ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1467 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta U.C.M.R.- A.D.A.) în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL A fost obligată pârâta la plata sumei de 7.448,30 RON către reclamantă, reprezentând remunerații restante datorate pe perioada iunie 2006 - martie 2008; a sumei de 3.820 RON reprezentând penalități de întârziere aferente remunerațiilor datorate calculate până la data de 31 martie 2008. A fost obligată pârâta să comunice reclamantei raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu, numărul de abonați și valoarea abonamentelor pentru perioada iunie 2005 - martie 2008. S-au respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea la plata TVA.

A fost obligată pârâta la 2.229,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a dispune în acest sens instanța a avut în vedere următoarele motive: Intre reclamanta și pârâtă s-a încheiat contractul de licența neexclusiva pentru operatorii de rețele prin cablu nr. 305 din 18 ianuarie 2006, în temeiul acestuia (art. 4) pârâtă datorând reclamantei o remunerație lunara de 2% din totalitatea veniturilor brute lunare obținute din activitatea de retransmitere de servicii de programe, remunerație care trebuia achitata lunar, pana la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează, în caz de neplata pârâtă urmând sa plătească majorări de 0,1% pe zi de întârziere, fără punere în întârziere și fără nici o alta formalitate.

Cum pârâtă nu si-a îndeplinit obligația de a achita remunerațiile lunare în condițiile prevăzute în art. 4 din contractul de licența, tribunalul a constatat că aceasta datorează reclamantei suma de 7.448,3 RON reprezentând remunerații neachitate în perioada 01 iunie 2005-31 martie 2008, precum și penalități de întârziere de 3.820 RON, calculate pana la data de 31 martie 2008. In ce privește pretențiile precizate ale reclamantei privind cuantumul TVA, tribunalul a reținut că prin precizarea cererii reclamanta solicita obligarea paratei la plata TVA intr-un cuantum care nu a fost stabilit prin expertiza și nici nu corespunde procentului de 19% aplicat remunerațiilor datorate pentru perioada ulterioara lunii februarie 2007, când reclamanta a devenit plătitoare de TVA.

Deși reclamanta a precizat că a devenit plătitoare de TVA din februarie 2007, în cererea precizatoare arata că solicita o suma ce reprezintă TVA aferent remunerațiilor datorate de pârâtă în perioada aprilie 2006-martie 2008, neindicând nici un temei al obligației paratei de a achita reclamantei TVA pe perioada aprilie 2006 - ianuarie 2007 inclusiv. Fata de aceasta împrejurare, având în vedere că reclamanta nu a dovedit cuantumul prejudiciului reprezentat de neplata de către pârâtă a TVA, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. In consecința, în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta a sumei restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru activitatea de retransmitere de servicii de programe în perioada 1 iunie 2005-31 martie 2008 și la plata penalităților de întârziere datorate pana la data de 31 martie 2008, respingând cererea de obligare a paratei la plata TVA ca neîntemeiata.

Cat privește capătul de cerere prin care reclamanta solicita obligarea paratei să depună la sediul U.C.M.R. – A.D.A.

raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu, numărul de abonați și valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martic 2008 tribunalul a constatat că, potrivit art. 5 din Licența neexclusivă nr. 305 din 18 ianuarie 2006, pârâtă avea aceasta obligație și nu si-a respectat-o, motiv pentru care, în temeiul art. 969 și art. 1073 și urm. C. civ., a obligat-o să comunice raportul privind lista serviciilor de programe retransmise lunar, numărul de abonați și valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martie 2008. Prin decizia civilă nr. 97A din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a dispus după cum urmează: A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă; s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a instituit în sarcina pârâtei și obligația de plată a sumei de 514 lei reprezentând TVA aferent remunerației datorate începând cu 1 februarie 2007 și până în martie 2008, urmând a păstra celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Singurul motiv pentru care apelanta-pârâtă a criticat sentința primei instanțe a fost acela că nu a fost citată pentru efectuarea raportului de expertiză cu respectarea prevederilor imperative ale art. 208 C. proc. civ., respectiv prin carte po ștală recomandată cu dovadă de primire. Pe de o parte, Curtea a reținut că la filele 52-53 în dosarul de fond se găsesc convocarea emisă de expertul I.D. către pârâta SC F.T.V. SRL, care cuprinde data, ora și locul întâlnirii părților cu expertul (12 noiembrie 2007, ora 13,00, la sediul reclamantei), precum și dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la data de 05 noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societății și ștampilată.

De altfel, ulterior depunerii raportului de expertiză, pârâta a formulat la data de 7 februarie 2008 obiecțiuni împotriva conținutului lucrării, fără a invoca nelegala sa citare, iar de vreme ce nulitatea pentru omisiunea citării la efectuarea expertizei sau pentru citarea viciată are caracter relativ (nefiind expres reglementată ca nulitate absolută și protejând un interes particular, al pârâtei), aceasta s-a acoperit prin neinvocarea sa în condițiile art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Raportul de expertiză a fost completat de expert ulterior încuviințării obiecțiunilor formulate de pârâtă, însă această completare a avut loc pe baza înscrisurilor depuse la dosar de însăși pârâta, fără a fi necesară o „lucrare la fața locului" în sensul art. 208 alin. (1) C. proc.

civ., de vreme ce toate înscrisurile avute în vedere de expert au putut fi consultate de acesta la dosar, astfel că se apreciază că o nouă citare a părților nu era necesară. Prin urmare, nu este întemeiată critica referitoare la nelegala citare a pârâtei apelante la efectuarea raportului de expertiză. Pe de altă parte, deși nu se găsește întemeiată singura critică formulată de apelanta-pârâtă, se impune pentru acuratețea raționamentului a se arăta că prevederile art. 297 C. proc. civ. invocate de apelanta-pârâtă nu erau aplicabile în cauză nici dacă partea ar fi fost nelegal citată la efectuarea raportului de expertiză, deoarece textul prevede că desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță se poate face numai atunci când instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului sau atunci când judecata s-a făcut în lipsa părții, care nu a fost legal citată.

Or, nulitatea raportului de expertiză pentru încălcarea art. 208 C. proc. civ. nu echivalează cu niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 297 C. proc. civ., astfel că, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, apelanta pârâtă era ținută a valorifica acest motiv de critică prin solicitarea de administrare a unei noi probe cu expertiză în apel. O astfel de solicitare nu a fost formulată însă de apelanta pârâtă nici în scris și nici în fața curții. În consecința celor arătate, Curtea a reținut că susținerile apelantei-pârâte nu sunt fondate și a respins apelul ca atare. 2. Apelul declarat de apelanta-reclamantă privește exclusiv măsura respingerii cererii privind plata TVA-ului aferent sumelor datorate de pârâtă.

S-a constatat, în primul rând, că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca TVA-ul aferent remunerației datorate de pârâtă să fie calculat de la data de 01 februarie 2007, când apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, conform certificatului de înregistrare fiscală depus la fila 5 în dosarul de apel. Pe parcursul judecății în fața primei instanțe reclamanta nu a adus alte lămuriri legate de plata TVA-ului, acesta nefăcând nici obiectul expertizei, deși apelanta reclamantă putea cere ca între obiectivele acesteia să se găsească și calculul sumelor datorate cu titlu de TVA.

După completarea raportului de expertiză, la ultimul termen de judecată în fața tribunalului, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, reclamanta a depus la dosar cerere intitulată „note scrise", în care a solicitat plata sumei de 7448,30 RON, compusă din 1068,30 RON rest de plată din facturile emise de reclamantă în perioada 2005-2006, nepurtătoare de TVA, și 6380 RON pentru perioada aprilie 2006 - martie 2008 reprezentând remunerații, la care se adaugă suma de 1212,20 RON cu titlu de TVA calculat începând cu luna aprilie 2006, pentru care U.C.M.R. A.D.A. nu a emis facturi, precum și suma de 3820 RON cu titlu de penalități de întârziere.

Contrar opiniei primei instanțe, care a consemnat în considerentele sentinței că cererea de chemare în judecată a fost precizată prin solicitarea de plată a TVA-ul aferent calculat începând cu luna aprilie 2006, Curtea a considerat că cererea intitulată „Note scrise", depusă la dosar la termenul când au avut loc dezbaterile pe fond, nu poate constitui o precizare a acțiunii în sensul avut în vedere de art. 132 C. proc. civ. Curtea a avut în vedere în acest sens, pe de o parte, că nu este vorba despre un demers al reclamantei de a-și însuși concluziile raportului de expertiză referitor la cuantumul sumelor calculate de expert pe baza înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă.

Dimpotrivă, momentul de la care se calculează TVA-ul aferent a fost indicat în mod diferit de reclamantă în acțiune (01 februarie 2007) și nu a făcut obiectul probațiunii la întocmirea raportului de expertiză, astfel că solicitarea de calcul al TVA-ului de la momentul aprilie 2006 reprezintă în mod indiscutabil o modificare a acțiunii. Chiar dacă aceasta este analizată ca o mărire a câtimii obiectului cererii, aceasta trebuia, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., să fie formulată expres, fie și verbal înainte de dezbaterile pe fond, și să fie consemnată în încheierea de ședință. Or, o astfel de precizare nu s-a făcut verbal, nefiind consemnată în încheiere solicitarea cuprinsă în note scrise, necomunicată părții adverse și neluată în discuția contradictorie a părților, nu reprezintă o modificare legală a obiectului cererii și întinderii acestuia, conform art. 132 C. proc.

civ. În aceste condiții, Curtea a constatat că instanța este legal sesizată cu o cerere privind calculul TVA de la data la care apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, 01 februarie 2007, și în temeiul principiului disponibilității, a analizat cererea în limitele învestirii. Chiar și așa, Curtea nu și-a însușit susținerile apelantei-reclamante în sensul că pârâta datorează TVA din luna aprilie 2006, deși a devenit plătitor de TVA din februarie 2007, deoarece din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 134, art. 134 1 și art. 134 2 C. fisc. aprobat prin Legea nr. 571/2003 modificată rezultă cu evidență că data exigibilității taxei nu poate fi ulterioară faptului generator. Prin urmare, TVA-ul este datorat de la data la care apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, februarie 2007, și în niciun caz de la o dată anterioară, aprilie 2006 (care nu a fost justificată în fapt și în drept prin argumentele apelantei reclamante).

S-a reținut în acest sens că, deși nu a fost calculat prin raportul de expertiză, TVA-ul se constituie într-o cotă fixă aplicată unei sume ce reprezintă baza de calcul, și față de calculul defalcat efectuat de expertul contabil cu privire la sumele datorate cu titlu de remunerație de apelanta pârâtă, acordarea acestei taxe nu depindea de indicarea sa prin raportul de expertiză. Prin urmare, TVA-ul fiind datorat de apelanta pârâtă pentru perioada februarie 2007 - decembrie 2007 (când venitul brut realizat de pârâtă a fost de 103.481 lei), precum și pentru perioada ianuarie - martie 2008 (când venitul brut realizat de pârâtă a fost de 31.697 lei), rezultă că valoarea la care se calculează TVA este de 2% din suma totală realizată în acest interval, de 135.178, deci remunerația datorată este de 2.703,56, iar TVA-ul aferent este de 19% din această sumă, deci de 513,67 lei.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, în motivarea căreia s-au arătat următoarele: În mod greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția pe raportul de expertiză contabilă depus la dosar, atât timp cât la efectuarea acestei expertize nu a fost convocată în mod legal, conform art. 208 C. proc. civ. Analizând decizia de apel în raport de critica formulată, ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: Pârâta-recurentă s-a limitat în formularea recursului să reia motivul de apel, înlocuind numai hotărârea atacată, fără a formula critici privind nelegalitatea modului de soluționare a motivului de apel de către Curte - argumentele pentru care instanța de apel nu a primit motivul fiind cele detaliate mai sus, cuprinse în motivarea deciziei.

Astfel, instanța de apel a constatat că din convocarea emisă de expert către recurenta-pârâtă rezultă data, ora și locul întâlnirii părților cu expertul, precum și dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la data de 5 noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societății și ștampilată. Ulterior depunerii raportului de expertiză pârâta a formulat la data de 7 februarie 2008 obiecțiuni împotriva conținutului lucrării, fără a invoca nelegala sa citare. În raport de aceste elemente, care nu mai pot fi reapreciate de instanța de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., apreciind că dispozițiile acestui articol nu au fost nesocotite la efectuarea expertizei.

În egală măsură s–a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond, având în vedere constatarea instanței referitoare la formularea obiecțiunilor printre care nu s-a aflat și nelegala citare. Constatând, prin urmare, că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T.V. SRL împotriva deciziei nr. 97 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 lei. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.