ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 231/2021

HOTĂRÂRE
03.02.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 231/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 23 octombrie 2013, precizată sub aspectul părților pârâte la data de 29 ianuarie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. și S.C. C. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata sumei de 689.814,05 RON către pârâta S.C. B., cu titlu de preț lucrări efectuate și neîncasate, iar pe aceasta din urmă să o oblige la plata aceleiași sume, cu același titlu, către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1560 C. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2014, Tribunalul Argeș a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, hotărâre reformată de Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 4880/R-Cont din data de 3 decembrie 2014, în urma admiterii recursului declarat de reclamantă.

Ulterior, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă la data de 10 martie 2015, în urma transpunerii cauzei de la un complet civil.

Prin sentința civilă nr. 145 pronunțată de Tribunalul Argeș ~ secția Civilă la data de 19 februarie 2016, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.RX. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B., S.C. D. S.A. MOGOȘOAIA -PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR E. SPRL și S.C. C. S.A. și a fost obligată această din urmă pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri civile în sumă de 689.814,05 RON.

Împotriva sentinței și potrivit mențiunilor din dispozitivul acesteia, a formulat recurs pârâta S.C. C. S.A. PITEȘTI.

Prin decizia nr. 970/R-CONT din data de 1 iunie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 145 din 19 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimata-pârâtă S.C. B. și S.C. D. S.A. MOGOȘOAIA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR E. SPRL.

La data de 21 iulie 2016, pârâta S.C. C. S.A. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 145 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă la data de 19 februarie 2016, solicitând admiterea apelului și respingerea acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 97/A-C din 25 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 145 pronunțate de Tribunalul Argeș, secția Civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, intimate fiind reclamanta S.C. A. SR.L. și pârâtele S.C. D. S.A. MOGOȘOAIA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR E. SPRL și S.C. B. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR F. SPRL. A schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea reclamantei. A obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 5251,50 RON cheltuieli de judecată.

La data de 6 aprilie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 97/A-C din 25 ianuarie 2017 pronunțate în dosarul nr x/2013 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 10 mai 2017, sub numărul de dosar x/2013

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că, în decizia atacată, instanța de apel a interpretat nelegal și a aplicat greșit dispozițiile art. 1347 alin. (1) C. civ. și ale Legii nr. 213/1998, în raport cu prevederile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 215/2001.

Prin adresele emise prin grija instanței la data de 22 mai 2017, s-a pus în vedere recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L., sub sancțiunea anulării cererii, să depună la dosar, în termen de 10 de zile de la comunicarea adresei, înscrisurile doveditoare și dovada achitării taxei de timbru de 100 RON. Similar, intimatelor-pârâte li s-a pus în vedere să depună la dosar întâmpinare și înscrisuri doveditoare, în termen de 30 de zile de la primirea adresei.

La data de 25 mai 2017, la dosarul de recurs s-a înregistrat dovada achitării de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a unei taxe de timbru de 100 RON .

La data de 22 iunie 2017, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului declarat și, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Prin încheierea nr. 3386 din data de 19 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu și a trimis cauza secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 martie 2020, sub numărul x/2013**.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

În cuprinsul raportului s-a reținut că, întrucât litigiul are un caracter patrimonial, fiind evaluabil în bani, taxa judiciară de timbru datorată în recurs pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie calculată la valoarea solicitată, aceea de 689.814,05 RON, în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, taxa judiciară de timbru corespunzătoare acestei valori este de 5251,57 RON (în recurs), având în vedere că recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această sumă, a fost achitată suma de 100 RON, rămânând de achitat de recurenta-reclamantă diferența de 5151,57 RON, cu titlu de taxa judiciară de timbru în recurs.

S-a menționat că raportul ce va fi comunicat părților constituie înștiințare cu privire la obligația recurentei-reclamante de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat.

Totodată, în situația complinirii obligației de plată a taxei de timbru în cuantumul stabilit, deși dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs poate fi analizată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a concluzionat că recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat instanței acordarea unui termen de judecată pentru a fi citată cu obligația timbrajului și pentru a se invoca, eventual, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului.

S-a acordat termen la data de 3 februarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul ca insuficient timbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) -e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

Pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

La data de 25 mai 2017, la dosarul de recurs s-a înregistrat dovada achitării de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a unei taxe de timbru de 100 RON .

Cauza fiind trimisă secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, față de împrejurarea că este atinsă finalitatea procedurii de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că s-a comunicat recursul și s-a depus întâmpinare, instanța a desemnat raportorul și a stabilit termen pentru întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În speță, prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, comunicat la data de 14 octombrie 2020 (potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurentei să depună la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5151,57 RON, datorată în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Constatând că recurenta S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligației timbrării recursului în cuantumul solicitat nici pentru termenul de astăzi, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca insuficient timbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 97/A-C din 25 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 97/A-C din 25 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2021
plata sumei de 77.603,11 RON, cu cheltuieli de judecată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2013 Prin decizia civilă nr. 546/A-COM di
ÎCCJ 2021-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1758/2021
tă B. S.A. a sumei de 133.442,66 RON, inclusiv TVA, reprezentând lucrări executate și neachitate. A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 4.359 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de t
ÎCCJ 2021-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2324/2021
RON; ajutorul public judiciar acordat reclamantului sub forma reducerii taxei judiciare de timbru a rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinici
ÎCCJ 2024-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2024
285/A-COM din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de pârâta-reclamantă împotriva sentinței nr. 631 din 17 dece
ÎCCJ 2021-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2021
pus întâmpinare, solicitând, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel. La data de 17 februarie 2021, recurenta-pârâtă B. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea
Sursă