ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 551/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea, înregistrată sub nr. 168/2012, pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Românei reclamanta SC C.B. SA a solicitat obligarea pârâtei SC O.O. SRL la plata sumelor de 1.870.992,69 euro reprezentând contravaloare lucrări executate în temeiul contractului de antrepriză, cu penalitățile aferente debitului, în cuantum de 0,028% pe zi întârziere de la scadență până la plata efectivă a debitului; 100.011,66 euro penalități datorate conform art. 1 și art. 2 din actul 4 adițional la contract, 88.560,06 lei contravaloare sumă executată abuziv din scrisoarea de garanție bancară de bună execuție, emisă conform convenției părților, cu dobânda legală aferentă acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin cerere precizatoare reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 2.229.267,06 lei rest plată factură fiscală nr. 4805236 din 21 noiembrie 2011, contravaloare lucrări; suma de 197.867,74 lei penalități de 0,028% pe zi de întârziere aferente debitului menționat, la plata sumei de 1.780.121,21 lei sumă încasată necuvenit de pârâtă prin executarea scrisorii de garanție bancară de bună execuție și a dobânzii aferente acesteia de 9.473,66 lei. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii formulată și precizată de reclamantă.

Pârâta a formulat cerere, reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 100.000 euro contravaloare lucrări executate necorespunzător, suma de 500.000 euro cu titlul de penalități de întârziere; repararea prejudiciului de 30.000 euro, pierderi înregistrate pentru nepredarea la termen a către chiriași a spațiului comercial, suma de 100.000 euro costuri de remediere a lucrărilor necorespunzătoare; suma de 1.470.950,01 lei contravaloare utilități, cheltuieli de judecată.

Prin Sentința arbitrală nr. 126 din 26 iunie 2013, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.340.137,01 lei, reprezentând echivalentul a 1.870.992,69 euro contravaloare lucrări executate, în temeiul contractului de antrepriză; suma de 397.872,39 lei, echivalentul sumei de 181.908,91 euro penalități de întârziere de 0,028% calculate până la 3 octombrie 2012, suma de 445.767,40 lei echivalentul sumei de 100.011,66 euro penalități calculate conform art. 4 la contractul de antrepriză; suma de 88.560,06 lei valoare executată din scrisoarea de garanție bancară din 13 ianuarie 2011, suma de 2.486,96 lei dobânda legală aferentă suma de 2.229 267,06 lei rest plată la factura fiscală; suma de 197.869,74 lei penalități de întârziere de 0,028%; suma de 1.780.121,21 lei contravaloare scrisoare de garanție bancară nr. 897 din 25 septembrie 2009; suma de 9.473,66 lei dobândă legală aferentă.

S-a respins cererea reconvențională și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de arbitrare. Împotriva sentinței arbitrale a formulat acțiune în anulare SC O.O. SRL pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor 364 lit. i) C. proc. civ. raportat la art. 358 C. proc. civ. și art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală. Prin întâmpinarea formulată intimata SC C.B. SA a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă, în subsidiar, ca neîntemeiată raportat la caracterul special a căii de atac. Prin Sentința civilă nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în anulare și a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de petenta SC O.O.

SRL împotriva Sentinței arbitrale nr. 126 din 26 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. 168/DDP/2012, în contradictoriu cu intimata SC C.B. S.R.L, ca neîntemeiată. S-a luat act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. În motivare, cu privire la excepția inadmisibilității, s-a apreciat că, în cauză, inadmisibilitatea ca modalitate de sancționare a cererii, prin raportare la însăși temeiul de drept invocat de către petenta, implică în mod necesar cenzurarea pe fond a cererii, situație în care excepția devine lipsită de conținut. În ceea ce privește acțiunea în anulare, s-a constatat că prin acesta se susține încălcarea dispozițiilor art. 358 C. proc.

civ. și art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală ale curții de Arbitraj, potrivit cărora întreaga procedură arbitrala trebuie să asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, cererea fiind întemeiată și pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. prin care este sancționată cu nulitatea hotărârea arbitrala care încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii. Cu precădere, s-a reținut că arbitrajul constituie o formă de justiție, exercitată de arbitrii, întemeiată pe ideea de parteneriat, de natură a permite menținerea raporturilor juridice între persoanele implicate, reglarea diferendului caracterizându-se precumpănitor pe colaborare nu prin antagonism, fiind apreciată ca o formă de justiție specifică litigiilor comerciale.

Este și motivul pentru care, hotărârea arbitrală este apreciată ca produsul unui compromis, prezentând un caracter convențional, act de jurisdicție de ordine privată ce își produce efectele ca și o hotărâre judecătorească, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, în calea de atac, acțiunea în anulare, nefiind posibil să se ajungă la judecarea din nou a litigiului, în lipsa dovedirii încălcării dispozițiilor limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Din cuprinsul sistematizat al motivelor invocate, s-a constatat că întreaga apărare privește încuviințarea și administrarea probatoriului în cursul procesului arbitral, respectiv faptul respingerii, nemotivat, a probei cu expertiză tehnică de specialitate în construcții, apreciată ca fiind concludentă, precum și modalitatea în care s-a acordat eficiență probatoriului administrat de reclamantă, cu reținerea necenzurată a argumentelor invocate prin cererea introductivă.

S-a arătat, în esență, că etapa deliberării, în care se presupune că tribunalul arbitral apreciază probele administrate, excede cenzurii în calea specială de atac prevăzută de art. 364 lit. i) C. proc. civ. în prima fază procesuală a căii de atac, nefiind posibilă reconsiderarea probatoriului decât în condițiile anulării sentinței arbitrale. Cât privește încuviințarea probelor, aprecierea utilității și valorii probante sunt lăsate la înțelepciunea tribunalului arbitral pentru a cărei competență au optat părțile, fără ca acesta să poată fi supusă cenzurii în calea de atac a acțiunii în anulare, cu excepția situațiilor în care s-au încălcat dispoziții imperative și principii esențiale ce guvernează inclusiv arbitrajul.

Rezultă că numai motivele de ordine publică, în cauză, pentru încălcarea principiilor egalității de tratament, a principiului dreptului la apărare și al principiului contradictorialității precum și al nemotivării măsurii dispuse referitor la probatoriul încuviințat se poate supune cenzurii hotărârea atacată. Cu privire la nemotivarea soluției respingerii probei cu expertiză tehnică de specialitate, constată că tribunalul arbitral a motivat măsura dispusă, precizând că apreciază proba ca inutilă raportat la obiectul cauzei, și înscrisurile depuse de părți.

Temeinicia motivării însă excede cenzurii, astfel că susținerile petentei vizând inconsistența înscrisurilor administrate de reclamantă, sau la faptul că un document apreciat ca relevant în respingerea probei solicitate nu fusese depus în integralitate, nu pot fi valorificate în calea specială de atac, care nu prezintă un caracter devolutiv, ci implică numai o cezură strică și limitativă a legalității sentinței arbitrale. S-a arătat că respectarea principilor egalității de tratament, a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare constituie expresie a dreptului la un proces echitabil, drept ce asigură eliminarea arbitrariului și aplicarea legii. Din cuprinsul încheierii interlocutorii de la 21 februarie 2013, prin care s-a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză aceste principii nu au fost încălcate.

Petenta, beneficiind de asistență judiciară calificată a solicitat argumentat încuviințarea probei cu expertiză tehnică în construcții, fiindu-i permis să își prezinte argumentele, iar cererea a fost respinsă motivat, în ședință publică, după prealabila discutare a tuturor argumentelor prezentate de părți. Prin urmare, în adoptarea hotărârii de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate nu au fost încălcate norme sau principii de ordine publică. În aceste condiții, cenzurarea temeiniciei soluției dispuse cu privire la administrarea probei, a modului în care, la deliberare și în motivarea hotărârii instanța a dat eficiență probatoriului administrat, nu mai poate fi supusă cenzurii în prezenta cale de atac.

Așa fiind, apreciindu-se că soluționarea litigiului arbitral s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 358 C. proc. civ. și art. 7 din Regulile de procedură, nefiind întrunite cerințele art. 364 lit. i) C. proc. civ. acțiunea în anulare a fost respinsă. În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe, reclamanta din acțiunea în anulare, SC O.O. SRL, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate (menținerea ei în privința soluției pe excepția inadmisibilității), în sensul admiterii acțiunii în anulare și considerând că pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe (expertiză tehnică specialitatea construcții industriale), inadmisibile în recurs, solicită trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru a se administra aceste probe și a se hotărî în fond.

Solicită, totodată, obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentei cauze. În argumentarea recursului, după un scurt istoric al situației de fapt, recurenta arată că acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 364 lit. i), având în vedere că aceasta din urmă "încălca ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziții imperative ale legii" și, totodată, dispozițiile art. 358 C. proc. civ. și cele ale art. 7 din Regulile de Procedură Arbitrală ale Curții de Arbitraj. În esență, pe calea acțiunii în anulare, arată că a invocat încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului egalității de tratament, având în vedere că tribunalul arbitral nu a încuviințat singura probă care putea dovedi atât apărările cât și pretențiile formulate, respectiv proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții industriale.

Susține că în speță a invocat o întreagă serie de apărări și a formulat pretenții pe cale reconvențională ce nu puteau fi dovedite decât prin administrarea probei menționate, probă ce a fost respinsă în mod vădit nelegal cu o motivare arbitrară. Apărările reclamantei nu au fost niciodată analizate cu adevărat, fiind înlăturate strict formal, din acest punct de vedere nebeneficiind sub nicio formă de egalitate de tratament în raport cu partea adversă. Cât privește respingerea probei cu expertiză raportat la actele de la dosar, arată că la termenul din data de 21 februarie 2013, a solicitat în scris administrarea probei cu expertiză construcții industriale, iar tribunalul a respins această probă, fără nicio motivare, mulțumindu-se să arate că expertiza nu este concludentă având în vedere înscrisurile depuse la dosar.

Consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat că aceasta reprezintă o motivare de natură să respecte principiul egalității de tratament. Tribunalul arbitral ar fi trebuit să precizeze care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu este utilă proba cu expertiză și nu să se limiteze în a face referire la înscrisurile de la dosar. Prin urmare, în mod greșit apreciază instanța de fond că respingerea probei s-a făcut motivat, întrucât o simplă referire la actele dosarului nu poate fi apreciată ca fiind o veritabilă motivare. Totodată, susține recurenta, înscrisurile invocate în temeiul cărora s-a respins prima oară expertiza, nici măcar nu se aflau la dosar, iar respingerea probei cu expertiză a fost dispusă în mod arbitrar.

Este fără putință de tăgadă că la momentul pronunțării primei încheieri prin care a fost respinsă expertiza, tribunalul arbitral a considerat că la dosar existau anumite documente, pe care chiar și-a întemeiat decizia cu privire la probatoriile încuviințate, care de fapt nu existau la acel moment, fiind depuse ulterior, deși C.B. a invocat faptul că procesele-verbale aflate la dosarul cauzei făceau inutilă administrarea expertizei. Pentru a doua oară, la data de 24 aprilie 2013, deși SC O.O. SRL a solicitat din nou, după depunerea actului adițional nr. 4 la dosar, administrarea probei cu expertiză față de documentele nou depuse la dosar, tribunalul a respins această solicitare fără a da vreo motivare.

Or, dreptul la apărare trebuie să fie respectat în mod efectiv, nu doar formal. În mod corect a arătat instanța de fond că în situația încălcării principiilor fundamentale, în cadrul acțiunii în anulare se poate cenzura inclusiv aprecierea tribunalului arbitral asupra utilității și valorii probante a mijloacelor de probă propuse. Și tocmai pentru că prin acțiunea în anulare s-a invocat încălcarea gravă a unor astfel de principii, instanța de fond era datoare să verifice dacă la momentul încuviințării probatoriilor de către instanța arbitrală au fost ori nu respectate aceste principii.

Având în vedere că încheierile prin care s-a respins proba cu expertiză au fost date nemotivat (încheierea din 21 februarie a fost motivată pe considerentul că actele de la dosar sunt suficiente deși acestea nici măcar nu fuseseră depuse la acel moment) ori cu o motivare puerilă și arbitrară, este evidentă încălcarea principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil chiar și în fața tribunalului arbitral. Mai mult, instanța de fond, chemată să verifice respectarea celor mai importante garanții procesuale, era datoare să examineze strict în scopul verificării legalității hotărârii arbitrale prin prisma motivelor de acțiune în anulare invocate, modalitatea în care au fost încuviințate probatoriile de către tribunalul arbitral și dacă la acel moment au fost ori nu respectate aceste garanții, respectiv dreptul la apărare și egalitatea de tratament.

Instanța de judecată învestită cu soluționarea acțiunii în anulare este datoare să verifice dacă dreptul la apărare și egalitatea de tratament au fost efectiv respectate și asigurate. Simpla motivare arbitrară nu poate proba respectarea acestor principii (Cauza Aleksandrs Birznieks c. Letoniei, 56930/00, 23 octombrie 2001) în condițiile în care nu se explică de către tribunalul arbitrai de ce înscrisurile de la dosar fac inutilă administrarea probei cu expertiză. În acest context, instanța de fond a procedat în mod greșit neanalizând dacă tribunalul arbitrai a apreciat sau nu în mod greșit valoarea probantă a expertizei, dreptul la apărare având să fie asigurat în mod efectiv și nu pur formal, limitându-se la o motivare care ar fi putut la fel de bine să se refere la alt dosar.

Consideră că pentru a se verifica respectarea dreptului la apărare și a egalității de tratament, este imperios necesar să se analizeze dacă proba respinsă era într-adevăr neconcludentă, nepertinentă și inutilă soluționării cauzei. Expertiza reprezenta singura probă ce permitea reclamantei să își demonstreze atât apărările, cât și pretențiile. În cuprinsul cererii de recurs recurenta a adus în discuție relevanța expertizei tehnice solicitate, aspecte privind probarea excepției de neexecutare a contractului. Situațiile de lucrări și certificatele de plată ale C.B. conțin cantități supraestimate masiv. Obligația de a garanta lucrările executate ulterior semnării proceselor-verbale, constatarea prin expertiză a lucrărilor neremediate de C.B., evaluarea costurilor.

În consecință, consideră că nu a beneficiat de un tratament echitabil, atâta timp cât afirmațiile părții adverse au fost pur și simplu adoptate de către tribunalul arbitral fără a fi dovedite, în timp ce recurentei nici măcar nu i s-a permis să încerce să-și dovedească apărările. Intimata-pârâtă SC C.B. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului solicitând admiterea excepției invocate și, în consecință, constatarea nulității recursului. În măsura în care instanța va depăși excepția nulității recursului, solicită, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Examinând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că sentința pronunțată este legală și temeinică, instanța analizând hotărârea arbitrală în limitele criticilor formulate, ținând cont și de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. invocat de recurentă, hotărâre ce cuprinde considerentele care fundamentează soluția. Recurenta a invocat prin acțiunea în anulare dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. raportat la art. 358 C. proc. civ. și la art. 7 din Regulile de procedură arbitrală, apreciind că prin respingerea cererii sale în probațiune, respectiv a probei cu expertiza tehnică de specialitate i s-ar fi nesocotit în cauză dreptul la apărare, egalitatea de tratament principiul contradictorialității, principii ce guvernează procedura arbitrală, conform art. 358 C. proc. civ. Este de reținut că ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu permite însă examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, potrivit art. 343 3 alin. (1) C. proc.

civ., iar acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale. Cum în mod legal a reținut și instanța de fond, etapa deliberării, în care se presupune că tribunalul arbitrai apreciază probele administrate, excede cenzurii în calea specială de atac prevăzută de art. 364 lit. i) C. proc. civ. în prima fază procesuală a căii de atac, nefiind posibilă reconsiderarea probatoriului decât în condițiile anulării sentinței arbitrale. Împrejurarea că tribunalul arbitral a considerat că nu mai este necesar, în raport de actele și lucrările dosarului administrarea probei cu expertiza tehnică nu înseamnă că a fost încălcat principiul dreptului la apărare ori egalitatea de tratament de care se prevalează recurenta, câtă vreme aprecierea probelor se face de către arbitri, potrivit intimei lor convingeri cum reiese și din dispozițiile art. 358 11 C. proc.

civ. Astfel, așa cum în dreptul comun interpretarea probelor este lăsată la aprecierea judecătorului, tot astfel în procedura arbitrală este lăsată la aprecierea arbitrilor. Curtea de Apel București a arătat cu justețe că încuviințarea probelor, aprecierea utilității și valorii probante sunt lăsate la înțelepciunea tribunalului arbitral pentru a cărei competență au optat părțile, fără ca aceasta să poată fi supusă cenzurii în calea de atac a acțiunii în anulare, cu excepția situațiilor în care s-au încălcat dispoziții imperative și principii esențiale ce guvernează inclusiv arbitrajul. Rezultă că, în cauză, numai motivele de ordine publică pentru încălcarea principiilor egalității de tratament, a principiului dreptului la apărare și al principiului contradictorialității, precum și cel al nemotivării măsurii dispuse referitor la probatoriul încuviințat se pot supune cenzurii hotărârii atacate.

Tribunalul arbitral a motivat măsura dispusă, precizând că apreciază proba ca inutilă raportat la obiectul cauzei și înscrisurile depuse de părți, iar temeinicia motivării, astfel cum în mod legal a constatat și instanța de fond, excede cenzurii, iar susținerile vizând inconsistența înscrisurilor administrate de reclamantă sau faptul că un document apreciat ca relevant în respingerea probei solicitate nu fusese depus în integralitate, nu pot fi valorificate pe calea acțiunii în anulare, întrucât aceasta nu prezintă un caracter devolutiv, ci implică numai o cenzură strictă și limitativă a legalității sentinței arbitrale. Este de necontestat că respectarea principilor egalității de tratament, a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare constituie expresie a dreptului la un proces echitabil, drept ce asigură eliminarea arbitrariului și aplicarea legii.

Principiul egalității de tratament presupune dreptul fiecărei părți de a expune cauza și apărările sale tribunalului, în condiții care nu o dezavantajează, într-o manieră echilibrată în raport cu partea adversă, implicând posibilitatea pentru fiecare parte de a susține cauza sa, inclusiv prin probele pe care le poate propune, astfel încât să nu se situeze pe o poziție aflată în dezavantaj față de partea adversă. În esență, egalitatea de tratament constă într-un just echilibru procedural între părți, cu precădere în ceea ce privește comunicarea între părți a actelor dosarului, dispunerea de mijloace procedurale pentru afirmarea poziției fiecărei părți, acesta concretizându-se în dreptul fiecărei părți de a beneficia de ascultarea cauzei sale, în mod echitabil de către tribunal, fără ca una dintre părți să se plaseze într-un net dezavantaj procedural.

De esența principiul contradictorialității este dreptul fiecărei părți de a fi în măsură să prezinte argumentarea și să dovedească justețea pretențiilor sale, cât și dreptul de a discuta și a combate susținerile și probele celeilalte părți. Nu se poate pretinde că principiile menționate au fost nesocotite, întrucât SC O.O. SRL a beneficiat de asistență judiciară calificată, a solicitat argumentat încuviințarea probei cu expertiză tehnică în construcții, fiindu-i permis să își prezinte argumentele, iar cererea a fost respinsă motivat, în ședință publică, după prealabila discutare a tuturor argumentelor prezentate de părți. Prin urmare, în adoptarea hotărârii de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate nu au fost încălcate norme sau principii de ordine publică, instanța de fond reținând cu justețe că soluționarea litigiului arbitrai s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 358 C. proc.

civ. și art. 7 din Regulile de procedură, nefiind întrunite cerințele art. 364 lit. i) C. proc. civ. Nu în ultimul rând, întrucât motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., în raport de considerentele reținute ce confirmă legala soluție de respingere a acțiunii în anulare, celelalte critici ale recurentei vizând fondul litigiului arbitrai nu vor putea fi analizate. Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC O.O.

SRL prin administrator judiciar C.T.I. SPRL - V.F.I. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat, menținând sentința recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.O. SRL prin administrator judiciar C.T.I. SPRL - V.F.I. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 88/2013 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2015. Procesat de GGC - NN