ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1061/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.03.2020, reclamanta A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constatarea prejudiciului cauzat de pârât reclamantei, prin expresiile verbale folosite și atitudinea ostilă și jignitoare manifestată față de aceasta și obligarea pârâtului să îi achite suma de 500.000 RON cu titlu de pretenții, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul cauzat reclamantei, având în vedere dispozițiile reglementate de art. 1357 C. civ. (cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă), și art. 1381 (orice prejudiciu dă dreptul la reparație).

Prin sentința civilă nr. 377 de la 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul B., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 377 de la 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.

Împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat "constatarea prejudiciului cauzat de pârât acesteia prin expresiile verbale folosite și atitudinea ostilă și jignitoare manifestată față de reclamantă și obligarea pârâtului să îi achite suma de 500.000 RON cu titlu de pretenții reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantei, având în vedere dispozițiile reglementate de art. 1357 C. civ. Prin cerere a invocat faptul că, pârâtul B., la momentul efectuării unei expertize topografice în cauza civilă nr. 5373/207/2016*, fiind numit expert prin încheierea de ședință nr. 1 din 22.01.2019 la Judecătoria Caracal și fiind supărat de faptul că a fost recuzat după prima expertiză efectuată în cauză a avut atitudine jignitoare, ofensatoare la adresa reclamantei cu ocazia refacerii măsurătorilor în data de 4.10.2019 în localitatea Reșca, comuna Dobrosloveni jud. Olt.

Recurenta critică soluția instanței de apel, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Mai arată că instanța de apel a respins apelul, menținând soluția instanței de fond, menținând un punct de vedere total greșit cu privire la obiectul cererii, probele administrate și a pronunțat o soluție cu încălcarea pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. Prin motivele de apel, reclamanta a criticat faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în sensul că, a apreciat declarația martorului C. ca fiind subiectivă înlăturând această declarație, datorită relației de concubinaj dintre aceasta și martor; pârâtul nu s-a opus la audierea martorului, cu toate că a fost întrebat și în sala de judecată, nici instanța nu a ridicat această obiecție astfel că, motivarea este nelegală privind înlăturarea acestei declarații.

Totodată, recurenta a criticat că instanța greșit interpretează depoziția martorului, respectiv că acesta reproduce expresiile exact expresiile jignitoare pe care le-a adresat pârâtul reclamantei pentru că așa le-a perceput și așa le-a reținut.

Referitor la această critică, arată că instanța de apel a făcut o motivare contradictorie: instanța a reținut expresii jignitoare, o atitudine ostilă a intimatului - pârât la adresa reclamantei dar, nu se poate reține conținutul declarației având în vedere relația de concubinaj dintre reclamantă și martor, aspect care putea fi sancționat de intimat și instanță la momentul prezentării martorului și nu la momentul motivării hotărârii judecătorești.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurentă privind încălcarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se mai susține că instanța de apel, cu toate că reține existența expresiilor jignitoare și atitudinii ostile la adresa reclamantei din partea intimatului pârât, aplică și interpretează total nelegal art. 1357 C. civ. și art. 1381 C. civ.

În ceea ce privește prevederile art. 252 C. civ., recurenta susține că instanța de apel nici nu face referire la acesta, apreciind practic că nu se aplică în cauză, că insultele verbale și de atitudine, de ignorare sau îndepărtare evidentă a reclamantei din spațiul fizic și moral ale efectuării expertizei nu depășesc limitele rezonabile și nu încalcă drepturile prevăzute de art. 252 C. civ.

Mai arată că se dă aceeași interpretare și aplicare greșită cu privire la dispozițiile art. 8 CEDO, "atacul adus onoarei și reputației persoanei trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să aducă atingere exercitării de către persoană a dreptului la respectarea vieții sale private", considerându-se că minimalizarea reclamantei prin expresiile folosite la adresa acesteia nu poate să îi aducă nicio atingere.

Instanța împărtășește punctul de vedere al instanței de fond cu privire la riscurile participării la expertiză, la contradicțiile ce pot apare și la faptul că sunt exprimate păreri contrare în această situație. Instanța de apel își însușește punctul de vedere al instanței de fond privind libera exprimare dar interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale cu privire la atingerea demnității, imaginii și stimei de sine a unei persoane.

Recurenta afirmă că, drept consecință a atitudinii jignitoare a pârâtului a resimțit din plin și faptul că imaginea reclamantei ca om și ca avocat, a fost intens afectată, iremediabil, în fața familiei sale (concubin și tatăl acestuia).

În mod greșit instanța aprobă astfel de comportament al pârâtului, susținând că este inevitabil la astfel de ocazii să se ajungă la situații tensionate dar, în cauza de față situația tensionată a fost generată și întreținută exclusiv de către pârâtul expert care a început proferarea de jigniri, ofense, continuând pe tot parcursul desfășurării expertizei.

Totodată instanța nu a reținut că reclamanta era avocat în acea situație și a fost efectiv îngrădită în a-și exercita profesia. Toate acțiunile pârâtului i-au creat reclamantei o stare emoțională negativă și deosebit de gravă cu privire la activitatea sa ca avocat și nu în ultimul rând ca om și ca femeie; apelativele, gesturile și toată atitudinea pârâtului B. a depășit din toate punctele de vedere comportamentul civilizat și mai ales cerut de funcția pe care o avea acesta în momentele respective.

Instanța de apel nu a avut în vedere conținutul întâmpinării formulate de pârât, unde se observă aceeași manieră de jignire constantă la adresa reclamantei, în principal prin nerecunoașterea adevărului și realității în desfășurarea evenimentelor și mai mult prin afirmațiile total neadevărate privind un presupus comportament al reclamantei pe parcursul desfășurării expertizei.

Arată că nu a promovat această cerere pentru un profit nemeritat și nici pentru că ar fi fost frustrată de respingerea cererii de recuzare adresată Judecătoriei Caracal, respingerea unei cereri formulată în postura de avocat îi dă dreptul la căi legale de acționare. Instanțele de fond și apel fac afirmații greșite respectiv că, nemulțumirile cu privire la expertiză se concretizau cu obiecțiuni la raportul de expertiză: opinia recurentei este că, nu s-a înțeles sau s-a privit subiectiv obiectul și soluționarea cauzei, jignirile aduse reclamantei se pot rezolva pe această cale și nu prin obiecțiuni la raportul de expertiză.

La data de 12 mai 2021 sub nr. 2162, pârâtul B. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A. prin care a solicitat respingerea acțiunii din dosarul nr. x/2020 ca nefondată și lipsită de temei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Din perspectiva invocării motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se susține o contradicție în motivarea deciziei deoarece instanța ar fi reținut expresii jignitoare și o atitudine ostilă a pârâtului la adresa reclamantei, dar nu a reținut cele relatate în contextul audierii martorului în cauză.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta reclamantă, privind incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care invocă faptul că există contradicție în motivarea deciziei atacate, Înalta Curte va reține caracterul nefondat al acesteia.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, în cauză, decizia cuprinde în considerente situația de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Instanța de apel reține în mod just în considerentele deciziei că fără temei s-a susținut de reclamantă că a fost înlăturată declarația martorului sub aspectul celor petrecute la locul convocării pentru efectuarea expertizei, în apel nefiind criticat că pârâtul s-ar face vinovat de alte acțiuni cu caracter ofensator, dovedite cu declarația martorului și nevalorificate în cauză cu depășirea cadrului legal. Se mai consemnează în considerentele deciziei recurate că, într-adevăr, au fost privite cu rezerve susținerile martorului privind efectele pe care incidentul l-a avut asupra reclamantei și că depoziția acestuia prezintă un oarecare subiectivism, în contextul în care cei doi au o relație apropiată de 23 de ani. Însă aceste considerente nu pot fi reținute ca fiind contradictorii, așa cum acreditează recurenta, neputând fi identificate motive de nelegalitate care să afecteze legalitatea deciziei sub aspectul motivării acesteia.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurentă privind încălcarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se susține că instanța de apel, cu toate că reține existența expresiilor jignitoare și atitudinii ostile la adresa reclamantei din partea pârâtului, aplică și interpretează total nelegal art. 1357 C. civ. și art. 1381 C. civ. Motivul invocat nu este fondat.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale, în mod corect instanța de apel a stabilit că replicile adresate reclamantei de către pârât nu pot fi considerate atingeri aduse reputației sale profesionale, prin deteriorarea percepției celorlalți asupra sa, a onoarei și demnității acesteia.

Reluând analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în cauză, instanța de recurs apreciază că, în mod corect, au statuat instanțele fondului că expresiile adresate reclamantei nu au potențialul intrinsec și efectul concret de a leza imaginea și demnitatea reclamantei. Astfel, afirmațiile pârâtului nu se constituie într-o formă de înjosire a recurentei și, în consecință, nu afectează demnitatea sau onoarea sa.

În consecință, în acord cu instanțele anterioare, instanța de recurs apreciază că, în cauză, nu există o faptă ilicită, în absența unui limbaj licențios și imputării unor fapte ce ar putea constitui verdicte de vinovăție și a relei-credințe, nu reprezintă o chestiune ilicită, nu este de natură a fi încadrată în definiția faptei ilicite, neaducând atingere normelor dreptului obiectiv, cum, în mod nefondat, pretinde recurenta.

Curtea a constatat că toate aceste afirmații au fost făcute în contextul efectuării unei expertize judiciare, participanții la expertiză manifestând opinii divergente și îndoieli privind lipsa de imparțialitate din partea expertului. Se mai reține că pârâtul, în calitate de expert, a adresat reclamantei, avocat al părților, anumite expresii, însă acestea nu au atins nivelul de gravitate cerut pentru a fi considerate atingeri ale exercitării drepturilor invocate de reclamantă, care să fie sancționate prin acordarea de daune materiale.

Așa cum corect a consemnat și prima instanță, expresiile pârâtului nu au dus la diminuarea încrederii în reclamantă din partea persoanei care o angajase ca avocat sau a altor persoane, fiind astfel interpretate și aplicate în mod just prevederile art. 1357 și 1381 C. civ., contrar celor susținute de recurentă.

Cum îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciu și vinovăția - trebuie să fie cumulativă, constatând inexistența faptei ilicite, analiza celorlalte condiții devine superfluă în cauză.

Prin prisma aceluiași motiv de nelegalitate, se mai invocă greșita aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., susținere ce nu are însă temei legal. Instanța de apel a procedat la o corectă aplicare a prevederilor menționate, reținând că, deși martorul are calitatea de concubin al reclamantei, interdicția de audiere a acestuia fiind una relativă, art. 315 C. proc. civ. permite audierea cu condiția să existe acordul expres sau tacit al părții adverse, acord întrunit în cauză.

De asemenea, curtea de apel consideră că instanța de fond nu a pornit de la ipoteza că simpla relație de concubinaj a părților ar conduce automat la lipsa de obiectivitate a martorului și ar conduce la înlăturarea acestei probe, ci a dat cuvenita apreciere declarației acestuia în context, statuând în mod întemeiat că relația de concubinaj de lungă durată între martor și reclamantă poate fi cauzatoare de erori în receptarea realității de către martor.

În ceea ce privește criticile recurentei privind interpretarea și aplicarea prevederilor art. 252 C. civ., precum și a dispozițiilor art. 8 CEDO, acestea nu pot fi primite. Prin critica formulată, se consideră că instanța de apel nici nu face referire la art. 252 C. civ., apreciind practic că nu se aplică în cauză, însă susținerea referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra dispozițiilor art. 252 C. civ. nu poate fi analizată în cadrul procesual al prezentului recurs, fiind formulată omisso medio.

Cu privire la celelalte prevederi, Noul C. civ. reglementează cu caracter extins dreptul la viață privată, în acord cu dispozițiile constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, care formează împreună un bloc de convenționalitate, obligatoriu pentru instanțe și instituțiile statului.

Pe planul interpretării și aplicării dispozițiilor convenționale, instanța de recurs apreciază că examinarea cauzei a fost corect realizată din perspectiva încălcării art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudența sa, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, aparține "vieții private" (a se vedea hotărârea Von Hannover c. Germaniei, par. 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție" (a se vedea cauza Chauvy și alții c. Frantei, par. 70).

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare. În acest sens, instanța europeană a statuat, în cauza Sipos c. României, că, "îi revine Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenție, a administrat un just echilibru intre protecția dreptului reclamantei la reputația sa, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10 (Petrina, par. 36; Von Hannover c. Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeană a considerat că "obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție" (Petrina, par. 39).

Plecând de la premisa că noțiunea de viață privată este o noțiune autonomă, ce nu poate fi supusă unei definiri exhaustive, s-a afirmat că aceasta are un conținut care variază, în funcție de epoca la care se raportează, de societatea în care individul trăiește și chiar de apartenența acestuia la un anumit grup social. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea evolutivă a dispozițiilor art. 8, a apreciat, în jurisprudența sa, că viața privată are două componente structurale - viață privată intimă, raportată la sfera intimă a individului și viață privată socială, respectiv dreptul persoanei de a stabili și dezvolta relații cu semenii săi. Dreptul la protecția reputației este un drept protejat de art. 8 din Convenție ca parte a dreptului la respectarea vieții private [Axel Springer AG împotriva Germaniei, pct. 83; Chauvy și alții împotriva Franței, pct. 70; Pfeifer împotriva Austriei, pct. 35; Petrina împotriva României, pct. 28; Polanco Torres și Movilla Polanco împotriva Spaniei, pct. 40]. 133. Pentru ca art. 8 să fie aplicabil, atacul asupra reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieții sale private [Bédat împotriva Elveției, pct. 72; Medžlis Islamske Zajednice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, pct. 76; Denisov împotriva Ucrainei, pct. 112]. Această cerință se referă atât la reputația socială, cât și la cea profesională .

Drept urmare, se reține că, valorificând jurisprudența CEDO, instanțele de fond au considerat în mod corect că, pentru a fi incident art. 8, atacul adus onoarei și reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieții sale private, condiții neîndeplinite în prezenta cauză.

Celelalte susțineri din memoriul de recurs privind interpretarea depoziției martorului, aprobarea de către instanțe a comportamentului pârâtului, sau cele privind ignorarea calității de avocat în acea situație a reclamantei, conținutul întâmpinării formulate de pârât,(unde s-ar observa aceeași manieră de jignire constantă la adresa reclamantei), precum și cea legată de reținerile instanței de fond în sensul că nemulțumirile cu privire la expertiză se puteau concretiza în obiecțiuni la raportul de expertiză nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, fiind susțineri de fapt ce nu pot fi supuse cenzurii de legalitate în fața instanței de recurs.

Pentru argumentele expuse, instanța de recurs apreciază că normele interne și cele convenționale au fost corect interpretate și aplicate în litigiul dedus judecății, astfel încât nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Drept urmare, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.