ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1305/2022

HOTĂRÂRE
25.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1305/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 16 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând să se constate inexistența dreptului de creanță în cuantum de 568.707,48 RON, conform facturii fiscale seria x AG nr. x din 24 octombrie 2018.

Prin sentința nr. 78/2021 din 11 februarie 2021, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 468/A-COM din 23 septembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 78 din 11 februarie 2021 a Tribunalului Argeș, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat inexistența dreptului de creanță pentru ceea ce depășește suma de 45.956,16 RON, reprezentând suma de 21.601,62 RON, compusă din 19.818 RON (apă) și 1.783,62 RON TVA aferent, și suma de 24.354,54 RON, compusă din 20.446 RON (canal) și 3.888,54 RON TVA aferent. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.646 RON, reprezentând taxă de timbru în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat prevederile pct. 7 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici în sensul că în mod greșit a reținut curtea de apel că determinarea consumului în sistem paușal nu se face așa cum a stabilit expertul judiciar desemnat. Arată că nu sunt corecte statuările instanței de apel în sensul că pct. 8 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 29/N din 23 decembrie 1993 redă prevederea în temeiul căreia consumul se determină prin raportare la numărul de obiecte sanitare.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei-pârâte în sensul încălcării prevederilor Ordinului nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Aspectele legate de constatarea unei intervenții neautorizate asupra contorului și de modul de determinare a consumului de apă, precum și susținerile recurentei în sensul că instanța de apel nu a ținut cont de documentele depuse în dosar și de concluziile expertului judiciar reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului deoarece stabilirea situației de fapt, a modului în care s-au derulat relațiile dintre părți și interpretarea probelor sunt atributele exclusive ale instanțelor devolutive.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autoarea căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate, sub aspectul legalității acesteia.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a dezvolta critici care să poată fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a din același cod și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 468/A-COM din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 468/A-COM din 23 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 6 ianuarie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu
ÎCCJ 2024-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2024
nefondat apelul incident formulat împotriva aceleiași sentințe de reclamantul A.. 6. Decizia pronunțată de Tribunalul Argeș, în rejudecare Prin sentința nr. 464 din 26 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Argeș a res
ÎCCJ 2021-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2021
pus întâmpinare, solicitând, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel. La data de 17 februarie 2021, recurenta-pârâtă B. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea
ÎCCJ 2021-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2324/2021
RON; ajutorul public judiciar acordat reclamantului sub forma reducerii taxei judiciare de timbru a rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinici
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 156/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești – secția Civilă la 18.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a ch
Sursă