ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.01.2022 pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă sub numărul x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnității și imaginii sale; obligarea pârâților la publicarea hotărârii pe pagina www.x.ro în condiții similare celor în care au apărut articolele defăimătoare; obligarea pârâților să înlăture definitiv articole denigratoare, inclusiv linkurile de căutare din site-ul x și alte motoare de căutare; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj Prin sentința nr. 119/16.05.2022, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 337/19.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 119/16.05.2022 și a respins cererea intimatului B. privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 337/19.10.2022 a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a arătat că motivarea hotărârii atacate nu este clară și precisă, nu este în concordanță cu probele administrate în cauză, nu răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către acesta și nu conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, fiind într-o măsură considerabilă motivată pe jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, spețe care nu pot fi integrate litigiului pendinte. Instanța de apel a validat raționamentul instanței de fond, reținând că prima instanță a făcut o analiză completă a condițiilor cerute de C. civ. pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă delictuală, a făcut o analiză exhaustivă a limitelor libertății de exprimare a presei din perspectiva art. 10 din Convenția CEDO. Această susținere este contrară motivării de la fila x care conchide că validarea raționamentului primei instanțe referitor la inexistența faptei ilicite determină, implicit, obligarea instanței de a nu mai proceda la analiza celorlalte condiții pentru angajarea răspunderii. Așadar, folosirea sintagmei "o analiză completă a condițiilor" este iluzorie, aceasta nefiind realizată de către instanța de fond, hotărârea apelată fiind motivată contradictoriu de către instanța de apel. A mai reținut instanța de apel că în mod corect a reținut tribunalul că publicarea articolului din 28.12.2021 nu a fost realizată cu rea credință și cu depășirea limitelor prevăzute de lege pentru libertatea de exprimare. Or, pentru a justifica această motivare instanța de apel trebuia să analizeze și să înlăture motivat susținerile reclamantului în sensul că în data de 18.11.2021, pârâții au formulat, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, o serie de întrebări la care au primit răspuns complet în data de 27.12.2021, iar la prima întrebare, pârâții au solicitat informații referitoare la promovarea unei salariate a DGASPC Gorj din funcția de portar în funcția de infirmieră. Răspunsul formulat de către DGASPC Gorj și remis pârâților a fost foarte clar și complet în sensul că le-a fost indicat cadrul legal care a stat la baza modificării locului și felului muncii pentru salariata menționată. Deși instanța de apel a analizat această motivare, în mod greșit a concluzionat că raționamentul apelantului nu poate fi validat, deoarece prin răspunsul formulat s-au indicat anumite texte de lege, iar jurnalistului nu i-au fost puse la dispoziție prevederile legale concrete care permit trecerea de pe postul de paznic pe cel de infirmier. Nu poate fi reținută motivarea instanței de apel care reprezintă o reiterare a motivării instanței de fond, cu atât mai mult cu cât pârâtul B. a afirmat că este absolvent al Facultății de Drept (răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu), cunoaște legislația privind organizarea și desfășurarea examenelor de promovare în clasă, grad și treaptă profesională (răspunsul la întrebarea cu nr. 2 din interogatoriu), a primit răspuns la toate solicitările formulate în baza Legii nr. 554/2001 (răspunsul la întrebarea cu nr. 3 din interogatoriu), iar susținerea necunoașterii legii nu poate fi reținută conform principiului " nemo censetur ignorare legem" și, în conformitate cu art. 1 alin. (6) din Constituția României, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, iar în cazul în care ar fi admisă invocarea necunoașterii legii s-ar ajunge la o stare de haos și instabilitate juridică, fapt pentru care este general admisă prezumția absolută a cunoașterii legii pe care pârâtul B. trebuia să o coroboreze cu principiile de bază ale eticii jurnalistice. Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere starea conflictuală existentă între familia recurentului-reclamant și intimatul-pârât B., stare de fapt reținută și prin decizia civilă nr. 1091/2022 pronunțată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021, astfel încât este departe de adevăr susținerea că articolul de presă a fost scris cu bună-credință. Recurentul apreciază că atitudinea pârâtului este determinată de sesizarea organele statului pentru a cerceta faptele de natură penală ale acestui și ale membrilor familiei sale. Acțiunile denigratoare s-au amplificat după ce pârâtul a luat act de plângerile penale formulate recurent și tatăl acestuia. Astfel, la data de 22.09.2021 pe "Portalul de știri D.", prin articolul "Șeful de resurse umane al D.G.A.S.P.C. Gorj, definitiv incompatibil rămâne în funcție!", "A anulat decizia de destituire în justiție" și prin conținutul emisiunii ’"Incomod 100%", realizată în aceeași zi de B. la televiziunea D., acesta continuă manopera dolosivă, respectiv șantajul, hărțuirea, amenințarea, începute cu aproximativ un an înainte, în mod mincinos, tendențios, de rea credință, aducând recurentului acuzații, invective, jigniri și fapte imaginare cât și instituției pe care o conduce în calitate de director general. Astfel, autorul articolului, B., a acționat doar cu rea-credință, cum de altfel acționează de aproximativ un an de zile, așa cum rezultă din înscrisurile prezentate, în acest sens fiind și articolul "A., ilegal non-stop! DGASPC a organizat examene cu dedicație pentru care nu a găsit o argumentație legală, dar minte că a anulat procedura! " publicat la data de 14.07.2021 pe portalul D.. Articolul de presă depășește sfera unei informări imparțiale și obiective, a unei judecăți de valoare făcute cu bună credință, sens în care recurentul invocă prevederile art. 15 C. civ.. Este evident că pârâții au acționat împotriva recurentului cu rea-credință, proferând la adresa acestuia acuzații de natură a conduce la prejudicierea sa, ca urmare a publicării articolului denigrator și a activității specifice pe care o desfășoară, că nu au fost respectate limitele și proporționalitatea dreptului de informare a persoanelor interesate. Începând cu luna septembrie 2020, pârâtul B. și publicația societății pârâte au publicat multe articole care, pe lângă informații, conțineau în titluri ori în cuprins informații nereale, calomnioase și judecăți de valoare care nu se circumscriu libertății de expresie, ci sunt de natură a leza grav imaginea, reputația și viața privată a recurentului. Folosirea expresiilor uzitate de intimat sunt de natură de a aduce un grav prejudiciu de imagine și credibilitate, conținând inclusiv acuzații de natură penală. Potrivit art. 5 și art. 6 din Rezoluția nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliștilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deși nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer și etic. De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași recomandare, opiniile referitoare la persoane sau instituții nu trebuie să încerce să nege realitatea faptelor sau a datelor. Or, în acest caz, tocmai acest lucru a făcut pârâtul B., deși avea un răspuns clar și complet, cu rea credință, a supus recurentul oprobiului public, susținând că a realizat promovări ilegale. Din articolele scrise de B. reiese că încalcă principiul de bază al oricărei valori etice a ziaristicii care trebuie făcută cu distincție clară între știri și păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. De asemenea, la pagina 19, alin. (4) din cuprinsul hotărârii există o evidentă contradicție în sensul că, deși instanța de apel reține că nu a fost încălcat principiul contradictorialității deoarece nu a fost analizată legalitatea emiterii Dispoziției cu nr. 398/27.04.2021, totuși revine și motivează că este adevărat că textele de lege menționate în preambulul Dispoziției nr. 398/27.04.2021 au fost avute în vedere de prima instanță însă nu în scopul constatării legalității sau ilegalității dispoziției, ci în analiza bunei credințe a jurnalistului. Validând raționamentul logic al celor două instanțe ar rezulta faptul că buna-credință a jurnalistului rezultă din ilegalitatea emiterii actului administrativ, or, tocmai acest aspect care a reprezentat subiectul principal al articolului este contrar realității. Invocând situația de fapt și prevederile art. 41 alin. (5) al Anexei la H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Titlul II - Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, art. 41 alin. (3) lit. b), c) și e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 41 alin. (1) din H.G. nr. 286/2011, arată că funcția de paznic ocupată anterior de salariatul în cauză este o funcție cu nivel de studii medii sau generale, iar funcția de infirmieră în care a promovat, este o funcție cu nivel de studii generale. În concluzie, situația prezentată nu este o promovare așa cum susține cu rea credință pârâtul în materialul publicat. Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj se face în baza H.G. nr. 286/2011 și a Dispoziției nr. 876/03.12.2014 a Președintelui Consiliului Județean Gorj pentru aprobarea unor reglementări proprii cu privire la organizarea și desfășurarea concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale, a examenelor de promovare în grade sau trepte profesionale, precum și a procedurii de evaluare a personalului contractual din aparatul de specialitate și aparatul permanent de lucru ale Consiliului Județean Gorj, precum și instituțiile publice subordonate Consiliului Județean Gorj, astfel că este contrară realității motivarea instanței de la pagina 23 din hotărâre. De asemenea, nu poate fi reținută nici motivarea instanței de la pagina 24 în scopul dovedirii bunei-credințe, în sensul că: "a fost informat pârâtul că cele două proceduri de promovare au fost anulate, însă răspunsul nu a fost însoțit de niciun act doveditor în acest sens ", deoarece răspunsul formulat este unul oficial, iar prezentarea în cuprinsul acesteia a unei stări de fapt contrară realității poate să reprezinte elementele constitutive ale unei infracțiuni. Așadar, răspunsurile instituțiilor publice pentru a fi credibile nu trebuie, de plano, să fie însoțite de documente justificative, iar dacă pârâtul avea suspiciuni cu privire la veridicitatea informației transmise se impunea să solicite clarificări. Însă, și de această dată, motivarea instanței de apel este contradictorie, neexistând în același timp posibilitatea de a cunoaște o informație transmisă (conform adresei cu nr. x/29.06.2021), dar totuși de a nu o cunoaște (întrucât nu au fost depuse acte doveditoare). Totodată, este de reținut faptul că în lumina jurisprudenței CEDO calificarea unei declarații ca fiind afirmație factuală sau judecată de valoare este o chestiune care cade înainte de toate în limitele de apreciere a autorităților naționale, în special a instanțelor naționale. Cu toate acestea, chiar și atunci când o declarație are natura unei judecăți de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă care să o susțină, în caz contrar aceasta depășind limitele libertății de exprimare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și au arătat că instanțele anterioare au reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, au administrate probele necesare, din care a rezultat, în condiții de obiectivitate și în deplină concordanță cu realitate, că susținerile reclamantului sunt nefondate. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, intimații nefiind vinovați de săvârșirea vreunei fapte ilicite, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurentul-reclamant a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel, ce a determinat concluzia că publicarea articolului din 28 decembrie 2021 nu a fost realizată cu rea credință și cu depășirea limitelor prevăzute de lege pentru libertatea de exprimare. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Deși memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conținutul său se fac referiri la multiple texte de lege și la jurisprudența CEDO, toate aceste susțineri au caracter general, fără a arăta în concret modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanța de apel. Astfel, cu trimitere la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și expune argumente de ordin teoretic privind obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, precum și obiectul cererii de chemare în judecată. Totodată, recurentul-reclamant inserează paragrafe din hotărârea atacată, reclamând faptul că decizia a fost motivată prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă partea se rezumă la a arăta că respectivele hotărâri "nu pot fi integrate litigiului pendinte" fără a argumenta această susținere. Recurentul-reclamant susține că instanța de apel a validat raționament tribunalului, însă considerentele de la pagina 18 paragraful 3 ar fi contradictorii argumentelor de la pagina 24 a hotărârii atacate. Or, acest argument nu se grefează pe statuările instanței de apel care, pe de o parte, la pagina 18 a hotărârii recurate, a analizat criticile din memoriul de apel privind pretinsa nemotivare a hotărârii Tribunalului Gorj, iar, pe de altă parte, la pagina 24 a hotătârii atacate, expune considerentele pentru care apreciază irelevantă analiza altor condiții ale răspunderii civile delictuale, în contextul în care s-a reținut inexistența faptei ilicite. În plus, cele arătate nu susțin nici măcar o contrarietate aparentă între considerentele ce fundamentează hotărârea instanței de apel, fiind de înțeles că analiza completă pe care o evocă cu trimitere la motivarea hotărârii de primă instanță nu poate fi altfel văzută decât ca o analiză în măsura necesarului, impusă de circumstanțele speței. În continuare, începând cu pagina 3 a memoriului de recurs, recurentul-reclamant expune situații de fapt și face trimitere la probatoriul administrat în cauză (interogatoriu), însă aceste aspecte nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, ci sunt supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Argumentele privind articolul publicat la 14 iulie 2021 pe portalul D. depășesc limitele învestirii instanței de judecată, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată (pagina 2), reclamantul a arătat în mod expres că fapta reclamată se raportează la articolul publicat de pârât la 28 decembrie 2021. Susținerile referitoare la reaua credință a intimatului reprezintă o reiterare a motivelor de apel (începând cu pagina 6 a cererii de apel) prin care, fără să combată în drept dezlegările jurisdicționale ale instanței de apel, nu fac decât să nege concluzia acesteia, întemeiată pe analiza probelor, asupra faptului că pârâtul nu a acționat cu rea-credință. Ca atare, se constată că nu poate fi realizat controlul judiciar, din moment ce recurentul-reclamant nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, sub aspectul bunei credințe a jurnalistului care a efectuat demersuri în vederea verificării rezonabile a informației anterior publicării articolului. Aspectele privind presupusa stare conflictuală existentă între familia recurentului-reclamant și intimatul-pârât B., astfel cum ar reieși din decizia civilă nr. 1091/7.09.2022 pronunțată de Tribunalul Gorj (atașată cererii de recurs) reprezintă elemente factuale noi, ce nu pot fi deduse judecății instanței de recurs și prin care tinde să demonstreze reaua-credință, adică elemente ale situației de fapt. În plus, aceste împrejurări nu au fost deduse judecății apelului (deși situația de fapt invocată și soluția pronunțată în dosarul nr. x/2021 sunt anterioare soluționării apelului), ceea ce determină imposibilitatea analizării acestora de către instanța de recurs întrucât judecarea recursului vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii și analizei instanței de apel de către reclamant. Nici trimiterile la prevederile art. 15 C. civ., art. 3, art. 5, art. 6 din Rezoluția nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigențelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoțită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanța de apel a aplicat greșit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii. Recurentul invocă jurisprudența CEDO (Bladet Tromso and Stensaas c. Norvegia, nr. 21980/1993, Rumyana Ivanova c. Bulgaria, decizia din 14.02.2008, Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, nr. 49017/99, pct. 76, Timpul Info-Magazin și Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, pct. 37) și arată că jurnaliștii sunt datori să acționeze cu bună credință pentru furnizarea de informații, în concordanță cu etica jurnalistică, or aceste argumente nu reprezintă veritabile critici ale aspectelor reținute de către instanța de apel, care, în stabilirea bunei credințe a pârâtului, a analizat inclusiv jurisprudența CEDO (cauza Niculescu Dellakeza c. României, cauza Bugan c. României, cauza Ileana Constantinescu c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României). Referitor la Dispoziția nr. 398/27.04.2021, recurentul invocă o pretinsă contrarietate a hotărârii recurate, între considerentele de la pag. 19 alin. (4) -reținându-se că nu a fost încălcat principiul contradictorialității deoarece nu a fost analizată legalitatea emiterii actului- și considerentele privind buna credință a jurnalistului ce ar rezulta din "ilegalitatea emiterii actului". Aceste argumente privind un caracter contradictoriu al argumentelor ce au stat la baza raționamentului instanței de apel reprezintă interpretarea proprie a recurentului dată considerentelor hotărârii atacate, ce nu poate face analiza în calea de atac a recursului. În același sens sunt și criticile privind motivarea contradictorie (pag. 24 a hotărârii recurate) cu privire la buna credință a pârâtului, sens în care se arată că nu poate exista "în același timp posibilitatea de a cunoaște o informație transmisă (conform adresei nr. x/29.06.2021), dar totuși de a nu o cunoaște (pentru că nu au fost depuse acte doveditoare)." Astfel, aceste critici nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Relativ la prevederile art. 41 alin. (1) și alin. (5) al Anexei la H.G. nr. 286/2011, art. 41 alin. (3), lit. b), c), e) din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii și la lipsa unei promovări a persoanei indicate în cuprinsul articolului publicat de pârât, Înalta Curte constată că argumente recurentului nu combat în vreun fel considerentele hotărârii atacate, așa încât nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor elemente de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanța de control judiciar. Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. Prin urmare, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se circumscriu ipotezei menționate, întrucât vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii recurate, legate de modalitatea de interpretare a probatoriilor sau aspect străine de obiectul cauzei, astfel că, argumentele învederate în memoriul de recurs, în maniera în care au fost formulate, nu constituie aspecte ce pot susține lipsa motivării sau motivarea contradictorie a hotărârii supuse căii extraordinare de atac a recursului. În cauza de față, recurentul a invocat, doar formal, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Ipoteza prevăzută de textul de lege menționat presupune indicarea de către parte a dispozițiilor legale pe care pretinde că instanța le-a nesocotit sau aplicat greșit, cu arătarea, în concret, a erorii săvârșite de către aceasta în cuprinsul raționamentului care a determinat adoptarea soluției pronunțate. Or, recurentul nu arată vreun text de lege care a fost interpretat sau aplicat eronat de către instanța de apel. În realitate, recurentul nu reclamă o greșită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă argumente în acest sens) sau o motivare contradictorie a deciziei recurate, ci o greșită interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond. Astfel, simpla nemulțumire a recurentului cu privire la hotărârea pronunțată de către instanța de apel nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege și aceasta să fie argumentat, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate. Cum, în raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, reiterând pe cele deduse judecății în calea devolutivă de prim control judiciar, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. și nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.