ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4502/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4502/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 noiembrie 2008,

reclamantul B.T. prin S.G.C.D.A. în domeniul artelor vizuale a chemat în

judecată pe pârâții municipiul Suceava - prin primar și D.J.C.C.P. Suceava,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați

pârâții la plata sumei de 10.800.000 lei, reprezentând daune morale, cu

cheltuieli de judecată; s-a reclamat prin acțiune încălcarea dreptului moral de

autor reglementat de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.

Prin sentința civilă nr. 1232 din 26

mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a admis excepția lipsei calității

procesuale a pârâtului municipiul Suceava și s-a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale față

de pârâta D.J.C.C.P. Suceava și, în consecință, acțiunea față de aceasta a fost

respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

investită cu soluționarea apelului formulat de reclamant, a respins calea de

atac ca nefondată prin Decizia nr. 114 din 7 octombrie 2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011

a admis recursul declarat de reclamant și a modificat decizia în sensul că a

admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 1232 din 26 mai 2009 a

Tribunalului Suceava, secția civilă; a desființat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a

reținut că daunele morale solicitate prin acțiune au fost justificate ca fiind

cuvenite artistului plastic B.T. care, împreună cu pictorul L.l., au realizat

un mozaic parietal, compoziție lucrată în tehnica mozaicului din cărămizi

șamotate și glazurate, desfășurată pe o suprafață de 456 mp și amplasată pe

peretele exterior al halei principale a fostei I.U.P.S. Suceava, devenită R.O.M.U.P.S.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor care

recunoaște autorului dreptul moral de a pretinde respectarea integrității

operei și a se opune oricărei atingeri aduse operei dacă prejudiciază onoarea

sau reputația sa. Acest articol, prin el însuși, nu oferă criterii în

stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu

normele dreptului comun, care impun stabilirea persoanei responsabile și

raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În această materie există însă o particularitate

în ceea ce privește prejudiciui, în sensul că încălcarea dreptului de autor

este prin ea însăși apta să producă autorului un prejudiciu, a cărui existență

nu mai este necesar să fie dovedită, în conformitate cu art. 1169 C. civ. De

altfel, în cauză, distrugerea operei și prejudiciul moral suferit de autor sunt

recunoscute de ambele instanțe.

În ceea ce privește calitatea

procesuală pasivă a pârâtului municipiul Suceava s-a reținut că atât timp cât

autorizația de desființare se referă la desființarea unor „ clădiri, hale,

anexe și construcții speciale" iar pe unui din pereții clădirii se află

opera, demolarea clădirii a atras inevitabil și distrugerea operei.

Ca emitent necontestat al autorizației

de demolare a clădirii, pe care se fundamentează acțiunea reclamantului,

pârâtul nu poate fi absolvit de calitate procesuală în prezentul litigiu, prin

care se reclamă încălcarea dreptului la respectarea integrității operei,

afectată în urma emiterii acesteia.

Constatând astfel că în mod greșit a

fost soluționată cauza pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta

Curte de Casație și Justiție, in temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5),

precum și art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul a modificat

decizia, în sensul admiterii apelului și desființării sentinței primei

instanțe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal - pentru a

fi analizate toate aspectele relevante invocate sub acest aspect.

Aceeași soluție a fost dată și în ceea

ce îl privește pe celălalt pârât, pentru care se arată că lucrarea figurează în

evidențele acesteia -pe site-ul său fiind înscrisă lucrarea „Monument parietal

exterior I.L.J.P.S.", ca monument for public din județul Suceava.

În cererea de apel s-a menționat și

s-a atașat la aceasta un extras de pe site-ul Suceava, în care din lista

cuprinzând „A Monumente de for din Județul Suceava - D.J.C.C.P." este

menționat „Mozaicul parietal exterior (l.U.P.S.) alături de autori, structură,

suprafață și anul edificării - cu privire la această pârâtă facându-se referiri

la acest site.

Menționarea pe propriul site a acestei

opere la categoria „monumente de for public,, alături de apărarea în sensul că

nu a decis și nu a fost de acord cu demolarea clădirii pe care era încorporată

lucrarea de mozaic parietal, iar autorizația de demolare nu are semnătura și

acordul său, cum ar fi fost necesar pentru efectuarea unei astfel de operațiuni

- ambele arătate de pârâta D.J.C.C.P. Suceava prin întâmpinarea depusă în

dosarul primei instanțe (fila nr. 12), aspecte invocate și în apel, pun în

discuție aspecte de temeinicie a acțiunii formulate împotriva acestei pârâte,

respectiv de apreciere în cauză a obligațiilor sale legale în raport de dreptul

imputat a fi încălcat de către reclamant.

În rejudecare, Tribunalul Suceava,

prin sentința nr. 584 din 13 martie 2013 a respins ca neîntemeiată excepția

privind lipsa calității de reprezentant/mandatar a S.G.C.D.A.A.V. - V.I.S.A.R.T.A.;

a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității juridice procesuale

active a reclamantului B.T.; a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa

calității juridice procesuale pasive a pârâtei D.J.C.C.P.C.N. Suceava; a

respins ca neîntemeiată excepția privind inadmis abilitatea cererii de chemare

în garanție a SC I. SRL Suceava; a admis excepția privind lipsa calității

juridice procesuale pasive a chematei în garanție SC I. SRL Suceava; a admis

acțiunea civilă având ca obiect „alte cereri", formulată de reclamantul B.T.

prin mandatar de S.G.C.D.A.A.V. V.I.S.A.R.T.A. în contradictoriu cu pârâții

municipiul Suceava prin primar și D.C.C.P.C.N., chemați în garanție fiind SC O.D.

SRL și SC I. SRL Suceava; a obligat pârâții municipiul Suceava, prin primar și

D.J.C.C.P.C.N. Suceava să plătească reclamantului suma de 100 mii lei cu titlu

de daune morale pentru pierderea operei mozaic parietal, compoziție lucrată în

tehnica mozaicului din cărămizi și șamote glazurate, amplasată pe peretele

exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S. Suceava, devenită

R.O.M.U.P.S.; a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de

judecată în sumă de 2996 lei reprezentând taxă judiciară de timbru judiciar,

cheltuieli de transport și cazare; a respins, ca nefondată, cererea de chemare

în garanție a SC O.D. SRL, formulată de pârâtul municipiul Suceava; a respins

cererea de chemare în garanție a SC I. SRL Suceava ca fiind formulată împotriva

unei persoane tară calitate juridică procesuală pasivă în cauză.

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

prin Decizia nr. 19 din  26 noiembrie 2012, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant; a admis apelurile declarate de D.C.P.N. a județului

Suceava și municipiul Suceava, prin primar și, în consecință, a schimbat în

parte sentința în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu

cu aceste apelante, păstrând celelalte dispoziții care nu sunt contrare, pentru

considerentele ce urmează.

Obiectul prezentei cauze este

obligarea pârâților la plata daunelor morale către reclamant pentru prejudiciul

produs prin distrugerea operei de artă realizată de acesta,un mozaic parietal amplasat

pe peretele exterior al halei principale a fostei întreprinderi de U.P.S. Suceava,

inaugurată în 1983, dobândită de intimata SC O.D. SRL București prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 21 mai 2007, temeiul de drept invocat

fiind art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996. Opera de artă a fost distrusă ca

urmare a demolării construcției pe care era amplasată în temeiul autorizației

de desființare din 10 iulie 2007 eliberată SC O.D. SRL București de primarul

municipiului Suceava.

Astfel cum s~a reținut și în motivarea

Deciziei nr. 1132/1/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 10 lit. d)

din Legea nr. 8/1996 prin el însuși nu oferă criterii în stabilirea

despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, fiind completat cu normele dreptului

comun care impun stabilirea persoanei responsabile și a raportului de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, existența prejudiciului moral prin

distrugerea operei nefiind necesar să fie dovedită, prin urmare cauza trebuie

analizată și prin prisma aplicării în cauză a dispozițiilor art. 998 și

art. 999 C. civ. (forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte ilicite

și a prejudiciului). Prin aceeași decizie irevocabilă s-a stabilit că ambii

pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză și sub aceste aspecte hotărârea

instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului, în temeiul art.

315 alin. (1) C. proc. civ. în consecință, motivul de apel al pârâtei D.C.P.N.

Suceava prin care aceasta reiterează excepția lipsei calității sale procesuale

pasive nu este fondat.

În ceea ce privește întrunirea în

speță a condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâților, spre deosebire

de prima instanță, instanța de apel apreciază că nu s-a tăcut dovada unei fapte

ilicite a acestora.

Prima instanță a reținut că lucrarea

artistică mozaic parietal realizată de reclamant este un monument de for public

conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 120/2006, fapta ilicită a pârâtului

municipiul Suceava constând în emiterea autorizației de demolare a construcției

pe care era realizată opera, din culpa sa neînregistrând lucrarea în evidențele

sale, iar a pârâtei D.C.P.N. Suceava în faptul că nu a înștiințat pârâtul

municipiul Suceava cu privire la opera de artă ce urma să fie distrusă și că se

opune autorizației de demolare, fără ca autorul operei să fie înștiințat.

Conform art. 3 din Legea nr. 120/2006,

a monumentelor de for public,"în condițiile prezentei legi, sunt sau

dobândesc statutul de monumente de for public, după caz, bunurile imobile

enumerate la art. 2 alin. (1), aflate, la data intrării în vigoare a prezentei

legi, în spații publice, pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al

statului ori al unităților administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc una

dintre următoarele condiții:

a) amplasarea acestora s-a realizat în

baza unei autorizații de construire emise cu respectarea reglementărilor legale

în vigoare la data amplasării;

b) existența acestora este consemnată

sau atestată ca notorie, până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

prin publicații științifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având

caracter de informare publică ori prin evidențele autorităților, instituțiilor

și serviciilor publice." Potrivit art. 2 alin. (1) din același act

normativ „în sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri

imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări

neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în

spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public

sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Din aceste dispoziții rezultă că prima

condiție pentru ca o operă de artă să rle considerată un monument de for public

este amplasarea sa în spațiu public, pe terenuri aparținând domeniului privat

al statului ori al unităților administrativ teritoriale, la data intrării în

vigoare a legii (mai 2006), condiție care nu este îndeplinită în cauză întrucât

mozaicul parietal era amplasat pe peretele unei hale aparținând unei persoane

juridice de drept privat (SC I. SRL Suceava și apoi SC O.D. SRL București). în

ceea ce privește calificarea operei în cauză ca monument de for public nu are

relevanță faptul că pe site-ul D.J.C.P.N. Suceava este astfel menționată ci

instanța trebuia să stabilească acest lucru în raport de dispozițiile Legii nr.

120/2006 citate mai sus. în aceste condiții, dispozițiile art. 10 din Legea nr.

120/2006 potrivit cărora autoritățile administrației publice au obligația să

asigure protejarea și punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în

administrarea lor, nu sunt incidente în cauză, prin urmare nu se poate imputa pârâtului

municipiul Suceava neîndeplinirea obligației prevăzută de acest act normativ.

De asemenea, nici în cazul pârâtei D.J.C.P.N. Suceava acest act normativ nu

instituia o obligație de protejare a monumentelor de for public, prin urmare

obligația de înștiințare reținută de prima instanță în sarcina pârâtei nu

exista.

În ceea ce privește Legea nr. 8/1996,

temeiul în drept al cererii de chemare în judecată, într-adevăr potrivit art 10

lit. d) autorul operei de artă are dreptul de a pretinde respectarea

integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei

atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa, dar nici

acest act normativ nu instituie vreo obligație de protejare a operei în sarcina

autorităților administrației publice locale sau a D.C.P. Această obligație este

stabilită în schimb în sarcina proprietarului operei potrivit art. 23 din Legea

nr. 8/1996 care prevede:

„(1) Proprietarul originalului unei

opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei fa prețul

de cost al materialului.

(2) Dacă nu este posibilă returnarea

originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei,

într-o manieră corespunzătoare.

(3) În cazul unei structuri

arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de

a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor."

Cum nici unul din pârâți nu era

proprietarul operei la data distrugerii acesteia, nu se poate imputa acestora

încălcarea dreptului reclamantului la a pretinde respectarea integrității

operei sale.

În ceea ce privește emiterea

autorizației de demolare de către primarul municipiului Suceava, față de faptul

că opera realizată de reclamant nu poate fi calificată ca monument de for

public sau monument istoric, nu se poate reține nici încălcarea vreunei

dispoziții din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor,

care în art. 8 reglementează emiterea autorizației de desființare, și nici nu

s-a invocat de către reclamant acest lucru.

Pentru a se reține comiterea unei

fapte ilicite de către pârâți este necesar să stabilească mai întâi prevederile

legale care i-ar fi obligat să acționeze într-un anumit fel pentru protejarea

operei de artă și apoi faptul că aceștia nu le-au respectat. Or, după cum s-a

arătat mai sus, prin nicio dispoziție legală nu se instituie vreo obligație în

sarcina pârâților pentru protejarea operei în cauză și nici nu se poate imputa

comiterea unei fapte ilicite pârâtului municipiul Suceava prin faptul că a emis

autorizației de demolare a halei pe care era amplasată opera, atât timp cât nu

a încălcat nicio dispoziție legală. Obligații, înainte de distrugerea operei,

erau instituite în sarcina proprietarului acesteia, după cum s-a arătat mai

sus.

Împotriva deciziei au declarat recurs

B.A. și B.L.N.

parietal nu este monument de for public și, în lipsa acestei calități, nu se

bucură de protecția administrației publice locale.

Se învederează că acțiunea

introductivă are ca temei legal Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, așa

cum a fost modificată și completată care, la art. 1, prevede că dreptul de

autor asupra operelor de creație intelectuală este garantat și recunoscut,

acest drept fiind legat de persoana autorului și comportă atribuții de ordin

moral și patrimonial. Opera de creație intelectuală, este recunoscută și

protejată prin simplul fapt al existenței.

În motivarea soluției sale, trecând

peste prevederile Legii nr. 8/1996 instanța de apel încearcă să facă dovadă că

mozaicul parietal nu este monument de for public și nu se afla sub protecție

deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 120/2006, opera de artă se

afla pe peretele halei industriale aparținând unei persoane juridice de drept

privat.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 120/1996

prevede condițiile ca bunurile imobile lucrări de artă plastică sau monumentală

să fie declarate monumente de for public: să fie amplasate în spații publice pe

terenuri aflate în domeniul public ori a unităților administrativ teritoriale

ale statului. Mozaicul parietal se afla amplasat pe peretele halei industriale,

proprietatea statului. Existența lucrării era notorie, iar importanța și

valoarea lucrării îndeobște recunoscută.

Hala industrială se afla pe o arteră

centrală circulată și de largă vizibilitate a municipiului, astfel că,

îndeplinind condițiile impuse de lege, ansamblul mozaic parietal trebuia să fie

înscris pe lista monumentelor de for public. Neglijența administrației și

cunoscutul vid legislativ au fost atenuate de înscrierea mozaicului pe lista

monumentelor de for public din judelui Suceava postată pe site-ul D.C.C.P.N.

Suceava care la poziția 52 indică existența acestui mozaic monumental.

Se consideră ca instanța de apei,

neglijând prevederile Legii nr. 8/1996 și, aplicând „ad literam"

dispozițiile Legii nr. 120/1996, a trecut peste împrejurarea evidentă că

autoritățile administrației locale se apără cu propria lor culpă aceea de nu fi

înscris lucrarea mozaic parietal unică în țară prin valoare și întindere ca

monument de for public.

art 10 al Legii nr. 8/1996 nu există nicio prevedere de protejare a operei în

sarcina autorităților administrației locale și că această obligație este

stabilită de Lege - art. 23, în sarcina proprietarului.

Art. 10 din Legea nr. 8/1996 reglementează

drepturile de care se bucură autorul ca drepturi morale, iar lit. d) a art.

prevede dreptul autorului de a pretinde respectarea integrității operei de a se

opune oricărei modificări și atingeri operei dacă prejudiciază onoarea sau

reputația sa.

Acest text de lege ca dealtfel și

întregul act normativ nu prevede obligații în sarcina autorităților

administrației publice sau direcțiilor de patrimoniu de a proteja opera de

arta. Acest articol de lege conferă drepturi autorilor, dar nu opune și

obligații corelative prin nominalizarea de instituții astfel obligate.

Opera de arta este recunoscută si

protejată prin simplul fapt aî existenței ei.

Instanța invocă în motivarea soluției

sale prevederile art. 23 din Legea nr. 8/1996 concluzionând că niciunul dintre pârâți

nu era proprietarul operei la data distrugerii acestuia astfel că nu se poate

imputa acestora încălcarea dreptului autorului de a pretinde respectarea

integrității operei sale.

Instanța de apel s-a aflat în eroare

întrucât respectivul text se referă la materia dreptului de suită și

reglementează drepturilor proprietarilor în cazul revânzării acestora text fără

nicio legătură în cauza.

pronunțată pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale în cauză.

În Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996

nu oferă prin el însuși criterii de stabilire a despăgubirilor pentru

prejudiciul suferit acestea fiind completate de normele dreptului comun care

impun stabilirea persoanei responsabile și raportul de cauzalitate dintre faptă

și prejudiciu.

Curtea de Apel Suceava încercând să

dea o aparență de legalitate a acțiunilor întreprinse de pârâtele-intimate

apreciază că autorizația de demolare a halei industriale pe al cărui perete

exterior se află mozaicul parietal a fost emisă cu respectarea prevederilor

Legii nr. 50/1991 și că nu există nicio dispoziție legală pe care acestea nu au

respectat-o, obligația respectivă revenind proprietarului operei, situație în

care nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Municipiul Suceava a susținut înaintea

instanței de apei că în soluționarea cauzei prima instanță și-a întemeiat

motivarea pe articole din presă sau extrase din tot felul de materiale

publicitare care nu exprimă un punct de vedere oficial.

Autoritățile administrației locale nu

au cunoscut sau nu au dorit să dea atenție legii proprietății intelectuale dar

nu și că subestimează rolul și importanța presei. Ziarul local a adus la

cunoștință o problemă de larg interes atât pentru mediile culturale cât și

pentru autoritățile locale, a încercat să salveze o operă de artă, să vină în

ajutorul autorului acesteia și să comunice consecințele nerespectării legii dreptului

de autor.

După primirea mesajelor susținute ale

presei, autoritățile administrației locale în loc de a suspenda temporar

autorizația de demolare și a lua legătura cu autorul pentru a stabili împreună

soluții de salvare a operei, au dat verdict de distrugere a mozaicului. De aici

rezultă legătura între faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtelor-intimate fiind

evidentă, îmbrăcând și forma relei credințe.

Din cele de mai sus rezultă clar că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile

delictuale existând din plin fapta ilicită - încălcarea cu vinovăție a

prevederilor Legii 8/1996 de către cei obligați să o respecte. Prin sentința

pronunțată prima instanță a obligat pârâtele la plata de daune morale cuvenite

maestrului B. în sumă de 100-000 lei. Considerând ca suma acordată nu este

potrivită staturii artistului creator și nici a suferințelor pricinuite

acestuia prin distrugerea operei sale, s-a formulat apel ce a fost respins fără

a se face nicio motivare în cuprinsul deciziei Curții de Apel Suceava.

Se precizează că Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia 1132 din 11 februarie 2011 pronunțată în

cauză a statuat că „în acest dosar distrugerea operei și prejudiciul moral

suferit au fost recunoscute de ambele pârâte. Instanța de apel Suceava,

nesocotind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că nu există

vinovății și vinovați pentru distrugerea operei de arta și nu se datorează

daune morale.

M.C.P.N. a fost parte în dosar prin

cererea de intervenție accesorie admisă de instanță. Se apreciază că ar fi fost

firesc ca prin participarea în cauză să contribuie la stabilirea adevărului și

aplicarea corectă a legii.

Înalta Curte, analizând decizia prin

raportare la criticile formulate, constată caracterul fondat al recursului

pentru argumentele ce succed.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin Decizia nr. 1132 din 11 februarie 2011 a stabilit cu autoritate de lucru

judecat calitatea procesuală pasivă a pârâților municipiul Suceava și Direcția

județeană pentru cultură, culte și patrimoniu.

Calitatea procesuală pasivă a unității

administrative, se arată în decizia de casare, este dată de calitatea acesteia

de emitentă a autorizației de demolare a clădirii, pe care se ftindamentează

acțiunea reclamantului, demolare ce a atras distrugerea operei.

Menționarea pe site-ul D.J.C.C.P. a

operei reclamantului la categoria „monumente de for public", alături de

susținerile acestei pârâte în sensul că nu a decis și nu a fost de acord cu

demolarea clădirii pe care era încorporată lucrarea de mozaic parietal, iar

autorizația de demolare nu are semnătura și acordul său au determinat instanța

de recurs să rețină calitatea procesuală pasivă a D.C.P.N. a județului Suceava

(denumire actuală a structurii teritoriale a M.C.P.N.).

Se mai reține că distrugerea operei și

prejudiciul moral suferit de autor sunt recunoscute de ambele instanțe.

Cu alte cuvinte, ceea ce a mai rămas

de cercetat în analiza întrunirii cumulative a condițiilor necesare pentru

angajarea răspunderii delictuale este existența vinovăției pârâților în

cauzarea prejudiciului moral dedus judecății, constând în intenția, neglijența

sau imprudența cu care au acționat.

În materia răspunderii civile

delictuale autorul faptei răspunde și pentru cea mai mică culpă.

Inacțiunea este faptă ilicită în toate

cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa

într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu

a fost respectată.

Legea nr. 182/2000 privind protejarea

patrimoniului cultural național mobil, prin art. 2 instituie obligația Statului

român de a garanta proprietatea și de a asigura, potrivit legii, protejarea

bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil.

Se susține de către recurentul

municipiul Suceava că obligația instituită de art. 2 alin. (5) și (8) din Legea

nr. 182/2000 referitoare Ia protejarea patrimoniului cultural național mobil

prin intermediul autorităților administrației publice, nu îi incumbă urmare a

faptului că opera intimatului nu era protejată de dispozițiile art. 3 alin. (2)

pct. 2 lit. f) din actul normativ menționat, câtă vreme nu a fost calificată ca

monument de for public.

Faptul că lucrarea nu a fost

înregistrată în evidențele sale patrimoniale, ca monument de for public se

datorează neglijenței sale în îndeplinirea obligației sale de a proteja

patrimoniul cultural național mobil.

De altfel, D.J.C.C.P., a înscris

creația artistică "mozaicul parietal exterior", alături de autori,

structură, suprafață și anul edificării pe site-ul său.

Anterior demolării, situație de fapt

necontestată de municipiul Suceava, a existat o amplă campanie de presă

împotriva distrugerii operei, tocmai în considerarea valorii sale artistice.

Așa cum s-a arătat, recurenta avea

obligația în baza art. 8 din Legea nr. 182/2000 de a proteja opera împotriva

oricăror acte comisive sau omisive care puteau duce la distrugerea acesteia.

Legea nr. 50/1996 privind autorizația

executării lucrărilor de construcții, în anexa lit. b) pct. 2.1 referitoare la

documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare

prevede obligația existenței unor date generale, respectiv descrierea

construcției care urmează să fie desființată, în cadrul căreia se vor trece

printre altele un scurt istoric (anul edificării, meșteri cunoscuți)

menționarea și descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmează

a se preleva.

Dat fiind elementele obligatorii ale

autorizației de desființare, recurenta avea obligația să verifice dacă mozaicul

parietal exterior beneficia de protecția dreptului de autor și să acționeze în

consecință.

Direcția pentru cultură și patrimoniu

național a județului Suceava apreciază că postarea pe site-ul său a operei

reclamantului coroborată cu absența avizului său la emiterea autorizației de

desființare o exonerează de orice culpă.

Numai că pârâta, în calitatea sa de

instituție specializată, avea obligația de a lua măsuri active, concrete de

conservare a bunului ce aparținea patrimoniului național mobil, prin implicare

activă, inclusiv prin solicitarea suspendării/anulării autorizației pe cale

judiciară.

Atitudinea sa pasivă a conlucrat,

alături de acțiunea unității administrativ teritoriale concretizată în emiterea

autorizației de desființare, la încălcarea drepturilor morale de autor ocrotite

de dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor

și drepturile conexe.

Evaluarea daunelor morale, așa cum se

desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, nu se poate face

prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee

realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin

aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar

pe baza unor aprecieri subiective.

În ceea ce privește despăgubirile

pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în

absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de

consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă

globală. Cât privește întinderea prejudiciului, acesta nu poate fi cuantificat

potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de

datele concrete ale speței, statuând în echitate, instanța acordă despăgubiri

apte să constituie o satisfacție echitabilă.

C.E.D.O., atunci când acordă

despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă

în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor

particulare ale cauzei.

În speță, opera creată de reclamantă

era încorporată fațadei unei clădiri industriale, susceptibile de deteriorare

cauzate de intemperii, ori urmare a trecerii timpului.

Drept urmare, la stabilirea prin

apreciere, a cuantumului daunelor morale acordate, prima instanță de fond a

avut în vedere circumstanțele particulare ale cauzei.

Înalta Curte, pentru cele ce preced,

constatând că instanța superioară de fond a aplicat greșit legea, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct.

9 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte decizia în sensul

respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de

recurenții-reclamanți B.A. și B.L.N., în continuarea calității procesuale a

reclamantului-recurent B.T. - decedat pe parcursul procesului, împotriva Deciziei

civile nr. 19 din data de 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I

civilă.

Modifică în parte această decizie, în

sensul că respinge, ca nefondate, apelurile declarate de D.C.P.N.J. Suceava și

respectiv, Municipiul Suceava prin primar, împotriva sentinței nr. 584 din data

de 13 martie 2012 a Tribunalului Suceava, secția civilă.

Păstrează celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței.

Obligă pe intimații-pârâți Municipiul

Suceava prin primar și D.C.P.N. a Județului Suceava la plata sumei de 2.149 lei

cheltuieli de judecată către recurenți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

15 octombrie 2013.