ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 926/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 926/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele
:
Prin sentința
civilă nr. 1615 din 29 septembrie 2011, Tribunalul București, Secția
a V-a civilă,
a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta O.G.M.B.H., prin mandatar
SC R.
SA, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.E.
SRL, cu cheltuieli de
judecată.
A obligat pârâta la încetarea imediată a activităților de import,
stocare
în vederea
comercializării, distribuție, publicitate sau a oricăror alte
activități de comercializare a produsului P.L.
care înglobează elementele esențiale ale desenelor industriale comunitare
, în România.
A obligat pârâta
să retragă de pe piață toate produsele comercializate
sub denumirea P.L., contrafăcute.
A obligat pârâta să comunice
producătorul și numărul produselor P.L. importate și comercializate în România,
precum și cuantumul sumelor obținute din aceste activități.
A obligat pârâta să distrugă, pe
cheltuiala sa, toate produsele
contrafăcute
ce înglobează desenele industriale sus menționate.
A respins
cererea de publicare în presă a dispozițiilor hotărârii, ca
neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-a reținut,
în esență, că, la termenul din 15 septembrie 2011, pârâta SC R.I.E. SRL a depus
la dosar o cerere prin care a arătat că achiesează la pretențiile reclamantei,
astfel încât, instanța, în temeiul dispozițiilor art.
30 din Legea nr. 129/1992
coroborat
cu art. 52 alin. (4) și cu dispozițiile art. 53 alin. (5) din aceeași lege,
a admis în parte acțiunea, în sensul celor
arătate anterior.
Instanța nu a reținut susținerile
pârâtei în sensul că a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de
înfățișare deoarece prima zi de
înfățișare a
fost la termenul din 12 mai 2011, pentru care părțile au fost legal
citate
și au putut pune concluzii. Or, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei la
data de 15 septembrie 2011.
Prin decizia nr. 66 din 25 aprilie 2012,
Curtea de Apel București, Secția a
IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,
a respins, ca
nefondat, apelul declarat de
apelanta-pârâtă SC R.I.E. SRL împotriva sentinței menționate, prin care s-au
confirmat legalitatea
și temeinicia
considerentelor primei instanțe referitoare la inaplicabilitatea în cauză a
dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., în condițiile în care
prima zi de înfățișare a coincis cu termenul din
12 mai 2011.
Au fost
înlăturate și criticile referitoare la obligarea apelantei la plata
cheltuielilor de
judecată conform art. 274 C. proc. civ., deoarece
cheltuielile de
judecată acordate de prima instanță, 3.000 Euro, se regăsesc atestate în
înscrisul de la fila 74 din dosarul primei instanțe și confirmate la
fila 75 din
dosarul primei instanțe, coroborat cu procura de la filele 44-47 din dosarul
primei instanțe, vizând tocmai consultanța juridică primită de
reclamantă prin mandatara sa, SC R.
SA, pentru introducerea cererii de chemare în judecată, care a fost introdusă
chiar prin avocat A.C. din partea mandatarei SC R. SA.
Împotriva menționatei decizii a
declarat recurs, în termen legal
pârâta SC R.I.E.
SRL,
criticând-o pentru nelegalitate în
temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în
esență, că s-a
considerat greșit că pârâta datorează reclamantei cheltuieli de
judecată.
Aprecierea instanței de apel în sensul
că prima zi de înfățișare ar fi fost la termenul din 12 mai 2011 este
nemotivată, iar instanța nu arată
argumentele
pentru care a înlăturat susținerile apelantei pe acest aspect.
Această apreciere
este și nelegală, deoarece la termenul din
12
mai 2011, părțile au solicitat împreună un termen pentru soluționarea
amiabilă
a litigiului.
Din moment ce
împăcarea părților este unul dintre scopurile urmărite
de legiuitor,
conform art. 131 C. proc. civ., este contrar scopului
legii ca manifestarea de bună credință
a unei părți să producă efecte negative față de acea parte.
Termenele
procedurale care curg în scopul împăcării părților nu pot
constitui
termene în care părțile pot pune concluzii asupra cauzei, în caz
contrar, părțile
ar fi descurajate în încercarea de împăcare. Intenția pârâtei a
fost exprimată
cu bună credință, dovedită prin faptul că, în ciuda eșecului în
demersurile de
împăcare, la termenul imediat următor a achiesat la toate
pretențiile reclamantului.
Protecția bunei credințe este un
element esențial în aplicarea normelor procedurale (art. 723 C. proc. civ.).
Astfel, solicitarea părților privind
împăcarea a decalat termenul la
care
părțile pot depune concluzii (prima zi de înfățișare) pentru termenul
imediat
ulterior, termen la care s-a făcut cererea de achiesare, fiind
aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ.
privind exonerarea de
plata cheltuielilor de judecată.
Pe de altă
parte, cheltuielile solicitate nu au fost dovedite, deoarece
documentele
depuse privesc în mod general niște servicii de consultanță ale
mandatarului
reclamantului R., care nu sunt identificate în mod
concret și nemijlocit.
Documentele prezentate nu reflectă nici onorariul de avocat, nici
cheltuieli cu
administrarea probelor, taxe ori cheltuieli de deplasare.
La termenul de judecată din 22
februarie 2013, intimata - reclamantă a
invocat
excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate
în
dispozițiile art. 304 C. proc. civ., excepție reținută spre soluționare odată
cu recursul
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului,
înalta Curte
apreciază că excepția este
neîntemeiată, întrucât, din dezvoltarea criticilor
formulate, rezultă că este posibilă încadrarea acestora în cazul de recurs
explicit invocat de către recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Astfel, recurenta
critică, pe de o parte, nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor
art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar, pe de
altă parte, modul de interpretare și
aplicare a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ.
, cu referire la art. 131, 134 și 723 C. proc. civ., cât
și a
prevederilor art. 274 C. proc. civ., din perspectiva
componentelor cheltuielilor de judecată la care este îndreptățită o
parte în
proces, context în care
urmează a fi analizate motivele de recurs.
În consecință,
excepția nulității recursului va fi respinsă.
Examinând decizia
recurată în raport de criticile formulate și actele
dosarului,
înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat
În ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, se constată că
decizia recurată conține argumentele de fapt și de drept pentru care a fost
menținută
hotărârea primei instanțe, astfel cum prevede art. 261 alin. (1) pct.
5 C. proc. civ.,
chiar dacă aceste considerente sunt expuse succint
și nu răspund tuturor susținerilor din
cererea de apel.
Obligația legală de motivare a
motivării unei hotărâri judecătorești
este
considerată îndeplinită prin înfățișarea considerentelor esențiale pentru
adoptarea
soluției, indiferent de amploarea argumentării, deoarece legalitatea acesteia
poate face obiectul controlului judiciar ierarhic, în
măsura în care partea nemulțumită declară calea de atac împotriva
hotărârii,
și fără a fi necesar a se
răspunde tuturor susținerilor dezvoltate de părți, cât timp a fost abordat
aspectul procesual ori substanțial relevat prin acestea.
În condițiile în care soluția
criticată este legală, este posibilă completarea considerentelor reținute prin
hotărârea atacată, în cadrul
cercetării
modului de interpretare și aplicare a legii, atunci când partea a
reiterat susținerile înfățișate instanței ce a
pronunțat hotărârea atacată, cum
este cazul în speță.
Drept urmare, vor fi respinse
criticile referitoare la nemotivarea deciziei recurate.
În ceea ce privește cheltuielile
ocazionate de judecata în primă
instanță,
pârâta a susținut că, în mod greșit, a fost obligată la suportarea
acestora, atât timp cât a recunoscut pretențiile
reclamantei la prima zi de
înfățișare, aplicabil fiind art. 275 C. proc.
civ.
Se constată că
ambele instanțe de fond au stabilit în mod corect că prima zi de înfățișare în
fața primei instanțe a coincis cu cel de-al doilea
termen de judecată fixat (după o primă
amânare la solicitarea pârâtei,
pentru lipsă
de apărare), respectiv cel din 12 mai 2011, când ambele părți au
fost
prezente prin avocat și au solicitat amânarea cauzei în vederea încheierii unei
tranzacții.
Dispozițiile art.
134 C. proc. civ. referitoare la prima zi de
înfățișare au în vedere acel termen
de judecată la care părțile sunt în măsură
să pună concluzii, chiar dacă acest
lucru nu se întâmplă în mod efectiv,
deoarece legiuitorul preconizează producerea de efecte
juridice prin însăși
delimitarea momentului procesual obiectiv în care se pot
formula cereri și
apărări,
în condițiile legii, și nu prin manifestarea de voință a părților în sensul
valorificării drepturilor procesuale.
Norma are un caracter imperativ, de la
aplicarea sa fiind posibile
derogări doar
în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, constituie prima zi de
înfățișare acel termen de judecată la care sunt asigurate condițiile pentru ca
părțile să-și expună poziția
procesuală în
legătură cu litigiul (beneficiază de asistență calificată, dacă a
fost
admisă o solicitare cu acest obiect, au fost comunicate actele de procedură etc.),
indiferent de formularea efectivă a unor cereri și apărări și de conținutul lor
concret.
În cauză, părțile
au avut posibilitatea de a pune concluzii la termenul
din 12 mai 2011,
neavând relevanță că nu au valorificat această posibilitate,
ci au solicitat amânarea cauzei prin
învoiala lor.
Obligația
judecătorului de a încerca împăcarea părților, prevăzută de art. 131 C. proc.
civ., nu are nicio legătură cu stabilirea primei zile de înfățișare, care reprezintă
un moment procesual obiectiv, identificat pe
baza criteriilor descrise în art. 134
C. proc. civ. Dacă prima zi de
înfățișare s-ar stabili în funcție de demersurile în
vederea împăcării părților, nu s-ar mai putea vorbi despre aplicarea unor criterii
obiective, în situații în
care legiuitorul a impus reguli clare de desfășurare a
procesului.
Mai mult,
obligația judecătorului trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, fără a
influența derularea procesului în alt mod decât cel expres
prevăzut de lege.
Art. 723 C.
proc. civ. conține o obligație generică a părților de a-și exercita drepturile
procesuale trebuie exercitate cu bună - credință,
iar norma nu
poate fi invocată pentru a se pretinde instanței să nu respecte o
prevedere legală
imperativă ori să instituie, prin interpretare, o derogare ce nu este expres
reglementată, ca o recunoaștere a bunei - credințe, deoarece
aplicarea
arbitrară a legii ar nesocoti drepturile celeilalte părți, despre care se
prezumă că s-a întemeiat, la rându-i, cu bună - credință pe dispozițiile
legale.
De altfel,
aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor de drept procesual
nu echivalează cu
o sancționare a părții, care doar suportă efectele aplicării
normei, indiferent de conținutul
acesteia.
Pe de altă parte, în aplicarea art. 129
alin. (1) C. proc. civ.,
părților le revine
îndatorirea respectării condițiilor și a termenelor legale de
îndeplinire a diferitelor acte de procedură,
inclusiv a termenului la care ar fi
exonerată
de plata cheltuielilor de judecată, prin recunoașterea pretențiilor
părții
adverse, precum în speță.
Or, pârâta nu se
poate prevala de ignorarea dispoziției referitoare la prima zi de înfățișare
pentru a invoca aplicarea greșită de către instanță a
prevederilor art. 275 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, se
constată că instanța de apel a
apreciat în
mod corect că prima zi de înfățișare a fost reprezentată în cauză
de
termenul din 12 mai 2011, nedând eficientă, în soluționarea cererii
privind cheltuielile de judecată, recunoașterii
pretențiilor reclamantei,
intervenite la termenul imediat următor.
În ceea ce privește conținutul
cheltuielilor de judecată, recurenta susține că documentele depuse la dosar nu
reflectă cheltuieli legate de
actele de
procedură derulate în dosar, iar serviciile de consultanță ale
mandatarului reclamantei nu sunt identificate în
mod concret și nemijlocit.
Aceste susțineri sunt nefondate, în
condițiile în care, în cuprinsul facturii pe temeiul căreia au fost acordate
cheltuielile de judecată, se
menționează
explicit că onorariul mandatarului a fost convenit pentru
conceperea și depunerea cererii de chemare în
judecată în prezenta cauză.
Agenția de
proprietate industrială R. a fost împuternicită prin
procură specială (file 44 - 46 dosar
fond) să sesizeze instanța de judecată cu o cerere în contrafacere împotriva
pârâtei SC R.I.E.
SRL pentru încălcarea
drepturilor asupra mărcii P.L. și să reprezinte interesele reclamantei în
proces, fie direct, fie prin intermediul
Societății Civile de Avocați A.C.
Onorariul convenit vizează
reprezentarea la depunerea cererii de
chemare
în judecată, ce a fost adresată instanței de către mandatar, prin
intermediul
avocatului A.C., astfel încât reclamanta este îndreptățită la recuperarea
cheltuielilor astfel efectuate.
Pentru aceste
argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
, recursul urmează a fi respins ca
nefondat.
În aplicarea art.
274 C. proc. civ., înalta Curte va obliga pe
recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL la 2.000 euro
(echivalentul în lei la cursul BNR din ziua
plății) reprezentând cheltuieli de
judecată către intimata reclamantă,
conform facturii J – 2293 din 20 februarie 2013 depuse la dosar (fila 18).
Aceste
cheltuieli constau în contravaloarea serviciilor de reprezentare
în fața înaltei
Curți în prezentul dosar, inclusiv redactare și depunere de concluzii scrise,
reprezentare asigurată de avocat A.C., în baza procurii speciale notariale date
în Germania, ce poartă apostila Convenției
de la Haga (file 44 - 46 dosar fond), mandatul fiind
presupus dat pentru
toate actele judecății,
în baza art. 68 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului.
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâta SC R.I.E. SRL împotriva deciziei nr. 66A
din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel
București,
Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obligă pe recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL
la 2.000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând
cheltuieli de judecată către intimata reclamantă O.G.M.
B.H.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 22 februarie 2013.