ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 926/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 1615 din 29 septembrie 2011, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta O.G.M.B.H., prin mandatar SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.E. SRL, cu cheltuieli de judecată. A obligat pârâta la încetarea imediată a activităților de import, stocare în vederea comercializării, distribuție, publicitate sau a oricăror alte activități de comercializare a produsului P.L. care înglobează elementele esențiale ale desenelor industriale comunitare , în România. A obligat pârâta să retragă de pe piață toate produsele comercializate sub denumirea P.L., contrafăcute. A obligat pârâta să comunice producătorul și numărul produselor P.L.

importate și comercializate în România, precum și cuantumul sumelor obținute din aceste activități. A obligat pârâta să distrugă, pe cheltuiala sa, toate produsele contrafăcute ce înglobează desenele industriale sus menționate. A respins cererea de publicare în presă a dispozițiilor hotărârii, ca neîntemeiată. În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență, că, la termenul din 15 septembrie 2011, pârâta SC R.I.E. SRL a depus la dosar o cerere prin care a arătat că achiesează la pretențiile reclamantei, astfel încât, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 129/1992 coroborat cu art. 52 alin. (4) și cu dispozițiile art. 53 alin. (5) din aceeași lege, a admis în parte acțiunea, în sensul celor arătate anterior.

Instanța nu a reținut susținerile pârâtei în sensul că a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare deoarece prima zi de înfățișare a fost la termenul din 12 mai 2011, pentru care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii. Or, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei la data de 15 septembrie 2011. Prin decizia nr. 66 din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC R.I.E. SRL împotriva sentinței menționate, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe referitoare la inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 275 C. proc.

civ., în condițiile în care prima zi de înfățișare a coincis cu termenul din 12 mai 2011. Au fost înlăturate și criticile referitoare la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ., deoarece cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, 3.000 Euro, se regăsesc atestate în înscrisul de la fila 74 din dosarul primei instanțe și confirmate la fila 75 din dosarul primei instanțe, coroborat cu procura de la filele 44-47 din dosarul primei instanțe, vizând tocmai consultanța juridică primită de reclamantă prin mandatara sa, SC R. SA, pentru introducerea cererii de chemare în judecată, care a fost introdusă chiar prin avocat A.C. din partea mandatarei SC R. SA.

Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâta SC R.I.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că s-a considerat greșit că pârâta datorează reclamantei cheltuieli de judecată. Aprecierea instanței de apel în sensul că prima zi de înfățișare ar fi fost la termenul din 12 mai 2011 este nemotivată, iar instanța nu arată argumentele pentru care a înlăturat susținerile apelantei pe acest aspect. Această apreciere este și nelegală, deoarece la termenul din 12 mai 2011, părțile au solicitat împreună un termen pentru soluționarea amiabilă a litigiului. Din moment ce împăcarea părților este unul dintre scopurile urmărite de legiuitor, conform art. 131 C. proc.

civ., este contrar scopului legii ca manifestarea de bună credință a unei părți să producă efecte negative față de acea parte. Termenele procedurale care curg în scopul împăcării părților nu pot constitui termene în care părțile pot pune concluzii asupra cauzei, în caz contrar, părțile ar fi descurajate în încercarea de împăcare. Intenția pârâtei a fost exprimată cu bună credință, dovedită prin faptul că, în ciuda eșecului în demersurile de împăcare, la termenul imediat următor a achiesat la toate pretențiile reclamantului. Protecția bunei credințe este un element esențial în aplicarea normelor procedurale (art. 723 C. proc. civ.). Astfel, solicitarea părților privind împăcarea a decalat termenul la care părțile pot depune concluzii (prima zi de înfățișare) pentru termenul imediat ulterior, termen la care s-a făcut cererea de achiesare, fiind aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc.

civ. privind exonerarea de plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, cheltuielile solicitate nu au fost dovedite, deoarece documentele depuse privesc în mod general niște servicii de consultanță ale mandatarului reclamantului R., care nu sunt identificate în mod concret și nemijlocit. Documentele prezentate nu reflectă nici onorariul de avocat, nici cheltuieli cu administrarea probelor, taxe ori cheltuieli de deplasare. La termenul de judecată din 22 februarie 2013, intimata - reclamantă a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., excepție reținută spre soluționare odată cu recursul Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, înalta Curte apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că este posibilă încadrarea acestora în cazul de recurs explicit invocat de către recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, recurenta critică, pe de o parte, nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. , cu referire la art. 131, 134 și 723 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 274 C. proc. civ., din perspectiva componentelor cheltuielilor de judecată la care este îndreptățită o parte în proces, context în care urmează a fi analizate motivele de recurs. În consecință, excepția nulității recursului va fi respinsă. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat În ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, se constată că decizia recurată conține argumentele de fapt și de drept pentru care a fost menținută hotărârea primei instanțe, astfel cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., chiar dacă aceste considerente sunt expuse succint și nu răspund tuturor susținerilor din cererea de apel. Obligația legală de motivare a motivării unei hotărâri judecătorești este considerată îndeplinită prin înfățișarea considerentelor esențiale pentru adoptarea soluției, indiferent de amploarea argumentării, deoarece legalitatea acesteia poate face obiectul controlului judiciar ierarhic, în măsura în care partea nemulțumită declară calea de atac împotriva hotărârii, și fără a fi necesar a se răspunde tuturor susținerilor dezvoltate de părți, cât timp a fost abordat aspectul procesual ori substanțial relevat prin acestea. În condițiile în care soluția criticată este legală, este posibilă completarea considerentelor reținute prin hotărârea atacată, în cadrul cercetării modului de interpretare și aplicare a legii, atunci când partea a reiterat susținerile înfățișate instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, cum este cazul în speță.

Drept urmare, vor fi respinse criticile referitoare la nemotivarea deciziei recurate. În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de judecata în primă instanță, pârâta a susținut că, în mod greșit, a fost obligată la suportarea acestora, atât timp cât a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare, aplicabil fiind art. 275 C. proc. civ. Se constată că ambele instanțe de fond au stabilit în mod corect că prima zi de înfățișare în fața primei instanțe a coincis cu cel de-al doilea termen de judecată fixat (după o primă amânare la solicitarea pârâtei, pentru lipsă de apărare), respectiv cel din 12 mai 2011, când ambele părți au fost prezente prin avocat și au solicitat amânarea cauzei în vederea încheierii unei tranzacții.

Dispozițiile art. 134 C. proc. civ. referitoare la prima zi de înfățișare au în vedere acel termen de judecată la care părțile sunt în măsură să pună concluzii, chiar dacă acest lucru nu se întâmplă în mod efectiv, deoarece legiuitorul preconizează producerea de efecte juridice prin însăși delimitarea momentului procesual obiectiv în care se pot formula cereri și apărări, în condițiile legii, și nu prin manifestarea de voință a părților în sensul valorificării drepturilor procesuale. Norma are un caracter imperativ, de la aplicarea sa fiind posibile derogări doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, constituie prima zi de înfățișare acel termen de judecată la care sunt asigurate condițiile pentru ca părțile să-și expună poziția procesuală în legătură cu litigiul (beneficiază de asistență calificată, dacă a fost admisă o solicitare cu acest obiect, au fost comunicate actele de procedură etc.), indiferent de formularea efectivă a unor cereri și apărări și de conținutul lor concret. În cauză, părțile au avut posibilitatea de a pune concluzii la termenul din 12 mai 2011, neavând relevanță că nu au valorificat această posibilitate, ci au solicitat amânarea cauzei prin învoiala lor. Obligația judecătorului de a încerca împăcarea părților, prevăzută de art. 131 C. proc. civ., nu are nicio legătură cu stabilirea primei zile de înfățișare, care reprezintă un moment procesual obiectiv, identificat pe baza criteriilor descrise în art. 134 C. proc.

civ. Dacă prima zi de înfățișare s-ar stabili în funcție de demersurile în vederea împăcării părților, nu s-ar mai putea vorbi despre aplicarea unor criterii obiective, în situații în care legiuitorul a impus reguli clare de desfășurare a procesului. Mai mult, obligația judecătorului trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, fără a influența derularea procesului în alt mod decât cel expres prevăzut de lege. Art. 723 C. proc. civ. conține o obligație generică a părților de a-și exercita drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună - credință, iar norma nu poate fi invocată pentru a se pretinde instanței să nu respecte o prevedere legală imperativă ori să instituie, prin interpretare, o derogare ce nu este expres reglementată, ca o recunoaștere a bunei - credințe, deoarece aplicarea arbitrară a legii ar nesocoti drepturile celeilalte părți, despre care se prezumă că s-a întemeiat, la rându-i, cu bună - credință pe dispozițiile legale.

De altfel, aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor de drept procesual nu echivalează cu o sancționare a părții, care doar suportă efectele aplicării normei, indiferent de conținutul acesteia. Pe de altă parte, în aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părților le revine îndatorirea respectării condițiilor și a termenelor legale de îndeplinire a diferitelor acte de procedură, inclusiv a termenului la care ar fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, prin recunoașterea pretențiilor părții adverse, precum în speță. Or, pârâta nu se poate prevala de ignorarea dispoziției referitoare la prima zi de înfățișare pentru a invoca aplicarea greșită de către instanță a prevederilor art. 275 C. proc.

civ. Față de considerentele expuse, se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că prima zi de înfățișare a fost reprezentată în cauză de termenul din 12 mai 2011, nedând eficientă, în soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată, recunoașterii pretențiilor reclamantei, intervenite la termenul imediat următor. În ceea ce privește conținutul cheltuielilor de judecată, recurenta susține că documentele depuse la dosar nu reflectă cheltuieli legate de actele de procedură derulate în dosar, iar serviciile de consultanță ale mandatarului reclamantei nu sunt identificate în mod concret și nemijlocit. Aceste susțineri sunt nefondate, în condițiile în care, în cuprinsul facturii pe temeiul căreia au fost acordate cheltuielile de judecată, se menționează explicit că onorariul mandatarului a fost convenit pentru conceperea și depunerea cererii de chemare în judecată în prezenta cauză.

Agenția de proprietate industrială R. a fost împuternicită prin procură specială (file 44 - 46 dosar fond) să sesizeze instanța de judecată cu o cerere în contrafacere împotriva pârâtei SC R.I.E. SRL pentru încălcarea drepturilor asupra mărcii P.L. și să reprezinte interesele reclamantei în proces, fie direct, fie prin intermediul Societății Civile de Avocați A.C. Onorariul convenit vizează reprezentarea la depunerea cererii de chemare în judecată, ce a fost adresată instanței de către mandatar, prin intermediul avocatului A.C., astfel încât reclamanta este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor astfel efectuate. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ., înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL la 2.000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, conform facturii J – 2293 din 20 februarie 2013 depuse la dosar (fila 18). Aceste cheltuieli constau în contravaloarea serviciilor de reprezentare în fața înaltei Curți în prezentul dosar, inclusiv redactare și depunere de concluzii scrise, reprezentare asigurată de avocat A.C., în baza procurii speciale notariale date în Germania, ce poartă apostila Convenției de la Haga (file 44 - 46 dosar fond), mandatul fiind presupus dat pentru toate actele judecății, în baza art. 68 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.I.E. SRL împotriva deciziei nr. 66A din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenta pârâtă SC R.I.E. SRL la 2.000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă O.G.M. B.H. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013.