ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 116A din 5 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală

- a respins ca

nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A.A.;

- .a admis apelurile

formulate de pârâții SC N. România și BV M.E. SRL și cererea de aderare la apel

formulată de apelanta – chemată în garanție SC T.F.P. SRL ;

- a schimbat în parte

sentința atacată;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL și a respins

acțiunea formulată împotriva acesteia;

- a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta SC N. România SRL ca rămasă fără

obiect;

- a obligat pârâta BV

M.E. SRL la plata către reclamantă a sumei 300 Euro cu titlu de remunerație

echitabilă și

- a respins, ca

neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de BV M.E. SRL împotriva

SC T.F.P. SRL.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 12 martie 2008 reclamanta A.A. a chemat în judecata pe

pârâții SC N. România SRL, S.C. T.F.P. S.R.L., BV M.C.E. SRL, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtelor

la plata contravalorii sumei de 100.000 Euro ca urmare a folosirii fără drept a

imaginii reclamantei, a vocii sale și a interpretării sale în cadrul reclamei

pentru produsele N., cu toate consecințele care s-au produs ca urmare a

acesteia,

- obligarea pârâtelor

ca timp de trei săptămâni consecutiv, în două zile din săptămână, la ore de

maxima audiență, în cadrul a trei televiziuni cu cel mai ridicat rating să se

difuzeze, pe cheltuiala acestora, un mesaj în care să se prezinte dispozitivul

prezentei hotărâri .

- ca respectivul clip

publicitar să nu mai fie utilizat de către parate în scopuri publicitare sau de

orice altă natură.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 21 martie 2006 a încheiat contractul de

angajare actor cu S.C. T.F.P. S.R.L., prin care a cedat pe perioada de 1 an

drepturile asupra imaginii și vocii sale pentru reclama la produsele pârâtei , interpretând

rolul „Mama”.

La data de 21 martie 2007

contractul dintre reclamantă și S.C. T.F.P. S.R.L. a încetat, însă începând cu

data de 22 octombrie 2007, în cadrul calupurilor publicitare prezentate la

televiziunile din România, a început redifuzarea aceluiași clip conținând

imaginea, vocea și interpretarea reclamantei, fără ca vreuna din pârâte să îi

fi solicitat ca în cadrul redifuzării să fie folosită și imaginea, vocea și

interpretarea sa. Cedarea imaginii și vocii s-a realizat pe durată determinată,

reclamanta neacceptând faptul ca pârâtele să poată folosi clipul pentru

publicitate după încetarea acestei durate.

Prin sentința civilă

nr. 480 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-au admis, în parte, acțiunea, precum și cererile de chemare în garanție

formulate, și au fost obligate, în solidar, pârâtele și chematele în garanție să

plătească reclamantei suma de 5000 EURO despăgubiri. Au fost respinse ca

neîntemeiate capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată și s-a luat act

că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

În motivarea sentinței

s-au reținut, în esență, următoarele:

În accepțiunea Legii

8/1996, coroborată cu dispozițiile contractelor depuse ca probatoriu,

reclamanta are calitatea de artist interpret, iar pârâta N. este în fapt

proprietara spotului „Șmecherii”, adică titulara drepturilor de autor.

Aceste afirmații sunt dovedite dincolo de orice dubiu de prevederile aflate în

contractele depuse ca probatoriu.

Pe de o parte, A.A.,

reclamanta, este, în conformitate cu prevederile Contractului de angajare actor

încheiat cu T. la data de 21 martie 2006, interpretul.

Pe de altă parte,

pârâta N. este în fapt, dar și în accepțiunea legală a termenului, titulara

drepturilor de autor asupra spotului „Șmecherii”. Acest lucru rezultă din

coroborarea a două prevederi contractuale: art. 13 din Contractul nr.

1128/3/01/2007 (încheiat între N. și M.C.N.) și art. 8 c) din Contractul cadru

de prestări servicii nr. 1221 din 10 ianuarie 2007 (încheiat intre M.C.N. și T.),

ambele depuse ca probatoriu la dosar și coroborate cu prevederile legale

relevante.

În raport de aceste

elemente, atât pârâta N. cât și reclamanta dețin, în accepțiunea Legii 8/1996,

drepturi ce sunt protejate. Pârâta N., în conformitate cu prevederile art. 1-4

din Legea 8/1996, coroborate cu prevederile contractuale, este titulara

drepturilor de autor asupra spotului publicitar „Șmecherii”, în timp ce

reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 95 din Legea 8/1996, în

calitatea sa de artist interpret, este titulara unor drepturi conexe

drepturilor de autor ale pârâtei.

Reclamanta nu numai că

nu se putea opune unei redifuzări (reradiodifuzări), dar aceasta nu poate cere

instanței sa interzică pârâtei N. (cum a cerut prin capătul 3 de cerere) să mai

folosească și pe viitor acest spot publicitar deoarece dreptul de autor al

pârâtei N. prevalează în această situație dreptului conex al reclamantei.

Singura obligație legală ce incumbă pârâtei N. în această situație fiind

acordarea unei remunerații echitabile.

Este echitabilă o

remunerație a reclamantei în sumă de 5000 Euro, care urmează a fi plătită în

solidar de toți pârâții și chemații în garanție, care au consimțit la

redifuzarea spotului publicitar, fără a încheia vreun contract și cu

reclamanta, sumă care este mult superioară remunerației acesteia stabilită prin

contract pentru primul an, și mult inferioară celei solicitate de reclamantă,

în legătură cu care instanța a apreciat că este nejustificată-în fapt, în speță

fiind vorba doar de o încălcare a voinței reclamantei și nu de vreun prejudiciu

de imagine, iar în ceea ce privește susținerea reclamantei că ar fi fost – prin

aceasta – împiedicată să participe la alte proiecte, nu s-a făcut nicio dovadă

în acest sens, martorul M.N. având o depoziție vagă și generală.

În ceea ce privește

difuzarea prin televiziune a dispozitivului hotărârii ce urmează sa fie pronunțată

în prezenta cauză, tribunalul a apreciat că această cerere are caracter sancționator

și nu reparator, că instanța nu are un temei legal pentru a dispune in acest

mod, nicio televiziune nefiind parte în proces, că o astfel de sancțiune nu are

un obiectiv evident, având in vedere că în speță se discută despre stabilirea

unor remunerații și nu despre un prejudiciu de imagine care să nu poată fi

reparat într-un alt mod.

Cu privire la

utilizările viitoare ale clipului publicitar, instanța a respins și această

cerere așa cum a fost formulată, deoarece reclamanta A.A. nu poate formula

pretenții decât referitoare la interpretarea sa din spotul „Șmecherii” și nu la

spot în ansamblul său, care poate fi refăcut înlocuind cadrele în care apare

interpretarea reclamantei A.A. cu un alt personaj.

În motivarea apelului

formulat împotriva sentinței primei instanțe, pârâta S.C. N. ROMÂNIA S.R.L a

arătat următoarele:

Așa cum s-a susținut

și prin întâmpinarea depusă la dosar și s-a probat prin înscrisurile depuse la

dosar, T. era singura persoană juridică care a încheiat cu intimata ­reclamantă

un contract în baza căreia aceasta din urmă îi ceda lui T. drepturile conexe

dreptului de autor (aici drepturile asupra interpretării sale - imaginea și

vocea).

Pe cale de

consecință, indiferent cine era titularul dreptului de autor asupra spotului „Șmecherii”,

era numai obligația lui T. să satisfacă pretențiile artiștilor interpreți, atât

cu ocazia filmării spotului, cât și cu ocazia difuzării sau redifuzării

acestuia.

Față de aceste

aspecte, apelanta - pârâtă N. a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive. Cu toate acestea, prin încheierea din data de 21 octombrie 2008,

instanța de fond a considerat că N. are calitate procesuală pasivă și a

menținut-o în cadrul procesual, în calitate de pârâtă.

Instanța a acordat o

remunerație mult prea ridicată raportat la prestația acesteia, detaliindu-se

argumentele care susțin această critică.

În motivarea apelului,

pârâta BV M.C.N. E. SRL („M.C.N.”) a arătat următoarele:

În situația de față

se poate vorbi doar despre stabilirea unei remunerații echitabile pentru

redifuzarea spotului, redifuzare care se poate efectua conform legii fără

acordul prealabil al interpretului (adică al reclamantei). Deoarece părțile nu

se află în situația unei utilizări ilicite a interpretării, după cum constată

și instanța de fond, aplicabile vor fi art. 92 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin.

(2) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, mai exact

remunerația echitabilă se va determina „avându-se în vedere sumele plătite

uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării,

precum și alte circumstanțe ale cazului”.

În motivarea

apelului, chemata în garanție SC T.F.P. SRL a arătat următoarele:

Având în vedere

prevederile art. 5 alin. (10)-(14) ale contractelor M.C.N. - T. nr. 4921 din 10

ianuarie 2006 și 1221 din 10 ianuarie 2007 solicită instanței să constate

răspunderea sa pentru pretențiile reclamantei A.A. și să o oblige la plata

remunerației echitabile și a oricăror alte sume stabilite de instanță în

sarcina sa.

În motivarea apelului,

reclamanta a arătat că prin redifuzarea acestei reclame și continuarea

redifuzării pe acea perioadă, fără acordul său, i-a fost încălcat chiar dreptul

de a decide asupra imaginii, utilizării vocii și interpretării sale, iar

aceasta dovedește o rea credință intenționată din partea pârâților.

Instanța consideră ca

echitabilă acordarea unei sume de 5000 de Euro raportat la faptul că prețul

contractului a fost de 300 de Euro, însă aceasta nu este echitabilă raportat la

încălcarea cu intenție și rea credință a voinței sale. Fiecare redifuzare în

parte reprezentă prin ea însăși o încălcare și, neavând altă valoare ca unitate

de evaluare decât cea prevăzută în contract și anume de 300 Euro, a solicitat

despăgubiri ca urmare a aplicării acestei sume la încălcarea unei valori

esențiale și anume voința și drepturile unei persoane, pentru fiecare încălcare

în parte datorându-se această valoare. În cauză s-au produs mai bine de 600 de

încălcări cu intenție și rea credință, deci la un simplu calcul ar fi rezultat

180.000 de Euro. O astfel de sumă nu este mare raportat la încălcarea adusă și

la profiturile obținute de societate care a utilizat acest videoclip, precum și

raportat la respectul față de drepturile consfințite de lege și care generic se

întruchipează în drepturile de autor

Intimata ­chemată în

garanție T.F.P. S.R.L., în temeiul art. 293 și urm. C. proc. civ., a formulat

cerere de aderare la apel, și anume la apelurile declarate de A.A. și BV M.C.E.

SRL, solicitând respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A.A. și respingerea,

în parte a apelului declarat de apelanta-pârâtă BV M.C.E. SRL, în sensul

respingerii cererii acesteia de obligare a intimatei la plata remunerației

echitabile sau a oricăror alte sume ce urmează a fi stabilite de către instanță

în sarcina apelantei-pârâte; modificarea în parte a sentinței în sensul

respingerii primului capăt al cererii de chemare în judecată formulate de

apelanta-reclamantă A.A. ca neîntemeiat și, în subsidiar, în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție a acesteia formulate de apelanta-pârâtă BV M.C.E.

SRL.

Analizând materialul

probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, ale

aderării la apel și apărările părților, Curtea a constatat nefondat apelul

formulat de apelanta-reclamantă, fondate apelurile formulate de pârâți și

aderarea la apel, pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește

apelul formulat de pârâta SC N. România SRL, este fondat motivul de apel prin

care se susține lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte în raport de

pretențiile din acțiune, având în vedere că reclamanta a solicitat repararea

daunei provocate ca urmare a „folosirii fără drept a imaginii reclamantei, a

vocii sale și a interpretării sale în cadrul reclamei pentru produsele N., cu

toate consecințele care s-au produs ca urmare a acesteia”.

Or, potrivit art. 106

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul unei înregistrări audiovizuale

este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și își asumă

responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a unei opere

audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu de

sunet și, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice și financiare

necesare, iar conform art. 106

3

producătorul unei înregistrări

audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice

reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări

audiovizuale (a); distribuirea originalului sau a copiilor propriilor

înregistrări audiovizuale (b); radiodifuzarea și comunicarea publică a

propriilor înregistrări audiovizuale (f).

În speță, producător

este

S.C.

T.F.P. S.R.L., care a și încheiat cu reclamanta contractul de angajare a

acesteia în calitate de interpret pentru realizarea spotului publicitar în

cauză.

SC N. România SRL,

este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru

realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a

angajat casa de producție S.C. T.F.P. S.R.L., dar relațiile contractuale dintre

aceste societăți nu o privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale

doar cu producătorul, care are și drepturile patrimoniale exclusive menționate

anterior, și răspunde pentru exercitarea lor cu respectarea legii.

Astfel,

SC N. România SRL nu

este parte în raportul obligațional care face obiectul acestui litigiu și, ca

atare, nu are calitate procesuală pasivă.

Având în vedere că

acțiunea trebuie respinsă împotriva acesteia, a rămas fără obiect cererea de

chemare în garanție formulată împotriva SC Z.M. SRL, conform art. 60 alin. (1)

C. proc. civ.

Apelurile celorlalte

părți au fost analizate simultan, întrucât vizează aceeași problemă a încadrării

juridice a cererii și a cuantumului remunerației cuvenite reclamantei.

În ceea ce o privește

pe BV M.C.E. SRL, aceasta nu a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală

pasivă, prin apel solicitând doar ca în cazul în care va fi obligată la plata

despăgubirilor către reclamantă, să fie obligat SC T.F.P. SRL, la rândul său,

în calitate de chemat în garanție, să îi plătească această sumă.

Or, atât timp cât în

speță nu s-a făcut dovada că BV M.C.E. SRL ar fi virat către SC T.F.P. SRL suma

în cauză pentru a îi fi plătită reclamantei, nu se justifică admiterea acestei

cereri, nefiind îndeplinite condițiile art. 1169 C. civ., acestea fiind și

motivele pentru care aderarea la apel formulată de chemata în garanție a fost

considerată întemeiată.

În speță nu se pune

problema plății despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale, având

în vedere normele legale care guvernează situația de fapt în cauză.

Astfel, din interpretarea

art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, artistul interpret sau

executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice radiodifuzarea

și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției sale, doar în cazul

în care interpretarea ori execuția nu a fost deja fixată sau radiodifuzată.

Or, în speță, este

aplicabilă situația de excepție enunțată de acest text de lege, iar, potrivit

lit. g)

1

, în situația specificată la lit. g)

artistul interpret

are dreptul numai la remunerație echitabilă.

Ca atare, nu este

întemeiată susținerea apelantei reclamante în sensul că i s-ar fi încălcat

dreptul de a autoriza comunicarea publică a interpretării sale.

De asemenea,

reclamanta nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a

acestei redifuzări, nici material și nici moral, în apel susținând chiar că nu

are îndoieli cu privire la calitatea produsului.

În ceea ce privește

stabilirea remunerației echitabile, pentru redifuzare, cu privire la care nu a

intervenit o convenție între părți, sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin.

(2) potrivit căruia „când remunerația nu a fost stabilită prin contract,

autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii,

stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite

uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării,

precum și alte circumstanțe ale cazului.”

Referitor la

cuantumul acestei remunerații, suma de 300 de Euro pe care a primit-o

reclamanta în baza contractului prin care a fost angajată să joace în acest

clip publicitar, care includea și drepturile menționate la pct. 4 din contract,

inclusiv asupra imaginii sale pe o perioadă de 1 an, cu al cărei cuantum

apelanta pârâtă

BV

M.C.E. SRL a fost de acord, reprezintă o remunerație echitabilă, raportat la durata

utilizării (4 luni), ținând cont și de faptul că inițial a fost plătită și

pentru realizarea rolului încredințat, nu numai pentru drepturile ce țineau de

difuzarea clipului publicitar, că reclamanta nu s-a declarat nemulțumită de

plata inițială, considerând-o astfel, corespunzătoare. Perioada de 1 an din

contract, pct. 4.7, circumscrie durata contractului raportat la drepturile și

obligațiile sale.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele

motive:

reținut în mod greșit lipsa calității procesuale pasive a pârâtei S.C. N.

ROMÂNIA SRL.

Faptul că cesiunea drepturilor

pe care le deținea a încetat la data de 21 martie 2007, deci înaintea reînceperii

difuzărilor, nu este contestat, ceea ce înseamnă că s-au folosit fără drept

imaginea, prestația sa etc.

Articolul 101 din

Legea 8/1996 prevede că, în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau

executant care a participat la realizarea unei opere audiovizuale se prezumă că

cedează producătorului acestuia dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale

astfel fixate, ceea ce înseamnă că în cazul în speță acesta a fost cedat pentru

durata precizată în contract și nu și după această perioadă.

Din documentele

depuse la dosar rezultă că S.C. N. a solicitat pregătirea casetelor pentru

utilizarea și difuzarea spotului, ceea ce înseamnă că utilizatorul și beneficiarul

fără drept este această pârâtă, iar aceasta în lipsa unui contract încheiat în

acest sens.

Având în vedere că a înaintat

cerere pentru folosirea fără drept și nu încălcarea unor prevederi contractuale,

deoarece pentru a se încalcă prevederi contractuale ar trebui să existe un

contract, ceea ce nu există, din modul de dispunere rezultă faptul că instanța

a considerat prezenta cauză un litigiu contractual și nu o răspundere civilă delictuală

în temeiul Legii 8/1996.

de producător, în lumina art. 106

1

alin. (2) din Legea 8/1996 ,

trebuie să se țină cont de faptul că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile

ca persoana fizică sau juridică respectivă să aibă inițiativa și să își asume

responsabilitatea organizării și realizării primei fixări, iar aceasta să furnizeze

mijloacele tehnice și financiare necesare.

Din analiza contractelor

încheiate între părți rezultă că acestea nu pot fi decât de mandat, în care pe

rând calitatea de mandant revine SC N. ROMÂNIA SRL, în cazul contractelor cu BV

M.C.N.E. SRL și Z.M. SRL, și apoi BV M.C.N.E.SRL în contractul cu SC T. F.P.

În aceste condiții,

calitatea de producător trebuie analizată pe rând raportat la S.C. N. România

S.R.L. și B.V. M.C.N.E. S.R.L.

încălcat prevederile legale și atunci când a stabilit remunerația, deoarece în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 98 din lege.

Articolul 43 are în

vedere situația când între părți există contract valabil, iar alin. (2) al art.

43 se referă la situația când din contract lipsește prevederea referitoare la

prețul contractului, neavând aplicare în ipoteza inexistenței unui contract.

Oricum, criteriile

avute în vedere de instanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor, în baza

textului legal aplicat, sunt greșite.

S-a apreciat că durata

utilizării este mai mică decât termenul cesiunii, ceea ce înseamnă că dacă aștepta

3 ani era mai bine.

În ceea ce privește

destinația operei, care în cazul în speță era în scop publicitar, respectiv de

vânzare de mărfuri, dacă se acceptă ideea aplicării art. 43 alin. (2), atunci

trebuie să se accepte și ideea aplicării art. 43 alin. (3) raportat la

vânzările obținute.

În cele 4 luni de

redifuzare, aceasta s-a produs de mai mult de 600 de ori, fiecare reprezentând

o redifuzare cu nerespectarea drepturilor sale.

Trebuia avută în

vedere și vinovăția beneficiarului.

Toate aceste aspecte

au fost omise de instanță în analiză, în eventualitatea în care se va considera

că textul legal aplicabil este cel prevăzut de art. 43 alin. (2) din lege.

Înalta Curte constată

că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.

Instanța de apel a

făcut o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC N. România SRL.

În justificarea

lipsei calității procesuale a acestei pârâte s-a reținut că SC N. România SRL

este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru

realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a

angajat casa de producție S.C. T.F.P. S.R.L., cu care a încheiat contract

reclamanta recurentă, iar relațiile contractuale dintre aceste societăți nu o

privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale doar cu producătorul,

care are și drepturi patrimoniale exclusive și răspunde pentru exercitarea lor

cu respectarea legii. În condițiile în care SC N. România SRL nu este parte în

raportul obligațional care face obiectul acestui litigiu, această societate nu are

calitate procesuală pasivă. Numai că, după cum a invocat reclamanta, aceasta nu

a solicitat drepturi care i s-ar cuveni în temeiul contractului încheiat și a

relațiilor contractuale dintre pârâte, ci urmare a folosirii spotului

publicitar în afara perioadei de derulare a contractului pe care l-a încheiat, respectiv

după data de 21 martie 2007 când a expirat contractul, cu clauzele convenite,

iar sub acest aspect a indicat că utilizator a fost SC N. România SRL

Constatând, prin

urmare, că în cauză s-a făcut o greșită soluționare a excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL, fără a se cerceta

cauza față de această societate, în sensul imputat de reclamanta recurentă,

Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C.

proc. civ. și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici

formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta A.A. împotriva deciziei nr. 116 A din 05 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 03 februarie 2012.