ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1059/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 octombrie 2019 pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 678 din 30 iunie 2020, Judecătoria Curtea de Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, pe rolul căruia a fost înregistrată la 25 august 2020, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a domnului judecător D., formulată de petentul A..

Prin sentința nr. 340 din 2 iulie 2021, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și a dispus obligarea acestuia la plata către pârâta B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 2021 din 12 aprilie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 340 din 2 iulie 2021 a Tribunalului Argeș, secția civilă pronunțate în dosarul nr. x/2019 și împotriva încheierii din 22 aprilie 2021 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații B. și C.. Curtea l-a obligat pe apelantul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-pârâți.

Împotriva deciziei nr. 2021 din 12 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei pronunțate în apel din perspectiva pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 73, 75 și 1357 C. civ. și art. 6, 12, 22 și 478 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul reclamant a susținut că pârâții au săvârșit fapte ilicite care i-au produs prejudicii și a expus aceste fapte, considerând că introducerea acțiunii având ca obiect ordinul de protecție a reprezentat un abuz de drept; criticând modalitatea de administrare și de interpretare a probatoriului de către instanța de apel și susținând că, în mod greșit s-a stabilit, prin decizia recurată, culpa sa, prin încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2018 al Judecătoriei Curtea de Argeș și nr. x/2018 al Tribunalului Argeș, secția civilă; recurentul a arătat că nu a fost respectat principiul rolului activ al judecătorului, în mod greșit intimații fiind exonerați de răspundere pentru faptele ilicite săvârșite.

Astfel, cu privire la pretinsele acte de violență despre care se face vorbire în decizia recurată, reclamantul arată că "instanța de apel nu a fost învestită cu o astfel de cerere, afirmațiile expuse în considerentele hotărârii fiind neconforme cu realitatea și făcute pro causa pentru susținerea pârâților".

Menționează că instanța de apel: omite certificatul medico-legal emis recurentului; respinge proba testimonială, ceea ce denotă lipsa de interes în aflarea adevărului; în mod netemeinic și nelegal respinge proba cu adresa către CEJ Pitești, încălcând dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. nu a dispus înlăturarea fotografiei în care apărea reclamantul și fiul său minor, având în vedere lipsa acordului său. Mai susține că nu a avut drept la replică cu privire la articolele publicate.

Recurentul a menționat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților, neputând fi pusă la îndoială existența faptelor ilicite (afirmațiile defăimătoare din articolele de presă), a prejudiciului (afectarea onoarei și a demnității recurentului, care are calitatea de executor judecătoresc) și legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu.

Intimații au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 122 din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat, ca tardiv declarat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2021 din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, fiind obligat recurentul-reclamant la plata către intimații-pârâți a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2591 din 12 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 122 din 26 ianuarie 2023 a instanței supreme, a anulat decizia contestată și a acordat termen pentru judecata recursului la 16 aprilie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, având în vedere că intimații-pârâți C. și B. au invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea susținerilor formulate de către recurent, pot fi decelate critici privind încălcarea de către instanța de apel a limitelor învestirii, care pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., astfel că urmează a respinge excepția invocată.

Astfel, prin motivele de recurs se susține că instanța de apel a depășit limitele învestirii și că a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în procedura ce a vizat divorțul reclamantului de pârâtă, precum și în dosarul ce a avut ca obiect "ordin de protecție".

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează calea de atac a apelului. Examinând decizia recurată, prin prisma aspectelor invocate de recurentul reclamant, se constată respectarea normelor de procedură care reglementează judecata apelului.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare. Cererea de apel produce mai multe efecte, printre care învestirea instanței de apel, precum și efectul devolutiv. Potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept.

De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum.

Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând art. 477 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

În stabilirea întinderii devoluțiunii, însă, instanța va avea în vedere nu numai cererea de apel, ci și întâmpinarea formulată de intimat, fiind obligată să ofere un răspuns apărărilor formulate. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că devoluțiunea privește și soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care se atacă.

Aplicând aceste principii speței de față, Înalta Curte constată că, în mod legal, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 432 din C. proc. civ., instanța de apel a analizat și a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat. Astfel, hotărârea judecătorească beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

În speță, curtea de apel a reținut "că relațiile dintre părți și implicit situația de fapt din cauza de față rezultă din sentința civilă de divorț nr. 4869/01.08.2019 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 800/24.06.2020 a Tribunalului Argeș, secția civilă".

S-a mai reținut că "Prin decizia civilă nr. 800/24.06.2020, tribunalul a concluzionat că pârâtului reclamant "i se poate reproșa că în mod direct sau indirect a provocat conflictul dintre el și părinții soției, incident ce a dus la separarea în fapt a soților".

De asemenea, s-a constatat că reclamantul a încercat să obstrucționeze legătura mamei cu propriul copil, în timp ce acesta se afla în grija sa, iar această atitudine a contribuit la menținerea unui climat necorespunzător în familie".

În considerentele hotărârii recurate se mai arată că instanța de fond a reținut în mod corect dezlegările date de instanțele civile referitoare la conflictele dintre părți. Prin urmare, la rândul său, instanța de apel trebuie să țină cont de dezlegările date de instanța de divorț, dând eficiență și prezumției de lucru judecat.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, prin reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat instanța de apel nu a încălcat limitele învestirii sale, ci a dat eficiență dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., fiind în discuție chestiuni litigioase care au făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale anterioare. Astfel, lucrul judecat are o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.

Nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a susținut recurentul referindu-se la proba cu înscrisuri solicitată pentru a dovedi că pârâta B. l-a denigrat. Conform dispoziției legale arătate, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Pronunțându-se asupra probelor solicitate, instanța de apel a reținut, "referitor la proba cu înscrisuri, constând în solicitarea de relații de la corpul profesional de care aparține apelantul-reclamant, în sensul că i-ar fi fost adresate unele sesizări/plângeri din partea pârâtei B., că instanța de fond nu a fost învestită cu această faptă pretins delictuală ca și creatoare de prejudiciu". Astfel, această soluție a fost pronunțată cu respectarea art. 478 alin. (1) din C. proc. civ. care enunță regula neschimbării în calea de atac a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe.

De asemenea, nu se poate reține încălcarea rolului activ al judecătorului, astfel cum a susținut recurentul. Invocând încălcarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., recurentul reclamant expune în realitate nemulțumirea sa în ceea ce privește modul în care instanța de apel a reținut situația de fapt, considerând că în mod greșit nu au fost reținute faptele ilicite imputate pârâților, care rezultau din materialul probator.

În urma evaluării circumstanțelor de fapt ale speței, instanța de apel a concluzionat că " în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate ale angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, referitoare la existența unor fapte ilicite (prin formularea unor acțiuni în instanță, pretinsa declanșare a conflictului, obstrucționarea relațiilor cu fiul reclamantului, prezentarea în presă a acestor conflicte, relațiile tensionate între foștii afini) de natură să aducă atingere dreptului reclamantului la imagine și la existența unui prejudiciu care constă în afectarea în mod negativ a imaginii respectivei persoane." Astfel, împrejurarea că instanța a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de reclamant nu presupune o încălcare a rolului activ și a principiului aflării adevărului în procesul civil, instanța având obligația de a stabili situația de fapt în urma propriei aprecieri a materialului probator administrat în cauză.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurentul a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat susținerile exprimate în cererea de apel, privitoare la aspecte de fapt: introducerea de către pârâtă, fără temei, a acțiunii ce a avut ca obiect ordin de protecție; afirmațiile făcute prin mijloace mass media de către pârâți; respingerea probei testimoniale; denigrarea sa prin transmiterea către CEJ Pitești a unor adrese cu conținut defăimător, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile recurentului prezentate drept motive de recurs nu conțin critici care să releve în ce constă, în concret, greșita interpretare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în faza procesuală anterioară, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. În această situație, trimiterile recurentului reclaman la dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 1349 alin. (1) și (2), art. 73, 75 și 1357 C. civ. și art. .6, 12, 22 și 478 alin. (2) C. proc. civ. sunt formale, simpla indicare a unor texte legale neputând reprezenta critici de nelegalitate în lipsa dezvoltării unor motive de recurs care argumenteze în concret încălcarea lor.

De fapt, prin întreaga argumentație a cererii de recurs se tinde la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, fiind exclusă verificarea temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale de determinare a faptelor relevante pentru soluționarea cauzei, instanța de apel a stabilit inexistența faptelor ilicite descrise în cererea de chemare în judecată iar această apreciere nu poate fi cenzurată în recurs, ea bazându-se pe evaluarea unor elemente factuale, determinabile pe baza probelor administrate în proces.

Reaprecierea probelor în recurs, prin prisma aserțiunilor de genul celor menționate de recurentul reclamant în motivele sale de recurs, pentru a conchide în final, în sensul existenței unor fapte ilicite și a unui prejudiciu, astfel cum dorește recurentul reclamant, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci ar conduce la reevaluarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale.

Stabilind situația de fapt în raport cu probele administrate, instanța de apel s-a raportat la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2021 din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

De asemenea, față de culpa procesuală a recurentului, rezultată din soluția care urmează a se pronunța asupra recursului, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON către intimații-pârâți C. și B., cu titlu de cheltuieli de judecată (dovedite cu documentul justificativ aflat la dosar nr. x/2019).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2021 din 12 aprilie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B..

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2000 RON către intimații-pârâți C. și B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.