ÎCCJ, decizie (scj.ro #81776)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81776) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de antrepriză. Răspunderea

antreprenorului în temeiul dreptului comun pentru prejudiciile cauzate terților

prin încălcarea drepturilor de autor protejate de legea specială.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Contract de antrepriză.

Index alfabetic :

contract de antrepriză

-

drepturi de autor

-

răspundere civilă delictuală

Legea nr. 8/1996, art. 48 alin. (2) – (3)

C.civ.,

art. 1412, art. 998 - 999

Notă : S-au avut în vedere dispozițiile

vechiului Cod Civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței.

Împrejurarea că între o editură și

coautorul unui interviu, difuzat în cadrul unei emisiuni Tv, nu s-a încheiat un

contract de editare, pentru publicarea acestuia în cuprinsul unui volum,

act  care să confere – din perspectiva editurii – obligația de

respectare a drepturilor de autor, ci un contract de antrepriză, nu

eliberează editura de orice răspundere față de

pretențiile formulate de terți.

Antreprenorul, editura, răspunde

față de terți - pentru care contractul de antrepriză

reprezintă o res inter alios acta – pentru prejudiciile create acestora

prin încălcarea drepturilor de autor protejate prin Legea nr.

8/1996,  în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată

de art. 998 – 999 C.civ. Ca urmare, terții prejudiciați printr-un

contract de antrepriză îl pot acționa în instanță pe

antreprenor.

Secția

I civilă, decizia nr. 4826 din  26 iunie 2012

Reclamanta E.V., prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București  la 26 noiembrie 2007, a chemat în

judecată pe pârâta R.I.P.C. pentru obligarea acesteia la plata sumei de

40.000 lei reprezentând daune interese pentru reproducerea, distribuirea

și comercializarea neautorizate din septembrie 2003 până în prezent,

a unui interviu realizat de reclamantă cu I.C.D. S-a mai solicitat plata

sumei de 100.000 lei prejudiciu produs reclamantei prin încălcarea

drepturilor sale de autor și transcrierii alterate a interviului

menționat precum și plata de daune cominatorii de 300.000 € pentru

fiecare zi de întârziere în executarea sentinței, sentință care

să fie și publicată într-un ziar de largă circulație,

pe cheltuiala pârâtei.

Pârâta SC R.I.P.C. SRL a formulat, la 6 februarie 2008, o

cerere de chemare în garanție a lui I.C.D., în temeiul art. 62

C.proc.civ., pentru ca acesta să fie obligat la plata sumelor ce se vor

stabili pentru ipoteza că pârâta va cădea în pretenții

față de reclamantă.

Cererea de chemare în garanție a fost disjunsă

pentru a fi judecată separat prin încheierea din 6 martie 2008.

Tribunalul București, Secția a V-a civilă,

prin sentința civilă nr. 684 din 4 aprilie 2008 a respins

acțiunea

ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

S-a reținut că autorul operei - în care este

inclus și interviul luat autorului de reclamantă - este I.C.D. Pârâta

nu a reprodus interviul și nici nu  a făcut modificări în

cuprinsul acestuia, ci a preluat opera produsă de autor.

S-a mai reținut că între pârâtă și

I.C.D. nu s-a încheiat un contract de editare, ci un contract  în

condițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 pentru că, potrivit

articolului menționat, o convenție încheiată între titularul

dreptului de autor și un editor, prin care primul îl împuternicește,

pe cheltuiala sa, pe secundul să reproducă și eventual, să

distribuie opera, nu constituie un contract de editare, un asemenea raport

juridic fiind reglementat de regulile contractului de antrepriză, conform

prevederilor exprese ale art. 48 alin. (3) din Lege.

Curtea de Apel București, Secția a IX-a, prin

decizia civilă nr. 35 A din 12 februarie 2009

,

a admis apelul

reclamantei împotriva sentinței Tribunalului București, care a fost

desființată și trimisă cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

S-a reținut că, în mod greșit, s-a

soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive

înainte de a examina excepția lipsei calității procesuale

active, unite cu fondul, fără a se administra probe pe fondul cauzei.

Tribunalul București, rejudecând cauza, prin

sentința civilă nr. 435 din 30 martie 2010

,

a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a

respins acțiunea ca fiind pornită împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a motiva această soluție, s-a

reținut că reclamanta, în 2003, a realizat un interviu cu I.C.D.,

interviu difuzat de TvR la emisiunea „Profesioniștii”, în calitate de

realizator al emisiunii și angajat al Televiziunii (cu contract de

muncă pe durată nedeterminată).

Din informațiile primite de la SRTv, s-a

reținut că opera audiovizuală creată de reclamantă în

temeiul art. 44 din Legea nr. 8/1996, ca autor, nu poate fi utilizată de

niciun terț fără autorizarea și fără

consimțământul angajatorului SRTv, iar radiodifuzarea emisiunii nu

necesită autorizarea angajatului autor.

Transpunerea în formă scrisă a interviului

necesită acordul autoarei (E.V.) și, totodată,

consimțământul angajatorului SRTv, care are propriul său drept

patrimonial rezultat din acest mod de exploatare a operei.

Cât privește interviul ce face obiectul

judecății, s-a reținut că SRTv nu a cesionat niciodată

vreunui terț dreptul de adaptare prin publicarea acestuia.

Instanța de fond a constatat că reclamanta este

realizatorul interviului în virtutea raporturilor contractuale de muncă

încheiate cu SRTv. Emisiunea în cadrul căreia s-a realizat interviul,

reprezintă o operă audiovizuală, având ca autor principal pe

reclamantă, conform art. 44, 64 – 70 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 70 alin. (2) din lege, s-a observat că

nu s-a făcut dovada unei clauze contractuale contrare între SRTv și

reclamantă și, ca urmare, aceasta din urmă își

păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea, în afara

celei specifice, a operei sale. Reclamanta și SRTv, în calitate de

producător, sunt autori ai unei opere comune, cum este calificată

opera audiovizuală prin art. 5 din lege (la care trimite art. 66 din

aceeași lege).

S-a reținut, conform prevederilor art. 8 și 9

lit. f) din lege, că opera audiovizuală analizată este

originală constatându-se, în conformitate cu literatura de specialitate,

că interviul conține întrebări și afirmații, ca produs

al spiritului literar și cultural deosebit al autoarei, rezultatul reprezentând

eul intelectual al acesteia. S-a mai constatat că modalitatea de realizare

a interviurilor sale reprezintă o concepție particulară, aparte,

asupra ideii de dialog cu interlocutorii personalități și

conferă emisiunii sale un grad ridicat de originalitate.

În aceste condiții, s-a apreciat că dialogul

realizat de reclamantă este o operă originală, având în vedere

faptul că prin acesta nu se redau simple fapte și date, după cum

prevede art. 7 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a mai reținut că interviul realizat de

reclamantă cu I.C.D. este o operă comună în sensul art. 5 din

lege, care dă naștere unui drept de autor atât în favoarea celui care

adresează întrebările cât și a celui care este intervievat, iar

alin. (3) al art. 5 stabilește că opera poate fi utilizată, de

principiu, de comun acord.

Ca urmare, în raport de dispozițiile menționate

și situația de fapt reținută, s-a constatat că

reclamanta are calitate procesuală activă, deoarece invocă

încălcarea drepturilor sale patrimoniale și nepatrimoniale de autor,

prin publicarea și adoptarea interviului realizat de aceasta în volumul

„Despre succes” al editurii pârâte.

Analizând excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei în prezenta cauză, instanța de fond a

reținut că aceasta este fondată, constatând că pârâta

Editura R. nu are calitate procesuală pasivă.

În acest sens, s-a reținut că I.C.D. a încheiat

cu Editura R. contractul din 1 iunie 2006, prin care pârâta s-a obligat să

pună la dispoziția autorului I.C.D. datele obligatorii de

identificare a cărții pentru ca lucrarea să apară sub egida

R., autorul urmând să suporte toate costurile legate de redactarea,

tipărirea și distribuirea lucrării, servicii furnizate de

editură în limita sumei de 6.870 lei (datorată de I.C.D.).

Potrivit contractului încheiat între cele două

părți, I.C.D. s-a obligat să predea către editura R. textul

integral redactat și, după primirea textului de la R., să acorde

viza „bun de tipar.

S-a mai reținut că părțile au

prevăzut expres în contract că acest document este supus

interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin.(2) și

(3) din Legea nr. 8/1996 și Codul civil și că el nu

afectează și nici nu reglementează în vreun fel drepturile de

autor sau drepturile conexe de autor.

Ca urmare, în temeiul art. 48 al. (2) și (3) din

lege, s-a reținut că între pârâtă și I.C.D. s-a încheiat un

contract de antrepriză și nu un contract de editare, convenția

părților fiind deci supusă regulilor specifice contractului de

antrepriză.

S-a concluzionat că subiectul pasiv al raporturilor

deduse judecății nu poate fi editura care nu a deformat textul

inițial al interviului, câtă vreme părțile au convenit

că textele pentru publicare să fie furnizate de autorul  I.C.D.

Tribunalul a mai reținut – față de

sugerarea făcută în decizia de casare a Curții de apel, în

sensul completării cadrului procesual – în virtutea principiului

disponibilității – că reclamanta nu l-a chemat în judecată

și pe autorul care a pus la dispoziția pârâtei interviul realizat de

ea și nici pe moștenitorii acestuia.

În soluționarea acestor excepții s-a apreciat că

nu este necesară unirea lor cu fondul, nefiind incidente dispozițiile

art. 137 alin. (2) C.proc.civ.

Curtea de Apel București, Secția a IX-a, prin

decizia civilă nr. 113 A din 5 aprilie 2011

,

constituită în

complet de divergență, a respins, în majoritate, apelul reclamantei

ca nefondat.

În motivarea acestei soluții s-au reținut

următoarele:

Referitor la motivul de apel prin care s-a susținut

că s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin neadministrarea de

probe suplimentare, s-a constatat că acest motiv, în sine, nu poate duce

la desființarea sentinței, partea având posibilitatea

administrării probelor pertinente și concludente conform art. 167

alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 292 alin. (1) coroborate cu art. 295

alin. (2) C.proc.civ., ceea ce s-a și întâmplat în speță.

Din administrarea probelor considerate pertinente și

concludente, nu a rezultat că acest contract din 1 iunie 2006, încheiat

între I.C.D. și pârâtă ar fi fost întocmit la altă dată

decât cea care figurează în cuprinsul său și cu atât mai

puțin că nu ar fi fost încheiat între părți, ci ar fi fost

realizat pro causa de către pârâtă.

Referitor la motivele de apel prin care s-a susținut

greșita soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive, s-a constatat că în raport de obiectul acțiunii,

în speță s-a pus problema stabilirii naturii contractului din 1 iunie

2006, încheiat între I.C.D. și pârâtă, adică a faptului

dacă este un contract de editare, când potrivit art. 48 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996, titularul dreptului de autor cedează editorului, în

schimbul unei remunerații, dreptul de a reproduce și de a distribui

opera, sau un contract de antrepriză, conform alin. (2) - (3) ale

aceluiași articol, contract prin care titularul dreptului de autor îl împuternicește,

pe cheltuiala sa, pe un editor pentru a reproduce și, eventual, a

distribui opera.

Prin contractul analizat, părțile și-au

fixat obligațiile și au prevăzut că acest contract este

supus interpretării sub condițiile exclusive ale art. 48 alin. (2) -

(3) din Legea nr. 8/1996 și prevederilor Codului civil și că nu

afectează și nu reglementează în niciun fel drepturile de autor

și drepturile conexe drepturilor de autor.

Reținând aplicarea în cauză a art. 48 alin. (2)

- (3) din Legea nr. 8/1996, s-a concluzionat că între I.C.D. și

pârâtă nu s-a încheiat un contract de editare, convenția

părților fiind supusă regulilor ce guvernează contractul de

antrepriză.

Ca atare, editura nu a dobândit drepturile de a reproduce

și de a distribui opera, care au rămas la autor, neputând fi

reținută în sarcina pârâtei suportarea riscurilor ce țin de

exercitarea acestor drepturi.

Reclamanta a susținut, în motivarea acțiunii,

că fapta ilicită constă în modificarea/alterarea interviului,

faptă care a creat și prejudiciul, toate cererile reclamantei din

petitul acțiunii tinzând la repararea acestui prejudiciu.

S-a constatat așadar că pârâta nu a fost

chemată în judecată pentru săvârșirea vreunei fapte ilicite

în legătură cu executarea obligației de distribuire a

exemplarelor cărții puse la dispoziție de I.C.D., asumată

prin contractul de antrepriză din 1 iunie 2006, distribuire care s-a

făcut de pârâtă, în calitate de împuternicit, pe cheltuiala și

pe seama autorului.

Faptul că actele de distribuire au fost efectuate în

temeiul unui contract de antrepriză iar nu al unui contract de editare

rezultă din clauzele contractului, pentru determinarea naturii juridice a

contractului fiind suficientă interpretarea clauzelor acestuia, conform

art. 977 și urm. C.civ., clauze care sunt clare și fără

dubii.

Petitul privind obligarea pârâtei la încetarea

efectuării actelor de distribuire își are temeiul, de asemenea, în

pretinsa săvârșire a faptei ilicite de către autor, astfel

că este subsecventă stabilirii acestei încălcări, neputând

fi judecată separat și în prealabil constatării

încălcării, în contradictoriu cu persoana responsabilă de

săvârșirea pretinsei fapte ilicite menționate.

S-a mai reținut că prin hotărârea

curții de apel, care a desființat într-un prim ciclu procesual

sentința primei instanțe prin care s-a constatat lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei, s-a sugerat reclamantei

posibilitatea de a lărgi cadrul procesual în virtutea principiului

disponibilității, dar reclamanta nu a înțeles să îl cheme

în judecată și pe autorul care a pus la dispoziția pârâtei

interviul ori pe moștenitorii acestuia, așa cum corect a constatat

instanța de trimitere.

Opinia separată motivată de unul din membrii

completului de divergență, creat în condițiile art. 257

C.proc.civ., s-a pronunțat pentru admiterea apelului și schimbarea în

parte a sentinței apelate în sensul admiterii lipsei calității

procesuale pasive doar pentru capetele de acțiune 1, 3, 4 și 5, cauza

urmând a fi trimisă pentru judecata pe fond a capătului 2 de cerere

(obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire și

comercializare neautorizate a volumului „Despre succes – Convorbire cu

I.C.D.”).

Pârâta a dobândit dreptul de a reproduce și

distribui opera, având deci calitate procesuală pasivă pentru

această pretenție formulată de reclamantă, potrivit

prevederilor exprese ale paragrafului 2 al paginii 2 din contractul nr. 1/2006.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel București

,

invocând, în drept, motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În fapt, au fost invocate următoarele critici:

În mod greșit s-a reținut că editura

R.I.P.C. nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 1 și 13 din Legea nr. 8/1996,

reclamanta are prerogativa autorizării sau interzicerii oricărei

contribuții proprii asupra unei opere sau să consimtă publicarea

acesteia de către utilizatori.

Criteriile de drept substanțial, reglementate de

Legea nr. 8/1996, se pot realiza numai în contradictoriu cu pârâta care a

transcris opera audiovizuală și a editat lucrarea a cărei

coautoare este reclamanta, astfel că, a susținut recurenta, admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive s-a făcut pe

baza unor criterii străine dispozițiilor dreptului substanțial

din Legea nr. 8/1996 cu ignorarea art. 5 din această lege.

Deși s-a reținut calitatea de coautor a

reclamantei, s-au încălcat atât poziția de egalitate juridică

recunoscută de lege coautorilor, cât și dispozițiile art. 5,

potrivit cărora se instituie o obligație legală a

unanimității acordului de voință în cazul încheierii de

acte juridice de către coautori.

Recurenta a susținut că instanța de fond a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive fără

a verifica cu înscrisuri existența sau inexistența deformării

interviului inițial de către coautorul I.C.D., în condițiile în

care, deși s-a prevăzut în contract, nu există exprimat avizul

acestuia „bun de tipar”, aferent textului conținut de lucrarea

publicată.

S-a mai susținut că actul încheiat între

pârâtă și I.C.D. este un act intuitu personae care nu poate fi opozabil

coautoarei E.V., care invocă încălcarea drepturilor sale

morale și patrimoniale de autor dintr-o

operă audiovizuală

transformată fără acordul

său într-o operă literară.

Cât privește natura contractului încheiat

între pârâtă și I.C.D., recurenta a susținut că acesta nu

poate fi calificat ca fiind un contract de editare în sensul prim al art. 48

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, deoarece alin. (2) și (3) ale acestui art.

nu sunt realizate în cauză, în raport de clauzele contractului.

Riscul convenției încheiate revine însă,

susține recurenta, exclusiv și integral pârâtei, care are

obligația să răspundă pentru actele proprii de reproducere

și distribuire și poate fi obligată să stopeze actele personale

de distribuire și comercializare neautorizate a lucrării.

Recurenta a mai susținut că pârâta este

răspunzătoare, potrivit dreptului comun, și pentru viciile

lucrării în ipoteza în care nu a făcut dovada că a existat

avizul „bun de tipar” asupra operei.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate s-a constatat că aceasta este nelegală, recursul

fiind admis pentru motivele următoare:

Instanțele – de apel și de fond – au rezolvat

greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei, în raport de petitul acțiunii.

S-a reținut în mod corect că natura

convenției - încheiate între pârâtă și coautorul interviului

realizat de reclamantă -  pentru apariția lucrării „Despre

succes – interviu cu I.C.D.” (în cadrul căreia este reprodus interviul consemnat

a fi luat de E.V. – TVR la 20 octombrie 2003), este de antrepriză și

nu de editare.

Împrejurarea că între părți nu s-a

încheiat un contract de editare care să confere – din perspectiva editurii

– obligația de respectare a drepturilor de autor, nu eliberează pe

pârâta din cauză – Editura R. – de orice răspundere față de

pretențiile formulate prin acțiune, de reclamantă.

Instanțele, stabilind natura contractului nr.

1/2006, ca fiind un contract de antrepriză au omis să

stabilească și răspunderea proprie unui asemenea contract,

potrivit normelor codului civil care reglementează contractul de

antrepriză.

Este de observat în acest sens că reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Decretului nr. 31/1954,

Legii nr.8/1996 dar și ale Codului civil.

Cu alte cuvinte, instanțele au fost investite cu un

temei de drept pentru răspunderea în acțiune în pretenții

formulată, pe care nu l-au cercetat, astfel încât sub acest aspect în mod

greșit au admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei.

Potrivit art. 1412 C.civ. „locațiunea

lucrărilor este un contract prin care una din părți se

îndatorește drept un preț determinat a face ceva pentru cealaltă

parte”.

Este unanim recunoscut că definiția

contractului de antrepriză este exprimată de acest acord de

voință în baza căruia una din părți, numită

antreprenor, se obligă să execute, pe riscul său, o anumită

lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unui

preț (remunerație), care se stabilește în raport cu rezultatul

lucrării sale.

Ca urmare răspunderea specială a

antreprenorului poate fi angajată numai în raporturile sale cu clientul

sau cu succesorii lui în drepturi.

Antreprenorul răspunde însă

față de terții prejudiciați - pentru care contractul de

antrepriză reprezintă o res inter alios acta - în temeiul

răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 – 999 C.civ.

Ca urmare terții prejudiciați printr-un

contract de antrepriză îl pot acționa în instanță pe

antreprenor.

În aceste condiții, reclamanta care se pretinde

prejudiciată prin lucrarea tipărită de pârâtă în temeiul

unei convenții de antrepriză încheiate de aceasta cu I.C.D., este

îndreptățită să cheme în judecată pe antreprenor, care

în cauză este pârâta SC R.I.P.C. SRL, a cărei răspundere

față de terți (reclamanta recurentă) se angajează în

condițiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de consecință, constatându-se întemeiat

motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 se constată

că soluția de admitere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei este nelegală în temeiul art. 312 alin. (3).

În temeiul art. 312 alin. (3) C.proc.civ., văzând

că soluționarea procesului s-a făcut fără cercetarea

fondului, s-a admis recursul și s-a casat în tot decizia nr. 113 A din 5

aprilie 2011 a Curții de Apel București.

A fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței

nr. 435 din 30 martie 2010 a Tribunalului București, care a fost

desființată în parte în sensul că a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și

s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la

respingerea excepției privind lipsa calității procesuale active

a reclamantei.

Pe cale de consecință s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul București

pentru a se stabili răspunderea pârâtei în funcție de prejudiciul

pretins de reclamantă prin încălcarea drepturilor invocate și

protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile

conexe.