ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 445/2022

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20.11.2020 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 219.959,79 RON, reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2017 - septembrie 2020, achitate cu întârziere de către pârâta-debitoare, penalități calculate potrivit art. 13 din contractul de prestări servicii nr. x/01.08.2014, cu cheltuieli de judecată în baza dispozițiilor art. 453 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 136/10.03.2021, Tribunalul Argeș a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. S.A., a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 219.959,79 RON, reprezentând penalități de întârziere și suma de 7.504 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 7 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2020, s-au respins proba cu martori și cu expertiza contabilă, solicitată de apelanta-pârâtă B. S.A.

Prin decizia nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul pârâtei, ca nefondat. Apelanta-pârâtă B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva încheierii din 07 septembrie 2021 și a deciziei nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta B. S.A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii și a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, pentru ca aceasta să repună în discuție probele solicitate de recurentă în ședința din 07.09.2021, să aprecieze relevanța acestora și să-și motiveze soluția în privința utilității sau a inutilității lor.

În dezvoltarea motivului de recurs, se susține că expunerile instanței de apel din încheierea din 07.09.2021, în sensul că nu se impune efectuarea lucrării de către un expert, nu sunt suficiente pentru a asigura o motivare care să garanteze părților implicate, dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ori respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

Arată recurenta că, prin respingerea unor probe fără o motivare corespunzătoare, în sensul expunerii unor argumente legale și judicioase ale instanței, se află în imposibilitate de a critica soluția instanței de apel sub alte aspecte de nelegalitate, neputând combate raționamentul instanței avut în vedere la aprecierea concludenței, pertinenței și utilității probelor respective.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 25.11.2021, cu obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la primirea comunicării, respectiv până la data de 27.12.2021.

Intimata-reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că încheierea din 07.09.2021 este nemotivată, deoarece instanța de apel nu a motivat corespunzător respingerea probelor solicitate în apel, respectiv proba cu martori și proba cu expertiza contabilă.

Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raționamentul-logico juridic pentru care au fost înlăturate probele solicitate.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cerere reclamantei de obligare a pârâtei B. S.A. la plata penalităților contractuale aferente facturilor achitate cu întârziere, calculate potrivit art. 13 din contractul de prestări servicii nr. x/01.08.2014, respectiv de la data scadenței și până la data plății efective.

Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de apel, pârâta a criticat soluția primei instanțe sub aspectul refuzului de a administra proba cu martori în dovedirea modalității și a datei de comunicare a facturilor, precum și a modului greșit în care au fost percepute penalitățile, în condițiile în care reclamanta nu a respectat prevederile contractuale în ceea ce privește comunicarea facturilor.

La termenul din 7 septembrie 2021, apelanta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, audierea martorei C. pe teza probatorie a modalității de comunicare a facturilor, precizând că deține o informație pe care nu o deținea la judecata în fața primei instanțe, în sensul că aceasta era persoana responsabilă care primea facturile și care comunica în acest sens cu partea adversă, cât și proba cu expertiza contabilă cu obiectivul de a se calcula suma penalităților, având în vedere datele reale de comunicare a facturilor, menționate pe facturi.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de prim control judiciar a arătat motivele pentru care a respins atât proba cu martori, pe care, față de cererea probatorie invocată, a apreciat-o ca nefiind utilă cauzei fiind suficientă proba cu înscrisuri, cât și proba cu expertiza contabilă, reținând că nu este necesară efectuarea lucrării de către un expert.

Instanța supremă reține, contrar celor învederate de recurentă, că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, astfel că instanța de recurs nici nu ar putea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta-pârâtă.

Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Raportat la aceste considerații, instanța supremă reține că încheierea atacată este la adăpost de criticile invocate de recurentă din perspectiva nemotivării, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul judecătoresc în etapa procesuală a recursului.

În plus, reține că, prin decizia atacată, instanța de apel a reținut că momentul comunicării facturii nu poate constitui termenul de la care curg penalitățile, iar recurenta nu a adus nicio critică acestor considerente, cum de altfel, nu a dezvoltat nicio critică de nelegalitate cu privire la această decizie.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că încheierea și decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 07 septembrie 2021 și a deciziei nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.