ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2127/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2019, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., deținătoare a publicației online www.x.ro, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 220.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat, încetarea oricăror acte de defăimare la adresa reclamantului și publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii judecătorești de admitere a prezentei cereri într-un ziar cu acoperire națională și pe pagina sa de internet, arătând, în esență, că a fost victima unei campanii de presă, denigratoare, lansată de pârâtă în perioada mai 2018- începutul anului 2019.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 30 alin. (6) și art. 57 din Constituția României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturi civile și politice.

Prin sentința civilă nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș , secția I civilă, a fost admisă, în parte, cererea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la publicarea hotărârii pe cheltuiala sa, într-un ziar cu acoperire națională și pe site-ul www.x.ro, cu excepția datelor cu caracter personal.

Prin decizia civilă nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu reclamantul A., a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale de la 10.000 RON la 3.000 RON și s-a menținut în rest sentința.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 aprilie 2021 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 și urm. C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond și cea de apel ar fi trebuit să rețină că nu au fost utilizate expresii defăimătoare care să aducă atingere calității umane, ci că societatea a redat articole de presă aflate în presa centrală, reprezentând o expunere jurnalistică, respectiv o apreciere a pârâtei sau a autorului care să conducă la atingerea calității de om politic a reclamantului.

În continuare, recurenta a reiterat incidența dispozițiilor legale asupra situației de fapt, arătând că sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. (1), art. 72 alin. (2), art. 73 alin. (2) și art. 75 C. civ.

A mai arătat că art. 1349 și art. 1357-1371 C. civ. reglementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reclamantul care se pretinde prejudiciat trebuind să facă dovada întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., respectiv existenta unei fapte ilicite și a prejudiciului, legătura de cauzalitate și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, iar răspunderea civilă delictuală pentru fapta prepusului este reglementată la art. 1373 C. civ.

Recurenta a prezentat ulterior dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la libertatea de exprimare, Curtea Europeană stabilind, în jurisprudența sa, că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită.

După prezentarea unor considerații teoretice din jurisprudența Curții Europene a Dreturilor Omului, recurenta a învederat că fapta ce i-a fost imputată se referă la publicarea unor articole de presă, iar stabilirea caracterului ilicit al faptei ce îi este imputată presupune analiza consecințelor acesteia, respectiv dacă prin articolul publicat jurnalistul a încălcat dispozițiile legale ocrotind dreptul la onoare și demnitate și dreptul la reputație al celorlalte persoane.

Prin raportare la conținutul afirmațiilor jurnalistului și la faptul că articolul a fost însoțit de fotografia reclamantului, recurenta a opinat că susținerile jurnalistului nu îmbracă forma unor judecăți de valoare, respectiv a unor critici sau opinii personale privind calitățile unei persoane, iar faptul de a indica în concret numele și funcțiile deținute de persoanele în cauză și de a publica imaginea acestora, a instituit în sarcina jurnalistului obligația de a furniza o bază factuală suficientă pentru afirmațiile făcute.

Or, în speță, privitor la baza factuală, afirmațiile făcute de jurnalist au pornit de la existența unor articole de presă, iar publicarea imaginii reclamantului fără acordul acestuia nu are, în sine, un caracter ilicit și nici nu aduce atingere dreptului reclamantului la viață privată, în condițiile în care, pe de o parte, fotografiile erau disponibile în mediul on-line (putând fi accesate de orice persoană) și fuseseră făcute cu acordul său, iar pe de altă parte, nu au surprins aspecte din viața intimă a reclamantului, ci l-au înfățișat într-un mediu public.

Astfel, recurenta a susținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, nefiind întrunite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită și prejudiciul nu au fost dovedite și, în consecință, nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită; în ceea ce privește vinovăția, în cauză, nu s-a dovedit și nici evidențiat reaua-credință a pârâtei, respectiv că ar fi urmărit, prin publicarea articolelor de presă, prejudicierea drepturilor reclamantului.

Referitor la daunele morale, recurenta a arătat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului nepatrimonial include o doză de aproximare, în raport de o serie de criterii precum consecințele negative în plan psihic suferite de persoana prejudiciată, importanța valorilor morale, în măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, în măsura în care situația familială sau personală a persoanei prejudiciate a fost afectată, aspecte nedovedite de reclamant.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant, care nu a depus întâmpinare.

La 20 octombrie 2021, recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a reiterat aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs.

La aceeași dată, intimatul-reclamant a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin decizia civilă nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 288/2019 din 24 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu reclamantul A., a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost redus cuantumul daunelor morale de la 10.000 RON la 3.000 RON și s-a menținut în rest sentința, reținându-se, în esență, în acord cu prima instanță, că sunt întrunite condițiile care atrag sancționarea pârâtei în materie civilă, în speță, fiind vorba despre o răspundere a comitentului pentru fapta prepusului, potrivit art. 1373 C. civ., în condițiile în care autorii celor șase articole publicate on-line nu și-au declinat identitatea.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanța de apel a reținut că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică și o doză de aproximare, iar în stabilirea lor a urmărit un echilibru necesar între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei a reclamantului.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta s-a limitat la a indica textul mai multor norme legale aplicabile în cauză, fără a aduce argumente cu privire la modul în care instanța de apel a aplicat sau interpretat aceste dispoziții legale, de natură să circumstanțieze nelegalitatea deciziei recurate.

În acest context, Înalta Curte arată că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Astfel, recurenta a expus considerații pur teoretice cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, făcând referire la mai multe cauze din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă nu a formulat critici de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel în pronunțarea deciziei recurate, în sensul că sunt întrunite toate condițiile care atrag sancționarea pârâtei în materie civilă, care răspunde, potrivit art. 1373 C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului.

Recurenta a mai susținut, privitor la baza factuală, că afirmațiile făcute de jurnalist au pornit de la existența unor articole de presă, însă această afirmație nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să răstoarne considerentele instanței de apel care a reținut că informațiile publicate on-line nu îndeplinesc acele condiții esențiale care să permită difuzarea lor legitimă, și anume baza factuală pentru faptele obiective imputate intimatului-reclamant, respectiv buna-credință a jurnaliștilor pentru judecățile de valoare, cu atât mai mult cu cât aceștia nu și-au declinat identitatea.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs cu privire la cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că instanța de apel a expus, pe larg, argumentele pentru care a considerat întemeiate pretențiile reclamantului, arătând că se impune asigurarea unui echilibru între efectele prejudiciabile suportate și cuantificarea daunelor morale solicitate, astfel încât acestea din urmă să nu conducă la îmbogățirea fără just temei a reclamantului.

Astfel, statuând că pârâta datorează intimatului-reclamant, în temeiul art. 1357 din C. civ., despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat acestuia, pe care l-a evaluat la suma de 3000 RON, curtea de apel a făcut aplicarea efectului devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 C. proc. civ.

Or, stabilirea cuantumului daunelor morale este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, iar în recurs nu se poate cenzura modalitatea în care instanța de apel a apreciat că suma de 3000 RON, reprezintă o despăgubire aptă să constituie o satisfacție echitabilă și să asigure un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, despăgubirile stabilite asigurând o justă compensație a suferințelor pricinuite reclamantului.

În recurs, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aceste aspecte, ci a prezentat considerații teoretice cu privire la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165/2021 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.