ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4505/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4505/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanta SC

T.B. SRL a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României - Secretariatul

General al Guvernului și Agenția pentru Strategii Guvernamentale, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea drepturilor morale

și patrimoniale de autor ale reclamantei asupra creației publicitare adusă

pentru prima dată la cunoștință publică sub paternitatea acesteia; să se

constate încălcarea de către pârâți a drepturilor reclamantei prin publicarea

în cotidianele „A.” și „Z.F.” a unor machete publicitare sub paternitatea și

egida Guvernului României; obligarea pârâților ca pe socoteala acestora să se dispună

publicarea sentinței ce se va pronunța în cotidianele în care au apărut

machetele incriminate, respectând aceeași așezare în pagină; obligarea

pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat

reclamantei, potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

cuantumul efectiv al prejudiciului urmând a fi determinat prin aplicarea

criteriilor legale menționate, după administrarea de probatorii în acest sens. În

măsura în care consecințele economice negative se vor agrava pe parcursul

procesului, reclamanta a arătat că înțelege să-și majoreze pretențiile și

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta

cauză.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin anunțul de participare nr. 23704

din 17 iulie 2007, Agenția pentru Strategii Guvernamentale, aflată în

subordinea Guvernului României, a inițiat o procedură privind achiziționarea

unor servicii pentru realizarea unei campanii naționale de informare publică

privind accesarea fondurilor europene. Temele și mesajele acestei campanii publicitare,

așa cum sunt menționate la filele 7 și 8 din caietul de sarcini, sunt: „Banii

europeni nu se dau se iau. Primul pas spre finanțarea europeană este

informarea, apoi proiectul. Nu mai aștepta. Fiecare zi de așteptare e una

pierdută”; „Informarea face diferența. Acolo unde liderii locali din

administrație au fost gospodari, au accesat fonduri europene pentru proiecte de

infrastructură, mediu și locuri de muncă. Beneficiarul final ești tu,

cetățeanul pentru străzi mai curate și asfaltate, pentru clădiri renovate,

pentru afaceri și locuri de muncă, cere-i primarului să folosească fondurile

europene”. „Au venit banii, sunt și ai tăi! Localitatea ta trebuie să facă un

proiect”. „Primul venit primul servit. Cu cât primăria ta va depune un proiect

mai rapid, cu atât mai repede comunitatea ta va obține finanțare”. „Bani

europeni în afacerea ta! Dacă a existat interes pentru finanțare,

întreprinzătorii au reușit să își dezvolte afacerile cu bani europeni.

Finanțarea înseamnă competitivitate pe o piață unică. Pregătește-ți afacerea

pentru viitor”.

La data

de 28 august 2007, reclamanta a depus la sediul Agenției pentru Strategii

Guvernamentale toată documentația solicitată de autoritatea contractantă,

inclusiv opera publicitară creată, aducând-o la cunoștința publică pentru prima

oară. Creația artistică originală, cuprinsă în opera publicitară pe care

reclamanta a depus-o la sediul autorității contractante, prin care a dorit să

sublinieze importanța fondurilor europene, a fost evidențiată prin configurarea

unui personaj uman ce oferă o alternativă vizuală a raportului prezent-viitor -

ce este și ce ar putea fi.

În

conformitate cu criteriile stabilite de către autoritatea contractantă în caietul

de sarcini, aceasta a comunicat la data de 31 august 2007 rezultatul procedurii

achiziției publice, în baza criteriului ofertei celei mai avantajoase din punct

de vedere economic, prin desemnarea câștigătoarei în persoana societății SC S.M.

SRL, care a obținut cel mai bun punctaj, pe locul doi clasându-se SC T.B. SRL.

La data de

12 octombrie 2007, Agenția pentru Strategii Guvernamentale comunică tuturor

participanților la licitația privind achiziționarea serviciilor mai sus

amintite că, „în conformitate cu art. 209 lit. d) din O.G. nr. 34/2006 este

imposibilă încheierea contractului, iar comisia de evaluare a ofertelor

hotărăște anularea procedurii”.

La data

de 16 noiembrie 2007, Agenția pentru Strategii Guvernamentale a publicat în Sistemul

Electronic de Achiziții Publice (SEAP) două invitații de participare (94632 și 100536),

pentru achiziționarea unor servicii de creație, redactare și difuzare în presa

scrisă, având următoarea tematică: „Finanțarea europeană pentru afacerea ta”.

„Conceptul va trebui să marcheze iconic diferența semnificativă între situația

pre-finanțare și cea post-finanțare”.

Începând

din data de 10 decembrie 2007, reclamanta a luat la cunoștință, despre apariția

în presa centrală (cotidianele „A.” și „Z.F.”), sub egida Guvernului României,

a unei campanii publicitare privind atragerea fondurilor europene, al cărei

format și concept creativ era identic cu opera creată de aceasta, deși

personajele implicate ori posturile în care acestea se găsesc, în cadrul

compoziției machetei, nu sunt întru-totul identice.

Prin

sentința civilă nr. 761 din 22 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București

și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a declinat

competența de soluționare a pricinii, în favoarea Tribunalul București, secția

civilă, care, constatând existența unui conflict negativ de competență, a

trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

Prin

decizia nr. 3598 din 25 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a IV-a civilă.

Prin

sentința civilă nr. 1826 din 26 octombrie 2011, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a fost

respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Guvernul României; a fost admisă în parte cererea; s-a constatat

calitatea reclamantei de titular al drepturilor morale și patrimoniale de autor

al operei publicitare destinate realizării unei campanii naționale de informare

publică privind accesarea fondurilor europene, drepturi încălcate de către

pârâții Secretariatul General al Guvernului și Guvernul României prin

publicarea în cotidienele „A.” și „Z.F.” a unor machete publicitare; au fost

obligați pârâții Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului să

publice dispozitivul hotărârii în cotidienele în care au apărut machetele,

respectiv „A.” și „Z.F.”; a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind plata de despăgubiri; au fost obligați pârâții Secretariatul General al

Guvernului și Guvernul României la plata sumei de 37.858,92 lei către reclamantă

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu

soluționarea apelurilor declarate de toate părțile, prin decizia nr. 4A/15

ianuarie 2013, a admis căile de atac, a schimbat în parte sentința în sensul că

a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Guvernul României ca fiind

introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate juridică; pe cale de

consecință, au fost înlăturate obligațiile stabilite în sarcina pârâtului

Guvernul României; a obligat pârâtul Secretariatul General al Guvernului la

plata de despăgubiri către reclamant în cuantum de 43.000 lei, fiind menținute

celelalte dispoziții ale sentinței, pentru considerentele ce urmează.

Cu

privire la motivele comune de apel formulate de apelanta Guvernul României prin

Secretariatul General al Guvernului și de apelantul Secretariatul General al

Guvernului, în nume propriu, apelantele au susținut că excepția lipsei

calității procesuale active era întemeiată, bazându-se pe două considerente: pe

de o parte, pe ideea că cesiunea de drepturi de autor nu a putut avea ca obiect

și dreptul de suită și deci dreptul de a se cere constatarea vreunei încălcări;

pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit înregistrarea operei cu titularul

persoană fizică C.D.M., pentru a invoca calitatea acestuia de autor.

În drept,

apelantele au invocat prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 8 /1996,

potrivit cărora „drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau

înstrăinări”, și ale art. 10 lit. b) care stabilește că printre drepturile

morale ale autorului se regăsește „dreptul de a pretinde recunoașterea

calității de autor al operei”. Se mai invocă prevederile art. 21 alin. (7) din

Legea nr. 8/1996, care precizează expres că dreptul de suită nu poate face

obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.

Curtea a constatat

că prin contractul de cesiune de drepturi de autor din  03 ianuarie 2007 C.D.M.,

în calitate de autor, a cesionat către SC C.C. SRL, societatea de la care a

primit reclamanta prin cesiune ulterioară drepturile în litigiu, drepturile de

autor enumerate în contract, respectiv: reproducerea integrală a operei,

difuzarea operei, comercializarea pe teritoriul României, exportul în vederea

comercializării pe alte teritorii decât cel al României; reprezentarea scenică,

recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție sau prezentare directă

a operei; expunerea publică a operelor; proiecția publică a operelor;

transmiterea operei prin fir, cablu, fibră optică sau alte procedee;

comunicarea publică prin intermediul înregistrărilor audio-video; prezentarea

în loc public, accesul public la bazele de date pe calculator.

Curtea a constatat

că apelantele au realizat o interpretare limitativă a textelor legale invocate,

fără a avea o justificare în acest sens. Într-adevăr, potrivit acestor texte,

creatorul unei opere păstrează dreptul moral de a cere recunoașterea dreptului

său în raport cu terții (alții decât cesionarul cu care a încheiat contractul

de cesiune) și dreptul de a cere constatarea și încetarea încălcărilor produse

de către acești terți, dar această normă nu face decât să păstreze în favoarea

acestuia un drept la acțiune care s-a transmis odată cu contractul de cesiune

către cesionar; cu alte cuvinte, legea nu îi interzice cesionarului să apere

drepturile morale ale creatorului cedent, dar îi permite în continuarea

creatorului cedent să facă aceste apărări, dacă cesionarul omite acest lucru.

În ceea

ce privește critica în sensul că prima instanță a reținut că autorul operei

publicitare ar fi C.D.M., fără a fi făcută dovada înregistrării sau măcar a

semnalării conform uzanțelor și dispozițiilor legale în materie a drepturilor

reclamate, Curtea a constatat că este nefondată, câtă vreme, potrivit prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se prezumă a fi autor, până la proba

contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la

cunoștință publică, nefiind necesară o operațiune materială de înregistrare

într-un anumit registru public. Or, aducerea la cunoștință publică a operei s-a

făcut prin depunerea de către reclamantă, a întregii documentații solicitate de

autoritatea contractantă, inclusiv a operei publicitare create sub numele lui C.D.M.

și cesionată reclamantei.

Motivul

de apel legat de greșita soluționare a excepției lipsei capacității juridice a

Guvernului României a fost găsit întemeiat.

Astfel, din

analiza comparativă a prevederilor constituționale și ale Legii nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor cu

prevederile H.G. nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al

Guvernului, rezultă că cele două autorități nu se identifică.

Chiar

dacă pe parcursul soluționării fondului litigiului Secretariatul General al

Guvernului a devenit succesor al Agenției pentru Strategii Guvernamentale,

totuși, acesta este subiect de drept distinct de Guvernul României, astfel

încât dispozițiile art. 2 și 3 din H.G. nr. 405 /2007 nu puteau fi avute în

vedere în analiza capacității juridice civile și la soluționarea excepției.

Analizând

cererea de chemare în judecată din perspectiva obligațiilor ce se cer a fi

stabilite în sarcina Guvernului României, instanța a reținut că acestea nu

corespund capacității juridice administrative a Executivului, ca expresie a

atribuțiilor și competențelor stabilite prin normele constituționale și cele

ale legilor speciale de organizare și funcționare.

Un alt

motiv de apel invocat de apelante s-a referit la nesocotirea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În speță,

apelantele au invocat faptul că nu le-au fost comunicate și încheierile de

amânare a pronunțării din 13 octombrie 2011, 18 octombrie 2011 și 25 octombrie 2011

fiind încălcate dispozițiile imperative ale legii prin care sunt reglementate

formele de procedură, cu violarea gravă și evidentă a dreptului la apărare, a

principiului egalității armelor, a contradictorialității și procesului

echitabil, recunoscute oricărui pârât.

Curtea a constatat

că potrivit prev. art. 105 C. proc. civ., „actele de procedură îndeplinite de

un judecător cu încălcarea normelor de competență de ordine publică sau privată

vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege. Actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege,

vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”

Se arată

că orice nulitate virtuală, ce intră sub incidența acestui text de lege, poate

fi constatată numai dacă există o încălcare a unei forme procedurale ce produce

părții interesate o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actului făcut cu neobservarea regulii de procedură.

În speță,

nu s-a făcut dovada comunicării către apelante a încheierii de amânare a

pronunțării, deci există o nerespectare a normei de procedură, care este

invocată de partea interesată, în speță pârâții căzuți parțial în pretenții.

Cu

privire la vătămarea procesuală, însă, Curtea a constatat că aceasta nu a fost

dovedită.

Argumentul

legat de adresa nr. 2578/IJ/2992/SIJ/2009 emisă de Serviciul de inspecție

pentru Judecători din cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al

Magistraturii, nu poate fi considerat relevant; dincolo de caracterul de

recomandare al unei astfel de adrese, aceasta nu poate adăuga la lege prin

instituirea unui caz de nulitate acolo unde legea procesuală nu prevede o

astfel de nulitate.

O altă

critică adusă hotărârii apelate, este aceea că instanța de fond a trecut în mod

nelegal la soluționarea fondului cererii fără a se pronunța asupra tuturor

excepțiilor invocate în apărările formulate de pârâții Agenția pentru Strategii

Guvernamentale și Guvernul României, fiind încălcate atât norme procesuale - art.

137 și art. 261 C. proc. civ., cât și norme de drept substanțial - cele ale

Legii nr. 8/1996, modificate și completate.

S-a

constatat că, în esență, apelantele au invocat nepronunțarea primei instanțe cu

privire la: excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției pentru

Strategii Guvernamentale, invocată prin întâmpinarea Agenției pentru Strategii

Guvernamentale; excepția nulității acțiunii pentru lipsa dovezii calității de

reprezentant, întemeiată pe dispozițiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. și art.

139

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pentru lipsa mandatului special

de reprezentare, invocată prin întâmpinarea Guvernului României.

Or, la

termenul de judecată din 07 septembrie 2010, reclamanta și-a precizat cererea

de chemare în judecată, în sensul că a înțeles să se judece în calitate de

pârât doar cu Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului, iar nu

și cu Agenția pentru Strategii Guvernamentale, care astfel a fost scoasă din

cauză, ca efect al principiului disponibilității procesului civil.

Cât

privește excepția nulității acțiunii pentru lipsa dovezii calității de

reprezentant, întemeiată pe dispozițiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ. și art.

139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, pentru lipsa mandatului special de

reprezentare, invocată prin întâmpinarea Guvernului României, Curtea a constatat

că întâmpinarea a fost formulată de Guvernul României prin Secretariatul

General al Guvernului.

Or,

instanța de apel a admis excepția lipsei capacității de folosință a Guvernului

în cauza de față, ceea ce înseamnă că orice act procesual făcut de aceasta este

lovit de nulitate, inclusiv întâmpinarea prin care aceasta a invocat excepția

respectivă.

Astfel,

nu există nicio vătămare prin nesoluționarea unei excepții invocate de o parte

cu privire la care s-a constatat lipsa capacității sale juridice de a sta în

proces. În plus, s-a constatat o lipsă de consecvență în invocările

apelantelor, care pe de o parte au susținut că Guvernul României nu poate sta

în proces deoarece nu are capacitate juridică, pe de altă parte, se invocă

vătămarea pentru nepronunțarea pe o excepție invocată de acesta.

În ceea

ce privește fondul cauzei, apelantele au invocat faptul că hotărârea este

netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a admis în parte acțiunea

fără să fie argumentată această concluzie.

Apelantele

au invocat faptul că, sub aspect procedural, acțiunile în constatare sunt

inadmisibile atunci când partea poate cere realizarea dreptului (art. 111 C.

proc. civ.).

Curtea a reținut

că inadmisibilitatea cererii în constatare apare ca excepție procesuală atunci

când reclamanta formulează doar un astfel de petit în constatare, dar nu și

atunci când - situația cererii de față - cererea în constatare este însoțită de

cererea în realizare (obligarea la despăgubiri), în această situație de fapt

petitul în constatare fiind doar o etapă necesară pentru soluționarea celui în

realizare, neobligând instanța să se pronunțe prin dispozitiv asupra acestuia;

faptul că prima instanță a făcut acest lucru nu atrage însă inadmisibilitatea,

câtă vreme era învestită și cu soluționarea acțiunii în realizare.

Apelantele

au susținut că formularea capătului de cerere având ca obiect recunoașterea

drepturilor morale și patrimoniale de autor asupra unei creații publicitare

denotă că anterior nu a fost înregistrată opera originală de creație

intelectuală care să beneficieze de protecția dreptului de autor, punând sub

semnul întrebării condiția noutății și a individualității acesteia.

Curtea a

reținut deja, cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale

active, că potrivit prev. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se prezumă a

fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă

pentru prima dată la cunoștință publică, nefiind necesară o operațiune

materială de înregistrare într-un anumit registru public. Or, aducerea la

cunoștință publică a operei s-a făcut prin depunerea de către reclamantă, a

întregii documentații solicitate de autoritatea contractantă, inclusiv a operei

publicitare create sub numele lui C.D.M. și cesionată reclamantei.

Apelantele

au mai invocat faptul că pretinsa creație nu este rezultatul unei activități

creatoare, fiind o reproducere a unui concept existent pe piață. Oferta

prezentată de SC T.B. SRL nu a făcut decât să respecte cerințele prevăzute în

caietul de sarcini. Prezentarea cu panouri - înainte-după - nu este originală deoarece

Agenția pentru Strategii Guvernamentale, în calitate de autoritate

contractantă, a cerut-o. Apelantele au susținut că în opera invocată de

reclamantă nu se regăsește nici un efort creativ, nicio amprentă a

personalității autorului, nicio notă personală, respectiv o contribuție

creatoare care să poată fi atribuită societății reclamante. Dimpotrivă,

conceptul în discuție este prezent în publicitate în numeroase campanii.

Marcarea iconică a unor situații asemănătoare sau diferite nu este sinonimă cu

faptul creației unei opere originale, care dă naștere la drepturi exclusive,

reglementate prin Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, în consecință societatea reclamantă

neputând să le opună drepturi de autor de care nu beneficiază.

Curtea a constatat

că acest argument este nefondat, deoarece trebuie făcută distincția între

descrierea prin cuvinte a unei cerințe și prezentarea grafică a acesteia.

Astfel,

oricât de sugestivă ar fi fost descrierea prin anunțul de licitație, nu se

poate susține că această descriere ar fi distrugătoare de originalitate pentru

orice reprezentare grafică ce ar fi fost depusă de orice candidat la licitație,

ulterior; o altfel de interpretare ar duce la concluzia absurdă că descrierea

din anunț ar împiedica orice concurent să invoce un drept de autor cu privire

la prezentările grafice cu care concurează, deoarece „ideea” prezentării le-a

fost sugerată de anunț; or, așa cum se cunoaște, în materia drepturilor de autor

nu beneficiază de protecție ideea în sine, ci forma materială de manifestare a

acesteia.

În plus, s-a

constatat că anunțul primei licitații, anunțul de participare pentru procedura

de achiziție publicat pe S.E.A.P. în data de 17 iulie 2007 cu nr. 23704 (fila

18 dosar declinat) nu cuprindea drept cerință ce să fie prevăzută în caietul de

sarcini, prezentarea cu panouri - înainte-după; această cerință apare însă abia

în cuprinsul invitației de participare nr. 100536 din 14 noiembrie 2007. În

cuprinsul acestei ultime invitații, se menționează că „s-au menținut

specificațiile tehnice ale anunțului de participare publicat în data de 17

iulie 2007, respectiv - „Conceptul va trebui să marcheze iconic diferența

semnificativă între situația pre-finanțare și cea post-finanțare”; Curtea a constatat

însă că mențiunea „Conceptul va trebui să marcheze iconic diferența

semnificativă între situația pre-finanțare și cea post-finanțare” este adăugată

în noiembrie 2007 (fila 28 dosar declinat), nefiind probată susținerea

pârâtelor în sensul contrar.

Ceea ce s-a

analizat în concret a fost dacă grafic între reprezentările grafice folosite de

reclamantă și cele folosite de pârâte există o similaritate, care este gradul

acestei similarități și dacă asemănările sunt întâmplătoare sau nu.

Curtea a constatat

deosebit de concludentă proba cu raportul de expertiză efectuat în fața primei

instanțe, realizată de specialistul desemnat conform art. 201 alin. (3) C.

proc. civ., D.P., care a stabilit că opera creată de reclamantă este originală;

cea de-a doua operă de artă este 100% similară cu prima, pe dimensiunea concept

și strategie, iar pe dimensiunea vizuală grafică este similară în proporție de

90%; din punct de vedere al textului, între cele două opere există o

similitudine în proporție de 80%; din punct de vedere al campaniei receptată de

cei cărora le este adresată, este percepută la fel, cu același tip de mesaj, fiind

însă folosite alte cuvinte.

Faptul că

pârâtele nu aveau o obligație contractuală de confidențialitate nu înlătură

faptul că acestea aveau obligația generală, conform Legii nr. 8/1996, să se

abțină de la orice faptă de încălcare a dreptului de autor.

Nici faptul

că nu s-a dovedit că pârâtele au urmărit avantaje materiale proprii nu este

relevant în materia drepturilor de autor, pentru a se constata încălcarea acestuia

nefiind necesar a se dovedi că cel care le încalcă obține și un folos material

ca urmare a încălcării produse.

Apelul

reclamantei a privit exclusiv respingerea capătului de cerere privind acordarea

despăgubirilor.

Apelanta-reclamantă,

în calitate de autor al operei publicitare destinate realizării unei campanii

naționale de informare publică privind accesarea fondurilor europene, calitate

pe care însăși instanța de fond a reținut-o, are dreptul de a pretinde

respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și

oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa,

astfel cum prevede și art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de

autor și drepturile conexe, iar în caz de încălcare, are dreptul la repararea

prejudiciului.

Se arată

că nu există în legislația actuală criterii sau praguri minime sau maxime de

acordare a despăgubirilor materiale sau morale, în materia proprietății

intelectuale, astfel că instanța a procedat la evaluarea cuantumului acestora

prin raportare la petit, la amploarea încălcării produse, la practica

judiciară. Astfel, fără a exista un criteriu matematic de stabilire (

criteriile invocate de reclamantă cu privire la valoarea contractului de

achiziție publică fiind nerelevante deoarece nu se poate stabili o legătură

cuantificabilă între profitul pârâtelor și valoarea contractului de

achiziție-valoare ce implică și alte costuri în afara reprezentărilor grafice),

Curtea a apreciat că un cuantum de 10% din suma solicitată de către reclamantă

cu titlu de daune este suficient pentru acoperirea pagubei, fără a deveni o

îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Reclamanta,

prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării la plata de

despăgubiri de 430.000 lei.

Prin

dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanța, deși pleacă de la o

premisă corectă, ajunge la o concluzie greșită.

Astfel,

instanța trebuia să constate că valoarea prejudiciului învederat nu a fost

contestată.

De

asemenea, instanța nu reușește să dea o explicație suficientă sau măcar

lămuritoare asupra a ceea ce consideră că «ar implica și alte costuri în afara

reprezentărilor grafice».

Tot legat

de înlăturarea criteriului de cuantificare a prejudiciului, valoarea

contractului de achiziție publică, se arată că motivarea acestui considerent

lipsește, respectiv a acestei înlăturări.

Se mai

arată că nu se înțelege de ce acordarea de daune morale, pentru acoperirea unei

pagube dovedite și mai ales necontestate de către partea potrivnică ar avea o

legătură cu instituția și principiul îmbogățirii fără justă cauză.

În lipsa

solicitării de dezdăunare pentru un prejudiciu material, se impunea repararea în

integralitatea prejudiciului solicitat, respectiv cel moral, în cuantumul

apreciat ca fiind suficient și rezonabil, cerut, dovedit și necontestat pe

parcursul procesului.

Cele

învederate dovedesc greșita aplicare a legii de către instanța de apel.

Recurenta

arată că este imposibil de înțeles criteriul potrivit căruia instanța de apel,

respingând pretențiile solicitate cu titlu de daune morale, a admis procentul

de 10% din suma solicitată.

Pârâtul

Secretariatul General al Guvernului, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicită, în esență, respingerea acțiunii formulate.

Un prim

motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Astfel, deși

s-a solicitat expres prin cererea de apel (fila nr. 11 finală), în condițiile art.

295 alin. (2) C. proc. civ., atât refacerea expertizei efectuate de prima

instanță în temeiul art. 201 alin. (3) (în condițiile în care această probă a

fundamentat sentința atacată, având un rol determinant), dar și administrarea

unor probe noi, în sensul efectuării unei constatări tehnico-științifice de

către Oficiului Român pentru Drepturile de Autor cu privire la caracterul

original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe,

conform dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 8/1996, instanța

de apel a ignorat cererea, procedând la soluționarea cauzei, pe baza acelorași

concluzii ale specialistului desemnat și care fuseseră criticate.

În

condițiile în care administrarea acestei probe la instanța de fond a fost

realizată fără participarea reprezentanților instituției pârâte, care nu au

fost informați și nu le-au fost comunicate acte de procedură în acest sens,

neavând posibilitatea de a pune la rândul lor întrebări ori de a formula obiecțiuni,

ceea ce echivalează cu încălcarea principiului contradictorialității, instanța

de apel avea posibilitatea de a dispune refacerea expertizei, potrivit art. 295

alin. (2) C. proc. civ. dar și administrarea unor probe noi.

Instanța

de apel nu a arătat de ce proba cu expertiză nu este utilă și concludentă

soluționării cauzei, ceea ce afectează hotărârea pronunțată deopotrivă de

viciul nemotivării în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar și de

încălcarea principiului dreptului de apărare, din această perspectivă fiind

incidente dispozițiile 304 pct. 5 C. proc. civ., care sancționează și

nerespectarea unor reguli de bază ale procedurii jurisdicționale.

O altă

critică adusă hotărârii atacate, este aceea că s-a trecut în mod nelegal la

soluționarea fondului cererii fără a se pronunța asupra tuturor excepțiilor

invocate în apărările formulate de instituțiile pârâte, fiind încălcate atât

norme procesuale - art. 137 și art. 261 C. proc. civ., cât și norme de drept

substanțial - cele ale Legii nr. 8/1996, modificate și completate.

Acest

motiv subzistă, deși a fost invocat și în apelul declarat împotriva sentinței

civile nr. 1826 din 26 octombrie 2011 pronunțată de instanța de fond, întrucât

neregularitatea sesizată nu a fost înlăturată nici de instanța de apel.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru

Strategii Guvernamentale, argumentul instanței, fundamentat pe principiul

disponibilității și precizarea de acțiune a reclamantei făcută la termenul din

07 septembrie 2010, nu poate fi reținut întrucât modificarea cadrului procesual

a intervenit prin efectul legii, iar nu prin voința părților, Secretariatul

General al Guvernului fiind continuatorul Agenției pentru Strategii

Guvernamentale, astfel încât actele procedurale ale acestei pârâte nu puteau fi

înlăturate.

Eroarea

instanței de apel, care nu este una specializată în drept public administrativ,

a fost generată de poziția procesuală a Secretariatului General al Guvernului

care, după reorganizarea Agenției pentru Strategii Guvernamentale, a stat în

proces atât în nume propriu, în calitate de continuator al acesteia, cât și în

calitate de reprezentant legal al Guvernului României.

Față de

împrejurarea că apelul fusese declarat de Secretariatul General al Guvernului,

iar dispozițiile art. 294 alin. (1) și art. 295 alin. (1) C. proc. civ. permiteau

invocarea excepțiilor în considerarea efectului devolutiv al apelului, refuzul

instanței de apel de

a analiza aceste apărări și de a soluționa excepțiile invocate nu are nicio

justificare.

Instanța,

nu putea refuza analiza și soluționarea excepției nulității acțiunii pentru

lipsa dovezii calității de reprezentant.

Din

această perspectivă se învederează că analizând acțiunea introductivă, reiese

faptul că aceasta a fost formulată de SC A.C. SRL prin L.L., în calitate de

reprezentantă a reclamantei SC T.B. SRL însă, fără a fi făcută dovada

existenței mandatului special de reprezentare.

De

asemenea, potrivit dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în cazul

persoanelor juridice, capacitatea de folosință și, implicit, capacitatea de

exercițiu sunt limitate de principiul specializării, acestea neputând dobândi

și exercita drepturi care exced scopului în vederea căruia au fost create. În

acest sens, nu era și nu putea fi probată încadrarea obiectului de activitate

al SC A.C. SRL în clasa 7411 - Activități de justiție, potrivit prevederilor H.G.

nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia

națională - C.A.E.N., astfel încât această societate comercială nici nu ar fi

putut dobândi legal calitatea de reprezentantă, în sensul dispozițiilor art. 67

și următoarele C. proc. civ., a reclamantei SC T.B. SRL

Aceste

susțineri au fost confirmate ulterior prin semnarea actelor procedurale ce au

urmat, inclusiv a cererii de apel, de către avocat, fără a se acoperi, însă,

neregularitatea procedurală sesizată prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

În ce

privește calitatea procesuală pasivă a Agenției pentru Strategii Guvernamentale

și, pe cale de consecință, a Secretariatului General al Guvernului, s-a arătat

că instituția pârâtă nu a folosit niciodată creația publicitară a reclamantei,

contrar susținerilor neprobate ale reprezentanților acesteia și nici nu a

pretins că ar fi creatoare a operei în discuție.

Crearea

și publicarea machetelor publicitare în presa scrisă privind accesarea

fondurilor europene la care reclamanta face referire în susținerea pretențiilor

de despăgubire nu a fost realizată de Agenția pentru Strategii Guvernamentale,

ci de SC A.R.S.A. SA în conformitate cu obligațiile asumate de aceasta prin contractul

de prestări servicii din 07 decembrie 2007.

Conform

clauzelor acestui contract, prestatoarea SC A.R.S.A. SA s-a obligat să creeze

și să difuzeze machete pentru presa scrisă privind accesarea fondurilor

europene contra prețului plătit de beneficiara Agenția pentru Strategii

Guvernamentale.

Deși în

susținerea apărărilor au fost depuse la dosarul cauzei toate aceste dovezi,

inclusiv contractul de prestări servicii nr. 22 din 07 decembrie 2007, instanța

a trecut sub tăcere această împrejurare, lăsând nesoluționată, printr-un

artificiu procedural excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției

pentru Strategii Guvernamentale.

Hotărârea

instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția din

dispozitiv ori cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța,

deși face distincția necesară „între descrierea prin cuvinte a unei cerințe și

prezentarea grafică a acesteia”, și apreciază corect că „nu beneficiază de

protecție ideea în sine, ci forma materială de manifestare a acesteia”,

concluzionează total eronat că autoritatea achizitoare ar fi folosit „pentru

exemplificarea anunțului reluat, reprezentări grafice ce erau similare cu cele

depuse de reclamantă în sprijinul candidaturii sale”. Ori, nu numai că o

asemenea concluzie este contradictorie și nu are sprijin în materialul probator

aflat la dosar, dar este de notorietate că procedurile de achiziție publică

stabilite prin dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006 nu prevăd

utilizarea vreunor reprezentări grafice la publicarea anunțurilor, cerințele

impuse operatorilor economici fiind precizate exclusiv în formulare tipizate, a

căror formă este strict reglementată prin Ordinul A.N.R.M.A.P. nr. 155/2006

privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziție publică.

În speță,

nici caietul de sarcini și nici anunțul în urma căruia a fost încheiat contractul

de prestări servicii din 07 decembrie 2007 cu SC A.R.S.A. SA nu au avut

reprezentări grafice. Dimpotrivă, obiectul contractului l-au constituit tocmai „servicii

de creație, redactare și difuzare în presa scrisă a unei machete de presă, de

dimensiunea unei jumătăți de pagină de ziar. cu informații despre accesarea

fondurilor europene”, fiind imposibilă obiectiv publicarea anticipată de către

autoritatea contractantă creații ori a vreunei reprezentări grafice ce se

urmărea a fi achiziționată.

Hotărârea

a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respectiv art. 4 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 8/1996

și art. 998-999 C. civ.

Din

analiza considerentelor deciziei atacate reiese că instanța a prezumat

calitatea apelantei-reclamante SC T.B. SRL de autor al operei, conform

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Însă această prezumție nu

putea să fie operantă, câtă vreme tocmai actele depuse de reprezentantul SC

T.B. SRL tăceau dovada contrară. Astfel. SC T.B. SRL a încheiat la data de 02

ianuarie 2007 cu SC C.C. SRL un contract de management, iar nu de cesiune

drepturi de autor, clauzele acestuia privind organizarea, conducerea și

gestionarea activității. Contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1/03

ianuarie 2007 a fost încheiat ulterior între C.D.M. și SC C.C. SRL, fiind

prevăzut expres de această dată că este încheiat în baza Legii nr. 8/1996.

Prin

urmare, în afara faptului că cele două tipuri de contracte sunt diferite, iar

în lipsa vreunei mențiuni exprese nu putea fi prezumată transmiterea

drepturilor de autor către apelanta-reclamantă SC T.B. SRL, se impunea observat

că, sub

aspect temporal,

contractul de cesiune a drepturilor de autor încheiat dl. M.C.D. și SC C.C. SRL

nu exista la data semnării contractului de management.

Ori, în

aceste condiții nu putea să opereze prezumția întemeiată pe dispozițiile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, apelanta-reclamantă SC T.B. SRL neavând cum să

dobândească de la SC C.C. SRL drepturi de autor pe care aceasta din urmă nici

nu le avea în patrimoniu la 02 ianuarie 2007, iar transmiterea nu putea să

opereze în baza unui contract de management.

Din

considerentele deciziei civile nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013 reiese că nu a

fost analizată niciuna dintre condițiile răspunderii civile pentru a putea fi

angajată răspunderea civilă delictuală a autorității pârâte.

Așa cum s-a

mai arătat, crearea și publicarea machetelor publicitare în presa scrisă

privind accesarea fondurilor europene la care reclamanta face referire în

susținerea pretențiilor de despăgubire nu a fost realizată de Agenția pentru

Strategii Guvernamentale, ci de SC A.R.S.A. SA, în conformitate cu obligațiile

asumate de aceasta prin contractul de prestări servicii din 07 decembrie 2007.

Conform

clauzelor acestui contract, prestatoarea SC A.R.S.A. SA s-a obligat să creeze

și să difuzeze machete pentru presa scrisă privind accesarea fondurilor

europene contra prețului plătit de autoritatea contractantă beneficiară -

Agenția pentru Strategii Guvernamentale.

Înalta

Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține

următoarele:

Reclamanta

invocă în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. modalitatea nelegală a

instanței superioare de fond de cuantificare a prejudiciului moral solicitat.

Prejudiciul

moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el

diferă de la persoană la persoană (fizică sau juridică) în funcție de

circumstanțele concrete al fiecărui caz. De aceea nici Curtea Europeană, atunci

când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare

prestabilite, ci judecă în echitate.

Astfel,

nu poate fi primit argumentul recurentei potrivit căruia instanța trebuia să

constate că valoarea prejudiciului învederat este valoarea contractului de

achiziție publică întrucât intimatul nu a contestat-o.

A raționa

în sensul celor solicitate presupune a admite ideea că persoana ce a fost

supusă unui prejudiciu moral poate determina ea însăși întinderea

prejudiciului, ceea ce este contrar practicii C.E.D.O., în caz contrar,

aprecierea subiectivă a persoanei interesate putând duce la o îmbogățire fără

justă cauză. Nu subzistă nici susținerea că prejudiciul solicitat nu a fost

contestat de intimat câtă vreme acesta a contestat pe tot parcursul procesului,

inclusiv prin dezvoltarea motivelor de recurs, calitatea intimatei de autoare a

operei.

O altă

critică se referă la absența motivării instanței în ceea ce privește acordarea

unui procent de 10% din valoarea solicitată.

Contrar

opiniei recurentei, instanța a arătat de ce a apreciat că un procent de 10%

este suficient pentru acoperirea pagubei, fără a deveni o îmbogățire fără justă

cauză, astfel cum rezultă din expunerea cursului procesului:”nu există în

legislația actuală criterii sau praguri minime sau maxime de acordare a

despăgubirilor morale în materia proprietății intelectuale, astfel că instanța

urmează să procedeze la evaluarea cuantumului acestuia prin raportare la petit,

la amploarea încălcării produse, la practica judiciară”.

Cât

privește cuantumul stabilit, fiind vorba de o critică de netemeinicie, acesta

nu poate face obiect al recursului, dat fiind prevederile art. 304 alin. (1) C.

proc. civ., ce permit modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive

de nelegalitate.

Înalta

Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În ceea

ce privește recursul declarat de Secretariatul General al Guvernului, Înalta

Curte reține caracterul nefondat al acestuia pentru considerentele ce succed.

Art. 304 alin.

(1) C. proc. civ. permite modificarea sau casarea unor hotărâri numai pentru

motive de nelegalitate. Și aceasta întrucât pct. 10 și pct. 11 ale art. 304 C.

proc. civ. ce vizau aspecte de netemeinicie ale hotărârilor judecătorești

supuse recursului, au fost abrogate prin art. I pct. 111 și, respectiv art. I pct.

112 din O.U.G. nr. 219/2005 publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005.

Drept

urmare criticile referitoare la neadministrarea în apel a unei noi expertize,

urmare a faptului că expertiza efectuată la prima instanță de fond, întocmită

fără participarea reprezentantului recurentului, nu a fost comunicată precum și

a faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de efectuare a

expertizei, nu pot face obiect al recursului întrucât reprezintă un aspect de

netemeinicie. Similar, nu pot face obiect al recursului nici criticile

referitoare la greșita apreciere a probelor, (pct. 10 când instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate,

care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; pct. 11 când hotărârea se

întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a

probelor administrate).

Cum

recurenta invocă încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil -

dreptul la apărare și cel al contradictorialității - cu referire doar la

aspectele de temeinicie, Înalta Curte constată că nu are a se pronunța asupra

acestora, față de soluția pronunțată asupra criticilor de netemeinicie.

Contrar

opiniei recurentului, instanța superioară de fond s-a pronunțat corect asupra

excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției pentru Strategii

Guvernamentale cu referire la respectarea principiului disponibilității.

Astfel,

la termenul de judecată de la 7 septembrie 2010, reclamanta a precizat că

înțelege să se judece în contradictoriu doar cu Guvernul României -

Secretariatul General al Guvernului.

Față de

precizările formulate, prima instanță de fond a emis mai multe adrese către

Secretariatul General al Guvernului în vederea clarificării aspectelor

referitoare la cadrul procesual, clarificare ce a intervenit la 11 ianuarie 2011,

astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la această dată a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, când s-a luat act de precizarea făcută de

reclamantă la 7 septembrie 2010.

Cererea

de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost semnată de unul dintre

administratorii societății, SC A.C. SRL, reprezentată de L.L.F. Această

calitate rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Fiind vorba de o societate cu

răspundere limitată, în al cărui act constitutiv este menționat numele

reprezentantului societății, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. e) din

Legea societăților nr. 31/1990, rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 161

alin. (1) C. proc. civ., invocate de recurent.

Cu alte

cuvinte, acțiunea a fost pornită de titularul dreptului de autor, prin

reprezentantul său statutar, administratorul societății, în condițiile art. 139

alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Drept

urmare, toate criticile vizând lipsa capacității de exercițiu a SC A.C. SRL, cu

referire la principiul specializării sunt, de asemenea, nefondate, dat fiind

calitatea sa de administrator al societății reclamante.

Osebit de

aceasta, reclamanta a mandatat un avocat, astfel cum rezultă din împuternicirea

avocațială nr. 426.076 emisă la 20 decembrie 2007, anterior depunerii cererii

introductive de instanță la 21 decembrie 2007, astfel încât și în ipoteza

antamată de reclamant, lipsa calității de reprezentant, complinirea lipsei s-a

făcut prin mandatul special de reprezentare dat avocatului, conform art. 161 alin.

(1) C. proc. civ.

Recurenta

susține lipsa calității procesuale pasive a Agenției pentru Strategii

Guvernamentale și, urmare a reorganizării agenției, lipsa calității procesuale pasive

a Secretariatului General al Guvernului, deoarece crearea și publicarea

machetelor publicitare la care face referire reclamanta a fost realizată de S.C.

Ars Advertising S.A., în conformitate cu obligațiile asumate de aceasta prin

contractul de prestări servicii din 7 decembrie 2007.

Contrar

opiniei recurentului, campania de publicitate media destinată accesării

fondurilor publice europene a fost declanșată de Agenția pentru Strategii

Guvernamentale, astfel cum rezultă din anunțul de deschidere a procedurii

achiziției publice, situație de fapt necontestată de recurentă, în etapa

devolutivă a apelului.

De

altfel, pe toate anunțurile publicitare apare mențiunea „Campanie inițiată de

Guvernul României”.

Recurenta

invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că

instanța, deși face distincția necesară între descrierea prin cuvinte a unei

cerințe și prezentarea sa grafică, apreciind corect că nu beneficiază de

protecție ideea în sine ci forma materială de manifestare a acesteia,

concluzionează eronat că autoritatea achizitoare ar fi folosit reprezentări

grafice similare cu cele depuse de reclamantă în sprijinul candidaturii sale.

Cu referire la această critică se arată că această concluzie nu are sprijin

material probator, ceea ce semnifică solicitarea de reanalizare a probelor

administrate în etapele procesuale anterioare. Așa cum deja s-a arătat,

criticile de netemeinicie nu pot face obiect al recursului.

Pe fondul

cauzei se invocă, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 139

din Legea nr. 8/1996 raportat la art. 998-999 C. civ.

Se arată

că instanța a prezumat greșit calitatea reclamantei de autor al operei deoarece

cesionara, SC C.C. SRL la 2 ianuarie 2007 nu avea acest drept în patrimoniu,

drept dobândit abia la 3 ianuarie 2007.

Critica

este vădit nefondată câtă vreme potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996

se prezumă a fi autor, până la proba contrarie, persoana sub numele căreia

opera a fost adusă pentru prima dată.

Or, la 28

februarie 2007, ulterior încheierii contractelor invocate de recurentă, reclamantă-intimată

a depus la sediul Agenției pentru Strategii Guvernamentale opera publicitară

creată - grafică și verbală - creație sub numele lui M.D.C.

De

menționat că managerul de creație indicat în contractul de management este tot M.D.C.

Cu

privire la greșita aplicare a art. 139 din Legea nr. 8/1996 și art. 998-999 C.

civ. se reține că și această critică este nefondată.

Opera

creată, conform probei relevante administrată în cauză, expertiza tehnică de

specialitate, este originală.

A

îmbrățișa susținerea recurentului referitoare la faptul că opera grafică și

verbală executată nu face decât să reproducă cerințele achiziției publice

lansate, împrejurare distructivă de originalitate, ar presupune că orice operă

comandată nu poate avea amprenta proprie a artistului. Esența creației

artistice este aceea că pornind de la o temă dată, creatorul o interpretează,

abordează și o materializează distinct de ceilalți creatori, posibilitățile de

abordare și prezentare fiind infinite.

Reclamantul

a pretins despăgubiri pentru repararea unor daune morale câtă vreme se indică,

cu referire la dispozițiile art. 139 alin. (1) și (2) cu referire la art. 10 lit.

a) și b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, încălcarea unor valori legale, nepatrimoniale și morale.

Drepturile protejate de lege au fost lezate prin conduita recurentului, garant

al legalității în toate domeniile vieții sociale, culturale și economice, de a

permite folosirea operei protejate într-o campanie publică națională, fără consimțământul

autorului, valori nepatrimoniale care, altfel, ar rămâne grav compromise,

formale, chiar ipotetice.

Pentru

repararea acestui prejudiciu, daunele morale trebuie justificate, iar nu

dovedite.

Drept

urmare criticile referitoare la nerealizarea îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale sunt vădit nefondate.

Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul față de împrejurarea că nu sunt incidente motivele de modificare

indicare, pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC T.B. SRL și,

respectiv recurentul-pârât Secretariatul General al Guvernului împotriva

deciziei nr. 4/ A din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2013.