ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5463/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 septembrie 2008, reclamanții C.C., T.T.C., A.C., A.M., A.G., A.F., G.V., C.C., P.R., M.V., G.E., L.G., P.V.V., D.E., S.M., Z.I., L.F., N.V., R.V., R.L., S.E., R.C., R.M., G.M., A.E., F.V., T.G., C.I., C.C., G.T., G.M., P.E., P.A.G., M.L., C.A., B.M., I.V., B.E., N.G., A.M., I.L., A.C.C., P.G.M. și I.R. au solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, iar în cazul neexecutării acestei obligații, să fie amendat Primul Ministru cu o amendă de 20% din salariul minimum brut pe economie.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin O.U.G. nr. 49/1997 s-a prevăzut în favoarea salariaților Petrom un drept de cumpărare de acțiuni, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în procesul de privatizare. Reclamanții au mai arătat că, potrivit art. 9 din ordonanța susmenționată, cota procentuală care urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului, dar pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, lipsind salariații P. de calitatea de acționari ai societății și de drepturile care decurg din asemenea calitate. La data de 12 noiembrie 2008, R.B.

a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților, solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 3466 din 10 decembrie 2008, prin care a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție accesorie, a obligat pârâtul Guvernul României să adopte hotărârea de guvern pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, a respins capătul de cerere privind aplicarea amenzii și a obligat pârâtul să achite fiecărui reclamant și intervenientei câte 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că dreptul reclamanților de a achiziționa acțiuni ale S.N.P.

P. S.A. s-a născut la data intrării în vigoare a O.G. nr. 55/2003, de modificare și completare a O.U.G. nr. 49/1997 și s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv incert prevăzut în acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului de privatizare a societății. Nefiind contestat dreptul pârâtului de a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată de reclamanți, instanța de fond a considerat că puterea autorității nu poate depăși limita unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acțiune devine iluzoriu, lipsit total de conținut, ceea ce echivalează cu o negare a însăși existenței dreptului. În consecință, s-a reținut că speranța legitimă a reclamanților de a-și vedea concretizat acest drept este configurată juridic de consacrarea legislativă din art. 1 și art. 5 ale O.G.

nr. 55/2003, oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală obligației care revenea Guvernului României și care, nu a fost onorată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, republicată, controlul de legalitate efectuat de instanțele de judecată competente se circumscrie cadrului legislativ existent, astfel încât competențele acestora să nu se subroge în rolul și atribuțiile executivului. Față de prevederile art. IV și art. V din O.G.

nr. 55/2003, recurentul a învederat că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanți, conferind Guvernului României competența legală de a stabili cota procentuală care va fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Din acest motiv, s-a susținut că a fost conferită Guvernului României și competența de a stabili momentul la care se va emite o hotărâre precum cea solicitată prin acțiune. De asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare a S.N.P. P. S.A. București, cuprinsă în anexa nr. 1 la H.G. nr. 924/2003, conform cărora are mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariați, cota procentuală care va fi achiziționată de aceștia, precum și termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni.

Din cuprinsul reglementării, s-a susținut că rezultă faptul că, singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat ca fiind oportun pentru a fi adoptate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariații S.N.P. P. S.A.

București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare ,iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Această reglementare a fost greșit interpretată prin sentința recurată, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare , care prevăd posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.

Cererea a cărei nesoluționare se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată. Instanța de fond nu a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a recunoscut o putere discreționară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Puterea discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere. Prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurentului de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații S.N.P. P. S.A. București. Cum însăși stabilirea termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații S.N.P. P. S.A. București implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligații de reglementare, subrogându-se în atribuțiile puterii executive.

Aceeași concluzie se impune față de dispozițiile art. 4 1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații. Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție formulată în interesul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 3466 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată și cererea de intervenție accesorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.