ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 la data de 4 septembrie 2013 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 239.626,80 RON, respectiv a sumei de 297.137,27 RON TVA, reprezentând valoare neamortizată a lucrărilor de modificări și modernizări efectuate la punctul de lucru cadru Costești, județul Argeș, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legale privind răspunderea civilă contractuală din C. civ. din 1864 (art. 969, 1073).

Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2014, instanța a dispus înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a înscrisurilor defăimate ca fiind false de către pârâtă, pentru efectuarea cercetărilor ce se impun sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals, iar în baza art. 372 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibilă cererea de sechestru judiciar.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 307 din C. proc. civ., a suspendat judecata procesului până la soluționarea cererii de înscriere în fals.

Prin decizia civilă nr. 494 din data de 10 iunie 2014, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea, în sensul că s-a respins cererea de înscriere în fals și s-a dispus continuarea judecății.

Prin sentința nr. 264/2018 din 17 iulie 2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis acțiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 239.626,83 RON (297.137,27 RON cu TVA), reprezentând valoarea neamortizată a investițiilor pe care societatea reclamantă le-a făcut la proprietatea pârâtei de la C., din localitatea Costești, județul Argeș, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 5.900 RON.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinței si pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării sale la plata sumei de 137.183,08 RON, valoare neamortizată a investițiilor.

Prin decizia nr. 441/R-Cont din 22 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul, ca inadmisibil, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 466 și art. 457 C. proc. civ.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinței nr. 264 din data de 17 iulie 2018, solicitând modificarea în parte a hotărârii și admiterea în parte a acțiunii, în sensul obligării apelantei la plata sumei de 77.603,11 RON, cu cheltuieli de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2013

Prin decizia civilă nr. 546/A-COM din data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 264 din 17 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

La data de 6 ianuarie 2020 (conform datei aplicate pe plicul poștal de la dosarul de recurs), pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, modificarea sentinței nr. 264 din data de 17 iulie 2018 și, pe fond, admiterea în parte a acțiunii și obligarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 83.094 RON.

A mai solicitat obligarea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivare, a susținut, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., decizia recurată fiind nemotivată, deoarece instanța a preluat în totalitate motivarea instanței de fond, fără a prezenta propriile argumente pentru respingerea criticilor formulate pe calea apelului.

În legătură cu aspectele reținute de instanța de apel în decizia recurată, recurenta a arătat că a susținut în apel nelegalitatea înlăturării probei constând din raportul de expertiză contabilă, însă instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate, de vreme ce s-a reținut, succint, că instanța de fond a prezentat argumentele pentru care a procedat astfel.

A precizat ca, în mod greșit a reținut instanța de apel că nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011, făcându-se trimitere la argumentele corecte ale instanței de fond.

Recurenta-pârâtă a arătat că a criticat, în apel, hotărârea instanței de fond, menționând, pe de o parte, că analiza prevederilor art. 7.1 din Contractul de colaborare nr. 255 din data de 20 decembrie 2010, încheiat între intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, este strâns legată de dovada ce trebuie făcută de intimată privind justificarea plăților efectuate către D. potrivit contractlui nr. x din data de 2 septembrie 2011, încheiat între cele două societăți. Pe de altă parte, recurenta a susținut în apel că a fost încălcat Ordinul nr. 3512/2008 privind regimul juridic al bonurilor de consum de către executantul D., întrucât, în lipsa bonurilor de consum nu se poate face dovada cantităților de materiale utilizate la efectuarea lucrărilor și nici a justificării valorii lucrărilor plătite de intimata-reclamantă.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a oferit nicio dezlegare acestor critici invocate pe calea apelului.

Arătând că este terț față de contractul nr. x/2011 încheiat între intimata-reclamantă și executantul D. S.R.L., recurenta a considerat că instanța de apel trebuia să răspundă și criticilor ce vizau nerespectarea de către intimată a obligațiilor prevăzute de art. 4 din contractul menționat.

Totodată, a criticat decizia recurată, precizând că instanța de apel nu a oferit nicio motivare plauzibilă în combaterea criticilor recurentei din apel întemeiate pe raportul de expertiză în construcții, care a arătat că nu există un proiect de execuție, un proiect tehnic și detalii de execuție, astfel încât, în opinia recurentei, nu se pot determina cantitățile de materiale și deci, nu se poate determina dacă suma plătită de intimată executantului D. era justificată, în raport cu dispozițiile art. 13.3, 13.1 și 4 din contractul nr. x/2011, nici care era întinderea obligației de plată a recurentei, în baza art. 7.1 din contractul nr. x/2010.

Recurenta a considerat că instanța de apel a adoptat o poziție contradictorie în motivare, pe de o parte, dând eficiență juridică contractului nr. x/2011 în privința plății efectuate de intimată, iar pe de altă parte, afirmând ca recurenta este terț fata de acest contract.

În consecință, a susținut că instanța de apel a omis să analizeze critica recurentei vizând nerespectarea de către intimata-reclamantă a clauzelor contractului nr. x/2011, ce determina volumul de lucrări, natura acestora, cantitățile de materiale și documentele obligatorii în justificarea plăților, toate de natură a influența cuantumul sumelor plătite de intimați executantului, în mod nejustificat.

Cu privire la referirile din decizia recurată vizând înscrisurile depuse în probațiune, recurenta a susținut că, în realitate, în dosar nu au fost depuse bonurile de consum și, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, dintre toate documentele depuse de intimata-reclamantă, doar șase facturi fiscale de aprovizionare cuprind materiale necesare lucrării.

A considerat că simpla trimitere a Curții de Apel Pitești la motivele reținute de Tribunalul Argeș nu pot îmbracă forma unei motivări a deciziei cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel nerăspunzând, cu o motivare proprie, niciuneia din criticile formulate.

In ceea ce privește criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 969 și 970 din C. civ. din 1864, în raport cu cele ale art. 7.1 din contractul nr. x/2010 și ale art. 13.3, 13.1 și 4 din contractul nr. x/2011.

A considerat că instanța de apel, pornind de la dispozițiile art. 969 și art. 970 din C. civ. din 1864, trebuia să analizeze dacă încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor contractului nr. x/2011 și executarea cu rea-credință de către aceasta a obligațiilor contractuale (în sensul decontării integrale a facturii fiscale x din data de 6 septembrie 2011, cu încălcarea prevederilor art. 13.1, 13,3 și 4 din contractul menționat), precum și plata nejustificată a unor sume către executantul D. a născut obligația recurentei de a achita acele sume, conform art. 7.1 din contractul nr. x/2010.

A contestat modul în care a rezolvat această problemă instanța de apel (care a reținut că factura menționată mai sus, emisă de executantul D. este însoțită de toate documentele justificative cerute de lege și că lucrarea a fost executată, dovadă fiind procesul-verbal de recepție), arătând recurenta că, în executarea art. 13.1, 13.3 și 4 din contractul nr. x/2011, intimata a efectuat plăți fără respectarea obligațiilor contractuale și fără justificare scriptică, neexistând facturi pentru principalele materiale folosite în execuție.

A susținut că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a clauzelor contractului nr. x/2011 încheiat între intimată și D., deoarece, contrar concluziilor instanței, lucrările ce trebuiau executate nu au fost dovedite conform art. 2, 3 și 4 din contractul nr. x/2011, aspectul rezultând, în opinia recurentei, din lipsa unui proiect tehnic, a detaliilor de execuție, a proceselor-verbale de recepție cantitativă, precum și din inexistența listei de cantități pentru categorii de lucrări întocmită de proiectant, elemente relevate de expertiza înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr. x la data de 30 martie 2018.

Ca atare, a apreciat că nu se poate cunoaște dacă plata efectuată de intimata-reclamantă către executantul lucrării, solicitată a fi achitată de către recurentă în prezenta cauză, este conformă cu cantitățile și lucrările din proiectul tehnic și de execuție.

A mai susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece a reținut, în mod eronat, că raportul de expertiză contabilă nu se coroborează cu alte dovezi.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 22 decembrie 2020, recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Deși recursul pârâtei a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că dezvoltarea criticilor formulate poate fi analizată doar prin prisma argumentelor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipotezele avute în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată și existența unor motive contradictorii.

Într-o primă critică, recurenta a arătat că, deși a susținut în apel nelegalitatea înlăturării probei constând din raportul de expertiză contabilă, instanța de prim control judiciar nu a răspuns criticilor formulate, de vreme ce s-a reținut, succint, că tribunalul a prezentat argumentele pentru care a procedat astfel. De asemenea, recurenta a precizat că, în mod greșit, a apreciat instanța de apel că nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011, făcându-se trimitere la argumentele corecte ale primei instanțe.

Este indiscutabil, reține Înalta Curte, faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însușirea argumentată a raționamentului juridic al primei instanțe de către instanța de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raționament juridic, iar raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speță, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în susținerea motivelor de apel.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Dreptrurilor Omului s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Or, analizând decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită și, prin urmare, nu se poate reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanța de apel a examinat problema de fond supusă judecații, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la o serie de critici invocate pe calea apelului, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind în realitate argumente în susținerea motivelor de apel analizate.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

În aceeași măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esențiale în cauză și normele incidente.

În cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii.

Critica recurentei vizând motivarea contradictorie nu poate fi primită în condițiile în care, în considerente, instanța de apel analizează probele ce au fost administrate, face aprecieri concrete cu privire la acestea și motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate.

Prin urmare, nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină și a existenței unor motive contradictorii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că aspectele prezentate în susținerea motivului de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează exclusiv situația de fapt și modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, acestea reprezentând elemente de netemeincie.

Or, fiind critici de netemeinicie, acestea nu pot fi evaluate în faza procesuală a recursului, având în vedere că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele (raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care, în opinia recurentei, nu se coroborează cu alte dovezi, factura emisă de executant, procesul-verbal de recepție, plata nejustificată a unor sume, etc.) și solicită instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziții legale (ex: art. 969 și 970 din C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, nici susținerile recurentei privind încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 969 și 970 din C. civ. din 1864, în raport cu cele ale art. 7.1 din contractul nr. x/2010 și ale art. 13.3, 13.1 și 4 din contractul nr. x/2011, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme recurenta nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor legale, ci exprimă doar nemulțumirea părții față de soluția instanței.

Criticile recurentei vizând greșita interpretare a clauzelor contractului nr. x/2011 încheiat între intimată și D. de către instanța de apel și nedovedirea, conform art. 2, 3 și 4 din contractul nr. x/2011, a lucrărilor ce trebuiau executate, reprezintă, o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel probelor și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 546/A-COM din 11 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 546/A-COM din 11 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.