ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4502/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 noiembrie 2008, reclamantul B.T. prin S.G.C.D.A. în domeniul artelor vizuale a chemat în judecată pe pârâții municipiul Suceava - prin primar și D.J.C.C.P. Suceava, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 10.800.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată; s-a reclamat prin acțiune încălcarea dreptului moral de autor reglementat de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.

Prin sentința civilă nr. 1232 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului municipiul Suceava și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale față de pârâta D.J.C.C.P. Suceava și, în consecință, acțiunea față de aceasta a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, investită cu soluționarea apelului formulat de reclamant, a respins calea de atac ca nefondată prin Decizia nr. 114 din 7 octombrie 2009. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011 a admis recursul declarat de reclamant și a modificat decizia în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 1232 din 26 mai 2009 a Tribunalului Suceava, secția civilă; a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reținut că daunele morale solicitate prin acțiune au fost justificate ca fiind cuvenite artistului plastic B.T.

care, împreună cu pictorul L.l., au realizat un mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi șamotate și glazurate, desfășurată pe o suprafață de 456 mp și amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei I.U.P.S. Suceava, devenită R.O.M.U.P.S. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor care recunoaște autorului dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei și a se opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa. Acest articol, prin el însuși, nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun, care impun stabilirea persoanei responsabile și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În această materie există însă o particularitate în ceea ce privește prejudiciui, în sensul că încălcarea dreptului de autor este prin ea însăși apta să producă autorului un prejudiciu, a cărui existență nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu art. 1169 C. civ. De altfel, în cauză, distrugerea operei și prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanțe. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului municipiul Suceava s-a reținut că atât timp cât autorizația de desființare se referă la desființarea unor „ clădiri, hale, anexe și construcții speciale" iar pe unui din pereții clădirii se află opera, demolarea clădirii a atras inevitabil și distrugerea operei.

Ca emitent necontestat al autorizației de demolare a clădirii, pe care se fundamentează acțiunea reclamantului, pârâtul nu poate fi absolvit de calitate procesuală în prezentul litigiu, prin care se reclamă încălcarea dreptului la respectarea integrității operei, afectată în urma emiterii acesteia. Constatând astfel că în mod greșit a fost soluționată cauza pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție, in temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5), precum și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul a modificat decizia, în sensul admiterii apelului și desființării sentinței primei instanțe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal - pentru a fi analizate toate aspectele relevante invocate sub acest aspect.

Aceeași soluție a fost dată și în ceea ce îl privește pe celălalt pârât, pentru care se arată că lucrarea figurează în evidențele acesteia -pe site-ul său fiind înscrisă lucrarea „Monument parietal exterior I.L.J.P.S.", ca monument for public din județul Suceava. În cererea de apel s-a menționat și s-a atașat la aceasta un extras de pe site-ul Suceava, în care din lista cuprinzând „A Monumente de for din Județul Suceava - D.J.C.C.P." este menționat „Mozaicul parietal exterior (l.U.P.S.) alături de autori, structură, suprafață și anul edificării - cu privire la această pârâtă facându-se referiri la acest site.

Menționarea pe propriul site a acestei opere la categoria „monumente de for public,, alături de apărarea în sensul că nu a decis și nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizația de demolare nu are semnătura și acordul său, cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni - ambele arătate de pârâta D.J.C.C.P. Suceava prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe (fila nr. 12), aspecte invocate și în apel, pun în discuție aspecte de temeinicie a acțiunii formulate împotriva acestei pârâte, respectiv de apreciere în cauză a obligațiilor sale legale în raport de dreptul imputat a fi încălcat de către reclamant.

În rejudecare, Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 584 din 13 martie 2013 a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității de reprezentant/mandatar a S.G.C.D.A.A.V. - V.I.S.A.R.T.A.; a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității juridice procesuale active a reclamantului B.T.; a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a pârâtei D.J.C.C.P.C.N. Suceava; a respins ca neîntemeiată excepția privind inadmis abilitatea cererii de chemare în garanție a SC I. SRL Suceava; a admis excepția privind lipsa calității juridice procesuale pasive a chematei în garanție SC I. SRL Suceava; a admis acțiunea civilă având ca obiect „alte cereri", formulată de reclamantul B.T.

prin mandatar de S.G.C.D.A.A.V. V.I.S.A.R.T.A. în contradictoriu cu pârâții municipiul Suceava prin primar și D.C.C.P.C.N., chemați în garanție fiind SC O.D. SRL și SC I. SRL Suceava; a obligat pârâții municipiul Suceava, prin primar și D.J.C.C.P.C.N. Suceava să plătească reclamantului suma de 100 mii lei cu titlu de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi și șamote glazurate, amplasată pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S. Suceava, devenită R.O.M.U.P.S.; a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2996 lei reprezentând taxă judiciară de timbru judiciar, cheltuieli de transport și cazare; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a SC O.D.

SRL, formulată de pârâtul municipiul Suceava; a respins cererea de chemare în garanție a SC I. SRL Suceava ca fiind formulată împotriva unei persoane tară calitate juridică procesuală pasivă în cauză. Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 19 din 26 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant; a admis apelurile declarate de D.C.P.N. a județului Suceava și municipiul Suceava, prin primar și, în consecință, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste apelante, păstrând celelalte dispoziții care nu sunt contrare, pentru considerentele ce urmează. Obiectul prezentei cauze este obligarea pârâților la plata daunelor morale către reclamant pentru prejudiciul produs prin distrugerea operei de artă realizată de acesta,un mozaic parietal amplasat pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S.

Suceava, inaugurată în 1983, dobândită de intimata SC O.D. SRL București prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 21 mai 2007, temeiul de drept invocat fiind art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996. Opera de artă a fost distrusă ca urmare a demolării construcției pe care era amplasată în temeiul autorizației de desființare din 10 iulie 2007 eliberată SC O.D. SRL București de primarul municipiului Suceava.

Astfel cum s~a reținut și în motivarea Deciziei nr. 1132/1/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 prin el însuși nu oferă criterii în stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, existența prejudiciului moral prin distrugerea operei nefiind necesar să fie dovedită, prin urmare cauza trebuie analizată și prin prisma aplicării în cauză a dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. (forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte ilicite și a prejudiciului). Prin aceeași decizie irevocabilă s-a stabilit că ambii pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză și sub aceste aspecte hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. în consecință, motivul de apel al pârâtei D.C.P.N. Suceava prin care aceasta reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este fondat. În ceea ce privește întrunirea în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților, spre deosebire de prima instanță, instanța de apel apreciază că nu s-a tăcut dovada unei fapte ilicite a acestora. Prima instanță a reținut că lucrarea artistică mozaic parietal realizată de reclamant este un monument de for public conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006, fapta ilicită a pârâtului municipiul Suceava constând în emiterea autorizației de demolare a construcției pe care era realizată opera, din culpa sa neînregistrând lucrarea în evidențele sale, iar a pârâtei D.C.P.N.

Suceava în faptul că nu a înștiințat pârâtul municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma să fie distrusă și că se opune autorizației de demolare, fără ca autorul operei să fie înștiințat.

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006, a monumentelor de for public,"în condițiile prezentei legi, sunt sau dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în spații publice, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții: a) amplasarea acestora s-a realizat în baza unei autorizații de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării; b) existența acestora este consemnată sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin publicații științifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidențele autorităților, instituțiilor și serviciilor publice." Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Din aceste dispoziții rezultă că prima condiție pentru ca o operă de artă să rle considerată un monument de for public este amplasarea sa în spațiu public, pe terenuri aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, la data intrării în vigoare a legii (mai 2006), condiție care nu este îndeplinită în cauză întrucât mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparținând unei persoane juridice de drept privat (SC I. SRL Suceava și apoi SC O.D. SRL București). în ceea ce privește calificarea operei în cauză ca monument de for public nu are relevanță faptul că pe site-ul D.J.C.P.N. Suceava este astfel menționată ci instanța trebuia să stabilească acest lucru în raport de dispozițiile Legii nr. 120/2006 citate mai sus.

în aceste condiții, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 120/2006 potrivit cărora autoritățile administrației publice au obligația să asigure protejarea și punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor, nu sunt incidente în cauză, prin urmare nu se poate imputa pârâtului municipiul Suceava neîndeplinirea obligației prevăzută de acest act normativ. De asemenea, nici în cazul pârâtei D.J.C.P.N. Suceava acest act normativ nu instituia o obligație de protejare a monumentelor de for public, prin urmare obligația de înștiințare reținută de prima instanță în sarcina pârâtei nu exista.

În ceea ce privește Legea nr. 8/1996, temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art 10 lit. d) autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, dar nici acest act normativ nu instituie vreo obligație de protejare a operei în sarcina autorităților administrației publice locale sau a D.C.P. Această obligație este stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea nr. 8/1996 care prevede: „(1) Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei fa prețul de cost al materialului.

(2) Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare. (3) În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor." Cum nici unul din pârâți nu era proprietarul operei la data distrugerii acesteia, nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului reclamantului la a pretinde respectarea integrității operei sale. În ceea ce privește emiterea autorizației de demolare de către primarul municipiului Suceava, față de faptul că opera realizată de reclamant nu poate fi calificată ca monument de for public sau monument istoric, nu se poate reține nici încălcarea vreunei dispoziții din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, care în art. 8 reglementează emiterea autorizației de desființare, și nici nu s-a invocat de către reclamant acest lucru.

Pentru a se reține comiterea unei fapte ilicite de către pârâți este necesar să stabilească mai întâi prevederile legale care i-ar fi obligat să acționeze într-un anumit fel pentru protejarea operei de artă și apoi faptul că aceștia nu le-au respectat. Or, după cum s-a arătat mai sus, prin nicio dispoziție legală nu se instituie vreo obligație în sarcina pârâților pentru protejarea operei în cauză și nici nu se poate imputa comiterea unei fapte ilicite pârâtului municipiul Suceava prin faptul că a emis autorizației de demolare a halei pe care era amplasată opera, atât timp cât nu a încălcat nicio dispoziție legală. Obligații, înainte de distrugerea operei, erau instituite în sarcina proprietarului acesteia, după cum s-a arătat mai sus.

Împotriva deciziei au declarat recurs B.A. și B.L.N. 1. Instanța de apel decide că mozaicul parietal nu este monument de for public și, în lipsa acestei calități, nu se bucură de protecția administrației publice locale. Se învederează că acțiunea introductivă are ca temei legal Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, așa cum a fost modificată și completată care, la art. 1, prevede că dreptul de autor asupra operelor de creație intelectuală este garantat și recunoscut, acest drept fiind legat de persoana autorului și comportă atribuții de ordin moral și patrimonial. Opera de creație intelectuală, este recunoscută și protejată prin simplul fapt al existenței.

În motivarea soluției sale, trecând peste prevederile Legii nr. 8/1996 instanța de apel încearcă să facă dovadă că mozaicul parietal nu este monument de for public și nu se afla sub protecție deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 120/2006, opera de artă se afla pe peretele halei industriale aparținând unei persoane juridice de drept privat. Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 120/1996 prevede condițiile ca bunurile imobile lucrări de artă plastică sau monumentală să fie declarate monumente de for public: să fie amplasate în spații publice pe terenuri aflate în domeniul public ori a unităților administrativ teritoriale ale statului. Mozaicul parietal se afla amplasat pe peretele halei industriale, proprietatea statului.

Existența lucrării era notorie, iar importanța și valoarea lucrării îndeobște recunoscută. Hala industrială se afla pe o arteră centrală circulată și de largă vizibilitate a municipiului, astfel că, îndeplinind condițiile impuse de lege, ansamblul mozaic parietal trebuia să fie înscris pe lista monumentelor de for public. Neglijența administrației și cunoscutul vid legislativ au fost atenuate de înscrierea mozaicului pe lista monumentelor de for public din judelui Suceava postată pe site-ul D.C.C.P.N. Suceava care la poziția 52 indică existența acestui mozaic monumental. Se consideră ca instanța de apei, neglijând prevederile Legii nr. 8/1996 și, aplicând „ad literam" dispozițiile Legii nr. 120/1996, a trecut peste împrejurarea evidentă că autoritățile administrației locale se apără cu propria lor culpă aceea de nu fi înscris lucrarea mozaic parietal unică în țară prin valoare și întindere ca monument de for public.

2. Instanța de apel apreciază că la art 10 al Legii nr. 8/1996 nu există nicio prevedere de protejare a operei în sarcina autorităților administrației locale și că această obligație este stabilită de Lege - art. 23, în sarcina proprietarului. Art. 10 din Legea nr. 8/1996 reglementează drepturile de care se bucură autorul ca drepturi morale, iar lit. d) a art. prevede dreptul autorului de a pretinde respectarea integrității operei de a se opune oricărei modificări și atingeri operei dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa. Acest text de lege ca dealtfel și întregul act normativ nu prevede obligații în sarcina autorităților administrației publice sau direcțiilor de patrimoniu de a proteja opera de arta.

Acest articol de lege conferă drepturi autorilor, dar nu opune și obligații corelative prin nominalizarea de instituții astfel obligate. Opera de arta este recunoscută si protejată prin simplul fapt aî existenței ei. Instanța invocă în motivarea soluției sale prevederile art. 23 din Legea nr. 8/1996 concluzionând că niciunul dintre pârâți nu era proprietarul operei la data distrugerii acestuia astfel că nu se poate imputa acestora încălcarea dreptului autorului de a pretinde respectarea integrității operei sale. Instanța de apel s-a aflat în eroare întrucât respectivul text se referă la materia dreptului de suită și reglementează drepturilor proprietarilor în cazul revânzării acestora text fără nicio legătură în cauza.

3. Instanța de apel motivează soluția pronunțată pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în cauză. În Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 nu oferă prin el însuși criterii de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit acestea fiind completate de normele dreptului comun care impun stabilirea persoanei responsabile și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Curtea de Apel Suceava încercând să dea o aparență de legalitate a acțiunilor întreprinse de pârâtele-intimate apreciază că autorizația de demolare a halei industriale pe al cărui perete exterior se află mozaicul parietal a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 și că nu există nicio dispoziție legală pe care acestea nu au respectat-o, obligația respectivă revenind proprietarului operei, situație în care nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale. Municipiul Suceava a susținut înaintea instanței de apei că în soluționarea cauzei prima instanță și-a întemeiat motivarea pe articole din presă sau extrase din tot felul de materiale publicitare care nu exprimă un punct de vedere oficial.

Autoritățile administrației locale nu au cunoscut sau nu au dorit să dea atenție legii proprietății intelectuale dar nu și că subestimează rolul și importanța presei. Ziarul local a adus la cunoștință o problemă de larg interes atât pentru mediile culturale cât și pentru autoritățile locale, a încercat să salveze o operă de artă, să vină în ajutorul autorului acesteia și să comunice consecințele nerespectării legii dreptului de autor. După primirea mesajelor susținute ale presei, autoritățile administrației locale în loc de a suspenda temporar autorizația de demolare și a lua legătura cu autorul pentru a stabili împreună soluții de salvare a operei, au dat verdict de distrugere a mozaicului.

De aici rezultă legătura între faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtelor-intimate fiind evidentă, îmbrăcând și forma relei credințe. Din cele de mai sus rezultă clar că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale existând din plin fapta ilicită - încălcarea cu vinovăție a prevederilor Legii 8/1996 de către cei obligați să o respecte. Prin sentința pronunțată prima instanță a obligat pârâtele la plata de daune morale cuvenite maestrului B. în sumă de 100-000 lei. Considerând ca suma acordată nu este potrivită staturii artistului creator și nici a suferințelor pricinuite acestuia prin distrugerea operei sale, s-a formulat apel ce a fost respins fără a se face nicio motivare în cuprinsul deciziei Curții de Apel Suceava.

Se precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 1132 din 11 februarie 2011 pronunțată în cauză a statuat că „în acest dosar distrugerea operei și prejudiciul moral suferit au fost recunoscute de ambele pârâte. Instanța de apel Suceava, nesocotind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că nu există vinovății și vinovați pentru distrugerea operei de arta și nu se datorează daune morale. M.C.P.N. a fost parte în dosar prin cererea de intervenție accesorie admisă de instanță. Se apreciază că ar fi fost firesc ca prin participarea în cauză să contribuie la stabilirea adevărului și aplicarea corectă a legii. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011 a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea procesuală pasivă a pârâților municipiul Suceava și Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniu. Calitatea procesuală pasivă a unității administrative, se arată în decizia de casare, este dată de calitatea acesteia de emitentă a autorizației de demolare a clădirii, pe care se ftindamentează acțiunea reclamantului, demolare ce a atras distrugerea operei. Menționarea pe site-ul D.J.C.C.P. a operei reclamantului la categoria „monumente de for public", alături de susținerile acestei pârâte în sensul că nu a decis și nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar autorizația de demolare nu are semnătura și acordul său au determinat instanța de recurs să rețină calitatea procesuală pasivă a D.C.P.N.

a județului Suceava (denumire actuală a structurii teritoriale a M.C.P.N.). Se mai reține că distrugerea operei și prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanțe. Cu alte cuvinte, ceea ce a mai rămas de cercetat în analiza întrunirii cumulative a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii delictuale este existența vinovăției pârâților în cauzarea prejudiciului moral dedus judecății, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care au acționat. În materia răspunderii civile delictuale autorul faptei răspunde și pentru cea mai mică culpă. Inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată.

Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, prin art. 2 instituie obligația Statului român de a garanta proprietatea și de a asigura, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil. Se susține de către recurentul municipiul Suceava că obligația instituită de art. 2 alin. (5) și (8) din Legea nr. 182/2000 referitoare Ia protejarea patrimoniului cultural național mobil prin intermediul autorităților administrației publice, nu îi incumbă urmare a faptului că opera intimatului nu era protejată de dispozițiile art. 3 alin. (2) pct. 2 lit. f) din actul normativ menționat, câtă vreme nu a fost calificată ca monument de for public.

Faptul că lucrarea nu a fost înregistrată în evidențele sale patrimoniale, ca monument de for public se datorează neglijenței sale în îndeplinirea obligației sale de a proteja patrimoniul cultural național mobil. De altfel, D.J.C.C.P., a înscris creația artistică "mozaicul parietal exterior", alături de autori, structură, suprafață și anul edificării pe site-ul său. Anterior demolării, situație de fapt necontestată de municipiul Suceava, a existat o amplă campanie de presă împotriva distrugerii operei, tocmai în considerarea valorii sale artistice. Așa cum s-a arătat, recurenta avea obligația în baza art. 8 din Legea nr. 182/2000 de a proteja opera împotriva oricăror acte comisive sau omisive care puteau duce la distrugerea acesteia.

Legea nr. 50/1996 privind autorizația executării lucrărilor de construcții, în anexa lit. b) pct. 2.1 referitoare la documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare prevede obligația existenței unor date generale, respectiv descrierea construcției care urmează să fie desființată, în cadrul căreia se vor trece printre altele un scurt istoric (anul edificării, meșteri cunoscuți) menționarea și descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmează a se preleva. Dat fiind elementele obligatorii ale autorizației de desființare, recurenta avea obligația să verifice dacă mozaicul parietal exterior beneficia de protecția dreptului de autor și să acționeze în consecință.

Direcția pentru cultură și patrimoniu național a județului Suceava apreciază că postarea pe site-ul său a operei reclamantului coroborată cu absența avizului său la emiterea autorizației de desființare o exonerează de orice culpă. Numai că pârâta, în calitatea sa de instituție specializată, avea obligația de a lua măsuri active, concrete de conservare a bunului ce aparținea patrimoniului național mobil, prin implicare activă, inclusiv prin solicitarea suspendării/anulării autorizației pe cale judiciară. Atitudinea sa pasivă a conlucrat, alături de acțiunea unității administrativ teritoriale concretizată în emiterea autorizației de desființare, la încălcarea drepturilor morale de autor ocrotite de dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Evaluarea daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective. În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului, acesta nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de datele concrete ale speței, statuând în echitate, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

C.E.D.O., atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei. În speță, opera creată de reclamantă era încorporată fațadei unei clădiri industriale, susceptibile de deteriorare cauzate de intemperii, ori urmare a trecerii timpului. Drept urmare, la stabilirea prin apreciere, a cuantumului daunelor morale acordate, prima instanță de fond a avut în vedere circumstanțele particulare ale cauzei. Înalta Curte, pentru cele ce preced, constatând că instanța superioară de fond a aplicat greșit legea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte decizia în sensul respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți B.A. și B.L.N., în continuarea calității procesuale a reclamantului-recurent B.T. - decedat pe parcursul procesului, împotriva Deciziei civile nr. 19 din data de 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Modifică în parte această decizie, în sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de D.C.P.N.J. Suceava și respectiv, Municipiul Suceava prin primar, împotriva sentinței nr. 584 din data de 13 martie 2012 a Tribunalului Suceava, secția civilă. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Obligă pe intimații-pârâți Municipiul Suceava prin primar și D.C.P.N. a Județului Suceava la plata sumei de 2.149 lei cheltuieli de judecată către recurenți.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.