ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4504/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4504/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, la data de 08 octombrie 2010, sub nr. 48480171/3/2010 și completată la

data de 13 ianuarie 2011, reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul

P.M.C., a solicitat constatarea taptului că pârâtul a încălcat dreptul reclamantei

asupra bazei de date ’’îndaco Lege’’, obligarea pârâtului să nu mai săvârșească

niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra acestei

baze de date, precum și obligarea acestuia la plata sumei de 3.000.000 lei,

reprezentând despăgubiri, cu aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2

C. proc. civ. A mai solicitat să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala

pârâtului, a dispozitivului hotărârii ce urmează a se pronunța și obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a mai solicitat ca,

în cazul în care, în urma administrării probatorului, se va constata faptul că

produsul „îndaco Lege" nu îndeplinește condițiile unei opere derivate, sunt

incidente în cauză, dispozițiile art 122. 1 - 122. 4 din Legea nr. 8/1996,

privitoare la „drepturile sui-generis" ale fabricanților bazelor de date.

Prin sentința civilă nr. 1169 din 16

iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civila, a fost

admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și completata de

reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.M.C., având ca obiect

drepturi de autor și drepturi conexe, pârâtul fiind obligat să nu săvârșească

niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra bazei de

date „îndaco Lege" și fiind respinse celelalte cereri. Totodată, pârâtul a

fost obligat la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că reclamanta este producătoarea programului

software de documentare legislativă „îndaco Lege 4 Profesional",

reprezentând o colecție de acte normative și jurisprudență din legislația

românească și europeană, precum și anunțuri privind achizițiile publice și

utilitare juridice. Acest program oferă, (potrivit ofertei de produs și

contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14

mai 2009 încheiat între părți), forme ale actelor normative la zi, cu modificările

incluse în text și cu posibilitatea de vizualizare a normelor metodologice de

aplicare, precum și legături cu alte acte normative.

S-a mai reținut și faptul că

reclamanta comercializează acest program în diverse versiuni și forme,

respectiv monopost sau rețea, pe bază de licență sau de abonament lunar, contra

unor tarife variabile, conform ofertei în vigoare la momentul contractării.

Cu privire la natura dreptului pe care

îl are reclamanta asupra acestui produs și a naturii sale juridice, instanța de

fond a reținut că, în cauză, se poate vorbi despre o bază de date în sensul art.

122

1

alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de

autor și alte drepturi conexe, însă nu și despre o operă derivată, în sensul

dispozițiilor art. 8 lit. b) din actul normativ menționat

Tribunalul a avut în vedere raportul

contractual dintre reclamantă și pârât, rezultat în urma încheierii

contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14

mai 2009 și a actului adițional din data de 26 aprilie 2010, constatând că nu

mai poate fi pusă în discuție legitimitatea utilizării acestuia de către pârât.

Referitor la acțiunea pârâtului prin

care i se impută copierea actelor normative, în forma realizată de către

reclamantă și punerea acestora la dispoziția publicului prin intermediul

site-ului www.euroavocatura.ro, instanța de fond a apreciat că, în urma

administrării probatoriului, a fost dovedită preluarea de către pârât a unor

acte normative din baza de date a reclamantei, precum și postarea acestora în

forma preluată pe site-ul menționat.

Instanța de fond a mai avut în vedere

și faptul că actele normative și jurisprudența nu constituie opere protejate în

sensul dreptului de autor, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. b) din

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nu beneficiază

de protecția legală a dreptului de autor „textele oficiale de natură politică,

legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale

acestora", iar în condițiile în care acestea nu se află sub protecția

dreptului de autor, nu întrunesc condiția de a fi calificate drept opere

originare preexistente, care să formeze obiectul contribuției creatoare

ulterioare, pentru a putea deveni astfel opere derivate.

Tribunalul a mai apreciat ca fiind

dovedite susținerile reclamantei cu privire la faptul că pârâtul a realizat

operațiuni de preluare de acte normative din baza sa de date, în forma

realizată de aceasta și le-a postat pe site.

Raportând aceste fapte la dispozițiile

art. 122

1

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și

drepturile conexe, instanța de fond a apreciat că nu este incidență, în speță,

ipoteza reglementată în alin. (1) și (2) din actul normativ menționat mai sus,

întrucât în raport de data efectivă la care a fost realizată de către pârât

secțiunea de legislație a site-ului, respectiv luna martie 2009, de actele

normative și jurisprudența dovedite a fi preluate și de dimensiunile unei baze

de date cuprinzând legislația și jurisprudența națională și europeană, preluarea

de acte realizată de către pârât nu poate fi calificată drept o extragere

substanțială din conținutul bazei de date, în sensul acestei dispoziții

normative.

Prin Decizia nr. 148/ A din 15

octombrie 20.12, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de munca și

asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC I.S.

SRL, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că pârâtul a fost

obligat la plata către reclamantă a sumei de 3.275 euro, (echivalentul în lei

la data plății), reprezentând despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de

autor asupra bazei de date, la publicarea, pe cheltuiala sa, a dispozitivului

sentinței apelate, în ziarele „S.F." și „Z.F.", fiind menținute

celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond. A fost obligat pârâtul și

la plata sumei de 3.739,65 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea acestei decizii, instanța

de apel, fața de materialul bazei de date în discuție, a considerat că acesta

este reprezentat de legislație și jurisprudența, iar în ceea ce privește

legislația, includerea acesteia în baza de date, nu constituie o alegere libera

a reclamantei, ci este rezultatul scopului urmărit, respectiv constituirea unei

baze de date care să cuprindă totalitatea actelor normative aplicabile sau care

s-au aplicat în România, precum și jurisprudența relevantă, în același scop

fiind realizate și actualizările legislației, acestea fiind impuse de modificările

legislative intervenite ulterior.

În aceiași sens, a considerat și

faptul că integrarea în cadrul unor acte normative conexe sau subsecvente este

impusă de existența și specificul actelor normative respective, conexiunile

între diferite acte normative fiind realizate tot în vederea atingerii

aceluiași scop, acestea existând independent de voința reclamantei.

Jurisprudența inclusă în baza de date

a reclamantei, este aleasă tot în raport de scopul urmărit prin realizarea

bazei de date și tot în raport de conexiunile impuse de specificul bazei de

date și de scopul urmărit de aceasta.

Prin urmare, în funcție de aceste

aprecieri, instanța de apei a concluzionat în sensul că, chiar dacă toate

operațiunile de includere, actualizare, integrare și realizare a conexiunilor

cu privire la actele normative si jurisprudența cuprinse în baza de date a

apelantei-reclamante presupun, în mod cert, un efort intelectual, toate aceste

operațiuni nu înseamnă o alegere liberă a materialului sau a dispunerii

acestuia, care, prin modul în care este efectuată, să constituie o creație

intelectuala.

Curtea a mai reținut faptul că

reclamanta are calitatea de fabricant de baze de date și, prin urmare, este

titulara drepturilor prevăzute de art. 1221-1224 din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și alte drepturi conexe, precum și împrejurarea că pârâtul a

realizat operațiuni de preluare de acte normative din baza de date a

reclamantei, pe care le-a postat pe pagina de internet.

A mai reținut și faptul că, din

probele administrate în cauză, a rezultat că preluările de acte normative și

jurisprudența din baza de date ’’îndaco Lege’’ realizate de pârât, au privit

părți nesubstanțiaie ale conținutului bazei de date, raportând numărul

preluărilor la totalitatea actelor ce intră în conținutul bazei de date în

discuție, preluări care au avut caracter repetat și sistematic și care s-au

perpetuat și după declanșarea prezentului litigiu.

Totodată, instanța de apel a constatat

că, în cauză, preluările realizate de pârât reprezintă acte contrarii unei

utilizări normale a bazei de date a reclamantei, iar actele de preluare au

lezat, în mod nejustificat, interesele legitime ale reclamantei.

Curtea de apel a reținut că pârâtul a

avut acces la baza de date ’’îndaco Lege’’ în temeiul contractului de furnizare

a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online, încheiat în anul 2009 și

prelungit în anul 2010, prin care s-a obligat să nu construiască o bază de date

similară cu textul documentelor extrase prin intermediul serviciului oferit de

reclamantă și să nu transmită textele obținute unei terțe persoane, în scopul

creării sau îmbunătățirii unei baze de date similare celei care face obiectul

acestui contract.

Fapta pârâtului de a prelua din baza

de date a reclamantei acte normative și jurisprudență în domenii de interes

pentru public și de punere a acestor acte la dispoziția acestuia, în mod

gratuit, prin intermediul site-ului făcut ca, pentru o parte din vizitatorii

site-ului menționat, să devină lipsită de interes încheierea unui contract de

furnizare de servicii cu reclamanta sau cu furnizori de servicii similare, din

moment ce accesul la actele normative uzuale, în forma actualizată, era

asigurat. în aceste condiții, este evident că, prin fapta sa, pârâtul a lezat

interesele legitime ale reclamantei, aceasta pierzând potențiali clienți,

pierdere care se reflectă atât în plan patrimonial, cât și în ceea ce privește

poziționarea sa pe piața de profil.

Pentru aceste motive, instanța de apel

a constatat că, în cauza sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, fapta pârâtului având caracter ilicit și fiind săvârșită cu

vinovăție, întrucât au fost încălcate interdicțiile legale în materie, precum

și obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta.

Cu privire la întinderea

prejudiciului, instanța de apel a luat în considerare un procent de 1% din

numărul vizitatorilor unici ai secțiunii legislație de pe site, având în vedere

faptul că o parte dintre aceștia ar fi fost interesați să încheie contracte de

furnizare cu societăți specializate, cu condiția să nu fi avut acces gratuit la

documentele din secțiunea legislație de pe site-ul în cauză. Instanța a mai

apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este reprezentat de pierderea

lunară a 9 clienți.

În ceea ce privește valoarea

prejudiciului, instanța de apel a mai avut în vedere și faptul că abonamentul

lunar pentru serviciul de același tip cu cel încheiat între reclamantă și pârât

este de 15 euro, de unde rezultă că valoarea prejudiciului material total

suferit de reclamanta în cele 25 de luni analizate (martie 2009 - martie 2011)

însumează 3.375 euro.

Curtea a mai apreciat faptul că

repararea prejudiciului se poate realiza și prin admiterea cererii de obligare

a pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, în „Z.F." și în „S.F." a

sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a exercitat

calea de atac a recursului pârâtul P.M.C., criticând-o pentru netemeinicie și

ne legalitate.

Declarația de recurs a fost înregistrată

pe rolul instanței de apel la data de 28 decembrie 2012, iar în cuprinsul

acesteia, recurentul a menționat faptul că va depune, printr-un memoriu

separat, motivele de nelegalitate, pe care se întemeiază recursul său.

În cauză, deși recursul a fost declarat

în termenul prevăzut de lege, recurentul a depus motivele de recurs la data de

19 septembrie 2013, în afara termenului legal stabilit, în mod imperativ, de

dispozițiile art. 303 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care

nu se mai impune analizarea acestora.

Deliberând cu prioritate asupra

excepției nulității recursului, în condițiile dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul,

precum și dezvoltarea acestora.

Recursul se motivează, potrivit

dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs

sau printr-un memoriu separat, însă în interiorul termenului prevăzut de lege.

Motivarea recursului presupune

indicarea și dezvoltarea motivelor de casare și de modificare prevăzute

limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., precum și formularea unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs

invocat.

Din această perspectivă a fost

prevăzută, în mod imperativ, obligația părții de a arăta motivele de

nelegalitate pe care își întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestora, deoarece

instanța de control judiciar nu poate să deducă motivele de nemulțumire ale

părții și să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, întrucât

recursul se limitează doar la motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate

În cauza de față, recursul nu a fost

motivat în termenul legal și nici nu operează vreun motiv de ordine publică de

natură să afecteze legalitatea deciziei atacate și pe care instanța să îl pună,

din oficiu, în dezbaterea părților, motiv pentru care Înalta Curte, se va

raporta la dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

recursul este considerat nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Față de considerentele reținute, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată ca fiind nul recursul

declarat de recurentul-pârât P.M.C. împotriva Deciziei nr. 148/ A din 15

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

15 octombrie 2013.