Decizia nr. 540/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 16 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 210.000 RON, pentru reclamant, reprezentând daune morale și contravaloarea perioadei în care nu a putut lucra, ca urmare a accidentului rutier din 11 noiembrie 2013, și a sumei de 30.000 RON, pentru reclamantă, cu titlu de daune morale și contravaloare carburant și cazare, pentru 8 zile, perioadă în care a fost alături de soțul său după accidentul suferit. Prin încheierea din 21 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a dispus introducerea în cauză a S.C. D. S.A., în calitate de intervenient forțat. Prin încheierea din 25 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a reținut că reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu S.C. E. S.A. și cu S.C. F. S.A. și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. D. S.A.. Prin precizarea de acțiune depusă de reclamanți la data de 02 noiembrie 2016, aceștia au solicitat introducerea în cauză a S.C. E. S.A. și a S.C. F. S.A., în calitate de intervenienți forțati, iar reclamantul A. și-a majorat cuantumul daunelor morale de la 210.000 RON la 500.000 RON. Prin sentința civilă nr. 8/2017 din 10 ianuarie 2017, Tribunalului Argeș, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., invocată prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., interveniente forțate fiind S.C. F. S.A. și S.C. E. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B.. Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2017, la Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților. Prin decizia nr. 2461/2017 din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanții A. și B. și a fost anulată sentința apelată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeș, secția I civilă, la 04 noiembrie 2017, sub nr. x/2016*. Prin încheierea din 15 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a conceptat și citat în cauză în calitate de pârâtă societatea de asigurare S.C. F. S.A., prin lichidator judiciar, și a prorogat discutarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.. Prin încheierea din 14 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța, ca urmare a cererii reclamanților de renunțare la judecată în contradictoriu cu intimata S.C. F. S.A., a reținut că cele două societăți de asigurare S.C. F. S.A. și Fondul de Garantare a Asigurațilro - Succesor al S.C. F. S.A. nu mai au calitate procesuală în cauză.

Hotărârea pronunțată la fond Prin sentința civilă nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. și cu intervenienta S.C. E. S.A.; a obligat-o pe pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului A. despăgubiri în sumă de 100.000 RON, reprezentând daune morale, și suma de 28.950 RON, reprezentând daune materiale; l-a obligat pe pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 1.084 RON, reprezentând despăgubiri materiale; a obligat-o pe pârâta S.C. E. S.A. la 7.075 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul A., și pe pârâtul C. la 100 RON - cheltuieli de judecată către reclamanta B.. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B.. Prin încheierea din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a scos cauza de pe rolul secției civile și a înaintat-o spre soluționare secției a II-a civilă a aceleiași instanțe. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, la data de 07 mai 2019, sub nr. x/2016**. Prin încheierea din 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în favoarea secției I civile; s-a constat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Prin decizia nr. 155/1 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Curții de Apel Pitești, la data de 11 decembrie 2019, sub nr. x/2016***.

Decizia pronunțată în apel Prin încheierea din 04 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat critica formulată de apelanta-reclamantă B., privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra daunelor morale solicitate, ca fiind o cerere de completare a sentinței civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunțată Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2016, motiv pentru care a dispus disjungerea acesteia și formarea unui nou dosar. Prin decizia civilă nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și S.C. E. S.A., a fost schimbată, în parte, sentința în sensul că fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 400.000 RON, reprezentând daune morale; a fost menținută, în rest, sentința; a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1750 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs la data de 19 iunie 2020 pârâta S.C. E. S.A., cale de atac cu a cărei soluționare ca fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 14 iulie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 460 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin care a fost schimbată, în parte, sentința pronunțată în cauză, în sensul că instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată potrivit exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu alte principii ale dreptului civil; recurenta a arătat că instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, iar hotărârea pronunțată cuprinde motive vădit contradictorii, care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar. Recurenta a susținut că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat suficient, raportat la textele de lege invocate, cuantumul daunelor morale, iar în practică, inclusiv la instanța supremă, s-a reținut că, în lipsa unor criterii și elemente de natură obiectivă, relevantă în acordarea despăgubirilor este jurisprudența în materie, care a fost nesocotită de către instanța de apel. Recurenta a solicitat ca, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, întrucât, în cauză, daunele acordate reclamantului exced limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de Fondul de Protecția a Victimelor Străzii; instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat în suficientă măsură jurisprudența națională și cea indicată de pârâtă, prin hotărârile depuse în fața instanței de apel, astfel cum impun dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei. În continuare, recurenta a redat extras din decizia nr. 422/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a reținut că "alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite". În opinia recurentei, dacă instanța de apel s-ar fi raportat la jurisprudența instanțelor de judecată, ar fi constatat că suma de 400.000 RON acordată reclamantului nu răspunde cerințelor consacrate de practică, în sensul de a nu constitui o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic, ci daunele acordate să reprezinte atât cât este necesar pentru a ușura sau compensa suferințele pe care victima le-a îndurat sau trebuie să le mai îndure. Recurenta a mai arătat că daunele acordate reclamantului nu păstrează raportul de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită, deși dauna morală nu trebuie să fie excesivă ca întindere, întrucât riscă să se îndepărteze de la funcția compensatorie recunoscută de lege. În acest sens, a susținut că instanța europeană, în practica sa, a arătat adesea faptul că, în materia daunelor morale, este important principiul echității, astfel încât, pe de-o parte, fiecare persoană să primească o satisfacție echitabilă, iar, pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. Recurenta a învederat că daunele morale acordate în cauză exced despăgubirilor evidențiate în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale care arată că: "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." În continuare, recurenta a făcut referire la decizia civilă nr. 2158 din 17 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a acordat un cuantum al despăgubirii de aproximativ 420 RON/zi pentru persoanele care rămân cu o infirmitate posttraumatică, arătând că, în prezenta cauză, reclamantului i s-a acordat suma de 400.000 RON, diferența fiind foarte mare. Un alt aspect prezentat de recurentă a fost acela că acțiunea reclamanților este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar o astfel de răspundere nu poate privi decât exclusiv conducătorul auto (chemat în judecată drept pârât), temeiul juridic potrivit căruia putea fi chemat în cauză asigurătorul fiind răspunderea civilă contractuală; prin urmare, recurenta nu are calitate procesuală pasivă în cererea de răspundere civilă delictuală, în baza căreia este motivată sentința primei instanțe. Cu referire la același motiv de casare, recurenta a susținut că excepția care privește legitimarea sa procesuală în cauză este o excepție de fond, absolută, peremptorie, care poate fi invocată în orice stadiu al litigiului, chiar direct în recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., iar prima instanță, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să pună, în discuția contradictorie a părților, calificarea juridică corectă a cererii și calitățile procesuale ale persoanelor chemate în judecată, ceea ce nu s-a întâmplat, această chestiune constituind, totodată, motiv de apel de ordine publică. Instanța de apel a trecut peste această chestiune și a motivat soluția în temeiul răspunderii civile contractuale, ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată direct în apel, din inițiativa instanței, cu încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ., această chestiune fiind inadmisibilă întrucât echivalează cu soluționarea unei alte cereri, decât cea dedusă judecății și, în consecință, cu nemotivarea hotărârii. Recurenta a conchis că încălcarea art. 478 alin. (3) C. proc. civ. atrage nulitatea deciziei recurate, fiind vorba despre o nulitate necondiționată de vătămare . 5. Apărările formulate în cauză La data de 31 august 2020, în termen legal, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege. Acesta poate fi exercitat pentru motivele prevăzute de limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente. Obligația recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de către recurentă, prevăd următoarele: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Din istoricul rezumat al cauzei, reiese că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 16 martie 2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 210.000 RON, pentru reclamant, reprezentând daune morale și contravaloarea perioadei în care nu a putut lucra ca urmare a accidentului rutier din 11 noiembrie 2013, și a sumei de 30.000 RON, pentru reclamantă, cu titlu de daune morale și contravaloare carburant și cazare, pentru 8 zile, perioadă în care a fost alături de soțul său după accidentul suferit. Prin sentința civilă nr. 350/2018 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a fost obligată pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului A. despăgubiri în sumă de 100.000 RON, reprezentând daune morale, și suma de 28.950 RON, reprezentând daune materiale; a fost obligat pârâtul C. să plătească reclamantei B. suma de 1.084 RON, reprezentând despăgubiri materiale. Învestită cu soluționarea apelului exercitat de reclamantul A., Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă 460/2020 din 19 martie 2020, a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, a schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pârâta S.C. E. S.A. să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 400.000 RON, reprezentând daune morale; a fost menținută, în rest, sentința apelată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din declarațiile martorilor audiați, că în urma accidentului de circulație din data de 14 noiembrie 2013 posibilitățile reclamantului (care la vârsta de 40 de ani a rămas fără două organe vitale), de a se realiza pe deplin în plan profesional și de a-și întreține familia, s-au redus considerabil; față de consecințele accidentului care au condus la o infirmitate fizică permanentă, care a presupus acceptarea și adaptarea reclamantului la noile condiții de viață, a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale și acordarea unei compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de 400.000 RON. În expunerea argumentelor, circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a învederat vreo situație care să poată fi încadrată în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei. Astfel, recurenta s-a rezumat a releva aspecte de ordin teoretic, jurisprudențial și doctrinar în ceea ce privește obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, ca mai apoi să afirme că "motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situația de fapt, fie prezintă motive vădit contradictorii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar" și că "instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat suficient cuantumul daunelor morale acordate reclamantului", aspecte care rămân simple alegații, fără a avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul de nelegalitate invocat. În atare context Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat fără a fi susținut de veritabile critici de nelegalitate. În continuare, Înalta Curte constată că recurenta a criticat decizia curții de apel din perspectiva stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului cu nesocotirea criteriului jurisprudențial care impunea o raportare la sumele acordate de instanțe de judecată în spețe similare și care, în opinia sa, ar fi determinat instanța "să constate că suma de 400.000 RON acordată reclamantului nu răspunde cerințelor impuse de practică de a nu constitui o sursă de îmbogățire". Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Din această perspectivă, susținerile recurentei referitoare la cuantificarea despăgubirilor acordate reclamantului, solicitarea de stabilire a acestora în funcție de criteriile jurisprudențiale naționale și europeane în materie, dar și criticile prin care s-a arătat că valoarea acestora excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, întocmit de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în lipsa invocării unei aplicări sau interpretări greșite de către instanța de apel a unei norme de drept material incidente cauzei, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. Totodată, nici cele susținute de către recurenta-pârâtă, în sensul că instanțele inferioare au stabilit cuantumul daunelor morale fără respectarea condiției rezonabilității și proporționalității în cauză, putând constitui astfel, o îmbogățire fără justă cauză, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege. În privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanța supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acțiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate. Înalta Curte constată astfel că, deși au fost indicate ca temei juridic al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, situațiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate, iar pe de altă parte, pretinsele critici de nelegalitate nu se raportează la considerentele deciziei atacate, sens în care calea extraordinară de atac este lovită de nulitate Cu referire la argumentele expuse în susținerea nelegalității deciziei curții de apel, potrivit cărora, se impunea ca prima instanță să pună în discuția contradictorie a părților calificarea juridică cererii deduse judecății și calitatea procesuală a părților, chestiune care, în opinia recurentei, reprezintă un motiv de ordine publică, ce s-ar putea subsuma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, împotriva sentinței tribunalului, recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac a apelului. Ca atare, în considerarea faptului că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, în absența invocării, pe calea apelului, a omisiunii instanței de fond de pune în discuția contradictorie a părților aceste chestiuni, aspectele prezentate în acest sens, direct în calea de atac a recursului, nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio. În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a deciziei din perspectiva aplicării și interpretării greșite a prevederilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin încheierea din 04 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, instanța a calificat critica formulată de reclamanta B., privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra daunelor morale solicitate, ca fiind o cerere de completare a sentinței civile nr. 350 din 04 octombrie 2018, pronunțată Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2016. Or, soluția de disjungere dispusă în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. reprezintă o măsură dispusă în scopul unei mai bune administrări a actului de justiție, nesusceptibilă de control de legalitate. Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 460/2020 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Cu privire la cererea formulată de intimatul-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1500 RON, potrivit chitanței nr. x din 22 august 2020, depusă la dosarul cauzei, fila x, Înalta Curte constată că este fondată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va admite și o va obliga pe pârâta S.C. E. S.A. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,