ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 2013/2016
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin
Decizia nr. 83A din data de 10 februarie 2016, Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta -
reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1649 din 26
septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția
a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA.
A
schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis, în
parte, acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumelor de
54.240 lei reprezentând contravaloare parțială a facturii seria HDV
nr. 3088 din 05 aprilie 2012 și de 100.344,15 lei reprezentând
contravaloare factură HDV nr. 3087 din 05 aprilie 2012, sume la care se
adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii
și până la plata efectivă.
A
fost obligată intimată la plata cheltuielilor de judecată din
apel în sumă de 3784,65 lei.
Pentru
a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut
următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 26 iulie 2012, pe rolul Tribunalului
București, secția a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în
judecată pârâta SC B. SA, solicitând: obligarea pârâtei la plata sumei de
108.480,16 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de creație spot TV
"Simte-te ca acasă", conform facturii fiscale seria HDV nr. 3088
din data de 05 aprilie 2012; obligarea pârâtei la plata sumei de 100.344,15
lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de producție spot TV
"Simte-te ca acasă", conform facturii fiscale seria HDV nr. 3087
din data de 05 aprilie 2012; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la
data introducerii cererii de chemare în judecată până la data
plății efective a debitului stabilit conform capetelor de cerere nr.
l și nr. 2 de mai sus, precum și obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.
Prin
Sentința civilă nr. 1649 din 26 septembrie 2013, Tribunalul
București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată,
acțiunea.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Între
reclamanta SC A. SRL și pârâta SC B. SA, în calitate de client, a fost
negociată încheierea unui contract de colaborare având ca obiect: a) prestarea
de către Agenție a serviciilor de comunicare comercială în
scopul promovării în conștiința potențialilor consumatori,
a produselor și/sau serviciilor și/sau a mărcilor clientului,
prin intermediul unor campanii de comunicare comercială în conformitate cu
prevederile contractului; b) cesiunea drepturilor de proprietate
intelectuală asupra operelor și a
interpretărilor/execuțiilor incluse în materialul publicitar, create
și produse în cadrul prestării de servicii de comunicare
comercială, în conformitate cu prevederile contractului.
Deși
la dosar nu au fost depuse forme ale contractului și anexelor semnate de
ambele părți, conținutul înțelegerii acestora sub aspectul
obiectului contractului rezultă din corespondența electronică
purtată între părți, inclusiv din emailurile din august 2011. La
dosar a fost depusă o formă a contractului (cu anexe) propusă de
către reclamantă și o variantă de contract modificată
propusă de pârâtă în 24 - 27 septembrie 2011, obiectul contractului
astfel cum a fost redat mai sus fiind același.
În
contract, la art. 1 alin. (2) s-a convenit că produsele și/sau
serviciile și/sau mărcile clientului care, în executarea
contractului, vor fi promovate de către Agenție, sunt limitativ
prevăzute în anexa A, parte integrantă a contractului - serviciile de
comunicare comercială prestate de către Agenție fiind
următoarele: dezvoltarea strategiei de comunicare pe următorii doi
ani; consultanță strategică privind dezvoltarea comunicării
mărcii pe toate canalele media și vectorii de brand; participarea la
integrarea comunicării off-line cu cea on-line; participarea la elaborarea
strategiei media a brandului, crearea primei campanii TV a mărcii; crearea
stroryboard-urilor spotului TV; supervizarea pre-producției, filmării
și post-producției primei campanii TV.
Reclamanta
afirmă că între părți a intervenit un contract de
comandă a unei opere viitoare în privința scenariului (scriptului)
Spotului TV "Simte-te ca acasă" și un alt contract de
comandă a unei opere viitoare în privința spotului TV "Simte-te
ca acasă", pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din
Legea nr. 8/1996.
Pârâta
a contestat, susținând existența unui raport juridic de drept
comercial care privea o strategie de marketing și comunicare (care
includea și un spot cu script și producție și nu doar
două opere viitoare privite izolat).
În
raport de probatoriul administrat, cu detalierea acestuia, tribunalul a
constatat că între părți a intervenit un contract de
prestări servicii de comunicare comercială în scopul promovării
serviciilor pârâtei desfășurate prin intermediul magazinului virtual
eMAG, contract complex incluzând mai multe categorii de activități,
printre care și realizarea unui scenariu și a unui spot TV de
promovare, iar nu două contracte de comandă de opere viitoare, cum
susține reclamanta.
Tribunalul
a reținut, cu referire la probatoriul examinat, că intenția
părților a fost aceea a dezvoltării unei relații de
colaborare cu mai multe obiective și etape, iar nu de realizare a
două opere viitoare, ca acte distincte.
Deși
nu este exclusă de principiu posibilitatea ca un astfel de proiect complex
să presupună și realizarea unui contract de comanda a unei opere
viitoare, un astfel de contract trebuie să îndeplinească anumite
condiții de fond prevăzute de art. 46 din Legea nr. 8/1996
republicată, ce nu sunt îndeplinite.
Potrivit
art. 46 din Legea nr. 8/1996 " (1)În cazul contractului de comandă
pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale
aparțin autorului. (2) Contractul de comandă a unei opere viitoare
trebuie să cuprindă atât termenul de predare, cât și termenul de
acceptare a operei. (3) Persoana care comandă opera are dreptul să
denunțe contractul dacă opera nu îndeplinește condițiile
stabilite. În caz de denunțare a contractului, sumele încasate de autor îi
rămân acestuia. Dacă, în vederea creării unei opere care a
făcut obiectul unui contrat de comandă, s-au executat lucrări
pregătitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor
efectuate".
Din
cuprinsul contractului și din probatoriul administrat nu rezultă
că părțile au stabilit ca obiect distinct al contractului
realizarea unui scenariu (script) pentru Spotul TV "Simte-te ca
acasă" pentru care să se stabilească un preț și un
regim de realizare și predare distincte.
Din
corespondența purtată între părți rezultă că
scopul pe termen scurt urmărit de pârâtă prin campania media era
creșterea gradului de cunoaștere al magazinului virtual eMAG, cu
consecința directă a creșterii vânzărilor în lunile
premergătoare lunii decembrie.
În
acest sens, reclamanta a identificat ca perioadă optimă pentru
promovarea TV luna septembrie, însă față de momentul la care se
aflau părțile, scopul a fost realizarea tuturor materialelor necesare
campaniei de promovare, incluzând scenariul și spotul TV până la data
de 20 octombrie 2011, când trebuia declanșată campania TV.
Prin
urmare, pe parcursul derulării relațiilor contractuale,
părțile au adaptat datele de realizare și predare în
funcție de elementele specifice apărute, ceea ce nu este
caracteristic contractului reglementat de art. 46 din Legea nr. 8/1996 .
De
asemenea, realizarea scenariului și a spotului TV "Simte-te ca
acasă" nu pot fi rupte de celelalte activități de promovare
și trebuiau subsumate scopului menționat mai sus.
Pârâta
a acceptat scenariul propus de reclamantă, însă nu ca act individual,
ci ca o parte necesară pentru realizarea spotul TV "Simte-te ca
acasă", aceasta urmând să reprezinte suportul conceptual al
acestui spot.
Din
examinarea calității scenariului "Simte-te ca acasă"
realizat de către reclamantă ca operă protejabilă în sensul
art. 1 și art. 7 din Legea nr. 8/1996, rezultă că nu este
întrunită condiția ca aceasta să fie o creație
originală, neputând fi ignorat faptul că acesta este extrem de
asemănător ca și concepție cu spotul de promovare a
rețelei de comercializare eBay.
Reclamanta
nu a negat această asemănare izbitoare, ci s-a apărat motivând
că pârâta nu a refuzat spotul pentru acest motiv, ci pentru altele.
Deși
a urmărit obținerea unui spot publicitar cât mai apt să transmită
mesajul urmărit, este greu de crezut că pârâta ar fi acceptat o
lucrare lipsită de originalitate dacă ar fi avut reprezentarea
că aceasta ar presupune și o plată suplimentară.
În
ceea ce privește spotul TV "Simte-te ca acasă", prin
contractul dintre părți s-a convenit ca obligațiile reclamantei
legate de realizarea acestuia să fie supervizarea pre-producției,
filmării și post-producției - deci nu se poate vorbi despre un
contract pentru o operă viitoare distinctă reprezentată de acest
spot.
În
executarea acestor obligații contractuale, reclamanta a încheiat
contractul nr. 1571 din 06 octombrie 2011 cu prestatorul G., având ca obiect
execuția unui spot TV EMAG de 30 sec pe baza scenariului pus la
dispoziție de reclamantă.
Spotul
a fost filmat la data ce 13 octombrie 2011, în prezența
reprezentanților pârâtei și i-a fost predat acesteia la data de 17
octombrie 2011, care nu l-a acceptat, comunicându-i reclamantei printr-un
e-mail trimis la aceeași dată, orele 21,23 p.m., deficiențele:
lipsa coloanei sonore reprezentată de ambianța sonoră
specifică fiecărui cadru așa cum era detaliată în
storyboard; existența unor diferențe mari între script, respectiv
decupajul regizorului și ceea ce s-a realizat; lipsa de dinamism a
spotului, faptul că nimeni nu zâmbește în acel spot, cadrul de final
care nu era în storyboard și care este unul foarte discutabil, un plin
plan pe tot ecranul cu chiloții unui bărbat, care nu este apt să
transmită mesajul urmărit.
Scenariul
"Simte-te ca acasă" realizat de către reclamantă nu
reprezintă o operă de creație proprie, iar în privința
spotului publicitar TV "Simte-te ca acasă" realizat de casa de
producție - G., nu și-a îndeplinit obligația de supraveghere
și direcționare corespunzătoare, astfel încât spotul publicitar
să respecte scriptul agreat de părți și să fie apt
să atingă rezultatul scontat, respectiv sensibilizarea publicului
țintă la serviciile și produsele oferite de pârâtă.
Reclamanta
s-a apărat arătând, pe de o parte, că realizarea unei opere
audio vizuale implică un mare grad de libertate artistică pentru
realizatorul acesteia, în speță regizorul D. care a fost ales chiar
de pârâtă, iar, pe de altă parte, faptul că reprezentanții
pârâtei au fost prezenți în număr mare la filmare, astfel încât
puteau interveni chiar pe parcursul procesului de filmare pentru a corecta
eventualele nemulțumiri.
Prima
categorie de apărări nu poate fi primită întrucât situația
unei opere audio vizuale clasice în care regizorul este cel care asigură
însăși viziunea de ansamblu a operei este diferită de
situația de față, în care viziunea regizorului este
limitată și circumscrisă scopului pentru care se realizează
spotul publicitar în discuție, astfel încât regizorul nu are libertate
artistică de a modifica scenariul, ci este ținut să realizeze
spotul în concordanță cu scenariul care i-a fost înmânat.
Față de obligațiile asumate prin contract, reclamanta era
obligată să se asigure că regizorul a înțeles corect scopul
spotului publicitar în discuție, a înțeles viziunea agreată de
pârâtă, urmând să prevadă în contractul încheiat cu casa de
producție mijloacele juridice necesare obținerii satisfacerii acestui
scop.
În
ceea ce privește a doua categorie de apărări, cuprinse și
în punctul de vedere al regizorului, nici acestea nu au putut fi primite
întrucât: sub un prim aspect, raportul juridic era născut între
reclamantă și casa de producție, pârâta fiind terț
față de acest contract, astfel încât nu putea interveni pentru a cere
regizorului să consulte și să respecte scriptul agreat; sub un
alt aspect, reclamanta era specialistul angajat de pârâtă tocmai pentru
această categorie de acțiuni, pentru care pârâta nu avea calificarea
și experiența necesara, iar sub un ultim aspect, reclamanta nu a
ținut cont chiar de solicitările și observațiile pârâtei
dinaintea și din timpul procesului de realizare a spotului, astfel cum
rezultă din declarația martorului C.
Or,
această nerespectare a storybord-ului este una majoră, cu
consecințele relatate de martori, respectiv a lipsei de legătură
între cadre și a senzației statice, de lipsă de dinamism, care
au făcut ca spotul să nu poată fi difuzat.
Nu
poate fi imputată pârâtei nedifuzarea spotului, în condițiile în
care, potrivit specialiștilor consultați, acesta nu era apt să
transmită mesajul urmărit și să promoveze imaginea urmărită
și nu era de natură să aducă pârâtei vreun avantaj,
implicând însă costuri majore pentru difuzarea acestuia pe canalele TV.
Trebuie
avut în vedere totodată și caracterul esențial al termenului în
care trebuia finalizat spotul publicitar pentru declanșarea campaniei de
promovare TV, respectiv 20 octombrie 2011, termen acceptat de ambele
părți și esențial în contextul menționat din
perspectiva scopului urmărit.
Reclamanta
a mai invocat ca temeiuri ale acțiunii sale dispozițiile
dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 1403 și art. 1522 din noul
C. civ.
În
ceea ce privește art. 969 C. civ., reclamanta însăși nu
și-a respectat obligațiile asumate prin contract, astfel încât nu are
temei pentru a cere obligarea pârâtei la plata unor servicii prestate necorespunzător.
Dispozițiile
din noul C. civ. invocate nu sunt aplicabile, contractul fiind încheiat
anterior intrării în vigoare a acestuia, astfel încât nu au fost
examinate.
Apelul
declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe a
fost considerat fondat, în considerarea următoarelor motive:
Prestațiile
convenite nu reprezintă conținutul unui contract de comandă
operă viitoare și cu toate că nu este exclusă, așa cum
a reținut și tribunalul, posibilitatea unui contract complex care să
includă și un contract de comanda operă viitoare, nu acesta e
cazul în speță, în condițiile neîndeplinirii cerințelor
art. 46 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind stabilirea unui termen de
predare și a unui termen de acceptare a operei, precum și ale lipsei
unui preț distinct ori a conturării elementelor esențiale ale
operei viitoare pretins solicitat prin contract.
Oricum,
sumele a căror plată se solicită rezultă din două
raporturi născute ca urmare a contractului de prestări servicii
încheiat prin corespondență: primul este raportul născut direct
din contractul de prestări servicii de comunicare, reclamanta pretinzând
plata integrală a prețului convenit în baza forței obligatorii a
contractului ca urmare a prestării serviciilor asumate (inclusiv
realizarea scriptului spotului publicitar), în timp ce al doilea raport este
cel rezultat din obligația consecutivă a pârâtei de a suporta costul
producției spotului publicitar realizat la cererea acesteia în executarea
unora din serviciile la prestarea cărora reclamanta s-a angajat prin
contractul încheiat prin corespondență.
Facturile
a căror plată o pretinde reclamanta prin acțiune se referă
la sumele rămase neachitate de către pârâtă din ambele raporturi
juridice.
În
ceea ce privește costul producției propriu-zise a spotului publicitar,
acesta a fost convenit de părți, în urma alegerii unei anumite case
de producție (regizor D.) la o sumă de 37.000 euro, distinctă de
prețul contractului de prestări servicii (vezi corespondența
electronică).
Pârâta
a invocat faptul că spotul a cărui realizare a fost supervizată
de reclamantă în îndeplinirea obligațiilor ce ii reveneau nu
satisfăcea standardele și obiectivele propuse (practic, se
invocă o excepție de neexecutare a contractului ca justificare a neefectuării
plăților pretinse prin cerere), nemulțumirile sale privitoare la
videoclip regăsindu-se în corespondența aflată la dosar tribunal
(vocea slabă, neconvingătoare, atmosfera ciudată din cauza
lipsei muzicii cap-coadă, muzica banală, scenele inițială
și finală lungi și lente, nenaturalețea
mișcărilor oamenilor din magazin, cenușiul unor scene).
În
analiza executării/neexecutării de către reclamantă a
obligațiilor sale și a subzistenței obligației corelative a
pârâtei de a plăti restul de preț pentru cele două facturi (una
decurgând din contractul de prestări servicii- chiar dacă reclamanta
menționează "servicii creație spot TV factura HDV 3088 din
05 aprilie 2012" - în realitate aceste servicii - elaborare story-board -
reprezintă parte din serviciile convenite; cea de a doua factură reprezentând
costul serviciilor producției propriu-zise a spotului TV "Simte-te ca
acasă" - factura HDV 3087 din 05 aprilie 2012), Curtea a ținut
seama de concluziile exprimate de experții a căror opinie a fost
solicitată în fața instanței de apel.
În
ceea ce privește plata prețului pentru care reclamanta a angajat
producția spotului publicitar realizat de D., din raportul expertului E.
rezultă că, din punct de vedere obiectiv, spotul TV în dispută
respectă regulile generale de producție publicitară și
anume calitatea imaginii, sunetului, regiei și înregistrării video,
având în vedere standardele în materia publicității (neluându-se în
discuție criterii de gust personale/subiective).
Raportul
de expertiză ORDA stabilește că videoclipul "Simte-te ca
acasă" respectă scenariul ales de beneficiar (pârâtă),
inclusiv partea de voice-over, cu unele mici modificări datorate probabil
viziunii artistice a regizorului la momentul filmării efective.
Totuși, nu s-au regăsit în videoclip specificațiile
prevăzute în shooting-board privind fondul sonor specific fiecărei
secvențe principale, care ar fi trebuit să sugereze
ascultătorului un anumit habitat în care ar fi putut să se afle ca
urmare a facilităților oferite. În fine, expertiza concluzionează
că există o mare probabilitate ca la realizarea videoclipului autorii
să se fi inspirat din videoclipul eBay, preluând de la acesta, pe
lângă idee și o serie de elemente de recuzită sau vestimentare
ori tipologii comportamentale, realizându-se însă, datorită
amprentelor personale a autorului, o operă relativ (nu absolut)
originală, care, prin modul concret de realizare
scenică/regizorală, nu prejudiciază drepturile de autor ale
operei preexistente (clipul eBay).
În
raport de aceste constatări, atâta vreme cât spotul produs respectă atât
standardele generale ale producției publicitare și scenariul ales de
pârâta-beneficiar, având o originalitate relativă (problemă care, în
orice caz, nu a fost ridicată de pârâtă cu prilejul alegerii
scriptului sau vizionarii produsului și nici nu afecta, în sine,
obiectivele vizate) și în condițiile în care acele aspecte
prevăzute în shooting-board privind fondul sonor specific unor
secvențe care nu s-au regăsit în videoclip nu se numără
printre nemulțumirile exprimate de pârâtă cu ocazia refuzului de a
accepta spotul realizat (nemulțumirile, enumerate și anterior,
regăsindu-se în corespondența depusă la dosar tribunal și
referindu-se la alte aspecte decât această problemă), nu există
nici un temei pentru a considera că reclamanta nu și-a executat obligațiile
sale legate de producția videoclipului conform scenariului convenit, motiv
pentru care pârâta va fi obligată să plătească suma de
100.344,15 lei reprezentând rest neachitat pentru producție spot, conform
facturii HDV 3087 din 05 aprilie 2012.
În
ceea ce privește factura HDV 3088 din 05 aprilie 32012, pretins privitoare
la "creație spot" - în realitate corespunzătoare sumei
datorate de pârâtă pentru întregul pachet de servicii ce trebuia a fi
prestat de reclamantă conform contractului încheiat prin corespondență
- exceptând conceperea scenariului spotului publicitar și angajarea unei
case de producție/regizor și supervizare, restul serviciilor
(consultanță strategică pentru dezvoltarea comunicării
mărcii în media și alți vectori, strategie advertising pe doi
ani, integrare comunicare off-line cu cea online, elaborarea strategiei de
media a brandului) nu au mai fost prestate, ca urmare a diferendului
intervenit, astfel încât, în lipsa prestației unei părți
semnificative din obligații, pârâta poate refuza la rândul său, în
mod corespunzător, plata, estimată a se ridica la jumătate din
valoarea facturii.
În
baza art. 1088 C. civ., pârâta urmează a suporta și dobânda
legală aferentă sumelor datorate, începând cu data introducerii
acțiunii și până la plata efectivă a acesteia.
În
conformitate cu art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata la plata
către apelantă a cheltuielilor de judecată din apel,
reprezentând onorarii experți, avocat și taxa timbru.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
1.
Instanța de apel nu a făcut aplicarea clauzelor contractuale și
a prevederilor legale referitoare la forța obligatorie a contractului
și excepția de neexecutare în contractele sinalagmatice.
a.
Conform contractului, reclamanta era ținută să urmeze
instrucțiunile obligatorii ale clientului (recurenta) și să
obțină aprobarea materialului publicitar - obligațiile
reclamantei fiind neîndeplinite, deși, conform art. 1270 alin. (1) C. civ.,
contractul are putere de lege între părțile contractante.
Conținutul
relației contractuale a părților, în ce privește clauzele
acceptate, rezultă din compararea versiunilor de contract din 27
septembrie 2011 și 11 octombrie 2011, modificările negociate de
părți fiind marcate cu funcția de urmărire modificări
(track-changes) și comentarii, iar clauzele art. 5, art. 8, art. 9 alin.
(2), art. 13 alin. (2) și art. 18 alin. (1) au fost acceptate,
nefăcând obiectul unor comentarii și/sau propuneri de modificare,
având așadar putere de lege între părțile contractante.
Între
părți a existat o relație contractuală complexă, dar
unitară, relația contractuală dintre ele fiind consemnată
în proiectul de contract transmis pe email (clauzele cu privire la care
părțile nu au negociat modificări) și în corespondența
electronică a acestora - aspecte cu care au fost de acord și prima
instanță și instanța de apel.
Conținutul
relației contractuale constă în obligația reclamantei de a crea
și implementa o strategie de comunicare comercială, pe doi ani, iar,
ca parte a acesteia, crearea unei campanii TV pentru 2011 (inclusiv materialul
publicitar pentru campanie, pentru care garanta originalitatea), de a urma
indicațiile obligatorii ale clientului (pârâta), de a obține
aprobarea beneficiarului (pârâta) pentru materialul publicitar, iar, reciproc
și interdependent, obligația pârâtei de a plăti pentru
efectuarea completă și corespunzătoare a acestor servicii
și obținerea unui material publicitar pe care sa îl aprobe și pe
care să îl folosească pentru a-și promova imaginea.
Conform
principiilor de drept aplicabile efectelor contractelor sinalagmatice,
obligația de plată a pârâtei nu există atât timp cât reclamanta
nu și-a îndeplinit complet și corespunzător obligațiile.
Cel puțin din art. 8 din proiectul de contract negociat de părți
rezultă, per a contrario, că, fără aprobarea Clientului, nu
se poate concluziona că Agenția și-a îndeplinit obligațiile
și, în aceste condiții, nici obligația de plată a
pârâtei-recurente nu poate fi recunoscută și nici impusă.
b.
În afară de faptul că a ignorat indicațiile obligatorii ale
clientului (recurenta-pârâtă) și că nu a obținut aprobarea
materialului publicitar, ceea ce ar fi reprezentat îndeplinirea
obligațiilor sale contractuale și deci cauza juridică a
obligației corelative de plată, agenția A.
(intimata-reclamantă) nu și-a îndeplinit în mod corespunzător
obligațiile specifice, atât din punctul de vedere al conținutului
acestora, cât și al termenelor de realizare a lucrării, ceea ce a
pus-o pe recurenta-pârâtă în poziția de a nu avea o campanie TV în
toamna-iarna 2011, din vina sa.
b.1.
Obligația de creare a unui script a fost îndeplinită în mod
necorespunzător.
A
depus exemple în acest sens la prima instanță, spotul folosit în 2013
de pârâtă pentru TV realizat de un alt partener, cu documentația
aferentă (script, story-board-uri etc.) și se poate observa din
analiza acestora îndeplinirea obligațiilor în ultimul minut, superficial,
parțial și necorespunzător de către intimată. Chiar
și în condițiile unui script neprofesionist, nici măcar acesta
nu a fost respectat - spotul rezultat nu este concordant cu scriptul discutat
în întâlnirea prealabilă filmărilor din 12 octombrie 2011, la care au
participat părțile și casa de producție.
Mai
mult, nu au fost respectate cerințele și indicațiile obligatorii
ale clientului: 1. spotul nu respectă din mai multe puncte de vedere
scenariul discutat în PreProduction Meeting - lipsește fundalul sonor de
"acasă" (esențial pentru transmiterea mesajului de magazin
accesibil comod, din mediul casnic), care să completeze audio impresia de
comoditate; actorii distribuiți în anumite roluri, precum și unele
gesturi ale personajelor nu sunt întocmai ca în script. 2. clipul rezultat,
comparat cu raportul Post-Production Meeting care conține un scenariu, nu
respectă elementele din script, care stabilește un fundal sonor de
"în casă". Nu se constată în clipul final acest fundal, ci
doar un fundal sonor de magazin.
În
același sens este și raportul de expertiză întocmit de Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) nr. 32 din 30 septembrie 2015, pag. 5 -
6, în care s-a reținut că nu s-au regăsit în videoclip niciuna
din specificațiile prevăzute în shooting board privind fondul sonor
specific fiecărei secvențe principale, care ar fi trebuit să
sugereze ascultătorului, potențial cumpărător, un anumit
habitat (apartament, baie, pădure etc.) în care ar fi putut să se
afle, ca urmare a facilităților oferite de un magazin online, privind
vizualizarea ofertei și comandarea produsului ales.
Scena
finală, de asemenea, include o imagine îndoielnică (lenjeria
intimă a personajului masculin în prim-plan), ceea ce ar fi putut afecta
imaginea eMag și chiar determina refuzarea difuzării clipului la ore
accesibile și minorilor; or, minorii, după cum se vede și din
clip (scena copiilor care se uită la jocuri video), sunt o parte
importantă a publicului-țintă vizat de clip și pârâta nu
poate să riște imaginea față de părinți.
Din
probele administrate rezultă că spotul trebuie să respecte
întocmai scriptul, ceea ce lipsește în situația de fapt dedusă
judecății, chiar reprezentanții reclamantei recunoscând că
spotul este necorespunzător.
Materialul
publicitar trebuia să fie finalizat și să fi fost acceptat de
către client, conform art. 8 din proiectul de contract, iar predarea
materialului publicitar final trebuia să fie atestată prin
proces-verbal (art. 9 din proiectul de contract), niciuna din aceste
obligații nefiind respectată.
b.2.
Respectarea termenelor contractuale de predare a materialului publicitar are un
caracter esențial, după cum rezultă din chiar proiectul de
contract negociat de părți (art. 18, propus de B. și acceptat de
A.).
Reprezentantul
pârâtei a arătat foarte clar intenția ca spotul să înceapă
să ruleze la televiziuni în 20 octombrie 2011 (emailul din 03 octombrie
2011), iar această obligație a fost confirmată și
asumată de reprezentantul reclamantei (email din 04 octombrie 2011).
Termenul
nu are doar o semnificație de neîndeplinire corespunzătoare a
obligațiilor de către intimata-reclamantă, ci a prejudiciat
recurenta-pârâtă, aceasta rămânând practic fără campanie
publicitară TV în toamna - iarna 2011.
c.
Instanța de apel a ignorat, în considerentele și decizia sa, cauza
contractului dintre părți - realizarea unei campanii și, ca parte
a acesteia, a unui spot publicitar, care să placă clientului și
în care acesta să aibă încredere că va putea să îi
promoveze imaginea și serviciile, spoturile publicitare având primordial o
funcție utilitară, subsumată viziunii de brand a clientului. De
altfel, acesta a fost și motivul pentru care părțile au
prevăzut că beneficiarul are dreptul de a da indicații
obligatorii și că aprobarea clientului pentru materialul publicitar
este obligatorie.
Scopul,
cauza contractuală a SC B. SA a fost să-și promoveze magazinul
online, sursa sa de profit, prin cel mai eficient și mai direct mijloc de
comunicare publică în 2011 - televiziunea, iar în acest sens avea nevoie
de asistență de specialitate, pe care a încercat să o obțină
de la SC A. SRL, pentru crearea unei campanii TV.
Obligația
de plată este strict dependentă și condiționată de
acceptarea reclamei TV de către client.
Or,
în cauză materialul publicitar nu a fost acceptat, ceea ce înseamnă
că nici obligația de plată a materialului publicitar de
către client, corelativă și interdependentă, nu poate fi
considerată că s-a născut.
Mai
mult, rezultă cu claritate din corespondența părților, ca
și din faptul că tot reclamanta realiza și media-planul (planul
de difuzare a spotului la TV), că intenția pârâtei, acceptată
și susținută de reclamantă, era de realizare a primei
campanii TV de promovare a eMag, în toamna-iarna 2011.
Or,
acest scop, cunoscut și acceptat de reclamantă, nu s-a putut realiza
din cauza slabei calități a materialului publicitar, a întârzierii în
executarea obligațiilor, ca și a faptului că spotul pur și
simplu nu a fost considerat convingător și potrivit de către
beneficiar, toate rezultând însă într-o consecință de
natură să prejudicieze pârâta, care nu și-a putut promova
brandul eMag în toamna - iarna 2011 pe TV.
Astfel,
reclamanta nu și-a îndeplinit obligația complexă și
unitară asumată față de reclamantă în mod complet,
corespunzător și la timp, realizând un script lipsit de originalitate
și nedetaliat, o filmare neconvingătoare și care nu respecta
nici măcar minimul de indicații din script, predând un produs
nefinisat și neacceptat de client, conform procedurilor agreate. Mai mult,
materialul final trebuia predat la 20 octombrie 2011, iar în 17 noiembrie 2011
intimata-reclamantă recunoștea pe email că sunt probleme cu
spotul.
d.
Considerentele prin care se apreciază ca îndeplinite obligațiile
contractuale sunt greșite - scriptul (scenariul) nu este original;
respectarea standardelor generale de producție publicitară,
afirmată de specialistul E. și reținută de către
instanță nu are nicio relevanță în cadrul relației
contractuale deduse judecății și se motivează în mod
greșit prin aceea că unele critici au fost formulate mai târziu.
Scenariul
(scriptul) nu este original, deci nu îndeplinește condiția
originalității, necesară sine qua non pentru a fi operă (în
sensul Legii nr. 8/1996), protejată prin drept de autor, precum și
pentru asigurarea îndeplinirii condiției contractuale și a
garanției asumate de A. prin art. 13 alin. (2) din contract.
Având
în vedere asemănările evidente între spotul eBay, din 2007, și
spotul/scriptul propuse de intimata-reclamantă, reiterează o idee
care este identică pentru eBay și eMag (un magazin online bun este un
magazin online în care poți accesa produsele exact ca într-un magazin
fizic, dar din spațiul casnic, comod, în haine de casă etc), care
este și exprimată identic - cadrul propus pentru filmare în
script/story-board este un magazin fizic de produse electrice, electronice
și electrocasnice, prin care se plimbă și examinează
produse personaje îmbrăcate de casă. Mai mult, unele scene sunt
identice, cum a probat prin înscrisuri și înregistrări audiovizuale
(spoturile eBay Express și eMag) depuse la prima instanță la
termenul din 07 martie 2013.
În
aceste condiții, se confirmă opinia primei instanțe, în sensul
că scenariul este lipsit de originalitate, copiind de la spotul eBay modul
de exprimare audiovizuală a conceptului de magazin online egal magazin
fizic, plus comoditatea căminului.
Inclusiv
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor arată că spotul publicitar
realizat de A. nu se bucură de o originalitate absolută, ci cel mult
de una relativă (pag. 5 - 6 din raportul de expertiză).
Este
total străină legislației și practicii noțiunea de
"originalitate relativă" vs. "originalitate
absolută", neexistând o asemenea distincție - opera este
originală sau nu, îndeplinește sau nu condiția de originalitate
prevăzută în contract.
În
cazul de față opera nu este originală, aspect demonstrat de
probele de la dosar și reținut de altfel și de prima
instanță, iar în aceste condiții este inechitabil și
contrar acordului contractual dintre părți să se solicite
și să se primească de intimata-reclamantă prețul
integral pentru o operă care nu este pe deplin originală, așa
cum își asumase obligație prin contract.
Respectarea
standardelor generale de producție publicitară, afirmată de
specialistul E. și reținută de către instanță, nu
are nicio relevanță în cadrul relației contractuale deduse
judecății, atât timp cât recurenta pârâtă este clientul, art. 5
și 8 din proiectul de contract (prevederi necontestate de
intimata-reclamantă și de altfel recunoscute chiar de
instanță), instrucțiunile clientului și aprobarea
clientului sunt obligatorii și cât cerințele clientului și cele
stabilite anterior la pre-production meeting nu au fost respectate (aspect
probat inclusiv prin expertiza ORDA).
Motivarea
instanței de apel în sensul că unele critici au fost formulate mai
târziu este străină înțelesului vădit al contractului,
deoarece potrivit art. 5 și 8 din proiectul de contract (prevederi
necontestate de intimata-reclamantă și de altfel recunoscute chiar de
instanță) impun faptul că instrucțiunile și aprobarea
clientului sunt obligatorii, iar cerințele clientului și cele
stabilite anterior la pre-production meeting nu au fost respectate (aspect
probat inclusiv prin expertiza ORDA),
2.
În subsidiar, susține că instanța de apel a interpretat
greșit relația juridică dedusă judecății,
schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al
acesteia, în ce privește calculul sumei la care a fost obligată,
detaliind argumentele invocate în susținere.
Intimata
reclamantă a formulat întâmpinare, în care a susținut, cu prioritate,
nulitatea cererii, justificată pe faptul că o parte dintre critici
sunt străine de motivarea deciziei, iar restul vizează situația
de fapt sau modul de apreciere a probatoriului de către instanța de
apel; pe fondul cererii de recurs, a susținut legalitatea deciziei,
confirmând raționamentul acesteia.
Înalta
Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (fiind înlăturată
astfel nulitatea acestuia, invocată prin întâmpinare), în considerarea
argumentelor ce succed:
Criticile
formulate de către recurenta pârâtă, în cea mai mare parte, implică
reaprecierea convenției părților și a probatoriului
administrat pentru verificarea executării corespunzătoare a acesteia,
relativ la obligațiile care îi incumbă intimatei reclamante -
activitate incompatibilă cu judecata în recurs, din perspectiva dispozițiilor
art. 304 C. proc. civ.
Un
element al situației de fapt - originalitatea obiectului esențial al
obligațiilor intimatei reclamante, confirmat prin ambele hotărâri
pronunțate în cauză ca aparținând convenției
părților, nu impune însă o reapreciere ca situație de fapt
din partea prezentei instanțe, acesta putând fi analizat în raport cu
relevanța juridică acordată, în conformitate cu
dispozițiile art. 314 C.proc.civ, în vederea aplicării corecte a
legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
A
fost reținută de instanță o originalitate relativă,
considerată insuficientă în infirmarea pretențiilor intimatei
reclamante, cu motivarea că o deficiență în acest sens nu a fost
ridicată de pârâtă cu prilejul alegerii scriptului sau vizionarii produsului
și nici nu ar afecta, în sine, obiectivele vizate. S-a avut în vedere în
acest context și expertiza ORDA, care a concluzionat că există o
mare probabilitate ca la realizarea videoclipului autorii să se fi
inspirat din videoclipul eBay, preluând de la acesta, pe lângă idee
și o serie de elemente de recuzită sau vestimentare ori tipologii
comportamentale, realizându-se însă, datorită amprentelor personale a
autorului, o operă relativ (nu absolut) originală, care, prin modul
concret de realizare scenică/regizorală, nu prejudiciază
drepturile de autor ale operei preexistente (clipul eBay).
În
susținerea respingerii pretențiilor intimatei reclamante, cu efecte
asupra tuturor fundamentelor acestora, recurenta pârâtă se prevalează
și de acest element convenit între părți, pe calea
excepției de neexecutare, analizată în cauză ca efect specific
al convenției părților, alături de forța obligatorie a
acesteia, reglementată de dispozițiile art. 969 C. civ. - vechiul C.
civ., întrucât ambele instanțe au făcut aplicarea acestuia în
cauză, iar prin cererea de recurs s-au invocat dispozițiile noului C.
civ., fără a se formula critici de nelegalitate, așa cum impune
art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Originalitatea
relativă nu este echivalentul originalității, convenită de
către părți, cerință impusă și de
dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de
autor și drepturile conexe, iar opera derivată, definită de art.
8 din aceeași lege ca fiind opera creată plecând de la una sau mai
multe opere preexistente, nu se circumscrie raporturilor contractuale dintre
părți.
Originalitatea
impunea ca obiectul raporturilor contractuale să fie creat de cel care
și-a asumat calitatea de autor - intimata reclamantă, fără
inspirații sau adaptări din alte creații intelectuale.
Intenția
recurentei pârâte de a deține lucrări originale, în sensul definit,
și de a beneficia de toate drepturile conferite de acestea, rezultă
și din convenția părților, în sensul cesiunii drepturilor
de proprietate intelectuală asupra operelor și a
interpretărilor/execuțiilor incluse în materialul publicitar, create
și produse în cadrul prestării de servicii de comunicare
comercială, în conformitate cu prevederile contractului, agenția
garantând că opera încorporată în materialul publicitar realizat de
către aceasta, respectiv de salariații săi ori de alți
subcontractanți ai săi, pentru a fi exploatată de către
client ori în beneficiul acestuia este originală și nu încalcă
dreptul de autor, drepturile conexe sau un alt drept de proprietate
intelectuală aparținând sau exercitat în condiții legale de
terț [art. 13 alin. (2)].
Argumentul
că această deficiență nu a fost valorificată anterior
de către recurenta pârâtă nu poate fi reținut, atât timp cât
pentru sublinierea acesteia a fost necesară opinia unui specialist, care
dată fiind instituția în care își desfășoară
activitatea a avut la dispoziție informațiile necesare, iar partea,
în executarea cu bună credință a convenției, nu își
putea pune problema unei eventuale inspirații dintr-o creație
intelectuală existentă deja pe piața publicitară,
făcând numai verificările tehnice aferente. Această
deficiență, dat fiind specificul ei, putea fi descoperită
și după vizionare sau finalizarea convenției,
îndreptățind-o pe recurenta pârâtă la demersul juridic necesar.
Nu este de neglijat totodată nici posibilul conflict în care s-ar fi putut
afla recurenta pârâtă cu titularul drepturilor asupra celeilalte
creații intelectuale, ce ar fi putut genera o altă analiză a
executării raporturilor contractuale, din perspectiva aceluiași
aspect.
În
egală măsură, nu se poate nega afectarea obiectivului recurentei
pârâte, urmărit și concretizat în convenția încheiată cu
intimata reclamantă, dat fiind scopul pentru care lucrările au fost
solicitate și competiția existentă pe piața
publicitară.
Neexecutarea
reclamată este suficient de importantă față de obiectivul,
scopul urmărit de parte, iar aceasta nu se datorează faptei
însăși a celui ce invocă excepția, fiind suficientă în
susținerea apărărilor recurentei pârâte, din perspectiva
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că recursul
este fondat, urmând ca, făcând aplicarea art. 312 alin. (1) și art.
296 alin. (1) C. proc. civ., să dispună admiterea cererii și
modificarea deciziei în tot, în sensul respingerii ca nefondat a apelului
declarat împotriva sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 83A din data de 10
februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Modifică
decizia în tot în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de
reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1649 din data de 26
septembrie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2016.
Procesat
de GGC - GV