ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5168/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 19355/312010, reclamanta P.A.R.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R.P. SRL și Autoritatea Națională a Vămilor, să se constate că mărfurile reținute de către autoritățile vamale conform Deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 10693/709MC din 9 aprilie 2010, aduc atingere drepturilor reclamantei de proprietate intelectuală deținute asupra mărcilor P. nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983; să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983; să fie obligată pârâta SC R.P.

SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 6 aprilie 2010, în temeiul prevederilor Legii nr. 344/2005 și în baza cererilor de intervenție, autoritățile vamale din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au reținut, ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală, un număr de 3.237 produse având semnul distinctiv al mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983. A arătat că, cele 3.237 produse, inscripționate cu semne similare mărcilor figurative nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983 erau importate de către SC R.P.

SRL și aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală a titularului mărcii P. Deoarece mărcile figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983, reprezintă mărci înregistrate ale companiei P.A.R.D.S., conform certificatelor de înregistrare emise de O.M.P.I., importul și comercializarea neautorizată a produselor ce poartă mărci identice sau similare cu aceasta aduc atingere drepturilor reclamantei exclusive de proprietate intelectuală deținute asupra acestor mărci. Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC R.P. SRL a arătat că bunurile importate de aceasta nu aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală referitoare la marca P., și nici nu pot fi considerate contrafăcute, fiind depuse la dosar înscrisuri constând în planșe fotografice ale produselor purtând marca: M., P., S., precum și adeverința de reținere a bunurilor.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 10 iunie 2010, pârâta SC R.P. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 27.460 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și a cheltuielilor de judecată, arătând că i-au fost reținute pe nedrept un număr 3.237 mingi de fotbal și volei, ca urmare a cererii de intervenție formulate de reclamantă prin invocarea prevederilor Legii nr. 344/2005, astfel încât în prezent pârâta-reclamantă este în imposibilitate de a onora angajamentele față de partenerii săi comerciali și este privată de beneficiul pe care l-ar fi putut realiza în cazul revânzării mărfii. Pârâta-reclamantă a apreciat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantei, condiții prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.

La data de 7 octombrie 2010, reclamanta-pârâtă P.A.R.D.S. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că pârâta reclamantă nu a făcut nicio dovadă că ar fi suferit vreun prejudiciu în condițiile în care produsele importate încalcă dreptul la marcă al titularului.

Prin Sentința civilă nr. 1292 din 14 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A.R.D.S.; a constatat că mărfurile importate de pârâtă și reținute de Autoritățile Vamale conform Deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 10693/709MC din 9 aprilie 2010 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcilor figurative „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983 și a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare acesteia; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC R.P.

SRL; a obligat pârâta SC R.P. SRL la plata sumei de 39 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că bunurile reținute în vamă sunt contrafăcute, în sensul art. 3 pct. 11 din Legea nr. 344/2005.

Este adevărat că produsele purtând marca „M." prezintă patru elemente diferite de produsele marca „P.", și anume: la semnul aplicat pe produsele pârâtei sunt vizibile toate cele 4 picioare ale felinei, spre deosebire de doar două în cazul „P."; la semnul aplicat pe produsele pârâtei, coada felinei este desenată orizontal, spre deosebire de cazul „P." unde coada felinei este orientată în sus; la semnul aplicat pe produsele pârâtei felina aleargă în plan orizontal, spre deosebire de cazul „P.", unde aceasta sare, fiind orientată oblic spre „în sus" și formează un unghi drept cu coada felinei și la semnul aplicat pe produsele pârâtei, felina nu are urechi, spre deosebire de cazul „P.", însă produsele purtând marca pârâtei nu se deosebesc esențial de produsele purtând marca P., diferențele sus-menționate fiind minore.

Deoarece mărfurile figurative „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983 reprezintă mărci înregistrate ale companiei P.A.R.D.S., conform certificatelor de înregistrare emise de O.M.P.I., importul și comercializarea neautorizată a produselor ce poartă mărci identice sau similare cu aceasta aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei deținute asupra acestor mărci.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanța de fond a interzis importul și comercializarea neautorizată, de către pârâtă, a produselor purtând mărci identice sau similare mărcilor figurative P. nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983. Asupra cererii reconvenționale, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantei, prevăzut de art. 998 - 999 C. civ., respectiv, reclamanta nu a produs vreun prejudiciu pârâtei în condițiile în care pârâta importa în vederea vânzării produse ce purtau fără drept semne similare cu marca ce aparține titularului- P.A.R.D.S.

Nici existența faptei ilicite nu a fost demonstrată de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta este titulara mărcilor „P." nr. 369072 din 2 mai 1970 și nr. 480105 din 30 septembrie 1983, având drepturi exclusive asupra acestora, astfel cum sunt menționate în art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta SC R.P. SRL, cât și pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, prin reprezentanții săi legali, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor. Pârâta SC R.P.

SRL a arătat următoarele: 1. Referitor la caracterul esențial al deosebirilor dintre desenul grafic ce aparține mărcii P. și cel de pe produsele importate de subscrisă, pârâta a arătat că instanța de fond recunoaște o serie întreagă de elemente care deosebesc cele două semne grafice - cel al mărcii P., și cel aplicat pe produsele importate de către pârâtă, respectiv, în desenul aplicat pe produsele pârâtei, coada felinei este poziționată orizontal, formând o linie dreaptă cu trupul felinei, spre deosebire de cazul mărcii P., unde coada felinei formează un unghi drept cu trupul acesteia, ambele fiind orientate în sus, oblic. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998: „Art.

5 (1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute: (...) b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.". Or, în cazul mărcii P., caracterul distinctiv nu îl constituie simpla existență a unei feline (în speța de față P.), ci poziționarea acesteia în conformitate cu semnul grafic invocat de reclamantă chiar în cuprinsul acțiunii introductive.

Or, după cum se poate observa din pozele produselor depuse la dosar, în desenul aplicat pe produsele subscrisei, felina nu îndeplinește această caracteristică esențială a mărcii P. 2. Referitor la marca S. dată ca exemplu de către pârâtă pentru a sprijini teza potrivit căreia marca P. nu se referă la orice felină aflată în mișcare, aceasta a arătat că marca S., care are drept simbol grafic tot o felină aflată în mișcare, nici aceasta nu prezintă caracteristica esențială a mărcii P. -coada în unghi drept față de trupul felinei, ambele orientate oblic în sus.

Prin urmare, atâta timp cât pentru marca S. a fost permisă înregistrarea desenului grafic depus la dosarul primei instanțe, este evident că nu orice felină în mișcare aplicată pe articole sportive aduce atingere drepturilor protejate de marca P. În concluzie, nici felina aplicată pe produsele pârâtei nu aduce atingere mărcii P., instanța de fond neluând în considerare acest aspect, care ar fi putut să o îndrepte către o interpretare justă a sintagmei „aspectele esențiale ale mărcii". 3. Referitor la riscul de confuzie, pârâta arată că pe mingile de volei reținute de către autoritatea vamală, pe lângă felina în mișcare (care este de fapt un leopard, nu o pumă) sunt inscripționate și semnul distinctiv al mărcii M., cât și denumirea acesteia: „M.". Dat fiind faptul că, de obicei, semnul distinctiv al mărcii P. este însoțit și de către denumirea acesteia, pârâta arată că în cazul descris mai sus, nu există nici cel mai mic risc de confuzie cu produsele mărcii P. 4. Referitor la cererea reconvențională, pârâta a arătat că, având în vedere cele prezentate mai sus, precum și ținând seama de faptul că toate aceste aspecte au fost notificate reclamantei înainte de promovarea acțiunii în justiție, aceasta a săvârșit un abuz de drept prin blocarea produselor pârâtei în vamă.

Acest abuz de drept constituie fapta ilicită menită să atragă răspunderea în baza art. 998 C. civ. față de societatea pârâtă. Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a arătat că hotărârea primei instanțe nu face niciun fel de referire la faptul că această parte a invocat excepția lipsei calității procesual-pasive, situație ce se impune a fi remediată în calea de atac declarată. În acest sens, pârâta a arătat că litigiul se derulează între cele două societăți, P.A.R.D.S. și SC R.P. SRL, reținerea bunurilor de către autoritatea vamală având loc urmare a demersurilor efectuate de reclamantă, în calitate de titular de marcă. Prin Legea nr. 344 din 25 noiembrie 2005, cât și prin toate actele normative în legătură cu aceasta, legiuitorul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, procedura prevăzută fiind una specială cu derogare de la prevederile generale în materie vamală.

Astfel, pentru mărfurile purtând marca «P.», a fost solicitată asigurarea dreptului de proprietate în baza Cererii de intervenție nr. 42875 din 7 august 2009, cerere admisă, la nivelul Autorității Naționale a Vămilor (A.N.V.), moment de la care orice bunuri care intrau pe teritoriul României cu suspiciunea că ar fi susceptibile de a leza dreptul de proprietate protejat, urmau să fie reținute de către autoritatea vamală și să parcurgă etapele prevăzute de Legea nr. 344/2005. În acest context, urmare depunerii Declarației vamale nr. 16838 la data de 30 martie 2010, la controlul fizic efectuat asupra mărfurilor declarate de SC P.P. SRL, Biroul Vamal Constanța Sud a procedat la controlul bunurilor - mingi gonflabile purtând semnul distinctiv al mării P., bunuri susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală aferent mărcii «P.».

Întrucât mărfurile precizate mai sus erau susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală aferent mărcii arătată anterior, s-a procedat la reținerea acestora conform prevederilor cap. 3, art. 9 din Legea nr. 344/2005 și cap. 2, art. 9, alin. (1) din H.G. nr. 88/2006 cu Adeverința de reținerea bunurilor (ARB) din 6 aprilie 2006. În derularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 344/2005, s-a permis titularilor dreptului să examineze marfa reținută, aceștia comunicând autorității vamale faptul că urmare a expertizării s-a stabilit faptul că mărfurile sunt contrafăcute. În ceea ce privește situația bunurilor, având în vedere că circulația acestora este interzisă pe teritoriul României întrucât prejudiciază dreptul de proprietate protejat, B.V.

Constanța Sud are posibilitatea distrugerii, așa cum s-a solicitat de titularul dreptului de marcă prin Adresa nr. 2131 din 15 aprilie 2010, înregistrată la noi cu nr. 11490 din 16 mai 2010. Însă, cu adresa înregistrată la B.V. Constanța Sud cu nr. 5873 din 13 aprilie 2010, SC R.P. SRL a formulat o plângere care îmbracă forma unei opoziții, demers despre care a fost înștiințat titularul dreptului de marcă „P." prin reprezentant. Din formularea primelor două capete de cerere, rezultă în mod evident că reclamanta P.A.R.D.S. nu solicită obligarea Autorității privitor și, totodată, mingea nu se află în mișcare iar, pe de altă parte, întrucât nu culoarea constituie un element distinctiv esențial al semnelor înregistrate ca marcă în prezenta cauză, consumatorii neasociind mărcile invocate cu o anumită culoare.

De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că nu constituie element esențial de deosebire faptul că felina reprezentată pe produsele importate de pârâtă „aleargă în plan orizontal", în timp ce felina din mărcile P. sare, fiind orientată oblic spre „în sus", întrucât ceea ce percepe consumatorul este împrejurarea că felina are o poziție dinamică, și nu că ar fi în poziție de alergare sau de „salt". Însă, esențial în prezenta cauză este faptul că produsele care poartă semnul incriminat sunt mingi, iar forma sferică a acestora și modul firesc de întrebuințare face improprie raportarea la planul orizontal. Ca atare, esențială este doar poziția dinamică a felinelor, element comun atât semnului reprezentat pe mingile importate, cât și semnelor înregistrate ca marcă de către reclamantă.

Elementele de deosebire existente nu sunt esențiale și nu sunt de natură să înlăture aspectul general asemănător al semnului în discuție cu semnul înregistrat ca marcă de către reclamantă, asemănare care, unită cu împrejurarea că semnul respectiv este aplicat pe produse identice cu cele pentru care mărcile reclamantei sunt înregistrate, generează și un risc de confuzie pentru public.

Nu este de natură să înlăture riscul de confuzie în percepția publicului nici împrejurarea că pe mingile de volei, pe lângă reprezentarea unei feline asemănătoare celei reprezentate în mărcile P., mai apar inscripționate și elementele verbale și grafice ale unei alte mărci naționale chineze (M.), elementul grafic al acestei mărci neincluzând reprezentarea unei feline, cu atât mai mult cu cât pe piața româneasca se bucură de renume mărcile P., așa încât consumatorul obișnuit va percepe cu ușurință reprezentarea felinei pe care, datorită asemănărilor, o va confunda cu mărcile P., ignorând celelalte semne sau denumiri care nu îi sunt cunoscute.

Referitor la dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, republicată, instanța de apel a constatat că acestea sunt irelevante în cauză, în raport cu obiectul acesteia, întrucât în speță nu sunt analizate condițiile de înregistrare a unei mărci, ci existența sau nu a asemănării între mărcile reclamantei și semnele aplicate pe produsele importate de către pârâtă, precum și eventualul risc de confuzie sau asociere generat de aceasta asemănare. Referitor la împrejurarea că mai există mărci înregistrate care cuprind ca element grafic reprezentarea unei feline în mișcare, instanța de apel a constatat că acest aspect este irelevant în cauză, atât timp cât pârâta nu face dovada că ea însăși este titulara unei astfel de mărci.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel a anulat, ca netimbrată calea de atac, întrucât, potrivit art. 1 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, această instituție se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Datorită acestei calități, de subordonare față de Ministerul Finanțelor Publice, în raport și de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, Autoritatea Națională a Vămilor este scutită de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

II. În mod greșit s-a reținut calitatea procesuală pasivă în cauză a Autorității Naționale a Vămilor, reținerea bunurilor de către această instituție realizându-se ca urmare a demersurilor efectuate de reclamantă, în calitate de titular de marcă. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate cu prilejul dezbaterii cauzei în apel și a arătat că autoritatea vamală acționează în cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală în baza prevederilor legale în materie, și anume, Legea nr. 344/2004 și celelalte acte normative incidente, precum și Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.

A mai arătat că partea care ar cădea în pretenții este SC R.P. SRL, iar nu autoritatea vamală și că, având în vedere că niciuna dintre societățile parte în cauză nu se îndreaptă împotriva autorității vamale, ci au pretenții reciproce care nu vizează o conduită din partea Autorității Naționale a Vămilor, rezultă că aceasta nu poate sta în proces, neavând calitate procesuală pasivă. Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare. În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât partea căreia îi revine această obligație trebuie să facă dovada plății în întregime a taxei datorate, cel târziu până la primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii". Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". În urma modificării Legii nr. 146/1997 prin Legea nr. 195/2004, a fost instituit un mijloc procedural specific de control asupra modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, respectiv, prin art. 18 alin. (2) din lege se statuează că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

Reexaminarea reprezintă, astfel, o cale procedurală de retractare a propriei decizii privitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru și este de competența aceleiași instanțe. Se constată că în speță, deși citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 RON și a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 RON, așa cum rezultă din dovada de comunicare a procedurii de citare de la fila 33 dosar apel, pârâta nu s-a conformat acestei obligații și nu a formulat cerere de reexaminare ori de scutire, pentru a fi exonerată de obligația legală stabilită în sarcina sa.

Atâta timp cât, în virtutea principiului disponibilității, pârâta avea posibilitatea formulării unei cereri în sensul procedural arătat, respectiv de reexaminare ori de scutire de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent, nu se poate reproșa instanței de judecată că a aplicat dispozițiile legale în materie, aceasta neputându-se subroga în drepturile procesuale ale părții și neputând dispune, din oficiu, o astfel de măsură. Față de argumentele de ordin procedural anterior expuse, a căror soluționare este prioritară, instanța de recurs nu mai poate analiza aspectele deduse judecății privind calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte. Pentru aceste considerente, constatând că instanța de apel în mod corect a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța împotriva Deciziei nr. 185A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ