ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1401/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 26.07.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții: să șteargă postările, articolele și orice referire la adresa acestora; să publice timp de 15 zile consecutiv pe paginile lor de socializare și pe paginile de internet pe care le dețin dezmințiri ale celor afirmate, prezentându-și în același timp scuze publice; să înceteze orice activități care au ca efect încălcarea demnității acestora și să interzică pe viitor săvârșirea oricăror fapte ilicite care pot avea ca efect încălcarea demnității reclamanților; la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale, în solidar; la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și urm C. civ., precum și pe dispozițiile art. 72, art. 75 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 702 din data de 28 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. și D., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, ca neîntemeiată.

Au fost obligați reclamanții la plata către pârâta C. a sumei de 6 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 211/12.06.2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 702 din data de 28 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții C. și D. să plătească reclamanților suma de câte 5000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune pentru afectarea dreptului la imagine, și să înlăture atât de pe paginile acestora de socializare, materialele referitoare la reclamanți cuprinse în postarea publicată la data de 19.07.2022, cât și de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâții C. și D. către reclamanții A. și B. la plata sumei de 4 100 RON cheltuieli de judecată fond, reprezentând contravaloare taxă de timbru și onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți C. și D., care au prezentat critici ce au vizat, în esență, următoarele aspecte:

- În ceea ce privește soluția adoptată față de recurenta-pârâtă C., cu trimitere la dispozițiile art. 405 C. proc. civ., au solicitat să se constate nulitatea deciziei recurate pentru lipsa motivării, instanța de apel limitându-se în a motiva aspecte ce țin de exclusiv conduita recurentului-pârât și D., în speță, afirmațiile jignitoare pe care le-ar fi propagat în spațiul public, pe calea articolelor de presă, cu privire la cei doi soți intimați, dar și la persoane care se înscriu în sfera familiei extinse.

Consideră că decizia recurată nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nefiind expuse motivele pentru care s-a procedat la admiterea apelului în raport de recurenta C.. Nu sunt expuse și nici analizate chestiuni în drept privind aceasta entitate juridică, lipsind efectiv motivarea, putându-se observa absența oricărei descrieri a faptei ilicite, a culpei acestei părți, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită -pretins săvârșită de aceasta - și prejudiciul cauzat - de asemenea, pretins, întrucât, în concret, nu a fost provocat niciun prejudiciu, așa cum, de altfel, nu a putut fi dovedit, el neexistând. Neîndeplinirea cerinței legale anterior menționate, a motivării de către judecătorul fondului, echivalează cu nepronunțarea și face imposibilă analiza în cadrul căii de atac, respectiv a apelului a legalității hotărârii în raport de soluția pronunțată prin aceasta.

Arată că instanța de fond a apreciat în mod corect cu privire la împrejurarea că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, "recurgerea la o anumită doză de exagerare" reprezentând o practică uzuală și constantă care maximizează efectul unor articole de presă în ochii și conștiința publicului consumator și că informațiile prezentate de recurentul pârât D. reprezintă fără dubiu, rezultatul unei anchete jurnalistice.

În ciuda împrejurării că în fața instanței de apel, cei doi soți intimați nu au solicitat administrarea niciunei noi probe, judecarea apelului realizându-se exclusiv în baza probelor administrate la fondul cauzei, după două amânări succesive de pronunțare, Curtea de Apel Craiova dispune admiterea cererii de apel, cu consecința modificării sentinței de fond și admiterii în parte a pretențiilor intimaților.

- În ceea ce privește soluția adoptată cu referire la recurentul-pârât D., susține că îi lipsește motivarea în fapt care să fi fost realizată în concret, instanța de apel neindividualizând afirmațiile jignitoare la care face referire doar cu titlu generic. Așa cum se poate observa, nu există bază factuală verificabilă, din moment ce nu se stabilește exact, în mod concret, care sunt afirmațiile cu caracter ofensator/jignitor, nefiind făcute analize pentru a distinge dacă sunt judecăți de valoare sau afirmații factuale și care ar fi regimul juridic al acestora.

Motivarea realizată este străină de obiectul cauzei, întrucât se fac ample referiri la al doilea articol de presă care, însă, nu a făcut obiectul procesului inițiat de intimații E. ceea ce ridică suspiciuni, generând reprezentarea că judecătorii din apel au fost lipsiți de obiectivitate în luarea deciziei.

Invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 și art. 10 din Convenție, întrucât nu se au în vedere limitele legale ale protecției vieții private si ale libertății de exprimare atunci când sunt vizați funcționari publici care sunt implicați în domenii de maxim interes și preocupare publică - în prezenta situație, sistemul de sănătate -în legătură cu suspiciuni de corupție sau favoritism, limitele criticii, forma și incisivitatea ei fiind mari.

Din economia articolului realizat de recurent, produs al anchetei jurnalistice pe care a întreprins-o, rezultă că sunt susțineri cu baza factuală, respectiv declarații de avere, proceduri de înstrăinare de bunuri de către persoane cu funcție de conducere către persoane care urmează să fie angajate ori care au fost recent angajate, nepotisme, omisiuni în declarațiile de avere etc. Raportat la aceste chestiuni, se deduce că instanța de apel avea obligația să fixeze clar care sunt afirmațiile care afectează viață privată spre deosebire de cele îngăduite în critica de presă ori în actul jurnalistic propriu-zis.

Se face aplicarea greșită a art. 30 din Constituția României, întrucât se reține generic alin. (8), dar se ignoră, în mod voit, alin. (1) care stabilește că "libertatea de exprimare este inviolabilă"- Acest alineat trebuie raportat la dispozițiile art. 10 din Convenție și la principiile enunțate și cristalizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care arată că libertatea de exprimare nu trebuie restrânsă când se supun dezbaterii chestiuni de interes general pentru opinia publică, pentru cetățenii plătitori de taxe și impozite, precum competența funcționarilor, averea acestora sau criteriile după care au fost promovate persoane în contextul unor tranzacții sau stabilirii unor conexiuni familiale în sistemul public de sănătate, în acest caz.

Articolul cu pricina viza persoane cu funcții de conducere care gestionează resursele unui spital public important din municipiul Craiova, județul Dolj, aspectele care se regăsesc prezentate și argumentate în economia respectivului articol vizând calificativele obținute, transparența activității prestate și a declarării averii, relațiile de familie ale funcționarilor publici cu funcții de conducere care pot afecta criteriile de selecție în sectorul de sănătate publică - toate acestea prezentând interes pentru public, iar folosirea unui stil mai incisiv este protejată chiar de legislația aplicabilă în spațiul intracomunitar, neputând echivala cu aducerea de prejudicii.

Analiza instanței de apel vizând aplicarea dispozițiilor legale în materia răspunderii civile delictuale - în speță art. 1349 C. civ. și art. 1357 C. civ. sunt aplicate contrar art. 10 din Convenție și contrar jurisprudenței CEDO. Mai mult de atât, trebuie observat că cele expuse de instanță referitor la unicul articol invocat în acțiune arată că exprimarea era făcută în limitele art. 10 din Convenție, în sensul expunerii unor aspecte de interes public major, așa cum a arătat anterior în prezentul recurs.

Este nelegală exigența enunțată de către instanța de apel privind necesitatea probării faptelor de corupție de către recurentul-pârât în calitate de jurnalist - de vreme ce a prezentat aspecte concrete faptice și stilul este dubitativ, și nu asertiv, așa cum, de altfel, reține și instanța de judecată. Practic, instanța de apel încearcă să instituie un standard de probațiune tipic unui proces ceea ce este străin de actul jurnalistic și de natură a afecta libertatea presei, așa cum este ea ocrotită inclusiv de dispozițiile art. 10 din Convenție. În mod real, fără a suporta interpretări ori ultra judecăți, exigența este ca jurnalistul, în general, să prezinte fapte, ceea ce recurentul a și făcut, invitând la reflecție, dezbatere, instigare, luarea unor poziții publice de cetățenii nemulțumiți ori vexați.

Articolul în discuție, pe care intimații-reclamanți l-au avut în vedere la baza inițierii demersului juridic, nu a fost corect interpretat de judecătorii completului de apel, în condițiile în care, în respectivul articol nu a făcut decât să arate mecanismele uzitate privind înstrăinarea de bunuri către o persoană în contextul angajării acesteia, lipsa declarării corecte a averii, angajarea rudelor unui naș al copilului directorului etc, cu atât mai mult cu cât problemele unor rude ale intimaților erau publice și deja mediatizate. În acest context, reiterarea acestora nu este una ilicită și nici vătămătoare, astfel că nu pot fi întrunite condițiile legale ale răspunderii civile delictuale. Apreciază că se impune să puncteze și că există bază factuală a invocării acelor situații, întrucât articolul a prezentat factual existența unor relații de afaceri între intimatul E. și socrul condamnat penal al acestuia.

Motivarea efectivă, concretă care să vizeze insultele aduse intimaților nu este realizată, întrucât, în concret, nu există nicio insultă, recurentul neaducând injurii intimaților reclamanți și nici nu a înțeles să le atribuie epitete sau etichete înjositoare și nu a făcut expuneri cu caracter ofensator prin raportare la starea de sănătate, la vârsta, aparența fizică, viață intimă sau familială, opțiuni private etc.

Așadar, nefiind vizate atributele persoanei care să fie prezentate într-un mod defăimător, șicanator, ofensator, nu există nici intruziune, conform dispozițiilor legale în materie și practicii CEDO. Ancheta jurnalistică a recurentului-pârât a vizat doar activitatea cu impact asupra funcției publice și asupra activității din spital.

Prin urmare, având în vedere argumentele expuse anterior, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 15.11.2024, intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de către recurenții-pârâți, ca nefondat, recursul conținând critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei curții de apel, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 02.12.2024, recurenții-pârâți au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea, ca nefondate, a susținerilor expuse de intimații-reclamanți și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La termenul de judecată din data de 16.09.2025, recurenții-pârâți au depus note de ședință prin care au reiterat argumentele expuse în cererea de recurs formulată în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Prin criticile formulate în conținutul recursului, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții-pârâți impută instanței de apel, în esență, pe de-o parte, nemotivarea soluției pronunțate în raport de C., nefiind astfel respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., și de pe altă parte, înfăptuirea unei judecăți deficitare cât privește soluția pronunțată față de pârâtul D., prin neindividualizarea afirmațiilor jignitoare la care instanța face referire cu titlu generic, prin realizarea unei analize fără utilizarea criteriilor de evaluare desprinse din jurisprudența Cedo specifică litigiilor ce implică verificarea respectării limitelor art. 8 și art. 10 din convenție, prin utilizarea unei motivări străine de obiectul cauzei, întrucât se fac ample referiri la al doilea articol de presă, care nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, critici care se circumscriu pct. 6 și pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste critici sunt întemeiate.

În primul rând, se reține că deși hotărârea recurată angajează răspunderea civilă delictuală a C., pe care o obligă la plata a câte 5 000 RON în favoarea fiecărui reclamant și la înlăturarea materialelor referitoare la aceștia de pe paginile de socializare și din grupurile unde au fost distribuite, niciun considerent al deciziei nu arată faptele/acțiunile acestui subiect care au stat la baza antrenării răspunderii sale civile ori rolul sau participarea avută în săvârșirea faptelor atribuite celuilalt pârât - publicarea la data de 19.07.2022 a articolului de presă "Cum să faci avere în pandemie-Rețeta lui E., fost director de spital" pe site-ul www.x.ro, continuat cu articolul din 4.08.2022 "Spălare de bani sau minciuni cu iz penal în declarațiile de avere ale soților E. de la Neuropsihiatrie" -, respectiv D.. Practic, referirile la pârâta C. apar doar în expunerea pretențiilor din cererea de chemare în judecată și în dispozitivul deciziei recurate prin care s-au stabilit sancțiuni în sarcina acestui subiect de drept, circumstanțe în care pentru acestă parte hotărârea atacată nu are decât semnificația unui act procesual pur discreționar.

Fiind vorba despre o hotărâre complet nemotivată cât privește angajarea răspunderii civile delictuale a asociației, actul atacat este lovit de nulitate în condițiile art. 175 C. proc. pen., împrejurare de natură să justifice admiterea recursului acestei părți sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și casarea soluției atacate.

În al doilea rând, sunt deplin justificate și criticile de recurs formulate de recurentul-pârât D. în ceea ce privește partea de hotărâre care îl vizează pe acesta, întrucât, deși în cazul său există o analiză a instanței de apel, aceasta este una deficitară din punct de vedere al motivării și al corectei aplicări a legii.

În urma reevaluării cauzei în apel pe baza acelorași elemente probatorii ce au fundamentat și soluția tribunalului, instanța de apel a ajuns la o concluzie diametral opusă celei a primei instanțe, anume că prin publicarea celor două materiale jurnalistice, pârâtul D. se face vinovat de săvârșirea faptei ilicite de denigrare a reclamanților în public, cu scopul de a aduce acestora un prejudiciu de imagine în fața comunității în care își desfășoară activitatea profesională, concluzie ce a stat la baza angajării răspunderii sale civile delictuale (și a asociației, după cum s-a arătat anterior).

Se impune precizarea că atât în primă instanță, cât și în calea de atac a apelului au fost supuse evaluării ambele materiale jurnalistice mai sus menționate, neputând fi primită critica unei motivări străine de obiectul cauzei susținută de recurent pe acest motiv, câtă vreme judecata înfăptuită în aceleași coordonate în fața tribunalului nu a fost contestată de acesta (pe calea unui apel la considerente ori a unui apel incident).

Schimbarea soluției tribunalului ca urmare a reevaluării acelorași elemente probatorii din dosar este posibilă și specifică judecăților devolutive, așa cum este cea a controlului judiciar din apel. Ceea ce este însă relevant din punct de vedere al legalității deciziei atacate, este că infirmarea hotărârii de primă instanță a fost realizată pe baza unei analize inferioare din punct de vedere calitativ în raport cu cea a tribunalului, analiza instanței de apel fiind cu totul străină criteriilor de evaluare desprinse din jurisprudența CEDO, specifice acestui tip de cauze care pun în antiteză dreptul la demnitate, onoare, la viață privată (art. 8 din Convenție) și dreptul la liberă exprimare (art. 10 din același act convențional), aceasta în pofida împrejurării că la fila x a considerentelor sunt citate o serie de cauze și dezlegări ale jurisdicției de drept european, fără explicarea relevanței acestora în raport cu elementele de fapt ale cauzei.

În acest sens, pentru aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană, într-o jurisprudență constantă, s-a raportat la criterii precum calitatea și funcția persoanei vizate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României), buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului folosit, proporționalitatea sancțiunii aplicate cu fapta imputată.

Fiind învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, chiar în controlul judiciar din apel, instanța de apel era egal ținută întocmai ca tribunalul, de a realiza o analiză a celor două drepturi fundamentale aflate în conflict prin punerea lor în balanță în raport de criteriile mai sus enunțate și, chiar dacă reforma soluția verificată, analiza sa trebuia să releve examinarea completă și justificat diferită a elementelor factuale raportat la aceste criterii.

Se observă însă că, în mod opus evaluării tribunalului, care stabilise că speța aduce în atenție cazul unei anchete jurnalistice realizate pe baza unor informații din surse publice concrete (declarații de avere, anunțuri de vânzare, anunțuri de achiziții directe, anunțuri privind rezultate ale concursului) și din surse nedovedite (dar cu informații confirmate de reclamanți), care tratează un subiect de interes public -modul de administrare a fondurilor publice de către funcționarii publici care activează în domeniul sănătății -, instanța de apel s-a rezumat să aprecieze că materialul jurnalistic supus atenției în acțiunea reclamanților, prin maniera de prezentare a acestora, le creează o imagine pur insultătoare "dat fiind limbajul utilizat precum și faptul spre care a tins articolul a fi acreditat, precum și lipsa de fundament a acuzațiilor privind săvârșirea de către apelanții-reclamanți a unor fapte penale, care au avut ca rezultat creșterea veniturilor acestora (..)"

Deși reține în mod repetat în cuprinsul hotărârii că pârâtul a folosit un limbaj jignitor la adresa reclamanților, ceea ce pare să fi convins asupra relei credințe cu care a acționat autorul articolelor, instanța de apel nu exemplifică ori nu individualizează niciun moment afirmațiile jignitoare la care face referire doar în mod generic, împrejurare de natură să împiedice - așa cum pertinent critică recurentul - decelarea asupra măsurii în care au fost avute în vedere cu acest prilej judecăți de valoare sau afirmații factuale, care pot avea un regim probator diferit în litigiul de fond. De asemenea, instanța de apel reține cu titlu de certitudine "lipsa de fundament a acuzațiilor privind săvârșirea de către apelanții-reclamanți a unor fapte penale care au avut ca rezultat creșterea veniturilor acestora", deși nu explică elementele factuale ori probele pe care își sprijină această concluzie, opusă celei reținute de tribunal, argumentul fiind doar acela că intimatul pârât D. nu a făcut dovada celor susținute.

Sunt, din acest motiv, îndreptățite criticile recurentului-pârât întrucât nu răspunde exigenței motivării adecvate soluția instanței de apel care angajează răspunderea sa civilă delictuală fără a nominaliza/individualiza concret cuvinte/expresii/orice elemente de limbaj cu conținut jignitor/denigrator pe care le-a avut în vedere în adoptarea soluției, despre care recurentul arată că lipsesc total din materialul jurnalistic supus analizei; tot astfel, este îndreptățită critica unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 8 și 10 din CEDO în condițiile în care considerentele deciziei din apel relevă că instanța de control judiciar nu a avut în vedere limitele legale ale protecției vieții private și ale libertății de exprimare atunci când sunt vizați funcționari publici implicați în domenii de maxim interes și preocupare publică - în speță - sistemul de sănătate -, analiza instanței de apel pe baza căreia și-a format concluziile fiind una realizată complet în afara criteriilor de evaluare utilizate în jurisprudența CEDO, cu ignorarea bazei factuale invocate de jurnalist ca sursă de informare ori prin impunerea sarcinii dovedirii unor fapte (cele de corupție) a căror prezență a fost doar dubitativ avansată în materialul evaluat.

Or, era important de determinat dacă există, în cauză, un subiect de interes general (ceea ce lipsește din motivarea instanței de apel), era esențial de stabilit calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare și, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viață privată, notorietatea persoanei vizate și obiectul articolelor de presă, calitatea de jurnalist a autorului articolul pretins defăimător și particularitățile analizei dreptului la liberă exprimare, în cazul jurnaliștilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general. În acest sens, în jurisprudența instanței de contencios european s-a statuat în repetate rânduri că jurnaliștii au dreptul, în exercițiul libertății de exprimare, de a uza de o anumită doză de exagerare și chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, fără a fi ținuți să le demonstreze realitatea, însă cu respectarea unui limbaj care poate fi încadrat în această doză de exagerare sau provocare permisă în cadrul libertății jurnalistice.

Nu mai puțin, este importantă analiza asupra conținutului, formei și consecințelor publicării articolului de presă contestat, verificarea asupra imputării unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, exprimarea unor judecăți de valoare, precum și atitudinea subiectivă a autorului articolelor denunțate ca fiind defăimătoare, respectiv dacă scopul articolului contestat a fost unul cu caracter ofensator, denigrator ori acela de informare a publicului cu privire la activitatea profesională și veniturile reclamanților funcționari publici.

Distincția este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăți de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credințe.

O hotărâre care ajunge la concluzia săvârșirii unei fapte ilicite și a necesității angajării răspunderii civile delictuale a autorului unui material jurnalistic, exclusiv în considerarea limbajului utilizat în cuprinsul acestuia (dar pe care omite să îl evidențieze/individualizeze), în absența analizării corelate a celorlalte criterii anterior enunțate, și care conchide asupra lipsei de fundament a acuzațiilor formulate la adresa reclamanților fără a indica elementele de probă pe care și-a format convingerea, nu constituie acea garanție necesară împotriva arbitrariului, ca element esențial al procesului echitabil consfințit prin art. 6 din CEDO. Se impune, din acest motiv, casarea hotărârii atacate și refacerea completă a judecății cu luarea în considerare a celor mai sus arătate.

Pentru argumentele expuse, constatând întemeiate motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. (6) și pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva deciziei civile nr. 211 din 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Reținând, pe baza celor mai sus expuse, că soluția care se impune asupra recursului este aceea de casare a hotărârii din apel, cu trimitere spre rejudecare a cauzei, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurenții-pârâți în recurs constând în taxele judiciare de timbru și onorariul de avocat, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, respectiv nu s-a tranșat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererile formulate de părți cu acest titlu, inclusiv pe baza rezultatului actualei proceduri a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 211 din 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.