ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4202/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC Z.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC O.I. SRL, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de: - 28.539,88 euro + TVA (122.721,484 lei + TVA), reprezentând rest de plată pentru lucrările contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, - 20.492,25 euro + TVA (88,116,675 lei + TVA), reprezentând garanția de bună execuție conform contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, - 151.974,861 euro reprezentând penalități pentru neplata sumei de 28.539,88 euro, neachitate până în prezent (1065 zile întârziere x 28.539,88/100 x 0,5) și în continuare până la achitarea integrală și efectivă a debitului.

Prin sentința civilă nr. 2033 din 16 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC Z. . SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O.I. SRL, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 122.988,25 lei, reprezentând contravaloare lucrări și de 20.429,25 euro, la care se adaugă T.V.A., în echivalent în lei la data emiterii facturilor, cu titlu de garanție de bună execuție și de 122.988,25 lei, penalități de întârziere; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, reclamanta s-a obligat față de pârâtă să confecționeze, să vopsească și să monteze structuri metalice la obiectivul O.I., situat în Popești - Leordeni, județul Ilfov, iar pârâta s-a obligat să achite reclamantei suma de 456.780 euro, la care urma să se adauge T.V.A.

Prima instanță a evocat clauzele cuprinse în art. 6 și 8 din contract și a constatat, din examinarea coroborată a situației de lucrări nr. 5 și a facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008, că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reținând că pârâta a acceptat factura, dar nu a achitat-o, astfel că datorează suma de 122.988,25 lei reprezentând contravaloare lucrări. În considerarea acelorași clauze contractuale, a apreciat că pârâta nu datorează suma de 33.962,46 euro.

S-a constatat că pârâta îi datorează reclamantei și suma de 20.429,25 euro, plus T.V.A., achitată cu titlu de garanție de bună execuție, pârâta a recunoscând acest debit cu ocazia întâlnirii părților pentru concilierea directă, după cum s-a consemnat în procesul-verbal din data de 27 septembrie 2010. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata de penalități, a constatat că în art. 20 lit. a) din contractul de antrepriză, părțile au inserat o clauză penală în favoarea reclamantei, agreând ca neplata la termen a facturilor să fie sancționată prin aplicarea unui procent de 0,5 % pe zi de întârziere asupra valorii neplătite. Întrucât, pârâta nu a achitat factura nr. 06287519 din data de 2 iunie 2008, în valoare de 122.988,25 lei, prima instanță a apreciat că aceasta datorează și penalități de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere.

S-a reținut că nivelul penalităților se ridică la suma de 650.330,82 lei, dar, întrucât la data nașterii raportului de drept erau în vigoare prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, care limitau cuantumul penalităților de întârziere la nivelul sumei asupra căreia erau calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-ar fi stipulat contrariul, reținând și că părțile nu au convenit în mod expres posibilitatea ca totalul penalităților să depășească suma asupra căreia erau calculate, instanța de fond a apreciat că pârâta datorează reclamantei penalități în cuantum de 122.988,25 lei, în limita debitului principal. În considerarea argumentelor expuse, a prevederilor art. 969 C. civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractelor, dar și în limitele prezentate, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC O.I. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii. Totodată, apelanta a solicitat și suspendarea executării sentinței atacate. Prin decizia civilă nr. 345 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta SC O.I. SRL, ca nefondat. În motivare, instanța de control judiciar a arătat că întinderea cercetării în apel vizează doar capetele de cerere admise de prima instanță și criticate în calea de atac, nu și cele respinse, soluția dată acestora nefiind apelată de către SC Z.G. SRL Din examinarea coroborată a situației de lucrări nr. 5 și a facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008 rezultă că intimata și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că apelanta a acceptat factura, aspect care probează obligația, potrivit art. 46 C. com., dar nu a achitat-o.

S-a constatat că apelanta pârâtă a recunoscut că datorează intimatei - reclamante suma de 28.529,88 euro plus T.V.A., respectiv suma pentru care a fost emisă factura nr. 06287519 din 2 iunie 2008, aspect ce a rezultat și din procesul - verbal încheiat de părți cu ocazia întâlnirii pentru conciliere, dar a recunoscut și suma de 20.492,25 euro, plus T.V.A., reprezentând garanția de bună execuție.

Referitor la exigibilitatea celor două creanțe s-a reținut caracterul neechivoc al recunoașterii apelantei și s-a arătat că voința părților nu a fost în sensul de a pune aceste creanțe în relație de dependență cu stabilirea de către un laborator de specialitate a caracteristicilor vopselei folosite; dimpotrivă, așa cum rezultă din analiza pct. ll și III ale procesului - verbal, primirea răspunsului testelor de laborator a fost pusă în legătură că întâlnirea părților în vederea semnării procesului - verbal de recepție finală și a graficului definitiv de plăți, dar nu cu recunoașterea neechivocă de către apelantă a datoriei sale către intimată.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a reținut atitudinea oscilantă a apelantei, care anterior demarării litigiului și-a recunoscut debitul, nu s-a prezentat în fața primei instanțe și nu a propus probe în combaterea cererii de chemare în judecată, cu toate că se afla în posesia raportului de expertiză extrajudiciară din prima jumătate a anului 2011, iar apoi, în calea de atac, a susținut că lucrările de protecție anticorozivă a structurii nu au fost executate potrivit termenilor contractuali. Din perspectiva atât a acestei atitudini, dar și a timpului scurs de la data efectuării lucrării, instanța de apel a apreciat că proba cu expertiză propusă de către apelantă este neconcludentă, astfel încât a fost respinsă.

Pe de altă parte, dând raportului de expertiză extrajudiciară valoare de înscris, instanța a considerat că trebuie înlăturat, atât timp cât vine în contradicție cu manifestarea de voință a apelantei, semnată de către directorul general, în sensul recunoașterii datoriilor. A rezultat, așadar, că intimata și-a îndeplinit obligația contractuală care a generat emiterea facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008, astfel încât apărarea apelantei care a opus excepția de neexecutare a contractului nu a putut fi primită, nefiind de natură să contureze concluzia că în patrimoniul său nu s-a născut obligația de plată, conform art. 969 C. civ. Pe de altă parte, din perspectiva recunoașterii apelantei, curtea a apreciat că nu se mai justifică reținerea sumei ce a fost constituită cu titlu de garanție de bună execuție, cu atât mai mult cu cât apelanta este cea care nu și-a îndeplinit obligația de a recepționa lucrarea, nici măcar preliminar, cu sau fără obiecțiuni.

S-a constatat că apelanta nu a criticat soluția de obligare a sa la plata penalităților de întârziere, așa încât acest aspect nu a format obiect al controlului devolutiv. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC O.I. SRL a declarat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. După o scurtă prezentare a situației de fapt, în opinia recurentei, instanța de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiză solicitată de către pârâtă, în baza unei argumentații eronate. Critică hotărârea atacată pentru nelegalitate din perspectiva a două motive: Instanța a interpretat greșit actul juridic reprezentat de procesul - verbal de conciliere din data de 27 septembrie 2010, incident fiind motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.; Instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, incident fiind motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în acest sens, instanța de apel a acordat Z. dreptul la obținerea unor sume de bani reprezentând contravaloarea unor lucrări care au fost executate în contradicție cu termenii contractuali. De asemenea, instanța de apel a acordat intimatei Z. și contravaloarea garanției de bună execuție, deși aceasta nu are un caracter exigibil. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că apărarea esențială față de pretențiile intimatei Z. a constat, așa cum rezultă din starea de fapt, în invocarea excepției de neexecutare a contractului, raportat la lucrările neconforme cu standardele contractuale executate de aceasta din urmă.

Arată că pentru a proba această apărare în fața instanței de control devolutiv a solicitat încuviințarea a două mijloace probatorii: - proba cu înscrisuri, prezentând în acest sens o expertiză realizată de un expert tehnic judiciar autorizat în specialitatea construcții, aflat în evidența Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile București M.A.S. - proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, pentru dovedirea temeiniciei susținerilor faptice. Apreciază ca fiind neîntemeiate motivațiile expuse de instanță cu privire la respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, în construcții.

Susține că anterior demarării prezentului litigiu, invocase excepția neexecutării contractului față de reclamanta Z., cu referire la neîndeplinirea de către intimată a dispozițiilor contractuale art. 4 pct. 4, art. 12, art. 9 pe care le enunță, iar raportul de expertiză tehnică extrajudiciară al expertului M.A.S., aflat la dosarul cauzei, a identificat existența unor vicii serioase ale lucrărilor realizate de către Z., de natură a periclita folosirea conformă a depozitului frigorific. În opinia recurentei, în mod greșit, instanța de apel a considerat că pârâta ar fi recunoscut „fără echivoc” prin procesul - verbal, încheiat cu ocazia concilierii, datoria de 28.539,88 Euro plus TVA aferentă facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008 și, respectiv, de 20.492,25 Euro reprezentând garanția de bună execuție.

Consideră că instanța de control judiciar nu a argumentat de ce recunoașterea datoriei ar avea un caracter neechivoc. Susține că la o atentă analiză a procesului - verbal privind concilierea directă a părților se relevă faptul că exigibilitatea creanțelor menționate, era dependentă de îndeplinirea pct. II și III ale aceluiași proces - verbal, aspect înlăturat în mod neargumentat. Obligațiile contractuale de plată ale pârâtei erau dependente de dovedirea îndeplinirii conforme a obligațiilor de către Z. Cum, însă, expertizele de specialitate vizând aceste lucrări au demonstrat că Z. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de antrepriză, obligația corespondentă de plată a SC O.I.

SA nu putea fi considerată ca fiind exigibilă. Instanța de apel a apreciat în mod nelegal că reclamanta ar fi îndreptățită la plata sumei reprezentând garanție de bună execuție conform contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, întrucât părțile nu au încheiat încă procesul - verbal de recepție a lucrărilor, astfel că obligația beneficiarului de a restitui garanția de bună execuție a lucrărilor nu este încă exigibilă, sens în care redă conținutul art. 4.2. și art. 6 din contract. Conchizând, susține că instanța de apel a ignorat argumentele expuse prin cererea de apel, reținându-se că „apelanta a recunoscut fără echivoc” datoria față de Z. Solicită admiterea recursului și, în consecință, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, admiterea cererii de apel, cu consecința respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Z.G.

SRL Intimata - reclamantă SC Z.G. SRL JILAVA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând admiterea excepției și în consecință, constatarea nulității cererii de recurs, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de pârâta SC O.I. SA din perspectiva excepției nulității recursului invocată de intimata - reclamantă SC Z.G. SRL JILAVA prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9. Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, se constată că pârâta SC O.I. SA a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1 - 9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, deși a invocat pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea acestui motiv recurenta antamează probleme ce țin de modalitatea de administrare și interpretare a probelor (interpretarea greșită a procesului-verbal de conciliere din data de 27 septembrie 2010 etc.), fără a arăta care este actul juridic dedus judecății și în ce constă interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de lege invocat.

Prin urmare, recurenta, invocând acest motiv, îl asociază greșitei interpretări a probelor, care constituie o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor administrate de instanțele de fond nemaifiind posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005. Cât privește invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva celor două ipoteze reglementate de textul evocat: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de control judiciar a analizat probele administrate.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție aspecte de netemeinicie, recurenta tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, nu mai este posibilă în această etapă procesuală. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, modalitatea în care au fost analizate probele administrate (procese-verbale, recunoașteri, expertiză tehnică, probleme tehnice ale lucrărilor cu referire la fenomenul de rugină, protecție anticorozivă etc.), precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. În consecință, constatând că pârâta SC O.I. SA nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC O.I. SA împotriva deciziei civile nr. 345 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, în temeiul art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.