ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2025

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.08.2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, stabilirea cuantumului definitiv al penalităților datorate de către debitor pentru executarea cu întârziere a obligației stabilite în sarcina sa, prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielor de judecată constând în onorariu de avocat.

Prin sentința civilă nr. 1644 din data de 16 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a admis excepția lipsei de obiect și pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca fiind lipsită de obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 1644 din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe, în vederea rejudecării cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât, prin acțiunea introductivă nu a solicitat aplicarea de măsuri de constrângere, ci a recunoscut că debitorul a executat obligația la data de 8 iunie 2022, la data adoptării H.G. nr. 746/2022 și a solicitat stabilirea cuantumului definitiv al penalității datorate de debitor pentru executarea cu întârziere a obligației. Faptul că debitorul a executat obligația cu întârziere este evident, având în vedere că, deși acesta ar fi trebuit s-o execute în maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu, respectiv la data de 8 iunie 2019, în realitate, a executat obligația cu 3 ani întârziere, la 8 iunie 2022 și nu a plătit debitorului penalități pentru fiecare zi de întârziere.

Intimatul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1644 din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând motive străine de natura cauzei, criticile expuse se subsumează cazului de casare prevăzut de pct. 5 din acest text de lege, acesta înțelegând să critice pentru nelegalitate soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției rămânerii fără obiect a cauzei. În concret, reclamantul a contestat concluzia instanței de fond, susținând că, prin acțiunea introductivă nu a solicitat aplicarea unor măsuri de constrângere sub forma penalităților sau a amenzii, ci a recunoscut că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României și-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia Î.C.C.J. nr. 2370/2019, însă această obligație a fost îndeplinită cu întârziere, sens în care a solicitat stabilirea cuantumului definitiv al penalităților.

Se impune a fi subliniat că soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată nu a fost recurată în prezenta cauză, astfel că a căpătat caracter definitiv și nu va face obiectul analizei instanței de control judiciar.

Procedând la examinarea recursului din perspectiva cazului de casare menționat, Înalta Curte reține din circumstanțele particulare ale cauzei că recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune vizând stabilirea cuantumului definitiv al penalităților datorate de Guvernul României, în calitate de debitor, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face reținută în sarcina sa prin Decizia nr. 2370/08.05.2019.

Prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii, iar în ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect, invocată de intimatul-pârât, a reținut că, în urma adoptării de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații OMV Petrom S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, a fost adus la îndeplinire titlul executoriu invocat de către reclamant, astfel că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca rămasă fără obiect.

Instanța de recurs constată că, prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Prin H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății are ca obiect stabilirea cuantumului total al penalităților ce se cuvin reclamantului, astfel cum au fost stabilite prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și nu adoptarea actului administrativ la emiterea căruia a fost obligat Guvernul prin titlul executoriu.

În speță, reclamantul justifică, potrivit propriei aprecieri, un folos practic constând în obținerea unei sume de bani ca urmare a executării cu întârziere a Deciziei nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație si Justiție. Cererea ar fi rămas fără obiect dacă această sumă ar fi fost plătită, caz în care nu ar mai fi existat premisa continuării procesului.

Pe cale de consecință, față de obiectul pretențiilor concrete deduse judecății de către reclamant, Înalta Curte constată că acțiunea are obiect, sens în care va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecarea fondului pretențiilor formulate de către reclamant. Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicție împiedică instanța de control judiciar să analizeze direct în recurs argumente ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea fondului. Cu ocazia rejudecării, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, instanța de fond va analiza și se va pronunța cu privire la toate motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1644 din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.