ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de
Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României reclamanta SC S.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.E.D. SRL,
pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la
plata sumei de 262.565,81 euro reprezentând contravaloarea scrisorii de
garanție bancară din 25 noiembrie 2008, emisă de C.E.B. și executată în mod abuziv,
cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat
cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata
sumei de 300.000 euro (evaluată provizoriu), reprezentând obligații de plată
asumate contractual și contravaloarea prejudiciilor cauzate, urmare a
nerespectării clauzelor contractuale.
La data de 21
ianuarie 2010 reclamanta - pârâtă și-a completat acțiunea arbitrală, în sensul
că a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata următoarelor sume:
a) 3.818.906,03 lei
reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației
de lucrări;
b) 553.741,37 lei
reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii
menționată mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii
completatoare;
c) 2.827.362,66 lei
reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației
de lucrări;
d) 409.967,58 lei
reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii
menționate mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii de
completare;
e) 441.545 euro
reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție din 25 noiembrie 2008
executată în mod abuziv cu încălcarea condițiilor agreate de părți prin
contractul de antrepriză;
f) 1.399.661,96 lei
reprezentând valoarea reținută până la această dată de către pârâtă cu titlu de
garanție de bună execuție pentru lucrările realizate în baza contractului de
antrepriză, sumă ce ar fi trebuit returnată către reclamantă în termen de 10
zile de la data recepției finale.
La aceeași dată, a
fost formulată o cerere completatoare a cererii reconvenționale și de către
pârâta - reclamantă, aceasta solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata
sumei de 590.625,32 euro reprezentând obligații de plată asumate contractual și
contravaloarea prejudiciilor ce i-au fost cauzate urmare a nerespectării
clauzelor contractuale după cum urmează:
a) 28.252 euro
reprezentând sume de bani achitate de pârâtă în numele reclamantei și
nerestituite, respectiv: 14.587 euro reprezentând costuri aferente consumului
de utilități, 5.201 euro reprezentând contravaloarea poliței de asigurare,
1.642 euro reprezentând costuri generate de asigurarea pazei obiectivului S.S.V.
și 6.822 euro reprezentând costuri depozitare materiale aparținând reclamantei,
ca urmare a refuzului acesteia de a elibera șantierul și de a ridica materialele
excedentare și utilajele de construcții;
b) 34.981,21 euro
reprezentând costurile generate de refuzul reclamantei de a preda cheile de
acces în imobil și în apartamentele aferente, precum și a telecomenzilor de aer
condiționat;
c) 307.872,70 euro
reprezentând contravaloarea pierderilor aferente diminuării prețului
contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la
apartamentele din complexul construit;
d) 137.409,42 euro
reprezentând contravaloarea pierderilor (beneficiu nerealizat) aferente
rezilierii contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire
la apartamentele din complexul construit;
e) 82.110 euro
reprezentând contravaloarea pierderilor generate de prorogarea plății prețului
aferent contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la
apartamentele din complexul construit.
Cu prilejul
concluziilor în fond pârâta-reclamantă a solicitat suspendarea acțiunii
principale cu motivarea că împotriva sa a fost declanșată procedura
insolvenței, pentru cererea reconvențională solicitând disjungerea și
soluționarea ei.
Tribunalul arbitral a
respins cererea de suspendare a judecării acțiunii principale în temeiul art.
36 din Legea nr. 85/2006, reținând în motivare că niciuna dintre părți nu a
depus la dosar vreun înscris doveditor din care să rezulte deschiderea
procedurii insolvenței cu privire la pârâta-reclamantă.
Prin concluziile
scrise depuse la dosar, în termenul acordat pentru amânarea pronunțării,
pârâta-reclamantă și-a majorat pretențiile solicitate prin cererea
reconvențională și a anexat o hotărâre a Tribunalului București din care
rezultă că împotriva acesteia a fost deschisă procedura insolvenței.
Prin sentința
arbitrală nr. 198 din 13 octombrie 2011, Tribunalul arbitral a hotărât, cu majoritate,
admiterea acțiunii arbitrale astfel cum a fost completată și obligarea pârâtei -
reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a următoarelor sume:
a) 3.631.278,90 lei
reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009;
b) 553.741,37 lei
reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din
2009 de la data scadenței până la data cererii de arbitrare;.
c) 2.732.332,56 lei
reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009;
d) 409.967,58 lei
reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din
2009 de la data scadenței până la data depunerii cererii de arbitrare;
e) 441.545 euro în
echivalent în lei, adică 1.814.352,55 lei (la 20 mai 2011, 1 euro = 4.1091 lei)
reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție de bună execuție din 25
noiembrie 2008;
f) 262.565,71 euro în
echivalent în lei, adică 1.078.908,75 lei reprezentând contravaloarea scrisorii
de garanție de restituire a avansului din 25 noiembrie 2008;
g) 1.399.661,96 lei
reprezentând valoarea reținută de pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție
pentru lucrările realizate în baza contractului de antrepriză generală.
De asemenea, cu
majoritate, s-a dispus respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta -
reclamantă și obligarea acesteia la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de
317.586,4 lei reprezentând cheltuieli arbitrale.
Hotărârea arbitrală a
fost pronunțată cu opinia separată a unui arbitru, respectiv dl. V.M.C., care a
apreciat că se impunea repunerea cauzei pe rol în vederea rediscutării cererii
de suspendare a cauzei potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța
această hotărâre Tribunalul arbitral a reținut că între părți a fost legal
încheiat contractul de antrepriză generală din 1 noiembrie 2006. Din probele
administrate în cauză (procesele - verbale de recepție la terminarea lucrărilor
încheiate la 4 martie 2009 și 28 martie 2009, precum și procesul - verbal de
recepție din august 2008 încheiat cu Primăria Mangalia, act oficial în care s-a
consemnat „construit imobilul apartamente 100 %”) a rezultat că reclamanta -
pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
Față de actele
menționate mai sus și de concluziile raportului de expertiză tehnică
extrajudiciară întocmit în luna martie 2009 de SC R.T.E.C. SRL (raport apreciat
doar ca înscris alăturat cererii de arbitrare), Tribunalul arbitral a apreciat
cu rezerve concluziile expertizei întocmite în cauză, în condițiile în care
constatările experților au avut loc la 2 ani după încetarea lucrărilor or,
datorită trecerii timpului, unele defecțiuni constatate în anul 2011 se pot
datora modalităților în care s-a asigurat întreținerea construcției.
În ceea ce privește
termenul de finalizare a lucrărilor, s-a reținut că prin conținutul celor două
acte adiționale la contract este infirmată concluzia comisiei de experți
potrivit căreia lucrările au fost prelungite până la 25 februarie 2009, din
cauza reclamantei - pârâte care nu a respectat graficul de execuție.
Probele administrate
(vol. XV, fila 132) atestă că valoarea încasată de antreprenor (reclamanta -
pârâtă), este mai mică decât valoarea datorată de beneficiar (pârâta -
reclamantă).
Cum obligațiile
asumate prin contractul de antrepriză au fost executate de reclamanta - pârâtă,
societatea pârâtă - reclamantă a procedat fără temei la executarea scrisorii de
garanție bancară din 25 noiembrie 2008, astfel că este întemeiată cererea
reclamantei - pârâte de obligare a pârâtei - reclamante la plata sumei de
262.565,71 euro (echivalentul a 1.078.908,75 lei).
Tribunalul arbitral a
reținut că pârâta - reclamantă a procedat tot fără temei legal și atunci când a
refuzat să achite contravaloarea facturilor din 1 aprilie 2009, motiv pentru
care a obligat-o la plata contravalorii acestora, precum și la plata penalităților
de întârziere în cuantum de 0,05 %, conform art. 12.3 din contract, penalități
calculate de la scadență și până la data depunerii cererii de arbitrale.
Cu nesocotirea
clauzelor contractuale pârâta - reclamantă a executat și scrisoarea de bună
execuție din 25 noiembrie 2008 și a reținut și suma de 1.399.661,96 lei cu
titlu de garanție de bună execuție, sumă ce trebuia returnată reclamantei -
pârâte în termen de 10 zile de la data recepției.
Față de aceste
considerente, Tribunalul arbitral a admis acțiunea arbitrală astfel cum a fost
completată.
Referitor la cererea
reconvențională, Tribunalul arbitral a reținut că, așa cum s-a argumentat cu
prilejul examinării acțiunii principale, reclamanta - pârâtă și-a îndeplinit
obligațiile asumate. Susținerile pârâtei - reclamante au fost găsite ca
nefondate căci reclamanta - pârâtă a încheiat cu B.C.R. Asigurări polița de
asigurare din 7 decembrie 2006, fiind respectate prevederile art. 15 din
contract, iar pe de altă parte, pârâta - reclamantă nu a dovedit că ar fi
plătit în locul reclamantei - pârâte unele costuri legate de organizarea de
șantier.
În ceea ce privește
completarea cererii reconvenționale, Tribunalul arbitral a constatat că și
respectivele pretenții erau neîntemeiate, având în vedere: tergiversarea
nejustificată de către pârâta - reclamantă a recepției imobilului și evacuarea
antreprenorului din șantier; instituirea, pe cale legală, a privilegiului
antreprenorului asupra imobilului; cauzele diferite și complexe ale evoluției
prețurilor pe piața imobiliară; existența clauzei penale în contract prin care
părțile au avut în vedere toate daunele și au limitat cuantumul acestora.
În baza articolului
274 C. proc. civ. și art. 3 din Normele privind taxele și cheltuielile
arbitrale, pârâta - reclamantă a fost obligată la plata către reclamanta -
pârâtă a sumei de 317.586,4 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare.
Tribunalul arbitral a
apreciat, cu majoritate, că nu are temei să hotărască asupra suspendării
judecării acțiunii arbitrale principale deoarece hotărârea din care rezultă că
s-a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante a fost depusă
la dosar împreună cu concluziile scrise. Or, procedând în acest mod pârâta -
reclamantă a încălcat dispozițiile articolului 723 C. proc. civ. conform cărora
drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință.
Împotriva acestei
sentințe arbitrale, pârâta - reclamantă SC R.E.D. SRL, prin administrator
judiciar E.B.R.A. Sprl, a formulat acțiune în anulare, în termen legal, aceasta
fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr.
11080/2/2011.
În motivarea acțiunii
în anulare, petenta pârâtă - reclamantă a arătat că acțiunea arbitrală a fost
promovată de reclamanta - pârâtă înainte de deschiderea procedurii insolvenței
împotriva sa, iar la data de 15 septembrie 2011, pe fondul lipsei de procedură
cu administratorul judiciar E.D.G.E. B.R.A. Sprl, instanța arbitrală a respins
cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a
închis dezbaterile, pronunțând hotărârea arbitrală la data de 13 octombrie
2011.
Hotărârea arbitrală
este nelegală și netemeinică, ea fiind dată cu neîndeplinirea procedurii de
citare. Astfel, deși s-a adus la cunoștința tribunalului arbitral (în ședința
din 15 septembrie 2011) împrejurarea că la data de 13 septembrie 2011 a fost
înlocuit administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl cu administratorul judiciar E.B.R.A.
Sprl, instanța arbitrală nu a dispus citarea pârâtei - reclamante prin noul
administrator judiciar, pronunțând în acest mod o hotărâre nelegală.
De asemenea, a fost
invocată și nerespectarea prevederilor imperative ale articolului 36 din Legea nr.
85/2006, arătându-se că deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății
pârâte - reclamante s-a dispus la data de 5 aprilie 2011 în Dosarul nr. 23210/3/2011
aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, și a fost
publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011. Încheierea
de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la dosarul arbitral, chiar
după încheierea dezbaterilor, iar publicarea în Buletinul Procedurilor de
Insolvență este un mijloc obligatoriu de comunicare a hotărârilor de deschidere
a procedurii insolvenței, fiind o sursă de informare publică, la care inclusiv
instanța arbitrală ar fi putut avea acces, în virtutea rolului activ.
Având în vedere
prevederile cuprinse în art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „De la
data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate actele judiciare,
extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor
asupra debitorului sau bunurilor sale” și ținând cont de caracterul legal,
obligatoriu al suspendării, care se aplică ope legis, petenta a invocat
nelegalitatea și netemeinicia hotărârii arbitrale pronunțate cu nerespectarea
prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că hotărârea
judecătorului-sindic este definitivă și executorie, conform art. 12 alin. (1)
din Legea nr. 85/2006, astfel că nu era necesară mențiunea „irevocabilă” pe
hotărârea depusă la dosarul arbitral.
Petenta a invocat și
nerespectarea prevederilor imperative în materie de executare a obligațiilor
comerciale, făcând referire la art. 969 C. civ., la dispozițiile contractuale
și la situația de fapt.
Față de aceste
motive, petenta a solicitat anularea sentinței arbitrale din 13 octombrie 2011.
În drept, petenta a
invocat dispozițiile art. 364 C. proc. civ.
În cauză, intimata
reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată, arătând că petenta pârâtă -
reclamantă nu a făcut dovada (în fața instanței arbitrale) a intrării în
insolvență, astfel că administratorul judiciar nu avea calitate procesuală și
nu exista vreun motiv legal pentru care ar fi trebuit citat. Mai mult, pe
parcursul arbitrajului petenta a fost reprezentată de avocați ai I.S.D. I.,
primul administrator judiciar al acesteia.
De asemenea, intimata
a invocat faptul că petenta a prezentat instanței arbitrale o simpla fotocopie
a sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, pe care a depus-o după
închiderea dezbaterilor, că argumentele aduse să susțină acțiunea în anulare
sunt contradictorii (solicitându-se suspendarea cauzei, iar pe de altă parte,
invocându-se expertiza judiciară pentru schimbarea fondului sentinței) și că
aceasta a încălcat dispozițiile art. 723 C. proc. civ., omițând cu rea credință
să depună la dosarul arbitral dovada intrării în insolvență, în speranța
obținerii unei sentinței arbitrale favorabile.
Prin sentința civilă nr.
34 din 20 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis
acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă - reclamantă SC R.E.D. SRL prin
administrator judiciar E.B.R.A. Sprl, împotriva sentinței arbitrale din 13
octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe
lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în Dosarul nr. 284/2009, în
contradictoriu cu intimata reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL.
A anulat sentința
arbitrală din 13 octombrie 2011 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de
pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
A fixat termen la 3
aprilie 2012, pentru evocarea fondului, cu citarea părților.
Hotărârea a fost dată
cu recurs odată cu fondul.
Pentru a pronunța
această sentință, curtea de apel a reținut următoarele:
Petenta SC R.E.D. SRL
a avut calitatea de pârâtă - reclamantă în cadrul Dosarului arbitral nr. 284/2009
al Camerei de Comerț și Industrie a României - Curtea Comercială de Arbitraj
Internațional, dosar soluționat prin pronunțarea sentinței arbitrale din 13
octombrie 2011 a cărei anulare se solicită pe calea prezentei proceduri.
Prin încheierea din 5
aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția
a VII-a civilă, s-a admis cererea debitoarei SC R.E.D. SRL și s-a dispus
deschiderea procedurii generale împotriva acesteia, fiind numit administrator
judiciar provizoriu I.S.D. .I. Sprl. Această încheiere a fost publicată în
Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011 (filele 16 - 19).
Prin încheierea de
ședință din 13 septembrie 2011, judecătorul - sindic a acordat un nou termen în
cauză cu motivarea: „Pentru ca noul administrator judiciar desemnat de adunarea
creditorilor să ia cunoștință de contestație”, în citativ fiind consemnat ca
administrator judiciar E.B.R.A. Sprl (filele 31 - 32). Această încheiere a fost
completată la data de 18 octombrie 2011 când s-a dispus completarea
dispozitivului încheierii de ședință din 13 septembrie 2011 în sensul că
înainte de primul alineat s-au introdus două alineate cu următorul conținut:
”Numește administrator judiciar pe E.B.R.A. Sprl. Dispune încetarea
atribuțiilor administratorului judiciar I.S.D I. Sprl” (fila 76).
Verificând
înscrisurile și susținerile părților din dosarul arbitral, curtea de apel a
constatat că, în ședința din 15 septembrie 2011, pârâta - reclamantă a
învederat instanței arbitrale că împotriva sa a fost deschisă procedura
insolvenței încă din luna mai 2011 și a solicitat disjungerea acțiunii
principale de cererea reconvențională și suspendarea acțiunii principale în
baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul arbitral a
respins cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006,
a acordat cuvântul pe fondul cauzei, a invitat părțile să depună concluzii
scrise până la data de 29 septembrie 2011 și a amânat pronunțarea pentru data
de 6 octombrie 2011.
Petenta pârâtă -
reclamantă a depus concluzii scrise la data de 29 septembrie 2011 prin e-mail,
concluzii scrise, la care a atașat și un extras de pe portalul instanțelor
pentru a face dovada deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa ( fila 173
vol. XV arbitraj).
Având în vedere cele
reținute mai sus, din care rezultă că la data de 15 septembrie 2011 (data
dezbaterii pe fondul cauzei în fața instanței arbitrale), procedura insolvenței
împotriva pârâtei - reclamante era deschisă (acest fapt având loc la data de 5
aprilie 2011), dispozițiile articolului 87 pct. 5 C. proc. civ. erau aplicabile
în cauză, respectiv citarea pârâtei - reclamante trebuia să se efectueze prin
administrator judiciar.
Din înscrisurile
dosarului arbitral nu rezultă că această dispoziție legală ar fi fost
respectată, neexistând nicio citație emisă părții prin administrator judiciar.
Împrejurarea că
pârâta - reclamantă a fost reprezentată de un avocat (dl. B.G.) care figurează
pe site-ul U.N.P.I.R., ca făcând parte din cadrul I.S.D. I. Sprl (fila 82), nu
acoperă nelegala citare a pârâtei - reclamante, pentru termenul la care au avut
loc dezbaterile, deoarece acesta nu a prezentat nicio împuternicire acordată de
administratorul judiciar, mandatul lui fiind dat de către pârâta - reclamantă
anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat ulterior de
administratorul judiciar desemnat în cauză.
Mai mult,
administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de judecătorul -
sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, adunare care a desemnat în
calitate de administrator judiciar pe societatea E.B.R.A. Sprl. Acest fapt
rezultă din încheierea de ședință din 13 septembrie 2011, din Dosarul de
faliment nr. 23210/3/2011/a8, încheiere în care judecătorul - sindic a
menționat că termenul acordat a fost pentru a se da posibilitatea noului
administrator judiciar desemnat de adunarea creditorilor să ia act de
contestația formulată în cauză, fiind indicat în citativul încheierii noul
administrator judiciar, respectiv E.B.R.A. Sprl.
Prin urmare, la data
de 13 septembrie 2011 (anterior datei dezbaterilor pe fondul cauzei)
administratorul judiciar era E.B.R.A. Sprl și nicidecum I.S.D. I. Sprl, care nu
a fost confirmat de Adunarea Creditorilor.
Cum petenta pârâtă -
reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din 15 septembrie 2011, prin
administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și nici nu a fost citată prin acest
administrator judiciar, curtea de apel a constatat ca fiind întemeiat primul
motiv al acțiunii în anulare, hotărârea arbitrală fiind dată cu nelegala citare
a pârâtei - reclamante pentru termenul la care au avut loc dezbaterile.
Apărările intimatei
reclamante - pârâte întemeiate pe art. 723 C. proc. civ. nu au fost primite,
curtea de apel reținând, din înscrisurile aflate la filele 20 - 29 și 31, că și
societatea intimată avea cunoștință de deschiderea procedurii, precum și de
neconfirmarea administratorului judiciar provizoriu, însă nu a adus la
cunoștința tribunalului arbitral acest fapt.
Ca urmare, în baza
art. 364 lit. d) C. proc. civ. și art. 366 alin. (1) C. proc. civ., curtea de
apel a admis acțiunea în anulare, a anulat sentința arbitrală și a fixat termen
la 3 aprilie 2012 pentru evocarea fondului.
Curtea de apel a
apreciat de prisos a analiza și celelalte critici invocate de petentă, însă a
menționat că le va avea în vedere cu ocazia soluționării litigiului în fond.
Pârâta - reclamantă,
prin avocat, a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art. 36 din Legea
nr. 85/2006, pentru pretențiile reclamantei, având în vedere că s-a deschis
procedura insolvenței împotriva sa, iar creanțele trebuie judecate de către
judecătorul - sindic. Față de pretențiile formulate prin cererea
reconvențională, având în vedere că s-au efectuat deja două expertize în cauză,
iar la a doua s-au formulat și obiecțiuni, a solicitat judecarea cererii
reconvenționale, aspect ce se poare realiza prin disjungerea cauzelor.
Reclamanta - pârâtă
SC S.C. SRL, prin avocat, s-a opus și a arătat că cererile sunt strâns legate
între ele și nu se pot disjunge, iar dacă se suspendă una dintre cereri, este
normal să fie suspendată și a doua.
Apărătorul pârâtei -
reclamante R.E. a precizat că expertizele au fost efectuate cu obiective
separate și, în cazul în care se suspendă judecarea pretențiilor din cererea
reconvențională, nu se mai pot formula pretenții noi.
Curtea de apel a
reținut cauza în pronunțare pe aspectul suspendării judecății cauzei, în baza art.
36 din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea de la
3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, în baza art. 36
din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata acțiunii principale formulată de
reclamanta - pârâtă SC S.C. SRL și a cererii reconvenționale formulată de SC R.E.D.
SRL prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl.
Pentru a se pronunța
astfel, curtea de apel, având în vedere că prin încheierea din 5 aprilie 2011,
pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția a
VII-a civilă, (încheiere publicată în B.P.I. din 25 mai 2011) a fost deschisă
procedura generală a insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D. SRL,
iar unul din efectele deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea
acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra
debitorului sau a bunurilor sale, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006
(suspendare ce se produce de drept, ope legis), a suspendat judecata acțiunii
principale formulate împotriva pârâtei - reclamante, precum și cererea
reconvențională formulată de pârâta - reclamantă.
Curtea de apel a
apreciat că cele două cereri nu pot fi disjunse și judecate separat deoarece
există o strânsă legătură între ele, pretențiile părților decurgând din
contractul de antrepriză încheiat de acestea și din modul în care au înțeles
să-și execute obligațiile asumate, obligații ce sunt interdependente; prin
urmare, judecarea cererilor implică verificarea modului în care ambele părți
și-au executat sau nu obligațiile asumate, astfel că suspendarea trebuie să
vizeze ambele cereri.
Reclamanta SC R.E.D.
SRL Voluntari reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl a declarat
recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 3 aprilie 2012 de către
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeindu-se pe dispozițiile art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și casarea
în parte a încheierii atacate cu recurs, dispunându-se disjungerea cererii
reconvenționale și continuarea judecării acestei cereri.
În temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că nici art. 36
din Legea nr. 85/2006, care se referă la suspendarea cererii în pretenții
formulate față de debitoarea supusă procedurii insolvenței și nu a acțiunilor
formulate de debitoare și nici C. proc. civ. nu prevăd suspendarea cererii
reconvenționale, de drept sau la cerere, motivat de suspendarea cererii
principale, așa încât suspendarea cererii reconvenționale constituie o măsură
dispusă fără a exista un temei legal.
Întemeindu-se pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că chiar dacă
obligațiile asumate prin contractul de antrepriză sunt reciproce și
interdependente, pot fi precis determinate în sarcina fiecărei părți și, drept
urmare, nu se poate refuza soluționarea cererii reconvenționale pe motiv că
soluționarea cererii principale este suspendată în fața instanței de drept
comun și, pe cale de consecință, instanța de fond ar fi trebuit să dispună
disjungerea cererii reconvenționale.
În temeiul art. 304 pct.
7 C. proc. civ., se susține că instanța a ajuns la concluzia că este imposibil
să examineze obligațiile deduse judecății, decurgând dintr-un contract
sinalagmatic și complex, pentru a hotărî asupra cererii reconvenționale, în
lipsa cererii principale, or, instanța, tinzând să nege principiul accesului la
justiție, nu motivează care anume obligații, dintre cele existente între părți,
impun această soluție.
Invocând din nou
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că procedura
insolvenței se poate finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ori
aceasta înseamnă că niciodată o instanță nu se va pronunța asupra pretențiilor
sale față de debitoarea SC S.C. SRL, fiind negat și sub acest aspect accesul
liber la justiție.
Pârâta SC S.C. SRL
București a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304
1
C.
proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 și împotriva
încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus suspendarea
judecății acțiunii principale - ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de
Apel București, secția a V-a civilă.
Recurenta solicită
admiterea recursului și, pe cale de consecință:
I. În principal,
modificarea sentinței nr. 34 din 20 martie 2012, în sensul menținerii sentinței
arbitrale nr. 198 din 13 octombrie 2011, ca fiind legală și temeinică.
II. În subsidiar,
modificarea încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus
suspendarea judecării acțiunii principale, în sensul reținerii cauzei spre
judecată de către Curtea de Apel București, evocării fondului ce a făcut
obiectul arbitrajului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
I. Pentru modificarea
sentinței curții de apel și menținerea ca perfect valabilă a sentinței
arbitrale, recurenta învederează următoarele argumente:
Instanța de fond a
constatat în mod greșit lipsa procedurii de citare a administratorului judiciar
la judecarea din arbitraj, câtă vreme administratorul judiciar I.S.D. I. s-a
înfățișat la dezbateri, fiind înlocuit numai la data de 18 octombrie 2011,
așadar după data pronunțării sentinței arbitrale.
Nimănui nu îi este
îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru protecția judiciară
a unui drept - nemo auditor propriam turpitudinem allegans, deci este evident
că avocații numiți să reprezinte R.E.D. în cadrul arbitrajului aveau obligația
de a înștiința Curtea Arbitrală cu privire la deschiderea insolvenței
debitoarei.
R.E.D. a continuat
cu bună știință acțiunea arbitrală pentru că urmărea să își valorifice creanța
pretinsă prin cererea reconvențională. Ca atare, arbitrajul nu poate fi
interpretat strict ca o acțiune în realizarea creanțelor împotriva debitoarei R.E.D.
R.E.D. a
înștiințat instanța arbitrală despre insolvență într-o fază procesuală
nepermisă, deci este firesc ca actul depus să nu fi dobândit efecte juridice.
II. Ca argument
pentru modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării
acțiunii principale este relevată conduita de rea - credință a debitoarei R.E.D.
în cadrul arbitrajului, ceea ce lipsește Synergy de mijloace echivalente de
a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență.
La data de 15
ianuarie 2013, recurenta reclamantă SC R.E.D. SRL a formulat întâmpinare la
recursurile declarate de către SC S.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 34
din 20 martie 2012 și a încheierii din data de 3 aprilie 2012, pronunțate de
către Curtea de Apel București, solicitând respingerea recursului formulat
împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, ca inadmisibil și
anularea recursului formulat împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, ca
nemotivat.
În ce privește
excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva
sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, recurenta reclamantă solicită
admiterea excepției, arătând că prin această sentință Curtea de Apel București
a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a
pronunțat asupra fondului, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 366 C.
proc. civ., sentința putând fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea
asupra fondului cauzei.
Privind excepția
nulității recursului pârâtei împotriva încheierii pronunțate la data de 3
aprilie 2012, recurenta reclamantă solicită admiterea acesteia, susținând, în
temeiul dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin.
(1) C. proc. civ., că acest recurs este nemotivat, rezumându-se doar la a aduce
critici formulate cu rea - credință și fără legătură cu încheierea atacată.
Pentru termenul din
16 ianuarie 2013, B.C.R. a formulat cerere de intervenție accesorie în
interesul recurentei - reclamante SC R.E.D. SRL, solicitând admiterea cererii
și, în consecință, respingerea recursului formulat de SC S.C. SRL împotriva
sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 și încheierii din 3 aprilie 2012 și admiterea
recursului formulat de SC R.E.D. SRL împotriva încheierii din 3 aprilie 2012,
modificarea în parte a acesteia, în sensul disjungerii cererii reconvenționale
formulate de R.E.D. și judecării acesteia în mod separat și menținerea
suspendării cererii formulate de Synergy, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006,
- pentru motivele și argumentele, privind ambele recursuri, prezentate în
cererea de intervenție, admisă în principiu, prin încheierea pronunțată la 16
ianuarie 2013.
Terțul intervenient
accesoriu și-a justificat interesul actual prin simplul fapt că hotărârea
pronunțată în favoarea celui pentru care a intervenit îi conferă
intervenientului o siguranță (absolută sau relativă) că drepturile sale, în
general conexe cu situația juridică din speță, nu vor fi afectate. A arătat că
B.C.R. este titularul unui drept de creanță asupra SC R.E.D. SRL și creanța a
fost adusă la masa credală în procedura deschisă în ce o privește pe SC R.E.D.
SRL și înscrisă în tabelul creditorilor.
A solicitat admiterea
excepției inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva
sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, susținând că aceasta este o
hotărâre intermediară, ce nu poate fi atacată separat, ci doar odată cu fondul.
A mai arătat că
recursul pârâtei împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 este nefondat,
deoarece art. 36 din Legea nr. 85/2006 introduce un caz de suspendare de drept
pentru cererile având ca obiect pretenții împotriva celui împotriva căruia s-a
deschis procedura insolvenței, instanța neavând posibilitatea de apreciere
asupra oportunității acestei măsuri.
În ce privește
recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL a susținut că acesta este fondat,
întrucât față de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod greșit prima
instanță a dispus suspendarea cererii reconvenționale formulate de reclamantă,
având în vedere că acest text legal se referă exclusiv la cererile formulate
împotriva celui aflat în procedura prevăzută de această lege.
Asupra recursurilor
astfel declarate, se constată următoarele:
Excepția
inadmisibilității recursului pârâtei, invocată de recurenta reclamantă, cât și
de intervenientul accesoriu în interesul acestei recurente, potrivit căreia
recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 este
inadmisibil, întrucât, prin această sentință, Curtea de Apel București a admis
acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a pronunțat
asupra fondului, caz în care hotărârea de anulare nu se va putea ataca cu
recurs decât odată cu fondul și nu separat, nu este întemeiată.
Potrivit
dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând
acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de
judecată, se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă,
însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească
se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea
în anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului.
Hotărârea instanței
judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu
recurs.
Din examinarea
textului legal mai sus menționat, se observă astfel că legiuitorul a statuat
reglementări exprese privind arbitrajul comercial, inclusiv în ce privește exercitarea
căilor de atac în această materie.
Se constată, drept
urmare, că a fost instituită regula conform căreia hotărârea prin care s-a
anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului, fără a se face vreo
distincție între situația în care judecătorul s-a pronunțat și pe fondul cauzei
și situația în care judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, or, în
aplicarea principiului ubi lex non distinquit nec nos distinguere, rezultă fără
putință de tăgadă că în ambele situații hotărârea instanței judecătorești este
supusă recursului.
Există și o excepție
de strictă interpretare, potrivit căreia, în împrejurarea în care se impune
administrarea de noi probe în fața instanței judecătorești, hotărârea în
anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului, or, în
speță, se constată că sentința arbitrală a fost anulată în temeiul
dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc. civ., pentru lipsă de procedură și nu
datorită necesității administrării unor probe noi, așa încât în cauză nu este
aplicabilă excepția, ci regula prevăzută la art. 366 teza finală C. proc. civ.,
conform căreia hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în
anulare poate fi atacată cu recurs și, în consecință, excepția
inadmisibilității recursului declarat de pârâtă se va respinge, ca
neîntemeiată.
Recurenta reclamantă
a mai invocat și excepția nulității recursului pârâtei, ca fiind nemotivat,
însă nici această excepție nu este întemeiată și va fi, de asemenea, respinsă,
întrucât se constată că pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei
hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare
prevăzute la art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub
toate aspectele, iar, pe de altă parte, recursul conține totuși critici
succinte îndreptate împotriva încheierii atacate, așa încât nu se poate susține
justificat că recursul declarat de pârâtă este nemotivat.
În ce privește
recursul declarat de reclamantă, împotriva încheierii din data de 3 aprilie
2012 pronunțată de Curtea de Apel București, se constată următoarele:
Întemeindu-se pe
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă
critică, în esență greșita suspendare și a judecării cererii reconvenționale,
susținând că se impune casarea în parte a încheierii atacate cu recurs,
disjungerea cererii sale reconvenționale și continuarea judecării acestei
cereri, în esență, deoarece nici art. 36 din Legea nr. 85/2006 și nici C. proc.
civ. nu prevăd suspendarea cererii reconvenționale, motivat de suspendarea
cererii principale, pe de altă parte, chiar dacă obligațiile părților din
contractul de antrepriză sunt reciproce și interdependente, pot fi precis
determinate în sarcina fiecărei părți și nu se justifică refuzul soluționării
cererii reconvenționale sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât instanța nu a
motivat care anume obligații au impus această soluție. În fine, procedura
insolvenței putându-se finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ar
putea determina situația ca niciodată o instanță să se mai pronunțe asupra
pretențiilor sale.
Examinând susținerile
recurentei reclamante, se reține că acestea nu pot fi primite, întrucât se
constată că, în speță, curtea de apel a apreciat corect că, deoarece s-a
deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D. SRL, iar
unul din efectele acestei proceduri, astfel cum este el prevăzut de art. 36 din
Legea nr. 85/2006 este suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare, ce
se produce ope legis, se impune suspendarea judecării, atât a cererii
principale, cât și a cererii reconvenționale.
Tot corect s-a
apreciat că între cele două cereri există o strânsă legătură, că pretențiile
părților sunt interdependente și că judecarea cererilor implică verificarea
modului în care ambele părți și-au executat sau nu obligațiile decurgând din
contractul de antrepriză încheiat între acestea.
Prin urmare, se
constată că s-a avut în vedere suspendarea de drept a acțiunilor judiciare prevăzută
de Legea nr. 85/2006, interdependența obligațiilor asumate de părți și
caracterul inseparabil al celor două cereri și în mod judicios, pentru o
judecată unitară, s-a dispus suspendarea judecării ambelor cereri.
Se mai constată și că
hotărârea (încheierea) pronunțată este motivată, conținând argumentele care au
format convingerea judecătorului și că nu era necesar ca instanța să
particularizeze și să menționeze în mod concret care anume dintre obligațiile
părților au impus această soluție, așa cum susține recurenta, pentru că este
vorba doar de a examina dacă, în raport de actele existente la dosar și de
dispozițiile incidente în cauză, se justifică luarea unei măsuri, în speță,
suspendarea judecării ambelor cereri.
În consecință,
recursul reclamantei se va respinge ca fiind nefondat.
În ce privește
recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie
2012 și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, pronunțate de Curtea de Apel
București, se constată următoarele:
Prin invocarea dispozițiilor
art. 304
1
C. proc. civ., recurenta pârâtă solicită admiterea
recursului său și, în principal, modificarea în tot a sentinței pronunțate de
către curtea de apel, în sensul respingerii acțiunii în anulare formulate de
reclamantă, iar, în subsidiar, modificarea încheierii, în sensul respingerii
cererii de suspendare a judecării cauzei, reținerii cauzei spre rejudecare,
evocării fondului și pronunțării unei soluții legale și temeinice.
În motivarea
recursului declarat împotriva sentinței curții de apel, recurenta pârâtă
susține, în esență, că nu este îndeplinită niciuna din condițiile pentru care
devin incidente dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., privind nelegala
sa citare pentru termenul din 15 septembrie 2011, la care au avut loc dezbaterile
și își argumentează pe larg susținerile în dezvoltarea recursului.
Examinând susținerile
pârâtei se constată însă că ele nu pot fi primite, întrucât din actele
dosarului rezultă fără nicio putință de tăgadă că la judecarea litigiului în
fața instanței de arbitraj au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 5 C.
proc. civ., partea nefiind legal citată.
Astfel, la data de 15
septembrie 2011, - data dezbaterii pe fond a cauzei, procedura insolvenței
împotriva pârâtei reclamante era deschisă și, la acel moment, citarea acestei
părți trebuia să se efectueze prin administrator judiciar, or, faptul că pârâta
- reclamantă a fost reprezentată la acest termen de un avocat, care nu a
prezentat nicio împuternicire acordată de administratorul judiciar, mandatul
său fiind dat anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat
ulterior de administratorul judiciar desemnat în cauză, nu este de natură să
acopere nelegala citare, - așa cum corect a reținut și curtea de apel.
Tot corect s-a
reținut că administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de
judecătorul sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, fiind desemnat
în calitate de administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și că la data de 13
septembrie 2011, astfel cum rezultă din dosarul de faliment, administrator
judiciar era E.B.R.și nu I.S.D. I. Sprl.
Având în vedere că
pârâta - reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din data de 15 septembrie
2011, respectiv nu a fost legal reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A.
Sprl și nici nu a fost legal citată prin acest administrator judiciar, în mod
judicios s-a concluzionat că este întemeiat primul motiv al acțiunii în anulare
și anume, cel formulat prin invocarea dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc.
civ. și fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâta - reclamantă, cu
consecința anulării sentinței arbitrale.
Drept urmare, acest
recurs va fi respins, ca nefondat.
Referitor la recursul
declarat de pârâtă împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțate de Curtea
de Apel București se constată că este, de asemenea, nefondat și va fi respins,
ca atare.
Recurenta - pârâtă
solicită modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății
acțiunii principale susținând că, prin conduita de rea - credință a debitoarei
R.E.D. în cadrul arbitrajului, Synergy a fost lipsită de mijloace echivalente
de a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență.
În ce privește
această încheiere, este de precizat că ea a fost supusă examinării instanței de
recurs cu ocazia analizării recursului reclamantei îndreptat împotriva aceleași
încheieri și s-a apreciat că este legală, măsura suspendării judecății ambelor
cereri fiind dispusă în mod justificat, în raport de actele dosarului și de
dispozițiile legale aplicabile în cauză, iar invocarea de către recurenta -
pârâtă a relei - credințe a reclamantei, de natură să-i creeze prejudicii,
nesusținută de dovezi în acest sens, nu poate conduce la admiterea recursului
său și modificarea încheierii așa cum a solicitat, cu atât mai mult cu cât critica
trebuie să privească soluția și considerentele avute în vedere de instanță la
momentul pronunțării hotărârii.
Astfel fiind, și
acest recurs se va respinge, ca nefondat.
În consecință, pentru
considerentele mai sus arătate, Înalta Curte:
Va respinge excepțiile
inadmisibilității și nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL
București împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel
București, secția a V-a civilă, și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012
pronunțată de aceeași curte de apel, invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D.
SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl.
Va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin
lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva
încheierii din 3 aprilie 2012 și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012
pronunțată de aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
inadmisibilității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva
sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a
civilă, și excepția nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București
împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel,
invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator
Judiciar E.B.R.A. Sprl.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin
lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva
încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a civilă, și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 pronunțată de
aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 noiembrie 2013.