ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a civilă, la data de 02.11.2012, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.A.: să constate caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfășurate de pârâte împotriva sa, în perioada aprilie - mai 2012 (în legătură cu scoaterea de către A. a posturilor de televiziune F., C. și G. din grila de programe aferentă platformei H.) și în anul 2011 (în legătură cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței și acțiunea în daune de 60 de milioane de euro formulate de I. împotriva A.); să interzică pârâtelor să mai desfășoare în viitor campanii de denigrare cu privire la A.; să oblige pârâtele în solidar la plata sumei de 5.000.000 RON reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputației A. prin campaniile de denigrare menționate mai sus; să oblige pârâtele să difuzeze dispozitivul hotărârii, timp de o lună de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, pe posturile de televiziune F., J., C., G., K. și L., atât sub formă de știre în cadrul tuturor emisiunilor de știri, cât și sub formă de croll cursiv difuzat la intervale de o oră în partea superioară a ecranului, fără niciun comentariu din partea radiodifuzorului; să oblige pârâtele să publice, pe propria cheltuială și în integralitate, hotărârea pronunțată în prezenta cauză în 5 cotidiene de largă circulație, respectiv M., N., O., P., Q. o dată pe săptămână timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și pe toate paginile de Internet aparținând I. timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să oblige pârâtele la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 05.02.2013, reclamanta a arătat că primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea caracterului ilicit al campaniilor media de denigrare a A. desfășurate de pârâte, este un capăt de cerere de sine stătător și a solicitat soluționarea acestuia prin dispozitivul hotărârii.
La termenul din 22.03.2013, tribunalul a luat act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L., în baza art. 246 C. proc. civ.
Prin încheierea din 01.04.2013, tribunalul a respins excepțiile inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. E. S.A., ca neîntemeiate.
La termenul din 14.06.2013, tribunalul a luat act de schimbarea denumirii societății pârâte S.C. E. S.A. în S.C. R. S.A.
Prin sentința civilă nr. 7208/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., și S.C. R. S.A. (fostă S.C. E. SA). De asemenea, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A.
Prin decizia civilă nr. 1152/27.11.2014, Curtea de Apel București, secția a VI a civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfășurate de intimate în anul 2011 și în perioada aprilie-mai 2012, obligând intimatele, în solidar, la plata sumei de 5000000 RON, precum și la difuzarea timp de o lună a dispozitivului hotărârii pe posturile F. și C. sub formă de știre și de croll cursiv, difuzat la interval de o oră, în cadrul emisiunilor de știri și la publicarea aceluiași dispozitiv într-un cotidian de largă circulație timp de o lună. Totodată, instanța de apel a obligat intimatele la plata în solidar a sumei de 81241 RON cheltuieli de judecată în fond și apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. R. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 1454/27.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă, a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
După rejudecare, prin decizia civilă nr. 405A/07.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A.; a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. (fostă S.C. F. SA), S.C. C. S.A. și S.C. R. (fostă S.C. E. SA) și s-a constatat caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfășurate de pârâte împotriva A. în perioadele martie- iunie 2011 (referitoare la cererea de deschidere a procedurii insolvenței și acțiunea de daune de 60 milioane de euro formulate de I. împotriva A.) și aprilie - mai 2012 (în legătură cu scoaterea de către A. a posturilor de televiziune F., C. și G. din grila de programe aferentă platformei H.), fiind obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 3.500.000 RON, cu titlu de daune morale; au fost obligate pârâtele să difuzeze dispozitivul hotărârii timp de o lună de la data rămânerii irevocabile pe posturile de televiziune F., J., C., G., K. și L., precum și să publice hotărârile în integralitate în 5 cotidiene de largă circulație, respectiv M., N., O., P., Q., o dată pe săptămână, timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și pe toate paginile de internet aparținând I. timp o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 39.140 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. R. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 1994/24.11.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtele S.C. C. S.A., S.C. B. S.A. și S.C. R. S.R.L. (fostă S.C. E. SA), s-a casat decizia civilă nr. 405A/07.03.2016 a Curții de Apel București, secția a VI a civilă, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare; s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. R. S.R.L. (fostă S.C. E. SA) împotriva încheierii din 15 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
După rejudecare, prin decizia civilă nr. 311A/16.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A.; s-a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare in judecată a reclamantei S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. (fostă S.C. F. SA), S.C. C. S.A. și S.C. R. (fostă sc. E. SA); au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale; s-a dispus obligarea pârâtelor să difuzeze dispozitivul hotărârii timp de o lună de la data rămânerii irevocabile pe posturile de televiziune F., C.; au fost obligate pârâtele să publice hotărârile in integralitate în 3 cotidiene de largă circulație, respectiv M., O., Q., o dată pe săptămână, timp de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și pe toate paginile de internet aparținând I. timp o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 39.140 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. R. S.R.L.
După pronunțarea deciziei recurate, s-a depus la dosar petiție formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin care aceasta solicită să se ia act de renunțarea sa la drepturile deduse judecății, anexând acestei petiții tranzacția încheiată cu pârâtele S.C. B. S.A și S.C. C. S.A., autentificată sub nr. 1621/13.06.2018 de către Societatea Profesională Notarială S., prin care reclamanta renunță la drepturile deduse judecății în prezenta cauză.
La termenul din 4 octombrie 2018, intimata reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar declarația de renunțare la drepturile deduse judecății în prezenta cauză, față de recurenta pârâtă S.C. R. S.R.L. autentificată sub nr. x/28.09.2018 de către Societatea Profesională Notarială T.
Față de poziția procesuală a părților, Înalta Curte reține următoarele:
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție, care sunt acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.
Prin urmare, renunțarea la dreptul dedus judecății reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil.
Având în vedere poziția exprimată de părți, ținând seama de dispozițiile art. 247 C. proc. civ. 1865 și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a reclamantei, în sensul renunțării la drepturile deduse judecății, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. S.A., S.C. R. S.R.L. (fostă S.C. E. SA) și S.C. C. S.A., va modifica decizia recurată, în sensul că va anula apelul declarat de reclamantă, va anula, în parte, sentința apelată, va respinge, ca nefondată, acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la renunțarea de către reclamantă la judecata cererii față de pârâta S.C. D. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. S.A., S.C. R. S.R.L. (fostă S.C. E. SA) și S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 311A din 16 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI a civilă.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7208/13.12.2013 a Tribunalului București, secția a VI a civilă.
Anulează, în parte, sentința civilă nr. 7208/13.12.2013 a Tribunalului București, secția a VI a civilă.
Respinge acțiunea precizată, ca nefondată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., S.C. R. S.R.L. (fostă S.C. E. SA) și S.C. C. S.A.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la renunțarea de către reclamantă la judecata cererii față de pârâta S.C. D. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.