ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul N.A.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.G.M. SA Micești, SC M.S.E. SRL, M.D. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, constatarea nulității absolute, parțiale a certificatului de proprietate seria M07 nr. 0874 din 22 aprilie 1993, eliberat fostei SC A. Mărăcineni SA, respectiv SC A.M. SA, urmare a schimbării denumirii. În motivarea acțiunii, s-a arătat că acest certificat de proprietate s-a eliberat cu încălcarea legii, deoarece terenul nu avea situația juridică clarificată, suprafața de 3.705 mp situată în Micești, sat Purcăreni cu vecinătățile N – N.A., S - Primăria Micești, E - SC S. SRL și V - Drum comunal, aparținând reclamantului.

In temeiul acestui certificat de proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3030 din 2 octombrie 1996, pârâta SC A.G.M. SA a vândut un teren care nu-i aparținea nici antecesoarei sale, deși reclamantul era posesorul unei adeverințe de proprietate din 1991, a unui proces verbal din 1992 și a titlului de proprietate nr. 127400 din 10 august 2004, fiindu-i încălcat astfel dreptul de proprietate. La 17 iunie 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de proprietate pentru terenul în suprafață de 3705 mp situat în Micești, sat Purcăreni, cu vecinătățile: N - N.A., S - Primăria Micești, E - SC S. SRL și V - drum comunal.

Prin sentința nr. 107/F-CONT din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, mai înainte de a se adresa instanțelor de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, trebuie să formuleze plângere prealabilă adresată autorității emitente sau organului ierarhic superior, în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință despre existența acesteia, termen ce poate fi prelungit, pentru motive temeinice, până la un an.

A apreciat judecătorul fondului că momentul de la care curge termenul pentru formularea plângerii prealabile în speța de față, este data de data de 20 octombrie 2005, când, într-un alt dosar, cu nr. 5515/2005, s-a depus de către pârâtul M.D., certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0574, luându-se la cunoștință astfel de existenta acestuia. A mai constat prima instanță că nu se poate reține vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, dat fiind faptul că în dosarul nr. 915/46/2007 al Curții de Apel Pitești, în care s-a pronunțat sentința nr. 157/FC din 29 octombrie 2008, ce a avut un capăt de cerere identic cu cel din prezenta cauză, acțiunea a fost respinsă ca prematur formulată, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, sentința fiind menținută de către î nalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând în drept prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii”. Recurentul susține, într-un prim motiv de recurs că în cauză nu este aplicabilă norma legală privitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, întrucât actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil și poate fi contestat în condițiile dreptului comun. Apreciază recurentul că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în situația analizată contravine finalității soluționării „într-o modalitate rezonabilă”, finalitate statuată atât prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cât și de art. 21 din Constituția României.

Prin al doilea motiv de recurs se critică hotărârea fondului sub aspectul aplicării greșite a legii. s usține recurentul că instanța și-a motivat soluția pe dispozițiile unui text a cărui neconstituționalitate a fost declarată prin Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale potrivit căreia termenul de formulare a plângerii de către un terț nu este de 6 luni, ci de un an de la data luării la cunoștință de actul vătămător. În opinia recurentului, termenul de un an nu curge de la data de 20 octombrie 2005 astfel cum a reținut prima instanță, ci de la data de 3 decembrie 2007, respectiv la 45 zile de la publicarea Deciziei nr. 797/2007 când potrivit art. 31 din Legea nr. 42/2007, textul declarat neconstituțional își încetează efectele.

În aceste condiții recurentul consideră că a respectat termenul de un an, deoarece astfel cum s-a reținut și în sentința nr. 157/2008 a Curții de Apel Pitești a sesizat organul administrativ la 3 octombrie 2008. Pe cale de consecință, arată recurentul, excepția este neîntemeiată, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, motiv pentru care va fi menținută. Reclamantul-recurent a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea prin care a solicitat să se constate nulitatea actului administrativ-individual, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 NR. 0874 din 22 aprilie 1993 emis fostei SC A. SA, actualmente SC A.G.M.

SA. Intimatele–pârâte au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Analizând cu prioritate excepția invocată conform art. 137 C. proc. civ., prima instanță în mod corect a constatat că este întemeiată. Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii.

a rticolul 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, prevede că, plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, se formulează în termen de 6 luni din momentul în care a luat la cunoștință de existenta acestuia, pe orice cale. Dispozițiile legale invocate prevăd procedura prealabilă administrativă pentru toate persoanele vătămate într-un drept al său printr-un act administrativ, legea distingând numai în ce privește termenul de efectuare a procedurii prealabile, diferit pentru beneficiarii actului și pentru terți. Fiind în discuție o excepție peremptorie, dirimantă, efectul pe care îl produce este acela de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

Data comunicării actului administrativ contestat este 20 octombrie 2005 așa cum rezultă din cuprinsul sentinței nr. 157/2008 a Curții de Apel Pitești (dosar nr. 5515/2005), la care face referire și recurentul prin motivele de recurs. Deși aceasta este data comunicării actului, recurentul susține neîntemeiat că termenul înlăuntrul căruia se formulează plângerea prealabilă curge începând cu data de 3 decembrie 2007 prin raportare la cele 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 797/2007 a Curții Constituționale, în condițiile în care voința legiuitorului a fost clar exprimată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Sintagma „din momentul în care a luat cunoștință” cuprinsă în alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu comportă nicio confuzie, astfel că prin depunerea plângerii administrative la data de 3 octombrie 2008 la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost încălcat termenul de 1 an de la data comunicării actului administrativ, care a avut loc la data de 20 octombrie 2005. Prevederile legii contenciosului administrativ prin care se instituie procedura prealabilă sesizării instanței de judecată nu încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură să contravină dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci dimpotrivă constituie o normă de protecție și de asigurare a judecării cu celeritate, astfel că nu se poate vorbi de o limitare a accesului la justiție.

De aceea, se constată că instanța de fond, a admis corect excepția inadmisibilității acțiunii pentru tardivitatea formulării plângerii prealabile, iar pentru toate considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., art. 20 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. pentru partea căzută în pretenții care va fi obligată către intimat la plata sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.A.A.C. împotriva sentinței nr. 107/F-CONT din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 1400 lei către intimatul SC A.G.M. SA Mărăcineni și a sumei de 1190 lei către intimatul SC M.S.E. SRL Micești, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.