ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1158/2019

T.;

U.;

V.; încetarea acestei încălcări prin obligarea pârâtelor să inscripționeze numelor actorilor, al regizorului și al studioului român producător al dublajelor pe toate copiile, oricare ar fi forma acestora, copii ce conțin varianta în limba română a filmelor; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata a 90.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor morale ale reclamanților; afișarea hotărârii și publicarea acesteia în mijloace de comunicare în masă (un ziar de circulație națională), pe cheltuiala pârâtelor. Prin încheierea din 24 mai 2012 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC N. SRL. Prin Sentința civilă nr. 1692 din 3 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a dispus după cum urmează: A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. și a respins acțiunea formulată de reclamanții M. și SC N. SRL, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Q., R. și a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL, prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvență W.; A constatat că pârâta SC P. SRL a încălcat drepturile morale ale reclamanților de a li se recunoaște calitatea de artiști interpreți asupra dublajelor filmelor de animație "T.", "U." și "V." A dispus încetarea acestei încălcări și obligarea pârâtei să inscripționeze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animație menționate, pe toate copiile ce conțin varianta în limba română a filmelor, pe format D.V.D. sau Blu-Ray; A obligat pârâta la plata următoarelor sume: 4.000 RON către reclamanta A., 13.000 RON către reclamanta B., 9.700 RON către reclamanta C., 13.700 RON către reclamantul E., 4.000 RON către reclamanta D., 4.000 RON către reclamanta G., 5.400 RON către reclamantul F., 5.400 RON către reclamantul H., 8.300 RON către reclamantul J., 8.300 RON către reclamantul K., 4.100 RON către reclamantul L. și 6.900 RON către reclamanta I.; A dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei într-un cotidian de largă circulație; A obligat pârâta SC P. SRL la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanți și a obligat toți reclamanții la 4.158 euro, în echivalent RON la data plății către pârâta Q. Prin Decizia civilă nr. 250/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC N. SRL și a admis apelul reclamanților C., E., M., dispunând anularea în parte a sentinței apelate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea cererii reclamantului M. în contradictoriu ambele pârâte, precum și a cererii reclamanților C., E. în contradictoriu cu pârâta Q., S.; Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Prin Decizia civilă nr. 106 din 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. A respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Q., R.; A admis recursul formulat de reclamanta SC N. SRL și a modificat decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de SC N. SRL împotriva încheierii din 24 mai 2012 și a Sentinței civile nr. 1692 din 3 octombrie 2013. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC N. SRL, fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță și cererea formulată de această reclamantă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate. În privința recursului formulat de reclamanta SC N. SRL, Înalta Curte a reținut că pârâta SC P. SRL (fostă X.) are calitatea de producător al operelor derivate (filmele de animație dublate în limba română), aspect care nu face obiectul unor critici susținute prin recursurile promovate în cauză, având în vedere, potrivit celor reținute de instanța de apel, clauzele contractului din 21 noiembrie 2008 dintre Q. și această pârâtă - beneficiarul licenței - (în termenii legii, cesionar), care este cea care a furnizat mijloacele financiare pentru realizarea operelor derivate. În vederea realizării obiectului aceluiași contract de cesiune neexclusivă dintre Q. și SC X. SRL (beneficiar/cesionar), aceasta din urmă a încheiat cu SC N. SRL (prestator) contractul din 3 septembrie 2008, iar potrivit clauzei de la art. 1, obiectul contractului - produse și servicii audio-video - a fost realizat de către recurenta SC N. SRL pentru beneficiar - SC P. SRL Potrivit regulilor ce guvernează contractul de mandat rezultă că recurenta-reclamantă a acționat în numele și pe seama producătorului SC P. SRL în realizarea acestor produse finite - dublajul în limba română a celor trei filme de animație, cu propriile sale mijloace tehnice, dar cu mijloacele financiare ale SC P. SRL. Cu alte cuvinte, producătorul operelor derivate - SC P. SRL - și-a îndeplinit propriile obligații de producător în vederea exercitării drepturilor cesionate de către Q. (ca și pentru îndeplinirea obligațiilor de plată către producătorul operei originare a contravalorii cesiunii pentru tipul de exploatare pentru care a fost autorizată) prin intermediul unui producător executiv căruia i-a delegat atribuțiile de producție efectivă a operelor derivate, căreia i-a și furnizat mijloacele financiare în acest scop. În consecință, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anume a cerinței legale ca producătorul să fi furnizat nu numai mijloacele financiare, ci și mijloacele tehnice indispensabile realizării operelor derivate, întrucât acestea nu puteau fi realizate exclusiv cu mijloace financiare, însăși cerința legii fiind una cumulativă iar nu alternativă. Nici referirea instanței de apel la dispozițiile art. 106 2 din Legea nr. 8/1996 nu se justifică, prin imputarea reclamantei SC N. SRL a posibilității, dedusă din acest text, de a insera ea însăși numele său pe suporturile materiale de ambalare ale filmelor, în calitate de studio producător, astfel cum s-a legitimat în cauză. Or, astfel cum s-a arătat, recurenta-reclamantă a desfășurat activități de producător delegat/executiv, acționând în numele și pe seama intimatei-pârâte SC P. SRL, astfel încât o astfel de decizie nu era la îndemâna sa în mod evident, întrucât reproducerea și distribuirea de D.V.D.-uri și Blu-Ray-uri (formele de utilizare la care art. 106 2 se referă) erau drepturi cesionate de către Q. către SC X. SRL (devenită SC P. SRL) și, mai mult decât atât, multiplicarea acestor copii era la dispoziția Q. (a societăților de multiplicare ale Q.), după cum și ambalajele acestor suporturi erau supuse aprobării prealabile exclusive a Q. (clauză din contractul încheiat între Q., S. și SC X. SRL din 21 noiembrie 2008 - dosar fond). Ca atare, în mod nelegal instanța de apel a confirmat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC N. SRL, prin respingerea apelului său, cercetarea pe fond a pretenției acestei reclamante urmând a se realiza însă de prima instanță, în rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu ambele pârâte ale cauzei, având în vedere că excepția lipsei calității procesuale pasive a Q. a fost în mod corect respinsă de instanța de apel - urmând ca în rejudecare să se aprecieze asupra capacității procesuale de folosință a pârâtei SC P. SRL. În soluționarea recursului formulat de către pârâta Q., Q., S. (Q., S.), s-a reținut că instanța de apel a soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Q. (în analiza motivelor de apel ale reclamanților - persoane fizice). Instanța de apel a reținut în mod corect că în cuprinsul raportului juridic obligațional dedus judecății intră dreptul reclamanților la recunoașterea paternității operei și dreptul la nume, cererea fiind circumscrisă prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) și c), art. 96 lit. a) și b), precum și ale art. 106 2 din Legea nr. 8/1996, anume: dreptul regizorului de a fi recunoscut ca autor principal al operelor derivate, precum și de a decide sub ce nume va fi adusă opera derivată la cunoștința publică (art. 10 lit. b) și c)), pentru actori - dreptul la recunoașterea paternității propriilor interpretări sau execuții și de a pretinde ca numele lor să fie indicat la fiecare utilizare a înregistrării operei derivate (art. 96 lit. a) și b), dar și art. 106 2 din Legea nr. 8/199), pornind de la premisa deja reținută în cauză că opera audiovizuală derivată a fost fixată pe un suport material (D.V.D., B.R., în cauză); în plus, față de cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 106 2 din aceeași lege și în legătură cu drepturile studioului producător delegat al acelorași opere audiovizuale derivate, potrivit celor deja arătate în analiza recursului reclamantei SC N. SRL. Corelativ acestor drepturi ale reclamanților, instanța de apel a stabilit că, în baza dispozițiilor legale enumerate, funcționează obligația corespunzătoare a pârâtelor de a le recunoaște reclamanților aceste prerogative nepatrimoniale ale dreptului de autor sau ale drepturilor conexe dreptului de autor, precum dreptul producătorului delegat al operelor audiovizuale - opere derivate. În consecință, încălcarea unor drepturi legale (sau al căror izvor îl constituie legea însăși) este susceptibilă a antrena angajarea răspunderii persoanei obligate la respectarea lor, persoană care, prin conduita sa - comisivă sau omisivă - a nesocotit aceste drepturi, ceea ce configurează temeiul delictual al acestei răspunderi care poate fi angajată chiar și pentru cea mai ușoară formă de culpă (culpa levissima) în săvârșirea pretinsei fapte ilicite. În explicitarea mecanismului de angajare a răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte Q., curtea de apel a enunțat raportul contractual dintre aceasta și SC X. SRL, act juridic față de care reclamanții sunt terți, astfel încât, acesta reprezintă doar un fapt juridic de natură a putea reprezenta premisa verificărilor realizate de instanța de apel în identificarea persoanei căreia îi revenea obligația de a înscrie pe suporturile pe care au fost fixate operele derivate în discuție. Prin urmare, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 973 C. civ. - relativitatea efectelor actului juridic - instanța de apel a recurs la indicarea drepturilor și obligațiilor generate între recurenta-pârâtă Q. și SC X. SRL (devenită SC P. SRL), ca efect al încheierii acestui contract de cesiune în legătură cu dreptul de exploatare a operei convenit prin acest act juridic (drepturi de difuzare video pentru acasă în România și Republica Moldova - comercializare și închiriere D.V.D. și comercializare B.R.). Or, potrivit celor convenite de părți, a rezultat că SC X. SRL, prin efectul acestui contract, a dobândit un drept de a plasa comenzi și comenzi suplimentare la societățile de multiplicare ale Q. pentru numărul necesar de exemplare din fiecare titlu pe D.V.D.; aceleași părți au mai convenit că toate ambalajele vor fi executate de către beneficiarul licenței (SC P. SRL), pe cheltuială proprie în teritoriu, ambalaje care vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a Q. În consecință, în mod corect curtea de apel a concluzionat că față de reclamanții cauzei, în virtutea acestui contract de cesiune, sunt dovedite ca fapte juridice împrejurările că multiplicarea fiecărui titlu dintre cele trei opere derivate al căror dublaj în limba română a fost efectuat de către reclamanți, se realiza doar prin intermediul societăților de multiplicare ale recurentei-pârâte, că ambalajele acestor suporturi erau executate de către pârâta SC A.V. SRL, însă aceste ambalaje (pe care se regăsesc, de regulă, toate mențiunile ce interesează respectarea drepturilor de autor, lato sensu) trebuie aprobate în prealabil exclusiv de către Q.; toate aceste drepturi rezervate pe seama recurentei-pârâte Q. denotă constituirea unor instrumente contractuale eficiente pentru asigurarea integrității operelor originare și limitarea corespunzătoare a drepturilor distribuitorului său autorizat pe teritoriul României (teritoriu ce interesează cauza de față) sub aspect decizional, chiar în limitele drepturilor cesionate. În consecință, într-o corectă aplicare a legii, instanța de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtei Q. împreună cu cea a SC A.V.R. SRL față de cererea dedusă judecății, dat fiind și caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, reglementat de art. 1003 C. civ. Recurenta-pârâtă a susținut și faptul că drepturile de proprietate intelectuală asupra dublajelor respective realizate de reclamanți nu i-au fost niciodată transmise de către SC X. SRL (SC P. SRL) în ciuda clauzei din contractul de licență care prevedeau încheierea unui astfel de contract de cesiune (clauza referitoare la "Proprietate" dosar fond) -argument ce nu este însă de natură a infirma calitatea sa procesuală pasivă, față de cele anterior reținute în sarcina sa. Astfel, dacă acest contract de cesiune ar fi fost încheiat (sau ar fost exhibat în cauză) ar fi dat dreptul recurentei-pârâte să utilizeze dublajele - opera derivată ce interesează în cauză (precum și subtitrările, reclamele, publicitatea și orice materiale referitoare la titlurile create de sau pentru beneficiarul licenței în conformitate cu cele convenite prin contractul dintre Q. și P.), inclusiv pentru difuzarea prin televiziune (a filmului de animație B. și cei trei muschetari, prin intermediul canalului de televiziune M., în speță). Or, astfel cum a rezultat din contractul de licență de la filele x, prima instanță (România fiind unul dintre teritoriile pentru care licența de difuzare prin televiziune a fost acordată), acesta a fost a fost încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între Q., S., iar nu de către Q. (Q., S.) și Y., persoană juridică din Republica Cehă; pe de altă parte, la dosar fond, vol. II se regăsește contractul din 10 decembrie 2009 încheiat între SC X. SRL, în calitate de licențiator (în virtutea acordului privind licența pentru program, încheiată cu deținătorul legal al dreptului asupra programului, Q. S. - pct. 1 din contract) și Y. Prin urmare, întrucât în cauză nu s-a reținut că actul de cesiune încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între Q., S., pe de o parte și Y., pe de altă parte, este opozabil și Q. (Q., S.), pretinsa încălcare a drepturilor reclamanților decurgând din difuzarea la televiziune a filmului B. și cei trei muschetari - dublat în limba română - pe canalul M., în datele 8 octombrie 2011, 11 octombrie 2011 și 13 octombrie 2011 nu ar putea fi analizată în rejudecare decât în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL (sub rezerva reținerii capacității procesuale de folosință a acesteia). Înalta Curte a înlăturat ca nefondate și criticile susținute de către recurentă cu privire la reținerea în cauză a calității procesuale active a regizorului dublajelor - M. Din punct de vedere al verificărilor ce intră în competența instanței de recurs, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 65, art. 67 alin. (2) și art. 69 din Legea nr. 8/1996, recunoscând reclamantului M., pe baza unei pertinente analize a probelor cauzei, calitatea de autor principal al operelor derivate - regizor al dublajelor celor trei filme de animație. Astfel, această calificare juridică a fost realizată prin verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea calității de regizor - autor principal al operei, făcându-se o justă individualizare a contribuției creatoare proprii a reclamantului la realizarea operei derivate (iar nu a unei simple activități de execuție), în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei, chiar în condițiile posibilității de manifestare a activității creatoare în anumite limite prestabilite, impuse de condițiile contractului de cesiune obținut de către SC X. SRL și, în plus, decurgând, în mod obiectiv, din necesitatea respectării integrității operei originare. Din această perspectivă, apare ca lipsită de relevanță susținerea recurentei referitoare la calitatea de angajat a reclamantului în cadrul SC P. SRL, întrucât instanța de apel a avut în vedere activitățile derulate în concret de către acesta, care au dat conținut coordonării artistice în vederea realizării dublajelor celor trei filme de animație, circumscrise aportului regizoral la crearea operei, potrivit descrierilor de detaliu redate în considerentele deciziei recurate; în plus, potrivit dispozițiilor legii, nu poate fi identificată o incompatibilitate între calitatea de angajat al societății producătoare (ori asistent manager) și cea de regizor al unei opere audiovizuale. Recurenta pârâtă a imputat instanței de apel și aplicarea greșită a prevederilor art. 96 lit. b) din Legea nr. 8/1996, reiterând argumentul potrivit căruia artiștii interpreți ai vocilor, cu ajutorul cărora au fost create operele derivate, nu au pretins niciodată să le fie indicat numele sau pseudonimul ori ca acesta să fie indicat ori comunicat la fiecare utilizare a înregistrării operei. Acest motiv a fost susținut în mod identic și în fața instanței de apel, astfel încât, prin motivele de recurs, recurenta nu critică dezlegarea dată acestuia prin considerentele deciziei recurate. Din acest punct de vedere, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a stabilit în mod corect că drepturile nepatrimoniale a căror încălcare au afirmat-o reclamanții prin formularea cererii de chemare în judecată își au izvorul în lege, astfel încât exercitarea acestora nu poate fi lăsată la latitudinea producătorului sau a titularului dreptului de autor asupra operelor originare, ci este inerentă oricărei activități creatoare destinate, prin definiție, publicului (artiști interpreți, regizori, producători ai unor opere derivate în vederea comercializării pentru acasă - D.V.D., B.R. etc., precum în speță). Prin Sentința civilă nr. 1269 din 4 noiembrie 2016, îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, A respins excepția lipsei lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Q. Diviziune a Q. Studios Internațional S.; A admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC P. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență W. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. A admis acțiunea formulată de reclamanții C., E., M., și SC N. SRL, prin lichidator Z., în contradictoriu cu pârâta Q. - Diviziune a Q. Studios Internațional S. A constatat că pârâta a încălcat drepturile morale ale reclamanților C. și E. de a li se recunoaște calitatea de artiști interpreți asupra dublajelor filmelor de animație "T.", "U." și "V.", dreptul moral al reclamantului M. de a i se recunoaște calitatea de autor principal al operelor derivate - regizor al dublajelor celor trei filme de animație anterior menționate precum și dreptul moral al reclamantei SC N. SRL de a i se recunoaște calitatea de studio producător delegat al acelorași opere audiovizuale derivate. A dispus încetarea acestor încălcări și obligarea pârâtei să inscripționeze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animație menționate, numele regizorului dublajelor celor trei filme de animație și denumirea studioului producător delegat al acelorași opere audiovizuale derivate pe toate copiile ce conțin varianta în limba română a filmelor menționate, pe format DVD sau Blu-Ray. A obligat pârâta la plata sumei de 9.700 RON către reclamanta C., 13.700 RON către reclamantul E., 15.000 RON către reclamantul M. precum și suma de 10.000 Euro, echivalent în RON la data punerii în executare a hotărârii către reclamanta SC N. SRL. A dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei Q. - Diviziune a Q. Studios Internațional S. într-un cotidian de largă circulație și obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților. Prin Decizia nr. 184A din data de 16 februarie 2018, Curtea de Apel București. secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta Q., R. și de reclamanții C., E. și SC N. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1269 din 4 noiembrie 2016, pentru următoarele motive, reținute în soluționarea apelului declarat de pârâtă, singura recurentă în cauză (reclamanții, al căror apel a fost respins, neformulând cerere de recurs). 1. În mod corect s-a apreciat că modul în care excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost soluționată în ciclul procesual anterior lipsește de relevanță noile susțineri ale apelantei referitoare la acest aspect. Astfel, în ciclul procesual anterior, instanța de apel a stabilit că în prezenta cauză răspunderea Q. față de reclamanți se angajează pe tărâm delictual, iar calitatea sa procesuală pasivă este determinată de clauzele contractului încheiat la 21 noiembrie 2008 între Q. S. și SC X. (devenită SC P.), contract prin care Q. a acordat licența de comercializare DVD, închiriere DVD și comercializare Blu-Ray, în care, la capitolul "Copii Master și Materiale", s-a stipulat că "Beneficiarul Licenței va plasa comenzile și comenzile suplimentare la societățile de multiplicare ale Q., care vor fi notificate din timp în timp de către Q. pentru numărul necesar de exemplare pentru fiecare Titlu de DVD ... Discurile goale cu etichetarea completă vor fi puse la dispoziție de către societatea de multiplicare a Q. Beneficiarului Licențelor la un cost ... Toate ambalajele vor fi executate de către Beneficiarul licențelor pe cheltuiala proprie în Teritoriu, ambalaje care vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a Q.". Acest contract este un simplu fapt juridic, ceea ce determină și natura răspunderii ce poate fi angajată între reclamanți și apelanta-pârâtă. Raționamentul Curții de Apel a fost confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, prin care a fost respins recursul formulat de Q., reținându-se că "într-o corectă aplicare a legii, (...), instanța de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală a pârâtei Q. împreună cu cea a SC P. SRL față de cererea dedusă judecății, dat fiind și caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, reglementat de art. 1003 C. civ. Atare dezlegare a calității procesuale pasive se va impune în rejudecare în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., E., SC N. SRL, ca și de reclamantul M. în legătură cu dreptul de difuzare video pentru acasă ce a făcut obiectul contractului de licență (cesiune) încheiat între Q. S. și X. SRL de la dosar primă instanță vol. I." Or, raportat la cele statuate cu privire la acest aspect și care se impuneau tribunalului ca fiind chestiuni de drept dezlegate, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susținerile Q. referitoare la lipsa de identitate între ea și semnatarul licențelor nu pot fi primite, întrucât contractul invocat a fost avut în vedere de Înalta Curte la momentul la care a dezlegat problema de drept a calității procesuale pasive a pârâtei Q. În plus, în prezenta cauză nu este relevantă calitatea de titular al drepturilor de autor asupra operelor originale, ci cărei structuri din cadrul Q. îi revenea obligația de a înscrie numele actorilor care au realizat dublajele, al regizorului și al producătorilor dublajelor în limba română pe generic și/sau ambalajul variantelor în limba română. Ca atare, este irelevantă împrejurarea invocată de apelantă referitoare la lipsa identității între aceasta și entitatea care a semnat contractele de licențiere. 2. În ceea ce privește nemotivarea corespunzătoare a existenței faptei culpabile, tribunalul a reținut, corect, că fapta culpabilă este aceea de încălcare a dreptului reclamanților de a li se menționa numele/denumirea pe ambalajele și/sau genericul variantei în limba română a celor trei opere, părți componente ale drepturilor consacrate pentru autor (regizor) de dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, pentru artiștii interpreți de dispozițiile art. 96 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996 și pentru producătorul înregistrării dublajului de dispozițiile art. 106 2 din aceeași lege. Chiar pârâta recunoaște că și-a rezervat drepturile referitoare la controlul genericelor pentru materialele DVD și Blue Ray distribuite pe teritoriul românesc, dar susține că prin rezervarea acestor drepturi doar s-a asigurat cu privire la respectarea integrității operei originale. Or, este evident că atât licențiata P., cât și pârâta-apelantă au fost implicate în realizarea și, respectiv, aprobarea ambalajelor, precum și în reproducerea variantei dublate în limba română, variantă care ar fi trebuit să includă și mențiunile legale necesare pentru respectarea drepturilor mai sus menționate. Din moment ce rezultatul final al colaborării între pârâte omite menționarea numelor și calităților reclamanților, rezultă că prin faptele omisive ale pârâtelor s-a ajuns la încălcarea drepturilor morale ale reclamanților. Contribuțiile efective ale celor două pârâte în producerea acestui rezultat privesc strict raporturile de colaborare ce au fost stabilite între acestea, raporturi care nu privesc însă pe reclamanți, astfel că pentru aceștia este indiferentă contribuția efectivă pe care fiecare dintre pârâte a avut-o în realizarea ambalajelor DVD-urilor și Blu-Ray-urilor pe care a fost comercializată varianta dublată în limba română. Singurele aspecte relevante în raporturile cu reclamanții este că ambele pârâte au fost implicate în procesul de realizare a ambalajelor și, totodată, că apelanta-pârâtă a avut drept de control asupra genericelor variantelor dublate, iar ambalajele și genericele variantelor dublate în limba română nu respectă drepturile morale ale reclamanților. 3. Susținerea apelantei-pârâte în sensul că reclamanții ar fi trebuit să solicite expres inserarea numelui/denumirii lor pe ambalaje și generice nu poate fi primită, întrucât respectarea drepturilor morale recunoscute de Legea nr. 8/1996 în favoarea acestora nu este o opțiune. De altfel, acest aspect a fost deja dezlegat de Înalta Curte prin decizia de casare, în care s-a reținut că "instanța de apel a reținut în mod corect că drepturile nepatrimoniale a căror încălcare au afirmat-o reclamanții prin formularea cererii de chemare în judecată își au izvorul în lege, astfel încât exercitarea acestora nu poate fi lăsată la latitudinea producătorului sau a titularului dreptului de autor asupra operelor originare, ci este inerentă oricărei activități creatoare destinate, prin definiție, publicului (artiști interpreți, regizori, producători ai unor opere derivate, în vederea comercializării pentru acasă - DVD, Blu-Ray etc., precum în speță).". Nu pot fi reținute ca argumente statuările pe care Înalta Curte le-a făcut în Decizia nr. 805/2016, întrucât decizia menționată a fost pronunțată într-o speță în care împrejurările de fapt erau complet diferite. În plus, în decizia de casare pronunțată în prezenta cauză, Înalta Curte a dat acestei chestiuni o dezlegare obligatorie în rejudecare.

Apelanta a mai susținut că instanța de rejudecare în mod greșit a obligat-o în solidar cu P. SRL față de o parte dintre intimații - reclamanți, având în vedere și faptul că s-a reținut deja fapta ilicita în sarcina P. SRL de către prima instanță ce a dezbătut fondul cauzei - acest ultim aspect intrând în puterea lucrului judecat. Contrar acestor susțineri, Curtea de Apel, prin Decizia nr. 250A din 12 mai 2015, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea cererii reclamantului M. în contradictoriu cu ambele pârâte și pentru rejudecarea cererii reclamanților C. și E. în contradictoriu cu pârâta Q., reținând obligația Q. de a înscrie numele regizorului și ale artiștilor interpreți și executanți apelanți-reclamanți pe genericele operelor derivate. Ulterior, Înalta Curte, prin decizia de casare, a menținut această dispoziție și, în plus, a admis și apelul formulat de N., a respins excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante și a trimis spre rejudecare și cererea formulată de această reclamantă. Prin urmare, aspectul invocat nu a intrat în puterea lucrului judecat în raport cu reclamanții care au declarat apel.

Criticile prin care se susține greșita reținere a calității reclamantei N. de producător delegat/executiv nu pot fi primite, întrucât această calitate a fost stabilită de Înalta Curte în decizia de casare, care a statuat că, în această calitate, această reclamantă are calitate procesuală activă. Prin urmare, acest aspect dezlegat prin decizia de casare nu mai poate fi pus în discuție în rejudecare. Nu sunt fondate nici susținerile potrivit cărora N., în calitate de producător, a executat din punct de vedere tehnic operele în discuție - dublajele, având posibilitatea tehnic de a insera atât denumirea sa în calitate de studio producător, cât și a numelor artiștilor interpreți. Astfel, din probele administrate și corect interpretate de tribunal, rezultă că ambalajele, care urmau a fi realizate de către pârâta P., erau supuse avizării de către una din structurile Q. Prin urmare, așa cum deja s-a reținut, inserarea numelor pe ambalaje era în sarcina celor două pârâte, care erau implicate în realizarea și avizarea ambalajelor. De asemenea, din contractul de licențiere rezultă că multiplicarea suporturilor se realiza de către una din structurile Q. Din corespondența electronică depusă la dosar rezultă că N. a fost implicată doar în realizarea înregistrării dublajelor, însă sincronizarea finală a dublajului cu opera originară a fost realizată de o structură a Q. Prin urmare, N. nu ar fi putut să își imprime denumirea nici pe ambalaje și nici pe genericele operei derivate, întrucât nu a avut nicio contribuție la realizarea ambalajelor, la realizarea genericelor sau la multiplicarea suporturilor care conțineau variantele în limba română ale operelor în discuție. Ca atare, calitatea de producător executiv al dublajelor nu punea această reclamantă în situația de a reproduce și distribui propriile înregistrări, aceste operațiuni fiind realizate de către pârâtele din prezenta cauză, iar nu de către reclamanta N.

Criticile apelantei-pârâte care vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților N. și M. sunt nefondate. Astfel, deși apelanta-pârâtă a criticat cuantumul acestor daune și a susținut că tribunalul nu a identificat criterii pentru stabilirea acestor daune, nu a arătat care ar fi în opinia sa criteriile rezonabile pe care tribunalul ar fi trebuit să le aibă în vedere. Or, în prezenta cauză se regăsește un element pe care instanța de rejudecare nu îl putea ignora și anume cuantumul daunelor morale acordate reclamanților artiști interpreți, care nu au formulat căi de atac în cauză sau nu au criticat aceste cuantumuri, astfel că aceste cuantumuri au rămas definitive. Prin urmare, cuantumul de 15.000 RON stabilit în favoarea regizorului înregistrărilor celor trei dublaje în limba română este rezonabil și echitabil prin raportare la cuantumul daunelor morale primite de artiștii interpreți, care sunt între 4.000 RON pentru încălcarea drepturilor morale corespunzătoare operei care a avut bugetul cel mai mic (U.) și 13.700 RON pentru încălcarea drepturilor morale corespunzătoare la două opere din cele trei în discuție în prezenta cauză. Și cuantumul de 10.000 euro recunoscut în favoarea N. apare ca fiind rezonabil în condițiile în care lipsa mențiunii denumirii sale, în calitate de producător, pe variantele în limba română a trei opere comercializate pe teritoriul românesc a împiedicat cunoașterea de către public a acestei calități și, totodată, cunoașterea acestei calități în mediul de afaceri relevant și, implicit, pierderea unor oportunități de creștere a prestigiului pe piața relevantă. Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta Q., R., invocând următoarele motive: 1. În ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost învestită, iar instanțele în fața cărora a fost invocată nu au analizat motivul care o susține. Din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că s-a dezlegat excepția lipsei calității sale procesuale pasive avându-se în vedere faptul că Q. S. este proprietarul filmelor originale, care și-a rezervat față de P. SRL un drept de a primi printr-un contract de cesiune drepturile de proprietate intelectuală asupra eventualelor dublaje pe care aceasta urma a le realiza. Instanța de apel reține că Înalta Curte a avut în vedere la dezlegarea calității procesuale obligațiile existente în sarcina Q. S. față de intimații - reclamanți, fără a observa lipsa de identitate între persoana semnatară și cea chemată efectiv în judecată. Excepția, distinct de cea invocată și soluționată în primul ciclu procesual, este întemeiată pe lipsa de identitate dintre cele două entități, distincte, deși denumirile sunt asemănătoare, respectiv dintre recurenta chemată în judecată, Q. - persoană juridică de drept englez și Q. S. - persoană juridică de drept olandez, aceasta din urmă fiind singurul semnatar al tuturor convențiilor din cauză (contractul de filme de televiziune din data de 4 noiembrie 2009 cu Y., contractul denumit "AA." din data de 12 noiembrie 2008 încheiat cu X. SRL, devenită P. SRL). 2. Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile de drept material în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală (art. 998 - 1003 C. civ.). A fost constatată în mod greșit fapta ilicită în sarcina sa, întrucât, așa cum s-a reținut, P. SRL a fost cea care și-a asumat în fapt și în drept responsabilitatea producerii operelor derivate constând în filmele de animație dublate în limba română și a organizat realizarea operei prin obținerea mijloacelor necesare, printre care și încheierea contractului de prestări servicii audio-video de dublaj cu N. SRL, furnizând toate mijloacele financiare necesare pentru realizarea operelor către aceasta. Trecând peste lipsa de identitate invocată prin primul motiv, recurenta doar s-a asigurat cu privire la respectarea integrității operei originale, fără posibilitatea efectivă de a realiza și reproduce variantele dublate în limba română, atribuții deținute de P. SRL. Art. 96 din Legea nr. 8/1996 reglementează dreptul la recunoașterea operei ca pe un drept al titularului de care trebuia să uzeze în mod expres, prin cererea ca numele său să figureze pe toate copiile ce conțin varianta în limba română a filmelor de animație pe format DVD sau Blue - Ray, cerere care nu a fost făcută, nu ca o obligație care trebuia executată din oficiu, așa cum a reținut instanța de apel. Astfel, față de recurentă n-au fost emise niciodată pretenții cu privire la acest aspect, Q. nenegând de altfel calitatea de artiști interpreți/studio, și nici față de celelalte societăți/persoane implicate, pentru ca acestea să procedeze la menționarea numelor lor pe generice - regizorului M., beneficiarei filmelor dublate în limba română P. SRL și studioului N. SRL, aceștia fiind cei care au avut la îndemână pe întreaga perioadă a realizării dublajelor mijloacele tehnice și accesul la operele în curs de realizare de a face mențiunile respective, astfel direct răspunzători. A intervenit astfel un acord implicit cu privire la forma în care au fost făcute înregistrările. În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 805 din 5 aprilie 2016, pe care instanța de apel a ignorat-o total, reținând numai că în speța invocată împrejurările de fapt erau complet diferite, deși a solicitat să se aibă în vedere ce s-a statuat în drept. 3. Decizia de apel este greșită și în ceea ce privește încălcarea drepturilor morale ale N. SRL, în calitate de producător, cu consecința acordării daunelor morale. Cu toate că instanța de apel stabilește situația de fapt în mod corect, cu referire și la decizia de recurs, reține nelegal că N. SRL, în calitatea sa de producător tehnic, nu ar fi avut posibilitatea înserării denumirii sale sau a numelor artiștilor - interpreți. Art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 stabilește care sunt condițiile pentru deținerea calității de producător al operei audiovizuale, arătând că acesta este persoana fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare, în vreme ce, potrivit art. 106 2 din aceiași lege, în cazul reproducerii și distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii și alte suporturi materiale de ambalare, numele ori denumirea producătorului, pe lângă mențiunile privind autorul și artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerț, precum și numele ori denumirea producătorului. N. SRL este cea care a executat din punct de vedere tehnic operele în discuție - dublajele, având în mod clar posibilitatea fizică și tehnică de a insera atât denumirea sa în calitate de studio producător, cât și a numelor artiștilor interpreți. Caracterul ilicit al pretinsei fapte reținute de instanța de apel în sarcina sa a fost înlăturat ca efect al unor cauze prevăzute de lege, respectiv exercitarea unui drept în limitele prevăzute de lege și consimțământul victimei. Sub primul aspect, cu referire și la argumente de ordin doctrinar, arată că avizarea dublajelor avea drept scop exclusiv protejarea drepturilor Q. asupra operelor originale, dreptul fiind exercitat în limitele sale legitime, fără a fi săvârșit vreun abuz. Exercitarea acestui drept nu a avut nicio consecință în privința operei propuse de N., fără inserarea numelor actorilor, regizorului sau a denumirii acestui studio. În ceea ce privește consimțământul victimei, s-a făcut referire de asemenea la argumente de ordin doctrinar, arătându-se, cu precădere în ceea ce privește N., și că aceasta este cea care a realizat dublajele și i le-a înaintat spre avizare, care a fost strict relativ la asocierea acestora cu opera originală și la condițiile calitative pe care trebuia să le îndeplinească. Cuantumul de 10.000 euro daunelor morale acordate către N. este injust, ținând cont de faptul că aceasta era în drept să insereze propria denumire și nici nu și-a exercitat vreodată dreptul de a solicita inserarea denumirii sale pe generice, urmată de vreun refuz. S-a apreciat în mod greșit că acest cuantum a fi unul rezonabil, trebuind să se ia în considerare inclusiv pasivitatea îndelungată a intimatei-reclamante, care avea posibilitatea să reducă sau să evite eventualul prejudiciu ori agravarea acestuia prin minime diligențe, fiind ținută aceasta astfel să răspundă pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o sau nu a evitat-o, deși putea să o facă. Cuantumul nu se justifică și pentru că nu s-a făcut dovada gravitații prejudiciului moral încercat, respectiv a gradului în care aceasta este cunoscută pe piață în calitate de studio și a faptului că lipsa mențiunii denumirii sale ar fi determinat limitarea accentuată a activității. Intimații-reclamanți C., E. și SC N. SRL au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed: 1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta-pârâtă a invocat lipsa de identitate dintre aceasta și semnatara convențiilor indicate, deși instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea deciziei numai una dintre acestea, respectiv cea încheiată la data de 21 noiembrie 2008 (reținută de instanța de recurs alături de cea care a fundamentat considerentele redate în susținerea motivului de recurs). În limitele în care instanța de apel s-a pronunțat, necontestate de altfel de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia a fost soluționată în mod corect cu referire la modul de dezlegare a cauzei în ciclul procesual anterior, în condițiile în care, cum rezultă din detalierea deciziei de recurs, i-a fost confirmată calitatea procesual pasivă în cadrul procesual fixat de obiectul cererii deduse judecății, cu referire la convenția avută în vedere în decizia de apel, din perspectiva raportului contractual stabilit și a obligațiilor ce revin în executarea acestuia. În aceste condiții, critica de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, repune în discuție cadrului procesual al cauzei, fixat de instanța anterioară de recurs, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. 2. Contestând fapta ilicită, element al răspunderii civile delictuale reținută a opera în sarcina sa, recurenta-pârâtă repune în discuție calitatea sa procesuală pasivă, stabilită irevocabil prin decizia anterioară de recurs, în care s-au reținut obligațiile care îi reveneau din raportul contractual de referință - cum s-a arătat și anterior, obligații de natură a produce efecte pe tărâm delictual față de intimații-reclamanți și drepturile reclamate de aceștia, în calitate de terți. În ceea ce privește obligația intimaților-reclamanți de a solicita expres înserarea numelui/denumirii lor pe ambalaje și generice, se observă că instanța de apel a dublat propria argumentare, făcând referire în mod corect și la dezlegări sub acest aspect din decizia anterioară de recurs - considerente C. proc. civ. în cauză efectele generate de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., cu o forță juridică superioară jurisprudenței Înaltei Curți invocată, care, contrar celor susținute, nu a fost ignorată de instanța de apel, și a cărei relevanță nici nu mai este astfel necesar a fi verificată de prezenta instanță de recurs. 3. Calitatea intimatei-reclamante N. SRL în raporturile juridice deduse judecății și deciziile pe care le putea lua în baza acesteia au fost stabilite de instanța anterioară de recurs, nefiind astfel posibilă o reanalizare a cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 106 2 din Legea nr. 8/1996, invocate invocate prin cererea de recurs, decât cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Considerentele de ordin teoretic, doctrinar nu pot fi discutate în speță, soluționarea acesteia fiind guvernată, cu prioritate, de norme speciale în materie, prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, care particularizează elementele răspunderii civile delictuale, aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Deosebit de acest aspect, se observă în context că în cauză își produc efectele și dezlegări ale instanței de recurs, care au fixat cadrul procesual al cauzei. În analiza criticii referitoare la cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că sunt valorificate elemente ce au fost anterior înlăturate, iar pasivitatea reclamată nu ar putea fi relevantă decât din perspectiva prescripției dreptului la acțiune, aceasta nefiind sancționată în sensul solicitat prin cererea de recurs. Cuantumul acestora a fost considerat rezonabil, apelându-se la un raționament corect, diferit de cel valorificat prin cererea de recurs, în sensul că lipsa mențiunii denumirii reclamantei-intimate N. SRL, în calitate de producător, pe variantele în limba română a trei opere comercializate pe teritoriul românesc a împiedicat cunoașterea de către public a acestei calități și, totodată, cunoașterea acestei calități în mediul de afaceri relevant și, implicit, pierderea unor oportunități de creștere a prestigiului pe piața relevantă. Cum elementele valorificate în contestarea cuantumului daunelor nu au fost înlăturate prin prezenta decizie, o reapreciere a acestuia nu poate fi făcută de Înalta Curte, ca instanță de recurs, date fiind limitele impuse în judecata în fața acesteia de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În considerarea argumentelor anterior reținute, ce susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.