ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, la data de 22.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească cuantumul definitiv al penalităților datorate de debitor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face intuitu personae stabilite în sarcina acestuia prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1410 din 6 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1410 din 6 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În esență, în raport de Decizia nr. 2/2023 a ÎCCJ (HP), recurentul-reclamant a considerat că nu se impune ca, în speță, să fie urmată procedura reglementată de art. 24 alin. (3), pentru a stabili altă penalitate pe zi de întârziere decât cea fixată deja prin titlul executoriu în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce însăși ÎCCJ recunoaște, la pct. 124 al deciziei menționate, că o asemenea procedură devine inutilă. Procedura de executare este, și în acest caz, procedura specială de executare în contencios administrativ, reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar nu procedura de executare silită de drept comun, reglementată în C. proc. civ.

Însă, în această ipoteză trebuie urmată doar procedura reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, procedura reglementată de art. 24 alin. (3) fiind înlocuită de stabilirea penalității pe zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din aceeași lege, în chiar titlul executoriu.

Recurentul-reclamant a mai precizat că a uzat de posibilitatea obligării debitorului autoritate publică la penalități de întârziere prin chiar hotararea judecătorească, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu mai poate cere același lucru pe calea procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din aceeași lege.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe pentru a fi judecată pe fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 martie 2025, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În speță, recurentul-reclamant deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, respectiv decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-a stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, precum și faptul că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prin care a solicitat stabilirea cuantumului definitiv al penalităților datorate de debitor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face intuitu personae stabilite în sarcina acestuia prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

Prima instanță a reținut că în lipsa declanșării procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, demersul reclamantului este inadmisibil, raportându-se și la Deciziile nr. 12/2018 și nr. 2/2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cu titlu prealabil, examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat formal de către recurentul-reclamant.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinței legale, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Or, în cauza de față, recurentul-reclamant nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanță a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ci este nemulțumit de soluția pronunțată de instanță privind respingerea ca inadmisibilă a cererii sale, susținând că trebuie urmată doar procedura reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 deoarece procedura reglementată de art. 24 alin. (3) este înlocuită de stabilirea penalității pe zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din aceeași lege, în chiar titlul executoriu.

Înalta Curte apreciază că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea/aplicarea greșită a normelor de drept material și le va analiza din această perspectivă.

Legea nr. 554/2004 prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalități de întârziere:

- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) și (6), odată cu soluționarea acțiunii sau a recursului, la cererea părții interesate (reclamantul);

- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Se constată că stabilirea penalităților în baza art. 18 alin. (5) din lege este diferită de cea stabilită în baza art. 24 din aceeași lege, cel puțin ca și cauză juridică; dacă la aplicarea art. 18, se reține de către instanță o neexecutare a unei obligații legale, la aplicarea art. 24 se constată o neexecutare a unei obligații stabilite pe cale judecătorească și devenită executorie.

În mod evident, stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanța de executare, deoarece executarea hotărârii judecătorești în ipotezele date se face de instanța de contencios administrativ.

Așadar, în cazul obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și exercițiul autorității publice, dacă obligațiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24, însă, în succesiunea prestabilită în mod obligatoriu de către legiuitor, respectiv cu parcurgerea obligatorie a primei etape prevăzută de alin. (3).

Este esențial de reținut faptul că obiectul executării silite nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și, implicit, exercițiul forțat al autorității publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.

Penalitățile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanța de executare (care este instanța de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalități și de despăgubire.

Prin urmare, având în vedere aspectele teoretice prezentate anterior, care au fost raportate la speța de față, dar și dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Deciziile nr. 12/2018 și nr. 2/2023, care au fost prezentate în mod exhaustiv de către instanța de fond în considerentele hotărârii recurate și a căror reluare ar fi redundantă, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a admis excepția inadmisibilității acțiunii reținând că reclamantului îi incumba obligația de a parcurge, cu prioritate, procedura prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și numai ulterior obținerii unei hotărâri judecătorești corespunzătoare primei etape a executării silite putea declanșa procedura aferentă celei de-a doua faze execuționale prevăzute de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, neavând relevanță faptul că prin titlul executoriu instanța de contencios a stabilit direct în sarcina pârâtului debitor obligația de a-și îndeplini obligația sub sancțiunea unor penalități de întârziere în considerarea incidenței dispozițiilor art. 18 alin. (5) din același act normativ.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1410 din 6 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.