ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 108/F-CONT din 24 iunie 2009,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.C., A.L., A.C.A., A.T.M.,

B.G., B.I., B.L., B.M., B.E., B.E.A., B.I.A., B.T., B.P., B.E.B., B.M.A., B.G.A.,

B.M.B., B.D., B.F., B.N., B.M.C., B.N.A., B.M.D., B.F. în calitate de moștenitor

pentru B.D.A., B.V.R. în calitate de moștenitor pentru B.D.A., B.I.B., B.A., C.E.,

C.F., C.M.A., C.E.A., C.M., C.E.B., C.N., C.P., C.I.C., C.I., C.M.B., C.M.C., C.M.D.,

C.S. în calitate de moștenitor pentru C.P.A., C.S.A., C.I.I., C.C., C.C.D., C.M.E.,

C.A.T., C.N.A., C.S.B., C.M.F., C.F.A., C.I.A., C.N.A., D.V., D.C.N., D.G., D.M.,

D.V.A., D.F. în calitate de moștenitor pentru D.N., D.M.C., D.F.A., D.G.A., D.M.A.,

D.D., D.F.B., D.E.L., D.J., D.R., D.M.B., D.I.C., D.M.D., D.M.E., D.N.C., D.P.C.,

E.P., E.V., E.M., E.C.I., F.V.F., F.A.C., F.G., F.C., F.I., G.T., G.D., G.E., G.I.,

G.M., G.C., G.G., G.I.A., G.A., G.G.A., H.G., H.M., H.M.D., I.R., l.M., I.E., I.I.,

I.M.A., I.N.M., I.M.B., I.Ș., I.M.C., I.S., I.H.E., I.D., I.G., I.I., I.M.D., I.V.,

I.F., J.M., J.V., K.C., L.S., L.M., L.C., L.C.A., L.E., L.M.A., L.C.B., M.C., M.F.,

M.S., M.F.A., M.I., M.I.A., M.G.M., M.G., M.S.A., M.L.R., M.V., M.A.L., M.V.A.,

M.V.B., M.D.C., M.A.C., M.G.A., M.I.B., M.S.B., M.V.C., M.F.B., M.G.B., M.I.C.,

M.I.D., M.I.E., M.C.A., M.R., M.G.C., M.N., M.M., M.F.C., N.A., N.E., N.M., N.M.A.,

N.N., N.C., N.N.A., N.V., N.A.A., N.C.A., N.L., N.V.N., N.V.A., N.C.B., N.M.B.,

N.M.C., N.G., N.M.D., O.F., O.G., P.I., P.D., P.I.A., P.M., P.C., P.F., P.A., P.V.,

P.E., P.E.A., P.F.A., P.V.A., P.M.A., P.E.B., P.G., P.A.A., R.S.M., R.B.L., R.E.E.,

R.F., R.N., R.C., R.D., R.A., R.A.A., R.E., R.I., R.E.A., S.P., S.I.R., S.M., S.F.,

S.R., S.C., S.C.A., S.A., S.M.E., S.R.D., S.V., S.V.A., S.E., S.I., S.A.A., S.D.,

S.N., S.J., S.A.B., S.G.A., S.M.A., S.T.D., Ș.F., S.D.A., S.I.A., T.C.A., T.G.,

Ț.E., T.M.R., T.G.A., T.M., T.C., T.A.R., T.D., T.N., T.S., T.C., T.I., U.V., U.L.L.,

U.M., V.M.A., V.F., V.C.A., V.C., V.I., V.E., V.G.F., V.M., V.C.C., V.D., V.N.,

Z.A., Z.C. și Z.T. Pe cale de consecință, instanța de fond a obligat pârâtul Guvernul

României să emită o hotărâre, prin care să vândă reclamanților direct acțiunile

la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț de vânzare

al acțiunilor către O.M.V.

Instanța de fond a respins

celelalte capete de cerere formulate de reclamanți, respectiv obligarea pârâților

Ministerul Economiei și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie

să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului

de acțiuni, și obligarea acelorași pârâți să Ie ofere spre vânzare directă pachetul

de acțiuni.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit declarației apărătorului

reclamanților, care și-a asumat, sub semnătură, realitatea celor menționate, toți

reclamanții aveau calitatea de salariați ai SC P. SA la data de 01 ianuarie 2003,

anterior momentului la care societatea comercială s-a privatizat, prin vânzarea

către investitorul O.M.V. A. Austria a pachetului majoritar de acțiuni deținut de

către stat.

Pentru realizarea procesului

de privatizare a fost emisă O.G. nr. 55/2003, prin care s-a prevăzut o măsură avantajoasă

pentru salariații societății, care, în temeiul art. 1, au dreptul de a cumpăra,

potrivit legii, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea

nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 din Legea

nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările

și completările ulterioare, acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul

social, la același preț cu care s-au vândut acțiunile în cadrul procesului de privatizare.

Prin art. 5 din aceeași ordonanță s-au modificat dispozițiile O.G. nr. 49/1997 privind

înființarea P. SA, în sensul stabilirii limitei din capital ce poate fi vândut în

mod direct salariaților, precizându-se că prin hotărâre de guvern se va stabili

cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care

se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Pentru finalizarea vânzării

s-a autorizat (conform art. 4) Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile,

termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut

de lege, către salariații SNP P. SA București.

Deși Guvernul și-a asumat

această obligație, nici până în prezent nu a adoptat actul administrativ impus de

textul ordonanței, astfel că dreptul reclamanților, consacrat printr-o normă legală,

nu a fost concretizat, cu toate că erau deținătorii „bun” așa cum a fost definit

de art. 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O.

Arată prima instanță că

nu se poate reține apărarea pârâților în sensul că s-ar încălca atribuțiile executivului

prin obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern sau la adoptarea unor anumite

conduite, pentru că reclamanții au o speranță legitimă în concretizarea dreptului

lor, deja configurat printr-un act normativ, în caz contrar acesta fiind lipsit

de conținut; esențial este faptul că Guvernul trebuie să se conformeze dispoziției

preexistente, de adoptare a unei hotărâri prin care să vândă reclamanților direct

acțiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț

de vânzare a acțiunilor către O.M.V.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, ordinea firească a demersurilor impuse autorităților

este: emiterea hotărârii de guvern, urmată de stabilirea procedurilor, termenelor

și condițiilor pentru vânzarea acțiunilor și oferirea spre vânzare directă a acțiunilor.

Fără hotărârea de guvern, deci fără a se stabili în mod concret cota ce urmează

a fi transmisă salariaților SC P. SA, nu se poate trece la celelalte etape, astfel

că doar primul capăt de cerere poate fi admis, toate celelalte apărând ca premature.

Totodată, reține instanța

de fond, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participărilor Statului și Privatizării

în Industrie nu au culpă procesuală, cât timp au încercat elaborarea unui proiect

de act prin care să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea

directă, ce nu a primit însă avizele corespunzătoare.

Se mai reține în considerentele

sentinței recurate, că oferirea spre vânzare a acțiunilor, cerere ce face obiectul

petitului 3, constituie o operațiune cu natură strict comercială, ce nu poate fi

cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Guvernul României, precum

și reclamanții.

Guvernul României a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând,

în esență, că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale incidente, invocând următoarele critici:

a) În ceea ce privește

fondul cauzei:

- controlul judecătoresc

de legalitate trebuie să se circumscrie cadrului legislativ existent, fără ca instanțele

să se poată subroga în rolul și atribuțiile executivului;

- O.G. nr. 55/203 a lăsat

la aprecierea Guvernului României competența de a stabili cota procentuală care

urmează să fie achiziționată de salariați, cât și competența de a stabili momentul

când va emite hotărârea cerută prin acțiunea adresată instanței;

- potrivit art. 4

1

din O.U.G. nr. 88/1997, Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare și

controlează activitatea ministerelor și instituțiilor care au competențe și activități

în realizarea privatizării, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea

procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor

obligații. Astfel, potrivit acestor dispoziții, hotărârea pe care urmează să o adopte

în conformitate cu O.G. nr. 55/2003 referitor la privatizarea SNP P. SA, este un

act administrativ supus controlului parlamentar, exceptat de la controlul judecătoresc,

potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 554/2004.

b) În ceea ce privește

soluția privind acordarea cheltuielilor de judecată:

- instanța de fond, obligând

Guvernul României la plata sumei de 25.700,00 RON, a admis cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de reclamanți, într-un cuantum excesiv;

- instanța de fond a interpretat

greșit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care permit judecătorilor să

micșoreze onorariile avocaților (…), în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

reclamanții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în

esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale

procedurale referitoare la cheltuielile de judecată pe care le-au suportat, reducându-le

în mod excesiv de la 500 RON/reclamant, la suma de 100 RON/reclamant, Guvernul fiind

obligat doar la plata sumei de 25.700,00 RON.

Reclamanții au depus întâmpinare

la recursul formulat de Guvernul României prin care au susținut, în esență, că soluția

instanței de fond este legală și temeinică în ceea ce privește obligarea acestuia

să emită hotărârea prevăzută de O.G. nr. 55/2003, instanța de fond sancționând astfel

refuzul nejustificat, situație care se încadrează în dispozițiile art. 1 și

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul formulat de Guvern

este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, Curtea de apel a admis în parte acțiunea

reclamanților și, pe cale de consecință, constatând că Guvernul nu și-a îndeplinit

obligația asumată prin O.G. nr. 55/2003, a dispus obligarea acestuia să emită hotărârea

prin care să vândă direct reclamanților acțiunile la SC P. SA, până la limita de

8% din capitalul social, la același preț cu acțiunile vândute către O.M.V.

Într-adevăr, prin

art. 5 pct. 2 din O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului

de privatizare a SNP P. SA București (…), a fost modificată O.U.G. nr. 49/1997 privind

înființarea SNP P. SA, aprobată prin Legea nr. 70/1998, în sensul că art. 9 din

Anexa 1 a căpătat următorul cuprins: „Acțiunile societății comerciale vor cuprinde

toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor

și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor

legale în vigoare. Salariații SNP P. SA București au dreptul să achiziționeze acțiuni

ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care

se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce

urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

În formularea anterioară,

art. 9 – Acțiunile – din Anexa 1 – Statutul SNP P. SA București, avea următorul

conținut: „Acțiunile nominative ale societății comerciale vor cuprinde toate elementele

prevăzute de lege. Acțiunile vor purta timbrul sec al societății comerciale și semnătura

a doi administratori. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor într-un

registru numerotate, sigilat și parafat de către președintele consiliului de administrație,

registru care se păstrează la sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române

și străine, vor putea deține acțiuni ale SNP P. SA București, fără însă a se afecta

poziția statului de acționar majoritar. Salariații SNP P. SA București au drept

de preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale la valoarea

nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social”.

Deci, cu alte cuvinte,

prin O.G. nr. 55/2003, „dreptul de preemțiune la cumpărarea de acțiuni ale societății

la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul

social” a fost transformat în „dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până

la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile

în cadrul procesului de privatizare”.

Dar, în timp ce dreptul

salariaților reclamanți a fost consacrat de legiuitor în mod incontestabil, același

legiuitor a înțeles să confere Guvernului un drept de apreciere exclusiv în ceea

ce privește „cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele

la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia (care) vor fi stabilite

prin hotărâre (…)”.

Or, instanța de fond,

reținând că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația legală de a adopta hotărârea prin

care să vândă direct acțiunile în limita de 8% din capitalul social la același preț

cu acțiunile vândute către O.M.V. a constatat, implicit, existența unui refuz nejustificat

din partea acestei autorități, ignorând dreptul de apreciere care i-a fost conferit

de legiuitor.

Instanța de recurs constată

că autoritatea recurentă nu se află în situația unui refuz nejustificat de emitere

a unui act administrativ prin care să organizeze executarea și să execute în concret

dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, așa cum au fost modificate

prin art. 5 pct. 2 din O.G. nr. 55/2003, ci se află în exercitarea unui drept de

apreciere care i-a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

Totodată, instanța de

recurs reține că, instanța de fond, obligând autoritatea recurentă să emită hotărârea

prin care să vândă acțiunile, a încălcat dreptul de apreciere conferit Guvernului

de către legiuitor, ceea ce are semnificația juridică a încălcării principiului

constituțional al separației puterilor, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție.

În concluzie, soluția

instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente

în cauză, urmând ca recursul autorității publice să fie admis, cu consecința desființării

sentinței atacate și respingerii acțiunii ca nefondată.

Astfel fiind, având în

vedere soluția adoptată, recursul reclamanților cu privire la cheltuielile de judecată

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții A.M., A.C., A.L., A.C.A., A.T.M., B.G., B.I., B.L.,

B.M., B.E., B.E.A., B.I.A., B.T., B.P., B.E.B., B.M.A., B.G.A., B.M.B., B.D., B.F.,

B.N., B.M.C., B.N.A., B.M.D., B.F. în calitate de moștenitor pentru B.D.A., B.V.R.

în calitate de moștenitor pentru B.D.A., B.I.B., B.A., C.E., C.F., C.M.A., C.E.A.,

C.M., C.E.B., C.N., C.P., C.I.C., C.I., C.M.B., C.M.C., C.M.D., C.S. în calitate

de moștenitor pentru C.P.A., C.S.A., C.I.I., C.C., C.C.D., C.M.E., C.A.T., C.N.A.,

C.S.B., C.M.F., C.F.A., C.I.A., C.N.A., D.V., D.C.N., D.G., D.M., D.V.A., D.F. în

calitate de moștenitor pentru D.N., D.M.C., D.F.A., D.G.A., D.M.A., D.D., D.F.B.,

D.E.L., D.J., D.R., D.M.B., D.I.C., D.M.D., D.M.E., D.N.C., D.P.C., E.P., E.V.,

E.M., E.C.I., F.V.F., F.A.C., F.G., F.C., F.I., G.T., G.D., G.E., G.I., G.M., G.C.,

G.G., G.I.A., G.A., G.G.A., H.G., H.M., H.M.D., I.R., I.M., I.E., I.I., I.M.A.,

I.N.M., I.M.B., I.Ș., I.M.C., I.S., I.H.E., I.D., I.G., I.I., I.M.D., I.V., I.F.,

J.M., J.V., K.C., L.S., L.M., L.C., L.C.A., L.E., L.M.A., L.C.B., M.C., M.F., M.S.,

M.F.A., M.I., M.I.A., M.G.M., M.G., M.S.A., M.L.R., M.V., M.A.L., M.V.A., M.V.B.,

M.D.C., M.A.C., M.G.A., M.I.B., M.S.B., M.V.C., M.F.B., M.G.B., M.I.C., M.I.D.,

M.I.E., M.C.A., M.R., M.G.C., M.N., M.M., M.F.C., N.A., N.E., N.M., N.M.A., N.N.,

N.C., N.N.A., N.V., N.A.A., N.C.A., N.L., N.V.N., N.V.A., N.C.B., N.M.B., N.M.C.,

N.G., N.M.D., O.F., O.G., P.I., P.D., P.I.A., P.M., P.C., P.F., P.A., P.V., P.E.,

P.E.A., P.F.A., P.V.A., P.M.A., P.E.B., P.G.,P.A.A., R.S.M., R.B.L., R.E.E., R.F.,

R.N., R.C., R.D., R.A., R.A.A., R.E., R.I., R.E.A., S.P., S.I.R., S.M., S.F., S.R.,

S.C., S.C.A., S.A., S.M.E., S.R.D., S.V., S.V.A., S.E., S.I., S.A.A., S.D., S.N.,

S.J., S.A.B., S.G.A., S.M.A., S.T.D., Ș.F., S.D.A., S.I.A., T.C.A., T.G., Ț.E.,

T.M.R., T.G.A., T.M., T.C., T.A.R., T.D., T.N., T.S., T.C., T.I., U.V., U.L.L.,

U.M., V.M.A., V.F., V.C.A., V.C., V.I., V.E., V.G.F., V.M., V.C.C., V.D., V.N.,

Z.A., Z.C. și Z.T., și de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 108/F-CONT

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Admite recursul formulat

de pârâtul Guvernul României împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată

și respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.