ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9701/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9701/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie

2007 reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă

la plata remunerațiilor ca urmare a activității de retransmitere de servicii de

programe pe perioada 1 ianuarie 2006 - până la data efectuării raportului de

expertiză; la plata TVA aferentă, a penalităților datorate de pârâtă de 0,1 pe

zi de întârziere și la a depune la sediul reclamantei raportul cuprinzând lista

serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pe aceeași perioadă.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin

aceasta invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București,

cu motivarea că litigiul are o natură comercială.

Această excepție au fost soluționată în

ședința publică de la 31 octombrie 2007, reținându-se competența Tribunalului

București și natura civilă a litigiului.

Prin sentința civilă nr. 608 din 2

aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata către

reclamantă a sumelor de 71.099,87 lei, inclusiv TVA, reprezentând

contravaloarea remunerațiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 – septembrie

2007 și, respectiv, 51.203,09 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate

de către pârâtă până la 20 octombrie 2007.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a fost desemnată, prin Decizia

O.R.D.A. nr. 135 din 28 iunie 2005, unic colector al remunerațiilor cuvenite

titularilor de drepturi de autor și conexe pentru transmiterea prin cablu, iar

prin Decizia O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005 s-a publicat protocolul

referitor la Metodologia privind utilizarea de retransmitere prin cablu a

operelor muzicale, audio-vizuale, cinematografice etc.

Pârâta a încheiat cu reclamanta licența

neexclusivă pentru operatorii de rețele prin cablu nr. 147 din 23 septembrie

2005, privind retransmiterea nealterată simultană și integrală a programelor și

serviciilor de programe ce conțin opere din repertoriu U.C.M.R. - A.D.A.

Potrivit Metodologiei pârâta avea

obligația de a plăti începând cu 4 mai 2005 o remunerație reprezentând drepturi

patrimoniale de autor și conexe dreptului de autor, pentru transmiterea prin

cablu, în procent de 2 % din veniturile brute obținute de aceasta din

activitatea de retransmitere de servicii de programe.

Potrivit art. 11 din Metodologie, în

cazul întârzierii la plată a remunerațiilor, utilizatorii, printre care și

pârâta, datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi, scadența de plată a

remunerațiilor fiind data de 20 a lunii următoare celei pentru care se

datorează remunerația.

Obligația de plată a remunerației și a

penalităților aferente prevăzută de Metodologie a fost stabilită și prin

contractul de licență neexclusivă încheiat între reclamantă și pârâtă.

În raport de înscrisurile depuse la

dosar, de ­notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, precum și de raportul de

expertiză contabilă și răspunsul la obiecțiuni la care s-au anexat documente și

evidențele contabile ale pârâtei în baza cărora s-a efectuat raportul de

expertiză, că pârâta nu și-a respectat întrutotul obligațiile contractuale și

legale ce îi reveneau, înțelegând să efectueze plăți parțiale ale debitului

datorat reclamantei. A rămas de achitat suma de 71.099,87 lei inclusiv TVA

reprezentând contravaloare remunerație restantă pe perioada ianuarie 2006 -

septembrie 2007, și suma de 51.203,09 lei cu titlu de penalități de întârziere

până la data de 20 octombrie 2007.

Conform probelor administrate de către

pârâtă, confirmate de reclamantă prin notele scrise depuse la dosar, s-a

reținut că pârâta a comunicat U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista

serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu pentru perioada 1 ianuarie

2006 - 30 septembrie 2007, astfel cum s-a solicitat de către reclamantă în

capătul al treilea al cererii de chemare în judecată, astfel că pârâta și-a

îndeplinit această obligație.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată, s-a reținut că pârâta a solicitat respingerea acestora întrucât pe de

o parte nu a fost pusă în întârziere, iar pe de altă parte a recunoscut

pretențiile reclamantei.

Aceste susțineri ale pârâtei au fost

apreciate ca neîntemeiate, pârâta aflându-se de drept în întârziere câtă vreme

prin convenția părților, s-a stabilit în mod expres o plată a penalităților

fără punere în întârziere și fără nici o altă formalitate, Mai mult decât atât,

pârâta a fost notificată cu privire la obligațiile contractuale și legale,

fiind deci pusă în întârziere prin notificarea nr. 21 din 5 iunie 2006, cererea

de chemare în judecată fiind formulată abia la data de 8 iunie 2007.

A mai reținut instanța că simpla

recunoaștere a pretențiilor reclamantei, fără a se efectua o plată totală a

debitului nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., cu atât mai

mult cu cât pârâta a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel

pârâta, fără a depune la dosar motive de apel în termenul legal reglementat

prin art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând apelul astfel formulat, în

raport de susținerile și apărările formulate de părți în fața primei instanțe,

corespunzător exigențelor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a respins apelul ca nefondat, pronunțând în acest sens decizia

civilă nr. 242 din 4 noiembrie 2008.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

avut în vedere următoarele considerente:

În privința excepției referitoare la

necompetența materială a Tribunalului București – invocată de către

pârâta-apelantă prin întâmpinare – instanța fondului a apreciat în mod corect

că nu este întemeiată prin raportare la obiectul concret al litigiului, care

este unul ce ține de exercitarea drepturilor de autor care intră în sfera celor

gestionate de către reclamantă, și ca atare intră în mod evident sub incidența

prevederilor art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

Sub aspectul competenței teritoriale a

instanței, în mod judicios instanța de fond a apreciat asupra acestui aspect

ținând seama de clauzele convenției de licență neexclusivă încheiate de părțile

în proces, care sunt obligatorii pentru acestea în puterea prevederilor art. 969 C. civ., constatând că sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc o

competență de soluționare a litigiilor referitoare la executarea contractelor

și în favoarea instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar

în parte, a obligațiilor, alternativ cu instanța domiciliului pârâtului.

Cum, potrivit art. 12 C. proc. civ.,

reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente,

sesizarea de către reclamanta-intimată a Tribunalului București cu soluționarea

cauzei pendinte a fost făcută cu respectarea normelor procedurale menționate,

astfel că pârâta nu se putea prevala de prevederile art. 5 C. proc. civ.

Pe fond, în privința remunerației

datorate reclamantei și a neachitării sumelor corespunzătoare la termenele

stabilite prin contract cu consecințele ce decurg din asemenea întârziere,

prima instanță a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat

la propunerea părților, stabilind sumele rămase de achitat din remunerația

stabilită prin contract, cât și penalitățile asupra cărora părțile au convenit

a fi plătite în caz de întârziere în plata remunerației.

Referitor la cheltuielile de judecată

puse în sarcina pârâtei-apelante, Curtea reține că aceasta este partea care a

căzut în pretenții, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 274 C. proc.

civ.

Deși a susținut, în apărare că recunoaște

pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare și, în consecință, nu ar

putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă,

corespunzător reglementării din art. 275 C. proc. civ., pârâta a pierdut din

vedere două aspecte, respectiv: definiția dată prin art. 134 C. proc. civ.

momentului procesual al primei zile de înfățișare, respectiv „este socotită ca

prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”

și existența notificării nr. 21 din 05 iunie 2006, prin care reclamanta a pus

în întârziere societatea pârâtă anterior datei la care a sesizat instanța cu

soluționarea litigiului pendinte.

Din analiza lucrărilor dosarului se

constată că întâmpinarea prin care au fost recunoscute pretențiile reclamantei

a fost depusă la data de 2 octombrie 2007, după ce în cauză se consumase un

termen de judecată, la care părțile fuseseră legal citate și s-au pus în

discuție probele propuse de către reclamantă, astfel că era în mod evident

depășit momentul procesual al primei zile de înfățișare, astfel cum este

definit prin norma enunțată.

Altfel spus, nu numai că pârâta a fost

pusă în întârziere anterior promovării acțiunii în pretenții, situație care

exclude beneficiul aplicării art. 275 C. proc. civ., dar nu se poate reține

nici recunoașterea respectivelor pretenții de către pârâtă la prima zi de

înfățișare față de data la care a fost îndeplinit actul de procedură care

conține o astfel de recunoaștere.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta SC E. SRL, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că în mod greșit

curtea de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei în scopul angajării unui

avocat și pentru a depune motivele de apel.

Această cerere fusese formulată în

conformitate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 156 C.

proc. civ. care nu condiționează dreptul la apărare de un anume termen, astfel

încât instanța era obligată să acorde amânarea cauzei.

Instanța de apel ar fi trebuit să aibă în

vedere comportamentul procesual corect al apelantei în fața primei instanțe,

precum și faptul că pe parcursul procesului a achitat și cea mai mare parte din

datorie.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că

atât decizia recurată, cât și sentința primei instanțe nu arată pe ce motive se

sprijină soluția de obligare a pârâtei la plata sumei de 71.099,87 lei,

inclusiv T.V.A., cu titlu de contravaloare a remunerațiilor restante aferente

perioadei ianuarie 2006 - septembrie 2007.

De asemenea, în decizia recurată nu se

arată sumele pretinse de reclamantă și nici sumele plătite de pârâtă până la

pronunțarea sentinței, făcându-se referire doar la expertiza contabilă

administrată și la răspunsul la obiecțiuni formulat de expert.

Făcând trimitere la diferite sume și

calcule din raportul de expertiză, recurenta susține că nu s-a avut în vedere

suma totală de 90.000 lei, care a fost plătită înainte de pronunțarea

sentinței, astfel încât rămăsese un rest de 27.244,04 lei, calculul matematic

neputând fi contestat.

Pe de altă parte, arată recurenta, la

data de 10 octombrie 2008, anterior pronunțării decizii curții de apel, a mai

plătit suma de 15.000 lei conform ordinului de plată atașat în copie la dosar.

Toate aceste probe care au fost ignorate

de instanță conduc la constatarea că obligația de plată a pârâtei a scăzut la

suma de 12.244,04 lei, la care se adaugă suma de 51.203,09 lei penalități, ceea

ce totalizează 63.447,13 lei.

Recurenta precizează că nu contestă

calculul și nici obligația de plată a penalităților de întârziere și solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței în sensul admiterii

acțiunii doar pentru suma de 12.244,04 lei inclusiv T.V.A., reprezentând

contravaloarea remunerațiilor restante aferente perioadei ianuarie 2006 - septembrie

2007 și a sumei de 51.203,09 lei, reprezentând penalități de întârziere.

La data de 25 noiembrie 2009, recurenta a

depus la dosar o cerere prin care, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca

fiind rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că între

timp a achitat suma de 63.447,13 lei, acoperind astfel întreaga datorie

stabilită în sarcina sa față de reclamant.

A atașat în copie la dosar ordinul de

plată nr. 42 din 30 ianuarie 2009, emis de Raiffeisen Bank – Agenția Gheorghe

Lazăr.

Intimata U.C.M.R. – A.D.A. nu a depus la

dosar întâmpinare dar, cu ocazia dezbaterilor din 27 noiembrie 2009, a confirmat achitarea întregului debit de către pârâtă, solicitând totodată respingerea

recursului ca nefondat, cu motivarea că achitarea debitului stabilit în sarcina

pârâtei de către tribunal nu face decât să confirme justețea soluției

pronunțată de acesta ca și a celei pronunțate de instanța de apel.

Recursul va fi respins pentru următoarele

considerente:

încălcarea dreptului la apărare al pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ. și este nefondat.

Analizând cererea de amânare a cauzei

formulată de pârâta apelantă, curtea de apel a respins-o, pe considerentul că

nu este temeinic motivată, de la data declarării apelului și până la termenul

fixat pentru judecata acestuia apelanta având suficient timp pentru a-și angaja

apărător.

Contrar celor susținute de recurentă,

instanța sesizată cu o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare nu

este obligată să o admită.

Art. 156 C. proc. civ. conține o normă

dispozitivă, și nu imperativă, potrivit căreia instanța poate să admită o atare

cerere, o singură dată și dacă este temeinic motivată.

Or, în speță instanța de apel a analizat

cererea de amânare prin prisma textului de lege menționat, pe care l-a

respectat întocmai.

Dacă cererea este sau nu temeinic

motivată este o chestiune de apreciere, lăsată la latitudinea instanței care o

soluționează, și nu o chestiune de legalitate, care să intre sub cenzura

instanței de recurs.

care face obiectul recursului - cuprinde considerentele pentru care a menținut

hotărârea tribunalului, inclusiv sub aspectul sumelor de bani datorate cu

titlul de remunerații restante pentru retransmiterea prin cablu operelor

muzicale gestionate colectiv de reclamantă, cât și sub cel al penalităților de

întârziere și cheltuielilor de judecată, astfel încât nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De altfel, deși se plânge de lipsa

considerentelor pe primul aspect, referitor la cuantumul remunerațiilor, ceea

ce o nemulțumește pe recurentă este împrejurarea că nu s-au dedus, în cele două

faze procesuale anterioare, sumele deja achitate de ea pe parcursul procesului.

Împrejurarea că recurenta a înțeles să

achite integral sumele de bani stabilite în sarcina sa de către prima instanță,

în lipsa altor critici referitoare la legalitatea modului în care acestea au

fost calculate, nu face decât să confirme justețea pretențiilor reclamantei.

Executarea de bună voie a sentinței nu

constituie un motiv pentru casarea ori modificarea deciziei instanței de apel,

care a menținut această sentință.

În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta

Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 2380 lei cheltuieli de

judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat.

În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC E. SRL împotriva deciziei nr. 242 A din 4 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 2380 lei cheltuieli de judecată către intimata U.C.M.R. - A.D.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 noiembrie 2009.