ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3925/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reclamanta SC S.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC R.E.D. SRL, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 262.565,81 euro reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară din 25 noiembrie 2008, emisă de C.E.B. și executată în mod abuziv, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300.000 euro (evaluată provizoriu), reprezentând obligații de plată asumate contractual și contravaloarea prejudiciilor cauzate, urmare a nerespectării clauzelor contractuale.

La data de 21 ianuarie 2010 reclamanta - pârâtă și-a completat acțiunea arbitrală, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata următoarelor sume: a) 3.818.906,03 lei reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației de lucrări; b) 553.741,37 lei reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii menționată mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii completatoare; c) 2.827.362,66 lei reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009 emisă în baza situației de lucrări; d) 409.967,58 lei reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii menționate mai sus, de la data scadenței și până la data depunerii cererii de completare; e) 441.545 euro reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție din 25 noiembrie 2008 executată în mod abuziv cu încălcarea condițiilor agreate de părți prin contractul de antrepriză; f) 1.399.661,96 lei reprezentând valoarea reținută până la această dată de către pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție pentru lucrările realizate în baza contractului de antrepriză, sumă ce ar fi trebuit returnată către reclamantă în termen de 10 zile de la data recepției finale.

La aceeași dată, a fost formulată o cerere completatoare a cererii reconvenționale și de către pârâta - reclamantă, aceasta solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 590.625,32 euro reprezentând obligații de plată asumate contractual și contravaloarea prejudiciilor ce i-au fost cauzate urmare a nerespectării clauzelor contractuale după cum urmează: a) 28.252 euro reprezentând sume de bani achitate de pârâtă în numele reclamantei și nerestituite, respectiv: 14.587 euro reprezentând costuri aferente consumului de utilități, 5.201 euro reprezentând contravaloarea poliței de asigurare, 1.642 euro reprezentând costuri generate de asigurarea pazei obiectivului S.S.V.

și 6.822 euro reprezentând costuri depozitare materiale aparținând reclamantei, ca urmare a refuzului acesteia de a elibera șantierul și de a ridica materialele excedentare și utilajele de construcții; b) 34.981,21 euro reprezentând costurile generate de refuzul reclamantei de a preda cheile de acces în imobil și în apartamentele aferente, precum și a telecomenzilor de aer condiționat; c) 307.872,70 euro reprezentând contravaloarea pierderilor aferente diminuării prețului contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la apartamentele din complexul construit; d) 137.409,42 euro reprezentând contravaloarea pierderilor (beneficiu nerealizat) aferente rezilierii contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la apartamentele din complexul construit; e) 82.110 euro reprezentând contravaloarea pierderilor generate de prorogarea plății prețului aferent contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de pârâtă cu privire la apartamentele din complexul construit.

Cu prilejul concluziilor în fond pârâta-reclamantă a solicitat suspendarea acțiunii principale cu motivarea că împotriva sa a fost declanșată procedura insolvenței, pentru cererea reconvențională solicitând disjungerea și soluționarea ei. Tribunalul arbitral a respins cererea de suspendare a judecării acțiunii principale în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, reținând în motivare că niciuna dintre părți nu a depus la dosar vreun înscris doveditor din care să rezulte deschiderea procedurii insolvenței cu privire la pârâta-reclamantă. Prin concluziile scrise depuse la dosar, în termenul acordat pentru amânarea pronunțării, pârâta-reclamantă și-a majorat pretențiile solicitate prin cererea reconvențională și a anexat o hotărâre a Tribunalului București din care rezultă că împotriva acesteia a fost deschisă procedura insolvenței.

Prin sentința arbitrală nr. 198 din 13 octombrie 2011, Tribunalul arbitral a hotărât, cu majoritate, admiterea acțiunii arbitrale astfel cum a fost completată și obligarea pârâtei - reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a următoarelor sume: a) 3.631.278,90 lei reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009; b) 553.741,37 lei reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din 2009 de la data scadenței până la data cererii de arbitrare;.

c) 2.732.332,56 lei reprezentând contravaloarea facturii din 1 aprilie 2009; d) 409.967,58 lei reprezentând penalități calculate pe zi de întârziere privind plata facturii din 2009 de la data scadenței până la data depunerii cererii de arbitrare; e) 441.545 euro în echivalent în lei, adică 1.814.352,55 lei (la 20 mai 2011, 1 euro = 4.1091 lei) reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție de bună execuție din 25 noiembrie 2008; f) 262.565,71 euro în echivalent în lei, adică 1.078.908,75 lei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție de restituire a avansului din 25 noiembrie 2008; g) 1.399.661,96 lei reprezentând valoarea reținută de pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție pentru lucrările realizate în baza contractului de antrepriză generală.

De asemenea, cu majoritate, s-a dispus respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă și obligarea acesteia la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 317.586,4 lei reprezentând cheltuieli arbitrale. Hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu opinia separată a unui arbitru, respectiv dl. V.M.C., care a apreciat că se impunea repunerea cauzei pe rol în vederea rediscutării cererii de suspendare a cauzei potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul arbitral a reținut că între părți a fost legal încheiat contractul de antrepriză generală din 1 noiembrie 2006. Din probele administrate în cauză (procesele - verbale de recepție la terminarea lucrărilor încheiate la 4 martie 2009 și 28 martie 2009, precum și procesul - verbal de recepție din august 2008 încheiat cu Primăria Mangalia, act oficial în care s-a consemnat „construit imobilul apartamente 100 %”) a rezultat că reclamanta - pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Față de actele menționate mai sus și de concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în luna martie 2009 de SC R.T.E.C.

SRL (raport apreciat doar ca înscris alăturat cererii de arbitrare), Tribunalul arbitral a apreciat cu rezerve concluziile expertizei întocmite în cauză, în condițiile în care constatările experților au avut loc la 2 ani după încetarea lucrărilor or, datorită trecerii timpului, unele defecțiuni constatate în anul 2011 se pot datora modalităților în care s-a asigurat întreținerea construcției. În ceea ce privește termenul de finalizare a lucrărilor, s-a reținut că prin conținutul celor două acte adiționale la contract este infirmată concluzia comisiei de experți potrivit căreia lucrările au fost prelungite până la 25 februarie 2009, din cauza reclamantei - pârâte care nu a respectat graficul de execuție.

Probele administrate (vol. XV, fila 132) atestă că valoarea încasată de antreprenor (reclamanta - pârâtă), este mai mică decât valoarea datorată de beneficiar (pârâta - reclamantă). Cum obligațiile asumate prin contractul de antrepriză au fost executate de reclamanta - pârâtă, societatea pârâtă - reclamantă a procedat fără temei la executarea scrisorii de garanție bancară din 25 noiembrie 2008, astfel că este întemeiată cererea reclamantei - pârâte de obligare a pârâtei - reclamante la plata sumei de 262.565,71 euro (echivalentul a 1.078.908,75 lei). Tribunalul arbitral a reținut că pârâta - reclamantă a procedat tot fără temei legal și atunci când a refuzat să achite contravaloarea facturilor din 1 aprilie 2009, motiv pentru care a obligat-o la plata contravalorii acestora, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,05 %, conform art. 12.3 din contract, penalități calculate de la scadență și până la data depunerii cererii de arbitrale.

Cu nesocotirea clauzelor contractuale pârâta - reclamantă a executat și scrisoarea de bună execuție din 25 noiembrie 2008 și a reținut și suma de 1.399.661,96 lei cu titlu de garanție de bună execuție, sumă ce trebuia returnată reclamantei - pârâte în termen de 10 zile de la data recepției. Față de aceste considerente, Tribunalul arbitral a admis acțiunea arbitrală astfel cum a fost completată. Referitor la cererea reconvențională, Tribunalul arbitral a reținut că, așa cum s-a argumentat cu prilejul examinării acțiunii principale, reclamanta - pârâtă și-a îndeplinit obligațiile asumate. Susținerile pârâtei - reclamante au fost găsite ca nefondate căci reclamanta - pârâtă a încheiat cu B.C.R.

Asigurări polița de asigurare din 7 decembrie 2006, fiind respectate prevederile art. 15 din contract, iar pe de altă parte, pârâta - reclamantă nu a dovedit că ar fi plătit în locul reclamantei - pârâte unele costuri legate de organizarea de șantier. În ceea ce privește completarea cererii reconvenționale, Tribunalul arbitral a constatat că și respectivele pretenții erau neîntemeiate, având în vedere: tergiversarea nejustificată de către pârâta - reclamantă a recepției imobilului și evacuarea antreprenorului din șantier; instituirea, pe cale legală, a privilegiului antreprenorului asupra imobilului; cauzele diferite și complexe ale evoluției prețurilor pe piața imobiliară; existența clauzei penale în contract prin care părțile au avut în vedere toate daunele și au limitat cuantumul acestora.

În baza articolului 274 C. proc. civ. și art. 3 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, pârâta - reclamantă a fost obligată la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 317.586,4 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare. Tribunalul arbitral a apreciat, cu majoritate, că nu are temei să hotărască asupra suspendării judecării acțiunii arbitrale principale deoarece hotărârea din care rezultă că s-a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante a fost depusă la dosar împreună cu concluziile scrise. Or, procedând în acest mod pârâta - reclamantă a încălcat dispozițiile articolului 723 C. proc. civ. conform cărora drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, pârâta - reclamantă SC R.E.D. SRL, prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl, a formulat acțiune în anulare, în termen legal, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. 11080/2/2011. În motivarea acțiunii în anulare, petenta pârâtă - reclamantă a arătat că acțiunea arbitrală a fost promovată de reclamanta - pârâtă înainte de deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa, iar la data de 15 septembrie 2011, pe fondul lipsei de procedură cu administratorul judiciar E.D.G.E. B.R.A. Sprl, instanța arbitrală a respins cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a închis dezbaterile, pronunțând hotărârea arbitrală la data de 13 octombrie 2011. Hotărârea arbitrală este nelegală și netemeinică, ea fiind dată cu neîndeplinirea procedurii de citare.

Astfel, deși s-a adus la cunoștința tribunalului arbitral (în ședința din 15 septembrie 2011) împrejurarea că la data de 13 septembrie 2011 a fost înlocuit administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl cu administratorul judiciar E.B.R.A. Sprl, instanța arbitrală nu a dispus citarea pârâtei - reclamante prin noul administrator judiciar, pronunțând în acest mod o hotărâre nelegală.

De asemenea, a fost invocată și nerespectarea prevederilor imperative ale articolului 36 din Legea nr. 85/2006, arătându-se că deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății pârâte - reclamante s-a dispus la data de 5 aprilie 2011 în Dosarul nr. 23210/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, și a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011. Încheierea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la dosarul arbitral, chiar după încheierea dezbaterilor, iar publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență este un mijloc obligatoriu de comunicare a hotărârilor de deschidere a procedurii insolvenței, fiind o sursă de informare publică, la care inclusiv instanța arbitrală ar fi putut avea acces, în virtutea rolului activ.

Având în vedere prevederile cuprinse în art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate actele judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale” și ținând cont de caracterul legal, obligatoriu al suspendării, care se aplică ope legis, petenta a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii arbitrale pronunțate cu nerespectarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că hotărârea judecătorului-sindic este definitivă și executorie, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel că nu era necesară mențiunea „irevocabilă” pe hotărârea depusă la dosarul arbitral.

Petenta a invocat și nerespectarea prevederilor imperative în materie de executare a obligațiilor comerciale, făcând referire la art. 969 C. civ., la dispozițiile contractuale și la situația de fapt. Față de aceste motive, petenta a solicitat anularea sentinței arbitrale din 13 octombrie 2011. În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 364 C. proc. civ. În cauză, intimata reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată, arătând că petenta pârâtă - reclamantă nu a făcut dovada (în fața instanței arbitrale) a intrării în insolvență, astfel că administratorul judiciar nu avea calitate procesuală și nu exista vreun motiv legal pentru care ar fi trebuit citat.

Mai mult, pe parcursul arbitrajului petenta a fost reprezentată de avocați ai I.S.D. I., primul administrator judiciar al acesteia. De asemenea, intimata a invocat faptul că petenta a prezentat instanței arbitrale o simpla fotocopie a sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, pe care a depus-o după închiderea dezbaterilor, că argumentele aduse să susțină acțiunea în anulare sunt contradictorii (solicitându-se suspendarea cauzei, iar pe de altă parte, invocându-se expertiza judiciară pentru schimbarea fondului sentinței) și că aceasta a încălcat dispozițiile art. 723 C. proc. civ., omițând cu rea credință să depună la dosarul arbitral dovada intrării în insolvență, în speranța obținerii unei sentinței arbitrale favorabile.

Prin sentința civilă nr. 34 din 20 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă - reclamantă SC R.E.D. SRL prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl, împotriva sentinței arbitrale din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în Dosarul nr. 284/2009, în contradictoriu cu intimata reclamantă - pârâtă SC S.C. SRL. A anulat sentința arbitrală din 13 octombrie 2011 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. A fixat termen la 3 aprilie 2012, pentru evocarea fondului, cu citarea părților.

Hotărârea a fost dată cu recurs odată cu fondul. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut următoarele: Petenta SC R.E.D. SRL a avut calitatea de pârâtă - reclamantă în cadrul Dosarului arbitral nr. 284/2009 al Camerei de Comerț și Industrie a României - Curtea Comercială de Arbitraj Internațional, dosar soluționat prin pronunțarea sentinței arbitrale din 13 octombrie 2011 a cărei anulare se solicită pe calea prezentei proceduri. Prin încheierea din 5 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, s-a admis cererea debitoarei SC R.E.D. SRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva acesteia, fiind numit administrator judiciar provizoriu I.S.D.

.I. Sprl. Această încheiere a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 25 mai 2011 (filele 16 - 19). Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2011, judecătorul - sindic a acordat un nou termen în cauză cu motivarea: „Pentru ca noul administrator judiciar desemnat de adunarea creditorilor să ia cunoștință de contestație”, în citativ fiind consemnat ca administrator judiciar E.B.R.A. Sprl (filele 31 - 32). Această încheiere a fost completată la data de 18 octombrie 2011 când s-a dispus completarea dispozitivului încheierii de ședință din 13 septembrie 2011 în sensul că înainte de primul alineat s-au introdus două alineate cu următorul conținut: ”Numește administrator judiciar pe E.B.R.A.

Sprl. Dispune încetarea atribuțiilor administratorului judiciar I.S.D I. Sprl” (fila 76). Verificând înscrisurile și susținerile părților din dosarul arbitral, curtea de apel a constatat că, în ședința din 15 septembrie 2011, pârâta - reclamantă a învederat instanței arbitrale că împotriva sa a fost deschisă procedura insolvenței încă din luna mai 2011 și a solicitat disjungerea acțiunii principale de cererea reconvențională și suspendarea acțiunii principale în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Tribunalul arbitral a respins cererea de suspendare formulată în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, a acordat cuvântul pe fondul cauzei, a invitat părțile să depună concluzii scrise până la data de 29 septembrie 2011 și a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2011. Petenta pârâtă - reclamantă a depus concluzii scrise la data de 29 septembrie 2011 prin e-mail, concluzii scrise, la care a atașat și un extras de pe portalul instanțelor pentru a face dovada deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa ( fila 173 vol. XV arbitraj). Având în vedere cele reținute mai sus, din care rezultă că la data de 15 septembrie 2011 (data dezbaterii pe fondul cauzei în fața instanței arbitrale), procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante era deschisă (acest fapt având loc la data de 5 aprilie 2011), dispozițiile articolului 87 pct. 5 C. proc.

civ. erau aplicabile în cauză, respectiv citarea pârâtei - reclamante trebuia să se efectueze prin administrator judiciar. Din înscrisurile dosarului arbitral nu rezultă că această dispoziție legală ar fi fost respectată, neexistând nicio citație emisă părții prin administrator judiciar. Împrejurarea că pârâta - reclamantă a fost reprezentată de un avocat (dl. B.G.) care figurează pe site-ul U.N.P.I.R., ca făcând parte din cadrul I.S.D. I. Sprl (fila 82), nu acoperă nelegala citare a pârâtei - reclamante, pentru termenul la care au avut loc dezbaterile, deoarece acesta nu a prezentat nicio împuternicire acordată de administratorul judiciar, mandatul lui fiind dat de către pârâta - reclamantă anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat ulterior de administratorul judiciar desemnat în cauză.

Mai mult, administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de judecătorul - sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, adunare care a desemnat în calitate de administrator judiciar pe societatea E.B.R.A. Sprl. Acest fapt rezultă din încheierea de ședință din 13 septembrie 2011, din Dosarul de faliment nr. 23210/3/2011/a8, încheiere în care judecătorul - sindic a menționat că termenul acordat a fost pentru a se da posibilitatea noului administrator judiciar desemnat de adunarea creditorilor să ia act de contestația formulată în cauză, fiind indicat în citativul încheierii noul administrator judiciar, respectiv E.B.R.A. Sprl. Prin urmare, la data de 13 septembrie 2011 (anterior datei dezbaterilor pe fondul cauzei) administratorul judiciar era E.B.R.A.

Sprl și nicidecum I.S.D. I. Sprl, care nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor. Cum petenta pârâtă - reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din 15 septembrie 2011, prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și nici nu a fost citată prin acest administrator judiciar, curtea de apel a constatat ca fiind întemeiat primul motiv al acțiunii în anulare, hotărârea arbitrală fiind dată cu nelegala citare a pârâtei - reclamante pentru termenul la care au avut loc dezbaterile. Apărările intimatei reclamante - pârâte întemeiate pe art. 723 C. proc. civ. nu au fost primite, curtea de apel reținând, din înscrisurile aflate la filele 20 - 29 și 31, că și societatea intimată avea cunoștință de deschiderea procedurii, precum și de neconfirmarea administratorului judiciar provizoriu, însă nu a adus la cunoștința tribunalului arbitral acest fapt.

Ca urmare, în baza art. 364 lit. d) C. proc. civ. și art. 366 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a admis acțiunea în anulare, a anulat sentința arbitrală și a fixat termen la 3 aprilie 2012 pentru evocarea fondului. Curtea de apel a apreciat de prisos a analiza și celelalte critici invocate de petentă, însă a menționat că le va avea în vedere cu ocazia soluționării litigiului în fond. Pârâta - reclamantă, prin avocat, a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, pentru pretențiile reclamantei, având în vedere că s-a deschis procedura insolvenței împotriva sa, iar creanțele trebuie judecate de către judecătorul - sindic. Față de pretențiile formulate prin cererea reconvențională, având în vedere că s-au efectuat deja două expertize în cauză, iar la a doua s-au formulat și obiecțiuni, a solicitat judecarea cererii reconvenționale, aspect ce se poare realiza prin disjungerea cauzelor.

Reclamanta - pârâtă SC S.C. SRL, prin avocat, s-a opus și a arătat că cererile sunt strâns legate între ele și nu se pot disjunge, iar dacă se suspendă una dintre cereri, este normal să fie suspendată și a doua. Apărătorul pârâtei - reclamante R.E. a precizat că expertizele au fost efectuate cu obiective separate și, în cazul în care se suspendă judecarea pretențiilor din cererea reconvențională, nu se mai pot formula pretenții noi. Curtea de apel a reținut cauza în pronunțare pe aspectul suspendării judecății cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006. Prin încheierea de la 3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata acțiunii principale formulată de reclamanta - pârâtă SC S.C.

SRL și a cererii reconvenționale formulată de SC R.E.D. SRL prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl. Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel, având în vedere că prin încheierea din 5 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 23210/3/2011 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, (încheiere publicată în B.P.I. din 25 mai 2011) a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D. SRL, iar unul din efectele deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 (suspendare ce se produce de drept, ope legis), a suspendat judecata acțiunii principale formulate împotriva pârâtei - reclamante, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă.

Curtea de apel a apreciat că cele două cereri nu pot fi disjunse și judecate separat deoarece există o strânsă legătură între ele, pretențiile părților decurgând din contractul de antrepriză încheiat de acestea și din modul în care au înțeles să-și execute obligațiile asumate, obligații ce sunt interdependente; prin urmare, judecarea cererilor implică verificarea modului în care ambele părți și-au executat sau nu obligațiile asumate, astfel că suspendarea trebuie să vizeze ambele cereri. Reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl a declarat recurs împotriva încheierii pronunțate la data de 3 aprilie 2012 de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului și casarea în parte a încheierii atacate cu recurs, dispunându-se disjungerea cererii reconvenționale și continuarea judecării acestei cereri. 1. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că nici art. 36 din Legea nr. 85/2006, care se referă la suspendarea cererii în pretenții formulate față de debitoarea supusă procedurii insolvenței și nu a acțiunilor formulate de debitoare și nici C. proc. civ. nu prevăd suspendarea cererii reconvenționale, de drept sau la cerere, motivat de suspendarea cererii principale, așa încât suspendarea cererii reconvenționale constituie o măsură dispusă fără a exista un temei legal. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurenta arată că chiar dacă obligațiile asumate prin contractul de antrepriză sunt reciproce și interdependente, pot fi precis determinate în sarcina fiecărei părți și, drept urmare, nu se poate refuza soluționarea cererii reconvenționale pe motiv că soluționarea cererii principale este suspendată în fața instanței de drept comun și, pe cale de consecință, instanța de fond ar fi trebuit să dispună disjungerea cererii reconvenționale. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța a ajuns la concluzia că este imposibil să examineze obligațiile deduse judecății, decurgând dintr-un contract sinalagmatic și complex, pentru a hotărî asupra cererii reconvenționale, în lipsa cererii principale, or, instanța, tinzând să nege principiul accesului la justiție, nu motivează care anume obligații, dintre cele existente între părți, impun această soluție.

Invocând din nou dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că procedura insolvenței se poate finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ori aceasta înseamnă că niciodată o instanță nu se va pronunța asupra pretențiilor sale față de debitoarea SC S.C. SRL, fiind negat și sub acest aspect accesul liber la justiție. Pârâta SC S.C. SRL București a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 și împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus suspendarea judecății acțiunii principale - ambele hotărâri fiind pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Recurenta solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință: I. În principal, modificarea sentinței nr. 34 din 20 martie 2012, în sensul menținerii sentinței arbitrale nr. 198 din 13 octombrie 2011, ca fiind legală și temeinică.

II. În subsidiar, modificarea încheierii din data de 3 aprilie 2012, prin care s-a dispus suspendarea judecării acțiunii principale, în sensul reținerii cauzei spre judecată de către Curtea de Apel București, evocării fondului ce a făcut obiectul arbitrajului și pronunțarea unei soluții temeinice și legale. I. Pentru modificarea sentinței curții de apel și menținerea ca perfect valabilă a sentinței arbitrale, recurenta învederează următoarele argumente: 1. Instanța de fond a constatat în mod greșit lipsa procedurii de citare a administratorului judiciar la judecarea din arbitraj, câtă vreme administratorul judiciar I.S.D. I. s-a înfățișat la dezbateri, fiind înlocuit numai la data de 18 octombrie 2011, așadar după data pronunțării sentinței arbitrale.

2. Nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru protecția judiciară a unui drept - nemo auditor propriam turpitudinem allegans, deci este evident că avocații numiți să reprezinte R.E.D. în cadrul arbitrajului aveau obligația de a înștiința Curtea Arbitrală cu privire la deschiderea insolvenței debitoarei. 3. R.E.D. a continuat cu bună știință acțiunea arbitrală pentru că urmărea să își valorifice creanța pretinsă prin cererea reconvențională. Ca atare, arbitrajul nu poate fi interpretat strict ca o acțiune în realizarea creanțelor împotriva debitoarei R.E.D. 4. R.E.D. a înștiințat instanța arbitrală despre insolvență într-o fază procesuală nepermisă, deci este firesc ca actul depus să nu fi dobândit efecte juridice.

II. Ca argument pentru modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării acțiunii principale este relevată conduita de rea - credință a debitoarei R.E.D. în cadrul arbitrajului, ceea ce lipsește Synergy de mijloace echivalente de a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență. La data de 15 ianuarie 2013, recurenta reclamantă SC R.E.D. SRL a formulat întâmpinare la recursurile declarate de către SC S.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 și a încheierii din data de 3 aprilie 2012, pronunțate de către Curtea de Apel București, solicitând respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, ca inadmisibil și anularea recursului formulat împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, ca nemotivat.

În ce privește excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, recurenta reclamantă solicită admiterea excepției, arătând că prin această sentință Curtea de Apel București a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a pronunțat asupra fondului, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 366 C. proc. civ., sentința putând fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea asupra fondului cauzei. Privind excepția nulității recursului pârâtei împotriva încheierii pronunțate la data de 3 aprilie 2012, recurenta reclamantă solicită admiterea acesteia, susținând, în temeiul dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că acest recurs este nemotivat, rezumându-se doar la a aduce critici formulate cu rea - credință și fără legătură cu încheierea atacată. Pentru termenul din 16 ianuarie 2013, B.C.R. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei - reclamante SC R.E.D. SRL, solicitând admiterea cererii și, în consecință, respingerea recursului formulat de SC S.C. SRL împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 și încheierii din 3 aprilie 2012 și admiterea recursului formulat de SC R.E.D. SRL împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, modificarea în parte a acesteia, în sensul disjungerii cererii reconvenționale formulate de R.E.D.

și judecării acesteia în mod separat și menținerea suspendării cererii formulate de Synergy, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, - pentru motivele și argumentele, privind ambele recursuri, prezentate în cererea de intervenție, admisă în principiu, prin încheierea pronunțată la 16 ianuarie 2013. Terțul intervenient accesoriu și-a justificat interesul actual prin simplul fapt că hotărârea pronunțată în favoarea celui pentru care a intervenit îi conferă intervenientului o siguranță (absolută sau relativă) că drepturile sale, în general conexe cu situația juridică din speță, nu vor fi afectate. A arătat că B.C.R. este titularul unui drept de creanță asupra SC R.E.D. SRL și creanța a fost adusă la masa credală în procedura deschisă în ce o privește pe SC R.E.D.

SRL și înscrisă în tabelul creditorilor. A solicitat admiterea excepției inadmisibilității recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012, susținând că aceasta este o hotărâre intermediară, ce nu poate fi atacată separat, ci doar odată cu fondul. A mai arătat că recursul pârâtei împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 este nefondat, deoarece art. 36 din Legea nr. 85/2006 introduce un caz de suspendare de drept pentru cererile având ca obiect pretenții împotriva celui împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenței, instanța neavând posibilitatea de apreciere asupra oportunității acestei măsuri. În ce privește recursul declarat de reclamanta SC R.E.D.

SRL a susținut că acesta este fondat, întrucât față de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod greșit prima instanță a dispus suspendarea cererii reconvenționale formulate de reclamantă, având în vedere că acest text legal se referă exclusiv la cererile formulate împotriva celui aflat în procedura prevăzută de această lege. Asupra recursurilor astfel declarate, se constată următoarele: Excepția inadmisibilității recursului pârâtei, invocată de recurenta reclamantă, cât și de intervenientul accesoriu în interesul acestei recurente, potrivit căreia recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 este inadmisibil, întrucât, prin această sentință, Curtea de Apel București a admis acțiunea în anulare și a anulat sentința arbitrală, însă nu s-a pronunțat asupra fondului, caz în care hotărârea de anulare nu se va putea ataca cu recurs decât odată cu fondul și nu separat, nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 366 C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea în anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului. Hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs. Din examinarea textului legal mai sus menționat, se observă astfel că legiuitorul a statuat reglementări exprese privind arbitrajul comercial, inclusiv în ce privește exercitarea căilor de atac în această materie.

Se constată, drept urmare, că a fost instituită regula conform căreia hotărârea prin care s-a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului, fără a se face vreo distincție între situația în care judecătorul s-a pronunțat și pe fondul cauzei și situația în care judecătorul nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, or, în aplicarea principiului ubi lex non distinquit nec nos distinguere, rezultă fără putință de tăgadă că în ambele situații hotărârea instanței judecătorești este supusă recursului. Există și o excepție de strictă interpretare, potrivit căreia, în împrejurarea în care se impune administrarea de noi probe în fața instanței judecătorești, hotărârea în anulare nu se va putea ataca decât odată cu hotărârea asupra fondului, or, în speță, se constată că sentința arbitrală a fost anulată în temeiul dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc.

civ., pentru lipsă de procedură și nu datorită necesității administrării unor probe noi, așa încât în cauză nu este aplicabilă excepția, ci regula prevăzută la art. 366 teza finală C. proc. civ., conform căreia hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs și, în consecință, excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă se va respinge, ca neîntemeiată. Recurenta reclamantă a mai invocat și excepția nulității recursului pârâtei, ca fiind nemotivat, însă nici această excepție nu este întemeiată și va fi, de asemenea, respinsă, întrucât se constată că pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc.

civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, iar, pe de altă parte, recursul conține totuși critici succinte îndreptate împotriva încheierii atacate, așa încât nu se poate susține justificat că recursul declarat de pârâtă este nemotivat. În ce privește recursul declarat de reclamantă, împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, se constată următoarele: Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă critică, în esență greșita suspendare și a judecării cererii reconvenționale, susținând că se impune casarea în parte a încheierii atacate cu recurs, disjungerea cererii sale reconvenționale și continuarea judecării acestei cereri, în esență, deoarece nici art. 36 din Legea nr. 85/2006 și nici C. proc.

civ. nu prevăd suspendarea cererii reconvenționale, motivat de suspendarea cererii principale, pe de altă parte, chiar dacă obligațiile părților din contractul de antrepriză sunt reciproce și interdependente, pot fi precis determinate în sarcina fiecărei părți și nu se justifică refuzul soluționării cererii reconvenționale sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât instanța nu a motivat care anume obligații au impus această soluție. În fine, procedura insolvenței putându-se finaliza cu radierea sa din Registrul Comerțului, ar putea determina situația ca niciodată o instanță să se mai pronunțe asupra pretențiilor sale. Examinând susținerile recurentei reclamante, se reține că acestea nu pot fi primite, întrucât se constată că, în speță, curtea de apel a apreciat corect că, deoarece s-a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei - reclamante SC R.E.D.

SRL, iar unul din efectele acestei proceduri, astfel cum este el prevăzut de art. 36 din Legea nr. 85/2006 este suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare, ce se produce ope legis, se impune suspendarea judecării, atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale. Tot corect s-a apreciat că între cele două cereri există o strânsă legătură, că pretențiile părților sunt interdependente și că judecarea cererilor implică verificarea modului în care ambele părți și-au executat sau nu obligațiile decurgând din contractul de antrepriză încheiat între acestea. Prin urmare, se constată că s-a avut în vedere suspendarea de drept a acțiunilor judiciare prevăzută de Legea nr. 85/2006, interdependența obligațiilor asumate de părți și caracterul inseparabil al celor două cereri și în mod judicios, pentru o judecată unitară, s-a dispus suspendarea judecării ambelor cereri.

Se mai constată și că hotărârea (încheierea) pronunțată este motivată, conținând argumentele care au format convingerea judecătorului și că nu era necesar ca instanța să particularizeze și să menționeze în mod concret care anume dintre obligațiile părților au impus această soluție, așa cum susține recurenta, pentru că este vorba doar de a examina dacă, în raport de actele existente la dosar și de dispozițiile incidente în cauză, se justifică luarea unei măsuri, în speță, suspendarea judecării ambelor cereri. În consecință, recursul reclamantei se va respinge ca fiind nefondat. În ce privește recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 34 din 20 martie 2012 și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012, pronunțate de Curtea de Apel București, se constată următoarele: Prin invocarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său și, în principal, modificarea în tot a sentinței pronunțate de către curtea de apel, în sensul respingerii acțiunii în anulare formulate de reclamantă, iar, în subsidiar, modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei, reținerii cauzei spre rejudecare, evocării fondului și pronunțării unei soluții legale și temeinice. În motivarea recursului declarat împotriva sentinței curții de apel, recurenta pârâtă susține, în esență, că nu este îndeplinită niciuna din condițiile pentru care devin incidente dispozițiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., privind nelegala sa citare pentru termenul din 15 septembrie 2011, la care au avut loc dezbaterile și își argumentează pe larg susținerile în dezvoltarea recursului.

Examinând susținerile pârâtei se constată însă că ele nu pot fi primite, întrucât din actele dosarului rezultă fără nicio putință de tăgadă că la judecarea litigiului în fața instanței de arbitraj au fost încălcate dispozițiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ., partea nefiind legal citată. Astfel, la data de 15 septembrie 2011, - data dezbaterii pe fond a cauzei, procedura insolvenței împotriva pârâtei reclamante era deschisă și, la acel moment, citarea acestei părți trebuia să se efectueze prin administrator judiciar, or, faptul că pârâta - reclamantă a fost reprezentată la acest termen de un avocat, care nu a prezentat nicio împuternicire acordată de administratorul judiciar, mandatul său fiind dat anterior deschiderii procedurii insolvenței și neconfirmat ulterior de administratorul judiciar desemnat în cauză, nu este de natură să acopere nelegala citare, - așa cum corect a reținut și curtea de apel.

Tot corect s-a reținut că administratorul judiciar I.S.D. I. Sprl desemnat provizoriu de judecătorul sindic nu a fost confirmat de Adunarea Creditorilor, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și că la data de 13 septembrie 2011, astfel cum rezultă din dosarul de faliment, administrator judiciar era E.B.R.și nu I.S.D. I. Sprl. Având în vedere că pârâta - reclamantă nu a fost prezentă la dezbaterile din data de 15 septembrie 2011, respectiv nu a fost legal reprezentată prin administrator judiciar E.B.R.A. Sprl și nici nu a fost legal citată prin acest administrator judiciar, în mod judicios s-a concluzionat că este întemeiat primul motiv al acțiunii în anulare și anume, cel formulat prin invocarea dispozițiilor art. 364 lit. d) C. proc.

civ. și fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâta - reclamantă, cu consecința anulării sentinței arbitrale. Drept urmare, acest recurs va fi respins, ca nefondat. Referitor la recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București se constată că este, de asemenea, nefondat și va fi respins, ca atare. Recurenta - pârâtă solicită modificarea încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății acțiunii principale susținând că, prin conduita de rea - credință a debitoarei R.E.D. în cadrul arbitrajului, Synergy a fost lipsită de mijloace echivalente de a-și realiza creanța în cadrul procedurii de insolvență.

În ce privește această încheiere, este de precizat că ea a fost supusă examinării instanței de recurs cu ocazia analizării recursului reclamantei îndreptat împotriva aceleași încheieri și s-a apreciat că este legală, măsura suspendării judecății ambelor cereri fiind dispusă în mod justificat, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, iar invocarea de către recurenta - pârâtă a relei - credințe a reclamantei, de natură să-i creeze prejudicii, nesusținută de dovezi în acest sens, nu poate conduce la admiterea recursului său și modificarea încheierii așa cum a solicitat, cu atât mai mult cu cât critica trebuie să privească soluția și considerentele avute în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii.

Astfel fiind, și acest recurs se va respinge, ca nefondat. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte: Va respinge excepțiile inadmisibilității și nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, și împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel, invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl. Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, și excepția nulității recursului declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel, invocate de recurenta - reclamantă SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.E.D. SRL Voluntari prin lichidator Judiciar E.B.R.A. Sprl împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C.

SRL București împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și împotriva sentinței nr. 34 din 20 martie 2012 pronunțată de aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2013.