ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84844)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84844) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Limite

largi

ale dreptului de apreciere oferit

de legiuitor autorității administrative în ceea ce privește

punerea în executare a unor dispoziții legale. Consecințe.

Legea

nr. 554/20004

O.G.

nr. 55/2003, art. V pct.2

Constituția

României, art. 1 alin. (4)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic:

acțiuni

Petrom

Autoritate

judecătorească. Depășirea limitelor puterii

judecătorești

Cotă

procentuală

drept de apreciere.

Limite

hotărâre

de Guvern

principiul

separației puterilor în stat

refuz nejustificat

salariați Petrom

Dreptul larg de apreciere al

autorității administrative asupra punerii în executare a unor

dispoziții legale, face ca neemiterea de către respectiva autoritate

a actului administrativ de punere în executare a dispozițiilor de lege în

cauză să nu constituie refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1)

lit.i

) din Legea nr. 554/2004.

Este nelegală, astfel, obligarea

Guvernului României la emiterea unei hotărâri prin care salariaților

Societății Naționale a Petrolului „Petrom” S.A. București

să le fie vândute direct acțiuni ale acestei societăți în

limita a 8% din capitalul social în condițiile art.9 alin. (2) din anexa

la O.U

.G. nr. 49/1997 astfel cum

a fost modificat prin art.

V pct.2 din

O.G. nr. 55/2003, având în vedere faptul că prin același text legal,

legiuitorul a înțeles să confere Guvernului un drept cu limite foarte

largi de apreciere în ceea ce privește „cota procentuală ce

urmează a fi achiziționată de salariați și momentele

la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către

aceștia.

Hotărârea judecătorească prin

care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ prin

care să organizeze executarea și să execute în concret

dispozițiile arătate este dată cu depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești și a principiului

separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție,

prin subrogarea instanței în atribuțiile puterii executive.

Decizia nr. 2953 din

24 mai 2011

Prin cererea

formulată l

a data de 07.04.2010, reclamanții

BC,

MB, ș.a. au chemat în

judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie pentru a

se dispune obligarea primului pârât de a emite hotărâre de guvern, prin

care să le fie vândute direct acțiuni ale S.C. „Petrom„ S.A., în

limita de 8% din capitalul social, la același preț cu cele ce au fost

vândute investitorului strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune,

conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare (H.A.G.E.) a S.C.

Petrom S.A. din data de 14.09.2004 și pentru ca ceilalți pârâți

să fie obligați să stabilească procedurile, termenele

și condițiile pentru vânzarea acțiunilor și pentru a fi

obligați să le vândă efectiv aceste acțiuni, în limita

prețului stipulat.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că în calitate de angajați ai S.C. Petrom S.A. s-au

adresat autorităților publice, pentru a li se transmite

acțiunile nominative, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 55/2003,

însă acestea au refuzat să le răspundă, în mod

nejustificat; prin actul normativ adoptat de Guvern și aprobat de

Parlamentul României, Statul Român le recunoaște dreptul de a beneficia de

cele 8% din acțiunile „Petrom” și, cu toate acestea, au stopat apariția

hotărârii de guvern.

Au mai susținut

reclamanții că pârâtul Oficiul Participațiilor Statului și

Privatizării în Industrie nu le-a contestat dreptul legal de a primi

acțiuni, însă a invocat faptul că nu a fost adoptată hotărâre

de guvern.

Prin întâmpinarea

formulată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri s-a solicitat respingerea acțiunii, ca

inadmisibilă în principal și ca nefondată, în subsidiar.

Cu privire la

excepția inadmisibilității s-a arătat că dreptul

reclamanților este suspensiv de executare, fiind condiționat prin

însăși O.G. nr. 55/2003 de emiterea unei hotărâri de guvern, cu

privire la vânzarea pachetului de acțiuni, nefiind fixat momentul,

termenele și cota procentuală.

Pârâtul a

susținut, de asemenea, că instanțele nu pot obliga la emiterea

hotărârii, întrucât ar încălca principiul separației puterilor

în stat, iar pe de altă parte, parcurgerea etapelor obligatorii, ce preced

adoptării hotărârii, sunt acte administrative, emise de executiv, ce

nu pot fi supuse în totalitate controlului judecătoresc, în raport de art.

126 din Constituția României și art. 5 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fond,

pârâtul a susținut că acțiunea promovată este

prematură, deoarece nu există un act normativ care să autorizeze

pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de

lege.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii

motivat de faptul că

dispozițiile legale nu cuprind reglementări legate de momentul

emiterii hotărârii și că obligația sa este de a

înfăptui politica de privatizare.

Prin sentința nr.

153/F-CONT din 30 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești – Secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal a dispus

următoarele:

- a admis în parte acțiunea,

a obligat

pe pârâtul

Guvernul României să emită hotărâre de guvern, prin care să

le vândă direct acțiuni PETROM, în limita de 8% din capitalul social,

la același preț cu cele vândute către OMV, conform

Hotărârii Adunării Generale

Extraordinare

a S.C. Petrom S.A. din

data de 14.09.2004;

- a respins excepțiile invocate de

pârâți;

-a

respins acțiunea, ca prematur

formulată, în privința unora dintre reclamanți

- a obligat pe pârât să

plătească fiecăruia dintre reclamanți, cărora le-a

fost admisă acțiunea, cheltuieli de judecată în sumă de 500

lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în

esență,

următoarele:

Din

probatoriul administrat, instanța a reținut că reclamanții

sunt salariați sau foști salariați (la data apariției

actului normativ)

la S.C.

Petrom

S.A. și au solicitat să li se vândă

acțiuni Petrom în limita cotei de 8% din capitalul social, efectuând

procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

însă cei care s-au pretins renunțători, nu au așteptat

răspunsul pârâților, ce trebuia dat în termenul de 30 de zile de la

data primirii și, prin urmare, acțiunea acestora a fost respinsă

ca prematur formulată.

În privința celorlalți

reclamanți, instanța a constatat că răspunsul primit la

plângerea prealabilă le recunoaște dreptul, argumentându-se refuzul

pe lipsa unui termen în care trebuie să se emită hotărârea de

guvern.

Instanța a apreciat că acest refuz

este nejustificat, deoarece în absența unei hotărâri de guvern

dispozițiile O.G. nr. 55/2003, art. I, prin care salariații

societății au dreptul de a cumpăra acțiuni în mod direct,

prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, privind

privatizarea societăților comerciale, devin fără

eficiență juridică.

S-a reținut de către

instanță faptul că obligația de a emite reglementări

este deja stabilită și chiar dacă nu există un termen,

stipulat în mod expres, nu poate fi prelungită la infinit sau

înlăturată, întrucât, în caz contrar, încalcă dreptul

părților, consacrat prin art. 1 din Protocolul adițional

la Convenția

Europeană

a Drepturilor Omului .

S-a mai reținut, de asemenea, că

O.G. nr. 55/2003 recunoaște salariaților Petrom dreptul de a

cumpăra acțiuni ale societății în limita cotei procentuale

de 8% din capitalul social, la același preț cu care s-au vândut acțiunile

în cadrul procesului de privatizare, urmând ca Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri – prin O.P.S.P.I. să

stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea

pachetului de acțiuni, după ce s-au stabilit termenul de vânzare

și alte condiții prin hotărâre de guvern.

Instanța de fond a apreciat că

deoarece pârâtul Guvernul României nu s-a conformat acestei obligații

legale, ceilalți pârâți enunțați au fost în imposibilitate

să se conformeze dispozițiilor legale, în vederea finalizării

vânzării și, prin urmare, aceste capete de cerere au fost apreciate

ca fiind premature și condiționate de îndeplinirea capătului

principal.

Pe de altă parte, s-a reținut

că drepturile și interesele părților, recunoscute de lege,

nu sunt vătămate de acești pârâți, la acel moment, astfel

că acțiunea formulată de reclamanți a fost considerată

ca fiind întemeiată parțial.

Instanța a apreciat că nu poate fi

reținută apărarea pârâților, în sensul că obligarea la

emiterea hotărârii de guvern ar încălca principiul separației

puterilor în stat, deoarece pârâtul și-a asumat această

obligație prin însuși actul normativ și, chiar dacă nu s-a

fixat un termen limită până la care să se întâmple, acesta

trebuie să fie rezonabil, pentru a nu aduce atingere drepturilor

părților și pentru ca actul normativ să nu devină

lipsit de conținut.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate că acțiunea nu se încadrează în categoria

actelor nesupuse controlului instanței, reglementate de art. 5 din Legea

nr. 554/2004, deoarece, așa cum s-a arătat, pârâtul nu și-a

respectat propria obligație reglementată prin lege, nefiind o

imixtiune a instanței în actele administrative ale autorității

publice, care privesc raporturile cu Parlamentul.

Pentru considerentele expuse, instanța a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții care s-au

conformat obligațiilor impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în temeiul

art. 18 din această lege, iar, pe cale de consecință, s-a dispus

obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărâre, prin

care să se permită vinderea acțiunilor „Petrom” în limita cotei

de 8% din capitalul social, la același preț cu cele vândute

către O.M.V., conform Hotărârii Adunării Generale din data de

14.09.2004; s-au respins excepțiile invocate de pârâți și, de

asemenea, s-au respins ca prematur formulate acțiunile reclamanților

nominalizați.

Împotriva sentinței civile

nr.153 din 30 iunie

2010 a

Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal

a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând motivul

prevăzut de art.304 pct.9

C.proc.civ

. și

susținând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a legii, fiind netemeinică și nelegală.

În esență,

recurentul-pârât susține că, în realizarea controlului de legalitate

al actelor administrative, instanțele de judecată nu au dreptul de a

se subroga în atribuțiile Executivului și că, prin dispozițiile

art.IV

și

art.V

din

O.G. nr.55/2003, legiuitorul a conferit în principal Guvernului și în

subsidiar Ministerului Economiei și Oficiului Participațiilor

Statului și Privatizării în Industrie competența legală de

a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor

și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de

către salariații

S.C.

, precum și termenele și condițiile pentru

vânzarea directă a pachetului de acțiuni. Totodată, în raport cu

dispozițiile art.4

1

și art.4

3

din O.U.G.

nr.88/1997, singura autoritate în măsură să adopte măsurile

necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este

Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la

momentul pe care îl va aprecia ca fiind oportun. În concluzie, recurentul-pârât

susține că instanța de judecată s-a substituit în

atribuțiile Executivului atunci când, prin hotărârea

recurată

, a obligat Guvernul să emită

hotărârea la care se referă dispozițiile

art.V

din O.G. nr.55/2003.

Recursul este fondat.

Așa cum

rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, Curtea

de apel a admis în parte acțiunea reclamanților și, pe cale de

consecință, constatând că Guvernul nu și-a îndeplinit

obligația asumată prin

art.V

pct.2 din O.G.

nr.55/2003, a dispus obligarea acestuia să emită hotărârea prin

care să fie vândute direct reclamanților acțiunile

la S.C.

„Petrom” SA, până

la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu

acțiunile vândute către OMV.

Într-adevăr, prin

art.V

pct.2 din O.G. nr.55/2003 privind unele

măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societății

Naționale a Petrolului „Petrom” SA București […], a fost

modificată O.U.G. nr.49/1997 privind înființarea Societății

Naționale a Petrolului „Petrom”, aprobată prin Legea nr.70/1998, în

sensul că art.9 din anexa

1

a

primit următorul cuprins:

Acțiunile

societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de

lege. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor

și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și

operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații

Societății Naționale a Petrolului

Petrom

S.A. au

dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății

până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu

care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota

procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați

și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de

către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului

”.

În formularea

anterioară, art.9 – Acțiunile – Statutul Societății

Naționale a Petrolului „Petrom” S.A. București, avea următorul

conținut: „

Acțiunile nominative

ale societății comerciale vor cuprinde toate elementele

prevăzute de lege. Acțiunile vor purta timbrul sec al

societății comerciale și semnătura a doi administratori.

Societatea comercială va ține evidența acțiunilor într-un

registru numerotate, sigilat și parafat de către președintele

consiliului de administrație, registru care se păstrează la

sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române și străine,

vor putea deține acțiuni ale Societății Naționale a

Petrolului „Petrom” SA București, fără însă a se afecta

poziția statului de acționar majoritar. Salariații

Societății Naționale a Petrolului „Petrom” SA București au drept

de preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale

societății comerciale la valoarea nominală a acestora până

la concurența limitei de 10% din capitalul social

”.

Deci, cu alte cuvinte,

prin O.G. nr.55/2003, „dreptul de preemțiune la cumpărarea de

acțiuni ale societății la valoarea nominală a acestora

până la concurența limitei de 10% din capitalul social” a fost

transformat în „dreptul să achiziționeze acțiuni ale

societății până la limita de 8% din capitalul social, la

același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului

de privatizare”.

Dar, în timp ce

dreptul salariaților reclamanți a fost consacrat de legiuitor în mod

incontestabil, același legiuitor a înțeles să confere Guvernului

un drept de apreciere exclusiv în ceea ce privește „cota procentuală

ce urmează a fi achiziționată de salariați și

momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de

către aceștia (care) vor fi stabilite prin hotărâre…”.

Or, instanța de

fond, reținând că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația

legală de a adopta hotărârea prin care să vândă direct

acțiunile în limita de 8% din capitalul social la același preț

cu acțiunile vândute către OMV a constatat, implicit, existența

unui refuz nejustificat din partea acestei autorități, ignorând

dreptul de apreciere care

i-a fost

conferit de legiuitor.

Instanța de

recurs constată că autoritatea recurentă nu se află în

situația unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ prin

care să organizeze executarea și să execute în concret

dispozițiile

art.V

pct.2 din O.G. nr.55/2003, ci

se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de

legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

Cum însăși

stabilirea termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către

salariații

implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut Guvernului,

instanța de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligații de

reglementare, subrogându-se în atribuțiile puterii executive, ceea ce are

semnificația juridică a încălcării principiului

constituțional al separației puterilor, consacrat la art.1 alin.(4)

din Constituție.

Aceeași

concluzie se impune și față de dispozițiile art.4

1

din O.U.G. nr.88/1997, care prevăd că Guvernul asigură

înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru

accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde

în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului

constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei

jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului

securității juridice, care este prevăzut implicit

în totalitatea

articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept

(

CEDO,

Decizia din 6 decembrie 2007,

cererea nr.30658/05

,

Beian

împotriva României, §39

) Înalta Curte are în vedere practica sa

unitară anterioară reprezentată de decizia nr.5463 din 2

decembrie 2009, decizia nr.2757 din 26 mai 2010, decizia nr.4635 din 28

octombrie 2010 și decizia nr.4995 din 16 noiembrie 2010.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte a

admis

recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel Pitești – Secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal

pe care a modificat-o în sensul respingerii,

ca neîntemeiată, a acțiunii reclamanților-recurenți.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5599/2024
jă de apreciere a fost reținută și în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022. Nu se poate reține, astfel, o greșită aplicare, de către prima instanță, a prevederilor art. 4 alin. (3) și art. 78 d
ÎCCJ 2011-05-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2011
capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare”. Dar, în timp ce dreptul salariaților reclamanți a fost consacrat de legiuitor în mod incontestabil, același legiuitor a înțeles să confer
ÎCCJ 2012-02-16
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2012
comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. SNP "P." - SA București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din
ÎCCJ 2010-10-28
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2010
P. SA București, fără însă a se afecta poziția statului de acționar majoritar. Salariații SNP P. SA București au drept de preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurența l
ÎCCJ 2010-12-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5643/2010
de acțiuni ale societății comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social”. Deci, cu alte cuvinte, prin O.G. nr. 55/2003, „dreptul de preemțiune la cumpărarea de acțiuni ale societății la va
Sursă