ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

1

din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 3 alin. (2) și (4) din O.G. nr. 13/2011, art. 1270, art. 1516, art. 1523 alin. (2) lit. c) și art. 1528 C. civ.

Prin cererea depusă la 12 noiembrie 2018, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 294.109 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x din 23 iunie 2015, cu titlu de debit restant, și sumei de 65.757,53 RON, cu titlu de dobânzi. Prin urmare, reclamanta a solicitat plata sumei totale în cuantum de 580.629,50 RON.

Prin sentința civilă nr. 278/C din 12 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Zărnești.

De asemenea, Judecătoria Zărnești prin sentința civilă nr. 827 din 5 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de reclamantă, a dispus declinarea cauzei Tribunalului Brașov și constatând ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Brașov, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 60/F din 1 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 556/C din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile în sumă totală de 408.084,13 RON, înscrise în facturile nr. x.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata următoarelor sume:

- 113.975,13 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/16.06.2014 și dobânda legală în cuantum de 44.204,36 RON, calculată pentru perioada 16.07.2014 - 02.07.2018;

- 294.109 RON, reprezentând contravaloare debit înscris în factura nr. x/23.06.2015 și dobânda legală în cuantum de 65.757,53 RON, calculată pentru perioada 23.07.2015 - 07.11.2017;

- 16.835,36 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/27.11.2015 și dobânda legală în cuantum de 4.302,03 RON, calculată pentru perioada 27.11.2015 - 02.07.2018;

- 11.458,15 RON reprezentând rest de plată din factura nr. x/07.12.2015 și dobânda legală în cuantum de 2.897,38 RON, calculată pentru perioada 07.12.2015 - 02.07.2018;

- 7.960,58 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/31.08.2016 și dobânda legală în cuantum de 1.378,68 RON, calculată pentru perioada 01.10.2016 - 02.07.2018;

- 14.409,19 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/10.11.2016 și dobânda legală în cuantum de 2.342,11 RON, calculată pentru perioada 10.11.2016 - 02.07.2018.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și suma de 39.386,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 28 august 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 556/C din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în sensul că alineatul al treilea, prima liniuță din dispozitiv, va avea următorul cuprins:

"Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 113.975,13 RON reprezentând rest de plată din factura nr. x/16.06.2014 și dobânda legală în cuantum de 45.204,36 RON, calculată pentru perioada 16.07.2014 - 02.07.2018".

Prin decizia civilă nr. 1240/Ap din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul pârâtei, a fost schimbată în parte sentința atacată și, pe cale de consecință, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, pârâta fiind obligată la plata sumei de 346.839,65 RON, către reclamantă, reprezentând diferențele rămase de plată din facturile nr. x, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor sume, începând de la data scadenței fiecăreia și până la data plății.

Totodată, au fost respinse celelalte pretenții formulate de către reclamantă, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și suma de 34.393 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că suma de 111.907,76 RON reprezintă cuantumul garanției de bună-execuție și nu poate fi restituită până la momentul remedierii deficiențelor.

În aprecierea recurentei, în ceea ce privește suma de 111.907,76 RON, au fost încălcate dispozițiile art. 89 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de prestări servicii.

Potrivit acestui text de lege, garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului. Or, potrivit contractului de achiziții publice nr. x din 17.05.2011, calitatea de contractant aparține intimatei-pârâte.

Prin urmare, recurenta susține că intimata avea obligația constituirii garanției de bună execuție, care nu poate fi dedusă din valoarea facturilor emise de cesionara C. S.R.L., întrucât, prin contractul de asociere dintre părți, cesionara nu s-a obligat să participe la constituirea acestei garanții, creanța cesionată fiind reprezentată doar de diferența de plată rămasă ca urmare a neachitării în totalitate a facturilor emise și acceptate la plată de către pârâtă.

De asemenea, acest text de lege nu prevede vreo obligație legală de constituire a acestei garanții și de către asociații unui contract de asociere, încheiat cu contractantul, contract ce are ca obiect realizarea comună a obiectului de investiții.

În concluzie, recurenta consideră că soluția instanței de apel privind respingerea pretențiilor în cuantum de 111.907,76 RON este nelegală, întrucât din coroborarea dispozițiilor art. 89 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, ale prevederilor contractului de asociere nr. x/16.05.2011 și ale contractului de achiziții publice nr. x, obligația constituirii de bună execuție revine în mod exclusiv intimatei-pârâte.

La 19 aprilie 2021, intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 28 aprilie 2021, recurenta A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, prin întâmpinare, și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurentei privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 89 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, privind obligația contractantului de constituire a garanției și nu a membrilor asocierii, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În cauză, se reține că între cedenta C. S.R.L., pârâta B. S.R.L. și societatea Prinfo S.R.L. s-a încheiat contractul de asociere nr. x din 16.05.2011, în vederea depunerii unei oferte comune într-o procedură de achiziție publică. Acest contract a fost modificat prin actul adițional din 28.07.2011, urmare a perfectării ulterioare între pârâtă (lider al asocierii) și UAT Șinca Nouă a contractului de lucrări nr. x din 17.05.2011.

Scopul contractului de asociere a fost definit la pct. 2.1, prin care s-au stabilit termenele și condițiile în care părțile își vor asuma și îndeplini în comun obligațiile ce decurg din contractul de lucrări atribuit de către beneficiarul UAT Șinca Nouă.

Societatea C. S.R.L. a cesionat creanța în sumă de 458.747 RON către recurenta-reclamantă, potrivit contractului de cesiune de creanță nr. x din 07.11.2017.

Se invocă de către recurentă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 89 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data încheierii contractului de achiziție publică, potrivit cărora "garanția de bună execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului".

Astfel, recurenta susține că intimata-pârâtă are calitatea de contractant în contractul de lucrări încheiat cu UAT Șinca Nouă și potrivit dispozițiilor legale evocate îi revenea obligația exclusivă de a constitui garanția de bună execuție, ceilalți asociați asumându-și doar realizarea obiectivului de investiții.

Înalta Curte, analizând raporturile contractuale dintre părți și având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. de la 1864, aplicabil celor două contracte, constată că dispozițiile art. 89 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 nu pot fi invocate de recurentă, ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

Astfel, se reține că potrivit pct. 2.3 și 5 din contractul de asociere nr. x din 16.05.2011, asociații au reglementat raporturile dintre aceștia pentru îndeplinirea obligațiilor din contractul de lucrări atribuit și au convenit ca societatea intimată B. S.R.L. să fie liderul asocierii și să semneze contractul cu beneficiarul lucrărilor, precum și toate actele adiționale, semnătura acesteia fiindu-le pe deplin opozabilă celorlalți asociați.

Din prevederile contractului de lucrări nr. x din 17.05.2011, încheiat cu UAT Șinca Nouă, rezultă că intimata a semnat în numele asocierii, în calitatea sa de lider al acesteia, potrivit contractului evocat anterior și nu în nume propriu, asocierea fiind cea care și-a asumat îndeplinirea obligațiilor privind executarea lucrărilor.

Totodată, ulterior perfectării contractului de execuție a lucrărilor prin Actul Adițional încheiat, membrii asocierii au stabilit la art. 1 că durata asocierii este egală cu perioada de îndeplinire a contractului de achiziție publică încheiat cu UAT Șinca Nouă și că asociații își asumă răspunderea colectivă și solidară pentru îndeplinirea acestuia.

În același sens sunt și dispozițiile art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, aplicabile contractului de achiziție lucrări, potrivit cărora "mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatură sau ofertă comună, fără a fi obligați să își legalizeze din punct de vedere formal asocierea".

Criticile recurentei privind achitarea în integralitate de către beneficiar a contravalorii lucrărilor, fără ca societatea intimată să își îndeplinească obligațiile și să achite, la rândul său, contravaloarea facturilor societății cedente C. S.R.L., sunt critici de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară a recursului, întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

Garanția de bună-execuție a lucrărilor a fost prevăzută la capitolul 12 din contractul de lucrări nr. x din 17.05.2011, care la art. 12.2 prevede "cuantumul garanției de bună execuție a contractului reprezintă 5% din prețul fără TVA al acestuia, respectiv suma de 517.282 RON și va fi constituită în RON prin rețineri succesive din plata cuvenită pentru situațiile de plată lunare pe perioada derulării contractului" iar la art. 12.4 "restituirea garanției de bună execuție se va face în proporție de 70% din valoarea garanției de execuție în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă achizitorul nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei . . . . . . . . . .".

Din prevederile contractuale evocate și expertiza judiciară întocmită în cauză a rezultat că garanția de bună execuție a fost în cuantum de 111.907,76 RON și a fost constituită prin reținerea din plățile lunare pe care le-a efectuat beneficiarul, facturile emise de intimată nefiind achitate în integralitate.

Instanța de apel a operat în mod corespunzător, în analiza devolutivă a cauzei, distincția cuvenită între raporturile juridice stabilite cu terțul beneficiar și raporturile juridice dintre membrii asocierii, deduse judecății.

Beneficiarul lucrărilor a invocat dispozițiile art. 12.4 din contractul de achiziție publică, garanția de bună execuție fiind blocată până la finalizarea lucrărilor de remediere a deficiențelor potrivit solicitării societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A..

Garanția de bună-execuție fiind constituită în varianta reținerii de către beneficiar, din plățile efectuate liderului asocierii cu care s-a încheiat contractul de lucrări, pentru o perioadă de timp determinată, sub condiția producerii unui prejudiciu decurgând din executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, corect a reținut instanța de apel că nu este la dispoziția pârâtei-intimate până la momentul împlinirii termenului de restituire, hotărârea recurată fiind legală.

H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data încheierii contractului de lucrări, conține dispoziții care configurează un regim juridic special.

Art. 91 din acest act normativ statuează că autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună-execuție oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract.

Prin urmare, recurenta nu poate invoca ca argumente valide încheierea contractului de lucrări de către liderul asocierii (pârâta), în nume propriu și principiul relativității efectelor contractului, pentru a pretinde plata de către pârâtă, în virtutea contractului de asociere, a sumelor indisponibilizate cu titlu de garanție de bună-execuție, la dispoziția beneficiarului lucrării (care nici nu este parte în dosar), răspunderea în legătură cu modul de îndeplinire a acestui contract, obiectiv asumat de către toți membrii asocierii, inclusiv societatea cedentă fiind, de altfel, comună, potrivit convenției părților.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1240/Ap din 9 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura fiscală seria x nr. x din 5 aprilie 2021 emisă de D. SCA și dovada achitării acesteia, respectiv ordinul de plată nr. x din 4 mai 2021 emis de E..

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 20.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1240/Ap din 9 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. să plătească intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 20.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.