ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4504/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 08 octombrie 2010, sub nr. 48480171/3/2010 și completată la data de 13 ianuarie 2011, reclamanta SC I.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.M.C., a solicitat constatarea taptului că pârâtul a încălcat dreptul reclamantei asupra bazei de date ’’îndaco Lege’’, obligarea pârâtului să nu mai săvârșească niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra acestei baze de date, precum și obligarea acestuia la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând despăgubiri, cu aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. A mai solicitat să se dispună publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtului, a dispozitivului hotărârii ce urmează a se pronunța și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a mai solicitat ca, în cazul în care, în urma administrării probatorului, se va constata faptul că produsul „îndaco Lege" nu îndeplinește condițiile unei opere derivate, sunt incidente în cauză, dispozițiile art 122. 1 - 122. 4 din Legea nr. 8/1996, privitoare la „drepturile sui-generis" ale fabricanților bazelor de date. Prin sentința civilă nr. 1169 din 16 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civila, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și completata de reclamanta SC I.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul P.M.C., având ca obiect drepturi de autor și drepturi conexe, pârâtul fiind obligat să nu săvârșească niciun act de natură să aducă atingere dreptului reclamantei asupra bazei de date „îndaco Lege" și fiind respinse celelalte cereri. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este producătoarea programului software de documentare legislativă „îndaco Lege 4 Profesional", reprezentând o colecție de acte normative și jurisprudență din legislația românească și europeană, precum și anunțuri privind achizițiile publice și utilitare juridice.

Acest program oferă, (potrivit ofertei de produs și contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14 mai 2009 încheiat între părți), forme ale actelor normative la zi, cu modificările incluse în text și cu posibilitatea de vizualizare a normelor metodologice de aplicare, precum și legături cu alte acte normative. S-a mai reținut și faptul că reclamanta comercializează acest program în diverse versiuni și forme, respectiv monopost sau rețea, pe bază de licență sau de abonament lunar, contra unor tarife variabile, conform ofertei în vigoare la momentul contractării.

Cu privire la natura dreptului pe care îl are reclamanta asupra acestui produs și a naturii sale juridice, instanța de fond a reținut că, în cauză, se poate vorbi despre o bază de date în sensul art. 122 1 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și alte drepturi conexe, însă nu și despre o operă derivată, în sensul dispozițiilor art. 8 lit. b) din actul normativ menționat Tribunalul a avut în vedere raportul contractual dintre reclamantă și pârât, rezultat în urma încheierii contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online din 14 mai 2009 și a actului adițional din data de 26 aprilie 2010, constatând că nu mai poate fi pusă în discuție legitimitatea utilizării acestuia de către pârât.

Referitor la acțiunea pârâtului prin care i se impută copierea actelor normative, în forma realizată de către reclamantă și punerea acestora la dispoziția publicului prin intermediul site-ului www.euroavocatura.ro, instanța de fond a apreciat că, în urma administrării probatoriului, a fost dovedită preluarea de către pârât a unor acte normative din baza de date a reclamantei, precum și postarea acestora în forma preluată pe site-ul menționat.

Instanța de fond a mai avut în vedere și faptul că actele normative și jurisprudența nu constituie opere protejate în sensul dreptului de autor, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nu beneficiază de protecția legală a dreptului de autor „textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora", iar în condițiile în care acestea nu se află sub protecția dreptului de autor, nu întrunesc condiția de a fi calificate drept opere originare preexistente, care să formeze obiectul contribuției creatoare ulterioare, pentru a putea deveni astfel opere derivate. Tribunalul a mai apreciat ca fiind dovedite susținerile reclamantei cu privire la faptul că pârâtul a realizat operațiuni de preluare de acte normative din baza sa de date, în forma realizată de aceasta și le-a postat pe site.

Raportând aceste fapte la dispozițiile art. 122 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, instanța de fond a apreciat că nu este incidență, în speță, ipoteza reglementată în alin. (1) și (2) din actul normativ menționat mai sus, întrucât în raport de data efectivă la care a fost realizată de către pârât secțiunea de legislație a site-ului, respectiv luna martie 2009, de actele normative și jurisprudența dovedite a fi preluate și de dimensiunile unei baze de date cuprinzând legislația și jurisprudența națională și europeană, preluarea de acte realizată de către pârât nu poate fi calificată drept o extragere substanțială din conținutul bazei de date, în sensul acestei dispoziții normative.

Prin Decizia nr. 148/ A din 15 octombrie 20.12, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de munca și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC I.S. SRL, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 3.275 euro, (echivalentul în lei la data plății), reprezentând despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor asupra bazei de date, la publicarea, pe cheltuiala sa, a dispozitivului sentinței apelate, în ziarele „S.F." și „Z.F.", fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond. A fost obligat pârâtul și la plata sumei de 3.739,65 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel, fața de materialul bazei de date în discuție, a considerat că acesta este reprezentat de legislație și jurisprudența, iar în ceea ce privește legislația, includerea acesteia în baza de date, nu constituie o alegere libera a reclamantei, ci este rezultatul scopului urmărit, respectiv constituirea unei baze de date care să cuprindă totalitatea actelor normative aplicabile sau care s-au aplicat în România, precum și jurisprudența relevantă, în același scop fiind realizate și actualizările legislației, acestea fiind impuse de modificările legislative intervenite ulterior. În aceiași sens, a considerat și faptul că integrarea în cadrul unor acte normative conexe sau subsecvente este impusă de existența și specificul actelor normative respective, conexiunile între diferite acte normative fiind realizate tot în vederea atingerii aceluiași scop, acestea existând independent de voința reclamantei.

Jurisprudența inclusă în baza de date a reclamantei, este aleasă tot în raport de scopul urmărit prin realizarea bazei de date și tot în raport de conexiunile impuse de specificul bazei de date și de scopul urmărit de aceasta. Prin urmare, în funcție de aceste aprecieri, instanța de apei a concluzionat în sensul că, chiar dacă toate operațiunile de includere, actualizare, integrare și realizare a conexiunilor cu privire la actele normative si jurisprudența cuprinse în baza de date a apelantei-reclamante presupun, în mod cert, un efort intelectual, toate aceste operațiuni nu înseamnă o alegere liberă a materialului sau a dispunerii acestuia, care, prin modul în care este efectuată, să constituie o creație intelectuala.

Curtea a mai reținut faptul că reclamanta are calitatea de fabricant de baze de date și, prin urmare, este titulara drepturilor prevăzute de art. 1221-1224 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și alte drepturi conexe, precum și împrejurarea că pârâtul a realizat operațiuni de preluare de acte normative din baza de date a reclamantei, pe care le-a postat pe pagina de internet. A mai reținut și faptul că, din probele administrate în cauză, a rezultat că preluările de acte normative și jurisprudența din baza de date ’’îndaco Lege’’ realizate de pârât, au privit părți nesubstanțiaie ale conținutului bazei de date, raportând numărul preluărilor la totalitatea actelor ce intră în conținutul bazei de date în discuție, preluări care au avut caracter repetat și sistematic și care s-au perpetuat și după declanșarea prezentului litigiu.

Totodată, instanța de apel a constatat că, în cauză, preluările realizate de pârât reprezintă acte contrarii unei utilizări normale a bazei de date a reclamantei, iar actele de preluare au lezat, în mod nejustificat, interesele legitime ale reclamantei. Curtea de apel a reținut că pârâtul a avut acces la baza de date ’’îndaco Lege’’ în temeiul contractului de furnizare a serviciului ’’îndaco Lege’’ Practic Online, încheiat în anul 2009 și prelungit în anul 2010, prin care s-a obligat să nu construiască o bază de date similară cu textul documentelor extrase prin intermediul serviciului oferit de reclamantă și să nu transmită textele obținute unei terțe persoane, în scopul creării sau îmbunătățirii unei baze de date similare celei care face obiectul acestui contract.

Fapta pârâtului de a prelua din baza de date a reclamantei acte normative și jurisprudență în domenii de interes pentru public și de punere a acestor acte la dispoziția acestuia, în mod gratuit, prin intermediul site-ului făcut ca, pentru o parte din vizitatorii site-ului menționat, să devină lipsită de interes încheierea unui contract de furnizare de servicii cu reclamanta sau cu furnizori de servicii similare, din moment ce accesul la actele normative uzuale, în forma actualizată, era asigurat. în aceste condiții, este evident că, prin fapta sa, pârâtul a lezat interesele legitime ale reclamantei, aceasta pierzând potențiali clienți, pierdere care se reflectă atât în plan patrimonial, cât și în ceea ce privește poziționarea sa pe piața de profil.

Pentru aceste motive, instanța de apel a constatat că, în cauza sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta pârâtului având caracter ilicit și fiind săvârșită cu vinovăție, întrucât au fost încălcate interdicțiile legale în materie, precum și obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta. Cu privire la întinderea prejudiciului, instanța de apel a luat în considerare un procent de 1% din numărul vizitatorilor unici ai secțiunii legislație de pe site, având în vedere faptul că o parte dintre aceștia ar fi fost interesați să încheie contracte de furnizare cu societăți specializate, cu condiția să nu fi avut acces gratuit la documentele din secțiunea legislație de pe site-ul în cauză.

Instanța a mai apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este reprezentat de pierderea lunară a 9 clienți. În ceea ce privește valoarea prejudiciului, instanța de apel a mai avut în vedere și faptul că abonamentul lunar pentru serviciul de același tip cu cel încheiat între reclamantă și pârât este de 15 euro, de unde rezultă că valoarea prejudiciului material total suferit de reclamanta în cele 25 de luni analizate (martie 2009 - martie 2011) însumează 3.375 euro. Curtea a mai apreciat faptul că repararea prejudiciului se poate realiza și prin admiterea cererii de obligare a pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, în „Z.F." și în „S.F." a sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul P.M.C., criticând-o pentru netemeinicie și ne legalitate. Declarația de recurs a fost înregistrată pe rolul instanței de apel la data de 28 decembrie 2012, iar în cuprinsul acesteia, recurentul a menționat faptul că va depune, printr-un memoriu separat, motivele de nelegalitate, pe care se întemeiază recursul său. În cauză, deși recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, recurentul a depus motivele de recurs la data de 19 septembrie 2013, în afara termenului legal stabilit, în mod imperativ, de dispozițiile art. 303 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care nu se mai impune analizarea acestora.

Deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, în condițiile dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestora. Recursul se motivează, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, însă în interiorul termenului prevăzut de lege. Motivarea recursului presupune indicarea și dezvoltarea motivelor de casare și de modificare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., precum și formularea unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Din această perspectivă a fost prevăzută, în mod imperativ, obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestora, deoarece instanța de control judiciar nu poate să deducă motivele de nemulțumire ale părții și să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, întrucât recursul se limitează doar la motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate În cauza de față, recursul nu a fost motivat în termenul legal și nici nu operează vreun motiv de ordine publică de natură să afecteze legalitatea deciziei atacate și pe care instanța să îl pună, din oficiu, în dezbaterea părților, motiv pentru care Înalta Curte, se va raporta la dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora recursul este considerat nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Față de considerentele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată ca fiind nul recursul declarat de recurentul-pârât P.M.C. împotriva Deciziei nr. 148/ A din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.