ÎCCJ, decizie (scj.ro #82046)

Drept de autor.Contract de editare. Neexecutarea culpabilă de către editor a obligației de a publica opera. Desființarea contractului. Daune pentru neexecutare. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Contract de editare. Clauze. Obligațiile editorului. Acțiune în anularea contractului. Daune pentru neexecutare. Dovada prejudiciului. Întinderea daunelor-interese. Index alfabetic : Dreptul proprietății intelectuale. - Contract de editare. - Obligațiile părților. - Daune-interese pentru neexecutarea obligației. - Prejudiciu. Legea nr.8/1996 : art.47; art.48; art.56 alin.(3) alin.(4) Dispozițiile art.56 din Legea nr. 8/1996, prevăd în alin. (3) că, dacă creditorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare, caz în care autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract.

Simpla inserare în contractul inițial a posibilității suplimentării tirajului - dar, în același timp și a posibilității neepuizării tirajului inițial – nu poate constitui un temei suficient pentru a considera needitarea unui nou tiraj drept un prejudiciu previzibil la momentul încheiereii contractului, dispozițiile art.1085 C civ. fiind inaplicabile la situația de fapt. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7982 din23 noiembrie 2007 Prin cererea înregistrată la 26 iulie 2006, reclamanții T.W. și T.M.L. au chemat în judecată S.C. Editura Economică S.R.L., solicitând instanței să dispună desființarea contractului de editare nr.2003078 din 17 iulie 2003, obligarea la plata contravalorii remunerației în sumă de 6.000 lei, la plata de daune pentru neexecutare, în același cuantum de 6.000 lei, precum și obligarea pârâtei la distrugerea originalelor operei sub dovada acestei operațiuni.

În motivarea cererii, s-a arătat că între părți a intervenit contractul de editare nr.2003078 din 17 iulie 2003, prin care pârâta s-a obligat să editeze un număr de 1000 exemplare din lucrarea „Dicționar economic german-român”, stabilindu-se ca preț al cesiunii o remunerație de 15% din valoarea de 400.000 lei, convenită ca preț de vânzare al cărții. Nu a fost stabilit un termen pentru publicarea lucrării, însă în lipsa acestei prevederi în cuprinsul contractului, în temeiul art.56 alin.(4) din Legea nr.8/1996, editorul era obligat să o publice în termen de cel mult 1 an de la data acceptării lucrării. De la data încheierii contractului și până în prezent, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, deși reclamanții au încercat soluționarea pe care amiabilă a litigiului, notificând-o pe pârâtă în mai multe rânduri.

În drept, au fost invocate prevederile art.48 și urm. din Legea nr.8/1996, modificată și completată. Prin sentința civilă nr.1262 din 4 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere, a admis în parte cererea, a dispus desființarea contractului de editare, iar pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamanților a sumei de 6.000 lei, reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite pentru lucrarea „Dicționar economic german-român” și la plata sumei 6.000 lei, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune pentru neexecutare; ultimul capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Deși nu se stipulează expres în contract, editura avea obligația de a edita, de a reproduce și de a difuza opera înăuntrul termenului prevăzut în contract (cap.IV, pct.4), respectiv în termen de 3 ani de la data semnării contractului, în tiraj de 1000 exemplare. S-a reținut încheierea contractului pentru o singură ediție, în tirajul menționat în contract, întrucât pentru o nouă ediție s-a stipulat necesitatea încheierii unui act adițional. Prin urmare, la expirarea termenului, contractul nu încetează automat, părțile putând conveni prelungirea acestuia și apariția unei noi ediții, dacă tirajul maxim inițial a fost epuizat.

S-a apreciat în consecință, faptul că prevederile art.56 din Legea nr.8/1996 sunt inaplicabile în aceste condiții. Pe baza corespondenței purtate între părți cu privire la expirarea termenului contractual s-a reținut că, la data înregistrării pe rolul instanței a cererii de chemare în judecată, contractul era în curs de derulare. La data încheierii contractului, manuscrisul fusese predat către editură, fără a se menționa în cuprinsul contractului un termen de predare, așa cum rezultă și din solicitarea pârâtei de a prelungi contractul de editură, lucrarea fiind predată către tipar. Reclamanții își îndepliniseră astfel obligația contractuală de predare a manuscrisului, pârâta neputând invoca drept impedimente în editarea operei eventuale modificări pe care autorii ar fi trebuit să le opereze în lucrare.

Tribunalul a reținut lipsa oricăror dovezi în sensul că lucrarea a fost trimisă la tipar sau se află în faza finală, cu atât mai mult cu cât, conform pct.6.1 lit.b din contract, autorii au obligația de a efectua două corecturi, inclusiv cea pentru „bun de tipar”, fără remunerație suplimentară, iar această a doua corectură de regulă, se efectuează numai de către autor. În drept, au fost aplicate prevederile art.47 și art.56 alin.(3) din Legea nr.8/1996, față de neîndeplinirea de către pârâtă a obligației corelative cesiunii drepturilor patrimoniale de autor. Calculul remunerației s-a făcut pornind de la un număr de 1.000 de exemplare, la un preț de 400.000 lei, la care a fost aplicat procentul de 15%, toate aceste elemente fiind menționate în contract.

Susținerea pârâtei, în sensul că prețul de vânzare a fost stabilit la maxim 400.000 lei, cu condiția ca autorul să contribuie la finanțarea editării și tipăririi, a fost înlăturată, tribunalul considerând nulă absolut clauza contractuală respectivă, față de prevederile art.48 alin.(1) și alin. (2) din lege. În ceea ce privește daunele, tribunalul a apreciat faptul că acestea sunt datorate, cât timp pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, cauzând astfel un prejudiciu reclamanților, aceștia dorind ca opera să ajungă cât mai repede la cunoștința publicului și, eventual, mai înainte ca alte lucrări să apară pe piață. Autorii au fost lipsiți de posibilitatea de a încheia contracte de editare cu alte edituri, întrucât au cesionat pârâtei cu titlu exclusiv dreptul patrimonial, fiind astfel blocați pe o perioadă mare de timp, de 3 ani.

Prin decizia civilă nr.68 din 13 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele, substituind pe alocuri considerentele tribunalului : 1. În ceea ce privește excepția procesuală de fond, peremptorie și absolută a lipsei obiectului primului capăt de cerere, privind desființarea contractului de editare, cazul de încetare a contractului prin împlinirea termenului contractual, nu exclude desființarea acestuia pentru cauze anterioare împlinirii acestui termen, dar constatate ulterior, pe calea acțiunii în justiție, precum acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului (cauza de nulitate fiind concomitentă încheierii contractului) sau acțiunea în rezoluțiunea judiciară a contractului.

În acest din urmă caz, cauza de rezoluțiune este ulterioară încheierii contractului, constând în neîndeplinirea culpabilă a obligației contractuale de către pârât, dar anterioară împlinirii termenului contractual. În speță, se regăsește acest ultim caz de desființare a contractului sinalagmatic de editare, respectiv rezoluțiunea judiciară, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale principale de a edita lucrarea ai căror autori sunt reclamanții, în termen de 3 ani de la data încheierii contractului. Obligația de editare a lucrării este una afectată de un termen extinctiv, respectiv termenul contractual de 3 ani. Nu se pune problema unei prelungiri a termenului contractual, însoțită sau nu de alte eventuale modificări, în lipsa unui act adițional prin care părțile să fi convenit în acest sens, iar o prelungire tacită a contractului este exclusă.

Tăcerea nu produce nici un efect juridic în dreptul substanțial, iar despre o convenție tacită care să implice manifestări tacite, dar neechivoce, de voință, în sensul prelungirii termenului contractual la momentul împlinirii termenului inițial de 3 ani, nu poate fi vorba. În speță, nu au fost invocate aspecte sau împrejurări de natură a fi calificate ca manifestări tacite, dar neechivoce, de voință, în sensul prelungirii termenului contractual la momentul împlinirii termenului inițial de 3 ani. Corespondența purtată între părți sub acest aspect și reținută de către tribunal ca relevantă nu conține vreo astfel de manifestare concordantă de voință. Prelungirea termenului contractual inițial nu poate opera decât mutuus consensus , în virtutea regulii simetriei, ce guvernează încheierea și modificarea (precum și încetarea) contractului, potrivit art.969 alin.(2) Cod civil, respectiv în baza acordului părților în acest sens.

Termenul care afectează atât dreptul patrimonial de autor cedat, cât și obligația corelativă în care este transpus exercițiul dreptului respectiv, este unul extinctiv, amânând stingerea dreptului și a obligației corelative până la împlinirea lui, potrivit art.56 alin.(1) din aceeași lege. Împlinirea termenului, fără ca pârâta să își fi exercitat dreptul contractual și fără să își fi îndeplinit obligația contractuală corelativă, nu exclude desființarea acestuia ca efect al rezoluțiunii judiciare. Dacă împlinirea termenului extinctiv constituie cauză de încetare a contractului, cu efecte numai pentru viitor, în sensul considerării raportului juridic drept încetat, rezoluțiunea judiciară produce efecte pentru trecut, în sensul desființării cu efect retroactiv a contractului, cu daune-interese pentru prejudiciul cauzat creditorului prin neîndeplinirea în mod culpabil a obligației contractuale de către pârâtul debitor, în termenul contractual respectiv.

În consecință, nu se poate reține lipsa obiectului capătului de cerere privind desființarea contractului de editură. Termenul „desființare”, folosit de art.56 alin.(3) din lege, este într-adevăr, unul impropriu, din perspectiva terminologiei juridice folosite în dreptul comun, la care același text face trimitere expresă, directă. Interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor art.56 alin.(3) din lege constituie o aplicație în domeniul dreptului proprietății intelectuale a rezoluțiunii judiciare de drept comun, pentru desființarea cu efect retroactiv a contractului de editură în cazul neîndeplinirii în mod culpabil de către editor a obligației de a publica opera în termenul convenit.

2. În ceea ce privește aplicarea prevederilor art.56 alin.(3) teza a II-a din lege, referitoare la calculul daunelor-interese pentru rezoluțiunea judiciară a contractului de editură din culpa editorului, în mod legal și temeinic a avut în vedere prima instanța prețul convențional maxim de 400.000 lei pe exemplar. Reținerea de către instanța de fond a nulității absolute de drept a clauzei contractuale, pe cale de excepție substanțială, este însă, lipsită de temei legal. Clauza contractuală prevăzută în contract este perfect valabilă, nicio cauză de nulitate absolută neputând fi reținută în privința acesteia, în baza vreunui text legal special, nici din perspectiva cauzelor de nulitate absolută de drept comun.

Clauza respectivă este însă, inaplicabilă în cauză, nefiind întrunite condițiile substanțiale pentru activarea acesteia, cât timp nu s-a stipulat în contract finanțarea lucrării și prin contribuția autorului. Prețul de 400.000 lei pe exemplar, raportat la numărul de exemplare în care trebuia editată lucrarea, a fost însă, în mod temeinic reținut ca element pentru baza de calcul a daunelor-interese cu titlu de remunerație cuvenită, în cazul în care pârâta și-ar fi îndeplinit obligația contractuală. Și prețul maxim convenit de către părți, indiferent pentru ce situație cum este cea stipulată în contract, poate fi luat în considerare sub aspectul stabilirii daunelor-interese cu titlu de remunerație cuvenită.

În lipsa unui astfel de element în chiar contractul în litigiu, ar fi putut fi luat în considerare prețul practicat de către părți în eventualele contracte anterioare încheiate între acestea ori chiar prețul practicat pe piață în contracte similare, având ca obiect opere similare. 3. În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele-interese cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea în mod culpabil de către pârâtă a obligației contractuale, criteriile avute în vedere de către prima instanță corespund întocmai principiului de drept comun al reparării integrale a prejudiciului cauzat astfel.

Nu numai prejudiciul efectiv ( damnum emergens ), a cărui reparație se manifestă sub forma despăgubirilor reprezentând remunerația cuvenită autorului, este supus reparării în caz de rezoluțiune judiciară a contractului de editură pentru neexcutarea culpabilă a obligației de către editor, ci și beneficiul nerealizat ( lucrum cessans ). Beneficiul nerealizat reprezintă acel spor patrimonial pe care l-ar fi realizat autorii în condițiile obișnuite ale valorificării operei în baza contractului de editură, dacă obligațiile ar fi fost executate întocmai, cu bună-credință, de către editor, potrivit art.969-970 Cod civil. Sub acest din urmă aspect sunt avute în vedere clauzele contractuale stipulate la pct.2.4 lit.b și pct.3.1.-3.4 din contract, care ar fi permis eventualul tiraj suplimentar al operei sau reeditarea acesteia, cu consecința unor câștiguri suplimentare pentru autori.

De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit art.1085 și art.1086 Cod civil, implică repararea atât a prejudiciului cert și direct, cât și a prejudiciului previzibil. Prejudiciul previzibil este prejudiciul obișnuit care ar fi putut fi cunoscut de către părți la momentul încheierii contractului de editură. Așa cum în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond, reclamanții doreau ca opera să ajungă cât mai repede la cunoștința publicului și eventual, mai înainte ca alte lucrări similare să apară pe piață, fiind lipsiți de posibilitatea de încheia contracte de editare cu alte edituri, întrucât au cesionat pârâtei cu titlu exclusiv dreptul patrimonial pârâtei, fiind astfel blocați pe o perioadă mare de timp, de 3 ani.

Prima instanță a avut ca punct de reper aceeași bază de calcul ca și în cazul despăgubirilor reprezentând remunerația cuvenită și neobținută, cu titlu de reparație a prejudiciului efectiv, criteriul implicit fiind acela al valorificării elementelor furnizate de clauzele contractuale. Altfel, dublarea cuantumului daunelor sub cele două aspecte (prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat) corespunde remunerației ce s-ar fi cuvenit reclamanților în cazul tirajului suplimentar în același număr de exemplare, pe care părțile l-ar fi putut conveni potrivit pct.2.4 lit.b din contract. Un tiraj suplimentar, eventual în același număr de exemplare, a fost considerat previzibil chiar de către părțile contractante, cât timp o astfel de clauză a fost inserată în acest sens în contract.

În lipsa unor astfel de elemente stipulate în contractul de editură, instanța ar fi avut în vedere prejudiciul viitor, dar cert, respectiv previzibil, pe baza acelorași elemente, precum posibilitatea suplimentării tirajului în același număr de exemplare, în funcție de natura operei - dicționar, posibilitatea încheierii altui contract de editură, în condiții avantajoase, prețurile practicate pe piață în cazul tirajului inițial și/sau suplimentar pentru opere similare etc. Pârâta a fost de drept pusă în întârziere, potrivit art.1079 alin.(2) pct.3 Cod civil, la expirarea termenului contractual, cât timp obligația pentru a cărui neexecutare aceasta este în culpă, nu putea fi executată decât în interiorul acestui termen, întrucât contractul înceta la împlinirea termenului respectiv.

Prin încheierea din 8 mai 2007, aceeași curte de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizie, în sensul stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții-intimați la suma de 4 116,77 lei. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, criticând-o numai sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere referitor la daunele interese pentru neexecutare, în cuantum de 6.000 lei și a celui privitor la cheltuielile de judecată. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta a susținut următoarele : 1.În mod nelegal a stabilit curtea de apel, în sarcina sa obligația de a achita reclamanților daune-interese în cuantum de 6.000 lei, reprezentând echivalentul drepturilor cuvenite autorilor dintr-un tiraj suplimentar, în condițiile în care un asemenea prejudiciu nu are caracter cert, nici sub aspectul existenței și nici al întinderii.

Aceasta deoarece un eventual tiraj suplimentar a fost prevăzut în contract numai condiționat de epuizarea prin vânzare integrală a tirajului maxim inițial, dar și de consimțământul recurentei. De asemenea, nici posibilitatea de evaluare a unui atare prejudiciu, aceasta nu există, deoarece depinde de o renegociere a părților contractante, deci și de voința recurentei. 2.Deși a solicitat instanței de apel diminuarea onorariului avocatului reclamanților, în baza art.274 alin. (3) C.pr.civ., ca fiind disproporționat față de valoarea pricinii, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Recurenta solicită diminuarea onorariului și față de împrejurarea că obiectul său de activitate, respectiv editarea de cărți, nu este printre cele mai profitabile.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat în sensul și în limitele celor ce urmează: 1.Reclamanții au sesizat instanța cu o cerere prin care au solicitat rezoluțiunea contractului de editare încheiat cu pârâta și obligarea acesteia la daune interese. În drept, au fost invocate dispozițiile art.56 din Legea nr. 8/1996, care prevăd în alin. (3) că, dacă creditorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desființarea contractului și daune pentru neexecutare, caz în care autorul păstrează remunerația primită sau, după caz, poate solicita plata remunerației integrale prevăzute în contract. Dreptul comun în materie, identificat de cele două instanțe anterioare și necontestat de recurentă, îl constituie dispozițiile legale referitoare la rezoluțiunea contractului cuprinse în art. 1020, art.1021 C.civ.

și cele din art. 1084-1086 C.civ. referitoare la daunele-interese. În ceea ce privește întinderea daunelor-interese, art. 1085 C.civ. prevede că debitorul nu răspunde decât pentru cele care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului. În speță, la facerea contractului părțile au convenit numărul de exemplare aferente unui prim tiraj, prețul maxim de vânzare al unui exemplar al operei și procentul cuvenit autorilor din valoarea de piață a exemplarelor vândute. Pe baza acestor elemente și stabilind că opera nu a fost editată din culpa pârâtei, instanțele au obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 6.000 lei, ca fiind remunerația integrală prevăzută în contract, în înțelesul art. 56 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, soluția nefiind recurată pe acest aspect.

Totodată, au obligat-o pe pârâtă și la plata sumei 6.000 lei, aferentă unui eventual al doilea tiraj, pe care au considerat-o prejudiciu previzibil, față de inserarea în contract a unei clauze referitoare la posibilitatea suplimentării tirajului. De fapt, ceea ce au prevăzut părțile în contract a fost ca, în cazul tipăririi unui tiraj suplimentar, să se negocieze și să se stabileasă noi drepturi ale autorilor, iar apariția unei noi ediții a fost condiționată de epuizarea prin vânzare integrală a tirajului maxim inițial. În același timp, părțile au prevăzut și posibilitatea unei vânzări în pierdere a tirajului inițial, convenind asupra modalităților de reducere a costului lucrării, a reducerii drepturilor convenite autorului, achiziționării la preț de deșeu a exemplarelor nevândute și casării acestora (cap. VIII).

Reclamanta nu a arătat în cererea de chemare în judecată și, în consecință, nici nu a administrat probe sub acest aspect, care sunt rațiunile pentru care se poate considera că, în cazul editării de către pârâtă a unui număr de 1000 exemplare, acestea ar fi fost vândute integral, iar în cazul unei renegocieri s-ar fi ajuns la stabilirea unui nou tiraj, de aceeași întindere și cu plata acelorași drepturi de autor. Simpla inserare în contractul inițial a posibilității suplimentării tirajului - dar, în același timp și a posibilității neepuizării tirajului inițial – nu poate constitui un temei suficient pentru a considera needitarea unui nou tiraj drept un prejudiciu previzibil la momentul încheiereii contractului, dispozițiile art.1085 C civ.

fiind inaplicabile la situația de fapt, astfel cum a fost stabilită. Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia atacată, în baza art. 296 C.pr.civ., a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința tribunalului și a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 6.000 lei daune pentru neexecutare, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. 2. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, nu poate fi primită critica recurentei referitoare la nepronunțarea asupra unui capăt de cerere. Instanța de apel s-a pronunțat asupra cheltuielior de judecată în condițiile art.274 C.pr.civ., fără a da curs cererii pârâtei de reducere a onorariului avocațial al părților adverse, care nu poate fi considerată un capăt de cerere distinct.

Fiind o chestiune de apreciere și nu de legalitate, instanța de recurs nu poate cenzura decizia curții de apel sub acest aspect, în raport de actuala configurație a art. 304 C.pr.civ. Dat fiind însă că apelul pârâtei a fost admis, în baza art. 276 C.pr.civ., Înalta Curte a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și a stabilit un nou cuantum al cheltuielilor de judecată în sarcina pârâtei, în sumă de 2.500 lei, proporțional cu pretențiile reclamantei, admise numai în parte.