ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1930/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 21.12.2012 sub nr. x/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe S.C. B. S.R.L. solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 100000 euro cu titlu de daune morale reprezentând încălcare acord scris privind nedifuzarea TV a înregistrărilor video din data de 2.06.2012, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, art. 252 și art. 253 alin. (4) din noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 9485/26.06.2013, Judecătoria Constanța a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 680/21.01.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014.

La data de 15.05.2014, s-a înregistrat cererea completatoare privind chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, și a SC C. S.R.L., solicitând plata în solidar de către pârâte a sumei de 100.000 euro sau, în subsidiar, potrivit culpei fiecăreia.

Pârâta SC C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 668/28.07.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 8000 RON despăgubiri și a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată; a respins acțiunea împotriva pârâtei SC C. S.R.L. pentru lipsa calității procesuale pasive, admițând excepția cu acest obiect.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut, din probele administrate, că în data de 18.05.2012 s-a încheiat între părțile contractului 384/2012, anexa 1, potrivit cu care S.C. B. S.R.L. - furnizor s-a obligat să realizeze producția spoturilor din campania de lansare x în schimbul plății unei sume de bani. Contractul cadru pentru realizarea serviciilor de producție publicitara a fost încheiat la 28.03.2012 și conține clauza potrivit cu care serviciile se realizează potrivit comenzilor cuprinse în anexă, și clauza potrivit cu care comanda devine parte din contract - art. 2.

În executarea acestui contract, pârâta S.C. B. S.R.L. a realizat spotul publicitar reprodus pe CD-ul de la fila 156, vizionat de instanță; în spot apare reclamanta; filmările au avut loc la data de 2.06.2012, potrivit susținerilor tuturor părților.

Autorizația semnată de reclamantă poartă data scrisă de mână - 02.06.2012, deși în text apare data de 25 mai 2012. La filele 82-127 se află autorizațiile semnate de ceilalți participanți la eveniment. Înscrisurile cuprind acordul persoanelor prezente la evenimentul organizat- nunta - la Restaurantul D. din Costinești privind folosirea imaginii filmate, numele, vocea, în legătură cu numele în artă, marketing, publicitate, promoții, comerț, relații publice și/sau uz industrial sau în orice material asociat cu campania publicitara x.

Spotul a fost difuzat în perioada 24.07.2012 - 2.08.2012 potrivit situației prezentate, de un număr de 313 ori. Potrivit declarației martorului E., difuzarea spotului a fost oprită la cererea clientului, informat de agenția de publicitate despre dezacordul reclamantei. Dezacordul a fost comunicat pârâtei - casa de producție, potrivit declarației martorului F.

În privința acordului semnat de reclamanta privind modul de folosire a imaginii filmate, tribunalul a reținut că martorul G. a declarat că autorizația a fost înmânată înainte de filmare; totuși martorii F. și H. au arătat că autorizațiile - înscrisuri au fost înmânate după filmare; martorul F. a arătat că acordul a fost inițial obținut în forma verbală. Martorul a mai arătat că "ideea filmării era să obțină de la nuntași orice reacție în legătură cu berea cu lămâie". Reținând că spotul se baza pe elementul de surpriză al filmării în sine, tribunalul a constatat că pârâta Casa de producție nu a obținut acordul anterior filmării.

Față de textul - fix, fără negocieri al autorizației, față de poziția de inferioritate în care a fost pusă reclamanta, tribunalul a reținut interpretarea obiecției potrivit celor pretinse de reclamantă: dezacordul în privința folosirii imaginii în mod public. Reclamanta a fost pusă în situația de a ceda dreptul său de a-i fi folosită imaginea fără a i se da posibilitatea să verifice modul în care a fost surprinsă și contextul în care va fi folosită imaginea filmată (autorizația conține textul:

"Renunț la orice drept aș avea de a inspecta și/sau aproba produsul finit sau publicitatea sau alte materiale produse în legătură cu această autorizație și că orice materiale rezultante sunt posedate de B. și nu pot fi pretinse de mine pentru nici un scop"; de asemenea nu rezultă din declarațiile martorilor că reclamantei i s-ar fi acordat în fapt posibilitatea de a verifica înregistrarea).

Nu este real că o autorizație nu era necesară dacă era vorba despre o filmare care nu urma să fie difuzată. Orice folosire a imaginii unei persoane care nu a fost obținută într-un context pur întâmplător, într-un spațiu public necesită acordul prealabil. Reclamanta se afla într-un spațiu privat, din punctul de vedere al așteptărilor de a nu a fi subiect al observației, înregistrării video și expunerii ulterioare. Reclamanta a renunțat la acest drept - de a-i fi respectat dreptul la viața privată - în momentul în care a fost de acord cu filmarea sa. Potrivit declarației martorilor, dar și potrivit imaginilor filmate verificate pe CD-ul depus la dosar, reclamanta a cunoscut ca este filmată. Reclamanta i se adresează persoanei care nu este un invitat anonim la nuntă, ci care joacă un rol în spotul publicitar; de asemenea martorii G. si F. au declarat că 5 oameni din echipa de filmare s-au apropiat de reclamantă în momentul filmării și respectiv că echipamentele de filmare erau evidente. Condițiile în care urma să fie folosită înregistrarea au făcut obiectul autorizației. Reclamanta a fost de acord cu fixarea imaginii sale - fixare care nu se putea realiza pentru motivele arătate mai sus, în lipsa acestui acord -, dar nu și cu folosirea publică a acestei imagini. Reclamanta avea posibilitatea să își exprime dezacordul cu folosirea în orice mod a imaginii și chiar cu înregistrarea însăși. Reținând condițiile și textul autorizației, tribunalul a interpretat obiecțiunea reclamantei ca fiind în sensul protejării dreptului la imagine și nu doar la nume, având în vedere că renunțarea la această protecție trebuie să rezulte din termeni preciși. Pârâta Casa de producție era datoare să lămurească la momentul semnării, înțelesul obiecției, iar nu să interpreteze în favoarea sa această obiecție, mai ales că autorizația folosește termenul "publicitate" - alin. (3) ca fiind modul de expunere a tuturor drepturilor nepatrimoniale din alin. (1) (și imagine, și nume).

Tribunalul a constatat încălcarea dreptului la viața privată, ca urmare a nerespectării termenilor convenției în privința protecției acestui drept, reclamanta suferind un prejudiciu care trebuie reparat de pârâtă potrivit art. 1350 și art. 252 C. civ.

Cuantumul de 8000 RON al despăgubirilor a fost stabilit în funcție de durata scurtă a difuzării, răspunsul rapid al pârâtei în sensul opririi încălcării și întinderea prejudiciului. Tribunalul nu a reținut că deteriorarea imaginii ar fi avut consecințe asupra vieții profesionale, reclamanta neadministrând nici o probă în acest sens. Martora I. a declarat despre nemulțumirea reclamantei și despre părerea negativă a altor persoane, despre aceasta din urmă aflând, însă, de la reclamantă.

În privința alin. (4) din autorizație, Tribunalul a reținut că nu operează clauza de renunțare în acțiunea de față. Pârâta a încălcat obligațiile din contract, iar remedierea încălcării nu a fost obținută prin plata despăgubirilor. De altfel, clauza nu poate fi considerată valabilă, având în vedere inegalitatea părților la semnarea convenției.

Reținând că de principiu fapta pârâtei C. S.R.L. - agenția de publicitate este una care a asigurat efectul dăunător al acțiunii pârâtei, tribunalul a constatat că aceasta se înscrie în lanțul cauzal al prejudiciului. Dar potrivit contractului dintre părți, această pârâtă nu are obligația de a verifica respectarea dreptului la imagine. Potrivit clauzei de la art. 11.1 lit. o) din contract, realizarea materialului publicitar cu folosirea imaginilor cu acordul persoanelor implicate este răspunderea furnizorului, iar o faptă ilicită în afara simplei acțiuni de transfer a acestui material către beneficiar nu a fost dovedită. Pârâta nu se face vinovată de omisiunea decurgând din obligația de verificare a materialului, această obligație nu există potrivit contractului și nu este prevăzută de lege, nici de vreo faptă ilicita rezultând din altă implicare în difuzarea spotului decât simpla preluare a materialului filmat de la furnizor.

Prin decizia nr. 888A/20.10.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta pârâtă S.C B. S.R.L. împotriva încheierii din data de 21.07.2016 și a sentinței civile nr. 668/28.07.2016; a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C. S.R.L., a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 8.000 RON daune morale și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., a fost respinsă ca nefondată critica privind soluția de respingere de către tribunal a excepției lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că există identitate între pârâtă și debitorul obligației din raportul juridic dedus judecății.

În acest sens, s-a reținut că reclamanta a dedus judecății o acțiune în angajarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte, care i-au încălcat dreptul la propria imagine prin faptul că au difuzat înregistrarea filmării video cuprinzând spotul publicitar privind x, realizat în data de 2.06.2012, cu încălcarea acordului scris dat de reclamantă, în care aceasta a precizat faptul că nu este cu acord cu publicitatea înregistrării efectuate. Dispozițiile legale indicate de reclamantă ca temei de drept al acțiunii - art. 253 alin. (4) C. civ. - reprezintă dreptul comun în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, o formă specifică a răspunderii civile delictuale.

Faptul că reclamanta a indicat ca temei de drept și dispozițiile art. 1350 C. civ. nu conduce la reținerea incidenței răspunderii civile contractuale, în absența unui contract între părțile litigiului, a cărui nerespectare să constituie cauza juridică a acțiunii.

Reclamanta nu este parte în contractul nr. x din 28.03.2012, acesta cuprinzând drepturi și obligații doar în sarcina/beneficiul celor două pârâte și constituind cadrul convențional în care se va desfășura activitatea de prestare de servicii de producție publicitară (casting, alegere locație, filmare spot, echipament tehnic) și post producție (developare & telecine, editare, grafică, voce, coloană sonoră) între pârâta S.C. B. S.R.L. în calitate de furnizor și SC C. S.R.L. în calitate de agenție.

Specificul speței de față constă în aceea că reclamanta a semnat la data de 2.06.2012 un înscris intitulat "Autorizație B.", însă acest lucru nu este de natură să atragă incidența în cauză a elementelor răspunderii civile contractuale, deoarece reclamanta a invocat acest înscris în contextul invocării faptului că nu și-a dat acordul pentru utilizarea imaginii sale ci, dimpotrivă, prin acest înscris și-a exprimat în mod expres dezacordul cu privire la publicitatea înregistrărilor.

Prin urmare, înscrisul intitulat "Autorizație B." din data de 2.06.2012 nu constituie cauza juridică a acțiunii (cu alte cuvinte, motiv pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei S.C. B. S.R.L. față de reclamantă), ci un element probatoriu în analiza întrunirii condiției ca utilizarea imaginii reclamantei să fi fost autorizată de către aceasta.

Nu este întemeiată critica potrivit căreia calitatea procesuală pasivă aparține beneficiarului final al spotului S.C. J. S.A., în sensul dispozițiilor art. 1061 din Legea nr. 8/1996, deoarece în speța de față nu este dedusă judecății instanței calitatea de producător al unei înregistrări audiovizuale în sensul legii dreptului de autor și a drepturilor conexe, ci analiza condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale în forma specifică a apărării drepturilor personal nepatrimoniale, astfel cum sunt reglementate la art. 253 alin. (4) C. civ.

Instanța de apel a respins ca nefondată și critica referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate directă între fapta imputată apelantei (nerespectare acord scris) și prejudiciul pretins de reclamantă.

Faptă ilicită constă în utilizarea imaginii reclamantei fără acordul acesteia, în speța de față utilizarea imaginii realizându-se în modalitatea radiodifuzării spotului publicitar pe posturile de televiziune, în perioada 24.07.2012 - 2.08.2012.

Faptul că apelanta-pârâtă nu a respectat acordul scris dat de reclamantă acesteia la data de 2.06.2012 constituie condiția pentru ca fapta de utilizare a imaginii să devină ilicită, în condițiile art. 71 și art. 73 C. civ.

Prin urmare, a existat o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită pretinsă pârâtei și prejudiciu, deoarece tocmai nerespectarea termenilor acordului semnat de reclamantă la data de 2.06.2012 a determinat vătămarea dreptului nepatrimonial la propria imagine, în sensul că utilizarea imaginii a devenit ilicită în lipsa acordului reclamantei.

A fost înlăturată și critica privind lipsa vinovăției apelantei-pârâte, în absența acordului reclamantei la utilizarea imaginii sale.

Din interpretarea art. 253 alin. (4) cu referire la art. 71 alin. (2) și art. 73 alin. (3) C. civ., rezultă că, pentru a nu fi ilicită, utilizarea imaginii reclamantei trebuia să fie autorizată de către aceasta. De asemenea, mai rezultă că acordul dat pentru reproducerea imaginii nu înseamnă și acord pentru difuzarea acesteia.

Fiind o apărare a pârâtului, acestuia îi revenea sarcina probei existenței consimțământului reclamantei la utilizarea imaginii acesteia.

Nu au fost reținute acele critici prin care apelanta-pârâtă susține că anumite activități ale reclamantei echivalează cu exprimarea consimțământului acesteia de a fi filmată, deoarece în cauza de față reclamanta nu invocă reproducerea neautorizată a imaginii sale, ci folosirea neautorizată a imaginii, activitate (utilizarea) ce este diferită în conținut de aceea de reproducere.

Reproducerea înfățișării fizice a reclamantei s-a produs la momentul filmării spotului publicitar - x, pe când utilizarea imaginii astfel fixate s-a realizat la momentul difuzării respectivului spot publicitar pe posturile de televiziune.

De aceea, criticile apelantei-pârâte - conform cărora consimțământul reclamantei de a fi filmată reiese din: participarea acesteia de bună-voie la filmare, rostirea unei replici referitoare la produs, faptul că a primit produsul, l-a degustat și și-a exprimat părerea în legătură cu berea în fața camerelor de filmat - nu au legătură cu cauza de față, în care se pune în discuție existența unui astfel de consimțământ pentru etapa ulterioară filmărilor, respectiv a utilizării acestora (conținând imaginea reclamantei) în modalitatea radiodifuzării.

Pe de altă parte, instanța de apel a analizat această apărare și din perspectiva dispozițiilor art. 76 C. civ., potrivit căruia consimțământul la utilizare este prezumat, nefiind necesar un acord scris, atunci când reclamantul însuși pune la dispoziția unei persoane fizice sau juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, un material care conține imaginea fixată a acestuia.

Apelanta-pârâtă susține că, din faptul că reclamanta și-a dat acordul pentru realizarea filmării video, din faptul că a văzut camerele de filmat, a cunoscut faptul că era filmată, chiar și-a exprimat părerea referitoare la produsul obiect al spotului publicitar, trebuie să se constate că aceasta și-a dat acordul și pentru radiodifuzarea spotului.

Instanța de apel a constatat că, în cauză, prezumția de consimțământ reglementată de art. 76 C. civ. a fost răsturnată de reclamantă prin înscrisul intitulat "Autorizație B." din data de 2.06.2012, prin care aceasta și-a exprimat în mod expres dezacordul pentru "publicitate". Așa cum corect a arătat prima instanță, prin acest înscris reclamanta și-a exercitat dreptul reglementat de art. 73 alin. (2) C. civ. de a se opune la folosirea imaginii sale în mod public; iar dacă pârâta avea anumite nelămuriri în legătură cu termenii în care au convenit folosirea înregistrării, atunci trebuia să lămurească acest lucru înainte de difuzarea spotului, deoarece numai în acest fel se realiza protecția efectivă a dreptului la imagine.

Instanța de apel a înlăturat și critica conform căreia din înscrisul intitulat "Autorizație B." din data de 2.06.2012 ar reieși intenția intimatei-reclamante de a se opune doar la utilizarea în mod public a numelui său, deoarece expresia "fără publicitate" este scrisă în dreptul numelui.

Din examinarea mențiunilor scrise personal de intimata-reclamantă reiese faptul că aceasta a înțeles să nu se raporteze la rubricile tipărite - atât timp cât în dreptul rubricii "semnătura" a scris numele; în dreptul rubricii "numele" a scris "fără publicitate" iar în dreptul rubricii "adresa" a scris data și a aplicat semnătura. De aceea, declarația scrisă de reclamantă pe acest înscris trebuie "citită" unitar, fără nicio corespondență cu rubricile tipărite din stânga declarației, în sensul că reclamanta A. și-a exprimat dezacordul pentru folosirea în mod public a imaginii sale, fixate cu ocazia filmării spotului publicitar.

Nu au fosz reținute nici criticile referitoare la dovedirea prejudiciului și la cuantumul daunelor acordate de tribunal, deoarece atingerea dreptului la propria imagine antrenează un prejudiciu moral, a cărui cuantificare este lăsată la aprecierea judecătorului. În absența unor criterii legale, în mod corect tribunalul s-a raportat la consecințele negative suferite prin atingerea dreptului la imagine, reținând durata scurtă de difuzare a spotului, răspunsul rapid al pârâtei în sensul opririi difuzării și faptul că nu a fost afectată viața profesională a reclamantei.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta A., s-a constatat că este întemeiată critica privind soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte SC C. S.R.L. București.

Este greșit raționamentul primei instanțe, care a admis această excepție prin raportare la clauzele contractului de producție publicitară nr. 384/2012, potrivit cărora obligația de a obține toate autorizațiile/acordurile necesare pentru dreptul de utilizare a atributelor persoanelor fizice aparține furnizorului (respectiv pârâtei S.C. B. SRL) iar nu agenției.

Încheierea unei convenții de prestări servicii între pârâte nu este de natură să conducă la lipsirea de legitimare procesuală pasivă a unuia dintre autorii faptei prejudiciabile, deoarece nu este opozabilă intimatei-reclamante, în calitate de titular al dreptului personal nepatrimonial încălcat.

Intimata-pârâtă SC C. S.R.L. a difuzat spotul publicitar produs în condițiile convenite cu apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin contractul nr. x/2012, iar la scurt timp de la primirea sesizării din partea reclamantei a dispus sistarea difuzării acestui spot publicitar.

Din acest motiv, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și, având în vedere că în materia răspunderii civile delictuale obligația de reparare a prejudiciului este solidară (art. 1382 C. civ.), a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 8.000 RON daune morale.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, critica apelantei este nefondată, deoarece tribunalul a făcut o apreciere corectă și rezonabilă asupra întinderii compensării patrimoniale acordate, pe baza criteriilor ținând de importanța valorilor prejudiciate și de gravitatea atingerii aduse acestora.

Sub aspectul criteriilor de cuantificare a prejudiciului moral, tribunalul a reținut atât durata de difuzare a spotului publicitar, cât și numărul de difuzări, conduita pârâtelor care au dispus sistarea difuzării spotului la scurt timp de la primirea sesizării din partea reclamantei, precum și nedovedirea unor consecințe negative pe plan profesional; ceea ce, în aprecierea instanței de apel, reprezintă o cuantificare obiectivă a daunelor morale.

Nu a fost primită cererea formulată de apelanta-reclamantă prin intermediul completării motivelor de apel, referitoare la acordarea altor măsuri nepatrimoniale, respectiv publicarea hotărârii în mijloacele de comunicare în masă, deoarece reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă în apel în conformitate cu dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. și pârâta S.C. B. S.R.L.

Astfel, instanța de apel a reținut motivația primei instanțe referitoare la conduita intimatei S.C. B. S.R.L., dar după semnalarea telefonică din 28.07.2012, aceasta a mai difuzat spotul de încă 45 ori. Instanța a înlăturat în totalitate mediatizarea de 313 ori în intervalul 24.07 - 2.08.2012 și impactul social și psihosocial creat reclamantei.

Prezentarea spotului filmat, cu încălcarea acordului din 2.06.2012, a condus la mediatizarea imaginii reclamantei, care i-a afectat onoarea, imaginea publică și demnitatea personală, îndreptățind reclamanta la reparație morală, conform art. 253 alin. (4) C. civ.

Instanța a reținut eronat că durata difuzării spotului publicitar a fost scurtă și oprită rapid.

Astfel, spotul a fost difuzat în perioada 24.07-2.08.2012 de 313 ori, pe o grila amplă de programe, conform înscrisului depus de intimata-pârâtă SC C. S.R.L. București, iar de la semnalarea telefonică a intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. București, făcută de reclamantă la data de 28.07.2012, ora 12:55, a mai trecut un interval de 5 (cinci) zile, spotul fiind difuzat pana la data de 02.08.2012 de încă 45 de ori.

Instanța nu a coroborat declarațiile martorilor reclamantei, H. și I., precum și caracterizarea d-lui K., privind impactul moral și psiho-social creat reclamantei.

Instanța de fond și cea de apel nu au motivat cuantumul daunelor morale acordate, criteriile pe care le-au avut în vedere.

Față de dispozițiile Legii nr. 51/1995, recurenta-reclamantă nu poate face publică denunțarea contractelor de asistență juridică ale clienților - societăți comerciale, care au fost contrariați de apariția într-un spot publicitar a avocatului ales, renunțând la continuarea colaborării.

În cuantificarea daunelor morale solicitate prin acțiune de 100.000 Euro, s-au avut în vedere veniturile brute realizate în anii 2011-2012, conform Declarației 200, respectiv sumele de 380.162 RON și 395.052 RON.

- Decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1061 alin. (1) și art. 1063 din Legea nr. 8/1996, prin menținerea soluției de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a recurentei B. S.R.L., deși recurenta nu este autorul faptei ilicite.

Ambele instanțe de fond au reținut că presupusul prejudiciu suferit de intimata-reclamantă a fost cauzat de radiodifuzarea spotului publicitar privind x în care apare și intimata - recurentă, prin urmare, fapta ilicită care a cauzat prejudicii reclamantei este radiodifuzarea spotului TV.

Autorul faptei ilicite este titularul dreptului de radiodifuzare, respectiv beneficiarul final și finanțatorul spotului, S.C. J. S.A., producător al spotului în sensul art. 1061 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, calitate în care are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale, conform art. 1063 alin. (1) lit. f) din lege.

După cum recurenta a susținut în fața ambelor instanțe, B. S.R.L. nu poate avea calitate procesuală pasivă, cât timp nu a a radiodifuzat spotul TV, fiind doar un prestator de servicii de producție executivă a spotului, produs de către intimata C. S.R.L. pentru beneficiarul final S.C. J. S.A.

- Decizia recurată a fost pronunțată în urma unei interpretări greșite a actului dedus judecății, schimbându-se înțelesul neîndoielnic al acestuia, cu încălcarea art. 1268 C. civ.

Ambele instanțe de fond au interpretat greșit efectele juridice care derivă din actul juridic numit "Autorizație B.", reținând faptul că prin mențiunea "fără publicitate" făcută de către reclamantă în dreptul numelui, chiar dacă a semnat autorizația, aceasta și-ar fi exprimat în mod expres dezacordul cu privire la publicitatea înregistrărilor.

Dreptul la propria imagine și dreptul la nume sunt două drepturi distincte, reglementate expres de C. civ. Prin autorizație se urmărea acordarea către B. S.R.L. atât a dreptului de a folosi și publica imaginea persoanelor care au participat la filmări cât și a numelui acestor persoane, pentru ca, ulterior, societatea să le poată folosi în condiții de legalitate, în toate materialele asociate cu campania publicitară x.

În ceea ce privește distincția pe care instanța de apel a făcut-o cu privire la acordul pentru participarea la filmări și acordul pentru folosirea filmărilor ulterior, în spotul publicitar radiodifuzat, recurenta a arătat că societatea recurentă a procedat în mod transparent și corect. Angajații societății au anunțat persoanele participante la acea nuntă de faptul că se dorește a se filma un spot publicitar pentru x, fiind astfel anunțat încă de la început care este scopul filmărilor. Decizia de a participa sau nu la filmare și implicit în spotul publicitar, aparținea în totalitate invitaților.

Pentru ca B. S.R.L. să dobândească în mod legal dreptul de a folosi imaginea, vocea și numele persoanelor filmate, acestea au semnat autorizația pusă în acest scop, la dispoziția lor, de către B. S.R.L. În cazul în care intimata - reclamantă nu ar fi dorit să apară în spotul publicitar, avea posibilitatea de a nu participa la filmare și, în plus, putea refuza să semneze autorizația.

Or, față de comportamentul reclamantei - participarea de bunăvoie la filmări și semnarea autorizației fără a modifica clauzele acesteia în privința acordului de utilizare a imaginii, ci numai în privința acordării dreptului de a-i fi folosit numele -, interpretarea instanțelor, conform căreia este vorba despre un dezacord expres de utilizare a imaginii, este făcută în sensul în care actul juridic nu mai produce niciun efect. Această interpretare este nelegală, fiind contrară dispozițiilor art. 1268 alin. (3) C. civ.

Practic, instanța de apel a interpretat autorizația în sensul în care clauzele nemodificate și necontestate de intimata - reclamantă să nu poată produce niciun efect juridic, reducându-i valoare juridică la situația în care recurentul nu ar fi avut din partea intimatei - reclamante nici un acord, pentru simplul motiv că s-a făcut o mențiune olografă, care potrivit instanței de apel, anulează toate clauzele din cuprinsul înscrisului.

Nu există distincția, pe care în mod greșit instanța de apel o face, în legătură cu acordul la filmare și acordul de folosire a imaginii filmate, obiectul autorizației fiind în mod clar de folosire a imaginii.

Un eventual dubiu în privința existenței acordului de utilizare a imaginii ar fi dat doar de nesemnarea autorizației, or, din toate probele existente la dosar reiese același lucru: reclamanta a participat de bunăvoie la filmări, știind că este filmată și a semnat autorizația pusă la dispoziție de recurentă cu mențiunea "fără publicitate" în dreptul numelui. Aceasta nu a adus la cunoștința B. S.R.L. refuzul de a apărea în spotul publicitar, nu a avut nicio discuție cu vreunul dintre angajații societății care se aflau acolo, nici în momentul în care i s-a dat la semnat autorizația, prin care să își manifeste refuzul de a apărea în acel spot.

- În mod nelegal, instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Autorul faptei de radiodifuzare TV este beneficiarul final al spotului publicitar, producătorul general al spotului TV, cel care a organizat și a finanțat producția, și anume S.C. J. S.A., astfel încât nu i se poate imputa recurentei săvârșirea presupusei fapte ilicite constând în radiodifuzarea spotului publicitar - x.

Instanța de apel, în mod nelegal, a considerat că există legătură de cauzalitate între fapta imputată recurentei (nerespectare dezacord scris) și prejudiciul moral pretins de intimata-reclamantă pentru încălcarea dreptului de utilizare a imaginii doar cu acordul acesteia, în absența unei consecințe directe produse în acest sens.

Recurenta a susținut că jurisprudența este constantă în sensul că trebuie să existe o legătură directă între fapta ilicită și prejudiciul suferit. Aceasta lipsește în cauză, deoarece în lanțul cauzal care determină eventualul prejudiciu moral al intimatei - reclamante se interpune în mod direct fapta de radiodifuzare a spotului publicitar, faptă care nu aparține recurentei.

Nu se poate reține vreo culpă în sarcina B. S.R.L. întrucât filmarea imaginii reclamantei și utilizarea imaginilor filmate au avut loc cu acordul acesteia.

Consimțământul reclamantei îndeplinește toate condițiile impuse de lege pentru a fi valabil: a emanat de la o persoană cu discernământ, a fost exteriorizat (prin participarea la filmare și prin semnarea autorizației), a fost exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și nu a fost alterat de niciun viciu de consimțământ.

Mai mult decât atât, faptul că reclamanta a putut adăuga în dreptul numelui "fără publicitate" înseamnă că i s-a dat dreptul să facă obiecțiuni pe text, să negocieze. Intimata - reclamantă a înțeles însă să-și rețină doar dreptul de utilizare a numelui, nu și al imaginii filmate.

Argumentele instanței de apel, în sensul că intimata - reclamantă nu invocă reproducerea neautorizată a imaginii sale, ci folosirea neautorizată a imaginii, instanța considerând că "activitatea (utilizarea) este diferită în conținut de cea de reproducere", constituie o interpretare nelegală a textelor de lege, reproducerea fiind o formă de utilizare.

În ceea ce privește presupusul prejudiciu suferit, recurenta a susținut că instanța de apel a calificat corect temeiul juridic al acțiunii, în sensul că este vorba despre răspundere delictuală, însă nu a aplicat regimul juridic corespunzător acestui tip de răspundere.

Acordarea sumei de 8.000 RON reprezentând daune morale este excesivă și total nelegală, în realitate, reclamantă nu a suferit niciun prejudiciu.

În fapt, reclamanta a fost filmată cu acordul ei, cu ocazia participării la o nuntă, un eveniment firesc din viețile oamenilor și nu a făcut dovada modului în care radiodifuzarea spotului i-a produs suferințe de ordin moral.

Instanța de apel nu a invalidat considerentele primei instanțe referitoare înlăturarea declarațiile notariale depuse pro causa cu scopul de a dovedi suferințele morale, motiv pentru care la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte cum a fost lezat vreunul dintre drepturile nepatrimoniale ale reclamantei. Practic, instanța de apel a prezumat existența unui prejudiciu moral, aspect ce constituie o încălcare a dispozițiilor legale privind tragerea la răspundere civilă, referitoare la existența și întinderea prejudiciului, care nu au fost probate, hotărârea având la bază doar argumentele reclamantei.

Cât privește cuantumul sumei, acesta este excesiv comparativ cu valoarea unei prestații de interpretare a unui rol în spot de către o persoană care nu este de profesie actor, perioada scurtă de difuzare, conduita recurentei și a beneficiarului final al spotului care au oprit difuzările deși avea autorizație de difuzare din partea reclamantei.

Mai mult decât atât, art. 1371 alin. (1) C. civ. prevede că atunci când victima contribuie, cu intenție sau din culpă, la cauzarea sau mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea din prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Prin comportamentul său de a participa de bunăvoie la filmări, spunând o replică, prin semnarea autorizației de difuzare, reclamanta a contribuit la cauzarea eventualului prejudiciu moral pe care îl pretinde, generând premisele existenței acestuia.

În plus, imaginea reclamantei în spot nu este de natură să-i afecteze în vreun fel dreptul la viață privată (nefiind o imixtiune neautorizată) sau onoarea, reputația, demnitatea.

Instanța de apel a analizat dreptul la propria imagine ca o componentă a dreptul la viața privată al reclamantei din perspectiva încălcării acestuia în ipoteza clasică, în care o persoană care se află într-un loc public are dreptul să rămână anonimă, adică are dreptul la intimitate și liniște, fără a fi spionată, urmărită, descrisă de cineva sau nevoită să își justifice față de cineva acțiunile. Așadar, simpla sa prezență într-un loc public nu înseamnă că ți-ai dat în mod implicit consimțământul ca cineva să înregistreze imagini și să le utilizeze după bunul plac.

În speță, nu vorbim de ipoteza surprinderii reclamantei la un eveniment privat, ci de cea prevăzută de art. 76 C. civ., care prevede că se prezumă consimțământul dat pentru utilizare prin participare activă la filmări. Autorizația întărește prezumția legală și nu o invalidează, așa cum în mod nelegal a apreciat instanța de apel.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat înlăuntrul termenului prevăzut de lege, iar această sancțiune operează și în situația în care nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., deoarece absența unor motive de nelegalitate echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Cercetarea încadrării motivelor de recurs în cazurile expres și limitativ descrise în art. 304 C. proc. civ. este prioritară analizării pe fond a recursului, iar mijlocul procedural prin intermediul căruia instanța este învestită în acest sens corespunde unei excepții procesuale, față de prevederile art. 137 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că este învestită cu excepția nulității recursului declarat de reclamantă, susținerea recurentei - pârâte și a intimatei - pârâte de la termenul la care s-au pus concluzii asupra recursurilor tinzând la constatarea nulității acestui recurs.

Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursului este întemeiată.

Cu toate că reclamanta a indicat, drept temei al recursului declarat, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă că susținerile formulate ar putea fi încadrate în cazurile expres precizate sau în vreunul dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul conține o reiterare a motivelor de apel prin care s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate în primă instanță, în raport de durata difuzării spotului publicitar și impactul psiho - social al faptei.

Instanța de apel a verificat întinderea compensării patrimoniale acordate, constatând că tribunalul a făcut o apreciere corectă și rezonabilă pe acest aspect, tocmai în raport de criteriile invocate de către reclamantă, pe care instanța de apel le-a reanalizat ca atare.

Or, în prezența acestor considerente, invocarea în recurs a nemotivării de către instanța de apel a menținerii cuantumului daunelor morale este formală, neargumentată prin referire concretă la modul de motivare a deciziei recurate nu a fost argumentată, nicio susținere a recurentei nefăcând referire la considerentele inserate în decizia recurată, cu atât mai puțin să se fi justificat incidența cazului de recurs din art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în raport de absența motivelor pentru care a fost adoptată soluția ori de existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, recurenta nu a pretins ignorarea de către instanța de apel a unor criterii de evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit, ci tinde la reaprecierea de către instanța de recurs a modului de aplicare a criteriilor invocate, cu consecința reflectării acestora într-un cuantum mai mare al daunelor morale. Cuantificarea prejudiciului este la latitudinea instanței de judecată, interesând temeinicia hotărârii pronunțate.

Mai mult, instanța de apel a constatat că nu a fost dovedită susținerea privind producerea unor consecințe negative pe plan profesional, astfel încât reiterarea în recurs a susținerii are drept finalitate reaprecierea situației de fapt pe acest aspect, pe baza probelor administrate, așadar, verificarea temeiniciei deciziei recurate.

Or, atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei, în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Față de cele expuse, se constată absența unor critici de nelegalitate în cuprinsul recursului reclamantei, care să fie analizate în contextul art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va admite excepția și va constata nul acest recurs.

Recurenta - pârâtă a criticat menținerea de către instanța de apel a dispoziției primei instanțe de respingere a excepției privind lipsa calității sale procesuale, iar susținerile formulate pe acest aspect sunt identice cu cele expuse în motivul de recurs vizând absența unei fapte ilicite imputabile pârâtei, generatoare de prejudicii.

În acest context, urmează ca susținerile recurentei să fie analizate în cadrul motivului de recurs referitor la fondul dreptului dedus judecății.

În ceea ce privește criticile referitoare la interpretarea clauzelor înscrisului intitulat "Autorizație B." din data de 2.06.2012, acestea sunt fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului neîndoielnic al acestuia.

Motivul de recurs expres invocat vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul dreptului invocat de reclamantă (causa debendi).

Or, în considerentele deciziei recurate s-a precizat în mod explicit că acest înscris nu constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată, întrucât nu s-au formulat pretenții în considerarea unei răspunderi contractuale a pârâtei S.C. B. S.R.L. față de reclamantă, ci doar un element probatoriu în analizarea existenței consimțământului la utilizarea imaginii reclamantei.

Așadar, nu este incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât timp delictul civil reprezintă cauza cererii formulate în cauză, cu atât mai mult cu cât recurenta - pârâtă nici nu a contestat că pretențiile reclamantei decurg din răspunderea civilă delictuală.

Critica pe acest aspect nu poate fi analizată nici în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., chiar dacă recurenta pretinde că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1268 alin. (3) C. civ., deoarece a interpretat clauzele îndoielnice ale înscrisului Autorizație în sensul în care nu ar putea produce niciun efect.

Din dezvoltarea motivului de recurs, reiese că recurenta urmărește schimbarea rezultatului la care a ajuns instanța de apel prin interpretarea clauzelor actului juridic unilateral, acela al unui dezacord expres al reclamantei la utilizarea imaginii sale, fixate de pârâta B. S.R.L. cu ocazia filmării spotului publicitar.

Cu această finalitate, susținerea are ca premisă tocmai efectul juridic pe care actul îl produce în interpretarea dată de instanța de apel, ceea ce înseamnă că referirea la norma privind interpretarea clauzelor îndoielnice este formală: recurenta contestă, în realitate, efectele juridice recunoscute, pentru a reitera efectul juridic susținut pe parcursul procesului, anume existența acordului reclamantei la utilizarea imaginii și inexistența acordului doar la utilizarea numelui său.

Or, reaprecierea constatării unui dezacord expres la utilizarea imaginii reclamantei, desprinse din modul în care reclamanta a completat rubricile tipizatului intitulat "Autorizație B.", interesează temeinicia deciziei recurate, iar această verificare excedează atribuțiile instanței de recurs, limitate la cercetarea legalității hotărârii atacate.

Această concluzie se impune și în privința susținerii referitoare la distincția făcută de către instanța de apel între acordul pentru filmarea video și acordul pentru utilizarea imaginii: această distincție a fost criticată doar prin prisma conținutului Autorizației, în sensul că acest act ar releva, contrar aprecierii instanței de apel, consimțământul reclamantei la utilizarea imaginii, nu și în raport de prevederile art. 73 și 76 C. civ., care au fundamentat în decizie analiza separată a celor două manifestări de voință ale reclamantei, ca titular al dreptului la propria imagine, protejat prin art. 73 C. civ.

Se observă că, în cadrul motivului de recurs vizând lipsa culpei recurentei - pârâte, se susține că aprecierea conform căreia folosirea neautorizată a imaginii reclamantei este diferită în conținut de reproducerea neautorizată a imaginii ar reprezenta o interpretare nelegală a legii.

Nici această susținere nu constituie o critică de nelegalitate, întrucât nu se indică în concret textul de lege pretins a fi fost greșit interpretat prin decizia recurată și nici nu se face vreo referire la dispozițiile art. 73 alin. (2) C. civ. privind exercitarea dreptului la propria imagine, aplicate de către instanța de apel, din care rezultă distincția între reproducerea înfățișării fizice sau a vocii și utilizarea unei asemenea reproduceri.

Față de considerentele expuse, se constată că nu pot fi primite susținerile care tind la reaprecierea de către instanța de recurs a situației de fapt stabilite, pe baza probelor administrate, în privința dezacordului expres al reclamantei la utilizarea imaginii sale în cadrul spotului publicitar.

În ceea ce privește aprecierea instanței de apel în sensul constatării întrunirii în persoana pârâtei S.C. B. S.R.L. a condițiilor răspunderii civile delictuale, se constată următoarele:

Recurenta - pârâtă susține în mod greșit - reiterând apărări formulate în cursul procesului - că autorul faptei ilicite nu poate fi decât producătorul înregistrării audiovizuale reprezentate de spotul publicitar, care deține dreptul exclusiv de radiodifuzare, în condițiile în care instanța de apel a reținut că fapta ilicită constă în radiodifuzarea spotului pe posturile de televiziune.

Susținerea relevă confuzia pe care o face recurenta între autorizarea radiodifuzării înregistrării audiovizuale, în exercitarea drepturilor patrimoniale ale producătorului, și difuzarea propriu - zisă, reținută ca fiind acțiunea prin care s-a adus atingere dreptului reclamantei la propria imagine, în absența consimțământului acesteia la utilizarea imaginii.

Instanța de apel a apreciat în mod corect că, din perspectiva răspunderii civile delictuale, nu are relevanță nici calitatea de producător al înregistrării audiovizuale, nici calitatea în care pârâta S.C. B. S.R.L. s-a implicat în realizarea spotului publicitar, având importanță doar întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii în forma specifică a apărării drepturilor personalității, reglementate de art. 253 alin. (4) C. civ.

În acest context, instanța de apel a constatat că spotul publicitar a fost difuzat de către pârâta C. S.R.L., motiv pentru care, admițând apelul reclamantei pe acest aspect, a dispus obligarea și a acestei pârâte la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, în solidar cu pârâta S.C. B. S.R.L., care nu a respectat manifestarea de voință a reclamantei.

În limitele în care au fost formulate criticile referitoare la fapta ilicită, se constată că, în mod corect, instanța de apel a menținut dispoziția primei instanțe de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive și a apreciat că este întrunită condiția faptei ilicite în sarcina recurentei - pârâte.

În ceea ce privește condiția legăturii de cauzalitate, recurenta reia o susținere deja analizată de către instanța de apel, privind inexistența unei legături directe între fapta imputată pârâtei și prejudiciul suferit de reclamantă, fără să combată în vreun fel aprecierea potrivit căreia nerespectarea termenilor acordului semnat de reclamantă a determinat vătămarea dreptului nepatrimonial la propria imagine, dat fiind că utilizarea imaginii a devenit ilicită tocmai din cauza lipsei acordului reclamantei.

Față de absența unor critici concrete în recurs, nu există niciun motiv pentru infirmarea aprecierii instanței de apel pe acest aspect.

În același timp, este de precizat că art. 1369 alin. (1) C. civ. extinde sfera persoanelor care pot fi obligate la repararea prejudiciului, în sensul că, pe lângă autorul faptei ilicite, răspunde solidar cu acesta și cel care l-a îndemnat sau l-a determinat ori l-a ajutat în orice fel să cauzeze prejudiciul.

Pe acest temei, este suficientă întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana autorului faptei, pentru ca toate persoanele care au contribuit la producerea prejudiciului să fie obligate la repararea pagubei.

Această constatare este aplicabilă și în speță, în contextul susținerilor recurentei privind condiția legăturii de cauzalitate, chiar dacă nu s-ar reține în speță o consecință direct pagubitoare a faptei pârâtei (atât timp cât utilizarea imaginii a devenit ilicită prin radiodifuzarea spotului publicitar de către pârâta C. S.R.L., deci ulterior remiterii înregistrării audiovizuale de către recurenta - pârâtă).

Întrunirea necontestată a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana acelei pârâte impune și obligația recurentei - pârâte la repararea în solidar a prejudiciului la care a contribuit prin nerespectarea acordului reclamantei, provocând utilizarea ilicită a imaginii reclamantei.

În ceea ce privește condițiile vinovăției și a prejudiciului, susținerile recurentei nu pot fi primite, întrucât se bazează pe un consimțământ al reclamantei dat pentru utilizarea imaginii, relevat de conținutul înscrisului Autorizație sau de simplul fapt al semnării înscrisului. Or, instanța de apel a reținut dezacordul expres al reclamantei pentru utilizarea imaginii sale, pe baza probelor administrate, ceea ce înseamnă că motivele de recurs tind la reaprecierea inadmisibilă a situației de fapt pe acest aspect.

Aceeași finalitate o are și invocarea prevederilor art. 1371 alin. (1) C. civ., referitoare la culpa concurentă a victimei la producerea prejudiciului. Verificarea acestei ipoteze ar presupune tot reevaluarea situației de fapt privind consimțământul reclamantei, operațiune ce excedează atribuțiile instanței de recurs. În plus, ar trebui cercetată distincția făcută de către instanța de apel între acordul pentru reproducerea imaginii și acordul pentru utilizarea reproducerii, în aplicarea art. 73 alin. (2) C. civ. Or, instanța de recurs nu a fost învestită în acest sens, considerentele relevante pe aceste aspecte fiind deja expuse în prezenta decizie.

Susținerile recurentei nu pot fi primite nici în privința cuantumului daunelor morale acordate, cât timp se solicită instanței de recurs să constate inexistența la dosar vreunei probe a producerii lezării drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantei, anume reaprecierea situației de fapt prin prisma probelor administrate.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. este nefondat și îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 888A din 20 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.