ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9701/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2007 reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata remunerațiilor ca urmare a activității de retransmitere de servicii de programe pe perioada 1 ianuarie 2006 - până la data efectuării raportului de expertiză; la plata TVA aferentă, a penalităților datorate de pârâtă de 0,1 pe zi de întârziere și la a depune la sediul reclamantei raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pe aceeași perioadă. Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin aceasta invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, cu motivarea că litigiul are o natură comercială.

Această excepție au fost soluționată în ședința publică de la 31 octombrie 2007, reținându-se competența Tribunalului București și natura civilă a litigiului. Prin sentința civilă nr. 608 din 2 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 71.099,87 lei, inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea remunerațiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 – septembrie 2007 și, respectiv, 51.203,09 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate de către pârâtă până la 20 octombrie 2007. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a fost desemnată, prin Decizia O.R.D.A.

nr. 135 din 28 iunie 2005, unic colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și conexe pentru transmiterea prin cablu, iar prin Decizia O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005 s-a publicat protocolul referitor la Metodologia privind utilizarea de retransmitere prin cablu a operelor muzicale, audio-vizuale, cinematografice etc. Pârâta a încheiat cu reclamanta licența neexclusivă pentru operatorii de rețele prin cablu nr. 147 din 23 septembrie 2005, privind retransmiterea nealterată simultană și integrală a programelor și serviciilor de programe ce conțin opere din repertoriu U.C.M.R. - A.D.A. Potrivit Metodologiei pârâta avea obligația de a plăti începând cu 4 mai 2005 o remunerație reprezentând drepturi patrimoniale de autor și conexe dreptului de autor, pentru transmiterea prin cablu, în procent de 2 % din veniturile brute obținute de aceasta din activitatea de retransmitere de servicii de programe.

Potrivit art. 11 din Metodologie, în cazul întârzierii la plată a remunerațiilor, utilizatorii, printre care și pârâta, datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, scadența de plată a remunerațiilor fiind data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează remunerația. Obligația de plată a remunerației și a penalităților aferente prevăzută de Metodologie a fost stabilită și prin contractul de licență neexclusivă încheiat între reclamantă și pârâtă. În raport de înscrisurile depuse la dosar, de ­notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, precum și de raportul de expertiză contabilă și răspunsul la obiecțiuni la care s-au anexat documente și evidențele contabile ale pârâtei în baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză, că pârâta nu și-a respectat întrutotul obligațiile contractuale și legale ce îi reveneau, înțelegând să efectueze plăți parțiale ale debitului datorat reclamantei.

A rămas de achitat suma de 71.099,87 lei inclusiv TVA reprezentând contravaloare remunerație restantă pe perioada ianuarie 2006 - septembrie 2007, și suma de 51.203,09 lei cu titlu de penalități de întârziere până la data de 20 octombrie 2007. Conform probelor administrate de către pârâtă, confirmate de reclamantă prin notele scrise depuse la dosar, s-a reținut că pârâta a comunicat U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007, astfel cum s-a solicitat de către reclamantă în capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, astfel că pârâta și-a îndeplinit această obligație. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-a reținut că pârâta a solicitat respingerea acestora întrucât pe de o parte nu a fost pusă în întârziere, iar pe de altă parte a recunoscut pretențiile reclamantei.

Aceste susțineri ale pârâtei au fost apreciate ca neîntemeiate, pârâta aflându-se de drept în întârziere câtă vreme prin convenția părților, s-a stabilit în mod expres o plată a penalităților fără punere în întârziere și fără nici o altă formalitate, Mai mult decât atât, pârâta a fost notificată cu privire la obligațiile contractuale și legale, fiind deci pusă în întârziere prin notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, cererea de chemare în judecată fiind formulată abia la data de 8 iunie 2007. A mai reținut instanța că simpla recunoaștere a pretențiilor reclamantei, fără a se efectua o plată totală a debitului nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât pârâta a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta, fără a depune la dosar motive de apel în termenul legal reglementat prin art. 287 alin. (2) C. proc. civ. Analizând apelul astfel formulat, în raport de susținerile și apărările formulate de părți în fața primei instanțe, corespunzător exigențelor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul ca nefondat, pronunțând în acest sens decizia civilă nr. 242 din 4 noiembrie 2008. Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: În privința excepției referitoare la necompetența materială a Tribunalului București – invocată de către pârâta-apelantă prin întâmpinare – instanța fondului a apreciat în mod corect că nu este întemeiată prin raportare la obiectul concret al litigiului, care este unul ce ține de exercitarea drepturilor de autor care intră în sfera celor gestionate de către reclamantă, și ca atare intră în mod evident sub incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc.

civ. Sub aspectul competenței teritoriale a instanței, în mod judicios instanța de fond a apreciat asupra acestui aspect ținând seama de clauzele convenției de licență neexclusivă încheiate de părțile în proces, care sunt obligatorii pentru acestea în puterea prevederilor art. 969 C. civ., constatând că sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc o competență de soluționare a litigiilor referitoare la executarea contractelor și în favoarea instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligațiilor, alternativ cu instanța domiciliului pârâtului. Cum, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, sesizarea de către reclamanta-intimată a Tribunalului București cu soluționarea cauzei pendinte a fost făcută cu respectarea normelor procedurale menționate, astfel că pârâta nu se putea prevala de prevederile art. 5 C. proc.

civ. Pe fond, în privința remunerației datorate reclamantei și a neachitării sumelor corespunzătoare la termenele stabilite prin contract cu consecințele ce decurg din asemenea întârziere, prima instanță a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat la propunerea părților, stabilind sumele rămase de achitat din remunerația stabilită prin contract, cât și penalitățile asupra cărora părțile au convenit a fi plătite în caz de întârziere în plata remunerației. Referitor la cheltuielile de judecată puse în sarcina pârâtei-apelante, Curtea reține că aceasta este partea care a căzut în pretenții, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 274 C. proc. civ. Deși a susținut, în apărare că recunoaște pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare și, în consecință, nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, corespunzător reglementării din art. 275 C. proc.

civ., pârâta a pierdut din vedere două aspecte, respectiv: definiția dată prin art. 134 C. proc. civ. momentului procesual al primei zile de înfățișare, respectiv „este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii” și existența notificării nr. 21 din 05 iunie 2006, prin care reclamanta a pus în întârziere societatea pârâtă anterior datei la care a sesizat instanța cu soluționarea litigiului pendinte. Din analiza lucrărilor dosarului se constată că întâmpinarea prin care au fost recunoscute pretențiile reclamantei a fost depusă la data de 2 octombrie 2007, după ce în cauză se consumase un termen de judecată, la care părțile fuseseră legal citate și s-au pus în discuție probele propuse de către reclamantă, astfel că era în mod evident depășit momentul procesual al primei zile de înfățișare, astfel cum este definit prin norma enunțată.

Altfel spus, nu numai că pârâta a fost pusă în întârziere anterior promovării acțiunii în pretenții, situație care exclude beneficiul aplicării art. 275 C. proc. civ., dar nu se poate reține nici recunoașterea respectivelor pretenții de către pârâtă la prima zi de înfățișare față de data la care a fost îndeplinit actul de procedură care conține o astfel de recunoaștere. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC E. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că în mod greșit curtea de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei în scopul angajării unui avocat și pentru a depune motivele de apel.

Această cerere fusese formulată în conformitate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 156 C. proc. civ. care nu condiționează dreptul la apărare de un anume termen, astfel încât instanța era obligată să acorde amânarea cauzei. Instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere comportamentul procesual corect al apelantei în fața primei instanțe, precum și faptul că pe parcursul procesului a achitat și cea mai mare parte din datorie. 2. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta susține că atât decizia recurată, cât și sentința primei instanțe nu arată pe ce motive se sprijină soluția de obligare a pârâtei la plata sumei de 71.099,87 lei, inclusiv T.V.A., cu titlu de contravaloare a remunerațiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 - septembrie 2007. De asemenea, în decizia recurată nu se arată sumele pretinse de reclamantă și nici sumele plătite de pârâtă până la pronunțarea sentinței, făcându-se referire doar la expertiza contabilă administrată și la răspunsul la obiecțiuni formulat de expert. Făcând trimitere la diferite sume și calcule din raportul de expertiză, recurenta susține că nu s-a avut în vedere suma totală de 90.000 lei, care a fost plătită înainte de pronunțarea sentinței, astfel încât rămăsese un rest de 27.244,04 lei, calculul matematic neputând fi contestat.

Pe de altă parte, arată recurenta, la data de 10 octombrie 2008, anterior pronunțării decizii curții de apel, a mai plătit suma de 15.000 lei conform ordinului de plată atașat în copie la dosar. Toate aceste probe care au fost ignorate de instanță conduc la constatarea că obligația de plată a pârâtei a scăzut la suma de 12.244,04 lei, la care se adaugă suma de 51.203,09 lei penalități, ceea ce totalizează 63.447,13 lei. Recurenta precizează că nu contestă calculul și nici obligația de plată a penalităților de întârziere și solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii acțiunii doar pentru suma de 12.244,04 lei inclusiv T.V.A., reprezentând contravaloarea remunerațiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 - septembrie 2007 și a sumei de 51.203,09 lei, reprezentând penalități de întârziere.

La data de 25 noiembrie 2009, recurenta a depus la dosar o cerere prin care, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că între timp a achitat suma de 63.447,13 lei, acoperind astfel întreaga datorie stabilită în sarcina sa față de reclamant. A atașat în copie la dosar ordinul de plată nr. 42 din 30 ianuarie 2009, emis de Raiffeisen Bank – Agenția Gheorghe Lazăr. Intimata U.C.M.R. – A.D.A. nu a depus la dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor din 27 noiembrie 2009, a confirmat achitarea întregului debit de către pârâtă, solicitând totodată respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că achitarea debitului stabilit în sarcina pârâtei de către tribunal nu face decât să confirme justețea soluției pronunțată de acesta ca și a celei pronunțate de instanța de apel.

Recursul va fi respins pentru următoarele considerente: 1. Motivul de recurs privitor la încălcarea dreptului la apărare al pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și este nefondat. Analizând cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta apelantă, curtea de apel a respins-o, pe considerentul că nu este temeinic motivată, de la data declarării apelului și până la termenul fixat pentru judecata acestuia apelanta având suficient timp pentru a-și angaja apărător. Contrar celor susținute de recurentă, instanța sesizată cu o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare nu este obligată să o admită. Art. 156 C. proc. civ. conține o normă dispozitivă, și nu imperativă, potrivit căreia instanța poate să admită o atare cerere, o singură dată și dacă este temeinic motivată.

Or, în speță instanța de apel a analizat cererea de amânare prin prisma textului de lege menționat, pe care l-a respectat întocmai. Dacă cererea este sau nu temeinic motivată este o chestiune de apreciere, lăsată la latitudinea instanței care o soluționează, și nu o chestiune de legalitate, care să intre sub cenzura instanței de recurs. 2. Decizia instanței de apel - singura care face obiectul recursului - cuprinde considerentele pentru care a menținut hotărârea tribunalului, inclusiv sub aspectul sumelor de bani datorate cu titlul de remunerații restante pentru retransmiterea prin cablu operelor muzicale gestionate colectiv de reclamantă, cât și sub cel al penalităților de întârziere și cheltuielilor de judecată, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De altfel, deși se plânge de lipsa considerentelor pe primul aspect, referitor la cuantumul remunerațiilor, ceea ce o nemulțumește pe recurentă este împrejurarea că nu s-au dedus, în cele două faze procesuale anterioare, sumele deja achitate de ea pe parcursul procesului. Împrejurarea că recurenta a înțeles să achite integral sumele de bani stabilite în sarcina sa de către prima instanță, în lipsa altor critici referitoare la legalitatea modului în care acestea au fost calculate, nu face decât să confirme justețea pretențiilor reclamantei. Executarea de bună voie a sentinței nu constituie un motiv pentru casarea ori modificarea deciziei instanței de apel, care a menținut această sentință.

În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat. În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SRL împotriva deciziei nr. 242 A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimata U.C.M.R. - A.D.A. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.