Decizia nr. 884/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 262/2021 a Tribunalului Argeș

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând a se constata săvârșirea unei fapte ilicite prin încălcarea dreptului la demnitate, onoare și reputație a reclamantului, obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat și obligarea la publicarea hotărârii de condamnare (respectiv luarea de măsuri în acest sens) pe aceleași canale de comunicare - Facebook, respectiv C., precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin sentința civilă nr. 262/2021 din 26 mai 2021, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.. A obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 1410/2022 din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 262 din 26 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Argeș. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei nr. 1410/2022 din 10 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanțe de același grad cu cea care a pronunțat hotărârea casată. A. Invocând incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nemotivată întrucât instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns cu privire la toate motivele de apel, nu a motivat existența/inexistența unei fapte ilicite în ce privește mesajele publicate de intimata-pârâtă la data de 03 martie 2020 și nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susținerile și apărările apelantului-reclamant cu privire la: - inexistența unui context politic în ce privește cea de-a doua publicare a mesajelor denigratoare, realizată în data de 03 martie 2020 de către intimata-pârâtă pe platforma de socializare Facebook; - faptul că intimata-pârâtă nu are calitatea de jurnalist, scriitor, autor ci este un particular astfel încât aceasta nu poate beneficia de protecția alocată de CEDO acestor categorii sociale în privința unei limite mai largi a libertății de exprimare; - nu au fost arătate împrejurările din care rezultă contribuția la o dezbatere de interes general și, corelativ, dreptul publicului de a fi informat, cu precădere în privința mesajelor publicate la data de 03 martie 2020 care au fost trecute complet sub tăcere de către instanța de control devolutiv, întocmai precum prima instanță; - cerința unei baze factuale solide și proba veridicității în cazul acuzațiilor faptice și lipsa unei atare baze factuale, aspect ce devoalează reaua-credință a intimatei-pârâte; - împrejurările din care rezultă reaua-credință a intimatei-pârâte; - instanța de apel a inserat în corpul deciziei jurisprudență CEDO fără a face aplicarea acesteia la speță și, mai mult, a preluat în parte jurisprudență ce contrazice soluția; - deși s-a preluat jurisprudență CEDO cu privire la necesitatea producerii unui impact, instanța a ignorat apărările apelantului cu privire la acest criteriu ce legitima caracterul fondat al apelului, nemotivând împrejurările din care rezultă lipsa unui atare impact. Întreaga motivare a instanței de apel se concentrează pe contextul publicării mesajului, fără a arăta de ce a exclus din analiză următoarele criterii impuse de CEDO, invocate în cererea de apel: distincția dintre fapte și judecăți de valoare și consecințele derivate din această distincție, necesitatea unei baze factuale solide în cazul acuzațiilor faptice, imaginea anterioară a persoanei vizate de mesaj, conținutul mesajului, impactul produs, buna-credință. Cauza a fost analizată trunchiat întrucât instanța nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susținerile și apărările apelantului-reclamant privitoare la inexistența unui context politic în ce privește cea de-a doua publicare a mesajelor denigratoare, realizată în data de 03.03.2020 de către intimata-pârâtă pe platforma de socializare Facebook. Instanța de apel nu a motivat existența/inexistența unei fapte ilicite și în ce privește aceste mesaje, așa cum au fost indicate în cererea de apel. Instanța de apel nu a analizat o serie de alte susțineri și apărări ale apelantului-reclamant precum faptul că intimata-pârâtă nu are calitatea de jurnalist, scriitor, autor, ci este un particular astfel încât aceasta nu poate beneficia de protecția alocată de CEDO acestor categorii sociale în privința unei limite mai largi a libertății de exprimare. De asemenea, nu au fost arătate, în clar, împrejurările din care rezultă contribuția la o dezbatere de interes general a acuzațiilor faptice realizate de intimata-pârâtă, excludere din analiză ce s-a făcut atât cu privire la mesajele postate de intimata-pârâtă la 2-4 decembrie 2019, cât și în privința mesajelor publicate la data de 03.03.2020. Nu a fost analizată de către instanță buna sau reaua-credință a intimatei-pârâte, deși s-a arătat în mod repetat că în lipsa unei baze factuale solide pentru acuzațiile aduse apelantului, în lipsa probei veridicității acuzațiilor faptice, aceasta este de rea-credință. Pentru a crea aparența unei motivări efective, instanța de apel a inserat în corpul deciziei o înșiruire de cauze CEDO fără a face aplicarea lor la speță și, mai mult, preluând în parte jurisprudența ce contrazice soluția dispusă. Se face trimitere la cauza Egill Einarsson v. Islanda, cauză prin care se reține că persoanele, chiar figurile publice controversate care au instigat la o dezbatere aprinsă, date fiind comportamentul și comentariile lor publice, nu trebuie să fie nevoite să tolereze acuzațiile publice de comitere a unor fapte penale fără ca aceste afirmații să fie sprijinite de fapte. Această cauză susține necesitatea probei veridicității acuzațiilor faptice, fiind în contradicție cu concluzia instanței conform căreia contextul publicării mesajului este suficient pentru a stabili caracterul licit sau ilicit al faptei. Apoi, sunt inserate pur și simplu, fără o analiză a concludentei lor, cauze CEDO în care se recunoaște nevoia de protecție a jurnaliștilor, nu a particularilor cum este cazul în speță (ex cauza Dynk vs. Turcia) - extrapolare exagerată și nejustificată. Simpla preluare a unor cauze CEDO ori invocarea unor texte de lege nu satisface exigențele unei motivări efective. Deși s-a preluat jurisprudența CEDO cu privire la necesitatea producerii unui impact, instanța a ignorat apărările apelantului cu privire la acest criteriu ce legitima caracterul fondat al apelului, nemotivând împrejurările din care rezultă lipsa unui atare impact. Cu toate că apelul este o cale de atac devolutivă, instanța de apel nu a realizat o apreciere și coroborare proprie a probelor, ci s-a rezumat doar la a-și însuși opinia primei instanțe, creând doar o aparență de motivare a hotărârii. Având în vedere omisiunea instanței de apel de a analiza cauza în întregul său, de a se pronunța cu privire la toate susținerile apelantului, recurentul-reclamant apreciază că decizia recurată încalcă exigențele art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. B. Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța a nesocotit și a aplicat eronat prevederile Convenției și interpretările date de CEDO în hotărârile pronunțate în această materie, interpretări obligatorii erga omnes. De asemenea, instanța a nesocotit și aplicat eronat prevederile art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15 , art. 253, art. 1349 și art. 1353 C. civ. În legătură cu greșita aplicare a Convenției și a interpretările oferite de CEDO în materie, dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție, art. 4 C. civ. și art. 3 C. proc. civ. relevă o formă de "dependență" a reglementărilor naționale în raport cu cele internaționale, în special cu cele ale Convenției europene a drepturilor omului și cu cele create de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale. Hotărârile pronunțate de CEDO au, dincolo de efectele inter partes, și un efect erga omnes, consecință a autorității de lucru interpretat de care se bucură, în condițiile în care, potrivit art. 32 clin Convenție, misiunea specifică a instanței europene este interpretarea și aplicarea prevederilor acesteia. CEDO a statuat că instanțele naționale au obligația de a verifica anumite elemente esențiale ce trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare, precum: distincția dintre fapte și judecăți de valoare și consecințele derivate din această distincție, necesitatea unei baze factuale solide în cazul acuzațiilor faptice precum este cazul în prezenta speță, buna-credință, imaginea anterioară a persoanei vizate de mesaj, conținutul mesajului și impactul produs, interesul public pentru tema dezbătută și contextul în care este publicat articolul și forma mesajului. Toate aceste criterii urmează a se verifica de către instanțele naționale, pornind de la particularitățile cauzei analizate. Analiza caracterului licit sau ilicit al unei conduite pretins protejate de Convenție nu se va face însă prin raportare la un singur criteriu, precum cel al contextului publicării mesajului și, corelativ, al calității persoanei vizate. În speță, instanța de apel a analizat existența sau nu a unei fapte ilicite prin raportare exclusivă la unul dintre criteriile anterior expuse - cel al contextului publicării mesajului, fără a aplica și celelalte criterii reținute în jurisprudența CEDO. Mai mult, acest argument principal reținut de instanța de apel nu este aplicabil și în cazul postării realizate de intimata-pârâtă pe rețeaua Facebook la data de 03.03.2020, dată la care alegerile interne în C. fuseseră demult încheiate (06 decembrie 2019), intimata-pârâtă nu mai avea calitatea de om politic întrucât înaintase partidului demisia, iar postarea sa nu era situată într-o dezbatere de ordin public, ci a fost realizată exclusiv în scopul de a actualiza defăimarea adusă de aceasta în luna decembrie 2019. Intimata nu a urmărit nicicând să critice activitatea recurentului, ci a urmărit să expună în mod public acuzații faptice, fără bază factuală, cu un conținut denigrator la adresa persoanei acestuia. Niciunul dintre discursuri, cu atât mai puțin cel din martie 2020 publicat pe Facebook, nu au contribuit la o dezbatere de interes public. Instanța de apel a dat o interpretare greșită Convenției și dezlegărilor CEDO în materie, apreciind că limitele libertății de exprimare nu au fost depășite ca urmare a contextului publicării mesajului și calității apelantului, ignorând faptul că libertatea de exprimare comportă anumite îndatoriri, responsabilități și anumite limite care sunt recunoscute explicit de prevederile CEDO și care nu pot fi ignorate la momentul expunerii unui discurs. Nu se poate reține că exclusiv contextul publicării determină sau nu caracterul denigrator al unui discurs, ci analiza se cuvine a se efectua prin raportare la toate standardele stabilite de jurisprudența CEDO în reținerea caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate, adică: distincția dintre fapte și judecăți de valoare, baza factuală, buna credință, interesul public pentru tema dezbătută, imaginea anterioară a persoanei vizate, conținutul mesajului - coordonate impuse de CEDO pe care instanța de apel le-a omis. Astfel, în ceea ce privește contextul publicării mesajelor, contextul politic poate fi reținut doar în legătură cu postările din decembrie 2019, nu și în ceea ce privește postările din martie 2020. Nu a fost devoalat și analizat de către instanța de apel interesul public pentru postările denigratoare realizate de intimata-pârâtă, cu atât mai mult cu cât alegerile erau interne, se refereau la funcții în interiorul C.. Or, contextul publicării se verifică și prin raportare la interesul public pentru tema dezbătută, mai ales având în vedere faptul că intimata nu are calitatea de jurnalist pentru a invoca dreptul publicului de a fi informat cu privire la orice chestiune de interes public, iar demersul intimatei nu poate fi considerat necesar într-o societate democratică. În realitate, nu a existat un interes public în privința mesajelor publicate cu insistență de către intimată, iar contextul politic sau electoral este aplicat extensiv, nejustificat, doar pentru a crea o aparență de legitimitate a denigrărilor realizate repetat de către intimată. Referitor la conținutul discursului, recurentul-reclamant precizează că CEDO face o distincție importantă între afirmații factuale ce se întemeiază pe o bază actuală solidă (acuzații de fapt - cauza Harlanova & Letonia - situație în care autorului mesajului i se pretinde să demonstreze adevărul acestuia) și judecăți de valoare (opinia unei persoane asupra calităților profesionale și personale ale altuia), distincție pe care instanța de apel a ignorat-o. În privința necesității unei baze factuale rezonabile, nici judecățile de valoare nu sunt scutite totuși de proba unei legături între acestea și faptele pe care se sprijină (cauza Feldek c. Slovaciei). Instanța de apel a omis că unele dintre afirmațiile contestate de recurent au natura unor afirmații factuale și nu a unor judecăți de valoare, întrucât nu vizează o opinie personală a intimatei, ci anumite împrejurări de fapt care puteau fi verificate în prealabil, caz în care se impunea proba veridicității acestora, probă care nu a fost făcută de către intimată. De asemenea, instanța nu a analizat nici buna sau reaua-credință a intimatei. În susținerea eventualei bunei sale credințe, intimata era ținută a proba în fața instanței împrejurările din care rezultă baza factuală avută în vedere de aceasta la momentul la care a expus public toate acele acuzații împotriva persoanei recurentului. Or, nicicând intimata nu a complinit această cerință, limitându-se la a invoca exercitarea dreptului la liberă exprimare și dând o calificare subiectivă a acuzațiilor sale, ca fiind simple opinii. Or, din conținutul acuzațiilor sale, rezultă că intimata nu a expus opinii (ce ar putea fi calificate ca judecăți de valoare - caz în care necesitatea probei unei baze factuale rezonabile persistă), ci a expus acuzații de fapt, fără însă ca să se întemeieze pe o bază factuală, împrejurare din care derivă și reaua-credință a intimatei. În ceea ce privește criteriul impactului, recurentul-reclamant a arătat că atacul asupra reputației sale a atins un nivel înalt de gravitate, având în vedere conținutul mesajelor, numărul de intervenții ale intimatei și insistența acesteia în a expune pretinsa săvârșire a unor fapte ilicite de către reclamant, conduite contra moralității, încălcări deontologice grave, manopere dolosive (a se vedea în acest sens Axei Springer AG împotriva Germaniei; Bedat împotriva Elveției; Medzlis Islamske Zajednice Brcko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei; Denisov împotriva Ucrainei). A subliniat că, anterior discursurilor denigratoare ale intimatei, se bucura de o reputație profesională și morală neștirbită, fără ca persoana sa să fie supusă criticilor opiniei publice și fără ca alte potențiale discursuri denigratorii la adresa acestuia să se fi manifestat. Dimpotrivă, se bucură de înalte calificări profesionale, contribuind activ și în plan social prin numeroase activități de voluntariat. Concluzionând, recurentul-reclamant a conchis că, vederea verificării condițiilor răspunderii civile delictuale, era necesar ca instanța de apel să aplice jurisprudența CEDO cu privire la drepturile și libertățile ocrotite prin art. 8 și 10 din Convenție, din perspectiva clarificării conținutului noțiunilor și a limitelor de exercitare a acestor drepturi și libertăți, ținând seama de circumstanțele cauzei și raportându-se la standardele stabilite de jurisprudența CEDO în analiza caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate: conținutul mesajului, distincția dintre judecăți de valoare și acuzații faptice, baza factuală, impact, contribuția la o dezbatere de interes public, buna credință. Referitor la nesocotirea și aplicarea greșită a prevederilor art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 și art. 1353 C. civ., recurentul a arătat că instanța de apel s-a rezumat a reține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât exercitarea unui drept în limitele și pentru scopul pentru care a fost recunoscut nu poate fi o faptă ilicită, fără a evidenția împrejurările din care rezultă o atare exercitare și fără a da aplicare prevederilor legale anterior menționate, prevederi ce au fost nesocotite, respectiv aplicate greșit, întrucât scopul urmărit de intimată a fost acela de denigrare. Intimata nu a respectat exigențele minime de diligentă, în sensul acționării cu bună-credință iar afirmațiile imputate au reprezentat un atac asupra reputației recurentului care atinge nivelul cerut de gravitate și care provoacă prejudicii exercițiului dreptului persoanei la respectarea dreptului la demnitate, declanșându-se astfel nevoia de a situa dreptul recurentului la protecția reputației sale deasupra dreptului intimatei la libertatea de exprimare. Totodată, intimata nu a exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele permise de lege și conform scopului pentru care a fost recunoscut, ci aceasta a săvârșit o faptă ilicită prin depășirea limitelor de exercitare ale libertății de exprimare provocând încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului. Instanța de apel a aplicat greșit și prevederile referitoare la condiția prejudiciului, reținând în mod eronat că nu s-a produs un prejudiciu de imagine câtă vreme recurentul a fost votat pentru un nou mandat în funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj. Or, recurentul nu a pretins producerea unui prejudiciu de rezultat, material, ce ar fi putut consta într-un beneficiu material nerealizat sau pierderea unei șanse, ca urmare a unui pretins dezavantaj electoral, ci a pretins producerea unui prejudiciu moral. Reclamantul a făcut referiri la rezultatele alegerilor desfășurate în decembrie 2019 (încheiate în 06 decembrie 2019) în contextul analizării unuia dintre criteriile impuse de CEDO în verificarea caracterului ilicit al faptei prejudiciabile invocate - criteriul impactului. Acest criteriu, alături de celelalte, se verifică cu ocazia analizării condiției existenței unei fapte ilicite și nu a condiției prejudiciului din cadrul răspunderii civile delictuale, precum a procedat instanța de apel. Distincția este necesară și este în acord și cu optica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, conform căreia prejudiciul moral și raportul de cauzalitate se prezumă ca urmare a constatării săvârșirii unei fapte ilicite devenind și mai clar faptul că împrejurarea referitoare la rezultatul alegerilor sprijină teza îndeplinirii cerinței unei fapte ilicite și se referă la dovedirea producerii unui impact, impact ce nu rezultă exclusiv din rezultatele alegerilor, ci și din conținutul mesajelor, numărul mare de vizualizări și comentarii, numărul de mesaje ale intimatei pe C., reluarea discursului denigrator în martie 2020, numărul de reacții. Pe cale de consecință, față de normele și jurisprudența invocate, având în vedere circumstanțele cauzei, se impunea a se constata că în mod greșit a constatat instanța de apel că intimata a exercitat libertatea de exprimare în limitele prevăzute de lege

Apărările formulate Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (29 iunie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 mai 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, atât cu privire la excepția nulității, cât și asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata B., se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susțineri de natură a fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că reclamantul expune, pe de o parte, critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., și anume nemotivarea hotărârii prin prisma neanalizării tuturor motivele de apel și, pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, și anume prevederile CEDO și ale art. 72 C. civ., coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 și 1353 C. civ. Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., excepția nulității urmează a fi respinsă. A. În cadrul primului motiv de recurs, reclamantul susține cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza lipsei motivării deciziei recurate, prin prisma faptului că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns la toate motivele de apel, nu a motivat existența/inexistența unei fapte ilicite în ce privește mesajele publicate de intimata-pârâtă la data de 03 martie 2020 și nu a arătat motivele pentru care s-au înlăturat susținerile și apărările apelantului-reclamant. În referire la critica nemotivării deciziei, aceasta nu poate fi primită. Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ.. Decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară și concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. Contrar criticilor recurentului, Curtea a analizat toate motivele de apel invocate de acesta, respectiv pretinsa reținere incorectă de către instanța de fond a lipsei menționării concrete a aspectelor considerate vătămătoare la adresa sa, modalitatea de interpretare a unor probe, inexistența unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului și a unuia patrimonial, precum și criticile expuse pe fondul cauzei, referitoare la analiza condițiilor răspunderii civile delictuale. În acest sens, instanța de apel a reținut că exprimările deduse judecății în speță, făcute de către pârâtă la adresa reclamantului ca viitor candidat în cadrul forumului de discuții de partid, iar apoi pe o rețea de socializare, intră în sfera de aplicare a articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de apel verificând dacă au fost încălcate limitele libertății de exprimare, astfel cum au fost acestea fixate în jurisprudența C.E.D.O. A mai reliefat că exercițiul libertății de exprimare poate fi supus unor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni, ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite ingerințe în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe trebuie să îndeplinească însă anumite condiții, respectiv: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică. Pe cale pretoriană, acestor cerințe li s-a adăugat și condiția privind proporționalitatea, ce are a fi apreciată ca un balans între interesele aflate în joc, între măsura dispusă și legitimitatea scopului urmărit prin aplicarea acelei măsuri, măsură aleasă de stat pentru restabilirea legalității sau repararea prejudiciilor produse. A mai indicat instanța de apel că, pentru a reține o încălcare a articolului 8 ca urmare a liberei exprimări, C.E.D.O. impune condiția ca defăimarea reclamată să aibă o anumită gravitate, să cauzeze un prejudiciu serios dreptului la respectarea vieții private. S-a reținut apoi că situația de fapt este aceea că atât reclamantul, cât și pârâta erau membrii aceluiași partid politic și afirmațiile imputate pârâtei au fost făcute în contextul prezentării candidaturii de către reclamant pentru un nou mandat de președinte al unei Comisii din cadrul acestui partid, Comisie în cadrul căreia pârâta a deținut funcția de membru. De asemenea, instanța de apel a reținut afirmațiile reclamate ca fiind denigratoare ("președintele fiind un dezastru", "comisie care vă depășește complet", "să-și facă publicitate pentru un nou mandat", "asta a fost singura sa preocupare din ultimele 6 luni", "un individ cu interese ascunse, vădit orientate către discreditarea imaginii CNIA, care și-a tranzacționat voturile", "fără coloană vertebrală", "corupt", "care bate palma cu diverse persoane pentru soluționarea într-un anumit fel a petițiilor", care "dosește dosare", care "omite proceduri față de aplaudacii săi"), procedând efectiv la verificarea exercitării dreptului la exprimare al pârâtei prevăzut de art. 70 C. civ. cu respectarea dispozițiilor art. 15, respectiv art. 75 C. civ., respectiv dacă acțiunea pârâtei a depășit limita rezonabilității fiind necesară protecția dreptului reclamantului prin intervenția instanței de judecată, demersul consumându-se în lumea politică. A mai relevat că, în ceea ce privește dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 70, raportat și la jurisprudența CEDO, deciziile tratează diferit persoanele particulare obișnuite de oamenii politici și criticii acestora, în ceea ce privește justificarea sancționării persoanei care prin afirmațiile sale a depășit limitele criticii admisibile. În ceea ce privește anumite categorii de persoane, cum ar fi politicienii, aceștia trebuie să suporte, din cauza funcției lor, limite ale drepturilor atașate persoanei lor, mult mai ridicate decât în cazul unui simplu particular. A subliniat că reclamantul este un om politic, calitate asumată în mod conștient de către acesta, și, pe cale de consecință, dreptul publicului la informație, în această situație, primează față de dreptul reclamantului de a nu fi prejudiciat prin postări acide. În analiza caracterului faptelor imputate pârâtei, Curtea a relevat că persoana care exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptul său subiectiv nu poate fi considerată că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, în cauză, reclamantului, ca om politic, exercitând funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj din cadrul unui partid politic, Curtea apreciind că în mod corect tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 253 C. civ. A conchis instanța de apel că nu s-a identificat săvârșirea faptei ilicite de către pârâtă, prin folosirea expresiilor inserate în cererea de chemare în judecată, în raport de contextul anterior arătat; de asemenea, nici prejudiciul descris nu s-a produs, neputându-se reține producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului, câtă vreme acesta a fost votat în procesul electoral respectiv, pentru un nou mandat în funcția de președinte al Comisiei. A mai arătat că expresiile folosite de pârâtă, chiar dacă sunt exagerate, sunt expuse în contextul unei dezbateri politice, aspect acceptabil întrucât într-o societate liberă, democratică este necesar a se asigura libera exprimare a celor implicați în alegeri, când sunt dezbătute chestiuni de interes public. Înalta Curte constată, în pofida susținerilor reclamantului, că instanța de apel a analizat toate criticile expuse în cererea de apel. În concret, aceasta a reanalizat probele administrate în cauză, tratând global mesajele publicate de pârâtă, precum și întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, identificând, prin prisma unei analize proprii, inexistența caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtei, precum și inexistența prejudiciului adus reclamantului. Se observă, astfel, că instanța de apel a examinat probatoriul administrat în cauză la care a făcut referire reclamantul și a justificat concluzia legată de inexistența caracterului ilicit al faptelor imputate. Pe cale de consecință, nu se poate identifica în cauză viciul de nelegalitate al nemotivării deciziei recurate, imputat de reclamant. B. Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța a nesocotit și a aplicat eronat prevederile Convenției și interpretările date de CEDO în hotărârile pronunțate în această materie, interpretări obligatorii erga omnes. De asemenea, se susține că instanța a nesocotit și aplicat eronat prevederile art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 și art. 1353 C. civ. Motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. a. Cricile privitoare la aplicarea greșită a Convenției Europene a Drepturilor Omului și interpretărilor date de CEDO în hotărârile pronunțate în această materie nu pot fi primite. Ceea ce reproșează reclamantul instanței de apel este faptul că nu a ținut cont de contextul publicării mesajelor, de conținutul discursului (nefăcând disticția dintre afirmațiile factuale și judecățile de valoare), lipsa bazei factuale, reaua-credință a pârâtei, impactul și calitatea și comportamentul anterior al persoanei vizate. Contrar susținerilor reclamantului, instanța de apel realizează analiza tuturor acestor aspecte. a.1. Astfel, instanța de apel a reținut, în referire la contextul publicării mesajelor, că acestea au fost făcute de către pârâtă la adresa reclamantului ca viitor candidat în cadrul forumului de discuții de partid, iar apoi pe o rețea de socializare, apreciind că, astfel, intră în sfera de aplicare a articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind expresia libertății de exprimare. a.2. Cât privește conținutul discursului, recurentul afirmă că nu s-a făcut disticția dintre afirmațiile factuale și judecățile de valoare, alegație incorectă, întrucât instanța a subliniat expresiile utilizate și a reținut că sunt formulate în limitele exercitării legale a dreptului la liberă exprimare al pârâtei. Aceasta întrucât cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptul său subiectiv, nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, în cauză, reclamantului, ca om politic, exercitând funcția de președinte al Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj din cadrul unui partid politic. a.3. Recurentul susține că instanța de control devolutiv a reținut greșit lipsa bazei factuale. Contrar susținerilor sale, se constată că instanța de apel a analizat probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de ambele părți, iar prezența sau absența bazei factuale presupune reanalizarea în faza recursului a acestui probatoriu, aspect prohibit. a.4. Cât privește reaua-credință a pârâtei, contrar opiniei recurentului, instanța de apel analizează buna-credință a pârâtei, arătând că nu i se poate imputa lipsa acesteia sau vreun abuz de drept prin faptul că și-a exprimat opinia critică privitoare la activitatea reclamantului desfășurată în cadrul Comisiei Naționale pentru Integritate a C.. a.5. Impactul și calitatea și comportamentul anterior al persoanei vizate sunt, de asemenea, analizate. Instanța de apel a relevat jurisprudența C.E.D.O., în sensul importanței criteriului privind nivelul de gravitate, întrucât milioane de utilizatori ai internetului publică zilnic comentarii online, iar mulți dintre acești utilizatori se exprimă într-o manieră care ar putea fi considerată ofensatoare sau chiar defăimătoare. Cu toate acestea, este probabil ca majoritatea comentariilor să aibă un caracter prea puțin important și/sau ca amploarea publicării lor să fie prea limitată pentru ca acestea să afecteze semnificativ reputația altei persoane (Tamiz v. Marea Britanie, § 80-81). A mai arătat instanța de apel că reclamantul a fost votat în procesul electoral respectiv pentru un nou mandat în funcția de președinte al Comisiei, astfel că impactul produs de criticile pârâtei lipsește. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel s-a raportat la jurisprudența CEDO în materie, arătând că s-a subliniat constant că, în cazul persoanelor publice, protecția pe care acestea o pot pretinde este mai laxă, iar în cazul persoanelor care nu pot fi considerate publice, acestea pot pretinde o respectare mai riguroasă a dreptului la viață privată. Concluzionând, Curtea a reținut că discursul pârâtei, supus analizei în cauză, nu a depășit limitele libertății sale de exprimare, partea neputând fi deci sancționată pentru exercitarea dreptului său, apărat inclusiv prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. b. Criticile privitoare la nesocotirea și aplicarea eronată a prevederilor art. 72 C. civ. coroborat cu art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 și art. 1353 C. civ. sunt, de asemenea, nefondate. b.1. Contrar opiniei recurentului, instanța de apel analizează corect buna-credință a pârâtei, arătând că nu i se poate imputa lipsa acesteia sau vreun abuz de drept prin faptul că și-a exprimat opinia critică privitoare la activitatea reclamantului desfășurată în cadrul Comisiei Naționale pentru Integritate a C.. Așadar, articolele 14 alin. (1) și 15 C. civ. au fost interpretate corect de către instanțele de fond. b.2. De asemenea, instanța de apel a stabilit în mod corect că nu s-a încălcat art. 72 C. civ., care stabilește că orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale și este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C. civ.. Aceasta întrucât s-a reținut că expresiile folosite de pârâtă, chiar dacă sunt exagerate, sunt formulate în contextul unei dezbateri politice, chestiune acceptabilă pentru că, într-o societate liberă, democratică, este necesar a se asigura libera exprimare a celor implicați în alegeri, când sunt dezbătute chestiuni de interes public. b.3. Cât privește interpretarea greșită a art. 253 C. civ., recurentul, deși expune această critică, nu menționează niciun fel de argumentație în susținerea acesteia. Or, instanța de recurs constată că art. 253 C. civ. prevede mijloacele de apărare pe care persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate le are la dispoziție, reclamantul utilizând instrumentele prevăzut de lit. b) și c) ale respectivului articol prin demersul judiciar care a făcut obiectul cauzei. b.4. Nici criticile privind interpretarea greșită a art. 1349 și art. 1353 C. civ. nu sunt întemeiate. Curtea de apel expune raționamentul pentru care nu s-a identificat săvârșirea faptei ilicite de către pârâtă, prin folosirea expresiilor inserate în cererea de chemare în judecată, în raport de contextul expus; de asemenea, mai arată că nu s-a produs nici prejudiciul descris, neputându-se reține producerea unui prejudiciu de imagine asupra persoanei reclamantului, câtă vreme acesta a fost votat în procesul electoral respectiv, pentru un nou mandat în funcția de președinte al Comisiei. Înalta Curte constată însă, că în cuprinsul acestor critici privitoare la interpretarea greșită a textelor legale sus-menționate, recurentul impută neanalizarea tuturor împrejurărilor esențiale, prin prisma neanalizării mesajelor pretins denigratoare în modalitatea dorită de acesta, în sensul că ar fi făcute cu rea-credință, repetitiv, fără respectarea unor exigențe minime de diligență, acestea reprezentând, în viziunea reclamantului, un atac asupra reputației sale care atinge nivelul cerut de gravitate și care îi provoacă prejudicii. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 din același cod procesual, controlul jurisdicțional al instanței de recurs este unul exclusiv de legalitate. Așadar, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea, evaluarea situației de fapt configurate de instanța de apel pe baza probelor administrate cauzei, acesta fiind apanajul exclusiv al instanțelor devolutive ale fondului cauzei. Cu alte cuvinte, instanța de recurs nu poate da o altă interpretare, diferită și contrară, probatoriului administrat în cauză și analizat de două instanțe pe fond. Deși criticile vizează interpretarea greșită a art. 14 alin. (1), art. 15, art. 253, art. 1349 și art. 1353 C. civ., propriu-zis în cuprinsul acestora sunt vizate tot aspecte de netemeinicie a deciziei, legate de modalitatea de interpretare a probelor administrate în litigiu, chestiuni asupra cărora Înalta Curte nu poate statua în sensul acordării unei noi interpretări, contrare celei deja reținute în fond și apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și urmează a respinge recursul, ca nefondat. Având în vedere soluția pronunțată, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..