ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 29.06.2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul D., obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 13.450 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.500.000 RON, reprezentând daune morale și la plata către reclamantul B. a sumei de 750.000 RON, cu titlu de daune morale, sume la care se adaugă dobânda penalizatoare, calculată de la data pronunțării hotărârii până la plata efectivă, sume care vor fi actualizare cu indicele de inflație la data plății efective și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 306/26.11.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către A. a sumei de 13.450 RON, cu titlu de daune materiale și 90.000 RON, reprezentând daune morale și către B. a sumei de 90.000 RON, cu titlu de daune morale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, sume la care se adaugă dobânda penalizatoare, calculată de la data pronunțării hotărârii până la plata efectivă; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanții, cât și pârâta au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 121/19.05.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva deciziei din apel, A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei instanței de apel pentru o nouă judecată.

În motivare, recurenții au arătat că instanța de prim control judiciar le-a respins apelul prin raportare la o practică judiciară pe care nu o identifică și la o greșită interpretare a textelor de lege.

În acest sens, au susținut că instanța de apel a reținut că, deși cuantificarea prejudiciilor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc. Toate aceste criterii se subordonează aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, fiind necesară stabilirea unui anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Recurenții au arătat că, referitor la aceste aspecte, curtea de apel a reținut că acordarea unor sume mai mari ar duce la o îmbogățire fără justă cauză și a apreciat că acordarea a câte 90.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți reprezintă o despăgubire suficientă și echitabilă.

Au subliniat recurenții că trebuie avut în vedere că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere proprie asupra circumstanțelor particulare ale cauzei, raportat la suferințele fizice și psihice pe care le-au resimțit victimele sau rudele unei victime, precum și a consecințelor negative pe care accidentul le-a avut asupra vieții lor particulare, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Pornind de la aceste criterii, curtea de apel a reținut că, în speță, prejudiciul moral invocat de reclamanți este dovedit, însă, raportat la practica judiciară, orice sumă mai mare decât cele acordate de tribunal ar reprezenta amenzi excesive pentru autorul accidentului și venituri nejustificate pentru reclamanți.

În opinia recurenților, decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concretizând, au susținut că instanța de apel a aplicat greșit atât prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la momentul producerii decesului soțului, respectiv tatălui lor, care prevedea că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, dar și ale art. 1.357 alin. (1) și (1).385 C. civ., potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare integral. Prin urmare, autorul faptei ilicite este ținut să repare atât prejudiciul previzibil, cât și cel neprevizibil, adică acea pagubă a cărei apariție nu a fost în măsură să o anticipeze la data săvârșirii faptei.

Potrivit recurenților, instanța de apel nu a făcut nicio trimitere la legislația națională aplicabilă și la jurisprudența instanțelor din România, deși au depus la dosar o serie de hotărâri judecătorești din care rezultă un nivel al daunelor morale mult superior celui acordat de prima instanță.

Au subliniat autorii căii de atac că prin cererea de probatorii pe care au formulat-o în apel au urmărit să dovedească suferințele pe care le-au îndurat, încă nestinse, în condițiile în care pârâta a depus la dosar un contract de tranzacție, prin care mama defunctului a primit o sumă de 58.500 RON, reprezentând daune morale, iar cele două surori câte 30.000 RON.

În continuare, au arătat că deosebit de importante, în reținerea acestor daune morale, sunt urmările pe care le-a avut decesul soțului recurentei asupra vieții acesteia, care, așa cum rezultă și din actele medicale pe care le-a depus la dosar, suferă de tulburare depresiv anxioasă, simptom ce necesită consiliere de specialitate și tratament medicamentos.

În final, au solicitat să se aibă în vedere hotărârile judecătorești depuse la dosar cu titlu de practică judiciară, care relevă că drept consecință a urmărilor devastatoare asupra victimelor din accidentele rutiere, instanțele de judecată au acordat despăgubiri morale de ordinul a sute de mii de euro pentru fiecare persoană care a suferit moral ca urmare a pierderii celor dragi.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenții au indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza cererii de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, deoarece susținerile puse în discuție reprezintă aspecte de nemulțumire cu privire la cuantumul daunelor morale acordate în primă instanță și menținute în apel.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenții deși fac trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, cum ar fi art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 1.357 și art. 1.385 C. civ., în realitate criticile vizează modul în care au fost interpretate probele, fiind evidențiată greșita evaluare a practicii judiciare și a consecințelor morale ale accidentului în viața recurenților.

Or, nu se poate considera că aceste susțineri ale recurenților din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reține că afirmațiile recurenților dezvoltate în memoriul de recurs nu pot reprezenta critici veritabile de nelegalitate, în măsura în care nu se arată cum se reflectă aplicarea sau interpretarea greșită a legii în raport de considerentele instanței de apel, recurenții urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Astfel cum a arătat și instanța de apel, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală ignorare a jurisprudenței în materie în cazul în care partea solicitantă nu este mulțumită sub aspectul cuantumului acordat.

Or, recurenții propun în recurs stabilirea unei alte stări de fapt, prin reevaluarea probatoriului administrat, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți E. și B. împotriva deciziei nr. 121/19.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.