ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5463/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 septembrie 2008, reclamanții C.C., T.T.C., A.C., A.M., A.G., A.F., G.V., C.C.,

P.R., M.V., G.E., L.G., P.V.V., D.E., S.M., Z.I., L.F., N.V., R.V., R.L., S.E.,

R.C., R.M., G.M., A.E., F.V., T.G., C.I., C.C., G.T., G.M., P.E., P.A.G., M.L.,

C.A., B.M., I.V., B.E., N.G., A.M., I.L., A.C.C., P.G.M. și I.R. au solicitat obligarea

pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea pentru aplicarea dispozițiilor

art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin

O.G. nr. 55/2003, iar în cazul neexecutării acestei obligații, să fie amendat Primul

Ministru cu o amendă de 20% din salariul minimum brut pe economie.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin O.U.G. nr. 49/1997 s-a prevăzut

în favoarea salariaților Petrom un drept de cumpărare de acțiuni, până la limita

de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în procesul

de privatizare.

Reclamanții

au mai arătat că, potrivit art. 9 din ordonanța susmenționată, cota procentuală

care urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza

achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului,

dar pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, lipsind salariații P. de calitatea

de acționari ai societății și de drepturile care decurg din asemenea calitate.

La

data de 12 noiembrie 2008, R.B. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților,

solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 3466 din 10 decembrie 2008, prin care a admis în parte acțiunea

și cererea de intervenție accesorie, a obligat pârâtul Guvernul României să adopte

hotărârea de guvern pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G.

nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, a respins capătul

de cerere privind aplicarea amenzii și a obligat pârâtul să achite fiecărui reclamant

și intervenientei câte 250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța

de fond a reținut că dreptul reclamanților de a achiziționa acțiuni ale S.N.P. P.

S.A. s-a născut la data intrării în vigoare a O.G. nr. 55/2003, de modificare și

completare a O.U.G. nr. 49/1997 și s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv

incert prevăzut în acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului

de privatizare a societății.

Nefiind

contestat dreptul pârâtului de a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată

de reclamanți, instanța de fond a considerat că puterea autorității nu poate depăși

limita unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acțiune devine

iluzoriu, lipsit total de conținut, ceea ce echivalează cu o negare a însăși existenței

dreptului.

În

consecință, s-a reținut că speranța legitimă a reclamanților de a-și vedea concretizat

acest drept este configurată juridic de consacrarea legislativă din art. 1 și

art. 5 ale O.G. nr. 55/2003, oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală

obligației care revenea Guvernului României și care, nu a fost onorată.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, solicitând ca, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Recurentul

a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, republicată,

controlul de legalitate efectuat de instanțele de judecată competente se circumscrie

cadrului legislativ existent, astfel încât competențele acestora să nu se subroge

în rolul și atribuțiile executivului.

Față

de prevederile art. IV și art. V din O.G. nr. 55/2003, recurentul a învederat că

legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanți,

conferind Guvernului României competența legală de a stabili cota procentuală care

va fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor. Din acest motiv, s-a susținut că a fost conferită Guvernului României

și competența de a stabili momentul la care se va emite o hotărâre precum cea solicitată

prin acțiune.

De

asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare

a S.N.P. P. S.A. București, cuprinsă în anexa nr. 1 la H.G. nr. 924/2003, conform

cărora are mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor de către salariați, cota procentuală care va fi achiziționată de aceștia,

precum și termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni.

Din

cuprinsul reglementării, s-a susținut că rezultă faptul că, singura autoritate în

măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare

este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat

ca fiind oportun pentru a fi adoptate.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

În

art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată și completată

prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariații S.N.P. P. S.A. București au dreptul

să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social,

la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare

,iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la

care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin

hotărâre a Guvernului.

Această

reglementare a fost greșit interpretată prin sentința recurată, considerându-se

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare , care prevăd posibilitatea sesizării

instanței de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal de

către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.

Cererea

a cărei nesoluționare se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic

de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului,

pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității

publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea

ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea

principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, consacrat

de art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată.

Instanța

de fond nu a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate

pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a

recunoscut o putere discreționară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea

invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Puterea

discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea

de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere

al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei

erori manifeste de apreciere.

Prin

dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată

și completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurentului

de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de

către salariații S.N.P. P. S.A. București.

Cum

însăși stabilirea termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații

S.N.P. P. S.A. București implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut

recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligații

de reglementare, subrogându-se în atribuțiile puterii executive.

Aceeași

concluzie se impune față de dispozițiile art. 4

1

din O.U.G. nr. 88/1997,

care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri

obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde

în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații.

Pentru

considerentele expuse, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea

atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamanți

și cererea de intervenție formulată în interesul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 3466 din 10 decembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată

și cererea de intervenție accesorie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.