ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României reclamanta SC S.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.E.D. SRL,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la

plata sumei de 262.565,81 euro reprezentând contravaloarea scrisorii de

garanție bancară din 25 noiembrie 2008, emisă de C.E.B. și executată în mod abuziv,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat

cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata

sumei de 300.000 euro (evaluată provizoriu), reprezentând obligații de plată

asumate contractual și contravaloarea prejudiciilor cauzate, urmare a

nerespectării clauzelor contractuale.

La data de 21

ianuarie 2010 reclamanta - pârâtă și-a completat acțiunea arbitrală, în sensul

că a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata următoarelor sume:

a) 3.818.906,03 lei

reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației

de lucrări;

b) 553.741,37 lei

reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii

menționată mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii

completatoare;

c) 2.827.362,66 lei

reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației

de lucrări;

d) 409.967,58 lei

reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii

menționate mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii de

completare;

e) 441.545 euro

reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție din 25 noiembrie 2008

executată în mod abuziv cu încălcarea condițiilor agreate de părți prin

contractul de antrepriză;

f) 1.399.661,96 lei

reprezentând valoarea reținută până la această dată de către pârâtă cu titlu de

garanție de bună execuție pentru lucrările realizate în baza contractului de

antrepriză, sumă ce ar fi trebuit returnată către reclamantă în termen de 10

zile de la data recepției finale.

La aceeași dată, a

fost formulată o cerere completatoare a cererii reconvenționale și de către

pârâta - reclamantă, aceasta solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata

sumei de 590.625,32 euro reprezentând obligații de plată asumate contractual și

contravaloarea prejudiciilor ce i-au fost cauzate urmare a nerespectării

clauzelor contractuale după cum urmează:

a) 28.252 euro

reprezentând sume de bani achitate de pârâtă în numele reclamantei și

nerestituite, respectiv: 14.587 euro reprezentând costuri aferente consumului

de utilități, 5.201 euro reprezentând contravaloarea poliței de asigurare,

1.642 euro reprezentând costuri generate de asigurarea pazei obiectivului S.S.V.

și 6.822 euro reprezentând costuri depozitare materiale aparținând reclamantei,

ca urmare a refuzului acesteia de a elibera șantierul și de a ridica materialele

excedentare și utilajele de construcții;

b) 34.981,21 euro

reprezentând costurile generate de refuzul reclamantei de a preda cheile de

acces în imobil și în apartamentele aferente, precum și a telecomenzilor de aer

condiționat;

c) 307.872,70 euro

reprezentând contravaloarea pierderilor aferente diminuării prețului

contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la

apartamentele din complexul construit;

d) 137.409,42 euro

reprezentând contravaloarea pierderilor (beneficiu nerealizat) aferente

rezilierii contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire

la apartamentele din complexul construit;

e) 82.110 euro

reprezentând contravaloarea pierderilor generate de prorogarea plății prețului

aferent contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la

apartamentele din complexul construit.

Cu prilejul

concluziilor în fond pârâta-reclamantă a solicitat suspendarea acțiunii

principale cu motivarea că împotriva sa a fost declanșată procedura

insolvenței, pentru cererea reconvențională solicitând disjungerea și

soluționarea ei.

Tribunalul arbitral a

respins cererea de suspendare a judecării acțiunii principale în temeiul art.

36 din Legea nr. 85/2006, reținând în motivare că niciuna dintre părți nu a

depus la dosar vreun înscris doveditor din care să rezulte deschiderea

procedurii insolvenței cu privire la pârâta-reclamantă.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, în termenul acordat pentru amânarea pronunțării,

pârâta-reclamantă și-a majorat pretențiile solicitate prin cererea

reconvențională și a anexat o hotărâre a Tribunalului București din care

rezultă că împotriva acesteia a fost deschisă procedura insolvenței.

Prin sentința

arbitrală nr. 198 din 13 octombrie 2011, Tribunalul arbitral a hotărât, cu majoritate,

admiterea acțiunii arbitrale astfel cum a fost completată și obligarea pârâtei -

reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a următoarelor sume:

a) 3.631.278,90 lei

reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009;

b) 553.741,37 lei

reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din

2009 de la data scadenței până la data cererii de arbitrare;.

c) 2.732.332,56 lei

reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009;

d) 409.967,58 lei

reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din

2009 de la data scadenței până la data depunerii cererii de arbitrare;

e) 441.545 euro în

echivalent în lei, adică 1.814.352,55 lei (la 20 mai 2011, 1 euro = 4.1091 lei)

reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție de bună execuție din 25

noiembrie 2008;

f) 262.565,71 euro în

echivalent în lei, adică 1.078.908,75 lei reprezentând contravaloarea scrisorii

de garanție de restituire a avansului din 25 noiembrie 2008;

g) 1.399.661,96 lei

reprezentând valoarea reținută de pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție

pentru lucrările realizate în baza contractului de antrepriză generală.

De asemenea, cu

majoritate, s-a dispus respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta -

reclamantă și obligarea acesteia la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de

317.586,4 lei reprezentând cheltuieli arbitrale.

Hotărârea arbitrală a

fost pronunțată cu opinia separată a unui arbitru, respectiv dl. V.M.C., care a

apreciat că se impunea repunerea cauzei pe rol în vederea rediscutării cererii

de suspendare a cauzei potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța

această hotărâre Tribunalul arbitral a reținut că între părți a fost legal

încheiat contractul de antrepriză generală din 1 noiembrie 2006. Din probele

administrate în cauză (procesele - verbale de recepție la terminarea lucrărilor

încheiate la 4 martie 2009 și 28 martie 2009, precum și procesul - verbal de

recepție din august 2008 încheiat cu Primăria Mangalia, act oficial în care s-a

consemnat „construit imobilul apartamente 100 %”) a rezultat că reclamanta -

pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract.

Față de actele

menționate mai sus și de concluziile raportului de expertiză tehnică

extrajudiciară întocmit în luna martie 2009 de SC R.T.E.C. SRL (raport apreciat

doar ca înscris alăturat cererii de arbitrare), Tribunalul arbitral a apreciat

cu rezerve concluziile expertizei întocmite în cauză, în condițiile în care

constatările experților au avut loc la 2 ani după încetarea lucrărilor or,

datorită trecerii timpului, unele defecțiuni constatate în anul 2011 se pot

datora modalităților în care s-a asigurat întreținerea construcției.

În ceea ce privește

termenul de finalizare a lucrărilor, s-a reținut că prin conținutul celor două

acte adiționale la contract este infirmată concluzia comisiei de experți

potrivit căreia lucrările au fost prelungite până la 25 februarie 2009, din

cauza reclamantei - pârâte care nu a respectat graficul de execuție.

Probele administrate

(vol. XV, fila 132) atestă că valoarea încasată de antreprenor (reclamanta -

pârâtă), este mai mică decât valoarea datorată de beneficiar (pârâta -

reclamantă).

Cum obligațiile

asumate prin contractul de antrepriză au fost executate de reclamanta - pârâtă,

societatea pârâtă - reclamantă a procedat fără temei la executarea scrisorii de

garanție bancară din 25 noiembrie 2008, astfel că este întemeiată cererea

reclamantei - pârâte de obligare a pârâtei - reclamante la plata sumei de

262.565,71 euro (echivalentul a 1.078.908,75 lei).

Tribunalul arbitral a

reținut că pârâta - reclamantă a procedat tot fără temei legal și atunci când a

refuzat să achite contravaloarea facturilor din 1 aprilie 2009, motiv pentru

care a obligat-o la plata contravalorii acestora, precum și la plata penalităților

de întârziere în cuantum de 0,05 %, conform art. 12.3 din contract, penalități

calculate de la scadență și până la data depunerii cererii de arbitrale.

Cu nesocotirea

clauzelor contractuale pârâta - reclamantă a executat și scrisoarea de bună

execuție din 25 noiembrie 2008 și a reținut și suma de 1.399.661,96 lei cu

titlu de garanție de bună execuție, sumă ce trebuia returnată reclamantei -

pârâte în termen de 10 zile de la data recepției.

Față de aceste

considerente, Tribunalul arbitral a admis acțiunea arbitrală astfel cum a fost

completată.

Referitor la cererea

reconvențională, Tribunalul arbitral a reținut că, așa cum s-a argumentat cu

prilejul examinării acțiunii principale, reclamanta - pârâtă și-a îndeplinit

obligațiile asumate. Susținerile pârâtei - reclamante au fost găsite ca

nefondate căci reclamanta - pârâtă a încheiat cu B.C.R. Asigurări polița de

asigurare din 7 decembrie 2006, fiind respectate prevederile art. 15 din

contract, iar pe de altă parte, pârâta - reclamantă nu a dovedit că ar fi

plătit în locul reclamantei - pârâte unele costuri legate de organizarea de

șantier.

În ceea ce privește

completarea cererii reconvenționale, Tribunalul arbitral a constatat că și

respectivele pretenții erau neîntemeiate, având în vedere: tergiversarea

nejustificată de către pârâta - reclamantă a recepției imobilului și evacuarea

antreprenorului din șantier; instituirea, pe cale legală, a privilegiului

antreprenorului asupra imobilului; cauzele diferite și complexe ale evoluției

prețurilor pe piața imobiliară; existența clauzei penale în contract prin care

părțile au avut în vedere toate daunele și au limitat cuantumul acestora.

În baza articolului

274 C. proc. civ. și art. 3 din Normele privind taxele și cheltuielile

arbitrale, pârâta - reclamantă a fost obligată la plata către reclamanta -

pârâtă a sumei de 317.586,4 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Tribunalul arbitral a

apreciat, cu majoritate, că nu are temei să hotărască asupra suspendării

judecării acțiunii arbitrale principale deoarece hotărârea din care rezultă că

s-a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante a fost depusă

la dosar împreună cu concluziile scrise. Or, procedând în acest mod pârâta -

reclamantă a încălcat dispozițiile articolului 723 C. proc. civ. conform cărora

drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință.

Împotriva acestei

sentințe arbitrale, pârâta - reclamantă SC R.E.D. SRL, prin administrator

judiciar E.B.R.A. Sprl, a formulat acțiune în anulare, în termen legal, aceasta

fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr.

11080/2/2011.

În motivarea acțiunii

în anulare, petenta pârâtă - reclamantă a arătat că acțiunea arbitrală a fost

promovată de reclamanta - pârâtă înainte de deschiderea procedurii insolvenței

împotriva sa, iar la data de 15 septembrie 2011, pe fondul lipsei de procedură

cu administratorul judiciar E.D.G.E. B.R.A. Sprl, instanța arbitrală a respins

cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a

închis dezbaterile, pronunțând hotărârea arbitrală la data de 13 octombrie

2011.

Hotărârea arbitrală

este nelegală și netemeinică, ea fiind dată cu neîndeplinirea procedurii de

citare. Astfel, deși s-a adus la cunoștința tribunalului arbitral (în ședința

din 15 septembrie 2011) împrejurarea că la data de 13 septembrie 2011 a fost

înlocuit administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl cu administratorul judiciar E.B.R.A.

Sprl, instanța arbitrală nu a dispus citarea pârâtei - reclamante prin noul

administrator judiciar, pronunțând în acest mod o hotărâre nelegală.

De asemenea, a fost

invocată și nerespectarea prevederilor imperative ale articolului 36 din Legea nr.

85/2006, arătându-se că deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății

pârâte - reclamante s-a dispus la data de 5 aprilie 2011 în Dosarul nr. 23210/3/2011

aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, și a fost

publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011. Încheierea

de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la dosarul arbitral, chiar

după încheierea dezbaterilor, iar publicarea în Buletinul Procedurilor de

Insolvență este un mijloc obligatoriu de comunicare a hotărârilor de deschidere

a procedurii insolvenței, fiind o sursă de informare publică, la care inclusiv

instanța arbitrală ar fi putut avea acces, în virtutea rolului activ.

Având în vedere

prevederile cuprinse în art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „De la

data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate actele judiciare,

extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale” și ținând cont de caracterul legal,

obligatoriu al suspendării, care se aplică ope legis, petenta a invocat

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii arbitrale pronunțate cu nerespectarea

prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că hotărârea

judecătorului-sindic este definitivă și executorie, conform art. 12 alin. (1)

din Legea nr. 85/2006, astfel că nu era necesară mențiunea „irevocabilă” pe

hotărârea depusă la dosarul arbitral.

Petenta a invocat și

nerespectarea prevederilor imperative în materie de executare a obligațiilor

comerciale, făcând referire la art. 969 C. civ., la dispozițiile contractuale

și la situația de fapt.

Față de aceste

motive, petenta a solicitat anularea sentinței arbitrale din 13 octombrie 2011.

În drept, petenta a

invocat dispozițiile art. 364 C. proc. civ.

În cauză, intimata

reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată, arătând că petenta pârâtă -

reclamantă nu a făcut dovada (în fața instanței arbitrale) a intrării în

insolvență, astfel că administratorul judiciar nu avea calitate procesuală și

nu exista vreun motiv legal pentru care ar fi trebuit citat. Mai mult, pe

parcursul arbitrajului petenta a fost reprezentată de avocați ai I.S.D. I.,

primul administrator judiciar al acesteia.

De asemenea, intimata

a invocat faptul că petenta a prezentat instanței arbitrale o simpla fotocopie

a sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, pe care a depus-o după

închiderea dezbaterilor, că argumentele aduse să susțină acțiunea în anulare

sunt contradictorii (solicitându-se suspendarea cauzei, iar pe de altă parte,

invocându-se expertiza judiciară pentru schimbarea fondului sentinței) și că

aceasta a încălcat dispozițiile art. 723 C. proc. civ., omițând cu rea credință

să depună la dosarul arbitral dovada intrării în insolvență, în speranța

obținerii unei sentinței arbitrale favorabile.

Prin sentința civilă nr.

34 din 20 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă - reclamantă SC R.E.D. SRL prin

administrator judiciar E.B.R.A. Sprl, împotriva sentinței arbitrale din 13

octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în Dosarul nr. 284/2009, în

contradictoriu cu intimata reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL.

A anulat sentința

arbitrală din 13 octombrie 2011 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de

pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

A fixat termen la 3

aprilie 2012, pentru evocarea fondului, cu citarea părților.

Hotărârea a fost dată

cu recurs odată cu fondul.

Pentru a pronunța

această sentință, curtea de apel a reținut următoarele:

Petenta SC R.E.D. SRL

a avut calitatea de pârâtă - reclamantă în cadrul Dosarului arbitral nr. 284/2009

al Camerei de Comerț și Industrie a României - Curtea Comercială de Arbitraj

Internațional, dosar soluționat prin pronunțarea sentinței arbitrale din 13

octombrie 2011 a cărei anulare se solicită pe calea prezentei proceduri.

Prin încheierea din 5

aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția

a VII-a civilă, s-a admis cererea debitoarei SC R.E.D. SRL și s-a dispus

deschiderea procedurii generale împotriva acesteia, fiind numit administrator

judiciar provizoriu I.S.D. .I. Sprl. Această încheiere a fost publicată în

Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011 (filele 16 - 19).

Prin încheierea de

ședință din 13 septembrie 2011, judecătorul - sindic a acordat un nou termen în

cauză cu motivarea: „Pentru ca noul administrator judiciar desemnat de adunarea

creditorilor să ia cunoștință de contestație”, în citativ fiind consemnat ca

administrator judiciar E.B.R.A. Sprl (filele 31 - 32). Această încheiere a fost

completată la data de 18 octombrie 2011 când s-a dispus completarea

dispozitivului încheierii de ședință din 13 septembrie 2011 în sensul că

înainte de primul alineat s-au introdus două alineate cu următorul conținut:

”Numește administrator judiciar pe E.B.R.A. Sprl. Dispune încetarea

atribuțiilor administratorului judiciar I.S.D I. Sprl” (fila 76).

Verificând

înscrisurile și susținerile părților din dosarul arbitral, curtea de apel a

constatat că, în ședința din 15 septembrie 2011, pârâta - reclamantă a

învederat instanței arbitrale că împotriva sa a fost deschisă procedura

insolvenței încă din luna mai 2011 și a solicitat disjungerea acțiunii

principale de cererea reconvențională și suspendarea acțiunii principale în

baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Tribunalul arbitral a

respins cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006,

a acordat cuvântul pe fondul cauzei, a invitat părțile să depună concluzii

scrise până la data de 29 septembrie 2011 și a amânat pronunțarea pentru data

de 6 octombrie 2011.

Petenta pârâtă -

reclamantă a depus concluzii scrise la data de 29 septembrie 2011 prin e-mail,

concluzii scrise, la care a atașat și un extras de pe portalul instanțelor

pentru a face dovada deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa ( fila 173

vol. XV arbitraj).

Având în vedere cele

reținute mai sus, din care rezultă că la data de 15 septembrie 2011 (data

dezbaterii pe fondul cauzei în fața instanței arbitrale), procedura insolvenței

împotriva pârâtei - reclamante era deschisă (acest fapt având loc la data de 5

aprilie 2011), dispozițiile articolului 87 pct. 5 C. proc. civ. erau aplicabile

în cauză, respectiv citarea pârâtei - reclamante trebuia să se efectueze prin

administrator judiciar.

Din înscrisurile

dosarului arbitral nu rezultă că această dispoziție legală ar fi fost

respectată, neexistând nicio citație emisă părții prin administrator judiciar.

Împrejurarea că

pârâta - reclamantă a fost reprezentată de un avocat (dl. B.G.) care figurează

pe site-ul U.N.P.I.R., ca făcând parte din cadrul I.S.D. I. Sprl (fila 82), nu

acoperă nelegala citare a pârâtei - reclamante, pentru termenul la care au avut

loc dezbaterile, deoarece acesta nu a prezentat nicio împuternicire acordată de

administratorul judiciar, mandatul lui fiind dat de către pârâta - reclamantă

anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat ulterior de

administratorul judiciar desemnat în cauză.

Mai mult,

administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de judecătorul -

sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, adunare care a desemnat în

calitate de administrator judiciar pe societatea E.B.R.A. Sprl. Acest fapt

rezultă din încheierea de ședință din 13 septembrie 2011, din Dosarul de

faliment nr. 23210/3/2011/a8, încheiere în care judecătorul - sindic a

menționat că termenul acordat a fost pentru a se da posibilitatea noului

administrator judiciar desemnat de adunarea creditorilor să ia act de

contestația formulată în cauză, fiind indicat în citativul încheierii noul

administrator judiciar, respectiv E.B.R.A. Sprl.

Prin urmare, la data

de 13 septembrie 2011 (anterior datei dezbaterilor pe fondul cauzei)

administratorul judiciar era E.B.R.A. Sprl și nicidecum I.S.D. I. Sprl, care nu

a fost confirmat de Adunarea Creditorilor.

Cum petenta pârâtă -

reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din 15 septembrie 2011, prin

administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și nici nu a fost citată prin acest

administrator judiciar, curtea de apel a constatat ca fiind întemeiat primul

motiv al acțiunii în anulare, hotărârea arbitrală fiind dată cu nelegala citare

a pârâtei - reclamante pentru termenul la care au avut loc dezbaterile.

Apărările intimatei

reclamante - pârâte întemeiate pe art. 723 C. proc. civ. nu au fost primite,

curtea de apel reținând, din înscrisurile aflate la filele 20 - 29 și 31, că și

societatea intimată avea cunoștință de deschiderea procedurii, precum și de

neconfirmarea administratorului judiciar provizoriu, însă nu a adus la

cunoștința tribunalului arbitral acest fapt.

Ca urmare, în baza

art. 364 lit. d) C. proc. civ. și art. 366 alin. (1) C. proc. civ., curtea de

apel a admis acțiunea în anulare, a anulat sentința arbitrală și a fixat termen

la 3 aprilie 2012 pentru evocarea fondului.

Curtea de apel a

apreciat de prisos a analiza și celelalte critici invocate de petentă, însă a

menționat că le va avea în vedere cu ocazia soluționării litigiului în fond.

Pârâta - reclamantă,

prin avocat, a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art. 36 din Legea

nr. 85/2006, pentru pretențiile reclamantei, având în vedere că s-a deschis

procedura insolvenței împotriva sa, iar creanțele trebuie judecate de către

judecătorul - sindic. Față de pretențiile formulate prin cererea

reconvențională, având în vedere că s-au efectuat deja două expertize în cauză,

iar la a doua s-au formulat și obiecțiuni, a solicitat judecarea cererii

reconvenționale, aspect ce se poare realiza prin disjungerea cauzelor.

Reclamanta - pârâtă

SC S.C. SRL, prin avocat, s-a opus și a arătat că cererile sunt strâns legate

între ele și nu se pot disjunge, iar dacă se suspendă una dintre cereri, este

normal să fie suspendată și a doua.

Apărătorul pârâtei -

reclamante R.E. a precizat că expertizele au fost efectuate cu obiective

separate și, în cazul în care se suspendă judecarea pretențiilor din cererea

reconvențională, nu se mai pot formula pretenții noi.

Curtea de apel a

reținut cauza în pronunțare pe aspectul suspendării judecății cauzei, în baza art.

36 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea de la

3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, în baza art. 36

din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata acțiunii principale formulată de

reclamanta - pârâtă SC S.C. SRL și a cererii reconvenționale formulată de SC R.E.D.

SRL prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl.

Pentru a se pronunța

astfel, curtea de apel, având în vedere că prin încheierea din 5 aprilie 2011,

pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția a

VII-a civilă, (încheiere publicată în B.P.I. din 25 mai 2011) a fost deschisă

procedura generală a insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D. SRL,

iar unul din efectele deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea

acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului sau a bunurilor sale, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006

(suspendare ce se produce de drept, ope legis), a suspendat judecata acțiunii

principale formulate împotriva pârâtei - reclamante, precum și cererea

reconvențională formulată de pârâta - reclamantă.

Curtea de apel a

apreciat că cele două cereri nu pot fi disjunse și judecate separat deoarece

există o strânsă legătură între ele, pretențiile părților decurgând din

contractul de antrepriză încheiat de acestea și din modul în care au înțeles

să-și execute obligațiile asumate, obligații ce sunt interdependente; prin

urmare, judecarea cererilor implică verificarea modului în care ambele părți

și-au executat sau nu obligațiile asumate, astfel că suspendarea trebuie să

vizeze ambele cereri.

Reclamanta SC R.E.D.

SRL Voluntari reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl a declarat

recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 3 aprilie 2012 de către

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și casarea

în parte a încheierii atacate cu recurs, dispunându-se disjungerea cererii

reconvenționale și continuarea judecării acestei cereri.

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că nici art. 36

din Legea nr. 85/2006, care se referă la suspendarea cererii în pretenții

formulate față de debitoarea supusă procedurii insolvenței și nu a acțiunilor

formulate de debitoare și nici C. proc. civ. nu prevăd suspendarea cererii

reconvenționale, de drept sau la cerere, motivat de suspendarea cererii

principale, așa încât suspendarea cererii reconvenționale constituie o măsură

dispusă fără a exista un temei legal.

Întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că chiar dacă

obligațiile asumate prin contractul de antrepriză sunt reciproce și

interdependente, pot fi precis determinate în sarcina fiecărei părți și, drept

urmare, nu se poate refuza soluționarea cererii reconvenționale pe motiv că

soluționarea cererii principale este suspendată în fața instanței de drept

comun și, pe cale de consecință, instanța de fond ar fi trebuit să dispună

disjungerea cererii reconvenționale.

În temeiul art. 304 pct.

7 C. proc. civ., se susține că instanța a ajuns la concluzia că este imposibil

să examineze obligațiile deduse judecății, decurgând dintr-un contract

sinalagmatic și complex, pentru a hotărî asupra cererii reconvenționale, în

lipsa cererii principale, or, instanța, tinzând să nege principiul accesului la

justiție, nu motivează care anume obligații, dintre cele existente între părți,

impun această soluție.

Invocând din nou

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că procedura

insolvenței se poate finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ori

aceasta înseamnă că niciodată o instanță nu se va pronunța asupra pretențiilor

sale față de debitoarea SC S.C. SRL, fiind negat și sub acest aspect accesul

liber la justiție.

Pârâta SC S.C. SRL

București a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 și împotriva

încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus suspendarea

judecății acțiunii principale - ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta solicită

admiterea recursului și, pe cale de consecință:

I. În principal,

modificarea sentinței nr. 34 din 20 martie 2012, în sensul menținerii sentinței

arbitrale nr. 198 din 13 octombrie 2011, ca fiind legală și temeinică.

II. În subsidiar,

modificarea încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus

suspendarea judecării acțiunii principale, în sensul reținerii cauzei spre

judecată de către Curtea de Apel București, evocării fondului ce a făcut

obiectul arbitrajului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale.

I. Pentru modificarea

sentinței curții de apel și menținerea ca perfect valabilă a sentinței

arbitrale, recurenta învederează următoarele argumente:

constatat în mod greșit lipsa procedurii de citare a administratorului judiciar

la judecarea din arbitraj, câtă vreme administratorul judiciar I.S.D. I. s-a

înfățișat la dezbateri, fiind înlocuit numai la data de 18 octombrie 2011,

așadar după data pronunțării sentinței arbitrale.

îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru protecția judiciară

a unui drept - nemo auditor propriam turpitudinem allegans, deci este evident

că avocații numiți să reprezinte R.E.D. în cadrul arbitrajului aveau obligația

de a înștiința Curtea Arbitrală cu privire la deschiderea insolvenței

debitoarei.

cu bună știință acțiunea arbitrală pentru că urmărea să își valorifice creanța

pretinsă prin cererea reconvențională. Ca atare, arbitrajul nu poate fi

interpretat strict ca o acțiune în realizarea creanțelor împotriva debitoarei R.E.D.

înștiințat instanța arbitrală despre insolvență într-o fază procesuală

nepermisă, deci este firesc ca actul depus să nu fi dobândit efecte juridice.

II. Ca argument

pentru modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării

acțiunii principale este relevată conduita de rea - credință a debitoarei R.E.D.

în cadrul arbitrajului, ceea ce lipsește Synergy de mijloace echivalente de

a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență.

La data de 15

ianuarie 2013, recurenta reclamantă SC R.E.D. SRL a formulat întâmpinare la

recursurile declarate de către SC S.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 34

din 20 martie 2012 și a încheierii din data de 3 aprilie 2012, pronunțate de

către Curtea de Apel București, solicitând respingerea recursului formulat

împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, ca inadmisibil și

anularea recursului formulat împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, ca

nemotivat.

În ce privește

excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva

sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, recurenta reclamantă solicită

admiterea excepției, arătând că prin această sentință Curtea de Apel București

a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a

pronunțat asupra fondului, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 366 C.

proc. civ., sentința putând fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea

asupra fondului cauzei.

Privind excepția

nulității recursului pârâtei împotriva încheierii pronunțate la data de 3

aprilie 2012, recurenta reclamantă solicită admiterea acesteia, susținând, în

temeiul dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., că acest recurs este nemotivat, rezumându-se doar la a aduce

critici formulate cu rea - credință și fără legătură cu încheierea atacată.

Pentru termenul din

16 ianuarie 2013, B.C.R. a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul recurentei - reclamante SC R.E.D. SRL, solicitând admiterea cererii

și, în consecință, respingerea recursului formulat de SC S.C. SRL împotriva

sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 și încheierii din 3 aprilie 2012 și admiterea

recursului formulat de SC R.E.D. SRL împotriva încheierii din 3 aprilie 2012,

modificarea în parte a acesteia, în sensul disjungerii cererii reconvenționale

formulate de R.E.D. și judecării acesteia în mod separat și menținerea

suspendării cererii formulate de Synergy, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006,

- pentru motivele și argumentele, privind ambele recursuri, prezentate în

cererea de intervenție, admisă în principiu, prin încheierea pronunțată la 16

ianuarie 2013.

Terțul intervenient

accesoriu și-a justificat interesul actual prin simplul fapt că hotărârea

pronunțată în favoarea celui pentru care a intervenit îi conferă

intervenientului o siguranță (absolută sau relativă) că drepturile sale, în

general conexe cu situația juridică din speță, nu vor fi afectate. A arătat că

B.C.R. este titularul unui drept de creanță asupra SC R.E.D. SRL și creanța a

fost adusă la masa credală în procedura deschisă în ce o privește pe SC R.E.D.

SRL și înscrisă în tabelul creditorilor.

A solicitat admiterea

excepției inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva

sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, susținând că aceasta este o

hotărâre intermediară, ce nu poate fi atacată separat, ci doar odată cu fondul.

A mai arătat că

recursul pârâtei împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 este nefondat,

deoarece art. 36 din Legea nr. 85/2006 introduce un caz de suspendare de drept

pentru cererile având ca obiect pretenții împotriva celui împotriva căruia s-a

deschis procedura insolvenței, instanța neavând posibilitatea de apreciere

asupra oportunității acestei măsuri.

În ce privește

recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL a susținut că acesta este fondat,

întrucât față de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod greșit prima

instanță a dispus suspendarea cererii reconvenționale formulate de reclamantă,

având în vedere că acest text legal se referă exclusiv la cererile formulate

împotriva celui aflat în procedura prevăzută de această lege.

Asupra recursurilor

astfel declarate, se constată următoarele:

Excepția

inadmisibilității recursului pârâtei, invocată de recurenta reclamantă, cât și

de intervenientul accesoriu în interesul acestei recurente, potrivit căreia

recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 este

inadmisibil, întrucât, prin această sentință, Curtea de Apel București a admis

acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a pronunțat

asupra fondului, caz în care hotărârea de anulare nu se va putea ataca cu

recurs decât odată cu fondul și nu separat, nu este întemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând

acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de

judecată, se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă,

însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească

se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea

în anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului.

Hotărârea instanței

judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu

recurs.

Din examinarea

textului legal mai sus menționat, se observă astfel că legiuitorul a statuat

reglementări exprese privind arbitrajul comercial, inclusiv în ce privește exercitarea

căilor de atac în această materie.

Se constată, drept

urmare, că a fost instituită regula conform căreia hotărârea prin care s-a

anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului, fără a se face vreo

distincție între situația în care judecătorul s-a pronunțat și pe fondul cauzei

și situația în care judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, or, în

aplicarea principiului ubi lex non distinquit nec nos distinguere, rezultă fără

putință de tăgadă că în ambele situații hotărârea instanței judecătorești este

supusă recursului.

Există și o excepție

de strictă interpretare, potrivit căreia, în împrejurarea în care se impune

administrarea de noi probe în fața instanței judecătorești, hotărârea în

anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului, or, în

speță, se constată că sentința arbitrală a fost anulată în temeiul

dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc. civ., pentru lipsă de procedură și nu

datorită necesității administrării unor probe noi, așa încât în cauză nu este

aplicabilă excepția, ci regula prevăzută la art. 366 teza finală C. proc. civ.,

conform căreia hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în

anulare poate fi atacată cu recurs și, în consecință, excepția

inadmisibilității recursului declarat de pârâtă se va respinge, ca

neîntemeiată.

Recurenta reclamantă

a mai invocat și excepția nulității recursului pârâtei, ca fiind nemotivat,

însă nici această excepție nu este întemeiată și va fi, de asemenea, respinsă,

întrucât se constată că pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei

hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare

prevăzute la art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub

toate aspectele, iar, pe de altă parte, recursul conține totuși critici

succinte îndreptate împotriva încheierii atacate, așa încât nu se poate susține

justificat că recursul declarat de pârâtă este nemotivat.

În ce privește

recursul declarat de reclamantă, împotriva încheierii din data de 3 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, se constată următoarele:

Întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă

critică, în esență greșita suspendare și a judecării cererii reconvenționale,

susținând că se impune casarea în parte a încheierii atacate cu recurs,

disjungerea cererii sale reconvenționale și continuarea judecării acestei

cereri, în esență, deoarece nici art. 36 din Legea nr. 85/2006 și nici C. proc.

civ. nu prevăd suspendarea cererii reconvenționale, motivat de suspendarea

cererii principale, pe de altă parte, chiar dacă obligațiile părților din

contractul de antrepriză sunt reciproce și interdependente, pot fi precis

determinate în sarcina fiecărei părți și nu se justifică refuzul soluționării

cererii reconvenționale sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât instanța nu a

motivat care anume obligații au impus această soluție. În fine, procedura

insolvenței putându-se finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ar

putea determina situația ca niciodată o instanță să se mai pronunțe asupra

pretențiilor sale.

Examinând susținerile

recurentei reclamante, se reține că acestea nu pot fi primite, întrucât se

constată că, în speță, curtea de apel a apreciat corect că, deoarece s-a

deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D. SRL, iar

unul din efectele acestei proceduri, astfel cum este el prevăzut de art. 36 din

Legea nr. 85/2006 este suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare, ce

se produce ope legis, se impune suspendarea judecării, atât a cererii

principale, cât și a cererii reconvenționale.

Tot corect s-a

apreciat că între cele două cereri există o strânsă legătură, că pretențiile

părților sunt interdependente și că judecarea cererilor implică verificarea

modului în care ambele părți și-au executat sau nu obligațiile decurgând din

contractul de antrepriză încheiat între acestea.

Prin urmare, se

constată că s-a avut în vedere suspendarea de drept a acțiunilor judiciare prevăzută

de Legea nr. 85/2006, interdependența obligațiilor asumate de părți și

caracterul inseparabil al celor două cereri și în mod judicios, pentru o

judecată unitară, s-a dispus suspendarea judecării ambelor cereri.

Se mai constată și că

hotărârea (încheierea) pronunțată este motivată, conținând argumentele care au

format convingerea judecătorului și că nu era necesar ca instanța să

particularizeze și să menționeze în mod concret care anume dintre obligațiile

părților au impus această soluție, așa cum susține recurenta, pentru că este

vorba doar de a examina dacă, în raport de actele existente la dosar și de

dispozițiile incidente în cauză, se justifică luarea unei măsuri, în speță,

suspendarea judecării ambelor cereri.

În consecință,

recursul reclamantei se va respinge ca fiind nefondat.

În ce privește

recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie

2012 și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, pronunțate de Curtea de Apel

București, se constată următoarele:

Prin invocarea dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., recurenta pârâtă solicită admiterea

recursului său și, în principal, modificarea în tot a sentinței pronunțate de

către curtea de apel, în sensul respingerii acțiunii în anulare formulate de

reclamantă, iar, în subsidiar, modificarea încheierii, în sensul respingerii

cererii de suspendare a judecării cauzei, reținerii cauzei spre rejudecare,

evocării fondului și pronunțării unei soluții legale și temeinice.

În motivarea

recursului declarat împotriva sentinței curții de apel, recurenta pârâtă

susține, în esență, că nu este îndeplinită niciuna din condițiile pentru care

devin incidente dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., privind nelegala

sa citare pentru termenul din 15 septembrie 2011, la care au avut loc dezbaterile

și își argumentează pe larg susținerile în dezvoltarea recursului.

Examinând susținerile

pârâtei se constată însă că ele nu pot fi primite, întrucât din actele

dosarului rezultă fără nicio putință de tăgadă că la judecarea litigiului în

fața instanței de arbitraj au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 5 C.

proc. civ., partea nefiind legal citată.

Astfel, la data de 15

septembrie 2011, - data dezbaterii pe fond a cauzei, procedura insolvenței

împotriva pârâtei reclamante era deschisă și, la acel moment, citarea acestei

părți trebuia să se efectueze prin administrator judiciar, or, faptul că pârâta

- reclamantă a fost reprezentată la acest termen de un avocat, care nu a

prezentat nicio împuternicire acordată de administratorul judiciar, mandatul

său fiind dat anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat

ulterior de administratorul judiciar desemnat în cauză, nu este de natură să

acopere nelegala citare, - așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Tot corect s-a

reținut că administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de

judecătorul sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, fiind desemnat

în calitate de administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și că la data de 13

septembrie 2011, astfel cum rezultă din dosarul de faliment, administrator

judiciar era E.B.R.și nu I.S.D. I. Sprl.

Având în vedere că

pârâta - reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din data de 15 septembrie

2011, respectiv nu a fost legal reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A.

Sprl și nici nu a fost legal citată prin acest administrator judiciar, în mod

judicios s-a concluzionat că este întemeiat primul motiv al acțiunii în anulare

și anume, cel formulat prin invocarea dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc.

civ. și fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâta - reclamantă, cu

consecința anulării sentinței arbitrale.

Drept urmare, acest

recurs va fi respins, ca nefondat.

Referitor la recursul

declarat de pârâtă împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțate de Curtea

de Apel București se constată că este, de asemenea, nefondat și va fi respins,

ca atare.

Recurenta - pârâtă

solicită modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății

acțiunii principale susținând că, prin conduita de rea - credință a debitoarei

R.E.D. în cadrul arbitrajului, Synergy a fost lipsită de mijloace echivalente

de a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență.

În ce privește

această încheiere, este de precizat că ea a fost supusă examinării instanței de

recurs cu ocazia analizării recursului reclamantei îndreptat împotriva aceleași

încheieri și s-a apreciat că este legală, măsura suspendării judecății ambelor

cereri fiind dispusă în mod justificat, în raport de actele dosarului și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, iar invocarea de către recurenta -

pârâtă a relei - credințe a reclamantei, de natură să-i creeze prejudicii,

nesusținută de dovezi în acest sens, nu poate conduce la admiterea recursului

său și modificarea încheierii așa cum a solicitat, cu atât mai mult cu cât critica

trebuie să privească soluția și considerentele avute în vedere de instanță la

momentul pronunțării hotărârii.

Astfel fiind, și

acest recurs se va respinge, ca nefondat.

În consecință, pentru

considerentele mai sus arătate, Înalta Curte:

Va respinge excepțiile

inadmisibilității și nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL

București împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012

pronunțată de aceeași curte de apel, invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D.

SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl.

Va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin

lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva

încheierii din 3 aprilie 2012 și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012

pronunțată de aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva

sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a

civilă, și excepția nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București

împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel,

invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator

Judiciar E.B.R.A. Sprl.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin

lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva

încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 pronunțată de

aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2013.