ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 3 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 472.783,74 RON, reprezentând contravaloare factură fiscală nr. x/21.11.2016, respectiv factura fiscală nr. x/16.01.2017, care urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective, actualizare care va fi făcută cu ocazia executării silite, această sumă, reprezentând debitul pe care îl are pârâta ca urmare a contractului de antrepriză de lucrări nr. x/27.11.2013, urmat de contractul de antrepriză de lucrări nr. x/20.04.2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516 și următoarele C. civ.

La 20 octombrie 2018, pârâta a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea A. S.R.L. la plata către pârâtă a sumei de 166.962,85 RON, reprezentând o creanță împotriva societății reclamante care rezultă dintr-un contract de cesiune.

Prin sentința nr. 336/2019 din 16 decembrie 2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 322.489,73 RON, ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective. Totodată, a respins cererea reconvențională și a obligat pârâta la plata suinei de 12.682,83 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe, precum și împotriva încheierilor din 15.04.2019 și 14.10.2019, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018, a declarat apel pârâta-reclamantă B. S.R.L.

Prin decizia nr. 273/2020 din 2 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 336/2019 din 16 decembrie 2019, precum și împotriva încheierilor din 15 aprilie 2019 și 14 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018; a anulat sentința nr. 336/2019 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a declarat recurs.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, autoarea prezentului demers procesual a expus istoricul litigiului.

În motivarea recursului formulat, recurenta a susținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a lecturat conținutul sentinței din care se poate observa că instanța de fond a analizat fiecare capăt de cerere, atât din cuprinsul acțiunii principale, cât și din cererea reconvențională, admițând acțiunea pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

În continuare, recurenta menționează că societatea creditoare a pus la dispoziția debitoarei serviciile stipulate în contract, aceasta achitând doar o parte din valoarea acestuia, rămânând un rest în cuantum de 322.489,73 RON, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză. Mai arată că această sumă reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. x/21.11.2016, respectiv factura fiscală nr. x/16.01.2017 însușită de către pârâtă.

Se mai arată că, prin întâmpinarea depusă, cât și prin motivele de apel, pârâta a recunoscut relațiile comerciale între cele două părți, susținând, însă, că aceste sume au fost compensate, iar, în prezent, intimata-reclamantă mai are de achitat suma de 166.962,85 RON.

Față de cele mai sus arătate, recurenta consideră că instanța în mod corect a dat eficiență înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, apreciind că acest contract de cesiune nu menționează data încheierii, deși, în contract, se arată că va intra în vigoare la 22.06.2016, fără a avea, însă, dată certă. Or, potrivit susținerilor recurentei, la 15 iunie 2016, este înregistrat la sediul Cabinetului de avocat C., contractul de cesiune părți sociale încheiat între D. și E., reprezentantul firmei reclamante, prin care cel dintâi declară că a primit contravaloarea părților sociale cedate la data de 01.06.2016 și, ca urmare a acestei cesiuni, calitatea de asociat în societate încetează și nu mai are nicio pretenție față de această societate.

Mai mult decât atât, recurenta afirmă că pârâta a înregistrat în contabilitatea sa contractul de cesiune la un an, respectiv în data de 01.07.2017, conform raportului de expertiză - obiectiv nr. 7, iar, în contabilitatea reclamantei nu este înregistrat un asemenea document, acesta fiind comunicat pentru prima dată în cadrul dosarului având ca obiect ordonanța de plată.

În încheierea susținerii acestui motiv de casare, recurenta conchide în sensul că instanța de apel nu a motivat în cuprinsul deciziei care sunt capetele de cerere asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, trimițând cauza spre rejudecare, fără a indica punctele care nu s-au soluționat sau asupra căror aspecte ar trebui să se pronunțe instanța.

În continuare, recurenta a susținut că sunt îndeplinite și condițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, ignorând normele de drept material privind acțiunea în pretenții, instanța de apel a procedat în mod greșit când a apreciat contractul de cesiune.

Astfel, susține că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 1582 C. civ., apreciind că instanța de fond este cea care nu s-a pronunțat asupra acestor dispoziții.

În acest sens, recurenta face trimitere la pagina 4 din sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, în care instanța de fond își motivează pe larg soluția, raportându-se la aceste dispoziții, arătând că instanța de apel a ignorat acest aspect.

Totodată, evocând dispozițiile art. 1578 alin. (5) și art. 1579 teza I din C. civ., recurenta subliniază că, în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispozițiilor legale, cesiunea de creanță nu produce niciun efect, contractul își produce efectele doar între părțile cesiunii, nu și față de debitorul cedat, care, fiind terț față de cesiunea de creanță, este îndreptățit să se comporte ca și cum cesiunea nu ar exista, chiar dacă știe de ea pe o altă cale decât prin comunicarea sau acceptarea cesiunii, raportat la prevederile art. 1582 alin. (1) din C. civ. (2009).

Mai mult, recurenta afirmă că, prin Hotărârea AGA nr. 1/2016 adoptată de societatea A. S.R.L., s-a decis retragerea din societate a asociatului D., care și-a cedat în integralitate părțile sociale pe care le deținea în cadrul societății, către administratorul E., dispunându-se, totodată, revocarea asociatului retras din funcția de administrator, arătând că, în hotărârea menționată, nu se face vreo mențiune cu privire la alte sume de bani pe care societatea le-ar datora asociatului retras.

Pe de altă parte, se mai arată că, la data retragerii din societate, nu au existat sume de bani acordate cu titlu de împrumuturi către asociatul D.. În susținere, afirmă că, prin raportul de expertiză, s-au verificat cele două contabilități ale firmelor, neexistând înregistrată vreo datorie a recurentei-reclamante către fostul asociat. Mai mult decât atât, afirmă că acest aspect este întărit de Hotărârea AGA nr. 1/1.06.2016 și de contractul de cesiune încheiat la 15.06.2016 și înregistrat la sediul Cabinetului de avocat C., astfel cum a mai fost amintit mai sus. În plus, recurenta arată ca acest contract a fost înregistrat la ORC la data de 02.04.2018, însă, din toate aceste înscrisuri, nu rezultă că ar exista vreo datorie a reclamantei față de asociatul retras.

Se mai arată că, din Raportul de Expertiză Tehnică, rezultă că, în evidența operativă a recurentei-reclamante nu există mențiuni cu privire la drepturile și obligațiile asociatului retras, aspect conturat și de raportul de expertiză, după cum, din contractul de cesiune rezultă fără echivoc faptul că asociatul D. a primit contravaloarea părților sociale cedate.

Cu referire la obiecțiunile la raportul de expertiză, recurenta arată că, așa cum rezultă din încheierile de ședință, instanța de fond a admis efectuarea unei expertize, ambele părți având expert observator. Mai arată că expertul a răspuns la toate obiectivele admise de instanță, însă, greșita numerotare a răspunsurilor nu duce implicit la concluzia că expertul nu a motivat fiecare obiectiv. Mai mult decât atât, arată că instanța de fond în mod corect a respins obiecțiunile, motivând prin încheierea de ședință acest aspect și considerând că expertul a răspuns la toate obiectivele. Cu toate acestea, recurenta susține că instanța de apel nu a precizat în mod concret care ar fi obiectivele la care expertul nu a răspuns.

În încheiere, pentru aceste considerente, autoarea recursului solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 12 noiembrie 2020, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.R.L.

La 8 decembrie 2020, intimata, prin avocat, cu împuternicire anexată, a depus, în termen legal, întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului pe motiv că niciuna din critici nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat pentru faza recursului, nefiind depuse dovezi în acest sens.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10.03.2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Niciuna dintre părți nu a depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 3 mai 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 273/2020 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia, în ședință publică.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar, explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă reține că, prin cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă F. S.R.L. a invocat faptul că încheierile din 15.04.2019 și 14.01.2019, pronunțate în cauză de prima instanță, sunt nemotivate în privința respingerii obiectivelor de expertiză, respectiv a obiecțiunilor la expertiză depuse de pârâtă, cât și faptul că sentința nr. 336/16.12.2019 a Tribunalului Dolj nu corespunde exigențelor art. 425 C. proc. civ. și este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1582 alin. (1) C. civ., în ce privește comunicarea și producerea de efecte a cesiunii de creanță.

Analiza deciziei recurate relevă faptul că instanța de apel nu a analizat, în concret, niciuna dintre criticile apelantei-pârâte.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Se reține, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil.

Or, singurele referiri ale instanței de apel la problemele supuse dezbaterii constau în reținerea faptului că admiterea în parte a acțiunii principale nu este motivată, iar în ceea ce privește cererea reconvențională nu ar exista o corelație între prevederile legale invocate și expertiza contabilă efectuată în cauză.

Instanța supremă constată și lipsa unui raționament al instanței de apel cu privire la admiterea apelului împotriva încheierilor din 15.04.2019 și 14.10.2019, decizia recurată necuprinzând niciun considerent din care să rezulte ce aspecte au rămas nemotivate în hotărârile atacate, în raport de motivele de apel invocate.

Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, or, deși instanța s-a pronunțat asupra admiterii apelului împotriva încheierilor și sentinței atacate, nu a prezentat în mod logic temeiurile de drept și de fapt care au dus la concluzia adoptată, cu atât mai mult cu cât din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi realizat o analiză a tuturor motivelor de apel formulate în cauză de pârâta B. S.R.L., deși avea obligația de a cenzura legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de tribunal în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel.

Raționamentul instanței de apel nu transpare nici din recomandările trasate primei instanțe, formularea de genul, "să aibă în vedere toate susținerile părților, inclusiv cele referitoare la faptul că raportul de expertiză a analizat doar jumătate din situația dedusă judecății, dar și interpretarea art. 1582 C. civ.." fiind echivocă și lipsită de temei legal, dat fiind efectul devolutiv al apelului, prevăzut de 476 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că o hotărâre trebuie să respecte exigențele art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În concluzie, motivarea sumară a instanței de apel echivalează cu o lipsă de motivare a deciziei, criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind întemeiate, din acest punct de vedere.

Prin urmare, în raport de cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, fără o examinare concretă a motivelor de apel și a dispozițiilor legale invocate de către apelanta-pârâtă în cadrul apelului, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar asupra legalității deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurentă.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 273/2020 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, cu recomandarea de a analiza în mod concret criticile formulate și dispozițiile legale invocate în cadrul memoriului de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 273/2020 din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.