ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3495/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 245/F-CONT din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, formulată de pârâtul Guvernul României; - a respins acțiunea formulată de reclamanții B.M., B.C.D., B.I., C.A.M., C.I., C.A., A.C., M.F.C., N.M., N.C., O.F., P.C., P.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie; - a respins cererea de intervenție formulată de C.G., D.G., D.I.C., R.M.

și S.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, ridicată de pârâtul Guvernul României, instanța a reținut că în cauză, în pofida susținerilor pârâtului, a fost efectuată procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de lege, așa cum rezultă din conținutul actelor depuse la dosar și, prin urmare, a respins excepția ca neîntemeiată. În privința excepției lipsei calității procesuale a reclamanților de a formula acțiunea, instanța a apreciat odată cu fondul, în sensul că se impune respingerea acesteia în raport de următoarele considerente: Instanța a reținut că, potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G.

nr. 49/1997, modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, salariații SNP P. SA au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, același preț cu cel cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată și momentele la care se va realiza această acțiune, vor fi stabilite prin hotărârea guvernului. Instanța a apreciat că reclamanții au considerat greșit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, deoarece pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, pentru că în acest mod ar avea loc o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, încălcându-se principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție.

S-a mai reținut că prin art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, așa cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al guvernului de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații SNP P. SA, așa că, instanța nu poate dispune executarea unei obligații de reglementare subrogându-se în atribuțiile puterii executive, concluzie care se impune și în raport de dispozițiile art. 4 1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului pentru îndeplinirea acestor obligații.

În concluzie, față de cele arătate, instanța a respins acțiunea și cererea de intervenție. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.M., B.C.D., B.I., C.A.M., C.I., C.A., A.C., M.F.C., N.M., N.C., O.F., P.C., P.M. și intervenienții C.G., D.G., D.I.C., R.M. și S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., se arată că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Se arată astfel că instanța de fond în mod greșit a apreciat că „deoarece pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, pentru că în acest mod ar avea loc o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, încălcându-se principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție”.

Recurenții arată că este adevărat că instanțele nu se pot subroga în rolul și atributele executivului, dar - în măsura în care doar așa se realizează respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor - pot dispune ca executivul să adopte actele administrative necesare pentru punerea în aplicare a legii. Mai arată recurenții că, dacă s-ar accepta motivarea instanței, conform căreia termenul limită pentru adoptarea hotărârii Guvernului este lăsat la totala și neverificabila opțiune a Guvernului, aceasta ar însemna ca actele normative să fie lipsite în realitate de eficiență, ar însemna ca legea să nu se aplice. Or, legea nu poate fi interpretată decât în sensul în care se aplică, iar nu în sensul în care textul este inutil.

Recurenții arată că a aprecia că instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze cererea persoanei vătămate într-un drept legitim, de refuzul autorității publice, fie el și Guvernul României, de a duce la îndeplinire o obligație ce este stabilită într-un act normativ, nu ar face altceva decât să încalce dispozițiile prevăzute de art. 21 și 52 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se subliniază de către recurenți că motivarea instanței de fond conduce efectiv la negarea unui drept recunoscut prin lege, drept care ar fi lipsit de substanță dacă se acceptă ideea termenului sine die pentru adoptarea hotărârii de Guvern, precum și faptul că hotărârea primei instanțe este nelegală și pentru că este nefondată aprecierea judecătorului referitoare la dreptul discreționar al Guvernului de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații SNP P. SA, ținând cont de trecerea unui termen suficient de mare, din anul 2003 și până în prezent, pentru ca Guvernul României să pună în aplicare actul normativ adoptat de el însuși în temeiul delegării legislative.

Se mai arată în motivele de recurs faptul că recurenții nu au solicitat primei instanțe o subrogare în drepturile Guvernului, în atribuțiile acestuia, ci au solicitat instanței să oblige Guvernul să adopte o hotărâre care să corespundă cerințelor imperative ale textelor legale ce reglementează privatizarea SNP P. SA, lăsând acestui organ administrativ marja de apreciere asupra conținutului hotărârii. Apreciază astfel recurenții că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea și cererea de intervenție față de pârâtele Guvernul României, Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, deoarece acești pârâți au obligații anume stabilite de lege, referitor la cererea reclamanților.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prin art. 5 pct. 2 din O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a SNP P. SA București (…), a fost modificată O.U.G.

nr. 49/1997 privind înființarea SNP P. SA, aprobată prin Legea nr. 70/1998, în sensul că art. 9 din Anexa 1 a căpătat următorul cuprins: „Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații SNP P. SA București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

În formularea anterioară, art. 9 – Acțiunile – din Anexa 1 – Statutul SNP P. SA București, avea următorul conținut: „Acțiunile nominative ale societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acțiunile vor purta timbrul sec al societății comerciale și semnătura a doi administratori. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotate, sigilat și parafat de către președintele consiliului de administrație, registru care se păstrează la sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române și străine, vor putea deține acțiuni ale SNP P. SA București, fără însă a se afecta poziția statului de acționar majoritar. Salariații SNP P. SA București au drept de preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social”.

Deci, cu alte cuvinte, prin O.G. nr. 55/2003, „dreptul de preemțiune la cumpărarea de acțiuni ale societății la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social” a fost transformat în „dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare”. Dar, în timp ce dreptul salariaților reclamanți a fost consacrat de legiuitor în mod incontestabil, același legiuitor a înțeles să confere Guvernului un drept de apreciere exclusiv în ceea ce privește „cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia (care) vor fi stabilite prin hotărâre (…)”.

Instanța de recurs constată că autoritatea recurentă nu se află în situația unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ prin care să organizeze executarea și să execute în concret dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, așa cum au fost modificate prin art. 5 pct. 2 din O.G. nr. 55/2003, ci se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, pentru că în acest mod ar avea loc o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, încălcându-se principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și faptul că instanța nu poate dispune executarea unei obligații de reglementare subrogându-se în atribuțiile puterii executive, concluzie care se impune și în raport de dispozițiile art. 4 1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului pentru îndeplinirea acestor obligații.

La pronunțarea prezentei decizii , în realizarea rolului constituțional ce revine Jurisdicției Supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, care este prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 06 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa unitară anterioară, reprezentată de decizia nr. 5463 din 02 decembrie 2009, decizia nr. 2757 din 26 mai 2010 și decizia nr. 4635 din 28 octombrie 2010. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.M., B.C.D., B.I., C.A.M., C.I., C.A., A.C., M.F.C., N.M., N.C., O.F., P.C., P.M., C.G., D.G., D.I.C., R.M. și S.C., împotriva sentinței civile nr. 245/F-CONT din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.