ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 9.07.2024, sub sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să stabilească cuantumul definitiv al penalităților datorate de debitor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face intuitu personae stabilite in sarcina acestuia prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în ds. de contencios administrativ nr. 1442/2/2015, definitiva de la pronunțare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1562 din 03 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1562 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că, în cauză, au fost greșit aplicate prevederile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în raport și de Decizia nr. 2/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

Alte aspecte procesuale În ședința publică de la termenul de judecată din 06 mai 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, ulterior cauza fiind amânată la data de 06 mai 2025.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, neformulând critici care să se subsumeze acestui motiv de casare, criticile de nelegalitate vizând exclusiv aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că recursul va fi analizat doar din această perspectivă. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. În prezenta cauză creditoarea, care a fost parte în dosarul nr. x/2015, a formulat o cerere de stabilire a cuantumului definitiv al penalităților datorate de debitor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face intuitu personae stabilite în sarcina acestuia prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a învederat instanței faptul că penalitățile de întârziere cuvenite creditorilor au fost deja stabilite prin titlu executoriu (decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 a Înalta Curte Casație și Justiție), fapt ce exceptează pe creditori de formularea cererii de executare silită în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceștia putând formula direct cererea de stabilire a cuantumului definitiv al penalităților, sens în care a invocat și dezlegarea dată de Decizia nr. 2/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de soluția de respingere a cererii reclamantei ca inadmisibilă. Referitor la procedura de executare silită a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte amintește că potrivit paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2017, procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative (obligații de a face care implică faptul personal al debitorului), așa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape: a) într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării). Dispozițiile art. 906 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalități de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligației, dacă obligația nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalități între 0,1% și 1% din valoarea obiectului obligației, pe zi de întârziere, dacă obligația este evaluabilă în bani. Așadar, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligația care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanța de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului și penalitățile în favoarea creditorului. b) într-o a doua etapă, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației". Prin urmare, cea de-a doua etapă, condiționată de parcurgerea primei etape prevăzută la alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligației amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură. În acest context, se reține că, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin Decizia nr. 2/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a exclus parcurgerea etapei prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în acest sens devenind relevante statuările cuprinse la pct. 124 al deciziei, în sensul în care stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanța de executare, deoarece executarea hotărârii judecătorești în ipotezele date se face de instanța de contencios administrativ. Acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile). Este esențial în acest context de reținut că obiectul executării silite nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și, implicit, exercițiul forțat al autorității publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări. Penalitățile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și doar după ce instanța de executare (care este instanța de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalități și de despăgubire. În acest sens, relevant este obiectul executării silite, care este dat de obligația de a face și care nu constă în penalități, care, în forma reglementată de art. 18 și de art. 24 alin. (3), sunt doar mijloace de constrângere, or, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, numai procedura prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 poate declanșa etapa executării silite în contencios administrativ, iar instanța sesizată cu o astfel de cerere, în condițiile în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, are obligația de a constata dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: obligația nu a fost îndeplinită sau nu a fost îndeplinită întocmai ori a fost îndeplinită cu întârziere. Or, numai dacă debitorul refuză executarea obligațiilor care îi incumbă, la cererea creditorului, instanța revine printr-o nouă hotărâre și fixează suma care i se va datora reclamantului cu titlu de penalități și din acest moment, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 completează dispozițiile art. 18 alin. (5) din același act normativ. În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că, în lipsa declanșării procedurii prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, demersul reclamantei devine inadmisibil. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.