ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1467 din 18

septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta U.C.M.R.- A.D.A.) în

contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL

A fost obligată pârâta la

plata sumei de 7.448,30 RON către reclamantă, reprezentând remunerații restante

datorate pe perioada iunie 2006 - martie 2008; a sumei de 3.820 RON

reprezentând penalități de întârziere aferente remunerațiilor datorate

calculate până la data de 31 martie 2008.

A

fost obligată pârâta să comunice reclamantei raportul cuprinzând

lista

serviciilor de programe retransmise

lunar prin cablu, numărul de abonați și valoarea abonamentelor pentru perioada

iunie 2005 - martie 2008.

S-au respins ca

neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea la plata TVA. A fost

obligată pârâta la 2.229,3

lei reprezentând

cheltuieli

de judecată către reclamantă.

Pentru a

dispune în acest sens instanța a avut în vedere următoarele motive:

Intre reclamanta și pârâtă s-a încheiat contractul de licența

neexclusiva pentru operatorii de rețele prin cablu nr. 305 din 18 ianuarie 2006,

în temeiul acestuia (art. 4) pârâtă datorând reclamantei o remunerație lunara

de 2% din totalitatea veniturilor brute lunare obținute din activitatea de

retransmitere de servicii de programe, remunerație care trebuia achitata lunar,

pana la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează, în caz de

neplata pârâtă urmând sa plătească majorări de 0,1% pe zi de întârziere, fără

punere în întârziere și fără nici o alta formalitate.

Cum

pârâtă nu si-a îndeplinit obligația de a achita remunerațiile lunare în condițiile

prevăzute în art. 4 din contractul de licența, tribunalul a constatat că

aceasta datorează reclamantei suma de 7.448,3 RON reprezentând remunerații neachitate

în perioada 01 iunie 2005-31 martie 2008, precum și penalități de întârziere de

3.820 RON, calculate pana la data de 31 martie 2008.

In

ce privește pretențiile precizate ale reclamantei privind cuantumul TVA,

tribunalul a reținut că prin precizarea cererii reclamanta solicita obligarea

paratei la plata TVA intr-un cuantum care nu a fost stabilit prin expertiza și nici

nu corespunde procentului de 19% aplicat remunerațiilor datorate pentru

perioada ulterioara lunii februarie 2007, când reclamanta a devenit plătitoare

de TVA. Deși reclamanta a precizat că a devenit plătitoare de TVA din februarie

2007, în cererea precizatoare arata că solicita o suma ce reprezintă TVA

aferent remunerațiilor datorate de pârâtă în perioada aprilie 2006-martie 2008,

neindicând nici un temei al obligației paratei de a achita reclamantei TVA pe

perioada aprilie 2006 - ianuarie 2007 inclusiv.

Fata

de aceasta împrejurare, având în vedere că reclamanta nu a dovedit cuantumul

prejudiciului reprezentat de neplata de către pârâtă a TVA, tribunalul a respins

acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

In

consecința, în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a obligat-o pe pârâtă la

plata către reclamanta a sumei restante datorate cu titlu de drepturi

patrimoniale de autor pentru activitatea de retransmitere de servicii de

programe în perioada 1 iunie 2005-31 martie 2008 și la plata penalităților de

întârziere datorate pana la data de 31 martie 2008, respingând cererea de

obligare a paratei la plata TVA ca neîntemeiata.

Cat

privește capătul de cerere prin care reclamanta solicita obligarea paratei să

depună la sediul U.C.M.R. – A.D.A. raportul cuprinzând

lista

serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu,

numărul de abonați și valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martic 2008

tribunalul a constatat că, potrivit art. 5 din Licența neexclusivă nr. 305 din 18

ianuarie 2006, pârâtă avea aceasta obligație și nu si-a respectat-o, motiv

pentru care, în temeiul art. 969 și art. 1073 și urm. C. civ., a obligat-o să

comunice raportul privind lista serviciilor de programe retransmise lunar,

numărul de abonați și valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martie

2008.

Prin decizia

civilă nr. 97A din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a dispus după

cum urmează:

A respins ca

nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă; s-a admis apelul declarat de

apelanta-reclamantă, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

instituit în sarcina pârâtei și obligația de plată a sumei de 514 lei

reprezentând TVA aferent remunerației datorate începând cu 1 februarie 2007 și

până în martie 2008, urmând a păstra celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive:

Singurul motiv

pentru care apelanta-pârâtă a criticat sentința primei instanțe a fost acela că

nu a fost citată pentru efectuarea raportului de expertiză cu respectarea

prevederilor imperative ale art. 208 C. proc. civ., respectiv prin carte po

ștală recomandată cu dovadă de primire.

Pe de o parte,

Curtea a reținut că la filele 52-53 în dosarul de fond se găsesc convocarea

emisă de expertul I.D. către pârâta SC F.T.V. SRL, care cuprinde data, ora și

locul întâlnirii părților cu expertul (12 noiembrie 2007, ora 13,00, la sediul reclamantei),

precum și dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la data de 05

noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societății și ștampilată.

De altfel,

ulterior depunerii raportului de expertiză, pârâta a formulat la data de 7

februarie 2008 obiecțiuni împotriva conținutului lucrării, fără a invoca

nelegala sa citare, iar de vreme ce nulitatea pentru omisiunea citării la

efectuarea expertizei sau pentru citarea viciată are caracter relativ (nefiind expres

reglementată ca nulitate absolută și protejând un interes particular, al

pârâtei), aceasta s-a acoperit prin neinvocarea sa în condițiile art. 108 alin.

(2) și (3) C. proc. civ.

Raportul de

expertiză a fost completat de expert ulterior încuviințării obiecțiunilor formulate

de pârâtă, însă această completare a avut loc pe baza înscrisurilor depuse la dosar

de însăși pârâta, fără a fi necesară o „lucrare la fața locului" în sensul

art. 208 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce toate înscrisurile avute în

vedere de expert au putut fi consultate de acesta la dosar, astfel că se

apreciază că o nouă citare a părților nu era necesară.

Prin urmare, nu

este întemeiată critica referitoare la nelegala citare a pârâtei apelante la

efectuarea raportului de expertiză.

Pe de altă

parte, deși nu se găsește întemeiată singura critică formulată de

apelanta-pârâtă, se impune pentru acuratețea raționamentului a se arăta că

prevederile art. 297 C. proc. civ. invocate de apelanta-pârâtă nu erau

aplicabile în cauză nici dacă partea ar fi fost nelegal citată la efectuarea

raportului de expertiză, deoarece textul prevede că desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță se poate face numai atunci

când instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului sau atunci

când judecata s-a făcut în lipsa părții, care nu a fost legal citată.

Or, nulitatea

raportului de expertiză pentru încălcarea art. 208 C. proc. civ. nu echivalează

cu niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 297 C. proc. civ., astfel

că, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, apelanta

pârâtă era ținută a valorifica acest motiv de critică prin solicitarea de

administrare a unei noi probe cu expertiză în apel.

O astfel de

solicitare nu a fost formulată însă de apelanta pârâtă nici în scris și nici

în fața curții.

În consecința celor arătate, Curtea a reținut că susținerile

apelantei-pârâte nu sunt fondate și a respins apelul ca atare.

respingerii cererii privind plata TVA-ului aferent sumelor datorate de pârâtă.

S-a constatat, în primul rând, că prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a

solicitat ca TVA-ul aferent

remunerației datorate de pârâtă să fie calculat de la data de

01

februarie 2007, când apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, conform

certificatului de înregistrare fiscală depus la fila 5 în dosarul de apel.

Pe parcursul judecății în fața primei instanțe reclamanta nu a adus alte

lămuriri legate de plata TVA-ului, acesta nefăcând nici obiectul expertizei,

deși apelanta reclamantă putea cere ca între obiectivele acesteia să se

găsească și calculul sumelor datorate cu titlu de TVA.

După completarea raportului de expertiză, la ultimul termen de judecată

în fața

tribunalului, când au avut loc

dezbaterile pe fondul cauzei, reclamanta a depus la dosar

cerere

intitulată „note scrise", în care a solicitat plata sumei de 7448,30 RON,

compusă din 1068,30 RON rest de plată din facturile emise de reclamantă în

perioada 2005-2006, nepurtătoare de TVA, și 6380 RON pentru perioada aprilie

2006 - martie 2008 reprezentând remunerații, la care se adaugă suma de 1212,20

RON cu titlu de TVA calculat începând cu luna aprilie 2006, pentru care U.C.M.R.

A.D.A. nu a emis facturi, precum și suma de 3820 RON cu titlu de penalități de

întârziere.

Contrar opiniei primei instanțe, care a consemnat în considerentele

sentinței că cererea de chemare în judecată a fost precizată prin solicitarea

de plată a TVA-ul aferent calculat începând cu luna aprilie 2006, Curtea a considerat

că cererea intitulată „Note scrise", depusă la dosar la termenul când au

avut loc dezbaterile pe fond, nu poate constitui o precizare a acțiunii în

sensul avut în vedere de art. 132 C. proc. civ.

Curtea a avut în vedere în acest sens, pe de o

parte, că nu este vorba despre un demers al

reclamantei de a-și însuși

concluziile raportului de expertiză referitor la cuantumul sumelor calculate de

expert pe baza înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă.

Dimpotrivă, momentul de la care se calculează TVA-ul aferent a fost

indicat în mod diferit de reclamantă în acțiune (01 februarie 2007) și nu a

făcut obiectul probațiunii la întocmirea raportului de expertiză, astfel că

solicitarea de calcul al TVA-ului de la momentul aprilie 2006 reprezintă în mod

indiscutabil o modificare a acțiunii.

Chiar dacă aceasta este analizată ca o mărire a câtimii obiectului

cererii, aceasta trebuia, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., să fie

formulată expres, fie și verbal înainte de dezbaterile pe fond, și să fie

consemnată în încheierea de ședință.

Or, o astfel de precizare nu s-a făcut verbal, nefiind consemnată în

încheiere solicitarea cuprinsă în note scrise, necomunicată părții adverse și

neluată în discuția contradictorie a părților, nu reprezintă o modificare

legală a obiectului cererii și întinderii acestuia, conform art. 132 C. proc.

civ.

În aceste condiții, Curtea a constatat că instanța

este legal sesizată cu o cerere privind

calculul TVA de la data la care apelanta-reclamantă a

devenit plătitor de TVA, 01 februarie 2007, și în temeiul principiului

disponibilității, a analizat cererea în limitele învestirii.

Chiar și așa, Curtea nu și-a însușit susținerile apelantei-reclamante în

sensul că pârâta datorează TVA din luna aprilie 2006, deși a devenit plătitor

de TVA din februarie 2007, deoarece din interpretarea coroborată a

dispozițiilor art. 134, art. 134

1

și art. 134

2

C. fisc.

aprobat prin Legea nr. 571/2003 modificată rezultă cu evidență că data

exigibilității taxei nu poate fi ulterioară faptului generator.

Prin urmare, TVA-ul este datorat de la data la care apelanta-reclamantă

a devenit plătitor de TVA, februarie 2007, și în niciun caz de la o dată

anterioară, aprilie 2006 (care nu a fost justificată în fapt și în drept prin

argumentele apelantei reclamante).

S-a reținut în acest sens că, deși nu a fost calculat prin raportul de

expertiză, TVA-ul se constituie într-o cotă fixă aplicată unei sume ce

reprezintă baza de calcul, și față de calculul defalcat efectuat de expertul

contabil cu privire la sumele datorate cu titlu de remunerație de apelanta

pârâtă, acordarea acestei taxe nu depindea de indicarea sa prin raportul de

expertiză.

Prin urmare, TVA-ul fiind datorat de apelanta pârâtă pentru perioada

februarie 2007 - decembrie 2007 (când venitul brut realizat de pârâtă a fost de

103.481 lei), precum și pentru perioada ianuarie - martie 2008 (când venitul

brut realizat de pârâtă a fost de 31.697 lei), rezultă că valoarea la care se

calculează TVA este de 2% din suma totală realizată în acest interval, de

135.178, deci remunerația datorată este de 2.703,56, iar TVA-ul aferent este de

19% din această sumă, deci de 513,67 lei.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă,

în motivarea căreia s-au arătat următoarele:

În mod greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția pe raportul de

expertiză contabilă depus la dosar, atât timp cât la efectuarea acestei

expertize nu a fost convocată în mod legal, conform art. 208 C. proc. civ.

Analizând decizia de apel în raport de critica formulată, ce se

circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Pârâta-recurentă s-a limitat în formularea recursului să reia motivul de

apel, înlocuind numai hotărârea atacată, fără a formula critici privind

nelegalitatea modului de soluționare a motivului de apel de către Curte -

argumentele pentru care instanța de apel nu a primit motivul fiind cele

detaliate mai sus, cuprinse în motivarea deciziei.

Astfel, instanța de apel a constatat că din convocarea emisă de expert

către recurenta-pârâtă rezultă data, ora și locul întâlnirii părților cu

expertul, precum și dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la

data de 5 noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societății și ștampilată.

Ulterior depunerii raportului de expertiză pârâta a formulat la data de 7

februarie 2008 obiecțiuni împotriva conținutului lucrării, fără a invoca

nelegala sa citare.

În raport de aceste elemente, care nu mai pot fi reapreciate de instanța

de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., apreciind că dispozițiile acestui

articol nu au fost nesocotite la efectuarea expertizei.

În egală măsură s–a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 108

alin. (3) C. proc. civ. care prevede că neregularitatea actelor de procedură se

acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după

această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond, având în vedere

constatarea instanței referitoare la formularea obiecțiunilor printre care nu

s-a aflat și nelegala citare.

Constatând, prin urmare, că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la

plata sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC F.T.V. SRL împotriva deciziei nr. 97 A din 14 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurentă la plata către

intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2010.