ÎCCJ, decizie (scj.ro #81776)

Contract de antrepriză. Răspunderea antreprenorului în temeiul dreptului comun pentru prejudiciile cauzate terților prin încălcarea drepturilor de autor protejate de legea specială. Cuprins pe materii : Drept civil. Contract de antrepriză. Index alfabetic : contract de antrepriză - drepturi de autor - răspundere civilă delictuală Legea nr. 8/1996, art. 48 alin. (2) – (3) C.civ., art. 1412, art. 998 - 999 Notă : S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței. Împrejurarea că între o editură și coautorul unui interviu, difuzat în cadrul unei emisiuni Tv, nu s-a încheiat un contract de editare, pentru publicarea acestuia în cuprinsul unui volum, act care să confere – din perspectiva editurii – obligația de respectare a drepturilor de autor, ci un contract de antrepriză, nu eliberează editura de orice răspundere față de pretențiile formulate de terți.

Antreprenorul, editura, răspunde față de terți - pentru care contractul de antrepriză reprezintă o res inter alios acta – pentru prejudiciile create acestora prin încălcarea drepturilor de autor protejate prin Legea nr. 8/1996, în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 – 999 C.civ. Ca urmare, terții prejudiciați printr-un contract de antrepriză îl pot acționa în instanță pe antreprenor. Secția I civilă, decizia nr. 4826 din 26 iunie 2012 Reclamanta E.V., prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26 noiembrie 2007, a chemat în judecată pe pârâta R.I.P.C. pentru obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 lei reprezentând daune interese pentru reproducerea, distribuirea și comercializarea neautorizate din septembrie 2003 până în prezent, a unui interviu realizat de reclamantă cu I.C.D.

S-a mai solicitat plata sumei de 100.000 lei prejudiciu produs reclamantei prin încălcarea drepturilor sale de autor și transcrierii alterate a interviului menționat precum și plata de daune cominatorii de 300.000 € pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinței, sentință care să fie și publicată într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala pârâtei. Pârâta SC R.I.P.C. SRL a formulat, la 6 februarie 2008, o cerere de chemare în garanție a lui I.C.D., în temeiul art. 62 C.proc.civ., pentru ca acesta să fie obligat la plata sumelor ce se vor stabili pentru ipoteza că pârâta va cădea în pretenții față de reclamantă. Cererea de chemare în garanție a fost disjunsă pentru a fi judecată separat prin încheierea din 6 martie 2008. Tribunalul București, Secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 684 din 4 aprilie 2008 a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a reținut că autorul operei - în care este inclus și interviul luat autorului de reclamantă - este I.C.D. Pârâta nu a reprodus interviul și nici nu a făcut modificări în cuprinsul acestuia, ci a preluat opera produsă de autor. S-a mai reținut că între pârâtă și I.C.D. nu s-a încheiat un contract de editare, ci un contract în condițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 pentru că, potrivit articolului menționat, o convenție încheiată între titularul dreptului de autor și un editor, prin care primul îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe secundul să reproducă și eventual, să distribuie opera, nu constituie un contract de editare, un asemenea raport juridic fiind reglementat de regulile contractului de antrepriză, conform prevederilor exprese ale art. 48 alin. (3) din Lege.

Curtea de Apel București, Secția a IX-a, prin decizia civilă nr. 35 A din 12 februarie 2009 , a admis apelul reclamantei împotriva sentinței Tribunalului București, care a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut că, în mod greșit, s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive înainte de a examina excepția lipsei calității procesuale active, unite cu fondul, fără a se administra probe pe fondul cauzei. Tribunalul București, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 435 din 30 martie 2010 , a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind pornită împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a motiva această soluție, s-a reținut că reclamanta, în 2003, a realizat un interviu cu I.C.D., interviu difuzat de TvR la emisiunea „Profesioniștii”, în calitate de realizator al emisiunii și angajat al Televiziunii (cu contract de muncă pe durată nedeterminată). Din informațiile primite de la SRTv, s-a reținut că opera audiovizuală creată de reclamantă în temeiul art. 44 din Legea nr. 8/1996, ca autor, nu poate fi utilizată de niciun terț fără autorizarea și fără consimțământul angajatorului SRTv, iar radiodifuzarea emisiunii nu necesită autorizarea angajatului autor. Transpunerea în formă scrisă a interviului necesită acordul autoarei (E.V.) și, totodată, consimțământul angajatorului SRTv, care are propriul său drept patrimonial rezultat din acest mod de exploatare a operei.

Cât privește interviul ce face obiectul judecății, s-a reținut că SRTv nu a cesionat niciodată vreunui terț dreptul de adaptare prin publicarea acestuia. Instanța de fond a constatat că reclamanta este realizatorul interviului în virtutea raporturilor contractuale de muncă încheiate cu SRTv. Emisiunea în cadrul căreia s-a realizat interviul, reprezintă o operă audiovizuală, având ca autor principal pe reclamantă, conform art. 44, 64 – 70 din Legea nr. 8/1996. Potrivit art. 70 alin. (2) din lege, s-a observat că nu s-a făcut dovada unei clauze contractuale contrare între SRTv și reclamantă și, ca urmare, aceasta din urmă își păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea, în afara celei specifice, a operei sale.

Reclamanta și SRTv, în calitate de producător, sunt autori ai unei opere comune, cum este calificată opera audiovizuală prin art. 5 din lege (la care trimite art. 66 din aceeași lege). S-a reținut, conform prevederilor art. 8 și 9 lit. f) din lege, că opera audiovizuală analizată este originală constatându-se, în conformitate cu literatura de specialitate, că interviul conține întrebări și afirmații, ca produs al spiritului literar și cultural deosebit al autoarei, rezultatul reprezentând eul intelectual al acesteia. S-a mai constatat că modalitatea de realizare a interviurilor sale reprezintă o concepție particulară, aparte, asupra ideii de dialog cu interlocutorii personalități și conferă emisiunii sale un grad ridicat de originalitate.

În aceste condiții, s-a apreciat că dialogul realizat de reclamantă este o operă originală, având în vedere faptul că prin acesta nu se redau simple fapte și date, după cum prevede art. 7 lit. f) din Legea nr. 8/1996. S-a mai reținut că interviul realizat de reclamantă cu I.C.D. este o operă comună în sensul art. 5 din lege, care dă naștere unui drept de autor atât în favoarea celui care adresează întrebările cât și a celui care este intervievat, iar alin. (3) al art. 5 stabilește că opera poate fi utilizată, de principiu, de comun acord. Ca urmare, în raport de dispozițiile menționate și situația de fapt reținută, s-a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă, deoarece invocă încălcarea drepturilor sale patrimoniale și nepatrimoniale de autor, prin publicarea și adoptarea interviului realizat de aceasta în volumul „Despre succes” al editurii pârâte.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în prezenta cauză, instanța de fond a reținut că aceasta este fondată, constatând că pârâta Editura R. nu are calitate procesuală pasivă. În acest sens, s-a reținut că I.C.D. a încheiat cu Editura R. contractul din 1 iunie 2006, prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziția autorului I.C.D. datele obligatorii de identificare a cărții pentru ca lucrarea să apară sub egida R., autorul urmând să suporte toate costurile legate de redactarea, tipărirea și distribuirea lucrării, servicii furnizate de editură în limita sumei de 6.870 lei (datorată de I.C.D.). Potrivit contractului încheiat între cele două părți, I.C.D. s-a obligat să predea către editura R. textul integral redactat și, după primirea textului de la R., să acorde viza „bun de tipar.

S-a mai reținut că părțile au prevăzut expres în contract că acest document este supus interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin.(2) și (3) din Legea nr. 8/1996 și Codul civil și că el nu afectează și nici nu reglementează în vreun fel drepturile de autor sau drepturile conexe de autor. Ca urmare, în temeiul art. 48 al. (2) și (3) din lege, s-a reținut că între pârâtă și I.C.D. s-a încheiat un contract de antrepriză și nu un contract de editare, convenția părților fiind deci supusă regulilor specifice contractului de antrepriză. S-a concluzionat că subiectul pasiv al raporturilor deduse judecății nu poate fi editura care nu a deformat textul inițial al interviului, câtă vreme părțile au convenit că textele pentru publicare să fie furnizate de autorul I.C.D.

Tribunalul a mai reținut – față de sugerarea făcută în decizia de casare a Curții de apel, în sensul completării cadrului procesual – în virtutea principiului disponibilității – că reclamanta nu l-a chemat în judecată și pe autorul care a pus la dispoziția pârâtei interviul realizat de ea și nici pe moștenitorii acestuia. În soluționarea acestor excepții s-a apreciat că nu este necesară unirea lor cu fondul, nefiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (2) C.proc.civ. Curtea de Apel București, Secția a IX-a, prin decizia civilă nr. 113 A din 5 aprilie 2011 , constituită în complet de divergență, a respins, în majoritate, apelul reclamantei ca nefondat.

În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele: Referitor la motivul de apel prin care s-a susținut că s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin neadministrarea de probe suplimentare, s-a constatat că acest motiv, în sine, nu poate duce la desființarea sentinței, partea având posibilitatea administrării probelor pertinente și concludente conform art. 167 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 292 alin. (1) coroborate cu art. 295 alin. (2) C.proc.civ., ceea ce s-a și întâmplat în speță. Din administrarea probelor considerate pertinente și concludente, nu a rezultat că acest contract din 1 iunie 2006, încheiat între I.C.D. și pârâtă ar fi fost întocmit la altă dată decât cea care figurează în cuprinsul său și cu atât mai puțin că nu ar fi fost încheiat între părți, ci ar fi fost realizat pro causa de către pârâtă.

Referitor la motivele de apel prin care s-a susținut greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a constatat că în raport de obiectul acțiunii, în speță s-a pus problema stabilirii naturii contractului din 1 iunie 2006, încheiat între I.C.D. și pârâtă, adică a faptului dacă este un contract de editare, când potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce și de a distribui opera, sau un contract de antrepriză, conform alin. (2) - (3) ale aceluiași articol, contract prin care titularul dreptului de autor îl împuternicește, pe cheltuiala sa, pe un editor pentru a reproduce și, eventual, a distribui opera.

Prin contractul analizat, părțile și-au fixat obligațiile și au prevăzut că acest contract este supus interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin. (2) - (3) din Legea nr. 8/1996 și prevederilor Codului civil și că nu afectează și nu reglementează în niciun fel drepturile de autor și drepturile conexe drepturilor de autor. Reținând aplicarea în cauză a art. 48 alin. (2) - (3) din Legea nr. 8/1996, s-a concluzionat că între I.C.D. și pârâtă nu s-a încheiat un contract de editare, convenția părților fiind supusă regulilor ce guvernează contractul de antrepriză. Ca atare, editura nu a dobândit drepturile de a reproduce și de a distribui opera, care au rămas la autor, neputând fi reținută în sarcina pârâtei suportarea riscurilor ce țin de exercitarea acestor drepturi.

Reclamanta a susținut, în motivarea acțiunii, că fapta ilicită constă în modificarea/alterarea interviului, faptă care a creat și prejudiciul, toate cererile reclamantei din petitul acțiunii tinzând la repararea acestui prejudiciu. S-a constatat așadar că pârâta nu a fost chemată în judecată pentru săvârșirea vreunei fapte ilicite în legătură cu executarea obligației de distribuire a exemplarelor cărții puse la dispoziție de I.C.D., asumată prin contractul de antrepriză din 1 iunie 2006, distribuire care s-a făcut de pârâtă, în calitate de împuternicit, pe cheltuiala și pe seama autorului. Faptul că actele de distribuire au fost efectuate în temeiul unui contract de antrepriză iar nu al unui contract de editare rezultă din clauzele contractului, pentru determinarea naturii juridice a contractului fiind suficientă interpretarea clauzelor acestuia, conform art. 977 și urm. C.civ., clauze care sunt clare și fără dubii.

Petitul privind obligarea pârâtei la încetarea efectuării actelor de distribuire își are temeiul, de asemenea, în pretinsa săvârșire a faptei ilicite de către autor, astfel că este subsecventă stabilirii acestei încălcări, neputând fi judecată separat și în prealabil constatării încălcării, în contradictoriu cu persoana responsabilă de săvârșirea pretinsei fapte ilicite menționate. S-a mai reținut că prin hotărârea curții de apel, care a desființat într-un prim ciclu procesual sentința primei instanțe prin care s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, s-a sugerat reclamantei posibilitatea de a lărgi cadrul procesual în virtutea principiului disponibilității, dar reclamanta nu a înțeles să îl cheme în judecată și pe autorul care a pus la dispoziția pârâtei interviul ori pe moștenitorii acestuia, așa cum corect a constatat instanța de trimitere.

Opinia separată motivată de unul din membrii completului de divergență, creat în condițiile art. 257 C.proc.civ., s-a pronunțat pentru admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive doar pentru capetele de acțiune 1, 3, 4 și 5, cauza urmând a fi trimisă pentru judecata pe fond a capătului 2 de cerere (obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire și comercializare neautorizate a volumului „Despre succes – Convorbire cu I.C.D.”). Pârâta a dobândit dreptul de a reproduce și distribui opera, având deci calitate procesuală pasivă pentru această pretenție formulată de reclamantă, potrivit prevederilor exprese ale paragrafului 2 al paginii 2 din contractul nr. 1/2006.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel București , invocând, în drept, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În fapt, au fost invocate următoarele critici: În mod greșit s-a reținut că editura R.I.P.C. nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 1 și 13 din Legea nr. 8/1996, reclamanta are prerogativa autorizării sau interzicerii oricărei contribuții proprii asupra unei opere sau să consimtă publicarea acesteia de către utilizatori. Criteriile de drept substanțial, reglementate de Legea nr. 8/1996, se pot realiza numai în contradictoriu cu pârâta care a transcris opera audiovizuală și a editat lucrarea a cărei coautoare este reclamanta, astfel că, a susținut recurenta, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive s-a făcut pe baza unor criterii străine dispozițiilor dreptului substanțial din Legea nr. 8/1996 cu ignorarea art. 5 din această lege.

Deși s-a reținut calitatea de coautor a reclamantei, s-au încălcat atât poziția de egalitate juridică recunoscută de lege coautorilor, cât și dispozițiile art. 5, potrivit cărora se instituie o obligație legală a unanimității acordului de voință în cazul încheierii de acte juridice de către coautori. Recurenta a susținut că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive fără a verifica cu înscrisuri existența sau inexistența deformării interviului inițial de către coautorul I.C.D., în condițiile în care, deși s-a prevăzut în contract, nu există exprimat avizul acestuia „bun de tipar”, aferent textului conținut de lucrarea publicată. S-a mai susținut că actul încheiat între pârâtă și I.C.D.

este un act intuitu personae care nu poate fi opozabil coautoarei E.V., care invocă încălcarea drepturilor sale morale și patrimoniale de autor dintr-o operă audiovizuală transformată fără acordul său într-o operă literară. Cât privește natura contractului încheiat între pârâtă și I.C.D., recurenta a susținut că acesta nu poate fi calificat ca fiind un contract de editare în sensul prim al art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, deoarece alin. (2) și (3) ale acestui art. nu sunt realizate în cauză, în raport de clauzele contractului. Riscul convenției încheiate revine însă, susține recurenta, exclusiv și integral pârâtei, care are obligația să răspundă pentru actele proprii de reproducere și distribuire și poate fi obligată să stopeze actele personale de distribuire și comercializare neautorizate a lucrării.

Recurenta a mai susținut că pârâta este răspunzătoare, potrivit dreptului comun, și pentru viciile lucrării în ipoteza în care nu a făcut dovada că a existat avizul „bun de tipar” asupra operei. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate s-a constatat că aceasta este nelegală, recursul fiind admis pentru motivele următoare: Instanțele – de apel și de fond – au rezolvat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, în raport de petitul acțiunii. S-a reținut în mod corect că natura convenției - încheiate între pârâtă și coautorul interviului realizat de reclamantă - pentru apariția lucrării „Despre succes – interviu cu I.C.D.” (în cadrul căreia este reprodus interviul consemnat a fi luat de E.V.

– TVR la 20 octombrie 2003), este de antrepriză și nu de editare. Împrejurarea că între părți nu s-a încheiat un contract de editare care să confere – din perspectiva editurii – obligația de respectare a drepturilor de autor, nu eliberează pe pârâta din cauză – Editura R. – de orice răspundere față de pretențiile formulate prin acțiune, de reclamantă. Instanțele, stabilind natura contractului nr. 1/2006, ca fiind un contract de antrepriză au omis să stabilească și răspunderea proprie unui asemenea contract, potrivit normelor codului civil care reglementează contractul de antrepriză. Este de observat în acest sens că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Decretului nr. 31/1954, Legii nr.8/1996 dar și ale Codului civil.

Cu alte cuvinte, instanțele au fost investite cu un temei de drept pentru răspunderea în acțiune în pretenții formulată, pe care nu l-au cercetat, astfel încât sub acest aspect în mod greșit au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Potrivit art. 1412 C.civ. „locațiunea lucrărilor este un contract prin care una din părți se îndatorește drept un preț determinat a face ceva pentru cealaltă parte”. Este unanim recunoscut că definiția contractului de antrepriză este exprimată de acest acord de voință în baza căruia una din părți, numită antreprenor, se obligă să execute, pe riscul său, o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unui preț (remunerație), care se stabilește în raport cu rezultatul lucrării sale.

Ca urmare răspunderea specială a antreprenorului poate fi angajată numai în raporturile sale cu clientul sau cu succesorii lui în drepturi. Antreprenorul răspunde însă față de terții prejudiciați - pentru care contractul de antrepriză reprezintă o res inter alios acta - în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 – 999 C.civ. Ca urmare terții prejudiciați printr-un contract de antrepriză îl pot acționa în instanță pe antreprenor. În aceste condiții, reclamanta care se pretinde prejudiciată prin lucrarea tipărită de pârâtă în temeiul unei convenții de antrepriză încheiate de aceasta cu I.C.D., este îndreptățită să cheme în judecată pe antreprenor, care în cauză este pârâta SC R.I.P.C.

SRL, a cărei răspundere față de terți (reclamanta recurentă) se angajează în condițiile răspunderii civile delictuale. Pe cale de consecință, constatându-se întemeiat motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 se constată că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este nelegală în temeiul art. 312 alin. (3). În temeiul art. 312 alin. (3) C.proc.civ., văzând că soluționarea procesului s-a făcut fără cercetarea fondului, s-a admis recursul și s-a casat în tot decizia nr. 113 A din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București. A fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 435 din 30 martie 2010 a Tribunalului București, care a fost desființată în parte în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Pe cale de consecință s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul București pentru a se stabili răspunderea pârâtei în funcție de prejudiciul pretins de reclamantă prin încălcarea drepturilor invocate și protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.