ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 116A din 5 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală - a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A.A.; - .a admis apelurile formulate de pârâții SC N. România și BV M.E. SRL și cererea de aderare la apel formulată de apelanta – chemată în garanție SC T.F.P. SRL ; - a schimbat în parte sentința atacată; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia; - a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC N. România SRL ca rămasă fără obiect; - a obligat pârâta BV M.E.

SRL la plata către reclamantă a sumei 300 Euro cu titlu de remunerație echitabilă și - a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de BV M.E. SRL împotriva SC T.F.P. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie 2008 reclamanta A.A. a chemat în judecata pe pârâții SC N. România SRL, S.C. T.F.P. S.R.L., BV M.C.E.

SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtelor la plata contravalorii sumei de 100.000 Euro ca urmare a folosirii fără drept a imaginii reclamantei, a vocii sale și a interpretării sale în cadrul reclamei pentru produsele N., cu toate consecințele care s-au produs ca urmare a acesteia, - obligarea pârâtelor ca timp de trei săptămâni consecutiv, în două zile din săptămână, la ore de maxima audiență, în cadrul a trei televiziuni cu cel mai ridicat rating să se difuzeze, pe cheltuiala acestora, un mesaj în care să se prezinte dispozitivul prezentei hotărâri . - ca respectivul clip publicitar să nu mai fie utilizat de către parate în scopuri publicitare sau de orice altă natură.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 21 martie 2006 a încheiat contractul de angajare actor cu S.C. T.F.P. S.R.L., prin care a cedat pe perioada de 1 an drepturile asupra imaginii și vocii sale pentru reclama la produsele pârâtei , interpretând rolul „Mama”. La data de 21 martie 2007 contractul dintre reclamantă și S.C. T.F.P. S.R.L. a încetat, însă începând cu data de 22 octombrie 2007, în cadrul calupurilor publicitare prezentate la televiziunile din România, a început redifuzarea aceluiași clip conținând imaginea, vocea și interpretarea reclamantei, fără ca vreuna din pârâte să îi fi solicitat ca în cadrul redifuzării să fie folosită și imaginea, vocea și interpretarea sa.

Cedarea imaginii și vocii s-a realizat pe durată determinată, reclamanta neacceptând faptul ca pârâtele să poată folosi clipul pentru publicitate după încetarea acestei durate. Prin sentința civilă nr. 480 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-au admis, în parte, acțiunea, precum și cererile de chemare în garanție formulate, și au fost obligate, în solidar, pârâtele și chematele în garanție să plătească reclamantei suma de 5000 EURO despăgubiri. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată și s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. În motivarea sentinței s-au reținut, în esență, următoarele: În accepțiunea Legii 8/1996, coroborată cu dispozițiile contractelor depuse ca probatoriu, reclamanta are calitatea de artist interpret, iar pârâta N. este în fapt proprietara spotului „Șmecherii”, adică titulara drepturilor de autor.

Aceste afirmații sunt dovedite dincolo de orice dubiu de prevederile aflate în contractele depuse ca probatoriu. Pe de o parte, A.A., reclamanta, este, în conformitate cu prevederile Contractului de angajare actor încheiat cu T. la data de 21 martie 2006, interpretul. Pe de altă parte, pârâta N. este în fapt, dar și în accepțiunea legală a termenului, titulara drepturilor de autor asupra spotului „Șmecherii”. Acest lucru rezultă din coroborarea a două prevederi contractuale: art. 13 din Contractul nr. 1128/3/01/2007 (încheiat între N. și M.C.N.) și art. 8 c) din Contractul cadru de prestări servicii nr. 1221 din 10 ianuarie 2007 (încheiat intre M.C.N. și T.), ambele depuse ca probatoriu la dosar și coroborate cu prevederile legale relevante.

În raport de aceste elemente, atât pârâta N. cât și reclamanta dețin, în accepțiunea Legii 8/1996, drepturi ce sunt protejate. Pârâta N., în conformitate cu prevederile art. 1-4 din Legea 8/1996, coroborate cu prevederile contractuale, este titulara drepturilor de autor asupra spotului publicitar „Șmecherii”, în timp ce reclamanta, în conformitate cu prevederile art. 95 din Legea 8/1996, în calitatea sa de artist interpret, este titulara unor drepturi conexe drepturilor de autor ale pârâtei. Reclamanta nu numai că nu se putea opune unei redifuzări (reradiodifuzări), dar aceasta nu poate cere instanței sa interzică pârâtei N. (cum a cerut prin capătul 3 de cerere) să mai folosească și pe viitor acest spot publicitar deoarece dreptul de autor al pârâtei N. prevalează în această situație dreptului conex al reclamantei.

Singura obligație legală ce incumbă pârâtei N. în această situație fiind acordarea unei remunerații echitabile. Este echitabilă o remunerație a reclamantei în sumă de 5000 Euro, care urmează a fi plătită în solidar de toți pârâții și chemații în garanție, care au consimțit la redifuzarea spotului publicitar, fără a încheia vreun contract și cu reclamanta, sumă care este mult superioară remunerației acesteia stabilită prin contract pentru primul an, și mult inferioară celei solicitate de reclamantă, în legătură cu care instanța a apreciat că este nejustificată-în fapt, în speță fiind vorba doar de o încălcare a voinței reclamantei și nu de vreun prejudiciu de imagine, iar în ceea ce privește susținerea reclamantei că ar fi fost – prin aceasta – împiedicată să participe la alte proiecte, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, martorul M.N.

având o depoziție vagă și generală. În ceea ce privește difuzarea prin televiziune a dispozitivului hotărârii ce urmează sa fie pronunțată în prezenta cauză, tribunalul a apreciat că această cerere are caracter sancționator și nu reparator, că instanța nu are un temei legal pentru a dispune in acest mod, nicio televiziune nefiind parte în proces, că o astfel de sancțiune nu are un obiectiv evident, având in vedere că în speță se discută despre stabilirea unor remunerații și nu despre un prejudiciu de imagine care să nu poată fi reparat într-un alt mod. Cu privire la utilizările viitoare ale clipului publicitar, instanța a respins și această cerere așa cum a fost formulată, deoarece reclamanta A.A.

nu poate formula pretenții decât referitoare la interpretarea sa din spotul „Șmecherii” și nu la spot în ansamblul său, care poate fi refăcut înlocuind cadrele în care apare interpretarea reclamantei A.A. cu un alt personaj. În motivarea apelului formulat împotriva sentinței primei instanțe, pârâta S.C. N. ROMÂNIA S.R.L a arătat următoarele: Așa cum s-a susținut și prin întâmpinarea depusă la dosar și s-a probat prin înscrisurile depuse la dosar, T. era singura persoană juridică care a încheiat cu intimata ­reclamantă un contract în baza căreia aceasta din urmă îi ceda lui T. drepturile conexe dreptului de autor (aici drepturile asupra interpretării sale - imaginea și vocea). Pe cale de consecință, indiferent cine era titularul dreptului de autor asupra spotului „Șmecherii”, era numai obligația lui T. să satisfacă pretențiile artiștilor interpreți, atât cu ocazia filmării spotului, cât și cu ocazia difuzării sau redifuzării acestuia.

Față de aceste aspecte, apelanta - pârâtă N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Cu toate acestea, prin încheierea din data de 21 octombrie 2008, instanța de fond a considerat că N. are calitate procesuală pasivă și a menținut-o în cadrul procesual, în calitate de pârâtă. Instanța a acordat o remunerație mult prea ridicată raportat la prestația acesteia, detaliindu-se argumentele care susțin această critică. În motivarea apelului, pârâta BV M.C.N. E. SRL („M.C.N.”) a arătat următoarele: În situația de față se poate vorbi doar despre stabilirea unei remunerații echitabile pentru redifuzarea spotului, redifuzare care se poate efectua conform legii fără acordul prealabil al interpretului (adică al reclamantei).

Deoarece părțile nu se află în situația unei utilizări ilicite a interpretării, după cum constată și instanța de fond, aplicabile vor fi art. 92 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, mai exact remunerația echitabilă se va determina „avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului”. În motivarea apelului, chemata în garanție SC T.F.P. SRL a arătat următoarele: Având în vedere prevederile art. 5 alin. (10)-(14) ale contractelor M.C.N. - T. nr. 4921 din 10 ianuarie 2006 și 1221 din 10 ianuarie 2007 solicită instanței să constate răspunderea sa pentru pretențiile reclamantei A.A.

și să o oblige la plata remunerației echitabile și a oricăror alte sume stabilite de instanță în sarcina sa. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că prin redifuzarea acestei reclame și continuarea redifuzării pe acea perioadă, fără acordul său, i-a fost încălcat chiar dreptul de a decide asupra imaginii, utilizării vocii și interpretării sale, iar aceasta dovedește o rea credință intenționată din partea pârâților. Instanța consideră ca echitabilă acordarea unei sume de 5000 de Euro raportat la faptul că prețul contractului a fost de 300 de Euro, însă aceasta nu este echitabilă raportat la încălcarea cu intenție și rea credință a voinței sale.

Fiecare redifuzare în parte reprezentă prin ea însăși o încălcare și, neavând altă valoare ca unitate de evaluare decât cea prevăzută în contract și anume de 300 Euro, a solicitat despăgubiri ca urmare a aplicării acestei sume la încălcarea unei valori esențiale și anume voința și drepturile unei persoane, pentru fiecare încălcare în parte datorându-se această valoare. În cauză s-au produs mai bine de 600 de încălcări cu intenție și rea credință, deci la un simplu calcul ar fi rezultat 180.000 de Euro. O astfel de sumă nu este mare raportat la încălcarea adusă și la profiturile obținute de societate care a utilizat acest videoclip, precum și raportat la respectul față de drepturile consfințite de lege și care generic se întruchipează în drepturile de autor Intimata ­chemată în garanție T.F.P.

S.R.L., în temeiul art. 293 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de aderare la apel, și anume la apelurile declarate de A.A. și BV M.C.E. SRL, solicitând respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A.A. și respingerea, în parte a apelului declarat de apelanta-pârâtă BV M.C.E. SRL, în sensul respingerii cererii acesteia de obligare a intimatei la plata remunerației echitabile sau a oricăror alte sume ce urmează a fi stabilite de către instanță în sarcina apelantei-pârâte; modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii primului capăt al cererii de chemare în judecată formulate de apelanta-reclamantă A.A. ca neîntemeiat și, în subsidiar, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a acesteia formulate de apelanta-pârâtă BV M.C.E.

SRL. Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele apelurilor, ale aderării la apel și apărările părților, Curtea a constatat nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă, fondate apelurile formulate de pârâți și aderarea la apel, pentru considerentele expuse mai jos. În ceea ce privește apelul formulat de pârâta SC N. România SRL, este fondat motivul de apel prin care se susține lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte în raport de pretențiile din acțiune, având în vedere că reclamanta a solicitat repararea daunei provocate ca urmare a „folosirii fără drept a imaginii reclamantei, a vocii sale și a interpretării sale în cadrul reclamei pentru produsele N., cu toate consecințele care s-au produs ca urmare a acesteia”.

Or, potrivit art. 106 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și își asumă responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu de sunet și, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice și financiare necesare, iar conform art. 106 3 producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale (a); distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale (b); radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale (f). În speță, producător este S.C.

T.F.P. S.R.L., care a și încheiat cu reclamanta contractul de angajare a acesteia în calitate de interpret pentru realizarea spotului publicitar în cauză. SC N. România SRL, este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a angajat casa de producție S.C. T.F.P. S.R.L., dar relațiile contractuale dintre aceste societăți nu o privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale doar cu producătorul, care are și drepturile patrimoniale exclusive menționate anterior, și răspunde pentru exercitarea lor cu respectarea legii. Astfel, SC N. România SRL nu este parte în raportul obligațional care face obiectul acestui litigiu și, ca atare, nu are calitate procesuală pasivă.

Având în vedere că acțiunea trebuie respinsă împotriva acesteia, a rămas fără obiect cererea de chemare în garanție formulată împotriva SC Z.M. SRL, conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Apelurile celorlalte părți au fost analizate simultan, întrucât vizează aceeași problemă a încadrării juridice a cererii și a cuantumului remunerației cuvenite reclamantei. În ceea ce o privește pe BV M.C.E. SRL, aceasta nu a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, prin apel solicitând doar ca în cazul în care va fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă, să fie obligat SC T.F.P. SRL, la rândul său, în calitate de chemat în garanție, să îi plătească această sumă. Or, atât timp cât în speță nu s-a făcut dovada că BV M.C.E.

SRL ar fi virat către SC T.F.P. SRL suma în cauză pentru a îi fi plătită reclamantei, nu se justifică admiterea acestei cereri, nefiind îndeplinite condițiile art. 1169 C. civ., acestea fiind și motivele pentru care aderarea la apel formulată de chemata în garanție a fost considerată întemeiată. În speță nu se pune problema plății despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale, având în vedere normele legale care guvernează situația de fapt în cauză. Astfel, din interpretarea art. 98 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției sale, doar în cazul în care interpretarea ori execuția nu a fost deja fixată sau radiodifuzată.

Or, în speță, este aplicabilă situația de excepție enunțată de acest text de lege, iar, potrivit lit. g) 1 , în situația specificată la lit. g) artistul interpret are dreptul numai la remunerație echitabilă. Ca atare, nu este întemeiată susținerea apelantei reclamante în sensul că i s-ar fi încălcat dreptul de a autoriza comunicarea publică a interpretării sale. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu ca urmare a acestei redifuzări, nici material și nici moral, în apel susținând chiar că nu are îndoieli cu privire la calitatea produsului. În ceea ce privește stabilirea remunerației echitabile, pentru redifuzare, cu privire la care nu a intervenit o convenție între părți, sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (2) potrivit căruia „când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației.

Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului.” Referitor la cuantumul acestei remunerații, suma de 300 de Euro pe care a primit-o reclamanta în baza contractului prin care a fost angajată să joace în acest clip publicitar, care includea și drepturile menționate la pct. 4 din contract, inclusiv asupra imaginii sale pe o perioadă de 1 an, cu al cărei cuantum apelanta pârâtă BV M.C.E. SRL a fost de acord, reprezintă o remunerație echitabilă, raportat la durata utilizării (4 luni), ținând cont și de faptul că inițial a fost plătită și pentru realizarea rolului încredințat, nu numai pentru drepturile ce țineau de difuzarea clipului publicitar, că reclamanta nu s-a declarat nemulțumită de plata inițială, considerând-o astfel, corespunzătoare.

Perioada de 1 an din contract, pct. 4.7, circumscrie durata contractului raportat la drepturile și obligațiile sale. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Instanța de apel a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale pasive a pârâtei S.C. N.

ROMÂNIA SRL.

Faptul că cesiunea drepturilor pe care le deținea a încetat la data de 21 martie 2007, deci înaintea reînceperii difuzărilor, nu este contestat, ceea ce înseamnă că s-au folosit fără drept imaginea, prestația sa etc. Articolul 101 din Legea 8/1996 prevede că, în lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant care a participat la realizarea unei opere audiovizuale se prezumă că cedează producătorului acestuia dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, ceea ce înseamnă că în cazul în speță acesta a fost cedat pentru durata precizată în contract și nu și după această perioadă. Din documentele depuse la dosar rezultă că S.C. N. a solicitat pregătirea casetelor pentru utilizarea și difuzarea spotului, ceea ce înseamnă că utilizatorul și beneficiarul fără drept este această pârâtă, iar aceasta în lipsa unui contract încheiat în acest sens.

Având în vedere că a înaintat cerere pentru folosirea fără drept și nu încălcarea unor prevederi contractuale, deoarece pentru a se încalcă prevederi contractuale ar trebui să existe un contract, ceea ce nu există, din modul de dispunere rezultă faptul că instanța a considerat prezenta cauză un litigiu contractual și nu o răspundere civilă delictuală în temeiul Legii 8/1996. 2. În analiza calității de producător, în lumina art. 106 1 alin. (2) din Legea 8/1996 , trebuie să se țină cont de faptul că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile ca persoana fizică sau juridică respectivă să aibă inițiativa și să își asume responsabilitatea organizării și realizării primei fixări, iar aceasta să furnizeze mijloacele tehnice și financiare necesare.

Din analiza contractelor încheiate între părți rezultă că acestea nu pot fi decât de mandat, în care pe rând calitatea de mandant revine SC N. ROMÂNIA SRL, în cazul contractelor cu BV M.C.N.E. SRL și Z.M. SRL, și apoi BV M.C.N.E.SRL în contractul cu SC T. F.P. În aceste condiții, calitatea de producător trebuie analizată pe rând raportat la S.C. N. România S.R.L. și B.V. M.C.N.E. S.R.L. 3. Instanța a încălcat prevederile legale și atunci când a stabilit remunerația, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 98 din lege. Articolul 43 are în vedere situația când între părți există contract valabil, iar alin. (2) al art. 43 se referă la situația când din contract lipsește prevederea referitoare la prețul contractului, neavând aplicare în ipoteza inexistenței unui contract.

Oricum, criteriile avute în vedere de instanță în stabilirea cuantumului despăgubirilor, în baza textului legal aplicat, sunt greșite. S-a apreciat că durata utilizării este mai mică decât termenul cesiunii, ceea ce înseamnă că dacă aștepta 3 ani era mai bine. În ceea ce privește destinația operei, care în cazul în speță era în scop publicitar, respectiv de vânzare de mărfuri, dacă se acceptă ideea aplicării art. 43 alin. (2), atunci trebuie să se accepte și ideea aplicării art. 43 alin. (3) raportat la vânzările obținute. În cele 4 luni de redifuzare, aceasta s-a produs de mai mult de 600 de ori, fiecare reprezentând o redifuzare cu nerespectarea drepturilor sale. Trebuia avută în vedere și vinovăția beneficiarului.

Toate aceste aspecte au fost omise de instanță în analiză, în eventualitatea în care se va considera că textul legal aplicabil este cel prevăzut de art. 43 alin. (2) din lege. Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed. Instanța de apel a făcut o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL. În justificarea lipsei calității procesuale a acestei pârâte s-a reținut că SC N. România SRL este beneficiarul (titularul dreptului de autor) clipului publicitar, pentru realizarea căruia a încheiat un contract cu BV M.C.E. SRL, care la rândul său a angajat casa de producție S.C. T.F.P. S.R.L., cu care a încheiat contract reclamanta recurentă, iar relațiile contractuale dintre aceste societăți nu o privesc pe reclamantă, care are raporturi contractuale doar cu producătorul, care are și drepturi patrimoniale exclusive și răspunde pentru exercitarea lor cu respectarea legii.

În condițiile în care SC N. România SRL nu este parte în raportul obligațional care face obiectul acestui litigiu, această societate nu are calitate procesuală pasivă. Numai că, după cum a invocat reclamanta, aceasta nu a solicitat drepturi care i s-ar cuveni în temeiul contractului încheiat și a relațiilor contractuale dintre pârâte, ci urmare a folosirii spotului publicitar în afara perioadei de derulare a contractului pe care l-a încheiat, respectiv după data de 21 martie 2007 când a expirat contractul, cu clauzele convenite, iar sub acest aspect a indicat că utilizator a fost SC N. România SRL Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC N. România SRL, fără a se cerceta cauza față de această societate, în sensul imputat de reclamanta recurentă, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. și să caseze decizia de apel, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.A. împotriva deciziei nr. 116 A din 05 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2012.