ÎCCJ, decizie (scj.ro #82046)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82046) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Drept de autor.Contract de editare. Neexecutarea

culpabilă de către editor a obligației de a publica opera.

Desființarea contractului. Daune pentru neexecutare.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale.

Contract de editare. Clauze. Obligațiile editorului. Acțiune în

anularea contractului. Daune pentru neexecutare. Dovada prejudiciului.

Întinderea daunelor-interese.

Index alfabetic :

Dreptul proprietății intelectuale.

-

Contract de editare.

-

Obligațiile părților.

-

Daune-interese pentru neexecutarea

obligației.

-

Prejudiciu.

Legea nr.8/1996 :

art.47;

art.48;

art.56

alin.(3)

alin.(4)

Dispozițiile art.56 din Legea nr. 8/1996,

prevăd în alin. (3) că, dacă creditorul nu publică opera în

termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun,

desființarea contractului și daune pentru neexecutare, caz în care

autorul păstrează remunerația primită sau, după caz,

poate solicita plata

remunerației integrale prevăzute în contract.

Simpla inserare în contractul inițial a

posibilității suplimentării tirajului - dar, în același

timp și a posibilității neepuizării tirajului inițial

– nu poate constitui un temei suficient pentru a considera needitarea unui nou

tiraj drept un prejudiciu previzibil la momentul încheiereii contractului,

dispozițiile art.1085 C civ. fiind inaplicabile la situația de fapt.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă

nr.

7982 din23 noiembrie 2007

Prin cererea înregistrată la 26 iulie 2006, reclamanții T.W. și

T.M.L. au chemat în judecată S.C. Editura Economică S.R.L.,

solicitând instanței să dispună desființarea contractului de

editare nr.2003078 din 17 iulie 2003, obligarea la plata contravalorii

remunerației în sumă de 6.000 lei, la plata de daune pentru

neexecutare, în același cuantum de 6.000 lei, precum și obligarea

pârâtei la distrugerea originalelor operei sub dovada acestei operațiuni.

În motivarea cererii, s-a arătat că între părți a

intervenit contractul de editare nr.2003078 din 17 iulie 2003, prin care pârâta

s-a obligat să editeze un număr de 1000 exemplare din lucrarea

„Dicționar economic german-român”, stabilindu-se ca preț al cesiunii

o remunerație de 15% din valoarea de 400.000 lei, convenită ca

preț de vânzare al cărții.

Nu a fost stabilit un termen pentru publicarea

lucrării, însă în lipsa acestei prevederi în cuprinsul contractului,

în temeiul art.56 alin.(4) din Legea nr.8/1996, editorul era obligat să o

publice în termen de cel mult 1 an de la data acceptării lucrării.

De la data încheierii contractului și până în prezent, pârâta nu

și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, deși

reclamanții au încercat soluționarea pe care amiabilă a

litigiului, notificând-o pe pârâtă în mai multe rânduri.

În drept, au fost invocate prevederile art.48 și urm. din Legea nr.8/1996,

modificată și completată.

Prin sentința civilă nr.1262 din 4 octombrie 2006, Tribunalul

București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei

de obiect a primului capăt de cerere, a admis în parte cererea, a dispus

desființarea contractului de editare, iar pârâta a fost obligată la

plata în favoarea reclamanților a sumei de 6.000 lei, reprezentând

drepturi patrimoniale de autor cuvenite pentru lucrarea „Dicționar

economic german-român” și la plata sumei 6.000 lei, reprezentând

despăgubiri cu titlu de daune pentru neexecutare; ultimul capăt de

cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Deși nu se stipulează expres în contract, editura avea obligația

de a edita, de a reproduce și de a difuza opera înăuntrul termenului

prevăzut în contract (cap.IV, pct.4), respectiv în termen de 3 ani de la

data semnării contractului, în tiraj de 1000 exemplare.

S-a reținut încheierea contractului pentru o singură ediție, în

tirajul menționat în contract, întrucât pentru o nouă ediție s-a

stipulat necesitatea încheierii unui act adițional. Prin urmare, la

expirarea termenului, contractul nu încetează automat, părțile

putând conveni prelungirea acestuia și apariția unei noi ediții,

dacă tirajul maxim inițial a fost epuizat. S-a apreciat în

consecință, faptul că prevederile art.56 din Legea nr.8/1996

sunt inaplicabile în aceste condiții.

Pe baza corespondenței purtate între părți cu privire la

expirarea termenului contractual s-a reținut că, la data înregistrării

pe rolul instanței a cererii de chemare în judecată, contractul era

în curs de derulare.

La data încheierii contractului, manuscrisul fusese predat către

editură, fără a se menționa în cuprinsul contractului un

termen de predare, așa cum rezultă și din solicitarea pârâtei de

a prelungi contractul de editură, lucrarea fiind predată către

tipar. Reclamanții își îndepliniseră astfel obligația

contractuală de predare a manuscrisului, pârâta neputând invoca drept

impedimente în editarea operei eventuale modificări pe care autorii ar fi

trebuit să le opereze în lucrare.

Tribunalul a reținut lipsa oricăror dovezi în sensul că lucrarea

a fost trimisă la tipar sau se află în faza finală, cu atât mai

mult cu cât, conform pct.6.1 lit.b din contract, autorii au obligația de a

efectua două corecturi, inclusiv cea pentru „bun de tipar”, fără

remunerație suplimentară, iar această a doua corectură de

regulă, se efectuează numai de către autor.

În drept, au fost aplicate prevederile art.47 și art.56 alin.(3) din Legea

nr.8/1996, față de neîndeplinirea de către pârâtă a

obligației corelative cesiunii drepturilor patrimoniale de autor.

Calculul remunerației s-a făcut pornind de la un număr de 1.000

de exemplare, la un preț de 400.000 lei, la care a fost aplicat procentul

de 15%, toate aceste elemente fiind menționate în contract.

Susținerea pârâtei, în sensul că prețul de vânzare a fost

stabilit la maxim 400.000 lei, cu condiția ca autorul să contribuie

la finanțarea editării și tipăririi, a fost

înlăturată, tribunalul considerând nulă absolut clauza

contractuală respectivă, față de prevederile art.48

alin.(1) și alin. (2) din lege.

În ceea ce privește daunele, tribunalul a apreciat faptul că acestea

sunt datorate, cât timp pârâta nu și-a îndeplinit obligația

contractuală, cauzând astfel un prejudiciu reclamanților,

aceștia dorind ca opera să ajungă cât mai repede la

cunoștința publicului și, eventual, mai înainte ca alte

lucrări să apară pe piață. Autorii au fost

lipsiți de posibilitatea de a încheia contracte de editare cu alte

edituri, întrucât au cesionat pârâtei cu titlu exclusiv dreptul patrimonial,

fiind astfel blocați pe o perioadă mare de timp, de 3 ani.

Prin decizia civilă nr.68 din 13 martie 2007, Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele, substituind pe alocuri considerentele

tribunalului :

și absolută a lipsei obiectului primului capăt de cerere,

privind desființarea contractului de editare, cazul de încetare a contractului

prin împlinirea termenului contractual, nu exclude desființarea acestuia

pentru cauze anterioare împlinirii acestui termen, dar constatate ulterior, pe

calea acțiunii în justiție, precum acțiunea în constatarea

nulității absolute a contractului (cauza de nulitate fiind

concomitentă încheierii contractului) sau acțiunea în

rezoluțiunea judiciară a contractului.

În acest din urmă caz, cauza de rezoluțiune este ulterioară

încheierii contractului, constând în neîndeplinirea culpabilă a obligației

contractuale de către pârât, dar anterioară împlinirii termenului

contractual.

În speță, se regăsește acest ultim caz de desființare

a contractului sinalagmatic de editare, respectiv rezoluțiunea

judiciară, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a

obligației contractuale principale de a edita lucrarea ai căror

autori sunt reclamanții, în termen de 3 ani de la data încheierii

contractului.

Obligația de editare a lucrării este una afectată de un termen

extinctiv, respectiv termenul contractual de 3 ani.

Nu se pune problema unei prelungiri a termenului contractual,

însoțită

sau nu de alte eventuale modificări, în lipsa unui

act adițional prin care părțile

să fi convenit în acest sens, iar o prelungire

tacită a contractului este exclusă.

Tăcerea nu produce nici un efect juridic în dreptul substanțial, iar

despre o convenție tacită care să implice manifestări

tacite, dar neechivoce, de voință, în sensul prelungirii termenului

contractual la momentul împlinirii termenului inițial de 3 ani, nu poate

fi vorba.

În speță, nu au fost invocate aspecte sau împrejurări de

natură a fi calificate ca manifestări tacite, dar neechivoce, de

voință, în sensul prelungirii termenului contractual la momentul

împlinirii termenului inițial de 3 ani. Corespondența purtată

între părți sub acest aspect și reținută de către

tribunal ca relevantă nu conține vreo astfel de manifestare

concordantă de voință.

Prelungirea termenului contractual inițial nu poate opera decât

mutuus

consensus

, în virtutea regulii simetriei, ce guvernează încheierea

și modificarea (precum și încetarea) contractului, potrivit art.969

alin.(2) Cod civil, respectiv în baza acordului părților în acest

sens.

Termenul care afectează atât dreptul patrimonial de autor cedat, cât

și obligația corelativă în care este transpus exercițiul

dreptului respectiv, este unul extinctiv, amânând stingerea dreptului și a

obligației corelative până la împlinirea lui, potrivit art.56

alin.(1) din aceeași lege.

Împlinirea termenului, fără ca pârâta să își fi exercitat

dreptul contractual și fără să își fi îndeplinit

obligația contractuală corelativă, nu exclude desființarea

acestuia ca efect al rezoluțiunii judiciare.

Dacă împlinirea termenului extinctiv constituie cauză de încetare a

contractului, cu efecte numai pentru viitor, în sensul considerării

raportului juridic drept încetat, rezoluțiunea judiciară produce

efecte pentru trecut, în sensul desființării cu efect retroactiv a

contractului, cu daune-interese pentru prejudiciul cauzat creditorului prin

neîndeplinirea în mod culpabil a obligației contractuale de către

pârâtul debitor, în termenul contractual respectiv.

În consecință, nu se poate reține lipsa obiectului

capătului de cerere privind desființarea contractului de

editură.

Termenul „desființare”, folosit de

art.56 alin.(3) din lege, este într-adevăr, unul impropriu, din

perspectiva terminologiei juridice folosite în dreptul comun, la care

același text face trimitere expresă, directă.

Interpretarea sistematică

și teleologică a prevederilor art.56 alin.(3) din lege constituie o

aplicație în domeniul dreptului proprietății intelectuale a

rezoluțiunii judiciare de drept comun, pentru desființarea cu efect retroactiv

a contractului de editură în cazul neîndeplinirii în mod culpabil de

către editor a obligației de a publica opera în termenul convenit.

din lege, referitoare la calculul daunelor-interese pentru rezoluțiunea

judiciară a contractului de editură din culpa editorului, în mod

legal și temeinic a avut în vedere prima instanța prețul

convențional maxim de 400.000 lei pe exemplar.

Reținerea de către instanța de fond a nulității

absolute de drept a clauzei contractuale, pe cale de excepție

substanțială, este însă, lipsită de temei legal.

Clauza contractuală prevăzută în contract este perfect

valabilă, nicio cauză de nulitate absolută neputând fi reținută

în privința acesteia, în baza vreunui text legal special, nici din

perspectiva cauzelor de nulitate absolută de drept comun.

Clauza respectivă este însă, inaplicabilă în cauză, nefiind

întrunite condițiile substanțiale pentru activarea acesteia, cât timp

nu s-a stipulat în contract finanțarea lucrării și prin

contribuția autorului.

Prețul de 400.000 lei pe exemplar, raportat la numărul de exemplare

în care trebuia editată lucrarea, a fost însă, în mod temeinic

reținut ca element pentru baza de calcul a daunelor-interese cu titlu de

remunerație cuvenită, în cazul în care pârâta și-ar fi

îndeplinit obligația contractuală.

Și prețul maxim convenit de către părți, indiferent

pentru ce situație cum este cea stipulată în contract, poate fi luat

în considerare sub aspectul stabilirii daunelor-interese cu titlu de

remunerație cuvenită.

În lipsa unui astfel de element în chiar

contractul în litigiu, ar fi putut fi luat în considerare prețul practicat

de către părți în eventualele contracte anterioare încheiate

între acestea ori chiar prețul practicat pe piață în contracte

similare, având ca obiect opere similare.

titlu de despăgubiri pentru neexecutarea în mod culpabil de către

pârâtă a obligației contractuale, criteriile avute în vedere de

către prima instanță corespund întocmai principiului de drept

comun al reparării integrale a prejudiciului cauzat astfel.

Nu numai prejudiciul efectiv (

damnum emergens

), a cărui

reparație se manifestă sub forma despăgubirilor reprezentând

remunerația cuvenită autorului, este supus reparării în caz de

rezoluțiune judiciară a contractului de editură pentru

neexcutarea culpabilă a obligației de către editor, ci și

beneficiul nerealizat (

lucrum cessans

).

Beneficiul nerealizat reprezintă acel spor patrimonial pe care  l-ar

fi realizat autorii în condițiile obișnuite ale valorificării

operei în baza contractului de editură, dacă obligațiile ar fi

fost executate întocmai, cu bună-credință, de către editor,

potrivit art.969-970 Cod civil.

Sub acest din urmă aspect sunt avute în vedere clauzele contractuale

stipulate la pct.2.4 lit.b și pct.3.1.-3.4 din contract, care ar fi permis

eventualul tiraj suplimentar al operei sau reeditarea acesteia, cu

consecința unor câștiguri suplimentare pentru autori.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit art.1085

și art.1086 Cod civil, implică repararea atât a prejudiciului cert

și direct, cât și a prejudiciului previzibil.

Prejudiciul previzibil este prejudiciul obișnuit care ar fi putut fi

cunoscut de către părți la momentul încheierii contractului de

editură.

Așa cum în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond,

reclamanții doreau ca opera să ajungă cât mai repede la

cunoștința publicului și eventual, mai înainte ca alte

lucrări similare să apară pe piață, fiind lipsiți

de posibilitatea de încheia contracte de editare cu alte edituri, întrucât au

cesionat pârâtei cu titlu exclusiv dreptul patrimonial pârâtei, fiind astfel

blocați pe o perioadă mare de timp, de 3 ani.

Prima instanță a avut ca punct de reper aceeași bază de

calcul ca și în cazul despăgubirilor reprezentând remunerația

cuvenită și neobținută, cu titlu de reparație a

prejudiciului efectiv, criteriul implicit fiind acela al valorificării

elementelor furnizate de clauzele contractuale.

Altfel, dublarea cuantumului daunelor sub cele două aspecte (prejudiciul

efectiv și beneficiul nerealizat) corespunde remunerației ce s-ar fi

cuvenit reclamanților în cazul tirajului suplimentar în același

număr de exemplare, pe care părțile l-ar fi putut conveni

potrivit pct.2.4 lit.b din contract.

Un tiraj suplimentar, eventual în același număr de exemplare, a fost

considerat previzibil chiar de către părțile contractante, cât

timp o astfel de clauză a fost inserată în acest sens în contract.

În lipsa unor astfel de elemente stipulate în contractul de editură,

instanța ar fi avut în vedere prejudiciul viitor, dar cert, respectiv

previzibil, pe baza acelorași elemente, precum posibilitatea

suplimentării tirajului în același număr de exemplare, în

funcție de natura operei - dicționar, posibilitatea încheierii altui

contract de editură, în condiții avantajoase, prețurile

practicate pe piață în cazul tirajului inițial și/sau

suplimentar pentru opere similare etc.

Pârâta a fost de drept pusă în

întârziere, potrivit art.1079 alin.(2) pct.3 Cod civil, la expirarea termenului

contractual, cât timp obligația pentru a cărui neexecutare aceasta

este în culpă, nu putea fi executată decât în interiorul acestui

termen, întrucât contractul înceta la împlinirea termenului respectiv. Prin

încheierea din 8 mai 2007, aceeași curte de apel a dispus îndreptarea

erorii materiale strecurate în decizie, în sensul stabilirii cuantumului

cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții-intimați la

suma de 4 116,77 lei.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o

numai sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere

referitor la daunele interese pentru neexecutare, în cuantum de 6.000 lei

și a celui privitor la cheltuielile de judecată.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta a susținut

următoarele :

1.În mod nelegal a stabilit curtea de apel,

în sarcina sa obligația de a achita reclamanților daune-interese în

cuantum de 6.000 lei, reprezentând echivalentul drepturilor cuvenite autorilor

dintr-un tiraj suplimentar, în condițiile în care un asemenea prejudiciu

nu are caracter cert, nici sub aspectul existenței și nici al

întinderii.

Aceasta deoarece un eventual tiraj

suplimentar a fost prevăzut în contract numai condiționat de

epuizarea prin vânzare integrală a tirajului maxim inițial, dar

și de consimțământul recurentei.

De asemenea, nici posibilitatea de evaluare

a unui atare prejudiciu, aceasta nu există, deoarece depinde de o

renegociere a părților contractante, deci și de voința

recurentei.

2.Deși a solicitat

instanței de apel diminuarea onorariului avocatului reclamanților, în

baza art.274 alin. (3) C.pr.civ., ca fiind disproporționat față

de valoarea pricinii, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui

capăt de cerere.

Recurenta solicită diminuarea

onorariului și față de împrejurarea că  obiectul

său de activitate, respectiv editarea de cărți, nu este printre

cele mai profitabile.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat

în sensul și în limitele celor ce urmează:

1.Reclamanții au sesizat instanța cu o cerere

prin care au solicitat rezoluțiunea contractului de editare încheiat cu

pârâta și obligarea acesteia la daune interese.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.56 din

Legea nr. 8/1996, care prevăd în alin. (3) că, dacă creditorul

nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit

dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru

neexecutare, caz în care autorul păstrează remunerația

primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației

integrale prevăzute în contract.

Dreptul comun în materie, identificat de cele două

instanțe anterioare și necontestat de recurentă, îl constituie

dispozițiile legale referitoare la rezoluțiunea contractului cuprinse

în art. 1020, art.1021 C.civ. și cele din art. 1084-1086 C.civ.

referitoare la daunele-interese.

În ceea ce privește întinderea daunelor-interese,

art. 1085 C.civ. prevede că debitorul nu răspunde decât pentru cele

care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea

contractului.

În speță, la facerea contractului

părțile au convenit numărul de exemplare aferente unui prim

tiraj, prețul maxim de vânzare al unui exemplar al operei și

procentul cuvenit autorilor din valoarea de piață a exemplarelor

vândute.

Pe baza acestor elemente și stabilind că opera

nu a fost editată din culpa pârâtei, instanțele au obligat-o pe

pârâtă la plata sumei de 6.000 lei, ca fiind remunerația

integrală prevăzută în contract, în înțelesul art. 56 alin.

(3)

din Legea nr. 8/1996, soluția nefiind recurată

pe acest aspect.

Totodată, au obligat-o pe pârâtă și la

plata sumei 6.000 lei, aferentă unui eventual al doilea tiraj, pe care au

considerat-o prejudiciu previzibil, față de inserarea în contract a

unei clauze referitoare la posibilitatea suplimentării tirajului.

De fapt, ceea ce au prevăzut părțile în

contract a fost ca, în cazul tipăririi unui tiraj suplimentar, să se

negocieze și să se stabileasă noi drepturi ale autorilor, iar

apariția unei noi ediții a fost condiționată de epuizarea

prin vânzare integrală a tirajului maxim inițial.

În același timp, părțile au prevăzut

și posibilitatea unei vânzări în pierdere a tirajului inițial,

convenind asupra modalităților de reducere a costului lucrării,

a reducerii drepturilor convenite autorului, achiziționării la

preț de deșeu a exemplarelor nevândute și casării acestora

(cap. VIII).

Reclamanta nu a arătat în cererea de chemare în

judecată și, în consecință, nici nu a administrat probe sub

acest aspect, care sunt rațiunile pentru care se poate considera că,

în cazul editării de către pârâtă a unui număr de 1000

exemplare, acestea ar fi fost vândute integral, iar în cazul unei renegocieri

s-ar fi ajuns la stabilirea unui nou tiraj, de aceeași întindere și

cu plata acelorași drepturi de autor.

Simpla inserare în contractul inițial a

posibilității suplimentării tirajului - dar, în același

timp și a posibilității neepuizării tirajului inițial

– nu poate constitui un temei suficient pentru a considera needitarea unui nou

tiraj drept un prejudiciu previzibil la momentul încheiereii contractului,

dispozițiile art.1085 C civ. fiind inaplicabile la situația de fapt,

astfel cum a fost stabilită.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9

C.pr.civ., Înalta

Curte a admis recursul și a modificat decizia

atacată, în baza art. 296 C.pr.civ., a admis apelul declarat de

pârâtă, a schimbat în parte sentința tribunalului și a respins

cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 lei daune

pentru neexecutare, și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

judecată, nu poate fi primită critica recurentei referitoare la

nepronunțarea asupra unui capăt de cerere.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra

cheltuielior de judecată în condițiile art.274 C.pr.civ.,

fără a da curs cererii pârâtei de reducere a onorariului

avocațial al părților adverse, care nu poate fi considerată

un capăt de cerere distinct.

Fiind o chestiune de apreciere și nu de legalitate,

instanța de recurs nu poate cenzura decizia curții de apel sub acest

aspect, în raport de actuala configurație a art. 304 C.pr.civ.

Dat fiind însă că apelul pârâtei a fost admis,

în baza art. 276 C.pr.civ., Înalta Curte a compensat în parte cheltuielile de

judecată efectuate de părți și a stabilit un nou cuantum al

cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei, în sumă de 2.500 lei,

proporțional cu pretențiile reclamantei, admise numai în parte.