ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 75/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la data de 12.01.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 188.000 euro, reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. x/30.06.2017 și în totalitate a facturii fiscale nr. x/27.02.2015, obligarea la plata dobânzii legale actualizată la data formulării acțiunii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE nr. 593/2008, O.G. nr. 13/2011, art. 1.350 alin. (1) și art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Prin sentința nr. 22/21.02.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 188.000 euro, reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. x/30.06.2014 și contravaloarea integrală a facturii fiscale nr. x/27.02.2015, precum și la plata dobânzii legale actualizată la data formulării acțiunii, 11.01.2018; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.686,406 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 941/10.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția insuficientei timbrări a apelului și respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

După prezentarea situației de fapt, recurenta a susținut, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că situația de fapt reținută de către instanța de apel este eronată, deoarece a fost ignorat probatoriul existent la dosar din care rezultă că transformatorul achiziționat de la reclamantă a fost neconform încă de la început, că reclamanta a produs grave prejudicii clientului final, respectiv C., că nu a fost făcută dovada livrării acestuia și că recurentei i-a fost livrat un alt transformator, aspectele reținute fiind contradictorii și străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 2.537 C. civ. având în vedere că extrasul de cont și email-ul din 01.04.2015 nu reprezintă o recunoaștere a debitului sau o confirmare a efectuării unei plăți parțiale care să conducă la întreruperea cursului prescripției, cum greșit s-a reținut în cauză.

O altă critică vizează aplicarea eronată a prevederilor referitoare la răspunderea civilă contractuală, respectiv art. 1.350 alin. (1) și art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Sub acest aspect, cu privire la factura fiscală nr. x/30.06.2014, recurenta a susținut că situația de fapt reținută de tribunal și menținută de instanța de apel nu este cea reală, deoarece reclamanta nu a depus suficiente dovezi cu privire la îndeplinirea întocmai a obligațiilor sale contractuale.

Referitor la factura fiscală nr. x/27.02.2015, în cuantum de 1.500 euro, reprezentând contravaloarea termometrului, recurenta a susținut că între părți nu a existat o comandă și că instanța de apel în mod greșit a apreciat asupra existenței unei relații comerciale bazată pe uzanțe.

De altfel, este inacceptabil ca intimata-reclamantă să solicite obligarea recurentei la plata unui produs pentru care avea obligația contractuală de a-l transmite, în contextul în care avarierea termometrelor a fost cauzată de lipsa de profesionalism a reclamantei prin livrarea unor produse defectuoase, iar nu din culpa clientului final C..

A mai susținut că facturile au fost emise ulterior, în baza unor comenzi preexistente/inexistente/considerate unilateral în acest sens de către reclamantă și că din partea recurentei nu există o acceptare a prețului aferent acestor facturi, având în vedere că nu le-a semnat și nici nu și le-a însușit.

În ceea ce privește obligația reclamantei asumată la 04.07.2014, recurenta a susținut că aceasta nu a fost îndeplinită deoarece nu a livrat un produs conform specificațiilor tehnice până la 31.04.2014, transmițând inițial un transformator ce a necesitat reparații majore, astfel că instanța de apel a aplicat greșit art. 1.556 C. civ.

În continuare, a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 1.714 C. civ., reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligația de garanție în momentul în care a livrat un transformator lipsit de vicii și un nou termometru.

Sub acest aspect, recurenta a relevat că nu se poate reține că transformatorul a fost predat în perioada agreată de părți, având în vedere că nu era funcțional corpul principal al transformatorului, iar obligația reclamantei era aceea de a garanta produsul pentru o perioadă de 12 luni de la punerea sa sub tensiune și nu de la momentul livrării. Mai mult, nu a fost făcută nici dovada predării inițiale a bunului.

Ultima critică vizează aplicarea greșită a art. 1.523 și art. 1.535 C. civ., având în vedere inexistența dovezii privind comunicarea notificării de punere în întârziere a recurentei, în condițiile în care a luat cunoștință de așa-zisele notificări din 10.12.2015 și 02.09.2016 cu ocazia declanșării prezentului litigiu. Mai mult, notificarea din 10.12.2015 vizează o altă factură ce a fost achitată de către recurentă.

De altfel, prevederile art. 1.523 lit. d) C. civ. și art. 8 din Legea nr. 71/2011, în baza cărora instanța de apel a concluzionat că recurenta este de drept în întârziere de la data scadenței facturilor, nu sunt aplicabile speței.

În concluzie, nu poate fi reținută răspunderea civilă contractuală, deoarece nu a fost dovedită existența vreunui contract, iar discuțiile purtate în 13.11.2013 nu priveau comanda transformatorului aferent facturii aflate în discuție, neexistând vreo altă comandă pentru termometrul a cărui contravaloare a fost solicitată.

Intimata a formulat întâmpinare, în argumentarea căreia a invocat excepția inadmisibilității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, deoarece criticile expuse reprezintă o reiterare a argumentelor prezentate în fața instanțelor de fond, ce vizează aspecte ce țin de situația de fapt și probatoriul administrat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală, susținând că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la pretinsa reținere a unor aspecte contradictorii și străine de natura cauzei în ceea ce privește seria bunului comandat.

Referitor la criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a susținut că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci doar aspecte ce vizează modul în care instanța de apel ar fi interpretat plata parțială și corespondența purtată între părți cu privire la obligațiile de plată, nefiind arătat ce articol referitor la prescripție ar fi fost încălcat de instanța de apel. De altfel, raționamentul recurentei este contradictoriu și dificil de urmărit.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților; recurenta a depus la dosar un punct de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, recalificând ca atare excepția inadmisibilității invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se rețin următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, simpla relatare a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, recurenta urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii extraordinare de atac exercitate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat ipotezele referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii și reținerea unor motive străine de natura pricinii. Or, sub aparența incidenței acestui motiv de recurs și invocare sa în mod formal se pun în discuție chestiuni ce țin de evaluarea situației de fapt de către instanța de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta invocă reținerea eronată de către instanța de apel a situației de fapt, ca urmare a ignorării probatoriului existent la dosar cu privire la starea și seria transformatorului comandat de la intimată și livrarea altuia, apreciind că aspectele reținute sub acest aspect sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

Toate aceste afirmații subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta repune în discuție analizarea probatoriilor administrate în stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta deși face trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, criticile sale vizează modul în care au fost interpretate probele, fiind criticată greșita evaluare a înscrisurilor, cu referire la extrasul de cont și emailul din 01.04.2015, la facturile nr. x/30.06.2014 și nr. y/27.02.2015, la lipsa dovezii privind comunicarea notificărilor, la inexistența acceptării prețului de către recurentă conform facturilor emise de intimată, la calitatea produsului ce i-a fost livrat, pentru ca în final să arate că nu poate fi reținută răspunderea sa civilă contractuală.

Nu a fost relevată concret o critică referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 2.375 C. civ., referitoare la prescripția extinctivă, câtă vreme nu este arătat în memoriul de recurs în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greșită a legii, nemulțumirea părții fiind legată de valențele date de instanța de fond probatoriului.

Tot astfel, a fost formal invocată încălcarea dispozițiilor art. 1.350 alin. (1), art. 1.516 alin. (2), art. 1.523, art. 1.535 și art. 1.714 C. civ. atâta vreme cât toate aspectele relevate țin de modul în care instanța de apel a apreciat probele referitoare la încheierea și executarea contractului dintre părți. Nici aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 71/2011 nu poate fi verificată de instanța de casare, câtă vreme recurenta invocă exclusiv aplicarea greșită a legii, fără a sublinia în ce a constat greșeala instanței devolutive.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, prin care se critică conduita intimatei în cursul executării obligațiilor contractuale, argumentele expuse vizând cu precădere neîndeplinirea îndatoririlor ce îi reveneau intimatei nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate și de interpretare a probatorului administrat, sub aspectul înlăturării răspunderii sale contractuale, deși recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind invocate în mod formal.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 941/10.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2021.