ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5137/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5137/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului civil de

față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București la 26

iunie

2006, reclamanta SC C.V.P. SRL a chemat în

judecată pe pârâta Fundația A.E. pentru constatarea nulității absolute

a contractelor încheiate între părți la 25 noiembrie

2007 având drept obiect

publicarea și

difuzarea volumelor „Nadia" și, respectiv, „Ar fi fost prea

frumos",

ambele de I.C.

Acțiunea a fost motivată pe

împrejurarea că obiectul contractelor nu este nici determinat nici determinabil

în sensul dispozițiilor art. 948 alin. (3)

și

art. 964 C. civ., deoarece părțile nu au mai încheiat, cum conveniseră prin

art. 5 din contracte, un act adițional pentru a stabili cota de contribuție la

cheltuielile

de apariție. S-a invocat împrejurarea că printr-un contract

anterior, încheiat între părți la 25 iulie 2002

pentru publicarea volumului

„Ar! Gen! Ti! Na! s-a prevăzut că fundația

A.E. va participa cu 60% la

cheltuielile de

apariție a cărții, restul de 40% revenind editurii.

În

considerentele hotărârii s-a arătat că cele două contracte încheiate

între

părți sunt potrivit clauzelor, contracte de editare în înțelesul Legii

dreptului de autor, Legii nr. 8/1996, modificată

prin Legea nr. 285/2004.

S-a constatat

astfel, că obligațiile prevăzute pentru editură (punctele 2

și 3 din

contracte) ca de ex.: pregătirea pentru tipar a cărții, urmărirea

promovării acesteia, asigurarea distribuirii cărții

și încasarea sumelor, sunt

proprii

contractelor definite în art. 48 din Legea nr. 285/2004.

S-a mai reținut că au fost

prevăzute în contracte clauze precise și cu privire la durata acestora (un an

și pentru o singură ediție a cărții) existând dispoziții și pentru o cesiune

neexclusivă a drepturilor patrimoniale

reglementată

de art. 39 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 (copyright-ul asupra

textului

aparține fundației).

Instanța a apreciat neîntemeiate

susținerile reclamantei cu privire la

caracterul

determinant, pentru obiectul contractului, a împrejurării că nu

s-au

încheiat acte adiționale privind stabilirea contribuției părților la

cheltuielile de apariție, deoarece s-a constatat

că atât din punctul de vedere

al Codului civil cât și al dreptului de

autor contractele au un obiect

determinat

fiind menținute toate clauzele obligatorii prevăzute de art. 51

din

legea specială.

Astfel în

contracte se prevede durata cesiunii în pct. 8, natura

neexclusivă a acesteia în pct. 10, întinderea teritorială a cesiunii în

pct. 12,

remunerarea autorului în pct. 5 și 6.

Susținerea reclamantei, că nu există un obiect determinat, a fost

infirmată și de

împrejurarea de fapt a editării celor două cărți care au făcut

obiectul

contractelor, neînțelegerile cu privire la modalitățile și

cuantumul

contribuției părților la apariția cărților, nefiind de natură a conduce la

nulitatea acestora.

Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie

2004 a Tribunalului București, secția a V - a civilă, s-a stabilit modalitatea

de împărțire a veniturilor obținute din

vânzarea cărților, potrivit cu

contribuția

acestora și anume de 40% reclamanta Editură și respectiv, 60%

pârâta

Fundație. Ca urmare, reclamanta Editură a fost obligată la plata

sumei de 27.141.841 lei către pârâta Fundație

reprezentând suma cuvenită

din

vânzarea celor trei titluri editate precum și la plata sumei de 10.000.000 lei

prejudiciu creat prin retragerea lucrărilor din rețeaua de distribuire.

Ca urmare, s-a apreciat că neînțelegerile ivite între părți cu ocazia

executării contractelor

sau ulterior acestei executări nu sunt de natură a

atrage nulitatea absolută a contractelor.

Curtea de Apel

București, secția a IX - a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 155 A din 8

iunie

2007 a respins ca nefondat

apelul reclamantei. Reclamanta a formulat două

critici la adresa sentinței. Prima critică a privit greșita interpretare

a naturii

contractelor, (ele nefiind de editare ci fiind convenții de

drept comun)

pentru că nu a operat

transferul dreptului de autor. A doua critică a privit

aprecierea greșită că lipsa convenirii

modalităților de împărțire a veniturilor

și cheltuielilor izvorâte din

contracte nu conduce la imposibilitatea executării contractelor de vreme ce

situația nu poate fi remediată decât prin anularea contractelor, chiar dacă au

fost întreprinse o serie de activități de natură economică în legătură cu

activitatea de editare a volumelor în cauză.

Instanța nu a primit aceste

critici, considerându-le neîntemeiate.

Astfel

cât privește prima critică s-a reținut că și în situația în care nu a

operat un transfer al dreptului de autor în

întregime s-a transferat totuși dreptul de reproducere care este o componentă a

dreptului de autor. Ca

urmare, o convenție

care prevede transmiterea unui asemenea drept pe o

perioadă determinată, în condiții determinate, se

încadrează în noțiunea de contract de editare prevăzut de art. 48 și art. 57

din Legea nr. 8/1996.

Ca

urmare, convențiile încheiate între părți vor fi supuse regulilor speciale

prevăzute de Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și nu regulilpr de drept

comun care se aplică numai în măsura în care legea specială nu

reglementează.

S-a considerat

neîntemeiată și critica privind greșita interpretare a pct. 10 din convențiile

încheiate, interpretarea instanței fiind făcută în

funcție de prevederile exprese ale convențiilor, o altă interpretare

care ar fi

fost proprie voinței exprimate de părți, alta decât cea care

rezultă din

contract, nefiind menționată

sau demonstrată de apelante.

Critica referitoare la nesocotirea de către instanța de fond a invocării

imposibilității

practice de executare a contractului a fost și aceasta respinsă, cită vreme

această cauză de nulitate excede cauzelor de nulitate absolută a

contractelor, motivele

de nulitate fiind limitativ prevăzute de art. 948

coroborat cu art. 964 C. civ.

Neexecutarea contractului, s-a mai arătat în

considerentele deciziei, excede

noțiunii de obiect al contractului care în

contractele supuse analizei este

precizat în punctele 1,2 și 3.

I

nstanței

de apel a constatat că pretențiile reclamantei, invocate pe

calea imposibilității

de executare pot fi valorificate pe alte căi precum

excepția de neexecutare a

contractului sau acțiunea în obligația de a face.

În

sfârșit, s-a mai reținut că imposibilitatea executării nu mai era

actuală la momentul

sesizării instanței, câtă vreme cele două Convenții au

fost realizate prin publicarea

căiților, și mai mult decât atât, prin hotărâre

judecătorească s-au determinat

procentele de contribuție ale părților pentru

executarea Convențiilor

(sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004).

Împotriva acestei decizii

reclamanta a declarat în termen legal recurs.

Criticile deciziei instanței de apel s-au referit la motivul prevăzut

de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În fapt au fost reluate

criticile din apel, bazate pe aceleași explicații:

-

contractele în discuție se înscriu în categoria altor convenții decât

cele de editare care pot fi încheiate între

titularul dreptului de autor și

editor

deoarece nu s-a prevăzut nici transferul drepturilor de autor și nici

plata unei sume de către Editură cu titlu de

remunerație, stabilindu-se din

contră o contribuție comună la apariția

volumelor,

-

greșita interpretare a pct. 10 din Contracte în

sensul că acesta

reprezintă o dovadă

a faptului că zisele contractele nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.

8/1996, privind drepturile de autor și drepturile

conexe, aceasta fiind voința părților care nu

poate fi ignorată;

-

imposibilitatea practică de executare a Contractelor,

este dedusă din

lipsa modalității de împărțire a veniturilor și

cheltuielilor izvorâte din acestea și, ca urmare, greșit s-a apreciat că cele

două contracte cuprind

toate clauzele

prevăzute de art. 51 din lege și că lipsa semnalată nu ar

conduce la

nulitatea lor.

O

argumentare în plus față de motivarea din apel referitor la această

critică s-a referit la

faptul că nici una din clauzele prevăzute la pct. 6,

8, 10, 12 nu se referă la conduita părților în ce

privește executarea

Contractelor și de aceea

această problemă nu se poate soluționa în lipsa

încheierii actului

adițional.

S-a

mai amintit că deși au existat o serie de activități de natură

economică întreprinse de

părți în legătură cu activitatea de editare, acestea

nu pot acoperi nulitatea prin confirmare.

Intimata pârâtă prin

întâmpinare depusă la dosar a solicitat

respingerea

recursului ca neîntemeiat în raport de împrejurarea că recursul

este fondat pe un istoric al cauzei și pe reluarea

motivelor de apel pe care

instanța de apel le-a analizat.

Recursul este neîntemeiat pentru

următoarele considerente:

Este

de observat că recurenta reia argumentele din motivele invocate

în apel și nu face

critici specifice în raport de motivarea deciziei de apel,

reiterând generic criticile aduse sentinței

de fond.

În esență

criticile se referă la greșita interpretare a clauzelor

contractului și ca urmare, greșita concluzie că acesta este valabil

chiar în

lipsa determinării

contribuției părților la cheltuielile de apariție, voința

părților fiind

alta.

Se

reține că reclamanta a solicitat prin acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractelor

încheiate între părți la 25 noiembrie 2002 având ca obiect publicarea și

difuzarea a două volume ale autorului I.C. In

drept acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 948 pct. 3 și art. 964 C. civ.

Ca

urmare, obiectul contractelor, așa cum rezultă din clauzele de la

pct. 1 și cum o arată

expresis

verbis

reclamanta în acțiune este determinat.

Pct.

1 (identic în ambele contracte), intitulat obiectul contractului

menționează că

„Fundația și Editura vor colabora la publicarea și difuzarea

unor noi ediții a

volumului „Nadia" și, respectiv, „Ar fi fost prea frumos

Năstase - Tiriac" din seria „Integrala

I.C.".

„Colaborarea",

prevăzută la pct. 7, este detaliată cât privește

Fundația, în pct. 2 de la a) la c) în obligații precise și, respectiv,

la pct. 3 de

la a) la e) cât privește Editura.

Din cele cinci obligații pentru fiecare parte, una singură, identică,

este

trecută

fără precizare și anume procentul de contribuție la cheltuielile de

apariție. Despre

aceasta, pct. 5 prevede expres că respectivele contribuții

ale Fundației și

Editurii la cheltuielile de apariție a cărților se stabilesc după

încheierea tuturor

operațiilor, printr-un act adițional.

Voința părților clar exprimată este fără putință de altă interpretare și

anume înțelegerea de a încheia

un contract pentru colaborarea lor la publicarea și difuzarea a două cărți.

Colaborarea este precis determinată prin obligațiile arătate expres în

clauzele 2 și 3 ale

contractului dintre acestea o singură obligație urmând a

se stabili „după încheierea

tuturor operațiilor" adică , în alți termeni, după

executarea contractelor.

Voința părților clar exprimată a privit așadar colaborarea lor care,

după cum s-a dovedit

prin probele administrate, s-a și realizat, cărțile fiind

efectiv publicate. Reclamanta a

recunoscut pe parcursul procesului și în declarațiile de apel și recurs că „au

existat o serie de activități de natură

economică întreprinse de părți în legătură cu activitatea de editare a

volumelor".

Sintagma

„activitățile economice" desemnează de altfel obligațiile

asumate de părți prin contract prin clauzele

2 și 3 și conturează

colaborarea pentru

„publicarea și difuzarea" în termenii contractului, recte, pentru

„editarea" în termenul folosit chiar de reclamantă în recurs, la fila 6,

(fila

7 în dosarul de recurs).

Ca

urmare în mod corect instanța a apreciat natura contractelor, ca

fiind contracte numite

și supuse în mod prioritar reglementărilor legii

speciale, a dreptului de autor și a drepturilor

conexe Legii 8/96 modificată

prin Legea nr.

285/2004, art. 48-57) și, în completare, regulilor dreptului

comun,

(Codul civil, art. 948 art. 3 și art. 964 C. civ.).

Din economia

clauzelor contractuale rezultă de asemenea fără

echivoc că elementul „contribuție la cheltuieli de apariție" ține

de etapa

regularizării conturilor și a fost prevăzută pentru momentul

ulterior

realizării contractului, adică în

alți termeni momentul executării lui.

Problema nu a fost

considerată determinantă la încheierea

contractului,

de vreme ce ea a fost lăsată în mod expres să fie lămurită

ulterior

executării. Această interpretare a voinței părților rezultă din

întreaga economie a clauzelor contractelor,

părțile înțelegând să prevadă

sancțiuni pentru nerespectarea altor

clauze considerate de ele mai

importante

decât problema lăsată în suspensie prin clauza 5.

Potrivit art.

51 din Legea nr. 8/1996 dar și potrivit art. 948 și art. 964

lipsa determinării contribuției de participare a

părții la cheltuielile de editare

nu

se înscrie printre clauzele a căror neobservare sau neinserare conduc la

anularea

contractului încheiat.

De

altfel nici recurenta reclamantă nu a susținut că prin ea însăși acea

clauză, nestabilită la încheierea

contractului, ar conduce la nulitate absolută. S-a invocat că în lipsa acelei

clauze nu se poate executa

contractul,

susținere evident lipsită de suport material cum bine au reținut

și instanțele anterioare, față de apariția și

difuzarea celor două cărți.

Neînțelegerile

dintre părți au apărut la momentul, situat după

încheierea operațiunilor de editare, stabilirea în concret a

contribuției

fiecăruia la cheltuieli.

Această neînțelegere a făcut obiectul unui litigiu de

desocotire

intentat de pârâta intimată reclamantei recurente pentru că aceasta din urmă nu

a mai fost de acord să se păstreze contribuția fixată într-un alt contract, tot

pentru editarea unei alte cărți de același

autor.

Litigiul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 931 din 11 noiembrie

2004 (filele 27 - 34 dosarul Tribunalului

București). Acea cauză aflată în

apel

a fost suspendată conform încheierii din 9 octombrie 2007 a Curții de

Apel

Brașov, secția a IX-a, pronunțată în dos. 34900/2/2005, până la soluționarea

dosarului din prezenta cauză.

Această situație

reținută de instanțele de fond și apel îh

considerentele

hotărârilor nu a fost comentată de recurentă.

Ca

urmare în cauză s-a făcut o corectă interpretare a caracterului

clauzei, prevăzute de

pct. 5 din contract în sensul că nelămurirea acesteia la

momentul încheierii contractului și amânată prin

voința părților la un

moment ulterior

executării contractului, nu este determinantă pentru

individualizarea

obiectului contractului și, ca urmare, nu conduce la

nulitate absolută nici sub aspectul criteriilor impuse de Legea nr. 8/1996

nici sub aspectul reglementării

nulităților în dreptul comun, dreptul civil.

Pentru

considerentele arătate se constată nefondate criticile de fapt formulate și

întemeiate în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Cât

privește excepția, reiterată de recurentă cu ocazia dezbaterilor pe

fondul recursului, și

aceasta a fost respinsă de instanță pentru următoarele

considerente:

Excepția a

fost invocată de pârâtă în fața Secției comerciale a

Tribunalului București care a fost investită inițial cu prezenta cauză.

Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale funcționale a

instanței comerciale și a declinat competența în favoarea secției civile a

Tribunalului, care a

pronunțat sentința civilă nr. 131 din 23 ianuarie 2007

neatacată sub acest aspect de

către reclamantă măsură rămasă definitivă și

irevocabilă.

Excepția necompetenței instanței civile a fost invocată în recurs de

către reclamantă, Înalta Curte respingând-o

prin încheiere interlocutorie

din 8 aprilie

2008, ca inadmisibilă, reținând cele mai sus enunțate.

Ca urmare, reiterarea de către recurentă de două ori în faza recursului

a excepției de nelegală

compunere a completului motivată prin

necompetența

materială funcțională a secției civile în soluționarea cauzei, a

fost respinsă pentru considerentele mai sus

menționate.

Recursul formulat de recurenta reclamantă respingându-se în temeiul

art. 312 C. proc. civ., se constată că

cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă este întemeiată

pe dispozițiile art. 274 și

dovedită cu

probele administrate în cauză (factura nr. 64 din 2 aprilie 2008 aflată la fila

17 din dosarul de recurs reprezentând onorariu de avocat).

Ca urmare, recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 595

lei, cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nelegalei compuneri a completului.

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.V.P. SRL împotriva deciziei nr.

455 A din 8 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă.

Obligă pe recurentă la 595 lei cheltuieli de judecată către intimată

pârâtă Fundația A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.