Decizia nr. 1259/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C., obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 350.000 RON, la publicarea, timp de o lună, pe prima pagină a dispozitivului hotărârii judecătorești, dar și la încetarea publicării oricăror articole defăimătoare la adresa sa.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin sentința nr. 384/29.10.2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins acțiunea, ca nefondată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei, persoană fizică, 1500 RON, cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia nr. 2218/16.09.2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 10.000 RON, daune morale; a obligat pârâtele să publice, timp de o săptămână, pe prima pagină a ziarului on-line D., dispozitivul prezentei hotărâri; a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 2650 RON, cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă la fond și în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele S.C. B. S.R.L. și C.. Recurentele au arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., în sensul că materialele publicate în presă nu au afectat imaginea reclamantei, iar în cadrul acestora nu sunt utilizate expresii jignitoare. De asemenea, instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 10 din CEDO, în cauză nefiind vorba de exercitarea abuzivă a dreptului protejat de dispozițiile menționate. În lipsa existenței abuzului de drept, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 15 C. civ. Cu privire la calitatea reclamantei din dosarul de proxenetism, informațiile au fost preluate de pe site-ul Tribunalului Argeș, din dosarele nr. x/2017 (încheierea de ședință din 17.09.2017) și nr. 7531/109/2017 (încheierea de ședință din 25.10.2017), iar cu privire la numărul de firme deținute de către reclamantă, informațiile pot fi verificate de pe site-urile diverselor instituții publice. Faptele expuse în articolele incriminate au o bază factuală suficientă, iar opinia exprimată cu privire la acestea a fost realizată cu bună-credință, în scopul informării publicului și exercitării dreptului la liberă exprimare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21.04.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 09.06.2021. Nu s-au formulat puncte de vedere la raport astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 11.01.2021(data poștei), în termen legal, intimata-reclamantă A. formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar. Intimata-reclamantă a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu are nicio legătură cu faptele expuse în spațiul public de către pârâte, serialul de presă în discuție are la bază informații trunchiate sau nereale, care au fost publicate fără a fi verificate, cu intenția evidentă de prejudicia reclamanta și a-i afecta imaginea publică. Acuzația de prostituție și proxenetism sunt cele mai grave insulte aduse unei femei, iar spălarea de bani și evaziunea fiscală sunt acuze grave pentru un om de afaceri cum este reclamanta. Ca atare, în cauză au fost dovedite pe deplin elementele răspunderii civile delictuale, materialele de presă au afectat în mod grav imaginea, demnitatea și prestigiul profesional al reclamantei, care desfășoară o activitate legală, în regim concurențial, iar aceste acuze sunt de natură să-i afecteze în mod negativ afacerea. Recurentele nu au formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se învederează încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1349 C. civ. privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale (despre care recurentele arată că nu sunt întrunite în cauză), art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare (despre care recurentele arată că au fost respectate) și art. 15 C. civ. privind abuzul de drept (referitor la care recurentele arată că nu este incident). În esență, recurentele apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale din perspectiva exercitării dreptului la liberă exprimare reglementat de art. 10 CEDO, exercitare care, realizându-se cu bună-credință, exclude abuzul de drept astfel cum a fost reținut, în mod greșit, de către instanța de apel. Aceasta întrucât informațiile publicate în articolele de ziar despre care se susține că ar fi defăimătoare au avut o bază factuală care să determine înscrierea acestora în marja de exagerare permisă de către norma convențională menționată. Înalta Curte reține că potrivit art. 1349 C. civ. "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral". De asemenea, art. 10 din Convenție reține că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (…) Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". În ce privește art. 15 C. civ., acesta stipulează că "Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe". În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informații de interes public, faptul de a pune în cauză, în mod direct, persoane determinate, indicând numele și funcția acestora, implică, pentru autor, obligația de a furniza o bază factuală suficientă. În acest sens, instanța europeană a statuat că afirmații referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, făcute în absența oricăror dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, aceeași instanță a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților ce le incumbă, protecția oferită de art. 10 ziariștilor, în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public, este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și precise, demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. Or, în cauza dedusă judecății, aceste componente esențiale nu au fost analizate în concret de către instanța de apel, care s-a limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare, fără a le corela, punctual, cu situația de fapt dedusă judecății. Înalta Curte constată că, admițând în parte acțiunea reclamantei (prin efectul admiterii apelului formulat de aceasta împotriva sentinței), instanța de apel a reținut că afirmațiile conținute în articolele de presă apreciate ca denigratoare de către reclamantă, nu au fost verificate de către pârâte, nu se înscriu în doza de exagerare permisă libertății jurnalistice, dreptul la liberă exprimare a fost exercitat abuziv, aspecte care rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosar constând în cele patru articole de presă încriminate. A mai reținut instanța de apel că scopul urmărit de către pârâte prin respectivele afirmații a fost unul defăimător, ulterior apariției primului articol acestea au continuat să facă judecăți de valoare, publicând articole în lanț fără respectarea dreptului la replică, astfel încât în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Statuările instanței de apel s-au raportat însă în mod exclusiv la articolele depuse de către reclamantă la dosarul cauzei, fără a analiza dacă acestea sunt sau nu fundamentate pe acea bază factuală la care face trimitere jurisprudența Curții Europene în materia dreptului la liberă exprimare. Instanța de apel reține că "Faptele ilicite imputate pârâtelor rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosar constând în cele patru articole de presă încriminate...", dovedind astfel, prin propria concluzie, că singura analiză pe care a făcut-o în deslușirea modalității în care a fost exercitat dreptul la liberă exprimare s-a limitat la conținutul acestor articole, deși la dosar au fost depuse în probațiune și alte înscrisuri, neverificate de către instanță pentru a se putea aprecia dacă afirmațiile pretins denigratoare au sau nu corespondent în sursele informaționale pe care s-au întemeiat. Astfel, cu privire la calitatea reclamantei de inculpată/suspectă, pârâtele au învederat că informațiile au fost preluate de pe site-ul Tribunalului Argeș, mai precis din încheierea de ședință din data de 17.09.2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu și s-a interzis inculpaților să ia legătura cu mai mulți inculpați/suspecți printre care și reclamanta, precum și din încheierea de ședință din 25.10.2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar și s-a menținut interdicția acestora de a nu comunica cu alți inculpați/suspecți printre care era enumerată, de asemenea, și reclamanta. Totodată, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș pronunțată în dosar nr. x/2017, s-a reținut că prin ordonanța din 29.08.2017 dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș s-a dispus extinderea urmăririi penale față de mai mulți suspecți, printre care și numita A., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. Aceste înscrisuri nu au fost cercetate de către instanța de apel pentru a se putea aprecia dacă reprezintă o bază factuală care să ateste exercitarea cu bună-credință a dreptului la liberă exprimare, sau, dimpotrivă, nu reprezintă un asemenea suport, caz în care afirmațiile pârâtelor sunt pur denigratoare și excedează limitelor permise de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu referire la afirmațiile pârâtelor pe care instanța de apel le califică drept denigratoare pentru reclamantă, aceasta reține că "...nu s-a făcut un minim de verificare a informațiilor care au fost date publicității, prin acest mod de a proceda pârâtele reușind prejudicierea reclamantei prin afectarea imaginii ei publice". Mai reține instanța de apel că "...pentru publicarea materialelor de presă nu s-au făcut minime verificări pentru a se observa dacă acestea au o bază sau un suport în realitatea faptică..." Recurentele-pârâte au arătat însă că au preluat respectivele informații de pe site-uri ale instituțiilor publice, depunând la dosar dovezi ale surselor informaționale, pe care însă instanța de apel nu le-a verificat, nu le-a analizat, pentru a putea concluziona, în condiții de legalitate, că în cauză a fost încălcat dreptul la liberă exprimare, cu consecința atragerii răspunderii civile delictuale. Analiza asupra bazei factuale în lumina dispozițiilor art. 10 din Convenție reprezintă o obligație ce revine instanței de judecată, pe baza probelor administrate de către părți. Or, instanța de apel din prezenta cauză, cu referire la înscrisurile depuse de către pârâte, nu s-a pronunțat asupra oportunității sau neoportunității acestora, dacă și le însușește ori nu, dacă le admite sau le respinge, dacă le valorifică într-o anume modalitate sau dacă le înlătură. Sub acest aspect, instanța de apel era datoare să examineze dacă înscrisurile depuse de către pârâte erau de natură sau nu să probeze susținerile cu privire la existența unor minime verificări ca suport pentru articolele pretins defăimătoare. De asemenea, instanța de apel reține că dreptul la replică nu a fost respectat, deși chiar reclamanta a depus, alăturat cererii de chemare în judecată, dreptul la replică formulat în cadrul publicației deținută de către pârâte, referitor la unul din cele patru articole despre care pretinde că este defăimător . Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în cauză se impune deplina stabilire a situației de fapt în raport de ansamblul înscrisurilor depuse la dosar astfel cum au fost exemplificate prin prezentele considerente, urmând ca pe baza acestora, dar și a altor probe pe care instanța devolutivă le va considera necesare, să se verifice dacă modalitatea de exercitare a dreptului la liberă exprimare se circumscrie sau nu exigențelor impuse de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, din această perspectivă, dacă condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 1349 C. civ., sunt sau nu sunt îndeplinite în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. împotriva deciziei nr. 2218 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,