 aprilie 2022, de la postul de televiziune D., care, în opinia sa, conțin acuzații defăimătoare, de natură să îi încalce dreptul la imagine, reputație și la demnitate.

Concret, prin motivele de critică formulate, recurentul a invocat aplicarea greșită a normelor în materia răspunderii civile delictuale, susținând că, în raport de prejudiciul moral suferit ca urmare a folosirii de către intimat la postul public de televiziune a unor termeni denigratori, sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 1357 C. civ. pentru sancționarea acestuia.

Raportat la limitele învestirii instanței din apel, stabilite conform dispozițiilor art. 477 - 478 C. proc. civ. - în sensul că acestea vizează folosirea la adresa reclamantului a apelativului "securist", precum și a imputării unei condamnări penale pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, analiza raportului juridic litigios a presupus examinarea unor drepturi fundamentale aflate în conflict, protejate atât prin legislația națională, cât și prin cea convențională.

Cu referire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că aceasta se constituie într-un mecanism juridic reglementat prin art. 1357 C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

În ceea ce privește atingerile aduse vieții private, art. 74 C. civ. enumeră o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile, prin care se consideră a fi încălcate drepturile reglementate la art. 71 (dreptul la viață privată), art. 72 (dreptul la demnitate), art. 73 (dreptul la propria imagine), respectiv, art. 75 alin. (2) (limitele exercitării drepturilor și libertăților constituționale) din C. civ.

Prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale s-a prevăzut că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private.

Conform art. 10 din Convenție, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, dreptul cuprinzând libertatea de opinie și de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a se ține seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă însă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, fiind măsuri necesare într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor altora în scopul împiedicării divulgării de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Raportând normele juridice enunțate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de apel că faptele ilicite reclamate în cauză nu deschid dreptul recurentului la reparație pe temeiul juridic al răspunderii civile delictuale.

Sub un prim aspect, recurentul a criticat decizia instanței de apel din perspectiva analizei efectuate în privința sa, prin spectrul unei persoane publice, deși dezbaterile televizate au avut ca obiect ascensiunea politică a fiului său, A..

Înalta Curte constată că instanța de apel, procedând la examinarea faptelor ilicite prin prisma probațiunii administrate (fragmente din emisiune, redate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și cele depuse la dosarul de fond), a reținut că dezbaterea din cadrul emisiunii s-a focalizat asupra fiului recurentului, A., fost ministru al Economiei în anul 2021, parlamentar și membru al unui partid politic, și a avut ca scop conturarea profilului moral al acestuia prin prisma originii sale.

În analiza sa, instanța de apel a reținut că intimatul a subliniat aportul recurentului la ascensiunea politică a fiului său, prin afirmațiile sale evidențiind o posibilă influență relațională și pecuniară a acestuia, generată de activitatea desfășurată/funcțiile ocupate în timpul și după căderea regimului comunist.

Examinând critica antereferită, Înalta Curte constată, similar curții de apel, raportat la obiectul dezbaterii televizate, că, de vreme ce aceasta a adus în prim-plan un subiect de interes general (ascensiunea politică a unui fost ministru), iar tema emisiunii a fost, indiscutabil, legată de o preocupare a publicului asupra vieții politice, devine nerelevant a se examina calitatea de persoană publică a recurentului.

Astfel, subiectul abordat în cadrul emisiunii se circumscrie sferei celor de interes public pentru care Curtea Europeană a arătat, în jurisprudența sa, că trebuie să afecteze publicul în așa măsură încât acesta să poată, în mod legitim, să se intereseze de ele, pe motiv că îi atrag atenția sau îl preocupă în mod semnificativ, acest raționament fiind valabil și în privința celor apte că creeze o mare controversă, care vizează o problemă socială importantă sau care au legătură cu o problemă despre care subzistă interesul publicului să fie informat.

Curtea a subliniat că acest interes public nu poate fi redus la așteptările unui public amator de detalii referitoare la viața privată a altor persoane și nici la gustul cititorilor pentru senzațional, pentru a verifica dacă publicarea informațiilor are legătură cu un subiect de importanță generală, fiind necesar să se evalueze ansamblul, având în vedere contextul în care acesta se înscrie (cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței).

Reținând aceste statuări jurisprudențiale, în mod corect a considerat curtea de apel că recurentul nu poate invoca confidențialitatea vieții sale private, de vreme ce a existat un interes public pentru difuzarea informațiilor referitoare la activitatea sa profesională și a relațiilor dintre mediul de afaceri și viața politică sau a unor prezumtive încălcări ale legii, prin prisma statutului fiului său, de persoană publică, deținător al unor importante funcții oficiale.

În acest context, este justificată referirea instanței de apel la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Mosley împotriva Regatului Unit și Von Hannover împotriva Germaniei, în sensul în care conflictul dintre art. 10 și art. 8 din Convenție se rezolvă în favoarea celui din urmă doar atunci când informațiile furnizate sunt de natură privată și când nu există niciun interes public pentru difuzarea lor, în cauza pendinte acest interes public subzistând, prin raportare la cele relatate în expozeurile precedente, afirmațiile/acuzațiile intimatului intrând sub incidența art. 10 din Convenție.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 30 alin. (1) din Constituție, "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor sunt inviolabile," iar, conform alin. (6) al aceluiași articol, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la imagine".

De asemenea, art. 31 din Constituție prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit și că mijloacele de informare în masă sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Conform art. 20 alin. (1) din Constituție, aceste texte de lege trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât libertatea de exprimare este garantată și prin art. 10 din Convenția Europeană, care, prin paragraful al doilea, permite statelor să instituie anumite limitări, cu condiția respectării cerințele prevăzute pentru valabilitatea lor, respectiv protecția reputației sau a drepturilor altora.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între fapte și judecăți de valoare și a arătat că, dacă concretețea primelor se poate dovedi, cele din urmă nu-și pot demonstra exactitatea, pentru acestea cerința fiind irealizabilă și aducând atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 din Convenție.

În hotărârea pronunțată în cauza Lavric contra României, Curtea a subliniat distincția dintre judecățile de valoare și imputarea unor fapte concrete, menționând că, inclusiv în cazul în care o afirmație poate fi considerată ca o judecată de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă să o susțină, în caz contrar aceasta fiind excesivă (în cauza Pedersen și Baadsgaard contra Danemarcei).

În cauza pendinte, pornind de la realitatea obiectivă potrivit căreia recurentul este autorul (tatăl) unui fost ministru, pentru a constata dacă afirmațiile expuse în emisiunea TV sunt defăimătoare, instanța de apel a examinat contextul proferării acestora, în scopul verificării bunei-credințe a intimatului, precum și a existenței bazei factuale, respectiv a faptelor sau împrejurărilor care, în mod rezonabil, i-ar putea justifica susținerile.

Examinând probatoriul administrat în cauză (care nu poate fi reevaluat în recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.), instanța de apel a reținut că afirmațiile pretins incriminatorii au fost alegate în spațiul public simultan indicării de către intimat a unor surse jurnalistice existente anterior difuzării emisiunii din data de 11 aprilie 2022.

Astfel, a constatat că acuzația adusă recurentului, în sensul că este "securist" a fost preluată de către intimat dintr-un articol publicat online la data de 15 octombrie 2021 de E. cu titlul "EXCLUSIV. File din dosar. Tatăl ex-ministrului A., condamnat penal pentru pagubele aduse RSR prin plecarea sa în SUA în 1986", o altă sursă a acestor acuzații, indicată de această parte la prima instanță, fiind reprezentată de articolul intitulat "Încă un F.-ist cu trecut securist. Tatăl lui A. și-a facut milioanele în SUA ca acoperit și paravan al DIE", publicat online de G.. STIRI NECENZURATE la data de 30 noiembrie 2020.

Totodată, curtea a reținut că intimatul a făcut referire la informațiile furnizate de numitul C., care, deși a fost condamnat la plata unor daune morale în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, în baza sentinței nr. 645 din 18 mai 2023, la momentul expunerii acestora, respectiv la data de 11 aprilie 2022, sursa nu era infirmată de către instanțele de judecată, soluția nefiind definitivă, față de susținerile apărătorului recurentului, consemnate în preambulul hotărârii.

În această conjunctură, în raport de caracterul preexistent al surselor citate față de afirmațiile intimatului, sunt nefondate susținerile recurentului cu privire la faptul că termenii folosiți în cadrul emisiunii au conținut defăimător, de vreme ce s-a dovedit existența unei minime baze factuale, constatările instanței de apel axându-se pe probațiunea administrată în cauză.

Astfel, se constată că expresiile folosite de către intimat nu au cauzat un prejudiciu recurentului, de natură a reclama încălcarea dreptului la imagine și la reputație, având o bază factuală și nefiind făcute într-o campanie mediatică de denigrare a recurentului, ci în contextul furnizării unor informații credibile, cu suport probator, preluate din surse jurnalistice disponibile publicului prealabil emisiunii în cauză.

În cauzele Lingens împotriva Austriei/Nadtoka împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, atunci când readucerea în atenția publicului a aceluiași subiect apare ca o contribuție la o dezbatere de interes public, imperativele unei astfel de protecții trebuie să fie puse în balanță cu interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice.

Față de relevanța în cauză a acestor statuări, în mod judicios curtea de apel nu a reținut reaua credință a intimatului, considerând că acesta a intenționat să supună atenției publicului un subiect de interes general, privitor la ascensiunea politică a unui fost oficial.

Pe de altă parte, s-a constatat că intimatul nu a urmărit să afecteze în vreun fel reputația recurentului, dezbaterea desfășurată nerelevând o preocupare față de persoana acestuia, în mod particular, ci față de un subiect care prezenta interes pentru opinia publică, referitor la cariera politică a fiului său, fost ministru.

În aceste condiții, în mod justificat a considerat curtea de apel că afirmațiile intimatului nu sunt de natură să atragă răspunderea civilă delictuală, de vreme ce acestea au fost suficient documentate, iar dezbaterea care a făcut obiectul emisiunii l-a vizat, exclusiv, pe fiul său, fostul ministru A..

În contextul examinat, daunele morale solicitate de către recurent pe temeiul răspunderii civile delictuale impuneau existența unei legături cauzale cu încălcarea drepturilor reclamate, scopul despăgubirii constând în acordarea unei compensații pentru daunele produse, respectiv pentru consecințele unei încălcări reale a drepturilor prevăzute la art. 58, 72 și 73 C. civ.

Cu privire la acest aspect, analiza efectuată în recurs, în raport de criticile formulate, nu a relevat o asemenea situație, condițiile prevăzute la art. 1357 C. civ. nefiind, așadar, îndeplinite.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.