ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2975/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2975/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș, reclamanții I.M. și
I.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâții: SC I. SA Pitești, SC T.A. SA
Tigveni, prin lichidator judiciar SC P. SRL Pitești, Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de
Proprietate Argeș, obligarea
pârâtei SC I.
SA Pitești să elibereze terenul
în suprafață de 0,7803 ha, obligarea pârâtei SC T.A. SA Tigveni să elibereze terenul reclamanților în suprafață de 1,2207 ha, precum și anularea parțială a certificatului de
atestare,
care cuprinde suprafața de 0,7803 ha,
și a certificatului de atestare din
17 decembrie 2003 care cuprinde și cele 1,2207 ha ale reclamanților.
La
data de 01 iulie 2009, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare,
prin care au arătat că acțiunea are două capete de cerere și anume,
revendicarea în baza Legii nr. 247/2005
a
suprafețelor de teren în suprafață de 0,7803 ha
și 1,1349 ha, respectiv, anularea parțială a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate din 11
august 1995 și 17 decembrie 2003, care cuprind cele două suprafețe de teren la
care se referă capătul 1 de cerere.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Curtea de
Argeș și a solicitat disjungerea capătului de cerere privind anularea
parțială a certificate
atestare a
proprietății din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003 emise de Ministerul Agriculturii
și Alimentației și declinarea acestuia în favoarea Curții de Apel Pitești ca
primă instanță, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 C. proc.
civ.
Prin
încheierea din 02 octombrie 2009 instanța a dispus disjungerea capătului 2 de
cerere din acțiunea precizată, privitor la anularea parțială a certificatului
de atribuire a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003
și formarea unui dosar distinct, cu nr. 2391/216/2009 pentru acest capăt de
cerere.
Totodată,
instanța a dispus în baza art. 244 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ. suspendarea
judecății cu privire la capătul 1 de cerere din acțiunea precizată, având ca
obiect revendicare, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2391/216/2009.
În
dosarul nou format, în aceeași ședință publică, prin sentința civilă nr. 962
din 02 octombrie 2009, Judecătoria Curtea de Argeș a admis excepția de
necompetență materială invocată de pârâții M.A.P.D.R, SC I. SA Pitești și SC T.A.
SA Tigveni, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 3 C. proc. civ., coroborat cu art.
10 alin. (2) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004.
Cauza
a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 1318/46/2009, iar
prin sentința nr. 225 din 11 decembrie 2009 a fost respinsă acțiunea formulată
de reclamanți, pentru lipsa procedurii prealabile.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la termenul din 13
noiembrie 2009, pârâta SC I. SA Pitești a formulat întâmpinare prin care a
invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7
din Legea nr. 554/2004, republicată, iar pârâtul M.A.P.D.R. București a
invocat, în principal, excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii
prealabile, întemeiate pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a
tardivității acțiunii, întemeiată pe art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.
La
termenul din 27 noiembrie 2009, instanța a pus în vedere apărătorului
reclamanților să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile și să răspundă
excepțiilor regăsite în întâmpinările formulate de pârâți.
Astfel,
la termenul din 11 decembrie 2009, reclamanții au depus un înscris reprezentând
un răspuns al D.G.I.P.C. cu nr. 60118 din 24 septembrie 2008, considerat ca
fiind plângere prealabilă, precum și note scrise în care au precizat că
dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004-R, nu sunt aplicabile în
prezenta cauză, ci numai dispozițiile art. 4 din aceeași lege privind excepția de
nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual,
excepție care poate fi invocată oricând și fără a fi necesară parcurgerea
procedurii prealabile.
Curtea,
în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., s-a pronunțat, cu prioritate,
asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile,
excepție care face inutilă cercetarea fondului, în situația în care se constată
că aceasta este întemeiată.
Astfel,
pornind de la dispoziția art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004-R, s-a
reținut că actul administrativ este definit ca fiind ”actul unilateral cu
caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea
executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau
stingând raporturi juridice”
Din
interpretarea logică și sistemică a acestui text de lege, rezultă că actul
administrativ în litigiu, respectiv, certificatul de atestare a dreptului de
proprietate este un act administrativ unilateral cu caracter individual și nu
un act normativ, astfel că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004-R.
Or,
una din condițiile admisibilității acțiunii în contencios administrativ este
aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, anterior sesizării instanței de
contencios administrativ.
Analizând
înscrisul depus de reclamanți la fila 39 din dosar, cu nr. 60118 din 24
septembrie 2008, s-a constatat că acesta nu este un înscris în sensul
dispozițiilor sus-menționate, ci doar un răspuns la memoriul adresat de
reclamanți Președinției României, ceea ce face justificată excepția invocată de
către cei doi pârâți.
Susținerea
apărătorului reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004-R-,
nu a fost reținută, având în vedere obiectul cererii cu care a fost investită
instanța, respectiv anularea certificatelor de atestare a dreptului de
proprietate și nu excepție de nelegalitate a actelor administrative .
Prin
urmare, față de dezlegarea dată acestei acțiuni pe excepția inadmisibilității,
nu s-a mai impus analiza excepției de tardivitate invocată de pârâtul M.A.P.D.R,
după cum nici apărările dezvoltate de acesta în susținerea pe fond a cauzei.
Împotriva sentinței nr.
225 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, au formulat recurs, în termen
legal, reclamanții I.M. și I.N. care au solicitat casarea sentinței și
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea căii de
atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenții susțin faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic
dedus judecății iar sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În concret, recurenții
susțin că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,
referitor la excepția de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, iar
potrivit art. 7 alin. (5) din aceeași lege, plângerea prealabilă nu este
obligatorie și prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Prima instanță s-a
aflat în eroare, întrucât anularea certificatelor de proprietate se face atunci
când actul întocmit nu a respectat legea.
În plus, recurenții
amintesc și faptul că sesizarea instanței de contencios administrativ a Curții
de apel s-a făcut de către Judecătoria Curtea de Argeș, care nu avea competența
să analizeze nelegalitatea certificatelor de atestare a proprietății.
În opinia recurenților,
înscrisul depus la fila 39 din dosarul de fond reprezintă dovada îndeplinirii procedurii
plângerii prealabile, fiind un răspuns la cererea adresată organelor în drept,
ca urmare a faptului că altcineva ocupase terenurile în litigiu ce au aparținut
autorilor acestora.
Prin întâmpinarea
formulată, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a
solicitat respingerea recursului, ca nefondat (filele 12-13 dosar).
Examinând cauza prin
prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Prin
încheierea din 02 octombrie 2009 instanța a disjuns capătul 2 de cerere din
acțiunea precizată, privitor la anularea parțială a certificatului de atestare
a dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003, iar prin
sentința civilă nr. 962 din 02 octombrie 2009 Judecătoria Curtea de Argeș a
declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Curții de Apel
Pitești – Secția comercială și contencios administrativ.
Fiind astfel
sesizată, Curtea de Apel Pitești a pus în discuția părților excepția
inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, cerută de
prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ședința publică de la 11
decembrie 2009, dată la care a și rămas în pronunțare pe această excepție
(filele 43-44 dosar fond).
Analizând cu
prioritate excepția invocată conform art. 137 C. proc. civ., prima instanță în
mod corect a constatat că este întemeiată.
Susținerea formulată
prin cererea de recurs, în sensul incidenței prevederilor art. 4 alin. (1) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată ce vizează excepția
de nelegalitate, nu se confirmă.
Verificând actele
dosarului, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că obiectul cererii
disjunse îl reprezintă anularea parțială a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate din 11 august 1995 și 17 decembrie 2003 și nicidecum
excepția de nelegalitate reglementată de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004,
modificată.
Este evident că
recurenții-reclamanți se află în eroare, confundând în fapt noțiunea de
„anulare a actului administrativ” cu „excepția de nelegalitate a unui act
administrativ ”, procedură ce poate fi exercitată numai pe cale indirectă,
având ca scop doar înlăturarea actului administrativ nelegal și nu anularea
actului ilegal, care se poate exercita doar pe calea acțiunii directe.
În aceste condiții,
apărarea formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind
incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 modificată.
În plus, nu se putea
solicita în cadrul aceluiași litigiu verificarea legalității aceluiași act
administrativ, atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție, în
conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, dacă s-ar
fi solicitat verificarea legalității actului administrativ în discuție pe calea
excepției reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul
procesului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Curtea de
Argeș, sesizarea instanței de contencios administrativ competente s-ar fi făcut
prin încheiere conform textului legal menționat și nu prin sentință de
declinare a competenței, urmare a disjungerii capetelor de cerere ce vizează anularea
actelor administrative în discuție.
Raportat la obiectul
acțiunii, în mod corect și în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul
normativ amintit, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești
a dat o dezlegare corectă prin admiterea excepției lipsei plângerii prealabile.
Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ a menținut caracterul obligatoriu al procedurii
prealabile, aceasta fiind o cerință pentru exercitarea dreptului la acțiune,
deci pentru sesizarea instanței.
Potrivit art. 109 alin.
(2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura
prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a
dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în
termenele și condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii.
a
rt. 7 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004 modificată și completată, prevede că, plângerea prealabilă
formulată de persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ
cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, se formulează în termen
de 6 luni din momentul în care a luat la cunoștință de existenta acestuia, pe
orice cale.
Dispozițiile legale
invocate prevăd procedura prealabilă administrativă pentru toate persoanele
vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ, legea distingând
numai în ce privește termenul de efectuare a procedurii prealabile, diferit
pentru beneficiarii actului și pentru terți.
Înscrisul doveditor
al demarării procedurii prealabile despre care recurenții fac vorbire, aflat la
fila 39 din dosarul de fond, nu poate fi apreciat ca reprezentând plângere
prealabilă, în sensul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece din
conținutul acestuia nu reiese că s-ar fi solicitat revocarea actelor
administrative în cauză, instanța reținând în mod corect că este doar un
răspuns la memoriul adresat de reclamanți Președenției României.
Prin urmare, soluția
instanței de fond este corectă și legală, iar pentru toate considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) se
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de I.M. și I.N. împotriva sentinței nr. 225 din 11 decembrie 2009 a
Curții de Apel Pitești - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 04 iunie 2010.