ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2975/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamanții I.M. și I.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâții: SC I. SA Pitești, SC T.A. SA Tigveni, prin lichidator judiciar SC P. SRL Pitești, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Argeș, obligarea pârâtei SC I. SA Pitești să elibereze terenul în suprafață de 0,7803 ha, obligarea pârâtei SC T.A. SA Tigveni să elibereze terenul reclamanților în suprafață de 1,2207 ha, precum și anularea parțială a certificatului de atestare, care cuprinde suprafața de 0,7803 ha, și a certificatului de atestare din 17 decembrie 2003 care cuprinde și cele 1,2207 ha ale reclamanților.

La data de 01 iulie 2009, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare, prin care au arătat că acțiunea are două capete de cerere și anume, revendicarea în baza Legii nr. 247/2005 a suprafețelor de teren în suprafață de 0,7803 ha și 1,1349 ha, respectiv, anularea parțială a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003, care cuprind cele două suprafețe de teren la care se referă capătul 1 de cerere. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Curtea de Argeș și a solicitat disjungerea capătului de cerere privind anularea parțială a certificate atestare a proprietății din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003 emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației și declinarea acestuia în favoarea Curții de Apel Pitești ca primă instanță, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 C. proc.

civ. Prin încheierea din 02 octombrie 2009 instanța a dispus disjungerea capătului 2 de cerere din acțiunea precizată, privitor la anularea parțială a certificatului de atribuire a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003 și formarea unui dosar distinct, cu nr. 2391/216/2009 pentru acest capăt de cerere. Totodată, instanța a dispus în baza art. 244 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. suspendarea judecății cu privire la capătul 1 de cerere din acțiunea precizată, având ca obiect revendicare, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2391/216/2009. În dosarul nou format, în aceeași ședință publică, prin sentința civilă nr. 962 din 02 octombrie 2009, Judecătoria Curtea de Argeș a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâții M.A.P.D.R, SC I. SA Pitești și SC T.A.

SA Tigveni, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (2) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 1318/46/2009, iar prin sentința nr. 225 din 11 decembrie 2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, pentru lipsa procedurii prealabile. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la termenul din 13 noiembrie 2009, pârâta SC I. SA Pitești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, iar pârâtul M.A.P.D.R.

București a invocat, în principal, excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, întemeiate pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a tardivității acțiunii, întemeiată pe art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege. La termenul din 27 noiembrie 2009, instanța a pus în vedere apărătorului reclamanților să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile și să răspundă excepțiilor regăsite în întâmpinările formulate de pârâți. Astfel, la termenul din 11 decembrie 2009, reclamanții au depus un înscris reprezentând un răspuns al D.G.I.P.C.

cu nr. 60118 din 24 septembrie 2008, considerat ca fiind plângere prealabilă, precum și note scrise în care au precizat că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004-R, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, ci numai dispozițiile art. 4 din aceeași lege privind excepția de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual, excepție care poate fi invocată oricând și fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Curtea, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., s-a pronunțat, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepție care face inutilă cercetarea fondului, în situația în care se constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, pornind de la dispoziția art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004-R, s-a reținut că actul administrativ este definit ca fiind ”actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice” Din interpretarea logică și sistemică a acestui text de lege, rezultă că actul administrativ în litigiu, respectiv, certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter individual și nu un act normativ, astfel că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004-R. Or, una din condițiile admisibilității acțiunii în contencios administrativ este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Analizând înscrisul depus de reclamanți la fila 39 din dosar, cu nr. 60118 din 24 septembrie 2008, s-a constatat că acesta nu este un înscris în sensul dispozițiilor sus-menționate, ci doar un răspuns la memoriul adresat de reclamanți Președinției României, ceea ce face justificată excepția invocată de către cei doi pârâți. Susținerea apărătorului reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004-R-, nu a fost reținută, având în vedere obiectul cererii cu care a fost investită instanța, respectiv anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și nu excepție de nelegalitate a actelor administrative . Prin urmare, față de dezlegarea dată acestei acțiuni pe excepția inadmisibilității, nu s-a mai impus analiza excepției de tardivitate invocată de pârâtul M.A.P.D.R, după cum nici apărările dezvoltate de acesta în susținerea pe fond a cauzei.

Împotriva sentinței nr. 225 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, au formulat recurs, în termen legal, reclamanții I.M. și I.N. care au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenții susțin faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății iar sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În concret, recurenții susțin că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitor la excepția de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, iar potrivit art. 7 alin. (5) din aceeași lege, plângerea prealabilă nu este obligatorie și prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Prima instanță s-a aflat în eroare, întrucât anularea certificatelor de proprietate se face atunci când actul întocmit nu a respectat legea. În plus, recurenții amintesc și faptul că sesizarea instanței de contencios administrativ a Curții de apel s-a făcut de către Judecătoria Curtea de Argeș, care nu avea competența să analizeze nelegalitatea certificatelor de atestare a proprietății. În opinia recurenților, înscrisul depus la fila 39 din dosarul de fond reprezintă dovada îndeplinirii procedurii plângerii prealabile, fiind un răspuns la cererea adresată organelor în drept, ca urmare a faptului că altcineva ocupase terenurile în litigiu ce au aparținut autorilor acestora. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat (filele 12-13 dosar).

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin încheierea din 02 octombrie 2009 instanța a disjuns capătul 2 de cerere din acțiunea precizată, privitor la anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003, iar prin sentința civilă nr. 962 din 02 octombrie 2009 Judecătoria Curtea de Argeș a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel Pitești – Secția comercială și contencios administrativ. Fiind astfel sesizată, Curtea de Apel Pitești a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, cerută de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ședința publică de la 11 decembrie 2009, dată la care a și rămas în pronunțare pe această excepție (filele 43-44 dosar fond).

Analizând cu prioritate excepția invocată conform art. 137 C. proc. civ., prima instanță în mod corect a constatat că este întemeiată. Susținerea formulată prin cererea de recurs, în sensul incidenței prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată ce vizează excepția de nelegalitate, nu se confirmă. Verificând actele dosarului, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că obiectul cererii disjunse îl reprezintă anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003 și nicidecum excepția de nelegalitate reglementată de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Este evident că recurenții-reclamanți se află în eroare, confundând în fapt noțiunea de „anulare a actului administrativ” cu „excepția de nelegalitate a unui act administrativ ”, procedură ce poate fi exercitată numai pe cale indirectă, având ca scop doar înlăturarea actului administrativ nelegal și nu anularea actului ilegal, care se poate exercita doar pe calea acțiunii directe. În aceste condiții, apărarea formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată. În plus, nu se putea solicita în cadrul aceluiași litigiu verificarea legalității aceluiași act administrativ, atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, dacă s-ar fi solicitat verificarea legalității actului administrativ în discuție pe calea excepției reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul procesului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, sesizarea instanței de contencios administrativ competente s-ar fi făcut prin încheiere conform textului legal menționat și nu prin sentință de declinare a competenței, urmare a disjungerii capetelor de cerere ce vizează anularea actelor administrative în discuție. Raportat la obiectul acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul normativ amintit, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești a dat o dezlegare corectă prin admiterea excepției lipsei plângerii prealabile.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a menținut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, aceasta fiind o cerință pentru exercitarea dreptului la acțiune, deci pentru sesizarea instanței. Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii. a rt. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, prevede că, plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, se formulează în termen de 6 luni din momentul în care a luat la cunoștință de existenta acestuia, pe orice cale.

Dispozițiile legale invocate prevăd procedura prealabilă administrativă pentru toate persoanele vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ, legea distingând numai în ce privește termenul de efectuare a procedurii prealabile, diferit pentru beneficiarii actului și pentru terți. Înscrisul doveditor al demarării procedurii prealabile despre care recurenții fac vorbire, aflat la fila 39 din dosarul de fond, nu poate fi apreciat ca reprezentând plângere prealabilă, în sensul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece din conținutul acestuia nu reiese că s-ar fi solicitat revocarea actelor administrative în cauză, instanța reținând în mod corect că este doar un răspuns la memoriul adresat de reclamanți Președenției României.

Prin urmare, soluția instanței de fond este corectă și legală, iar pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.M. și I.N. împotriva sentinței nr. 225 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 iunie 2010.